76

CAP. 5 STRUCTURI PLANE ALCĂTUITE DIN BARE ARTICULATE ÎN NODURI

5.1 Generalităţi

În categoria structurilor articulate plane, numite obişnuit grinzi cu zăbrele, intră acele
structuri care, prin schematizare, se reduc la un sistem de bare prinse între ele în noduri, a cărei
invariabilitate geometrică este asigurată cînd în toate nodurile legătura dintre bare se consideră
făcută prin articulaţii perfecte.
Se admite:
(1) realizarea de articulaţii perfecte în noduri, astfel că în extremităţile barelor nu pot apărea
momente încovoietoare
(2) axarea perfectă a barelor în nodul teoretic, astfel că în nod vor apare numai forţe concurente.
(3) aplicarea forţelor numai asupra nodurilor, sub formă de forţe concentrate, caz specific
transmiterii indirecte a forţelor.
Ultima ipoteză este în general îndeplinită, deoarece grinzile cu zăbrele au obişnuit în construcţii
rolul de elemente principale de susţinere. Pe acestea sprijină elemente aşezate transversal şi
rezemate în noduri (pane la acoperişuri, antretoaze la poduri), astfel că forţele cu excepţia greutăţii
proprii a barelor şi a acţiunii vîntului(la poduri) se transmit indirect.
Prima ipoteză se îndepărtează de realitate, deoarece în structurile reale prinderea barelor în nod
este obişnuit rigidă. În trecut s-au construit poduri metalice la care s-au realizat articulaţii în noduri,
dar experienţa a dovedit că asemenea articulaţii nu funcţionau ca atare atît datorită frecărilor cît şi
ruginirii. S-a ajuns astfel la noduri rigide unde barele sînt prinse în nod prin intermediul unei piese
speciale (guseu); prinderea se face prin nituire sau sudură, astfel că în nod unghiurile dintre bare
devin invariabile. O situaţie asemănătoare se întîlneşte la construcţii în lemn, unde prinderea barelor
se face obişnuit cu buloane sau cuie care rigidizează nodul. La construcţii de beton armat nodurile
sînt monolitizate, astfel că barele rezultă încastrate una în alta.
Atît timp cît se consideră barele articulate în noduri, se obţin numai eforturi axiale.
Pentru structuri importante cum ar fi grinzi principale de poduri de deschideri mai mari, sau
pentru grinzi cu zăbrele de beton armat care se execută în serie (elemente prefabricate), unde o
dimensionare cît mai riguroasă se impune, este necesar să se introducă efectul rigidităţii nodurilor.
Din definiţia grinzilor cu zabrele rezultă că o bară, situată între două noduri, este supusă la un
sistem de forţe concurente numai la extremităţile ei. Sistemul de forţe se poate reduce la o
rezultantă în fiecare capăt al barei, iar din condiţia de echilibru a barei rezultă că cele două
rezultante trebuie sa fie coliniare, egale şi de sens contrar (fig.5.1a) Dacă bara este dreaptă (cazul
uzual întîlnit în practică) forţa rezultantă R produce numai forţa axială în bară, care poate fi
întindere sau compresiune, dupa sensul rezultantei(fig.5.1b). O bara din grinda cu zabrele introduce
în calcule o singură necunoscută, forţa axiala N sau rezultanta R dirijată dupa linia care uneşte
articulaţiile din capetele barei.

77
 Fig.5.1 Reacţiuni în nodurile barelor grinzilor cu zăbrele

Fig.5.2 Exemple de grinzi cu zăbrele

Încercările şi calculele efectuate pe grinzi cu zabrele au scos în evidenţă că, efectul nodului
rigid poate fi considerat ca un efect secundar, în comparaţie cu eforturile calculate în ipoteza ca
nodurile sînt perfect articulate.
Calculul forţelor axiale în ipoteza nodurilor perfect articulate se rezolvă pentru toate grinzile
cu zăbrele.

5.2 Condiţii de determinare statică şi invariabilitate geometrică

Analiza alcătuirii constructive a grinzilor cu zăbrele în ipoteza nodurilor articulate necesită

verificarea amănunţită a asigurării invariabilităţii geometrice a structurii. Pentru aceasta este
necesar să se verifice dacă structura are invariabilitatea geometrică asigurată, independent de baza
de rezemare de care se leagă, sau dacă structura are invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan
asigurate numai împreună cu legăturile faţă de baza de rezemare. Dacă lungimea barelor grinzii cu
zăbrele se consideră fixă, adică se neglijează deformarea acestora sub acţiunea forţelor exterioare,
atunci cea mai simplă construcţie cu noduri articulate, care are invariabilitatea geometrică
asigurată este triunghiul. De două noduri ale triunghiului se mai poate fixa prin intermediul a două
bare articulate încă un nod (fig.5.3) şi aşa mai departe. Pentru fiecare nod nou în afara primelor trei

78
noduri, sînt necesare numai două bare. Dacă se notează cu n numărul total de noduri şi cu b
numărul de bare al grinzii cu zăbrele, între acestea există relaţia:

Fig.5.3 Dezvoltarea unei grinzi cu zăbrele faţă de un triunghi elementar

care stabileşte legătura între numărul nodurilor şi numărul barelor pentru o grindă cu zăbrele cu
invariabilitatea geometrică asigurată. Dacă structura are mai multe bare decît numărul
minim necesar, iar dacă , structura are mai puţine bare decît numărul minim necesar
pentru a forma o structură invariabilă geometric.
Pentru stabilirea numărului de legături interioare, trebuie analizată situaţia fiecărui nod al
grinzii cu zăbrele. Astfel, dacă în nod concură numai două bare, acestea formează o singură
articulaţie interioară şi introduce două legături în calcule. Însă cînd în nod se întîlnesc mai multe
bare , numărul articulaţiilor din nod este egal cu numărul barelor care concură în nod din care se
scade o bară. Un astfel de nod va fi echivalent cu a=(k-1) articulaţii simple şi va introduce în calcul
un număr de legături interioare li=2a=2(k-1), în care k este numărul barelor care concură într-un nod
al grinzii cu zăbrele, iar a-numărul articulaţiilor simple dintre două bare.
Astfel relaţia se poate scrie sub forma:

care reprezintă condiţia de invariabilitate geometrică proprie a grinzii cu zăbrele şi este analoagă cu
relaţia (5.1). Pentru fixarea grinzii de baza de rezemare mai este necesar un număr minim de r=3
legături exterioare. Înseamnă că numărul minim de legături interioare şi exterioare pentru a obţine
o structură cu zăbrele , care are invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate se verifică cu
relaţia:

Analizînd relaţia (5.3) se constată că în partea dreaptă există numărul de necunoscute al

problemei, adică eforturile din bare şi reacţiunile din reazeme, iar în partea stîngă numărul de
ecuaţii de echilibru static disponibile pentru calculul acestor necunoscute. Dacă numărul de
necunoscute este egal cu numărul de ecuaţii de echilibru static grinda cu zăbrele este static
determinată, iar dacă numărul de necunoscute este mai mare ca numărul ecuaţiilor posibile, grinda
cu zăbrele este static nedeterminată. Gradul de nedeterminare statică este egal cu diferenţa între
numărul de necunoscute şi numărul ecuaţiilor de echilibru static.
Pentru exemplificare se aplică relaţiile (5.1) şi (5.3) la structurile cu zăbrele din fig. (5.4).

79
 Fig.5.4 Exemple de grinzi cu zăbrele

Rezultă că grinda cu zăbrele din fig.5.4a cu n=10, b=17,r=3 are invariabilitatea geometrică
proprie asigurată fără rezemări şi totodată posedă şi numărul minim de legături exterioare.
Satisfacerea condiţiilor (5.1) şi (5.3) este necesară, dar nu suficientă deoarece nu dă indicaţii
referitoare la modul de dispunere al legăturilor interioare şi exterioare. Grinda cu zăbrele din
fig.5.4b cu n=8, b=13,r=3 verifică condiţiile (5.1) şi (5.3), la fel grinda cu zăbrele din fig. 5.4c are
n=13, b=23, r=3.
Grinda cu zăbrele din figura 5.4d are n=17, b=30,r=4 şi numai împreună cu legăturile
exterioare constituie o structură cu invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate.
Alcătuirea corectă a unei grinzi cu zăbrele trebuie să urmărească formarea de triunghiuri
juxtapuse şi uneori partial suprapuse . Considerînd secţionate toate barele care concură în nodul i
efectul acestora asupra nodului se reduce la forţele axiale Nij din barele concurente în nod.
Ecuaţia de echilibru a nodului se scrie vectorial astfel:

care este echivalentă cu două ecuaţii de proiecţii:

5.3 Clasificarea structurilor plane cu zăbrele

Structurile cu zăbrele se întîlnesc în practică într-o varietate mare de forme. La o asemenea

structură se deosebesc barele care mărginesc structura cu zăbrele numite tălpi care după poziţia lor
sînt talpa superioară S şi talpa inferioară I, barele care leagă tălpile între ele numite zăbrele ; cele
înclinate se numesc diagonale D iar cele verticale se numesc montanţi V.
După modul de alcătuire structurile cu zăbrele se împart în următoarele categorii:
80
-structuri articulate simple formate dintr-o succesiune de triunghiuri, două cîte două cu o latură
comună, fără ca suprafaţa triunghiurilor să se suprapună(fig.5.5a..g) care pot avea forma conturului:
#cu tălpi paralele (fig.5.5a,b,c)
# cu tălpi poligonale şi eventual curbe (obişnuit numai nodurile se află pe o curbă, barele între
noduri se execută drepte) fig. 5.5d,e,f,h
După modul de distribuţie al zăbrelelor , structurile articulate simple pot fi:
# sistem triunghiular (fig.5.5a,b,d,e,f,h)
# sistem dreptunghiular (fig.5.5g)
# cu diagonale în K(fig.5.5c)

Fig.5.5 Tipuri de grinzi cu zăbrele

-structuri articulate compuse alcătuite din combinarea sau suprapunerea mai multor structuri
articulate simple, în aşa fel încît să rezulte o structură cu invariabilitate geometrică asigurată.
Structurile compuse sînt structurile obţinute prin:
-legarea, pentru a forma un ansamblu geometric invariabil, a mai multor sisteme simple (fig.5.6a)
-suprapunerea mai multor sisteme simple (fig.5.6b)

Fig.5.6 Structuri articulare compuse

81
-structuri articulate complexe, alcătuite din legarea invariabilă a nodurilor după alte reguli faţă de
primele două categorii. Astfel structura din fig.5.7a nu este alcătuită dintr-o juxtapunere de
triunghiuri şi nu poate fi descompusă în structuri articulate simple.

Fig.5.7 Structuri articulare complexe

Convenţia de semne este următoarea : a) întindere ; b) compresiune

5.4 Metoda izolării nodurilor

În această metodă se consideră izolat fiecare nod al grinzii cu zăbrele, prin secţionarea
tuturor barelor care concură în nod. În locul barelor secţionate se introduc eforturile axiale,
considerate de întindere. Asupra fiecărui nod acţionează un sistem de forţe concurente format din
forţele exterioare cunoscute (acţiuni directe, reacţiuni) şi din forţele axiale necunoscute din barele
secţionate.
Condiţia de echilibru a fiecărui nod permite scrierea a două ecuaţii de echilibru static, iar
pentru o grindă cu zăbrele cu n noduri se pot scrie 2n ecuaţii din care se determină eforturile
necunoscute şi reacţiunile. În practică, metoda izolării nodurilor nu se foloseşte sub această formă,
deoarece conduce la un calcul laborios. Evitarea sistemului de 2n necunoscute se face calculînd
mai întîi reacţiunile şi alegînd ordinea în care se scriu ecuaţiile de echilibru pentru noduri, în aşa fel
încît să se obţină numai două necunocute în fiecare nod. Rezolvarea grinzii cu zăbrele se începe din
nodul în care concură numai două bare şi apoi folosind rezultatele obţinute, se continuă calculul
parcurgînd nodurile în aşa fel încît să rezulte de fiecare dată maximum două eforturi necunoscute.
Analizînd structurile articulate simple se constată că acestea satisfac condiţia de existenţă a
numai două eforturi necunoscute în fiecare nod. Rezultă că metoda izolării nodurilor este o metodă
de calcul specifică structurilor articulate simple. Pentru calculul eforturilor în barele grinzii cu
zăbrele , după calculul reacţiunilor, mai rămîn 2n-3 ecuaţii de echilibru pentru nodurile structurii.
Deci, la penultimul nod se mai poate determina o singură necunoscută, pentru că o ecuaţie de la
acest nod împreună cu ecuaţiile de echilibru scrise pentru ultimul nod servesc drept ecuaţii de
verificare.
Dezavantajul metodei constă în aceea că o greşeală efectuată pe parcurs se va repercuta
asupra calculului ulterior şi nu va fi descoperită decît în final, la verificarea ultimului nod.
82
Deoarece nu se ştie unde anume s-a greşit , calculul trebuie reluat de la primul nod. Pentru a evita
asemenea situaţii pe parcurs se pot face verificări, prin metoda secţiunilor, aşa cum se va vedea mai
departe.
În calculul practic, deoarece nu se cunoaşte de la început natura eforturilor din bare-
întindere sau compresiune- se consideră iniţial că toate eforturile necunoscute sînt eforturi de
întindere. Dacă din calcul rezultă pentru unele eforturi semnul minus înseamnă că aceste eforturi
sînt în realitate eforturi de compresiune.
Pentru anumite ipoteze de încărcare pot exista bare în care efortul să fie egal cu zero. Sînt
unele situaţii particulare care permit să se depisteze aceste bare, din analiza condiţiei de echilibru al
nodului şi anume:
-dacă într-un nod concură două bare de direcţii diferite şi în nod nu sînt aplicate forţe
exterioare, eforturile în cele două bare sînt nule (condiţia de echilibru a nodului presupune ca forţele
să fie coliniare, egale şi de sens contrar sau nule).
- dacă în nod concură trei bare, din care două sînt în prelungire, iar în nod nu sînt aplicate
forţe exterioare, efortul în cea de-a treia bară este nul.
- cînd în nod concură trei bare, din care două sînt în prelungire şi în nod se aplică o forţă
exterioară de direcţie oarecare, efortul în bara a treia se determină din ecuaţia de proiecţie
după normala la barele în prelungire.

5.5 Metoda secţiunilor

Prin intermediul acestei metode se pot determina eforturile din una sau mai multe bare, fără să
fie nevoie să se cunoască eforturile din alte bare.
În metoda secţiunilor, se secţionează structura şi se scriu ecuaţiile de echilibru static pentru una
din cele două substructuri [Link] în plan se pot scrie trei ecuaţii de echilibru static,
înseamnă că secţiunea realizată prin structură trebuie să taie maximum trei bare, pentru ca aceste
eforturi să poată fi determinate. Înainte de a trece la calculul eforturilor din bare se determină
reacţiunile, astfel încît în secţiunea efectuată să apară ca necunoscute numai eforturile din trei bare.
Cele trei bare nu trebuie să fie concurente într-un punct sau paralele, deoarece în acest caz nu se
asigură legarea invariabilă a celor două porţiuni. În acest caz numai două ecuaţii de echilibru static
sînt independente. A treia ecuaţie este o combinaţie a celorlalte două. Izolarea unei substructuri se
face prin secţionarea barelor care leagă cele două substructuri şi introducerea forţelor axiale din
aceste bare, în nodurile de la extremităţile lor.
Scrierea ecuaţiilor de echilibru static, pentru porţiunea izolată din grinda cu zăbrele, trebuie
făcută în aşa fel încît să conducă la ecuaţii cît mai simple. Pentru simplificarea calculelor este
indicat ca fiecare ecuaţie să conţină numai o singură necunoscută, şi în acest scop se scriu
următoarele ecuaţii de echilibru static:
-ecuaţii de momente în raport cu punctele de intersecţie a cîte două din cele trei bare
secţionate;
-ecuaţii de momente pentru calculul eforturilor din tălpi şi ecuaţii de proiecţii după normala
la tălpi pentru calculul eforturilor din diagonale, la grinzile cu zăbrele cu tălpi paralele.

Exemplul 1: Pentru grinda cu zăbrele din figura 5.8 să se determine eforturile din barele grinzii cu
zăbrele (în secţiunea I-I) folosind metoda secţiunilor.

83
 Fig.5.8 Metoda secţiunilor

Fig.5.9 Sectiuena I-I (a) şi secţinea II-II (b)

Exemplul 2:
Pentru grinda cu zăbrele din fig.5.10 să se determine eforturile din toate barele prin metoda izolării
nodurilor.

84
 Fig.5.10 Metoda izolării nodurilor

;
Nod 1:

Nod 2:

Nod 3:

Nod 6:

Exemplul 3: Grinda cu zăbrele cu tălpi paralele

Pentru aplicarea metodei secţiunilor la grinda cu zăbrele cu tălpi paralele (fig.5.11) se

efectuează secţiunea I-I prin grindă, se suprimă barele 3-5, 3-4 şi 2-4 care se înlocuiesc cu eforturile
de întindere .Pentru calculul efortului din bara 3-5 se foloseşte ecuaţia de momente în
raport cu nodul 4.

85
 Efortul din talpa inferioară 2-4 se obţine din ecuaţia de momente în raport cu nodul 3.
Pentru a calcula efortul din diagonală se scrie o ecuaţie de proiecţii după normala la tălpi, luînd în
considerare forţele de pe substructura din stînga secţiunii I-I.
Se observă că eforturile în diagonalele grinzii cu zăbrele se calculează din forţa tăietoare T 0
a grinzii orizontale corespunzătoare. Eforturile în diagonalele descendente sînt de întindere, iar în
diagonalele ascendente sînt de compresiune. Variaţia eforturilor în succesiunea de diagonale este
dată de variaţia forţei tăietoare din grinda orizontală înlocuitoare. Efortul din diagonala D 3-4 se
calculează uşor şi pe cale grafică, dacă prin extremitatea lui T 240se duce o paralelă cu diagonala pînă
intersectează linia de referinţă.
Calculul efortului din montantul 4-5 necesită o secţiune prin grinda cu zăbrele de forma II-II
şi scrierea ecuaţiei de proiecţii după normala la axele tălpilor pentru forţele din stînga secţiunii. În
calculele prezentate mai sus s-a notat cu T II=V0-3P proiecţia pe verticală a tuturor forţelor situate în
partea stîngă a secţiunii II-II care este asemănătoare unei forţe tăietoare. Pentru a exprima efortul
din montant în funcţie de forţa tăietoare de la grinda orizontală corespunzătoare este necesar să se
precizeze pe care talpă sînt aplicate forţele. Eforturile în montanţii din reazeme şi montantul central
se determină din izolarea nodurilor 0,7 şi 12, rezultînd că eforturile sînt de compresiune şi egale cu
forţele aplicate în aceste noduri.
La calculul eforturilor în structurile cu zăbrele care au diagonale în K se foloseşte metoda
secţiunilor combinată cu metoda izolării nodurilor.

Fig.5.11 Grinda cu zăbrele cu tălpi paralele

Exemplul 4: Să se determine eforturile din barele grinzii cu zăbrele din figura 5.12 folosind metoda
izolării nodurilor.
86
 ;
Nod 1:

Nod 2:

87