CAP.

4 ARCE STATIC DETERMINATE

4.1 Generalităţi

Arcele sînt bare curbe sau sisteme de bare curbe plane, încărcate cu forţe acţionînd în planul
lor. În practică, arcele se întîlnesc la baraje, acoperişurile halelor industriale, poduri etc.
Secţiunile din reazemele exterioare 1 si 2 (fig.4.1) ale arcelor se numesc naşteri, iar dreapta ce
uneşte cele două naşteri este linia naşterilor.
Punctul cel mai depărtat de linia naşterilor se numeşte cheia arcului; la arcele cu trei
articulaţii, articulaţia interioară coincide cu cheia arcului.
Distanţa verticală de la cheia arcului la linia naşterilor se numeşte săgeata arcului şi se
notează cu f, iar distanţa orizotală între naşterile arcului reprezintă deschiderea arcului şi se notează
cu .
În reazemele arcelor se dezvoltă reacţiuni care au componente orizontale denumite împingeri.
La un arc este necesar în primul rînd să se aleagă sistemul de axe de referinţă pentru
raportarea geometrică a arcului şi a forţelor aplicate (fig.4.2a). Faţă de acest sistem o secţiune
oarecare i este definită prin coordonatele centrului său de greutate şi prin înclinarea tangentei la arc
în acel punct.
Pentru definirea eforturilor din secţiune, se adoptă şi un sistem de axe propriu al secţiunii.
Sistemul de axe propriu este format din tangenta şi normala la arc, astfel că acest sistem variază de
la o secţiune la alta, în lungul arcului. Deoarece toate forţele exterioare şi reacţiunile acţionează în
planul arcului rezultă că într-o secţiune oarecare i se vor dezvolta eforturile N i,Ti,Mi;
Caracteristica esenţială a arcelor derivă din faptul că legăturile sînt dispuse astfel ca să
împiedice sau să limiteze variaţia de distanţă dintre extremităţile barei curbe (sau dintre două puncte
intermediare). Prin această dispunere a legăturilor, arcele dau împingeri laterale preluate de
rezemări sau de tiranţi; se ajunge la o comportare avantajoasă sub acţiunea forţelor, rezultînd o
reducere importantă a momentelor încovoietoare, faţă de cazul grinzilor drepte.
Arcele static determinate sînt caracterizate prin numărul minim de legături necesar fixării în plan.

Fig.4.1 Tipuri de arce static determinate

61
 Împingerile laterale ale arcelor sînt preluate de elementele de rezemare. Cînd preluarea
împingerilor nu se poate realiza în condiţii economice, deoarece conduce la dimensini exagerate
pentru elementele de reazem, între extremităţile arcului se introduce un tirant(fig.4.1c). Pentru ca
arcul cu tirant sa fie static determinat este necesar ca unul din reazeme să fie simplu, pentru a
compensa legătura suplimentară introdusă de tirant.
Structura din figura 4.2b este o bară curbă încastrată la un capat si nu se poate considera arc,
deoarece nu are împiedicată variaţia distanţei între extremităţi şi prin urmare este o structură fără
împingeri.

Fig.4.2 Prezentarea eforturilor secţionale

Arcul cu o articulaţie şi reazem simplu nu se foloseşte în construcţii în mod obişnuit , el constituie

însa structura de baza pentru calculul arcelor plane static nedeterminate prin metoda forţelor. Arcul
cu trei articulaţii se foloseşte frecvent în construcţii, singur sau împreună cu alte elemente, formînd
structuri static determinate din bare drepte si curbe.
Pentru calculul arcelor se consideră un sistem de axe de coordonate , faţă de care arcul sa fie definit
prin coordonatele ale centrului de greutate al sectiunii i şi prin înclinarea a tangentei la arc în
secţiunea respectivă(fig.4.2a). Sistemul de axe de coordonate se mai poate alege şi cu axa x’ dirijată
după linia naşterilor, iar axa y verticală.
Momentul încovoietor care întinde fibra interioară a arcului se consideră pozitiv. Convenţia
de semne pentru forţa tăietoare şi axială este identică cu cea de la barele drepte.

4.2 Relaţii diferenţiale între acţiuni şi eforturi

62
 Pentru a demonstra relaţiile diferenţiale între acţiuni şi eforturi la arc se izolează din acesta
un element infinit mic de lungime ds. Asupra elementului de arc acţionează o forţă uniform
distribuită p care are componentele dupa normala p n şi după tangenta pt şi eforturile pozitive pe cele
două feţe ale elementului (fig.4.2c). Scriind ecuaţiile de echilibru static pentru elementul de arc se
obţin relaţiile diferenţiale între acţiuni şi eforturi. Ecuaţia de echilibru după tangenta la arc în
secţiunea din dreapta a elementului are forma:

iar ecuaţia de proiecţie după normala la arc în secţiunea din dreapta a elementului este:

Ecuaţia de momente în raport cu centrul de greutate al secţiunii din dreapta elementului de arc:

Dacă în relaţiile(4.1a,b,c) se ţine seama de faptul ca unghiul d este infinit mic, se pot admite cos
d=1 şi sin d=d=ds/; neglijînd infiniţii mici de ordinul doi rezultă:

Se observă că relaţia care exprimă derivata momentului încovoietor este identică cu relaţia
de la bara dreaptă. Rezultă că şi la arce, momentul încovoietor va fi maxim sau minim în secţiunile
în care forţa tăietoare se anulează.
Analizînd relaţiile diferenţiale ale forţei axiale şi tăietoare se constată ca ele sînt mai
generale decît aceleaşi relaţii de la bara dreaptă , care se pot deduce din relaţiile (4.2), considerînd
raza de curbură a arcului . Relaţiile (4.2) sînt valabile atît pentru arcele static determinate , cît
şi pentru cele static nedeterminate, deoarece la deducerea lor nu s-au impus restricţii în acest sens.

4.3 Arcul cu trei articulaţii. Calculul reacţiunilor şi al eforturilor

Se consideră arcul cu trei articulaţii (fig.4.3) încărcat cu un sistem de forţe oarecare P i.

63
 Fig.4.3 Arcul cu trei articulaţii
Reacţiunile se consideră descompuse în componentele verticale V 1’ şi V2’ şi componentele după
direcţia 1-2, H1’ şi H2’. Scriindu-se ecuaţiile de momente în raport cu punctele 1 şi 2 se obţin direct
reacţiunile V1’ şi V2’.

64
 La fel ca în cazul cadrelor după determinarea reacţiunilor se trece la calculul eforturilor.
Eforturile din secţiunea curentă se pot obţine sub forma unor expresii care pot fi utilizate în orice
secţiune “x”.
Efortul axial N se obţine proiectînd toate forţele, din stînga secţiunii de calcul, pe direcţia
tangentei la curbă în secţiunea considerată, iar forţa tăietoare se obţine proiectînd forţele pe direcţia
normalei la curbă în secţiunea considerată.

Arcele cu reazemele la acelaşi nivel reprezintă cazul cel mai întîlnit în practica curentă (α=0,
y’=y şi f’=f) şi încărcate cu forţe verticale (γ i=0)expresiile reacţiunilor şi ale eforturilor capătă
formele uzuale.
Reacţiunile au expresiile:

unde ai şi bi se măsoară pe orizontală, iar M30 reprezintă momentul încovoietor în secţiunea 3 pe o

grindă simplu rezemată avînd aceeaşi deschidere şi aceleaşi încărcări verticale ca şi arcul.
Eforturile au expresiile:

unde şi reprezintă forţa tăietoare şi respectiv momentul

încovoietor în secţiunea curentă pe grinda simplu rezemată corespunzătoare.
Relaţiile (4.6) se folosesc la trasarea diagramelor de eforturi la arce triplu articulate cu
reazeme la acelaşi nivel şi încărcate cu forţe verticale. După cum se observă, din ultima relaţie, din
(4.6), diagrama de moment încovoietor se obţine prin suprapunerea diagramei pe grinda simplu
rezemată cu o diagramă ce reprezintă suprafaţa cuprinsă între curbă şi linia reazemelor , cele două
diagrame avînd puncte comune în secţiunile în care sînt plasate cele trei articulaţii.

4.4 Arcul cu tirant

65
 Arcul cu tirant este folosit în cazul în care elementele de fundaţie nu pot prelua împingerile
arcului cu trei articulaţii,.
Se consideră arcul cu tirant din fig.4.4.

Fig.4.4 Arcul cu tirant

Se scrie condiţia de echilibru pe orizontală, scrisă pentru întregul ansamblu, rezultă H 1=0.
Reacţiunile verticale se obţin din ecuaţii de momente în raport cu punctele 1 şi 2.

Efortul de întindere,din tirant, se determină din condiţia de moment încovoietor egal cu zero în
raport cu articulaţia interioară 3.

Astfel, împingerea orizontală a arcului cu trei articulaţii este egală cu efortul din tirant.

4.5 Arcul de coincidenţă

Arcul de coincidenţă, este arcul la care, pentru o încărcare uniform distribuită, momentul
încovoietor este egal cu zero în orice secţiune.
Este necesar să se determine ecuaţia arcului de coincidenţă cu trei articulaţii, încărcat cu o
forţă uniform distribuită pe toată deschiderea (fig.4.5). Sistemul de axe are originea în reazemul 1.

66
 Fig.4.5 Arc cu trei articulaţii încărcat cu o sarcină uniform distribuită

Pentru obţinerea ecuaţiei arcului se exprimă momentul încovoietor în secţiunea curentă şi se

impune condiţia ca , pentru orice valoare a variabilei , momentul încovoietor să fie egal cu zero.
Se calculează mai întîi reacţiunile:

Rezultă:

Momentul încovoietor în secţiunea curentă:

Punînd condiţia Mx=0 rezultă:

Curba y este o parabolă simetrică ce trece prin punctele 1,2,3.

Ecuaţia arcului parabolic se poate obţine pornind de la expresia y=ax 2+bx+c unde a,b,c sînt
nişte constante care se determină din condiţiile reale ale arcului cu trei articulaţii.
Condiţiile pentru determinarea constantelor a,b şi c sînt:
-pentru x=0, y=0
-pentru x=l,y=0
-pentru x=l/2, y=f
Din prima condiţie rezultă c=0. Din a doua condiţie rezultă 0=al 2+bl, deci b=-al. Din a treia condiţie
rezultă f=al2/4+bl/2, de unde se obţine succesiv: a=-4f/l2 şi b=4f/l.
Ecuaţia curbei ,raportată la sistemul de axe cu originea în punctul 1, este:
sau
obţinîndu-se ecuaţia arcului parabolic.
Ne propunem să determinăm ecuaţia arcului cu trei articulaţii încărcat cu o presiune
normală la curbă şi de intensitate constantă p, pentru care diagrama de moment este egală cu zero.
(fig.4.6).

67
 Fig.4.6 Arc cu trei articulaţii încărcat cu o presiune normală la curbă

În acest sens se utilizează relaţiile între eforturi şi încărcări. Astfel, rezultă T=0 deoarece
arcul este de coincidenţă şi respectă condiţia Mx=0. Deoarece T=0 şi pt=0 rezultă că N este constant.
Astfel se obţine
Deoarece pn =ct. şi N=ct. rezultă că deci şi în consecinţă arcul este un arc de
cerc, deoarece are raza de curbură constantă. Dacă presiunea s-ar exercita la interior forţa axială ar
fi de întindere.

Exemplul 1:
Să se traseze diagramele de moment încovoietor, forţă tăietoare şi efort axial pentru arcul
din fig. 4.7
Rezolvarea arcului începe prin rezolvarea unei grinzi simplu rezemate corespunzătoare,de
aceaşi lungime şi cu aceaşi încărcare ca şi arcul, în sensul determinării reacţiunilor şi trasării
diagramelor de forţă tăietoare şi moment încovoietor.
Reacţiunea orizontală H a arcului se obţine ca raportul dintre momentul pe grinda dreaptă
simplu rezemată, în dreptul cheii arcului, raportat la săgeata arcului.

În relaţiile de mai jos reprezintă efortul axial respectiv forţa tăietoare într-o secţiune
aflată la cota x a arcului. reprezintă forţa tăietoare , la cota x, pe grinda dreaptă simplu rezemată.

De fapt diagrama de moment încovoietor pe arc rezultă ca diferenţa între diagrama şi

diagrama Hy, cu condiţia ca în cele trei secţiuni unde sînt articulaţii, momentul încovoietor să fie
egal cu zero. În acest caz diagrama Hy are ordonate mai mari decît diagrama M x0, deci momentul
încovoietor întinde fibra exterioară (este negativ).

68
 Fig 4.7 Reprezentarea diagramelor de eforturi pentru un arc triplu articulat

De obicei efortul axial, forţa tăietoare şi momentul încovoietor se calculează la naşteri la

cheie şi la sfert, urmînd ca diagramele să se traseze unind aceste puncte. În cazul în care pe arc
acţionează şi forţe concentrate efortul axial şi forţa tăietoare se calculează la stînga şi la dreapta
punctului de acţiune a forţei concentrate.

69
 În fiecare punct în care se face calculul eforturilor este necesar ca în prealabil să se
determine unghiul pe care îl face tangenta în acel punct cu orizontala. Tangenta unghiului într-un
punct este egală cu derivata ecuaţiei arcului.

Efortul axial şi forţa tăietoare se calculează prin intermediul relaţiilor 4.6

Exemplul 2: Să se traseze diagramele de moment încovoietor, forţă tăietoare şi efort axial pentru
arcul din fig. 4.8

Iniţial se rezolvă grinda simplu rezemate corespunzătoare,de aceaşi lungime şi cu aceaşi

încărcare ca şi arcul, în sensul determinării reacţiunilor şi trasării diagramelor de forţă tăietoare şi
moment încovoietor.
Reacţiunea orizontală H a arcului se obţine ca raportul dintre momentul pe grinda dreaptă
simplu rezemată, în dreptul cheii arcului, raportat la săgeata arcului.
Reacţiunile pe grinda echivalentă se determină prin scrierea ecuaţiilor de echilibru static.

70
 Fig.4.8 Diagrame de eforturi pentru un arc triplu articulat

Cele două reacţiuni orizontale ale arcului sînt egale deoarece arcul are reazemele la acelaşi nivel.
71
Punct 1
Iniţial se determină valoarea unghiului pe care o face tangenta în punctul 1 cu orizontala.

Efortul axial şi forţa tăietoare se determină aplicînd relaţiile (4.6).

KN
KN
Punct 4

Punct 3 (tangenta cu orizontala face un unghi egal cu zero)

Punct 5
Unghiurile sînt calculate după procedeul cunoscut determinînd mai întîi valoarea tangentei
unghiului.

Punct 2

Diagramele de eforturi au fost trasate în figura 4.8 pe baza valorilor calculate la naşteri,
cheie şi la sfert. Diagrama de moment se obţine ca diferenţa dintre diagrama de moment pe grinda
dreaptă simplu rezemată şi ecuaţia arcului.

Exemplul 3. Să se traseze diagramele de moment încovoietor, forţă tăietoare şi efort axial pentru
arcul din fig. 4.9

72
 Fig.4.9Diagrame de eforturi pentru un arc triplu articulat
Reacţiunile V1 şi V2 se obţin prin scrierea ecuaţiilor de momente în nodurile 1 şi 2 pe grinda
dreaptă echivalentă, ele fiind aceleaşi şi pentru arc.

73
Reacţiunile orizontale ale arcului se determină ca fiind raportul dintre momentul la cheie şi săgeata
arcului.

Punctul 1: Efortul axial şi forţa tăietoare se determină prin intermediul relaţiilor 4.6.

, ,

Momentul în articulaţia 1 este egal cu zero.

Punctul 4:

Punctul 5:

Punctul 3:

Punctul 2:

Diagramle de eforturi N,T,M sînt prezentate în fig.4.9

74