PROGRAMA PENTRU ACTIVITATEA OPŢIONALĂ
An școlar: 2024-2025
Denumirea opţionalului: „În lumea culorilor”
Autorul:
Tipul: Opţional la nivelul mai multor domenii experiențiale (DEC, DOS, DLC)
Grupa: mijlocie
Număr de ore pe săptămână: 1 oră/săptămână
Argument
Culorile fac parte din viaţa noastră şi ne-am obişnuit atât de mult cu ele încât,
uneori, nici nu le mai dăm atenţie. Răsăritul şi apusul, nu ne mai crează uneori
niciun fel de sentiment, nu mai vedem covorul de frunze aşternut toamna pe alei,
culorile desăvârşite ale anotimpurilor...
Arta îl aduce pe om mai aproape de frumos, îi oferă posibilitatea să creeze
frumosul, să-l descopere sub aspecte noi.
Oriunde am privi în jurul nostru privirea şi sufletul ni se umple de culoare. Chiar
şi atunci când închidem ochii, tot culoarea e cea care ni se zbate sub pleoape.
Şi atunci nu cumva culoarea este cea mai mare comoară a omenirii?
Grădiniţa este primul factor care contribuie în mod organizat la conturarea
personalităţii umane, la formarea şi cultivarea gustului pentru frumos, oferind
preşcolarului posibilitatea stimulării câmpului emoţional şi îndepărtarea
inhibiţiilor. Opţionalul „Lumea culorilor” oferă posibilitatea preşcolarilor de
pătrunde pe tărâmul minunat al culorilor, foarte îndrăgit de ei. Astfel, în acest
univers specific copilăriei ei îşi pot dovedi spontaneitatea, creativitatea, pot da
frâu liber imaginaţiei şi fanteziei lor.
Diverse modalităţi didactice de realizare a activităţilor, cum ar fi: jocuri,
cântece, poveşti, drumeţii, picturi, lucrări cu materiale textile sau din natură,
etc., vor antrena preşcolarii pentru a descoperi tainele din lumea culorilor. Se
urmăreşte stimularea gustului pentru frumos, coordonarea oculo-motorie,
dezvoltarea muşchilor mici ai mâinii, simţul proporţiilor, orientarea spaţială,
toate acestea ajutându-l pe copil în învăţarea scrierii la şcoală. Prin artele
plastice, prin aducerea copilului în mijlocul naturii, observarea covorului de
frunze, a florilor multicolore, se declanşează o mulţime de stări afective, de
sentimente care îl fac pe copil să vibreze în faţa problemelor vieţii.
Prin intermediul acestui opţional urmărim dezvoltarea şi cultivarea
capacităţilor de a comunica prin culoare, ne dorim a-i învăţa pe copii să iubească
frumosul şi să-şi lase sufletele să se exprime prin culoare.
Scopul: Dezvoltarea gustului pentru frumos, cultivarea unor sentimente
estetice, introducerea copilului în lumea creaţiilor artistice
COMPETENŢE GENERALE:
1. Formarea deprinderii de receptare a lumii culorilor;
2. Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri,
sentimente;
3. Realizarea unor corespondenţe între diferite elemente de limbaj plastic
şi forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi viaţa socială);
4. Îmbogăţirea cunoştinţelor despre materialele textile şi din natură,
precum şi despre tehnicile de lucru necesare prelucrării acestora.
COMPETENŢE SPECIFICE:
1. Formarea deprinderii de receptare a lumii culorilor
1.1. Diferenţierea culorilor în mediul înconjurător;
1.2. Perceperea diferitelor forme şi mărimi colorate din mediul apropiat;
1.3. Cunoaşterea semnificaţiei culorilor în viaţa oamenilor.
2. Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri,
sentimente
2.1. Înţelegerea mesajului unor texte citite sau audiate, în vederea
descoperirii semnificaţiei culorilor;
2.2. Utilizarea unor desene, simboluri, pentru a transmite emoţii şi
sentimente;
2.3. Stimularea curiozităţii pentru investigarea universului culorilor.
3. Realizarea unor corespondenţe între diferite elemente de limbaj
plastic şi forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi
viaţa socială)
3.1. Folosirea unor tehnici de pictură pentru a reda diferite aspecte din
realitate;
3.2. Aplicarea materialelor adecvate în realizarea unor compoziii
artistico-plastice originale;
3.3. Identificarea dominantelor cromatice în organizarea unor suprafeţe
plastice;
3.4. Formarea unor deprinderi practice şi gospodăreşti, utilizând un
vocabular specific.
4. Îmbogăţirea cunoştinţelor despre materialele din natură şi
sintetice, precum şi despre tehnicile de lucru necesare prelucrării
acestora;
4.1. Cunoaşterea caracteristicilor specifice materialelor din natură şi
sintetice;
4.2. Utilizarea unor tehnici de prelucrare a diferitelor materiale, în
vederea obţinerii unor produse simple.
CONTINUTURI:
• Culorile şi mediul înconjurător (plimbări, drumeţii virtuale,
vizionări de demonstraţii, colecţii);
• Semnificaţia culorilor (desen, pictură, activităţi practice,
memorizări, poveşti, cântece, ghicitori, vizionări Power Point,
prezentări de modă, jocuri de rol);
• Discriminarea culorilor (jocuri didactice, jocuri de mişcare);
• Tonuri şi nuanţe de culori (activităţi practice, pictură);
• Culori calde, culori reci (vizionări Power Point, pictură);
• Mozaic de culori (activităţi practice, activități practic-
gospodărești);
• Nonculori (pictură);
• Tehnici de pictură (dactilopictura, tehnica amprentei, forme
spontane);
• Compoziţia decorativă (activităţi practice, pictură);
• Expoziţii.
MODALITĂŢI DE EVALUARE
Având în vedere că evaluarea este o componentă importantă a procesului de
învaţământ (şi a oricărei situaţii de învaţare) vom utiliza modalităţi de evaluare
variate şi eficiente pentru acest tip de opţional.
Evaluarea trebuie să vizeze mai ales interpretarea produselor activităţii,
exprimarea emoţiilor şi sentimentelor proprii prin intermediul lucrărilor
artistico-plastice, dar se poate realliza şi prin diferite concursuri, copiii
verificându-şi astfel cunoştinţele însuşite în urma investigării mediului
înconjurător, în general, şi a universului culorilor, în special. Expoziţiile realizate
în cadrul grădiniţei şi nu numai, lucrările proprii și colective, albumele foto, vor
creşte interesul şi motivarea copiilor pentru înfrumuseţarea spaţiului de învăţare
cu produsele muncii lor.
SUGESTII METODOLOGICE
Conţinutul activităţilor s-a bazat pe lucrări anterioare ale copiilor, lucrări de
specialitate şi Internet.
Materialele didactice sunt variate, clasa deţinând o colenţie de instrumente
de pictură, desen, modelaj, lipire, decupare, colaje, depozitate din vreme în cutii.
Sunt uşor de manipulat şi pe măsura vârstei copiilor. Accesul la internet oferă
din start un avantaj educatoarelor în demonstrarea şi realizarea temelor.
Se vor da şi recompense: buline colorate, recompense buretate autocolante,
recompense individualizate din coală autocolantă etc.
Modalitățile de realizare a activităților vor fi: dactilopictură, cântec, tehnica
amprentării pe suprafețe variate, compoziții decorative, colecții, activități
practice, jocuri interdisciplinare, memorizări, expoziții, ștampilare, dezlegare de
ghicitori, forme spontane, prezentare modă, colaje pe grupuri, jocuri de mișcare,
activități practice, picturi, lectura educatoarei, drumeție virtuală, prezentare
PowerPoint, memorizări.
Demonstrația se va face prin videoclipuri vizionate la computer sau direct, de
către educatoare.
Expunerea lucrărilor se va face pe tronsonul din fața clasei, pe dulăpioare, pe
panourile de pe hol. Depozitatarea lucrărilor se va face în mape special pregătite
sau în cutii.
Ȋn cadrul strategiei didactice utilizate, ca metode şi procedee de predare-
învățare se vor utiliza: explicația, conversația euristică, demonstrația, exercițiul,
problematizarea, brainstormingul, jocul didactic.
ACTIVITĂŢI DE ȊNVĂŢARE
Mijloacele de realizare a activităților sunt: activitatea practică, pictură,
desen, lectura educatoarei.
Iată câteva exemple de activități de învățare:
• Realizarea de plimbări, drumeții;
• Vizionări de demonstrații de realizarea a unor lucrări practice şi
plastice;
• Realizarea unor colecții de semințe, plante;
• Desfășurarea unor activități de desen, pictură, activități practice și
gospodărești;
• Organizarea de jocuri didactice, jocuri de mişcare, jocuri de rol;
• Învățarea de cântece și poezii al căror conținut vizează tematica
programei;
• Realizarea și participarea la expoziţii și prezentări de modă.
MATERIALE UTILIZATE
Acestea vor fi dintre cel mai diverse: de la binecunoscutele instrumente
specifice desenului şi picturii (planşetă, pensule, tempera la borcane mari, palete
de pictură, borcane cu apă, şerveţele umene, uscate, plastilină, coli albe, coli
colorate, forfecuţe simple sau cu model), până la materiale textile şi materiale
din natură, aplicate pe diferite suprafeţe (seminţe, sâmburi, pietricele, scoici,
frunze, flori etc.) ori obiecte, forme diverse, figuri geometrice et (ex. bucăţi de
hârtie creponată, vată, hârtie de copt, pânză, melană).
Locul de desfăşurare a activităţilor nu va fi mereu acelaşi: din sala de grupă,
copiii vor descoperi tainele culorilor prin videoclipuri: în parc, la muzeu, în
curtea grădiniţei, etc.
În acest fel, prin strategii activ-participative, este stimulată nu numai curiozitatea
pentru descoperirea tainelor mediului înconjurător, dar se dezvoltă gustul pentru
frumos, spiritul critic, orientarea spaţială etc.
PLANUL ACTIVITĂŢILOR OPŢIONALE
Domeniul: Educaţie cultural-artistică
Denumirea activității: „În lumea culorilor”
Perioada: anul școlar ….
Grupa: mare
Cadru didactic coordonator:
Argument
Culorile fac parte din viața noastră și ne-am obișnuit atât de mult cu ele încât,
uneori, nici nu le mai dăm atenție. Răsăritul şi apusul, nu ne mai creează uneori
niciun fel de sentiment, nu mai vedem covorul de frunze așternut toamna pe alei,
culorile desăvârșite ale anotimpurilor...
Arta îl aduce pe om mai aproape de frumos, îi oferă posibilitatea să creeze
frumosul, să-l descopere sub aspecte noi.
Oriunde am privi în jurul nostru privirea şi sufletul ni se umple de culoare. Chiar
şi atunci când închidem ochii, tot culoarea e cea care ni se zbate sub pleoape.
Şi atunci nu cumva culoarea este cea mai mare comoară a omenirii?
Grădiniţa este primul factor care contribuie în mod organizat la conturarea
personalităţii umane, la formarea şi cultivarea gustului pentru frumos, oferind
preşcolarului posibilitatea stimulării câmpului emoţional şi îndepărtarea
inhibiţiilor. Opţionalul „Lumea culorilor” oferă posibilitatea preşcolarilor de
pătrunde pe tărâmul minunat al culorilor, foarte îndrăgit de ei. Astfel, în acest
univers specific copilăriei ei îşi pot dovedi spontaneitatea, creativitatea, pot da
frâu liber imaginaţiei şi fanteziei lor.
Diverse modalităţi didactice de realizare a activităţilor, cum ar fi: jocuri,
cântece, poveşti, drumeţii, picturi, lucrări cu materiale textile sau din natură,
etc., vor antrena preşcolarii pentru a descoperi tainele din lumea culorilor. Se
urmăreşte stimularea gustului pentru frumos, coordonarea oculo-motorie,
dezvoltarea muşchilor mici ai mâinii, simţul proporţiilor, orientarea spaţială,
toate acestea ajutându-l pe copil în învăţarea scrierii la şcoală. Prin artele
plastice, prin aducerea copilului în mijlocul naturii, observarea covorului de
frunze, a florilor multicolore, se declanşează o mulţime de stări afective, de
sentimente care îl fac pe copil să vibreze în faţa problemelor vieţii.
Prin intermediul acestui opţional urmărim dezvoltarea şi cultivarea
capacităţilor de a comunica prin culoare, ne dorim a-i învăţa pe copii să iubească
frumosul şi să-şi lase sufletele să se exprime prin culoare.
DOMENII DE DEZVOLTARE
Dimensiuni şi comportamente ale domeniilor de dezvoltare
A. DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ
La finalul perioadei preșcolare, copilul va manifesta o serie de comportamente,
între care:
-1. Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate
1.2. Demonstrează abilități de solicitare și de primire a ajutorului în
situaţii
problematice specifice
1.3. Inițiază/participă la interacţiuni pozitive cu copii de vârstă apropiată
-2. Comportamente prosociale, de acceptare și de respectare a diversității
2.2. Își însușește și respectă reguli; înțelege efectele acestora în planul
relațiilor
sociale, în contexte familiare
2.4. Exersează, cu sprijin, abilități de negociere şi de participare la luarea
deciziilor
-3 Conceptul de sine
3.1. Exersează, cu sprijin, autoaprecierea pozitivă, în diferite situaţii
educaţionale
3.2. Își promovează imaginea de sine, prin manifestarea sa ca persoană
unică, cu caracteristici specifice
-4 Autocontrol și expresivitate emoțională
4.1. Recunoaște și exprimă emoții de bază, produse de piese muzicale,
texte literare, obiecte de artă etc.
B. CAPACITĂŢI ŞI ATITUDINI ȊN ȊNVĂŢARE
-1 Curiozitate, interes și inițiativă în învățare:
1.1. Manifestă curiozitate şi interes pentru experimentarea și învăţarea în
situații noi;
1.2. Inițiază activități de învățare și interacțiuni cu copiii sau cu adulții din
mediul apropiat;
- 2 Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (persistență în activități):
2.1. Realizează sarcinile de lucru cu consecvență;
2.2. Integrează ajutorul primit, pentru realizarea sarcinilor de lucru la care
întâmplină
dificultăți.;
-3 Activare și manifestare a potențialului creativ:
3.1. Manifestă creativitate în activități diverse;
3.2. Demonstrează creativitate prin activități artistico-plastice,
muzicale și practice,
în conversații și povestiri creative.
C. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ŞI CUNOAŞTEREA LUMII
-1 Relații, operații și deducții logice în mediul apropiat:
1.1. Identifică elementele caracterisice ale unor fenomene/relaţii din
mediul apropiat;
1.2. Compară experienţe, acţiuni, evenimente, fenomene/relaţii din
mediul apropiat;
1.5. Realizează, în mod dirijat, activități simple de investigare a mediului,
folosind
instrumente şi metode specifice;
-2 Cunoștințe și deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de
probleme și cunoașterea mediului apropiat:
- 2.2. Demonstrează familiarizarea cu informații despre mărime, formă,
greutate,
înălţime, lungime, volum;
- 2.3. Identifică şi numește formele obiectelor din mediul înconjurător;
- 3 Caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare:
3.1. Evidenţiează caracteristicile unor obiecte localizate în spaţiul
înconjurător;
3.3. Descrie unele caracteristici ale lumii vii, ale Pământului şi
Spaţiului.
PLANIFICARE CALENDARISTICĂ
Nr. Perioada
Mijloc de
crt (Ziua/luna/an Obiective Tema Evaluare
realizare
. ul)
Săptămâna 1 - să observe culorile Bogăţia de culori
1 Drumeţie Probă orală
2024 specifice toamnei a toamnei
- să utilizeze în lucrare
Covorul Probă
culorile specifice Dactilopict
2 Săptamana multicolor al practică
toamnei ură
toamnei Expoziție
Săptămâna 3 - să asocieze culorile cu
Concurs de
3 obiecte din mediul Cântec Cearta culorilor
interpretare
înconjurător
Tehnica
- să aplice culoarea cu
amprentei
4 Săptamana palma pe diferite Dansul urmelor Expoziție
pe suprafeţe
suprafeţe
variate
Compoziţie Probă
Săptămâna 5 - să decoreze liber decorativă Poftiţi la
5 practică
masca – decorare carnaval!
măşti Expoziție
Colecţii de
pietricele,
beţişoare,
Săptămâna 6 - să colecţioneze frunze,
6 materiale din natură, cu scoarţă de Prietenii naturii Expoziție
un colorit deosebit copac,
ghinde,
conuri,
scoici, etc.
- să pregătească salata Activitate
de fructe; practică – Salata de Probă
7 Săptămâna
- să sesizeze coloritul salată de culori a toamnei practică
salatei de fructe fructe
- să denumească florile; Joc didactic
Săptămâna 8
8 - să grupeze florile interdiscipli Grădina cu flori Fișă de lucru
după culoare nar
Săptămâna 9 - să înţeleagă
Memorizar Steagul nostru de
9 semnificaţia celor trei Probă orală
e Mircea Pop
culori
- să aleagă lucrarea
preferată pentru
Săptămâna 10
10 expoziţie; Expoziţie Micii artişti Expoziție
- să aprecieze lucrările
expuse
- să lipească benzile de Probă
Săptămâna 11 Activitate Lanţ multicolor
11 hârtie colorată, prin practică
practică pentru brad
înlănţuire Expoziție
Ştampilarea
cu
- să obţină diferite ghemotocul
grade de gri; de hârtie
Săptămâna 12 Probă
12 - să realizeze urme, folosind Urme pe zăpadă
202.. practică
folosind ghemotocul de numai
hârtie combinaţii
de alb şi
negru
Activitate
Săptămâna 13 - să observe colorarea practică –
Probă
13 apei, folosind diverşi experiment De-a laboranţii
202.. practică
coloranţi e cu
coloranţi
Săptămâna14 Ghicitori cu
- să găsească răspunsul Culori ascunse în
14 şi despre Probă orală
202… corect ghicitori
culori
- să confecţioneze Activitate Probă
Săptămâna 15 inimioare prin tratarea practică – Inimioare, practică
15 Expoziție
202… suprafeţelor cu diverse tratare de inimioare
materiale suprafeţe
Pictură pe
baza
Săptămâna 16 mesajelor
- să picteze conform Ascultă şi Probă
16 unor poezii:
202.. cerintelor educatoarei pictează! practică
„Murdărica
” de Virgil
Carianopol
Săptămâna 17 - să înţeleagă Zăpada şi
Lectura
17 semnificaţia culorii ghiocelul de Probă orală
202… educatoarei
ghiocelului Apostol Culea
- să răsucească firele, Activitate
Săptămâna 18 alb şi roşu, cu ajutorul practică în Şnurul de Probă
18 mamei
202.. perechi mărţişor practică
copil-mamă
Activitate
Săptămâna 19 - să facă bucheţele cu
practică în Bucheţel pentru Probă
19 flori de primăvară, cu
202.. perechi mama practică
ajutorul tatălui
copil-tată
Săptămâna 20 Prezentare
- să identifice culorile Vreme caldă,
20 Power Probă orală
202… calde, respectiv reci vreme friguroasă
Point
Săptămâna 21 Miresmele
- să observe culorile Probă
21 Drumeţie multicolore ale
202… specifice primăverii practică
primăverii
Săptămâna 22 - să conştientizeze Povestea
Lectura
22 semnificaţia culorilor curcubeului de Probă orală
202.. educatoarei
curcubeului M. Gheorghiu
Săptămâna 23 - să redea prin pictură Probă
23 Pictură Curcubeul
202… culorile curcubeului practică
- să pregătească salata Activitate
Săptămâna 24 de legume; practică – Salata de culori Probă
24
202.. - să sesizeze coloritul salată de a primăverii practică
salatei de legume legume
Săptămâna 25 - să decoreze liber Probă
25 Compoziţie Ouă hazlii
202.. ouăle decorativă practică
– decorare Expoziție
ouă
Săptămâna 26 - să se grupeze în jurul
Joc de Fluturii vin la Probă
26 florii potrivite, la
202… mişcare flori practică
semnal
- să sorteze diferite
materiale după Activitate Tabloul culorilor
Săptămâna 27 semnificaţia lor; practică pe vesele/ Tabloul
Probă
27 grupe de culorilor triste/
202… - să lipească practică
lucru – Tabloul culorilor
materialele, realizând colaj înrudite
un tablou
Săptămâna 28
- să obţină forme
202… spontane, prin aplicarea Forme Fluturi Probă
28
culorii şi îndoirea spontane multicolori practică
hârtiei
Săptămâna 29
Probă
202… - să îşi aleagă ţinutele; Prezentare
29 Culori la modă practică
- să defileze pe muzică de modă
Album foto
Probă
-să îşi confecţioneze
Săptămâna 30 Moment Carvaval de practică
30 ţinutele
202… artistic vacanţă Ȋnregistrare
-să danseze pe muzică
video
MODALITĂŢI DE EVALUARE:
Având în vedere că evaluarea este o componentă importantă a procesului de
învaţământ (şi a oricărei situaţii de învaţare) vom utiliza modalităţi de evaluare
variate şi eficiente pentru acest tip de opţional.
Evaluarea trebuie să vizeze mai ales interpretarea produselor activităţii,
exprimarea emoţiilor şi sentimentelor proprii prin intermediul lucrărilor
artistico-plastice, dar se poate realiza şi prin diferite probe practice, probe orale,
jocuri, concursuri, copiii verificându-şi astfel cunoştinţele însuşite în urma
investigării mediului înconjurător, în general, şi a universului culorilor, în
special. Expoziţiile realizate în cadrul grădiniţei şi nu numai, albumele foto,
lucrările proprii și colective, vor creşte interesul şi motivarea copiilor pentru
înfrumuseţarea spaţiului de învăţare cu produsele muncii lor.
SUGESTII METODOLOGICE
Conţinutul activităţilor s-a bazat pe lucrări anterioare ale copiilor, lucrări de
specialitate şi Internet.
Materialele didactice sunt variate, clasa deţinând o colenţie de instrumente
de pictură, desen, modelaj, lipire, decupare, colaje, depozitate din vreme în cutii.
Sunt uşor de manipulat şi pe măsura vârstei copiilor. Accesul la internet oferă
din start un avantaj educatoarelor în demonstrarea şi realizarea temelor.
Se vor da şi recompense: buline colorate, recompense buretate autocolante,
recompense individualizate din coală autocolantă etc.
Modalităţile de realizare a activităţilor vor fi: dactilopictură, cântec, tehnica
amprentării pe suprafeţe variate, compoziţii decorative, colecţii, activităţi
practice, jocuri interdisciplinare, memorizări, expoziţii, ştampilare, dezlegare de
ghicitori, forme spontane, prezentare modă, colaje pe grupuri, jocuri de mişcare,
activităţi practice, picturi, lectura educatoarei, drumeţie virtuală, prezentare
PowerPoint, memorizări.
Demonstraţia se va face prin videoclipuri vizionate la computer sau direct, de
către educatoare.
Expunerea lucrărilor se va face pe tronsonul din faţa clasei, pe dulăpioare, pe
panourile de pe hol. Depozitatarea lucrărilor se va face în mape special pregătite
sau în cutii.
Ȋn cadrul strategiei didactice utilizate, ca metode şi procedee de predare-
învăţare se vor utiliza: explicaţia, conversaţia euristică, demonstraţia, exerciţiul,
problematizarea, brainstormingul, jocul didactic.
BIBLIOGRAFIE:
Vor fi folosite surse bibliografice corespunzătoare, surse web, vizionări
Power Point, audiţii muzicale, filmuleţe documentare, imagini numeroase,
pentru a observa paleta de culori a lumii în care trăim. Întreaga informaţie şi
suportul intuitiv vor fi adaptate particularităţilor de vârstă şi individuale ale
preşcolarilor.
*** Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Bucureşti, Editura
DPH, 2009
*** Curriculum pentru educaţia timpurie, MEN, 2019;
MECTS, Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de
copii, Editura „Gheorghe Cârţu - Alexandru”, Craiova, 2009;
*** Educaţia timpurie şi specificul dezvoltării copilului preşcolar,
Proiect Pentru Reforma Educatiei Timpurii, Modulul I (Modul
general pentru personalul grădiniţei), 2009;
*** Un an şcolar altfel. Ghidul pentru unităţile de învăţământ
preşcolar *2020-2021, MEC, Editura Didactică şi Pedagogică S.A.;
Bădulescu, Rita, Educaţie plastică – Album metodic pentru elevii
claselor I –IV, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2000;
Bojneag, Maria, Educaţie plastică – ghid metodic pentru
învăţământul preşcolar, Editura Tehno – Art, 2007;
Culea, Laurenţia, Ȋndrumător metodic 3-4 ani, Editura Diana,
Piteşti, 2015;
Gherghina, Dumitru, Oprescu, Nicolae, Dănilă, Ioan, Metodica
activităţilor instructiv-educative pentru învăţământul preprimar,
Editura Didactica Nova, Craiova, 2008 (vol. II);
Gheorghiu, Maria, Paleta copilăriei, Editura Tezit FZH, Bucureşti,
1998;
Petricică, Maria, Petre, Maria, Metodica activităţilor manuale în
gradiniţa de copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997;
Roşca, Adriana, Marcu, Vasilica, Aplicaţii cu materiale din natură,
Editura Aramis, Bucureşti, 2007;
Şuşală, Ion, Gavrilă, Tudora, Caiet de arte plastice, Editura Coresi,
Bucureşti, 1992;
(Coord. Viorica Preda) Metodica activităţilor instructiv-educative
în grădiniţa de copii, Editura Sitech, Craiova, 2010;
Vrăşmaş, Ecaterina, Educaţia preşcolarilor în mileniul trei, Editura
Polirom, Iaşi, 2002.