Nr. 11, Anul V - Anul omagial al Aşezământului cultural-duhovnicesc “Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ al Părintelui Petru Gh.

Savin
Periodicul Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon din cadrul parohiei bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc
(Material publicat cu sprijinul domnului GABRIEL ŢURLEA, voluntar Sfântul Pantelimon, sub coordonarea Pr. dr. Bogdan-Aurel Teleanu)

Pr. PETRU GH. SAVIN

*
PILDE CREŞTINEŞTI: * *

Fericirea creştină Drumeții pe cale suntem noi creștinii toți, iar calea ni-i viața,
tuturor.
(Fragment preluat din lucrarea
Zăduful și arșița zilei ni sunt nenorocirile acestei lumi, contra
Teatru pentru popor, Editura remus
Cioflec, 1943) cărora mereu cârtim cum cârtea drumețul.
Boierul cel cu trăsura este creștinul, ce pentru a nu da ochi
cu suferința și cu greutățile vieții, părându-i-se prea grea calea
virtuților, alunecă în fărădelegi, în înșelăciuni, fapte necinstite,
Mergea un om pe-o cale, înfruntând hoții, falimente, furturi, omoruri și toate fărădelegile ca acestea,
arșița și zăduful zilei, având încă și povară în când dibăcia sa îl face basma curată, se lăfăiește în toate bucuriile
spinare și se gândea în mintea lui, neluând și plăcerile deșarte ale lumii! Se trufește cu toată starea cea
aminte la frumusețea și belșugul holdelor de înșelătoare și asemenea bogatului din trăsură, merge iute prin
pe margine, la ciripitul păsărelelor, la viață, prin toate plăcerile ei, neavând și negăsind timpul și vremea
să guste pe încetul, frumusețea naturii înconjurătoare.
frumusețea cea tainică a cerului, la toată
Povârnișul este sfârșitul vieții. Acest povârniș, omul virtuos,
podoaba lumii lui Dumnezeu din jurul lui. creștinul cuminte și răbdător îl trece cu pas sigur și fără nici un
— Ce om nenorocit sunt eu! Cum de n- pericol.
am și eu o căruță care să mă poarte pe Nu tot așa cel trăit în fărădelegi.
drumuri și să-mi ducă povara, iar eu să fiu Pe acesta îl duc patimile, păcatele și lumea rea, întocmai ca
odihnit și fără de grijă! și caii nărăvași de-și află moartea trupească, deseori și
Mergând și gândind din ce în ce mai sufletească, totdeauna.
Câți bogați, îmbogățiți prin necinste, își sfârșesc viața prin
rele în inima sa, cârtind împotriva împărțirii spitale, în închisori și-n case de sănătate!
bunurilor pe lume de către Dumnezeu, Câți nu-și zbor creierii, când sunt descoperiți, lăsând în
ajunse la un povârniș. Acolo, ce-i văzură mizerie și nenorocire, fără sprijin și mângâiere, familia, ca acel
ochii? O trăsură bogată, răsturnată în vale, boier pe vizitiul său cu picioarele frânte în șanț?
iar alături un om cu capul sfărâmat; mai Iar patimile, ispitele și deșertăciunile lumii care ucid atâtea
încolo într-o scursoare de apă, altul suflete, stau gata ca și caii cei nărăvași și nepăsători de
nenorocire, așteptând să facă alte victime.
văietându-se cu picioarele frânte. Creștine! Nu dori ca drumețul, trăsura bogatului, căci este
Caii slobozi după ce făcură isprava căpătată prin păcat și duce la moarte năprasnică.
asta, pășteau liniștiți, nepăsători de tot ce se Îndură zăduful și arșița zilei, du-ți cu curaj povara greutăților
întâmplase. vieții, căci acestea te pot oțeli și întări mai mult în ispite.
Atunci, drumețul, dând ajutoarele sale Ia seama la bogăția holdelor de pe câmp, la mulțimea și
celui rănit, merse cu grăbire înainte să frumusețea învățăturilor lui Hristos din Evanghelii, care dau folos
mântuitor!
vestească nenorocirea și să cheme ajutor,
Ascultă glasul păsărilor ce desfată, adică al acelor ce
gândind însă pe cale, în iuțeala pașilor săi, învață și lămuresc cuvântul Domnului.
astfel: Ia seama la biserica Mântuitorului care, asemenea cerului,
— Ce om nesocotit și nebun sunt! este plină de taine încă nebănuite de noi! Cât bine și câtă ușurință
Doream moartea mea, doream soarta ni pot aduce în viață și-n suflete, urmând-o și iubind-o!
omului de sub trăsura sfărâmată! Ce liniștit Privește-ți și-ți cercetează viața.
Trăiești tu ca un creștin? Viața ta are un model după care ți-
sunt eu și ce sigur de drumul și picioarele
o depeni? Ți-o poți cerceta din noroiul patimilor sau din spinii
mele! încercărilor și suferințelor? Bagă de seamă: drumul pe care mergi,
Când vreau, merg; când vreau, stau. N- duce spre mormânt și nu-l faci de două ori, nici te poți întoarce să-
am vizitiu să mă ducă, dar nici stăpân să-mi ți iei din noi viața la depănat. Nu fii ca drumețul ce nu-și bagă în
poruncească! Acum cunosc eu, că tot ce i se seamă viața, din cauza nevoilor lui, și suferințelor lui. Viața ta, e
dă omului de Dumnezeu, i se cuvine și fericirea ta, dar totodată și pierzarea ta.
nimeni n-are drept să cârtească, ci să Atârnă de felul cum înțelegi să ți-o trăiești.
În asta îți stă toată fericirea!
meargă înainte cu răbdare, în viață, liniștit,
mulțumindu-se cu ceea ce are.

1
;;;
Nr 11, Anul V - Anul omagial al Aşezământului cultural-duhovnicesc “Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ al Părintelui Petru Gh. Savin

prof. IOAN GH. SAVIN Înțelesul cuvântului s-a dezvoltat în acest sens,
și el a însemnat la Greci:

CE ESTE gimnastică;
1. a te exercita în sens fizic — a face

ASCETICA? 2. a-ți exercita inteligența și voința;

3. deprinderi și perfecționări în vederea
(Fragment preluat din cultului și a religiei.
lucrarea Mistica şi În sensul său fizic îl întrebuințează Tukidides,
ascestica ortodoxă,
Tiparul Tipografiei
denumind cu cuvântul „askisis”, exercițiile soldaților și
Eparhiale, Sibiu, 1996) atleților, pentru a se fortifica. La Xenofon „hi askite”
designează pe soldații metodic instruiți, spre deosebire
Înainte de a aprofunda problema îndumnezeirii de „idiote” soldații neexperimentați, fără antrenament.
omului, problemă care constituie atât esența, cât și În sens moral, la același Xenofon, găsim
partea finală a întregului proces mistico-ascetic, să cuvântul întrebuințat ca o paralelă pentru exercițiile
cercetăm în prealabil ce este ascetica, spre deosebire de corporale față de cele spirituale, askitis designând pe
mistică, și în ce raport se găsesc aceste două momente, „atlet” ca și pe omul virtuos. Socrate vorbește de „filosofia
care sunt și două aspecte ale unuia și aceluiași proces al askisis” de exercițiul filosofiei, care este pentru suflet
vieții noastre spirituale, denumit de obicei cu un singur ceea ce îngrijirile medicale sunt pentru corp. Sofiștii opun
cuvânt: procesul mistic, elementul ascetic fiindu-i de la cuvântul „asceză” cuvântului „natură”, fisis însemnând
sine înțeles și implicit adaos. pregătirea sufletului față de darurile naturii. Socraticii sunt
Am văzut atunci când am enumerat și analizat însă aceia care dau cuvântului asceză sensul cel mai
elementele componente ale actului sau trăirii mistice, că adecvat de „efort reflectat și metodic pentru eliberarea
între aceste elemente intră și elementul efortului uman, sufletului de pasiunile rele”. După Filo, asceza este efortul
care constă din acea continuă purificare, cu care omul metodic, moral și religios totodată, care perfecționează
trebuie să întâmpine și pe care trebuie să o adauge sufletul și-l pregătește pentru contemplația lui Dumnezeu.
inițiativei Duhului Sfânt, pentru a se face capabil de Filo vorbește chiar de o „inteligență ascetică”, care se
primirea harului și sesizarea vie, mijlocită, a lui eliberează progresiv de lumea sensibilă.
Dumnezeu. Sensul religios al cuvântului asceză îl găsim însă
Adică, pentru a ajunge în starea de cură ție și de accentuat în special la Pitagoricieni, pentru care asceza
perfecțiune, fără de care nu e posibilă lucrarea harului și este practica pietății pusă în slujba divinității.
nici transfigurarea harică a omului, deci „îndumnezeirea” Părinții bisericești au împrumutat cuvântul în
lui sau „adopțiunea lui harică”, arătăm că anticipăm prin înțelesul religios, de la Evrei, prin intermediul lui Filo.
aceste termen înțelesul real și creștin al „îndumnezeirii”, Cuvântul, firește, nu și noțiunea însăși care, ca înțeles și
de care vorbește teologia mistică și care e ținta finală a practică, era prezent în doctrina și viețuirea creștină încă
trăirii mistice. din primele timpuri ale creștinismului, fără întrebuințarea
Ori, la această perfecționare, la această cuvântului. În N.T. nu se găsește citat decât o singură
transfigurare a omului, sub puterea lucrătoare a harului dată cuvântul „askin” și anume în Faptele Apostolilor, —
care în termeni teologici consacrați, se numește 24, 16 — dar și aici într-un sens cu totul general: „și întru
sfințenie, nu se poate ajunge decât prin conlucrarea aceasta mă „nevoiesc” și eu — zice Apostolul Pavel — ca
omului, prin eforturile lui eroice de a se purifica, de a se să am întotdeauna cuget fără prihană înaintea lui
spiritualiza, de a se „deshumaniza”, în a șa măsură, încât, Dumnezeu și a oamenilor”. Cuvântul „mă nevoiesc” după
în el, să nu mai trăiască voința sa proprie, ci cea a lui unele traduceri, „mă silesc” după altele — e dat în
Dumnezeu, adică voința umană să devină deiformă, originalul grec prin verbul „askó” deci sensul este: mă
lucrând, întru totul, după voința divină. „exercitez” ca să am cuget curat. În alte părți și tot la
Acest proces de purificare, prin efort propriu, și Apostolul Pavel cuvântul asceză este întrebuințat în
de iluminare, prin acțiunea harului, unită cu eforturile sensul lui de exercițiu fizic, gimnastic sau atletic:
spiritului, constituie efortul ascetic al procesului mistic, „ghimnodete seavton pros evsevian” — pregătește-te
adică constituie ceea ce numim: asceza creștină. pentru credința cea adevărată — în opoziție cu „hi
Cuvântul însuși nu e de origine creștină, după somatiki ghimnasia” pregătirea trupească, mai puțin
cum nici asceza însăși, ca efort de purificare și dominare folositoare (Timotei 4, V. 7-8); ca și I Cor. 9, 24 unde se
prin puterile spirituale a instinctelor și a îmboldurilor vorbește de cei ce aleargă în stadion pentru câștigarea
sensibile și carnale, nu e proprie numai religiei creștine, cununii și care alergare are semnificația exercitării
deși numai în creștinism ea își are înțelesul și sensul atletice, deci ascetice, care e cerută creștinilor pentru
deplin, al desăvârșirii și al sfințeniei, către care tinde triumful mântuirii. Dar încă odată, cuvântul asceză,
asceza. Căci fără această țintă finală, asceza profană întrebuințat expres, în sensul lui religios, nu se găsește în
este o întreprindere dăunătoare, ducând fie la hipertrofia N.T.
„eului”, fie la izolarea omului și tăgăduirea lumii. La Părinții apostolici și apologeți însă, găsim
Cuvântul „asceză” vine de la cuvântul grec cuvântul asceză întrebuințat în sensul său propriu, fie mai
askéo, (askisis, askitis), a cărui origine rămâne ea însă și larg, fie retrâns. Creștinul perfect — gnosticul — este
obscură. Homer îl întrebuințează pentru a exprima ideea numit „atlet” de Clement Romanul, Ignațiu Teoforul, iar de
unui lucru făcut artistic, iar Herodot, ideea de a la Tațian este întrebuințat cuvântul „askisis” cu sensul de
ornamenta, a împodobi. În genere însă cuvântul askéo „pregătire pentru martiriu”. La Clement al Alexandriei și
înseamnă a exercita sau a exersa, de unde și înțelesul Origen, cuvântul asceză intră însă în terminologia creștină
de a face ceva cu multă artă, după îndelung exercițiu. curentă și Clement vorbește de „asceza gnostică” a
creștinilor perfecți, iar Origen numește „asceți”, „askite” pe

2
;;;
Nr 11, Anul V - Anul omagial al Aşezământului cultural-duhovnicesc “Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ al Părintelui Petru Gh. Savin

acei creștini care fac profesiune de viață perfectă. La Sf. ca o calitate specială și permanentă, în virtutea căreia
Atanasie, în viața Sf. Antonie, găsim cuvântul „asceză” sufletul se poate ridica până la contemplarea ființei divine,
designând maniera de a duce o viață cumpătată, care este și ea infuzată ca „chip” în însăși esența
înfrânată, ca și starea de înfrânare însăși. spirituală a sufletului, calitate disputată asceticii.
Un sinod, cel din Gangra, la 340-343, condamnă Aceeași concepție o vedem expusă și într-un
chiar falsa asceză a lui Eustațiu, sau pe cea a tratat și mai recent, al lui Zimmermann — „Aszetik” — 2.
Messalienilor la conciliul din Efes, 431 — iar cu timpul ed. Freiburg, 1932, care definește ascetica: Știința
găsim și cuvântul „askitiria” designând viața monahală și teologică a perfecțiunii creștine active, cu excluderea din
însăși mânăstirile, care erau adunările asceților. domeniul ei a grației pasive — adică a contemplației
În ce privește însă cuvântul și disciplina însăși a infuze, în care sunt prezente fenomenele extraordinare
Teologiei ascetice, aceasta este o formație cu totul nouă. ale extazului, viziunilor, etc.
În trecut găsim cuvântul aschiticon designând o culegere Totuși, și în teologia apuseană s-a impus din ce
de precepte și învățături ale falsei asceze a Messalienilor, în ce mai mult un curent care tinde la restrângerea
care au și fost condamnate sub acest titlu la sinodul din domeniului asceticii față de cel al misticii. Cităm între alții
Efes, de care am amintit, pentru exagerările și excesele ei pe Th. Zahn, care în lucrarea sa fundamentală asupra
și tot cu numele aschiticon a fost designată culegerea misticii — Christliche Mystik — 1922 ed. 5, p. 44 —
așezămintelor regulilor monahale ale Sf. Vasile cel Mare. rezervă misticii „tot ceea ce se referă la viața unitivă”,
Însă denumirea de „Teologie ascetică”, așa cum lăsând asceticii căile: purgativă și iluminativă; iar P.
găsim denumirea de „Teologie mistică”, dată încă din Masson în lucrarea sa „Vie chrétienne et vie spirituelle”,
veacul al IV-lea, de Marcel de Ancira și apoi de Dionisie Paris 1922, p. 4 — rezervă asceticii „dirijarea sufletelor în
Areopagitul, n-o găsim decât foarte târziu și anume abia lupta contra păcatului și progresul virtuții”, în timp ce
în veacul al XVII-lea și anume la Franciscanul Chrisostom teologia mistică „tratează despre lucrurile cele mai
Dobrosielsky, care publică în 1655 lucrarea sa: ascunse și misterioase, adică unirea intimă a sufletului cu
„Seminarium Theologias asceticae” și la iezuitul Christoff Dumnezeu”. Aceeași atitudine o au și alți teologi de
Schorrer, care publică în 1658 la Roma, lucrarea sa: marcă ai catolicismului, printre care Garrigou-Lagrange,
„Theologia ascetica” și care dă acestei noi discipline care accentuează că mistica se caracterizează prin
teologice următoarea definiție: „Scientia operandi „predominarea în viața spirituală a modului suprauman al
convenienter suo fini ultimo, cui respondit in voluntate darurilor Sf. Duh”, ascetica, din contră, fiind dominată de
virtus, quac universum este habitus, sive constans et modul uman al simplelor virtuți infuze, fără a separa totuși
perpetua voluntas operandi, convenienter suo fini” — prea tranșant mistica de ascetică; amândouă făcând parte
definiție care corespunde mai mult moralei în genere, din același unic proces al unei trăiri intense și a unei
decât asceticii. De aici înainte însă, tratatele de teologie comuniuni speciale și intime cu ființa divină, care este
ascetică devin curente în știința teologică, noua disciplină viețuirea mistico-ascetică. De aceea, cei mai mulți dintre
căutând să-și precizeze și mai bine obiectul spre a-l cercetătorii acestei discipline folosesc termenul de
delimita de morală pe de o parte, ca și de mistică pe de „teologie spirituală” pentru a designa disciplina care se
altă parte. ocupă cu viața mistico-ascetică în genere. Cităm între alții
Căci dacă acum nu se constituise o disciplină pe Gillbert, „Theologia spiritualis” Roma 1926-1932 și
teologică aparte, care să trateze problemele de asceză, Heprincks: „Introductio in Theologia spiritualis” 1932. Căci
cauza trebuie căutată în faptul că chestiunile de asceză după cum remarcă Pére Teuling în „Benediktinische
erau tratate în legătură și sub titlul teologiei mistice din Monatschrift” — 1922 p. 260 — contra acelora care țin
care a continuat să facă parte și după ce Ascetica și-a totuși să trateze mistica și ascetica ca două discipline
constituit un domeniu aparte și și-a constituit și o disciplină separate, mistica și ascetica nu se deosebesc atât între
proprie. De aceea a început o mișcare atât în sânul ele, pentru că ar trata realități spirituale diferite, cât se
misticii, cât și al asceticii pentru a-și delimita fiecare ființa unesc între ele tratând aceleași fapte intim unite, sub
și obiectul, întreprindere necesară, deoarece unii mistici două aspecte diferite, complementare unul altuia;
extindeau mistica atât de departe, încât cuprindeau în ea ascetica referindu-se la latura activă a vieții spirituale, la
și toată ascetica, iar asceticii făceau din asceză totul, partea de cooperare, pe care Dumnezeu o cere din
mistica nefiind decât finalul, încoronarea, desăvârșirea partea noastră în actul de trăire mistică, mistica, din
asceticii. Ceea ce nu corespunde întru totul adevărului. contră referindu-se la aspectul pasiv, la lucrarea grației în
De aceea între teologii mistici și cei ascetici au și noi, la inițiativele lui Dumnezeu în producerea actului
început delimitările și discriminările. Contra lui Schorrer, mistic, cărora noi ne supunem și le urmăm, dar care nu
care extinde prea mult domeniul asceticii, Meynard, în ne aparțin. (După Dictionnaire de spiritualité, p. 931-
lucrarea sa: „Traité de la vie intérieure” (1884) face 1014).
distincția că: „Teologia ascetică arată cum un suflet În acest sens deci, al unei unități organice ale
ajunge la perfecțiunea creștină și la unirea cu Dumnezeu, aceluiași act spiritual de specială trăire și unire cu
cu mijloacele ordinare ale grației, pe când Teologia Dumnezeu, prin grația divină inițiatoare și efortul uman
mistică, propriu-zisă, cuprinde actele și fenomenele conlucrător, trebuie să fie înțeleasă activitatea mistico-
extraordinare ale vieții interioare”. Deosebirea e încă ascetică în genere, ca și tratarea ei ca disciplină
insuficient precizată, chiar în tratate datând din 1924, ca teologică. O delimitare precisă între aceste două
cel al lui Tanquerey: „Précis de Théologie ascetique”, momente ale aceluiași proces spiritual nu se poate face.
(care cuprinde și ascetica și mistica). Acesta are ca obiect Am putea spune că limita asceticii înaintează până unde
teoria și practica perfecțiunii creștine de la începuturile se opresc puterile și eforturile omenești, de aici începând
sale și până la contemplația infuză. Deci numai puterile dumnezeiești, deci domeniul misticii — deși
contemplația infuză care, în catolicism înseamnă un dar puterile dumnezeiești lucrează și în domeniul asceticii,
al grației sanctificatoare, adică devenită o calitate fără de care eforturile omenești rămân nule sau sterpe. Și
permanentă și actuală a sufletului, căreia i se infuzează dacă primul act al asceticii, actul purificării, adică al

3
;;;
Nr 11, Anul V - Anul omagial al Aşezământului cultural-duhovnicesc “Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ al Părintelui Petru Gh. Savin

curățirii de tot ceea ce este înclinare voluntară sau În semn de preţuire faţă de eroii martiri români a căror jertfă pentru
involuntară spre sensibil, spre creatural, s-ar putea neam, credinţă şi ţară a culminat cu evenimentele dramatice din decembrie
efectua și numai cu efortul omului, cel de al doilea 1989, Departamentul pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” l-a
invitat pe domnul Cornel Constantin Ciomâzgă să susţină duminică, 21
moment al ascezei, iluminarea, nu se poate concepe fără decembrie 2014, conferința cu tema "Bun creştin şi bun român" la biserica
conlucrarea harului divin, care este prezent și de care Sfântul Pantelimon Foișorul de Foc din București.
este nevoie, atât în iluminarea activă, cât și în cea pasivă, Aflând că domnul Cornel Constantin Ciomâzgă a mai susținut o
deosebirea între ele fiind doar de efect și nu de prezență conferință similară în vecinătatea parohiei noastre, mai precis la biserica
care, aceasta, e dată în ambele momente. Căci, dacă pe Sfântul Silvestru, de a cărei istorie ne leagă persoana ctitorului bisericii noastre,
scara de ascensiune a puterilor umane, deci a ascensiunii Părintele Ioan (Ivan) de la Silvestru, părintele profesor Nicolae Bordașiu a fost
ascetice, se poate pune o limită, peste care acestea nu invitat să modereze întâlnirea credincioşilor parohiei noastre cu domnul Cornel
Constantin Ciomâzgă.
mai pot trece, nu se poate pune nici o limită puterilor
sfințitoare ale harului care, acestea, sunt nu numai
conlucrătoare, dar și inițiatoare a actului ascetico-mistic.
Așa că, împotriva tuturor încercărilor făcute de teologii
teoreticieni ai Apusului de a găsi și a stabili o delimitare
între domeniul misticii și cel al asceticii, noi rămânem la
vechea formulă a teologiei mistice orientale, după care
asceza și mistica constituiesc unul și același act
duhovnicesc, care privit din punctul de vedere al factorului
divin, îl denumim act mistic, iar dacă îl considerăm din
punct de vedere uman, avem în vedere aspectul lui
ascetic (Crainic, Curs, p. 51).
În mistica orientală nu s-a făcut de altfel
niciodată această separare, ambele momente și ambele
aspecte fiind trăite din același imbold și pentru același
scop. Căci n-a existat niciodată uniune mistică fără Considerăm că întâlnirea părintelui profesor Nicolae Bordaşiu cu
pregătire ascetică și nici pregătire ascetică fără tendința autorul cărţii "Se întorc moţii acasă" a fost cu atât mai nimerită cu cât Cornel
finală a unirii și viziunii mistice. De aceea nici nu se poate Constantin Ciomâzgă a făcut dezvăluiri referitoare la un torţionar care ajunge
trata separat despre treptele de ascensiune ale asceticii, să se spovedească unui bătrân duhovnic, aşa cum este părintele Nicolae de la
Silvestru, care fusese cândva, cu 36 de ani în urmă, nici mai mult nici mai puţin
— purificare, iluminare și contemplare — ele fiind
decât cea mai opresată victimă a lui.
cuprinse în același act al unității teandrice, în care omul Titlul conferinţei "Bun creştin şi bun român" a făcut trimitere la
singur nu poate urca nici o treaptă și nu poate face nici un lecţiile de istorie parohială desfăşurate în perioada 7 septembrie - 16 noiembrie
pas, dacă Dumnezeu însuși nu i-a întins scara de lumină 2014 în cadrul atelierului intitulat "Misiunea parohiei Sf. Pantelimon-Foişorul de
și har pe care să se poată începe urcușul. Despre Foc din Bucureşti în secolul XX", datorită cărora s-a strâns un material
elementele și momentele ascetice vom vorbi și ne vom documentar bogat care, împreună cu icoanele realizate de copii în cadrul
ocupa și atunci când ne vom ocupa de cercetarea și atelierului de pictură "Părintele Ioan (Ivan) de la Silvestru", au constituit
subiectul expoziţiei iconografice şi documentare "Bun creştin şi bun
analizarea fenomenelor ca și a procesului mistic — care român".Potrivit datelor istorice prezentate în acest context educaţional se poate
implică și pe cel ascetic. spune pe drept cuvânt că biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din
Într-o prelegere viitoare ne vom ocupa chiar de Bucureşti, ale cărei origini de ctitorire îşi trag seva din vremurile de domnie a
structura sufletului omenesc, așa cum este ea văzută și Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, a fost - cel puţin în prima
concepută în creștinism, ca și în psihologia experimentală parte a secolului trecut - o veritabilă şcoală a rugăciunii la care s-au format
contemporană, pentru a putea sesiza și determina mai “buni creştini şi buni români”, după o expresia consacrată de pr. Ion Pâslaru.
bine structura și elementele componente ale actelor În acest sens, este suficient să reamintim opiniei publice
convingerea noastră că Aşezământul cultural-duhovnicesc „Ateneul
mistice-ascetice, care aici, în tainele, avânturile și Sfântului Pantelimon”, aşa cum a fost conceput în anul 1941 de către
adâncurile sufletului omenesc, își desfășoară aproape părintele Petru Gh. Savin, fratele teologului I. Gh. Savin, a fost nici mai
întreaga lor activitate. mult nici mai puţin decât unul din precursorii mişcării „Rugul Aprins” de
la mănăstirea Antim din Bucureşti. Cu prilejul conferinţei, Departamentul
ŞTIRI pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” au lansat albumul-catalog
Conferința "Bun creştin şi bun român" susţinută de prof. "Bun creştin şi bun român" care cuprinde sesiunea de toamnă a lucrărilor
C.C. Ciomâzgă, 21 decembrie 2014 catehetice şi misionare desfăşurate cu copii şi tinerii la parohia Sfântul
Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti (© Biroul de presă al
Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon)

4
;;;