Testament, de T.

Arghezi

“Testament” face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioada
interbelica, alaturi de “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de L Blaga si “Joc second” de I. Barbu.
Poezia este asezata in fruntea volumului “Cuvinte potrivite” (1927) si are rol de program literar, realizat
insa cu mijloace poetice. Este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre
arta, literatura, despre menirea literaturii, despre rolul artistului in societate.
Este o arta poetica moderna, pentru ca in cadrul ei apare o tripla problematica, specifica liricii
moderne: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului, raportul dintre inspiratie si tehnica
poetica. In plus, elemente de modernitate sunt ambiguitatea limbajului, data de folosirea metaforei
oximoronice, limbajul plastic, ce valorifica registrele arhaic, popular, religios.
O prima trasatura modernista este data de tema abordata, si anume creatia literara in ipostaza
de mestesug, creatie lasata ca mostenire unui fiu spiritual. In acest context, metafora cartii devine motiv
central al poeziei, fiind reluat in serii sinonimice:”un nume adunat pe-o carte”, “treapta”, “hrisovul cel
dintâi”, “cuvinte potrivite”, “slova de foc si slova faurita”. Preocuparea pentru lamurirea diverselor
ipostaze si aspecte ale conceptului de “poezie” (“carte”) se concretizeaza in varietatea metaforelor
asociate: “cuvinte potrivite”, “leagane”, “versuri si icoane”, “muguri si coroane”,”biciul rabdat” etc.
Poetul este un mestesugar al cuvintelor, avand totodata rolul de a transmite, prin opera sa, generatiilor
viitoare mostenirea spiritual a unui popor.
O alta trasatura ce incadreaza poezia in curentul modernist este utilizarea esteticii uratului,
tehnica preluata de la poetul francez, Charles Baudelaire. Astfel, in conceptia scriitorului, poezia poate
transfigura artistic aspecte ale realitatii altadata respinse si limbajul nepoetic poate deveni sursa a
frumosului. La nivelul poeziei, estetica uratului se observa in acumularea de cuvinte nepoetice, care
dobandesc noi valente estetice: “Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”. Seriile
antonimice “cand sa-mbie, cand sa-njure” sugereaza diversele tonalitati ale creatiei argheziene. Versul
“facui din zdrente muguri si coroane” sustine ideea transfigurarii artistice a aspectelor degradate ale
realitatii sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (ambiguitatea expresiei poetice).
Doua elemente ale textului liric, ce sustin tema si viziunea, sunt titlul si lirismul. Titlul poeziei are
o dubla acceptiune: una denotativa si alta conotativa. In sens propriu, cuvantul-titlu desemneaza un act
juridic prin care o persoana isi exprima dorinta cu privire la transmiterea averii sale, dupa moarte. In
sens conotativ, sens derivat din cele doua parti ale Bibliei, Vechiul si Noul Testament, creatia argheziana
devine mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului. Textul poetic
este organizat in sase strofe cu numar inegal de versuri, discursul liric fiind organizat sub forma unui
monolog adresat intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi, intre Rob si Domn, tot atatea ipostaze ale eului
liric. Discursul liric avand un caracter adresat, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica
transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii: verbe si pronume de persoana
I si a II-a, vocativul, imperativul: “nu-ti voi lasa”, “cartea mea-i, fiule,”, “asaz-o cu credinta”.
O prima secventa lirica semnificativa este inclusa in prima parte a poeziei. Incipitul, conceput ca
o adresare directa a eului liric catre cititor, contine ideea mostenirii spirituale “un nume adunat pe-o
carte” (metafora a creatiei artistice), simbol al identitatii obtinute prin cuvant. Conditita poetului este
concentrata in versul “decat un nume adunat pe-o carte”. Adverbul “decat”, impreuna cu forma
negativa a verbului “nu-ti voi lasa” accentueaza valoarea spirituala perena a operei lasate mostenire.
Metafora “seara razvratita” face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor, care se leaga de
generatiile viitoare prin cartea devenita “treapta” de evolutie: “In seara razvratita care vine/ De la
strabunii mei pana la tine”. Enumeratia “prin rapi si gropi adanci”, impreuna cu versul urmator (“suite de
batranii mei pe branci”) sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al acumularilor, strabatut de inaintasi.
Vocativul “fiule”, din finalul secventei, desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-se, in mod
simbolic, cu un tata, mentor al generatiilor viitoare. Cartea, opera literara, devine in acest context
“treapta” in desavarsirea cunoasterii.
Ultima strofa completeaza ideea continuta in prima secventa, evidentiind faptul ca muza, arta
contemplativa (“Domnita”), pierde in favoarea mestesugului poetic: “Intinsa lenesa pe
canapea/Domnita sufera in cartea mea”. Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin, cat si al
mestesugului, al trudei poetice, idee sugerata in seria de metafore oximoronice, ce apar impreuna cu o
comparatie din sfera mestesugareasca: “Slova de foc si slova faurita/ Imperecheate-n carte se marita/
Ca fierul cald imbratisat in cleste”. Conditia poetului este redata in versul :”Robul a scris-o, Domnul o
citeste”. Artistul este un “rob”, un truditor al condeiului, si se afla in slujba cititorului, “Domnul”.
Asadar, opera literara “Testament”, de T Arghezi, este o arta poetica moderna pentru ca poetul
devine un nascocitor, iar poezia presupune mestesugul, truda creatorului. Pe de alta parte, creatia
artistica este atat produsul inspiratiei divine, cat si al tehnicii poetice. In plus, modernitatea poeziei este
justificata de folosirea esteticii uratului, de imaginarul inedit, plastic, de utilizarea ambiguitatii.