ARGUMENT
Primordial în managementul resurselor umane este asigurarea şi dezvoltarea
permanentă a potenţialului uman, astfel încât să se obţină performanţe profesionale
optime, utilizând cele mai adecvate metode şi mijloace de muncă.
Pe parcursul vieţii, întotdeauna apar intersecţii de drumuri, care necesită
alegerea drumului corect, fără multe indicaţii. Importanţa managementului carierei
este evidenţiată în planificarea carierei, iar evaluarea performanţei este una din
condiţiile necesare pentru dezvoltarea carierei profesionale.
Corelaţia între pregătirea profesională şi succesul în carieră este una strânsă,
formând o relaţie de interdependenţă. De aceea este foarte important ca fiecare
dintre noi să fie pregătit profesional într-un domeniu ce reprezintă un adevărat
punct de interes, dacă nu o pasiune. În acest fel, suntem dispuşi să ne perfecţionăm
în mod constant în domeniul respectiv, prin aceasta având şanse foarte mari de a
avea o carieră de succes şi de a ne pune în valoare aptitudinile. Alegerea profesiei
este una dintre cele mai importante decizii din viaţa unei persoane iar ca urmare a
acestei alegeri survine succesul sau insuccesul.
Dezvoltarea carierei face posibilă implicarea tot mai mare a angajaţilor la
propria proiectare a carierei. Sunt deja demonstrate şi cunoscute avantajele financiare
obţinute în urma investiţiei în oameni, în principal în educaţia şi instruirea lor.
Lucrarea de faţă îşi propune să sublinieze importanţa planificării carierei atât
pe plan personal, dar şi în cadrul organizaţiei, precum şi modul în care poate fi
gestionată cariera, astfel încât planificarea sa corectă şi dezvoltarea profesională să
determine o evoluţie pozitivă a carierei, sporindu-se astfel valoarea resurselor
umane dintr-o organizaţie.
În contextul instituţiei la care doresc să mă raportez în această lucrare,
respectiv o unitate de învăţământ preşcolar, precum şi al caracteristicilor sale,
resursele umane deţin un loc şi un rol bine determinate, au misiuni clare, fiindu-le
reglementată o evoluţie profesională conturată precis, în limitele unor parametri
definiţi cu precizie.
3