Plumb

G. Bacovia
Simbolismul

Simbolismul este un curent literar şi artistic apărut în Franţa la sfârşitul

secolului al XIX lea ca reacţie împotriva parnasianismului, a naturalismului şi a
romantismului retoric, promovând conceptul de poezie modernă.
Poezia ,,Plumb” deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916, care
reprezintă debutul editorial al poetului G. Bacovia.
Volumul nu a constituit în epocă un eveniment literar, datorită conjuncturii
istorice nefavorabile pentru poezie, România pregătindu-se să intre în primul
război mondial. Acest volum poate fi socotit ca o aderare la simbolism, prin
limbaj, prin unele motive, dar şi ca o depăşire a acestuia, tinzând spre
expresionism prin conştiinţa eului, prin disoluţia acestuia.
Titlul poeziei este reprezentat de simbolul “plumb”, care sugerează
apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenuşiul existenţial, universul monoton,
închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţie de ieşire.
Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate artificială,
lipsită de aspiraţii. Lumea ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culoare
este proiecţia universului intern, de un tragism asumat cu luciditate.
Textul este structurat în doua catrene, simbolul “plumb” fiind reluat în
şase din cele opt versuri ale poeziei.
Cele două strofe, secvenţe poetice corespund celor două planuri ale
realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de cavou şi
realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui
invocare se face cu disperare, fiind şi el condiţionat de natura mediului.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile
subiectivităţii: pers I a verbelor “stam”,”am început”, pers I a adjectivului
posesiv “meu”(“amorul meu de plumb”).
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în
care eul poetic se simte închis: un cavou, simbolizând universul interior, şi în
care mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului.
Elementele decorului funerar sunt: ”sicriele de plumb”, ”veşmântul funerar”,
”flori de plumb”, ”coroanele de plumb”, artificii funerare de duzină, tipice
pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului “de plumb” are
sugestii cromatice, de apăsare, insistând asupra existenţei mohorâte, anoste,
lipsită de posibilitatea înălţimii. Vântul este singurul element care sugerează
mişcarea, însă produce efecte reci, ale morţii: ”Stam singur în cavou…şi era
vânt…/Şi scârţâiau coroanele de plumb”.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de
dispariţia, moartea afectivităţii: “Dormea întors amorul meu de plumb”. Eul liric
îşi priveşte sentimentul ca un spectator . “Aripile de plumb” presupune un zbor
în jos, căderea surdă şi grea, moartea. Încercarea de a o salva este iluzorie: ”Şi-
am încercat să-l strig”.
Elementele naturii primordiale sunt în poezie, frigul şi vântul, care produc
distrugerea materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei
“stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de
pustietate sufletească.
Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-
un străin, se circumscrie esteticii simboliste.
În ceea ce priveşte versificaţia, poezia”Plumb” are o construcţie
riguroasă, care sugerează prezenţa morţii, prin închiderea versurilor cu o rimă
îmbrăţişată, măsura fixă de 10 silabe, iar ritmul iambic alternează cu
amfibrahul.
La nivel lexical, se remarcă prezenţa cuvintelor din câmpul semantic al
morţii: sicriu, cavou, funerar, coroana,mort. Repetarea aceloraşi cuvinte are ca
efect monotonia.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propoziţii principale,
independente, coordonate prin juxtapunere sau copulative, iar la nivel stilistic se
remarcă prezenţa simbolului central “plumb”, asociat metaforelor “flori de
plumb”, ”coroanele de plumb”, aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului din
versul : “Dormea întors amorul meu de plumb”.
Fără ca poezia lui G. Bacovia să conţină manifeste literare propriu-zise,
prin întregul ei context realizează un univers şi o artă poetică distinctă. La
Bacovia, poezia încetează să reprezinte lumea de obiecte, poetul dezvăluie o
realitate care îşi are geneza în procesele sale sufleteşti, ea fiind o proiecţie a
stărilor sale de spirit.
În cazul poeziei “Plumb”, ridicarea acestei sensibilităţi ciudate, bizare, la
valoarea de singura realitate esenţială este în spiritul artei expresioniste.
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor,
tehnica repetiţiilor, cromatica şi dramatismul trăirii eului liric. Dramatismul este
sugerat prin corespondenţa ce se stabileşte între materie şi spirit. Textul nu
cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putând fi dedus din descrierea
cadrului exterior.
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a
corespondenţelor, zugrăvirea stărilor sufleteşti de angoasă, de solitudine, poezia
“Plumb” se încadrează în estetica simbolistă.