Clasa a 12-a

Prof. Eduardo Carlos Rosa

Genul dramatic ș i speciile sale

Cuvântul „dramă” provine din greacă ș i înseamnă „acț iune”, aș adar, este un eveniment sau
situa ț ie cu intensitate emo ț ională, care poate fi reprezentată. În sensul
literar, a vorbi despre dramă înseamnă a vorbi despre teatru. Acest gen a început cu punerea în scenă

în culturi ale divinităț ilor greceș ti.

Textul dramatic este scris pentru a fi reprezentat. De obicei, nu are

narratorul ș i predomină discursul la persoana a doua (tu/voi). În plus, textul
dramatic presupune recurgerea la limbajul gestual, la sonoplastie ș i la luminotehnică.
Este compus din două tipuri de texte:

1- Textul principal, care corespunde vorbelor actorilor. Este compus din: Monolog
– o o personaj, vorbind cu sine, î ș i expune în fa ț a publicului gândurile sale
gânduri ș i/sau sentimente; Dialog - vorbe între doua sau mai multe personaje;
Apartes – comentarii ale unui personaj pentru public, presupunând că nu sunt
auziț i de celelalte personaje.

2- Text secundar (sau didascalii, sau indicaț ii scenice) care se destinează la

cititor, regizorului piesei sau actorilor.

Textul secundar este compus: din lista ini ț ială a personajelor; din
indicaț ia numelui personajelor la începutul fiecărei replici; pentru informaț iile despre
structura externă a piesei (împărț irea în acte, scene sau tablouri); prin indicaț iile
despre scenariul ș i garderoba personajelor; prin indica ț iile despre
miș carea personajelor pe scenă, atitudinile pe care trebuie să le adopte, gesturile
ce trebuie să facă sau intonaț ia vocii cu care trebuie să pronunț e cuvintele;

ESTRUCTURA INTERNA Ș I EXTERNĂ

Structura externă – teatrul tradiț ional ș i clasic presupunea diviziuni în acte,

corespunzătoare schimbării de scenarii, ș i în scene, echivalente cu schimbarea de
personaje în scenă.

Teatrul modern, narativ sau epic, pune deoparte aceste reguli tradiț ionale de
diviziune în structura externă.

Structura internă – o piesă de teatru se împarte în:

• Expunere – prezentarea personajelor ș i a antecedentelor acț iunii;

• Conflict – un set de peripeț ii care fac acț iunea să progreseze;

• Desenlace – desfăș urare a acț iunii dramatice.

PERSONAJE
Clasa a 12-a
Prof. Eduardo Carlos Rosa
Clasificare în funcț ie de concepț ia sa: Personaje plate (sau personaje-tip) –
nu îș i schimbă comportamentul pe parcursul acț iunii.

Reprezentăm un grup social, profesional sau psihologic;

Personaje modelate (sau personaje rotunde) - evoluează pe parcursul acț iunii, dar
atitudinile ș i comportamentele sale se schimbă ș i, din acest motiv, pot
a surprinde spectatorul.

Clasificare în func ț ie de relief: protagonist sau personaj principal sau

personaje secundare sau figuranț i

Tipuri de caracterizare:

Directa – începând de la elementele prezente în didascalii, din descrierea

aspecte fizice ș i psihologice, din cuvintele altor personaje, din cuvintele
despre personajul său.

Indirecta – pornind de la comportamentele, atitudinile ș i gesturile care conduc la

spectator să tragă propriile concluzii despre caracteristicile

personaje.

SPAȚIU

Spaț iul – spaț iul scenic este caracterizat în didascalice, unde apar indicaț ii
despre detalii ale decorului, efecte de lumină ș i sunet, printre altele. Coexistă
în mod normal două tipuri de spa ț iu: Spa ț iu reprezentat – constituit din
scenarii în care se desfă ș oară ac ț iunea ș i care echivalează cu spa ț iul fizic care se
pretinde a recrea pe scenă; Spaț iul menț ionat – corespunde referinț elor la altele
spaț ii care nu sunt reprezentate.

TEMPO

Timpul reprezentării – durata ac ț iunii, în scenă; Timpul ac ț iunii sau al

istorie
da scriere sau a producț iei operei - momentul în care autorul a conceput piesa.

INTENȚIILE AUTORULUI

Când scrie o piesă de teatru, dramaturgul poate avea o inten ț ie

Moralizatoare (a distinge Binele de Rău); Ludică sau de evaziune (distrac ț ie,
distracț ie, râs); Critica în raport cu societatea vremii sale; Didactică (a transmite
o învăț ătură.
Clasa a 12-a
Prof. Eduardo Carlos Rosa
Aparț inem genului dramatic textele, fie ele în poezie, fie în proză, destinate la
reprezentare, pe scenă. Distribuț ia. (regizor, scenograf ș i actori) care reprezintă
un text, joacă un rol fundamental.

Textul dramatic nu are naraț iune. Ș i este constituit din:

oRéplicas: replicile actorilor. Ace ș tia întruchipează personajele care, prin intermediul

prin dialog, pun publicul sau cititorul la curent cu acț iunea.

oDidascálicas: indica ț ii scenice furnizate de autor cu scopul de a
reprezentare teatrală (decor, accesorii, miș cările actorilor, lumină, sunet)
etc.).
oTempo: (poate fi timp scenic ș i timp al ac ț iunii).
Ac ț iunea: este fundamentală ș i nu există ac ț iuni secundare.
oActe:(normalmente trei) ș i scene (există o nouă scenă, întotdeauna intră sau sunt)

o persoană.

Dintre caracteristicile care alcătuiesc o astfel de modalitate se numără: actori, care în

consonan ț ă cu alte elemente, cum ar fi, costume, machiaj, decor, gesturi,

reproducem povestea sub formă de dialoguri, împărț ită în acte ș i scene; ș i acț iunea
propriamente zisă, redată într-o secven ț ă liniară, constituită din expunere,
conflict, complicaț ie, climax ș i deznodământ final.

Specii ale genului dramatic

Modalităț i sau subgenuri ale genurilor dramatice

O tragedie: este o ac ț iune tragică, care provoacă compasiune publicului.

întotdeauna scrisă în versuri.
Comedia: este un fapt inspirat din via ț ă ș i din sentimentul comun în general
cómico
Tragicomedia: este modalitatea în care se amestecă elemente tragice ș i
comici. Iniț ial, însemna amestecul dintre real ș i imaginar.
oFarsa: de caracter caricatural ș i ridicol, critică societatea ș i pe aceasta
costume; se bazează pe deviza latină „Ridendo castigat mores” (a râde se
câș tigăm os primele).
oDrama: apare în secolul XIX cu Romantismul ș i poveste ș te o ac ț iune tragică,

dar deja scrisă în vero.

Textul dramatic nu are narator, dar pot exista excepț ii atunci când vine vorba
de exemplu, despre un teatru modern cu influenț e epice sau brechtiene
derivata numelui lui Bertolt Brecht dramaturg german, care a dat suflet teatrului
vanguardistă.
 Clasa a 12-a
Prof. Eduardo Carlos Rosa
Tabloul sinoptic comparativ al genurilor literare

Narativ Dramatic Liric

Tem narator ș i în general se referă la emitent (actor) prezintă. Există un subiect poetic, la 1-a
a treia persoană. a acț iune ao receptor persoană; cu relieful
ELE (A) (spectator). UE
EU - TU

Acentuată obiectivitate cu obiectivitate accentuată subiectivitate

predominanț a limbajului denotativ. predominanț ă da limbaj cu predominen ț a limbajului
denotativă. conotativă.

Prevalece func ț ia informativă, dar prevalează. ca func ț ii prevalează ca funcț ii

poate apărea emoț ia ș i poezia. apelative ș i informativă, poate poetică ș i emoț ionantă.
aparecer a emotiva (tragédie,
dramă).

Există o poveste care este narată ș i povestea este reprezentată ș i lumea este a Eu-ului interior
se referă în special la lume se referă în special la cu - sentimentele,
exterior, donão-eu. lumea exterioară, dă-mi eu. gânduri fă subiect
poetic

Descrierea este frecventă ș i minuț ioasă. Marcările scenariului ș i foarte breve momente
accesorii têm valoare descriptive.
descriptiv.

Se află într-o perioadă istorică, timpul Se află numa epocă În general fără legătură cu
nu este linear ș i este extins. istorică, timpul este cel al unei epoci (anti-istoric)
reprezentare - scurtă ș i
linar.

Destinată citirii. Destina-se à reprezentare Destină-se la declamare ș i

lectură.

Aproape doar cu resurse de limbă. Recurs la sunet, la lumină… ș i nu doar recurge la limbă.
doar la limbă.

Predominanț a naraț iunii. Predominan ț a dialogului, cu în general anti-narativă.

momente de apartenen ț ă ș i
monolog

Conto, roman, romanț ă. Tragedie, comedie, dramă, odă, elegie, sonet, cântec.
farsă, auto...