CAPITOLUL DOUĂ

PROCESUL DE GESTIONARE A RISCULUI

Semnificaț ia gestionării riscurilor:

Managementul riscurilor este un proces care identifică expunerile la pierdere cu care se confruntă un

organizarea ș i selectarea celor mai potrivite tehnici pentru tratarea acestora

expuneri. În trecut, managerii de risc considerau de obicei doar pierderea pură
expunerile cu care se confruntă firma. Totu ș i, formele mai noi de gestionare a riscurilor sunt
emergente care iau în considerare ș i anumite riscuri speculative. Acest capital discută
doar tratamentul riscurilor pure sau expunerilor la pierderi pure.

Obiectivele managementului riscurilor:

Managementul riscurilor are obiective importante. Aceste obiective pot fi
clasificate ca fiind (1) Obiective înainte de pierdere (2) Obiective după pierdere.

Obiectivele anterioare pierderii:

Obiective importante înainte de a apărea o pierdere includ economia, reducerea

anxietate ș i îndeplinirea obligaț iilor legale.

Economie Obiectivul economiei înseamnă că firma ar trebui să se pregătească pentru

pierderi poten ț iale în cea mai economică manieră. Această pregătire implică un
analiza costului programelor de siguranț ă, primele de asigurare plătite ș i costurile
asociază-te cu diferite tehnici pentru gestionarea pierderilor.

Reducerea anxietăț ii: Anumite expuneri la pierderi pot provoca o îngrijorare mai mare ș i
frica pentru managerul de risc ș i executivii cheie. De exemplu, ameninț area unei situaț ii teribile
O acț iune în justiț ie din cauza unui produs defect poate provoca o anxietate mai mare decât o pierdere mică.
dintr-un incendiu minor. Acest manager de risc, totuș i, doreș te să minimizeze anxietatea ș i
frica asociată cu toate expunerile la pierdere.

Îndeplinirea obligaț iilor legale: Obiectivul final este de a respecta orice obligaț ii legale.
De exemplu, reglementările guvernamentale pot solicita unei firme să instaleze dispozitive de siguranț ă
pentru a proteja lucrătorii de daune, pentru a elimina corect materialele de deș euri dăunătoare ș i
să eticheteze produsele de consum în mod corespunzător. Managerul de risc trebuie să se asigure că acestea
obligaț iile legale sunt îndeplinite.

1
Obiectivele de după pierdere:
Obiective importante după ce apare o pierdere includ supravie ț uirea, continuarea
operaț iune, stabilitatea veniturilor, creș tere continuă ș i responsabilitate socială.

Supravieț uire:
Cel mai important obiectiv după pierdere este supravie ț uirea firmei.
Supravie ț uirea înseamnă că, după ce apare o pierdere, firma poate relua cel pu ț in par ț ial.
operaț iuni într-o perioadă de timp rezonabilă.

Operare continuă: A doua obiectiv de pierdere post este să continuăm

operarea. Pentru unii, formele, capacitatea de a opera după o pierdere este extrem de
important. De exemplu, o formă de utilitate publică continuă să ofere serviciu.
Băncile, oficiile poș tale, lactatele ș i alte forme competitive trebuie să continue să funcț ioneze
după o pierdere. Altfel, afacerea va fi pierdută în favoarea concurenț ilor.

Stabilitate Al treilea obiectiv post-pierdere este stabilitatea veniturilor. Venitul pe

partea poate fi menț inută dacă firma continuă să opereze. Cu toate acestea, o firmă poate
încurs costuri suplimentare semnificative pentru a atinge acest obiectiv (cum ar fi operarea la)
o altă locaț ie), iar stabilitatea perfectă a veniturilor poate să nu fie obț inută.

Creș tere continuă: Obiectivul de pierdere post-patru este continuarea creș terii de
firma. O companie poate creș te dezvoltând produse ș i pieț e noi sau prin
achiziț ionarea sau fuziunea cu alte companii. Prin urmare, managerul de risc trebuie să
consideraț i efectul pe care o pierdere îl va avea asupra capacităț ii firmei de a creș te.

Responsabilitate Socială În cele din urmă, obiectivul responsabilită ț ii sociale este să

minimize efectele pe care o pierdere le va avea asupra altor persoane ș i asupra societăț ii. O
pierderile severe pot afecta negativ angaja ț ii, furnizorii, creditori ș i
comunitatea în general.
Paș ii în procesul de management al riscurilor:
Procesul de gestionare a riscurilor implică patru paș i:
Pasul 1: Identificarea pierderilor potenț iale (Identificarea riscurilor)
Pasul 2: Evaluaț i pierderile potenț iale (Măsurarea riscurilor)
Pasul 3: Selectaț i tehnicile adecvate pentru tratamentul expunerii la pierdere ș i
Pasul 4: Implementaț i ș i administraț i programul.

2
IDENTIFICAREA RISCURILOR:
Primul pas în procesul de gestionare a riscurilor s este să identifice toate principalele
ș i expuneri minore la pierderea. Această etapă implică o analiză minuț ioasă a tuturor potenț ialelor
pierderi. Dacă sursele posibile de pierderi nu sunt recunoscute, este imposibil să
alegeț i conș tient metode adecvate ș i eficiente pentru a face faț ă acestor pierderi
ele apar.
O expunere la pierdere este o pierdere potenț ială care poate fi asociată cu un anumit
tip de risc. Expuneri la pierdere clasificate de obicei ca (Surse de riscuri)
Expuneri la pierdere (Sursă de riscuri):
1. Expuneri la pierderi de proprietate:

Clădiri, Plante, Alte Structuri

Mobilier, Echipamente, Provizii
Echipamente de procesare electronică a datelor; Software de calculator
Inventar
Creanț e, Hârtie valoroasă ș i înregistrări
Aviile, bărcile, echipamentele mobile ale companiei.
2. Expuneri la pierderi din venituri comerciale:
Pierdere de venituri dintr-o pierdere acoperită
Continuarea expunerilor după o pierdere
Cheltuieli suplimentare

Pierderi din venituri comerciale contingente.

3. Expuneri în resurse umane:
Moartea angajaț ilor cheie/dizabilitatea angajaț ilor cheie
Pensie sau ș omaj
Injurii sau boli legate de muncă experimentate de lucrători
4. Expuneri la pierderi cauzate de crime:

Căpcăunii, jafurile
Furtul ș i necinstea angajaț ilor
Fraudă ș i Delapidare
Interese ș i expuneri la crimele informatice.
5. Expuneri la pierderi ale beneficiilor angajaț ilor:

Nerespectarea reglementărilor guvernamentale

Nerespectarea plăț ii beneficiilor promise
Expuneri la asigurările de viaț ă de grup, sănătate ș i planuri de pensionare.

6. Expuneri externe la pierderi

Acte de terorism
Plante, proprietate comercială, inventar
Riscurile valutare
Răpirea persoanelor cheie
Riscuri politice

3
7. Riscuri de răspundere
Produse defecte
Hărț uirea sexuală a angajaț ilor, discriminarea angajaț ilor,
reziliere abuzivă
Utilizarea necorespunzătoare a internetului ș i a tranzacț iilor prin e-mail

Tehnici pentru identificarea riscurilor:

Un manager de risc are mai multe tehnici pe care le poate folosi pentru a identifica
expunerile la pierderi anterioare. Acestea includ următoarele:
Liste de verificare pentru expunerea la pierderi:

Un instrument de identificare a riscurilor care poate fi folosit atât de afaceri, cât ș i de

indivizii sunt o listă de verificare a expunerii la pierderi, care specifică numeroase poten ț iale
sursele de pierdere din distrugerea activelor ș i din răspunderea legală. Pentru fiecare element
În lista de verificare, utilizatorul pune întrebarea: „Este aceasta o sursă potenț ială a pierderii pentru mine?
sau firma mea?” În acest fel, utilizarea sistematică a listelor de verificare a expunerii la pierderi reduce

probabilitatea de a omite surse importante de riscuri.

Unele liste de verificare pentru expunerea la pierderi sunt concepute pentru industrii specifice, cum ar fi

producători, magazine de retail, instituț ii educaț ionale sau organizaț ii religioase.

Astfel de liste tind să fie destul de lungi, deoarece încearcă să acopere toate expunerile care
diverse entităț i sunt susceptibile să se confrunte.
Un al doilea tip de liste de verificare se concentrează pe o categorie specifică de expunere.
Întrebările incluse în listele de verificare abordează de obicei expuneri specifice în
detalii considerabile. Astfel, aceste liste de verificare pot fi utile nu doar în riscuri
identificare, dar ș i în compilarea informa ț iilor necesare pentru o aprofundare
evaluarea riscurilor care sunt identificate.
Metoda Declaraț iei Financiare:
Metoda declara ț iei financiare a fost propusă de A.H. Criddle (1962).
Deș i această abordare a fost destinată originii private, conceptele, de
această abordare a situa ț iilor financiare poate fi generalizată în sectorul public
organizaț ii de asemenea. Prin analizarea bilanț ului, a declaraț iilor operaț ionale ș i
documente de suport, sus ț ine Criddle, managerul de risc poate identifica
proprietatea, responsabilitatea ș i expunerile umane (pierderile) ale organizaț iilor.
Prin combinarea acestor afirmaț ii cu prognozele financiare ș i bugetele, riscul
managerul poate descoperi expuneri viitoare. Declara ț iile financiare dezvăluie asta
informaț ii, deoarece fiecare tranzacț ie organizaț ională implică, în cele din urmă, fie
bani sau proprietate.
Metoda Diagramei de Flux:
Expunerea unei organizaț ii la risc poate fi, de asemenea, identificată prin studiul fluxului
diagramă a activităț ilor ș i operaț iunilor organizaț iei. Aceste diagrame de flux sunt studii
împreună cu listele de verificare a expunerilor posibile pentru a determina ce elemente se aplică.
Analiza Contractului:

4
 Multe dintre riscurile unei organizaț ii apar din relaț iile contractuale cu
alte persoane ș i organizaț ii. O examinare a acestor contracte poate revela
sunt de expuneri care nu sunt evidente din opera ț iunile organiza ț iei ș i
activită ț i. În unele cazuri, contractele pot transfera responsabilitatea către alte păr ț i.
Interacț iuni cu alte departamente:
Interacț iunile frecvente cu alte departamente oferă o altă sursă de
informaț ii despre expunerile la risc. Aceste interacț iuni pot include orale sau scrise
rapoarte din alte departamente pe propria iniț iativă sau ca răspuns la regulile obiș nuite
sistem de raportare care ț ine managerul de risc informat cu privire la evoluț ii.
importanț a unei astfel de reț ele de comunicare nu ar trebui subestimată.
Aceste departamente creează în mod constant sau devin conș tiente de expuneri care
ar putea altfel să scape atenț iei managerului de risc. Într-adevăr, managerul de risc
succesul în identificarea riscurilor depinde în mare măsură de cooperarea altora
departamente.
Interacț iuni cu furnizori externi ș i organizaț ii profesionale:
În plus faț ă de comunicarea cu alte departamente, managerul de risc
interac ț ionează în mod normal cu externii care oferă servicii organiza ț iilor.
Ace ș tia, străinii, de exemplu, contabili, avoca ț i, gestionarea riscurilor
consultan ț i, actuari sau speciali ș ti în controlul pierderilor. Obiectivul ar fi să
determină dacă străinii au identificat expuneri care altfel ar fi
vor fi dorite. Posibil, externii înș iș i ar putea crea noi expuneri.
Înregistrări statistice ale pierderilor:
Acolo unde sunt disponibile, registrele statistice ale pierderilor pot fi folosite pentru a identifica

surse de risc. Aceste înregistrări pot fi disponibile de la managementul riscurilor

sisteme informa ț ionale dezvoltate de consultan ț i sau, în unele cazuri, riscul
manager. Aceste sisteme permit analiza pierderilor în func ț ie de cauză, loca ț ie
suma ș i alte probleme legate de interes.
Înregistrările statistice permit managerului de risc să evalueze tendin ț ele în
experienț a de pierdere a organizaț iei ș i pentru a compara experienț a de pierdere a organizaț iei
cu experien ț a altora. În plus, aceste înregistrări permit riscul
manager pentru a analiza probleme precum cauza, timpul ș i locaț ia accidentelor,
identificarea individului rănit ș i a supravegherilor, precum ș i orice pericole sau altele
factori speciali care afectează natura accidentului.
MĂSURAREA RISCULUI (EVALUAREA RISCULUI)
Al doilea pas în procesul de gestionare a riscurilor este de a evalua ș i
măsura impactului pierderilor asupra firmei. Acest pas implică o estimare a
frequenta potenț ială ș i severitatea pierderii.

5
 Frecvenț a pierderilor se referă la numărul probabil de pierderi care ar putea occur.
pe parcursul unei perioade de timp date. Severitatea pierderii se referă la dimensiunea probabilă a
pierderile care pot apărea.
Odată ce managerul de risc evaluează frecvenț a ș i severitatea pierderii pentru
fiecare tip de expunere la pierdere, diferitele expuneri la pierdere pot fi clasificate în funcț ie de
importanț a lor relativă. De exemplu, o expunere la pierdere cu potenț ialul pentru
falimentarea firmei este mult mai importantă într-un program de gestionare a riscurilor
decât o expunere cu un potenț ial mic de pierdere.
În plus, frecvenț a relativă ș i severitatea fiecărei expuneri la pierdere trebuie să
fii estimat astfel încât managerul de risc să poată selecta tehnica cea mai potrivită sau
combinarea tehnicilor pentru gestionarea fiecărei expuneri. De exemplu, dacă anumite
pierderile apar regulat ș i sunt destul de previzibile, ele pot fi estimate dintr-un buget
venitul firmei ș i tratat ca cheltuieli normale de operare. Dacă un anumit tip de
expunerea fluctuează larg, totuș i, este necesară o abordare complet diferită.
Deș i managerul de risc trebuie să ia în considerare atât frecvenț a pierderilor, cât ș i pierderile

gravitate, gravitatea este mai importantă, deoarece o pierdere catastrofală singulară ar putea
eface firma. Prin urmare, managerul de risc trebuie să ia în considerare toate pierderile care
pot rezulta din evenimente unice. Atât pierderea maximă posibilă cât ș i maximă
pierderea probabilă trebuie estimată. Pierderea maximă posibilă este cea mai gravă pierdere
acestea ar putea să se întâmple firmei pe parcursul vieț ii sale.
Pierdere maximă probabilă este cea mai gravă pierdere care este probabil să se întâmple.
firma pe parcursul vieț ii sale.
Estimarea actuală a frecvenț ei ș i severităț ii pierderilor poate fi realizată
în diverse moduri. Unii manageri de risc consideră aceste concepte informal în
evaluarea a identificat riscurile. Acestea pot clasifica în linii mari frecvenț a diverselor
pierderi în categorii precum "uș oare", "moderate" ș i "sigure" ș i mulț i au
în mod similar, estimări largi pentru severitatea pierderii. Chiar ș i acest tip de evaluare informală
este mai bine decât nimic. Dar pe măsură ce gestionarea riscurilor devine din ce în ce mai
sophisticat, cele mai mari firme încearcă să fie mai precise în evaluarea riscurilor. Aceasta
este acum comun să folose ș ti distribu ț ii de probabilitate ș i tehnici statistice în
estimarea atât a frecvenț ei pierderilor, cât ș i a severităț ii acestora.

UNELTE DE MANAGEMENT AL RISCULUI

După identificarea ș i evaluarea expunerilor la risc, sistematic
se pot lua în considerare metode alternative pentru gestionarea fiecărei expuneri.
Cele patru metode de bază disponibile pentru gestionarea riscurilor sunt
Evitarea riscurilor
Controlul pierderilor

Reț inerea riscurilor ș i

Transfer de risc.

6
EVITAREA RISCULUI
Evitarea înseamnă că o anumită expunere la pierdere nu este niciodată achiziț ionată sau o pierdere existentă.
expunerea este abandonată. Evitarea riscurilor este o decizie con ș tientă de a nu
a se expune pe sine sau firma sa unui risc particular de pierdere. În acest fel, riscul
evitarea poate fi spusă că scade ș ansa de pierdere la zero.
Exemplu: O firmă farmaceutică care comercializează un medicament cu efecte secundare periculoase

efectele pot retrage medicamentul de pe piaț ă.

Avantajul principal al evitării riscurilor este că ș ansa de pierdere este redusă.
la zero dacă expunerea la pierdere nu este niciodată dobândită. În plus, dacă o pierdere existentă
expunerea existentă la pierdere este abandonată, ș ansa de pierdere este redusă sau eliminată
deoarece activitatea sau produsul care ar putea genera o pierdere a fost abandonat.
Evitarea, totuș i, are două dezavantaje majore: în primul rând, firma poate să nu
a putea evita toate pierderile. Exemplu, o companie poate să nu fie capabilă să evite
moarte prematură a unui executiv cheie. În al doilea rând, s-ar putea să nu fie fezabil sau practic să
evita expunerea. O fabrică de vopsele poate evita pierderile care apar din producț ie
de vopsea. Fără producț ia de vopsea, totuș i, firma nu va fi în afaceri.
CONTROLUL PIERDERILOR
Atunci când pierderile/riscurile particulare nu pot fi evitate, pot fi întreprinse acț iuni pentru a le reduce
pierderile asociate cu acestea. Această metodă de a trata riscul este cunoscută sub numele de
„ Controlul pierderilor”. Este diferit de evitarea riscurilor, deoarece firma sau
individualul continuă să se angajeze în opera ț iuni care generează riscuri particulare.
În loc să abandoneze activită ț i specifice, controlul pierderilor implică realizarea
decizii con ș tiente privind modul în care aceste activită ț i vor fi
realizate. Obiectivele comune sunt fie de a reduce probabilitatea pierderilor sau de a
reduceț i costul pierderilor care apar.
Tipuri de control al pierderilor: Două metode de clasificare a controlului pierderilor implică focalizarea
ș i temporizarea.
Focalizarea pe controlul pierderilor:
Unele măsuri de control al pierderilor sunt concepute în principal pentru a reduce pierderile

frecven ț ă. Această formă de control al pierderilor este denumită „ reducerea frecven ț ei”
(Prevenirea pierderilor). De exemplu, măsurile care reduc accidentele de camion includ
examinări pentru ș oferi, toleran ț ă zero pentru abuzul de alcool sau droguri ș i stricte ț e
aplicarea regulilor de siguran ț ă. Măsuri care reduc procesele judecătore ș ti din cauza defectelor
produsele includ instalarea caracteristicilor de siguran ț ă pe produsele periculoase,
plasarea etichetelor de avertizare pe produsele periculoase ș i instituirea calităț ii
verificări de control.
În contrast cu reducerea frecvenț ei, luaț i în considerare un producător auto care are
airbag-uri instalate în flota de automobile a companiei. Acest formular este angajat în
„ reducerea severită ț ii” (Reducerea Pierderilor). Se referă la măsuri care reduc
severitatea unei pierderi. Airbag-urile nu vor preveni apariț ia accidentelor, dar

7
vor reduce leziunile probabile pe care angajaț ii le vor suferi în cazul unui accident
se întâmplă. Două forme speciale de reducere a pierderilor sunt „ Separarea” ș i
Duplicare
Separarea implică reducerea pierderii maxime probabile asociate cu
unele tipuri de riscuri. Exemplu, o firmă poate dispersa operaț iunile de lucru în astfel de
mod în care o explozie sau altceva teribil nu va răni mai mult decât un limitat
numărul de persoane. (Prin această separare, firma reduce probabilitatea
severitatea pierderilor totale ale firmei prin reducerea dimensiunii expunerii în orice unul
locaț ie.)
Dublarea este o tehnică foarte similară, în care piese de schimb sau aprovizionare sunt
menț inut pentru a înlocui imediat echipamentele ș i/sau inventarele deteriorate. Acest lucru
tipul de control al pierderilor contribuie, de asemenea, la reducerea severităț ii pierderilor care au loc.
Sincronizarea controlului pierderilor:

Categorii de Prim Timing – Activităț i Pre-Pierdere

Previne Pierderile
Reducerea pierderilor

Categorii de timp secundare – Activităț i concurente

Activităț i post-pierdere.
Activităț i concurrente: În clasificarea timpului secundar pentru controlul pierderilor
măsurile se referă la activită ț ile care au loc simultan cu pierderile.
activităț ile de construirea sistemelor de sprinklere ilustrează acest concept de pierdere concomitentă
control.
Activităț i după pierdere: A treia categorie este cea a activităț ilor post-pierzanie.
cu controlul pierderilor concurrent, activităț ile post-pierdere au întotdeauna o reducere a severităț ii
concentrare. De exemplu, cineva încearcă să salveze proprietă ț i deteriorate în loc să
elimină-l. Astfel, restaurarea parț ială a unei automobile ș i vânzarea ulterioară a
vânzarea maș inii către un dealer auto cu amănuntul poate reduce severitatea generală a unei pierderi datorită
la un accident de automobile.
Beneficiile potenț iale ale controlului pierderilor:

Multe dintre beneficiile asociate cu controlul pierderilor sunt fie u ș or

quantificabile sau poate fi estimat rezonabil. Acestea pot include reducerea sau
eliminarea cheltuielilor asociate cu următoarele:
Repararea sau înlocuirea proprietăț ii deteriorate
Pierderi de venituri din cauza distrugerii bunurilor
Costuri suplimentare pentru a menț ine operaț iunile în urma unei pierderi

Răspunderea adversă a hotărârilor

Costurile medicale pentru tratarea leziunilor
Pierderi de venituri din cauza deceselor sau dizabilităț ilor.

8
 Un alt beneficiu cuantificabil al controlului pierderilor este o reducere a costului de
alte tehnici de gestionare a riscurilor utilizate împreună cu pierderea
control.
REȚINEREA RISCULUI
Reț inerea înseamnă că firma păstrează parte sau toate pierderile care pot
rezultatul unui pierderi date. Reten ț ia poate fi Activi (Planifica ț i) sau Pasivi
(Neplanificat). Păstrarea activă a riscurilor înseamnă că firma este con ș tientă de pierdere
expunere ș i planuri de a reț ine o parte sau tot acesta, cum ar fi pierderile cauzate de accidente auto la un
flota de maș ini de companie. Retenț ia riscului pasiv, totuș i, este eș ecul de a identifica un
expunere la pierdere, eș ec în a acț iona sau uitarea de a acț iona. De exemplu, un manager de risc poate
nu reuș eș te să identifice toate activele companiei care ar putea fi deteriorate într-un cutremur.
Reț inerea poate fi utilizată eficient într-un program de gestionare a riscurilor sub
următoarele condiț ii:
Nicio altă metodă de tratament nu este disponibilă
Cea mai gravă pierdere posibilă nu este serioasă
Pierderile sunt foarte previzibile.
Pierderi de finanț are:
Dacă se utilizează retenț ia, managerul de risc trebuie să aibă o metodă pentru a plăti
pierderi. Următoarele metode sunt folosite de obicei:
1. Venit net actual:
Firma poate plăti pierderile din venitul net curent ș i poate trata pierderile ca
expunere pentru acel an. Un număr mare de pierderi ar putea depăș i actualul
venitul, totuș i, ș i alte active ar putea fi apoi lichidate pentru a plăti
pierderi.
2. Rezerva nefinanț ată:
Un rezervă nefinanț ată este un cont de contabilitate care este debitat cu efectiv
sau pierderi aș teptate dintr-o expunere dată.
3. Rezerva Finanț ată:
O rezervă finanț ată este alocarea de fonduri lichide pentru a acoperi pierderile. Finanț ată
rezervele sunt folosite pe scară largă de angajatorii priva ț i, deoarece fondurile
multe oferă o rată de returnare mult mai mare prin utilizarea în afacere.
De asemenea, contribu ț iile la rezervele financiare sunt deductibile din impozitul pe venit.
pierderile, totuș i, sunt deductibile fiscal atunci când sunt plătite.

4. Liniile de credit:
O linie de credit poate fi stabilită cu o bancă, iar fondurile împrumutate pot fi
a fost folosit pentru a plăti pierderile pe măsură ce apar. Dobânda trebuie plătită pentru împrumut,
cu toate acestea, ș i rambursările împrumuturilor pot agrava orice probleme de flux de numerar.

firmă poate aici.

Avantajele retenț iei:
Economise ș te bani:

9
 Firma poate economisi bani pe termen lung dacă pierderile sale efective sunt mai mici decât
componenta de pierdere în prima de asigurare.
2. Reducerea Cheltuielilor:

Serviciile oferite de asigurător pot fi furnizate de firmă la o

costuri mai mici. Unele cheltuieli pot fi reduse, inclusiv ajustarea pierderilor
cheltuieli
taxe, cheltuieli de control al pierderilor, impozite ș i taxe ș i profitul asigurătorului.
3. Încurajează prevenirea pierderilor:
Deoarece expunerea este reț inută, este posibil să existe un stimulent mai mare pentru pierdere
prevenire.
4. Creș te Fluxul de Numerar:
Fluxul de numerar poate fi crescut deoarece firma poate folosi fondurile pe care
de obicei ar fi plătit asigurătorului la începutul poli ț ei
perioadă.
Dezavantajele retenț iei:
1. Posibile pierderi mai mari:
Pierderile reț inute de firmă pot fi mai mari decât rezervele pentru pierderi în
prima de asigurare care este economisită prin achiziț ionarea netă a asigurării.
2. Posibile cheltuieli mai mari:
Cheltuielile ar putea fi de fapt mai mari pentru experț i externi, cum ar fi inginerii de siguranț ă.
s-ar putea să fie angajaț i. Asiguratorii ar putea fi capabili să ofere controlul pierderilor ș i

reclamaț i servicii mai ieftin.

3. Posibile impozite mai mari:
Impozitele pe venit pot fi, de asemenea, mai mari.

TRANSFER DE RISC
Instrumentul final de management al riscurilor este transferul de risc, care implică plăț i
de o parte (cedentul) către alta (cesionarul sau suportatorul de risc).
cesionarul este de acord să îș i asume un risc pe care cedentul doreș te să scape. Unele
de multe ori gradul de risc este redus prin procesul de transfer, deoarece
transferee-ul poate fi într-o poziț ie mai bună să folosească legea numerelor mari pentru a prezice
pierderi. În alte cazuri, gradul de risc rămâne acela ș i ș i este doar mutat
de la transmitent la cesionar pentru un preț .
Patru forme de transfer de risc sunt acordurile de neasumare a răspunderii, încorporarea,
hedging ș i asigurare.
Acorduri de neangajare:
Clauze inserate în multe tipuri diferite de contracte pot transfera
responsabilitatea pentru anumite tipuri de pierderi fa ț ă de o parte diferită de cea care
altfel ar suporta. Aceste prevederi se numesc acorduri de indemnizare sau

10
uneori contracte de indemnizare. Următoarele sunt trei forme diferite de
acorduri de neatribuire a răspunderii.

(a) Formă Limitată

Forma limitată clarifică doar că toate părț ile sunt responsabilităț i pentru
responsabilităț i care decurg din propriile activităț i / acț iuni. De exemplu, un antreprenor
compania construieș te un complex de birouri pentru Orion Inc., A angajează antreprenorii E pentru
face ț i cablarea electrică în clădiri. Forma limitată de a nu răspunde
acordul între A ș i E se aplică este responsabil pentru orice datorii pierderi
provocate de cablare defectuoasă.
(b) Formă Intermediară:
Un al doilea tip de acord de neatingere este forma intermediară, în
pe care cesionarul este de acord să plătească pentru orice pierderi în care atât cesionarul cât ș i
transferorii sunt răspunzători în mod solid.

(c) Formă Largă:

Forma extinsă este al treilea tip de acorduri de neimplicare. Aceasta necesită
transferee-ul să fie responsabil pentru toate pierderile care decurg din situaț ii particulare
indiferent de vină.
Încorporare:
O altă modalitate pentru o afacere de a transfera riscul este de a se încorpora. În acest fel,
cel mai mult pe care o firmă înregistrată îl poate pierde vreodată este suma totală a activelor sale.
Activele personale ale proprietarilor nu pot fi ataș ate pentru a ajuta la plata pierderilor de afaceri.
aș a cum poate fi cazul cu întreprinderile individuale ș i parteneriatele. Prin această acț iune
de înființ are, o firmă transferă creditorilor săi riscul că ar putea neteza
active suficiente pentru a plăti pierderile ș i alte datorii.
Asigurare
Cea mai utilizată formă de transfer al riscurilor este asigurarea.
Hedging Hedgingul implică transferul riscului speculativ. Este o afacere
tranzacț ie în care riscul fluctuaț iilor de preț este transferat unei terț e părț i
cunoscut ca un speculator.
Matricea Managementului Riscurilor

Tip de Pierdere Pierdere Pierderea Riscul Adecvat

Frecvenț ă Severitate Tehnica de gestionare a riscurilor
1 Scăzut Scăzut Reț inere
2 Înalt Scăzut Prevenirea pierderilor
3 Scăzut Înalt Asigurare
4 Înalt Înalt Evitare

11