Unitatea-2

(Wireless) Controlul Accesului la Mediu (MAC): Motivaț ia pentru un MAC specializat (Ascuns ș i
terminale expuse, terminalele aproape ș i departe), SDMA, FDMA, TDMA, CDMA, LAN wireless/(IEEE
802.11).
2.0. MAC: Substratul protocolului de comunicare de date Media Access Control (MAC), cunoscut ș i ca
Controlul accesului la mediu, este un subnivel al nivelului de legătură de date specificat în modelul OSI cu ș apte straturi.
model (stratul 2). Hardware-ul care implementează MAC-ul este denumit Controler de Acces la Mediu.
Substratul MAC acț ionează ca o interfaț ă între substratul de control al legăturii logice (LLC) ș i
stratul fizic al reț elei. Strat MAC emulează un canal de comunicare logic de duplex complet într-un
reț ea multi-punct. Acest canal poate oferi serviciul de comunicare unicast, multicast sau difuzare.

2.1. Motivaț ia pentru

un MAC specializat
Unul dintre
cel mai frecvent utilizat
Scheme MAC pentru
re ț elele cablate sunt
senzor de portbă multă
acces cu coliziune
detecț ie
(CSMA/CD). În acest
schemă, a expeditor
simte mediul (un
cablul de cupru sau cablul coaxial

pentru a vedea dacă este liber. Dacă canalul este ocupat, expeditorul aș teaptă până devine liber. Dacă canalul este liber, expeditorul
senderul începe să transmită date ș i continuă să asculte în mediu. Dacă senderul detectează o coliziune
în timp ce trimite, se opreș te imediat ș i trimite un semnal de blocare. Dar această schemă nu funcț ionează bine cu
reț ele wireless. Problemele sunt:
Intensitatea semnalului scade proporț ional cu pătratul distanț ei
Expeditorul ar aplica CS ș i CD, dar coliziunile apar la receptor.
Ar putea fi o situaț ie în care un expeditor nu poate „auzi” coliziunea, adică CD-ul nu funcț ionează.
În plus, C” s-ar putea să nu funcț ioneze, dacă de exemplu, un terminal este „ascuns”

2.1.1. Terminale Ascunse ș i Expuse: Consideraț i scenariul cu trei telefoane mobile, aș a cum este arătat
Sub. Intervalul de transmisie al lui A ajunge la B, dar nu la C (intervalul de detectare nu ajunge nici la C).
Intervalul de transmisie al C ajunge la B, dar nu la A. În cele din urmă, intervalul de transmisie al B ajunge la A ș i C.
adică, A nu poate detecta C ș i viceversa.
 Terminale ascunse
A îi trimite lui B, C nu poate să primească de la A
C vrea să trimită lui B, C simte un mediu „liber” (C eș uează) ș i începe să transmită
Coliziunea la B are loc, A nu poate detecta această coliziune (CD eș uează) ș i continuă cu ai săi
transmisie către B
A este „ascuns” de C ș i viceversa
Terminale expuse
B îi trimite lui A, C doreș te să trimită unui alt terminal (nu lui A sau B) în afara razei
C simte purtătorul ș i detectează că purtătorul este ocupat.
C îș i amână transmiterea până când detectează că suportul este din nou inactiv
dar A este în afara intervalului de radio al lui C, aș espera nu este necesar
C este "expus" lui B
Terminalele ascunse provoacă coliziuni, în timp ce terminalele expuse cauzează întârzieri inutile.

2.1.2. Terminale apropiate ș i îndepărtate

Consideraț i situaț ia arătată mai jos. A ș i B transmit amândouă cu aceeaș i putere de transmitere.

Intensitatea semnalului scade proporț ional cu pătratul distanț ei

O, semnalul lui B acoperă semnalul lui A, făcându-l pe C incapabil să primească transmisia lui A.

Dacă C este un arbitru pentru drepturile de trimitere, B a acoperit semnalul lui A la nivelul fizic, făcându-l pe C
incapabil să-l aud pe A.

Efectul de aproape/departe este o problemă severă a reț elelor wireless care utilizează CDM. Toate semnalele ar trebui să ajungă la
recepț ioner cu mai mult sau mai puț in aceeaș i putere pentru care se va implementa controlul precis al puterii.

2.2. SDMA: Acces Multiplu prin Diviziune Spaț ială este utilizat pentru a aloca un spaț iu separat utilizatorilor în
reț ele wireless. Nici o aplicaț ie nu este atribuită unei staț ii de bază unui utilizator de telefon mobil. Telefonul mobil
telefonul poate primi mai multe staț ii de bază cu calitate diferită.
Un algoritm MAC poate decide care staț ie de bază este cea mai bună, ț inând cont de ce frecvenț e
(FDM), sloturi de timp (TDM) sau cod (CDM) sunt încă disponibile. Algoritmul SDMA este format din celule ș i
antenne sectorizate care constituie infrastructura implementării multiplexării prin diviziune spaț ială (SDM).
SDM are avantajul unic de a nu necesita echipamente de multiplexare. De obicei, este combinat cu
alte tehnici de multiplexare pentru a utiliza mai bine canalele fizice individuale.
,

2.3. FDMA: Multiplexarea prin diviziune de frecvenț ă (FDM) descrie schemele de subdividere a frecvenț ei
dimensiune în mai multe benzi de frecvenț ă necombinate.
 Frecvenț ă Divizie Multiplu
Accesul este o metodă angajat pentru a permite
mai mulț i utilizatori să transmită simultan pe un transponder de satelit prin alocarea unei frecvenț e specifice
în cadrul canalului către fiecare utilizator. Fiecare
conversatia obtine propria sa radio, unic
canal. Canalele sunt relativ înguste,
de obicei 30 KHz sau mai puț in ș i sunt definite ca fiind fie
canale de transmisie sau recep ț ie. Un duplex complet
conversa ț ia necesită un transmitere ș i o primire
pereche de canal. FDM este adesea folosit pentru
acces simultan la mediu de către bază
staț ie ș i staț ie mobilă în reț ele celulare
stabilirea unui canal duplex. Un sistem numit
divizarea frecvenț ei în duplexare (FDD) în care
cele două direcț ii, staț ia mobilă către staț ia de bază ș i invers, sunt acum separate folosind diferite
frecvenț e.
FDM pentru acces multiplu ș i duplex
Cele două frecvenț e sunt cunoscute ș i sub denumirea de uplink, adică de la staț ia mobilă la staț ia de bază sau de la
controlul solului către satelit, ș i ca downlink, adică, de la staț ia de bază la staț ia mobilă sau de la satelit la
controlul terenului. Schema de alocare a frecvenț elor de bază pentru GSM este fixă ș i reglementată de naț ional
autorităț ile. Toate uplink-urile folosesc banda între 890.2 ș i 915 MHz, toate downlink-urile folosesc 935.2 până la 960 MHz.
Conform FDMA, staț ia de bază, afiș ată pe partea dreaptă, alocă o anumită frecvenț ă pentru transmiterea ș i recepț ia.
downlink pentru a stabili un canal duplex cu un telefon mobil. Linkul de urcare ș i cel de coborâre au o relaț ie fixă. Dacă
frecvenț a de uplink este fu = 890 MHz + n·0.2 MHz, frecvenț a de downlink este fd = fu + 45 MHz,
de exemplu, fd = 935 MHz + n·0.2 MHz pentru un anumit canal n. Staț ia de bază selectează canalul. Fiecare
canalul (uplink ș i downlink) are o lăț ime de bandă de 200 kHz.
Acest sistem are, de asemenea, dezavantaje. Deș i staț iile de radio transmit 24 de ore pe zi, mobil
comunicarea are loc de obicei doar pentru câteva minute la un moment dat. Atribuind o frecvenț ă separată
fiecare scenariu de comunicare posibil ar fi o risipă enormă de resurse de frecvenț ă (rare).
În plus, atribuirea fixă a unei frecvenț e unui emitent face schema foarte inflexibilă ș i o limitează
numărul expeditorilor.
[Link]: O schemă de multiplexare mai flexibilă pentru tipic
comunicatiile mobile sunt multiplexare prin împăr ț ire în timp (TDM).
Comparativ cu FDMA, accesul multiplu prin diviziunea timpului (TDMA)
oferă un plan mult mai flexibil, care cuprinde toate
tehnologii care alocă anumite intervale de timp pentru comunicare.
Acum sincronizarea între expeditor ș i receptor trebuie să fie
realizat în domeniul timpului. Din nou, acest lucru poate fi făcut prin utilizarea unui
model fix similar cu tehnicile FDMA, adică alocarea unui anumit
fereastră de timp pentru un canal, sau prin utilizarea unui sistem de alocare dinamică.

Ascultarea diferitelor frecvenț e în acelaș i timp este destul de dificilă, dar ascultarea multor canale
separate în timp la aceeaș i frecvenț ă este simplu. Schemele fixe nu necesită identificare, dar nu sunt
atât de flexibil având în vedere cerinț ele variabile de lăț ime de bandă.

2.5. TDM fix: Cel mai simplu algoritm pentru utilizarea TDM este alocarea intervalelor de timp pentru canale într-un
model fix. Acest lucru duce la o lăț ime de bandă fixă ș i este soluț ia tipică pentru sistemele de telefonie fără fir.
MAC este destul de simplu, deoarece singurul factor crucial este
accesarea intervalului de timp rezervat la momentul potrivit.
Dacă această sincronizare este asigurată, fiecare mobil
sta ț ia î ș i ș tie rândul ș i nu va exista interferen ț ă
se întâmpla. Modelul fix poate fi atribuit de către
staț ie de bază, unde competiț ia între diferite
staț iile mobile care doresc să acceseze mediul sunt
rezolvat.

Figura arată cum aceste patternuri TDM fixe sunt

a fost folosit pentru a implementa accesul multiplu ș i un canal duplex între o staț ie de bază ș i o staț ie mobilă.
Atribuirea de sloturi diferite pentru uplink ș i downlink folosind aceeaș i frecvenț ă se numeș te diviziune în timp.
duplex (TDD). Aș a cum se arată în figură, staț ia de bază foloseș te unul din cele 12 sloturi pentru legătura descendentă, în timp ce
staț ia mobilă foloseș te unul dintre cele 12 sloturi diferite pentru uplink. Uplinkul ș i downlinkul sunt separate în
Timp. Până la 12 staț ii mobile diferite pot utiliza aceeaș i frecvenț ă fără interferenț e folosind aceasta
schema. Fiecare conexiune are alocată propria pereche de uplink ș i downlink. Această schemă generală încă iroseș te mult
de lăț ime de bandă. Este prea static, prea inflexibil pentru comunicaț ia de date. În acest caz, fără conexiune, la cerere-
scheme TDMA orientate pot fi utilizate.

2.6. Aloha clasic

În acest sistem, TDM este aplicat fără a controla accesul la mediu. Aici, fiecare staț ie poate accesa
mediu în orice moment, aș a cum este arătat mai jos:

Acesta este un sistem de acces aleator, fără un arbitru central care să controleze accesul ș i fără coordonare.
printre staț ii. Dacă două sau mai multe staț ii accesează mediul în acelaș i timp, apare o coliziune ș i
datele transmise sunt distruse. Rezolvarea acestei probleme este lăsată straturilor superioare (de exemplu, retransmisia de
Aloha simplu funcț ionează bine pentru o încărcare uș oară ș i nu necesită o accesare complicată
mecanisme.

2.7. Aloha cu sloturi

Prima rafinare a schemei Aloha clasice este furnizată prin introducerea sloturilor de timp.
Aloha). În acest caz, toț i emiț ătorii trebuie să fie sincronizaț i, transmisia poate începe doar la începutul
un slot de timp, după cum este arătat mai jos.

Introducerea sloturilor creș te capacitatea de lucru de la 18 la sută la 36 la sută, adică, slotarea dublează
prin practici. Ambele principii de bază Aloha apar în multe sisteme care implementează acces distribuit la
sistemele aloha func ț ionează perfect sub o sarcină u ș oară, dar nu pot oferi niciun tip de duritate
garanț ii de transmisie, cum ar fi întârzierea maximă înainte de accesarea mediului sau debitul minim.

2.8. Acces multiplu cu detectarea purtătorului: O îmbunătăț ire a Aloha de bază este detectarea purtătorului.
înainte de a accesa mediul. Sensingul transportatorului ș i accesarea mediului doar dacă transportatorul este inactiv
reduce probabilitatea de coliziune. Dar, aș a cum s-a menț ionat deja în introducere, terminalele ascunse
nu poate fi detectat, aș a că, dacă un terminal ascuns transmite în acelaș i timp cu un alt emiț ător, ar putea apărea o coliziune
apar la receptor. Această schemă de bază este încă folosită în cele mai multe reț ele locale wireless. Versiunile diferite ale
CSMA are:
CSMA 1-persistent: Staț iile simt canalul ș i ascultă dacă este ocupat ș i transmit imediat,
când canalul devine inactiv. Se numeș te CSMA 1-persistent deoarece gazda transmite cu
o probabilitate de 1 ori de câte ori găseș te canalul liber.
CSMA nepermanent: staț iile simt purtătorul ș i încep să trimită imediat dacă mediu
este inactiv. Dacă mediul este ocupat, staț ia aș teaptă o perioadă aleatorie de timp înainte de a simț i
din nou mediu ș i repetând acest model.
p-persistent CSMA: nodurile sistemului simt, de asemenea, mediul, dar transmit doar cu o probabilitate
a lui p, cu staț ia deferind la următorul slot cu probabilitatea 1-p, adică, accesul este segmentat
în plus

CSMA cu evitarea coliziunilor (CSMA/CA) este una dintre schemele de acces utilizate în reț elele locale wireless (WLAN).
urmând standardul IEEE 802.11. Aici, detectarea purtătorului este combinată cu un mecanism de întârziere în caz de
al unui mediu aglomerat pentru a realiza o oarecare corectitudine între staț iile concurente.
2.9. Cerere alocată multiple
Eficienț a canalului pentru Aloha este de 18% ș i pentru Aloha cu sloturi este de 36%. Aceasta poate fi crescută până la 80%
prin implementarea mecanismelor de rezervare ș i combinaț ii cu unele tipare TDM (fixe). Acestea
scheme-urile au, de obicei, o perioadă de rezervare urmată de o perioadă de transmisie. În timpul rezervării
pe perioada respectivă, staț iile pot rezerva sloturi viitoare în perioada de transmisie. În funcț ie de schemă,
coliziunile pot apărea în timpul perioadei de rezervare, perioada de transmisie poate fi apoi perioada de rezervare,
staț iile pot rezerva sloturi viitoare în perioada de transmisie. În timp ce, în funcț ie de schemă, coliziunile
poate apărea în timpul perioadei de rezervare, perioada de transmisie poate fi accesată apoi fără coliziune.

O schemă de bază este accesul multiplu asignat prin cerere (DAMA) cunoscut ș i sub numele de Aloha cu rezervare.

o schemă tipică pentru sistemele satellite. Creș te numărul de utilizatori într-un grup de canale satellite care
sunt disponibile pentru utilizare de către orice staț ie dintr-o reț ea. Se presupune că nu toț i utilizatorii vor necesita simultan
acces la aceleaș i canale de comunicare. Astfel încât un apel să poată fi stabilit, DAMA alocă o pereche de
canalele disponibile pe baza cererilor emise de un utilizator. Odată ce apelul este finalizat, canalele sunt
s-a întors la bazin pentru o misiune la un alt apel. Deoarece resursele satelitului sunt utilizate
doar în proporț ie cu canalele ocupate pentru perioada în care sunt deț inute, este un perfect
mediu pentru trafic vocal ș i trafic de date în mod lot.
Are două moduri, după cum este arătat mai jos.

În timpul unei faze de competiț ie ce urmează schemei Aloha cu sloturi; toate staț iile pot încerca să rezerve viitorul
sloturi. Coliziunile în timpul fazei de rezervare nu distrug transmiterea datelor, ci doar scurt.
cereri pentru transmiterea datelor. Dacă este vorbit, un interval de timp în viitor este rezervat, iar nicio altă staț ie nu este
permis să transmită în acest interval. Prin urmare, satelitul colectează toate cererile reuș ite (celelalte
sunt distruse) ș i trimite înapoi o listă de rezervări care indică drepturile de acces pentru sloturile viitoare. Toate terenurile
staț iile trebuie să respecte această listă. Pentru a menț ine modelul fix TDM de rezervare ș i transmisie,
staț iile trebuie să fie sincronizate din când în când. DAMA este un sistem de rezervare explicit. Fiecare
slotul de transmisie trebuie rezervat explicit.
 2.10. Rezervarea pachetului PRMA pentru acces multiplu:Este un fel de implicit
schema de rezervare în care, sloturile pot fi rezervate implicit. Un anumit număr de sloturi formează un cadru.
cadrele se repetă în timp, adică se aplică un model TDM fix. O staț ie de bază, care ar putea fi un satelit,
acum difuzează starea fiecărui slot către toate staț iile mobile. Toate staț iile care primesc acest vector vor then
ș tii care slot este ocupat ș i care slot este în prezent liber.

The
staț ia de bază transmite statutul rezervării 'ACDABA-F' către toate staț iile, aici A până la F. Aceasta înseamnă că
sloturile unu până la ș ase ș i opt sunt ocupate, dar slotul ș apte este liber în următoarea transmisie. Toate staț iile
cei care doresc să transmită pot acum concura pentru acest loc liber în stil Aloha. Sloturile deja ocupate sunt
neatins În exemplul arătat, mai mult de o staț ie doreș te să acceseze acest slot, aș a că o

se produce o coliziune. Sta ț ia de bază returnează starea rezervei 'ACDABA-F', indicând că

rezervarea slotului ș apte a eș uat (încă indicat ca liber) ș i că nimic nu s-a schimbat pentru celelalte sloturi.
Din nou, staț iile pot concura pentru acest slot. În plus, staț ia D a încetat să mai trimită în slotul trei ș i
staț ia F în slotul opt. Acest lucru este observat de staț ia de bază după al doilea cadru. Înainte de al treilea cadru
începe, staț ia de bază indică faptul că sloturile trei ș i opt sunt acum libere. Staț ia F a reuș it în
rezervarea slotului ș apte, aș a cum este indicat ș i de staț ia de bază.

De îndată ce o staț ie a reuș it cu o rezervare, toate sloturile viitoare sunt rezervate implicit pentru
această staț ie. Acest lucru garantează transmiț erea cu o rată de date garantată. Schema aloha încrustată este utilizată pentru
sloturile inactivate doar; transmiterea datelor nu este distrusă de coliziune.

2.11. Rezervare TDMA:Într-un sistem TDM fix, N mini-sloturi urmate de N·k sloturi de date
formati un cadru care se repetă. Fiecare staț ie are alocat propriul mini-slot ș i poate folosi acest lucru pentru a rezerva până la k
data-slots.

Aceasta garantează fiecare

staț ie a certa
lă ț ime de bandă ș i un fix
întârziere. Alte staț ii pot
acum trimite date în nefolosit
sloturi de date aș a cum sunt prezentate. Utilizarea acestor sloturi libere poate fi bazată pe un simplu sistem round-robin sau poate fi

necoordonat folosind un sistem Aloha. Acest sistem permite combinarea, de exemplu, a isocronicei
trafic cu rate de biț i fixe ș i trafic de tip best-effort fără garanț ii.
 2.12. Acces multiplu cu evitarea coliziunilor
Acces multiplu cu evitarea coliziunilor (MACA) prezintă o schemă simplă care rezolvă problema
problema terminalului ascuns, nu are nevoie de o staț ie de bază ș i este tot un schemă de acces aleatoriu Aloha - dar
cu rezervare dinamică. Luaț i în considerare scenariul problemei terminalului ascuns.
A începe să trimită lui B, C nu primeș te această transmisie. C vrea de asemenea să trimită ceva lui B.
şi simte mediul. Mediul pare a fi liber, simţul purtătorului eşuează. C de asemenea începe să trimită
cauzând o coliziune la B. Dar A nu poate detecta această coliziune la B ș i continuă cu transmisia sa. A
esteascunspentru C ș i invers.
Cu MACA, A nu începe transmiterea imediat, ci trimite mai întâi o cerere de transmitere (RTS).
B primeș te RTS-ul care conț ine numele expeditorului ș i al destinatarului, precum ș i lungimea viitoare.
transmisie. Acest RTS nu este auzit de C, dar declanș ează o confirmare de la B, numită liber pentru
trimite (CTS). CTS conț ine din nou numele expeditorului (A) ș i al receptorului (B) al datelor utilizatorului, ș i
lungimea transmisiei viitoare.

Acest CTS este acum audiat de C ș i mijlocul pentru utilizarea viitoare de A este acum rezervat pentru durata de
transmisie. După primirea unui CTS, C nu are voie să trimită nimic pe durata indicată în
CTS către B. O coliziune nu poate apărea la B în timpul transmiterii datelor ș i problema terminalului ascuns
este rezolvată. Totuș i, coliziunile ar putea apărea atunci când A ș i C transmit un RTS în acelaș i timp. B rezolvă acest lucru
contesta ț ie ș i recunoa ș te doar o sta ț ie în CTS. Nicio transmisie nu este permisă fără
CTS corespunzător.
Acum MACA încearcă să evite terminalele expuse în următorul mod:

Cu MACA, B trebuie să transmită mai întâi un RTS care conț ine numele receptorului (A) ș i al expeditorului (B).
C nu reacț ionează la acest mesaj, deoarece nu este receptorul, dar A recunoaș te folosind un CTS care identifică
B ca expeditor ș i A ca receptor al următoarei transmisii de date. C nu primeș te acest CTS ș i
conclude că A este în afara ariei de detecț ie. C poate începe transmisia presupunând că nu va cauza un
coliziune la A. Problema terminalelor expuse este rezolvată fără modele de acces fixe sau o staț ie de bază.

2.13. Sondaj: Schemele de sondaj sunt folosite atunci când o staț ie doreș te să fie auzită de altele. Sondajul este o

schema strict centralizată cu o staț ie principală ș i mai multe staț ii slave. Staț ia principală poate interoga
sclavi conform multor scheme: rotire rotativă (doar eficient dacă modelele de trafic sunt similare în întreaga)
staț ii), aleatoriu, conform rezervărilor (exemplul sălii de clasă cu studenț i politicoș i) etc. Stăpânul
ar putea, de asemenea, să stabilească o listă de staț ii care doresc să transmită în timpul unei faze de contestare. După această fază,
staț iile inspectează fiecare staț ie de pe listă.

Sondaj adresat aleatoriu

 semnalele staț iei de bază sunt pregătite pentru toate terminalele mobile
terminalele gata să transmită numere aleatoare fără coliziune folosind CDMA sau FDMA
staț ia de bază alege o adresă pentru sondare din lista tuturor numerelor aleatorii (coliziune dacă două
terminalele aleg aceeaș i adresă)
staț ia de bază confirmă pachetele corecte ș i continuă să sondeze următorul terminal
acest ciclu începe din nou după ce se finalizează interogarea tuturor terminalelor din listă

Inhibarea accesului multiplu la simț : Această schemă, care este utilizată pentru
serviciul de transmitere a datelor prin pachete Cellular Digital Packet Data (CDPD) în
sistemul de telefonie mobilă AMPS este cunoscut ș i sub denumirea de sens digital multiplu
acces (DSMA). Aici, staț ia de bază semnalează doar un mediu ocupat prin
un ton ocupat (numit indicator ocupat/în aș teptare) pe canalul de descărcare.

După ce tonul aglomerat se opreș te, accesarea linkului ascendent nu mai este coordonată.
în continuare. Staț ia de bază confirmă transmiterea cu succes; o staț ie mobilă detectează o coliziune doar
prin confirmarea pozitivă lipsă. În caz de coliziuni, un timp suplimentar de aș teptare ș i retransmisie
mecanismele sunt implementate.
2.14. CDMA: Sistemele de acces multiplu prin diviziune de coduri aplică coduri

cu anumite caracteristici pentru transmiterea pentru a separa diferiț i utilizatori

în spa ț iul codului ș i pentru a permite accesul la un mediu comun fără
interferenț ă.

Toate terminalele trimit pe aceeaș i frecvenț ă, probabil în acelaș i timp ș i pot folosi întreaga
lăț imea de bandă a canalului de transmitere. Fiecare expeditor are un număr aleatoriu unic, numărul expeditorului XO.
semnalul cu acest număr aleator. Recepț ionerul poate "obț ine" acest semnal dacă cunoaș te pseudonimul
număr aleator, reglarea se face printr-o funcț ie de corelaț ie
Dezavantaje:
complexitate mai mare a unui receptor (receptorul nu poate doar să asculte în mediu ș i să înceapă să primească
dacă există un semnal)
toate semnalele ar trebui să aibă aceeaș i putere la un receptor
Avantaje:
toate terminalele pot folosi aceeaș i frecvenț ă, nu este nevoie de planificare
spaț iu de cod uriaș (de exemplu, 232) comparativ cu spaț iul de frecvenț ă.
interferenț ele (de exemplu, zgomotul alb) nu sunt codificate
corectarea erorilor în avans ș i criptarea pot fi integrate cu uș urinț ă.
•Expeditorul A dorește să transmită bitii 010011.
–trimite A d= 1, cheia Ak=
010011 (atribui: "0"=-1, "1"= +1)
–trimit semnal A s= Ad* Ak=( -1, +1, -1, -1, +1, +1 )
•Expeditorul B dorește să transmită biții 110101
–trimite B d= 0, cheia Bk =
110101 (atribuit: “0”=-1, “1”= +1)
–trimitere semnal B s= Bd* Bk=(−1, −1, +1, −1, +1, −1)
•Ambele semnale se suprapun în spațiu ca
–A s+ Bs= (-2, 0, 0, -2, +2, 0)
•Receiverul dorește să primească semnal de la expeditorul A
–aplica cheia A kprodusul scalar prin operaț ii bitwise
•Ae=( -2, 0, 0, -2, +2, 0 )
•Ak= 2 + 0 + 0 + 2 + 2 + 0 = 6, rezultat mai mare decât 0, prin urmare, bitul original a fost „1”
–primind B
 •Be=( -2, 0, 0, -2, +2, 0)
•Bk= -2 + 0 + 0 - 2 - 2 + 0 = -6, adică „0”

Figura următoare arată un emiț ător A care doreș te să transmită biț ii 101. Cheia lui A este arătată ca un semnal ș i
secvenț ă binară A. Zecimalul
k "0" este atribuit o valoare pozitivă a semnalului, iar zecimalul "1" o valoare negativă a semnalului.
După răspândire, adică XORând A
d ș i A, semnalul
k rezultat este A s.

Acelaș i lucru se întâmplă cu datele de la expeditorul B cu biț ii 100. Rezultatul este sB. Asș i B se suprapun
s acum.
în timpul transmiterii. Semnalul rezultat este pur ș i simplu suma A + B, aș sa cum seste arătat mai sus. A încearcă acum să
reconstruieș te datele originale din Ad. Recepț ionerul aplică cheia lui A, Ak, la semnalul primit ș i
alimentează rezultatul într-un integrator. Integratorul adaugă produsele, apoi un comparator trebuie să decidă dacă
rezultatul este un 0 sau un 1, aș a cum se arată mai jos. Aș a cum se vede clar, deș i forma semnalului original este distorsionată de
Semnalul lui B, rezultatul este destul de clar. Acelaș i lucru se întâmplă dacă un receptor doreș te să primească datele lui B.
Transferul moale sau trecerea moale se referă la o caracteristică utilizată de standardele CDMA ș i WCDMA, unde un
telefonul mobil este conectat simultan la două sau mai multe celule (sau sectoare de celule) în timpul unui apel. Dacă sectoarele
sunt din aceeaș i celulă fizică (o locaț ie sectorizată), se referă la transfer uș or. Această tehnică
este o formă de transfer asistat de mobil, pentru telefoanele mobile IS-95/CDMA2000 CDMA care fac continuu
măsurătorile de putere ale unei liste de site-uri celulare vecine ș i determinarea dacă să solicite sau să încheie soft
predarea cu sectoarele de celule din listă.

Transferul moale este diferit de procesul tradiț ional de transfer dur. Cu transferul dur, o decizie clară
se bazează pe decizia de a preda sau nu. Predarea este iniț iată ș i executată fără ca utilizatorul să încerce
a avea comunicaț ii prin canal de trafic simultane cu cele două staț ii de bază. Cu transfer moale, un
decizia condiț ionată este luată cu privire la predare. În funcț ie de modificările în intensitatea semnalului pilot
din cele două sau mai multe staț ii de bază implicate, o decizie fermă va fi luată în cele din urmă pentru a comunica cu
doar unul. Acest lucru se întâmplă de obicei după ce este evident că semnalul de la o staț ie de bază este considerabil
mai puternice decât cele de la ceilalț i. În perioada intermediară, utilizatorul are canal de trafic simultan.
comunicarea cu toate staț iile de bază pentru candidaț i. Este de dorit să se implementeze transferul moale în putere-
sistemele CDMA controlate deoarece implementarea tranziț iei dure este potenț ial dificilă în astfel de sisteme.

2.15. Acces multiplu Spread Aloha (SAMA)

Dispozitivele CDMA de transmitere ș i recepț ie nu sunt chiar simple. Comunicarea cu dispozitivele necesită
programarea receptorului pentru a putea decoda diferite coduri. Aloha a fost un sistem foarte simplu, dar
a putut oferi doar o lăț ime de bandă relativ scăzută din cauza coliziunilor. SAMA foloseș te spectru dispersat cu doar
o singură cod (secvenț ă de chipuri) pentru răspândire pentru toț i emiț ătorii care accesează conform aloha.

În SAMA, fiecare expeditor foloseș te acelaș i cod de răspândire, de exemplu 110101, aș a cum este arătat mai jos. Expeditorul A ș i B

accesaț i mediul în acelaș i timp în spectrul său îngust, astfel încât cele trei biț i arătaț i să cauzeze
coliziunilor. Aceleaș i date ar putea fi trimise ș i cu putere mai mare pentru perioade mai scurte, aș a cum se arată.
Principala problemă în utilizarea acestei abordări este găsirea unor secvenț e bune de tăiere. Throughputul maxim
este de aproximativ 18 la sută, ceea ce este foarte similar cu Aloha, dar abordarea beneficiază de avantajele
tehnici de spectru răspândit: robusteț e împotriva interferenț elor de bandă îngustă ș i coexistenț ă simplă cu altele
sisteme în aceeaș i frecvenț ăformaț ii.
2.16. LAN fără fir/(IEEE 802.11)
Scopul global al WLAN-urilor este de a înlocui cablurile de birou, pentru a permite accesul fără fir la
internetul ș i, pentru a introduce o flexibilitate mai mare pentru comunicaț ia ad-hoc în, de exemplu, întâlniri de grup.
Avantaje
● Flexibilitate: În cadrul acoperirii radio, nodurile pot comunica fără alte restricț ii. Undele radio
poate penetra pereț ii, emiț ătorii ș i receptorii pot fi amplasaț i oriunde (de asemenea, invizibili, de exemplu, în interior)
dispozitive, în pereț i etc.).
● Planificare: Doar reț elele wireless ad-hoc permit comunicarea fără o planificare prealabilă, orice
reț eaua cablată are nevoie de planuri de cablare. Atâta timp cât dispozitivele respectă acelaș i standard, ele pot comunica
● Design: Reț elele wireless permit proiectarea de dispozitive mici, independente, care pot de exemplu
a fi pus într-un buzunar. Cablurile nu doar că restricț ionează utilizatorii, ci ș i designerii de PDA-uri mici, notiț e etc.
● Robusteț e: Reț elele wireless pot supravieț ui dezastrelor, de exemplu, cutremurelor sau utilizatorilor care deconectează un cablu.
dispozitivele wireless supravieț uiesc, oamenii pot încă comunica. Reț elele care necesită o infrastructură cablată vor
de obicei se dezintegrează complet.
● Cost: După ce s-a oferit acces wireless la infrastructură printr-un punct de acces pentru primul utilizator,
adăugarea unor utilizatori suplimentari la o reț ea wireless nu va creș te costul. Acest lucru este important pentru, de exemplu,
săli de conferinț e, holuri de hotel sau zone de îmbarcare în aeroporturi unde numărul persoanelor care utilizează reț eaua poate varia

semnificativ.
Dezavantaje:
● Calitatea serviciului: WLAN-urile oferă de obicei o calitate mai scăzută decât omologii lor cu fir. Principala
motivele pentru aceasta sunt lăț imea de bandă mai mică din cauza limitărilor în transmiterea radio (de exemplu, doar 1–10 Mbit/s
rata de date a utilizatorului în loc de 100–1.000 Mbit/s), rate mai mari de erori din cauza interferenț ei (de exemplu, 10–4 în loc de
10–12 pentru fibră optică), ș i întârziere/variaț ie de întârziere mai mare din cauza corecț iei ș i detectării extensive a erorilor
mecanisme.
● Soluț ii proprietare: Datorită procedurilor lente de standardizare, multe companii au venit cu
soluț ii proprietare care oferă funcț ionalitate standardizată plus multe caracteristici îmbunătăț ite (de obicei o
rata de biț i mai mare folosind o tehnologie de codare brevetată sau protocoale speciale de interconectare a punctelor de acces.

● Restricț ii: Toate produsele wireless trebuie să respecte reglementările naț ionale. Mai multe guverne
ș i instituț iile non-guvernamentale din întreaga lume reglementează funcț ionarea ș i restricț ionează frecvenț ele pentru a minimiza
interferenț ă.
● Siguranț ă ș i securitate: Utilizarea undelor radio pentru transmiterea datelor ar putea interfera cu alte tehnologii avansate.
echipamente în, de exemplu, spitale. Expeditorii ș i destinatarii sunt operaț i de neexperț i ș i, radiaț ia trebuie să fie
scăzut.
● Opera ț iune globală: Produsele WLAN ar trebui să se vândă în toate ț ările, atât na ț ionale cât ș i interna ț ionale
regulile de frecvenț ă trebuie considerate.
● Putere redusă: Dispozitivele care comunică printr-un WLAN sunt, de obicei, ș i dispozitive wireless care funcț ionează pe
puterea bateriei. Proiectarea LAN-ului ar trebui să ț ină cont de acest lucru ș i să implementeze măsuri speciale de economisire a energiei

moduri ș i funcț ii de gestionare a energiei.

● Operare fără licenț ă: operatorii de LAN nu doresc să aplice pentru o licenț ă specială pentru a putea utiliza
produsul. Echipamentul trebuie să funcț ioneze într-o bandă fără licenț ă, cum ar fi banda ISM de 2,4 GHz.
● Tehnologie de transmisie robustă: Spre deosebire de omologii lor prin cablu, WLAN-urile funcț ionează sub
condiț ii dificile. Dacă folosesc transmisia radio, multe alte dispozitive electrice pot interfera cu
ele (aparete de vid, uscătoare de păr, motoare de tren etc.).
● Cooperare spontană simplificată: Pentru a fi util în practică, re ț elele WLAN nu ar trebui să necesite
routines complicate de configurare, dar ar trebui să funcț ioneze în mod spontan după pornire. Aceste LAN-uri nu ar
fi util pentru susț inerea, de exemplu, a întâlnirilor ad-hoc.
● Uș or de utilizat: Spre deosebire de WAN-uri wireless mari ș i complexe, reț elele LAN wireless sunt concepute pentru simplicitate.

utilizaț i. Nu ar trebui să necesite o gestionare complexă, ci să funcț ioneze pe o bază plug-and-play.

● Protecț ia investiț iei: O mulț ime de bani au fost deja investiț i în reț elele locale cu fir. Noua
Reț elele WLAN ar trebui să protejeze această investiț ie prin interoperabilitatea cu reț elele existente.
● Siguranț ă ș i securitate: LAN-urile wireless ar trebui să fie sigure pentru operare, mai ales în ceea ce priveș te radiaț iile reduse dacă
utilizat, de exemplu, în spitale. Utilizatorii nu pot menț ine distanț ele de siguranț ă faț ă de antene.

● Transparenț ă pentru aplicaț ii: Aplicaț iile existente ar trebui să continue să funcț ioneze pe WLAN-uri, singurele
diferenț a între întârziere mai mare ș i lăț ime de bandă mai mică. Faptul că accesul fără fir ș i mobilitatea ar trebui să fie
ascuns dacă nu este relevant, dar reț eaua ar trebui să susț ină ș i aplicaț ii conș tiente de locaț ie, de exemplu, prin
furnizarea informaț iilor de locaț ie.
IEEE 802.11
Standardul IEEE 802.11 (IEEE, 1999) specifică cea mai cunoscută familie de reț ele WLAN în care
multe produse sunt disponibile. Aș a cum indică numărul standardului, acest standard aparț ine grupului de
standardele LAN 802.x, de exemplu, Ethernet 802.3 sau Token Ring 802.5. Acest lucru înseamnă că standardul specifică
stratul fizic ș i stratul de acces la mediu adaptate cerinț elor speciale ale reț elelor locale fără fir, dar oferă
aceeaș i interfaț ă ca ș i celelalte straturi superioare pentru a menț ine interoperabilitatea.
Scopul principal al standardului a fost specificarea unei WLAN simple ș i robuste care
oferă servicii limitate în timp ș i asincrone. Strat MAC ar trebui să fie capabil să operzeze cu mai multe
straturi fizice, fiecare dintre ele având un mediu diferit de percepț ie ș i caracteristici de transmisie.
Candidaț ii pentru straturile fizice au fost tehnicile de transmisie pe infraroș u ș i spectrul extins de unde radio.
Funcț iile suplimentare ale WLAN ar trebui să includă suportul pentru gestionarea energiei pentru a economisi
puterea bateriei, gestionarea nodurilor ascunse ș i capacitatea de a opera la nivel mondial. Banda de 2,4 GHz ISM
banda, care este disponibilă în majoritatea ț ărilor din lume, a fost aleasă pentru standardul original. Date
ratele prevăzute pentru standard erau de 1 Mbit/s obligatorii ș i 2 Mbit/s opț ionale.
Următoarele secț iuni vor introduce arhitectura sistemului ș i a protocoalelor IEEE 802.11 iniț ial.
ș i apoi discutaț i fiecare strat, adică stratul fizic ș i accesul la mediu. După aceea, complexul ș i foarte
funcț iile importante de management ale standardului sunt prezentate. În cele din urmă, această subsecț iune prezintă
îmbunătăț iri ale standardului original pentru rate de date mai mari, 802.11a (până la 54 Mbit/s la 5 GHz) ș i
802.11b (astăzi cel mai de succes cu 11 Mbit/s) împreună cu dezvoltări suplimentare pentru securitate
sprijin, armonizare sau alte scheme de modulare.
Arhitectura sistemului:
 Re ț elele wireless pot prezenta două diferite
arhitecturi de sistem de bază aș a cum este arătat în infrastructură-
bazat sau ad-hoc. Figura arată componentele unui
infrastructură ș i o parte wireless
aș a cum este specificat pentru IEEE 802.11. Mai multe noduri,
staț iile apelante (STAi) sunt conectate la punctele de acces
Staț iile sunt termninale cu mecanisme de acces
la mediul wireless ș i contactul radio cu AP.
Staț iile ș i AP care sunt în aceeaș i
formulare de acoperire radio a unui set de servicii de bază (BSSi).
exemplul arată două BSS-uri – BSS1 ș i BSS2 – care
sunt conectate printr-un sistem de distribu ț ie.
Figura: Arhitectura unei infrastructuri
bazat pe IEEE 802.11
Un sistem de distribuț ie conectează mai multe BSS-uri prin intermediul AP-ului pentru a forma o singură reț ea ș i astfel
extinde aria de acoperire wireless. Această reț ea se numeș te acum set de servicii extins (ESS) ș i are
identificatorul său, ESSID-ul. ESSID-ul este 'numele' unei reț ele ș i este folosit pentru a separa diferite
re ț ele. Fără a cunoa ș te ESSID-ul ( ș i presupunând că nu se face hacking) nu ar trebui să fie posibil să
participaț i în WLAN. Sistemul de distribuț ie conectează reț elele wireless prin intermediul AP-urilor cu un
portal, care formează unitatea de interconectare pentru alte reț ele locale. Arhitectura sistemului de distribuț ie
nu este specificat mai departe în IEEE 802.11. Ar putea consta în LAN-uri IEEE bridge, linkuri wireless sau orice
alte reț ele. Cu toate acestea, serviciile de sistem de distribuț ie sunt definite în standard (deș i, multe
produsele de astăzi nu pot interopera ș i au nevoie de standardul suplimentar IEEE 802.11f pentru a specifica o inter
protocolul punctului de acces. Staț iile pot selecta un AP ș i se pot asocia cu acesta. AP-urile suportă roaming (adică,
schimbarea punctelor de acces), sistemul de distribuț ie gestionează transferul de date între diferitele AP-uri. AP-uri
oferi sincronizare în cadrul unui BSS, sprijini managementul energiei ș i pot controla accesul la mediu pentru
sprijină serviciul cu durată limitată. Acestea ș i alte funcț ii sunt explicate în secț iunile următoare.
În plus fa ț ă de re ț elele bazate pe infrastructură, IEEE 802.11 permite construirea de re ț ele ad-hoc
reț ele între staț ii, formând astfel una sau mai multe
BSS-uri independente (IBSS) aș a cum este arătat în figură. În acest
în cazul unui IBSS, acesta cuprinde un grup de staț ii care folosesc
aceea ș i frecven ț ă radio. Sta ț iile STA1, STA2 ș i
STA3 se află în IBSS1, STA4 ș i STA5 în IBSS2. Aceasta
înseamnă, de exemplu, că STA3 poate comunica
direct cu STA2, dar nu cu STA5. Mai multe IBSS-uri
poate fi formata atât prin distan ț a dintre
IBSS-uri sau prin utilizarea diferitelor frecvenț e de transport (apoi
IBSS-urile ar putea să se suprapună fizic). IEEE 802.11 nu face
nu specifica ț i niciun nod special care să suporte rutare,
transmiterea datelor sau schimbul de topologie
informaț ii precum, de exemplu, HIPERLAN 1 sau Bluetooth.
Figură: Arhitectura EEE 802.11 ad-
reț elele LAN wireless

Arhitectura protocolului:
Figura: Arhitectura protocolului IEEE 802.11 ș i punț ile

Figura: Arhitectura ș i managementul detaliat al protocoalelor IEEE 802.11

 Aș a cum este indicat de numărul standard, IEEE 802.11 se integrează perfect în celelalte standarde 802.x
pentru reț elele LAN cablate Figura arată cel mai comun scenariu: o reț ea LAN wireless IEEE 802.11 conectată la
o reț ea IEEE 802.3 Ethernet comutată printr-un pod. Aplicaț iile nu ar trebui să observe nicio diferenț ă în afară de
lăț imea de bandă mai mică ș i, poate, timpul de acces mai mare din reț eaua locală wireless. WLAN se comportă ca
o reț ea LAN cu fir lent. Prin urmare, straturile superioare (aplicaț ie, TCP, IP) arată la fel pentru wireless
noduri la fel ca pentru nodurile cablate. Partea superioară a stratului de control al legăturii de date, controlul legăturii logice (LLC),
acoperă diferenț ele dintre straturile de control al accesului la mediu necesare pentru diferitele medii. În multe dintre
în reț elele de astăzi, nu există o etapă LLC explicit vizibilă. Detalii suplimentare precum tipul Ether sau accesul sub-reț ea
protocolul (SNAP) ș i tehnologia de punte sunt explicate în, de exemplu, Perlman (1992).
Standardul IEEE 802.11 acoperă doar stratul fizic (PHY) ș i stratul de acces la mediu (MAC).
aș a cum fac celelalte LAN-uri 802.x. Strat fizic este subdivizat în convergenț a stratului fizic
protocolul (PLCP) ș i subnivelul dependent de mediu fizic PMD. Sarcinile de bază ale MAC
stratul cuprinde accesul la mediu, fragmentarea datelor utilizatorului ș i criptarea. Sublayerul PLCP
furnizează un semnal de detectare a portului, numit evaluarea canalului liber (CCA), ș i oferă un PHY comun
punct de acces la serviciu (SAP) independent de tehnologia de transmisie. În cele din urmă, subnivelul PMD
gestionează modularea ș i codificarea/dezvoltarea semnalelor. Nivelul PHY (care cuprinde PMD ș i PLCP)
iar stratul MAC va fi explicat în detaliu în secț iunile următoare.
În afară de substraturile de protocol, standardul specifică straturi de management ș i staț ia
management. TheMAC management susț ine asocierea ș i re-asocierea unei staț ii la un acces
punctul ș i roamingul între diferite puncte de acces. De asemenea, controlează mecanismele de autentificare,
criptare, sincronizarea unei staț ii în raport cu un punct de acces ș i gestionarea energiei pentru economisire
puterea bateriei. Managementul MAC menț ine de asemenea baza de informaț ii de management MAC (MIB).
Principalele sarcini ale managementului PHY includ acordarea canalului ș i întreț inerea PHY MIB.
În cele din urmă, managementul staț iei interacț ionează cu ambele straturi de management ș i este responsabil pentru suplimentar
funcț ii de nivel superior (de exemplu, controlul punț ilor)
ș i interacț iunea cu sistemul de distribuț ie în cazul unui punct de acces).
2.16. Compararea SDMA/TDMA/FDMA/CDMA
 Întrebări pentru teme

1. (a) What are the benefits of reservation schemas? How are collisions avoided during data transmission?
De ce probabilitatea coliziunilor este mai mică comparativ cu Aloha clasic?
(b) Ce este CDMA? Explicaț i în detaliu.
2. (a) Define problema terminalelor ascunse ș i expuse. Ce se întâmplă în cazul unor astfel de terminale dacă
Aloha, Slotted Aloha, rezervare Aloha sau MACA este folosit?
(b) Explicaț i TDMA ș i caracteristicile sale.

Care sunt dezavantajele sistemelor de rezervare? Explicaț i polling ș i inhibarea simț ului multiplu.
acces. (b) Listaț i caracteristicile de bază ale sistemelor CDMA. Explicaț i transferul moale.

4. Cum poate fi evitată înfometarea în toate schemele de acces multiplu pe care le-ai studiat. Explică în
detaliu.
5. Ce este multiplexarea? De ce este nevoie? Care sunt diferitele tehnici de multiplexare?
Explică-le.
6 (a) Cum îmbunătăț esc rezervările performanț a schemelor de acces multiplu bazate pe timp?
(b) Care sunt diferitele scheme de acces multiplu pe bază de rezervare?
7. Presupune ț i că există N sta ț ii. Sta ț iile transmit fără a sim ț i canalul. În ce condi ț ii
condiț iile performanț ei acestui sistem sunt bune. Când performanț a este slabă?. Cum se percepe purtătorul
ajută la îmbunătăț irea situaț iei. Când este purtat, detectarea ajută puț in. Care este soluț ia sugerată atunci?
8. Explica ț i cum pot fi implementate schemele de acces multiplu bazate pe prioritate.
[Link]ț i următoarele patru sisteme de acces la mediu.
(i) SDMA (ii) TDMA (iii) FDMA (iv) CDMA
10 (a) Explicaț i SDM ș i SDMA în detaliu
(b) Explicaț i TDMA ș i caracteristicile sale