Plumb de George Bacovia

Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916, definindu-l în
[Link] poetic se înscrie în lirica simbolistă prin folosirea simbolurilor, tehnica
repetițiilor, cromatica și dramatismul eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondența
ce se stabilește între materie și spirit.
Simbolismul este un curent literar apărut în Franța. Curentul literar a fost promovat la noi de
Alexandru Macedonski, prin articolele programatice, reviste și cenaclul simbolist Literatorul.
Publicate în perioada interbelică, volumele lui Bacovia aparțin „unei faze mai târzii a
simbolismului”, cu deschideri spre modernism.
Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii simboliste: motivul
singurătății apăsătoare, sentimentul inadaptării producând izolarea, înstrăinarea și dorința de
evadare.
Poezia este o elegie, deoarece exprimă sentimentul de tristețe și spaimă de moarte, sub
forma unui monolog liric al unui eu „fantomatic” (N. Manolescu).
Titlul poeziei este simbolul „plumb”, care sugerează apăsarea, greutatea sufocantă, cenușiul
esențial, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire.
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirație și artificială.
Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de culoare, este proiecția universului
interior, de un tragism asumat cu luciditate.
Textul este structurat în două catrene, construite pe baza „plumbului”, care este reluat în
șase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe corespund celor două planuri ale
realității: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și cavou, și realitatea
interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu
disperare, fiind și el condiționat de natura mediului.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: persoana întâi a
verbelor „stam”, „am început”, persoana a doua a adjectivului posesiv „(amorul) meu”.
Strofa întâi surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant, în care eul
poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizând universul interior, și în care mediul
înconjurător a căpătat greutatea plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de
plumb”, „veșmântul funerar”, „flori de plumb”. Repetarea epitetului „de plumb” are multiple
sugestii: cromatica, fizica – de apăsare, insistând asupra existenței mohorâte, lipsite de
posibilitatea înălțării. Vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce
efecte reci, ale morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb”.
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de dispariția/moartea
afectivității: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constituie misterul
poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de întoarcerea mortului cu fața spre apus.
Eul liric își privește sentimentul ca un spectator. „Aripile de plumb” presupun un zbor în jos,
căderea surdă și grea, moartea.
Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”, care,
alături de celelalte simboluri, accentuează senzația de pustietate sufletească.
Expresivitatea are surse multiple. De pildă, în plan morfologic, verbele la imperfect dispuse
simetric în paralelism „stam/stam”, „eram/eram”, plasează confesiunea poetică într-un trecut
nedefinit, ca într-un coșmar din care eul liric nu poate scăpa.
În poezia simbolistă, sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondențelor, prin
cultivarea senzațiilor diverse ca cele vizuale, auditive și tactile.
În prima strofă, verbul onomatopeic redă zgomotul înspăimântător al obiectelor din cimitir,
sugerând dezacordul-ului cu lumea: “scârțâiau coroanele de plumb”, iar în strofa a doua
vuietul se interiorizează, devenind un strigăt de disperare a ființei.
Ambiguitatea, o caracteristică a limbajului poetic modern este produsă de multiplele
semnificații pe care le pot primi sintagmele precum epitetul “dormea întors” sau metafora
“aripile de plumb”
În ceea ce privește prozodia “Plumb” are o construcție sobră, riguroasă care sugerează
imposibilitatea salvării. Elementele prozodiei clasice produc mizicalitatea exterioara, prin
rima îmbrățișată, măsura fixă de zece silabe. Muzicalitatea interioară, specific simbolistă, se
realizează prin sonoritatea dată de consoanele “grele” ale simbolului “plumb”, repetat
obsesiv în rimă, dar și în rima interioară de asonanțe și aliterații.
În opinia mea, poezia bacoviană se situează între simbolism și modernitate. Poetul apelează
la tehnicile simboliste pentru a exprima tema solitudinii și o viziune tragică despre lume.
Pentru a prezenta condiția omului modern însingurată într-o lume artificială.