6.

Predarea

Considerat ca proces, învățământul reprezintă o articulare a activităților

fundamentale de predare, învățare și evaluare, proces orientat permanent spre finalități
de formare multidimensională a elevilor.
Predarea este văzută în acest context ca funcție centrală a procesului formativ,
care în relație cu învățarea și evaluarea, determină într-o mare măsură calitatea și
eficiența procesului educational.
„Predarea reprezintă acțiunea cadrului didactic de transmitere a cunoştințelor la
nivelul unui model de comunicare unidirecțional, dar aflat în concordanță cu anumite
cerințe metodologice care condiționează învățarea, în general, învățarea şcolară, în mod
special.” (Cristea, 1998, p.367).

1
 P

R Predarea reprezintă o componentă principală a procesului de învățământ,

alături de învățare și evaluare, este primul pas în asimilarea cunoștințelor, modul în care

2
acestea sunt prezentate elevilor poate face diferența între o predare eficientă si una care
nu stârnește curiozitatea, interesul, dorința de a învăța a educabililor.

 În didactica tradiţională, în actul predării, accentul cădea pe comunicarea de

cunoştinţe gata făcute, pe care elevii le asimilau în mod pasiv.

 În didactica modernă, optica asupra predării s-a schimbat radical. Termenul
“predare” e sinonim cu “instruire”, “informare”, “comunicare”, “transmitere”
 Predarea este o activitate cu dublă funcționalitate: de transmitere (de comunicare
a unor cunoștințe, priceperi ori abilități, deprinderi, modele comportamentale) și de
învățare a altora.

 Predarea înseamnă instruirea care formează. Ea este o activitate caracteristică

școlii, cuprinzând relația de muncă dintre elevi și profesori.

 Predarea este necesară învățării, întrucât multe din obiectivele educaționale nu

3
pot fi atinse fără virtuțile predării: prezentarea sistematică a conținutului, explicarea
problemelor, a noțiunilor, introducerea în conținuturile disciplinelor.

În opinia lui Ioan Cerghit, principalele accepțiuni ale predării sunt:

- Predarea ca transmitere de cunoștințe;
- Ca ofertă de experiențe;
- Ca formă de dirijare a învățării;
- Ca gestiune a învățării;
- Ca ansamblu de comportamente specifice.

 Chiar dacă se bazează pe un proiect prestabilit, predarea trebuie să fie un act

de punere în practică, într-o manieră flexibilă, a proiectului didactic.
 Deciziile de predare trebuie să fie justificabile și să aibă sens, astfel încăt
elevii să fie implicați și să aibă rezultate.
Astfel, o definiție modernă larg împărtășită este aceea că predarea este o acțiune
de organizare și conducere a proceselor de învățare.

Predarea ca activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare

- Conducerea lecţiei constă în ţinuta pe care o are profesorul în faţa clasei,

siguranţa cu care prezintă conţinuturile, pune întrebări, face aprecieri .
- Învățătorul devine un ghid, un dirijor al procesului, unde predarea este îmbinată
cu învățarea, astfel informațiile fiind mai ușor asimilate și integrate în structuri cognive,
practic elevul descoperă, cu ajutor, ceea ce în învățământul tradițional îi era doar expus,
iar el trebuia să accepte static procesul de predare.
-Poziţia profesorului în faţa clasei nu este poziţia singurului ins care deţine întregul
adevăr, pentru că el va descoperi adevărul împreună cu elevii, îi va face să trăiască acest
sentiment, care îi motivează pentru învăţare.

4
 - Predarea s-a transformat într-un factor care stimulează, declanşează, şi orientează
activităţile şcolare ale elevilor, printre care şi studiul individual.
- A preda, cu sensul de a dirija, conduce, se referă la ceea ce profesorul face pentru
a-i motiva, inspira și încuraja pe elevi să atingă obiectivele propuse.
- A orienta într-o direcție precisă producerea schimbărilor dorite și învățarea, astfel
încat, prin alegerea optimă a condițiilor, conținuturilor, metodelor, activităților de
învățare, mijloacelor didactice, să se atingă finalitățile dorite, cadrul didactic dând
dovadă de profesionalism, tact pedagogic, devenind un bun strateg.

 Este ştiut că în procesul de predare-învăţare cunoştinţele se însuşesc

mai bine dacă elevul este pus să le aplice în mod independent, pentru că numai predarea
şi restituirea întocmai a cunoştinţelor sunt lipsite de eficienţă. Această aplicare
independentă poate fi realizată diferenţiat cu fiecare copil, în funcţie de problemele de
învăţare ale fiecăruia.

5
 Strategii de predare

Strategiile predării includ optiuni metodologice, alegeri privind formele adecvate

ale predării. Între sintagma strategii de predare și stretegii didactice există o sinonimie.
Este preferabil ca la elaborarea strategiilor predării, să fie antrenaţi şi unii elevi.
Aceştia trebuie să înţeleagă şi să deprindă că deciziile de ordin strategic ajută la
rezolvarea problemelor teoretice şi practice ale instruirii.
Strategiile predării impun comutări flexibile între acţiunile profesorului şi cele ale
elevului, între modurile de organizare frontală, de grup şi individuală, combinatorică
metodelor şi mijloacelor.
Strategiile de predare includ: metode, procedee și mijloace.
Reprezintă un mod organizare, dirijare a clasei de elevi.

6
 Stiluri de predare

- Stilul de predare reflectă structurile mentale ale cadrului didactic și se configurează

ca un ansamblu de comportamente instructive preferate și valorificate mai mult sau mai
puțin conștient în proiectarea și desfășurarea activității didactice;
- Are valoare strategică, inspirând alegerea şi utilizarea preferenţială a unor strategii;
- Reprezintă o formă de manifestare a originalităţii în activitatea didactică;
- Cheia spre reușita învățarii este dată de capacitatea profesorului de a utiliza o
diversitate de modalități de interacțiune didactică și acces la cunoaștere.
-Stilul de predare reprezintă modalitatea prin care cadrul didactic alege să dirijeze
interacțiunile din clasă, să mențină controlul, să mențină disciplina și să ghideze
procesul de predare.

7
 Clasificări ale stilurilor de predare

Clasificarea realizată de [Link], [Link] şi R. K. White este una specifică, aceştia

au identificat trei stiluri de conducere a unui grup, în funcție de comportamentul
cadrului didactic, care sunt şi cele mai cunoscute şi aplicate în relația profesor-elevi:

[Link] autoritar - profesorul este cel care hotărăște obiectivele, activităţile, etapele de
desfăşurare, metodele şi sarcinile de realizare, mijloacele, astfel încât membrii grupului
nu au niciun control asupra a ceea ce urmează să se întâmple, asistând pasiv;
[Link] democratic - profesorul propune şi negociază cu membrii grupului obiectivele,
activităţile, etapele de desfăşurare, mijloacele, metodele şi sarcinile de realizare,
dezvoltând astfel relaţii de cooperare şi sprijin reciproc. Se încurajează implicarea
activă a elevilor în procesul învăţării, iniţiativa, potenţialul lor creativ;
[Link] laissez - faire (permisiv) – este caracteristic unui profesor care consideră că este
suficient ce predă, cât predă şi cum predă, fiind convins ca elevii înţeleg, acordându-le
însă ajutor dacă aceștia îl cer. Cadrul didactic dă dovadă de o atitudine de pasivitate,
acesta implicându-se doar în recomandarea de mijloace şi suport informațional
(Catalano, 2020).

Analizând cele trei stiluri de predare prezentate, putem afirma că stilul democratic
este cel mai echilibrat și mai apropiat de principiile didacticii moderne, în care se ține
cont de specificul clasei de elevi, dar și de caracteristicile individuale, precum și de
particularitățile de vârstă ale acestora, de inițiativa și de preferințele lor, pornind de la
premisa că un mediu plăcut, în care copiii se simt liberi să își exprime părerile, dar care
nu este lipsit de respect reciproc, este mult mai ofertant pentru crearea condițiilor
învățării până la urmă, pentru că acesta este scopul predării.

8
 O altă clasificare a stilurilor de predare este elaborată de Grasha, „Autorul propune
un model structurat pe cinci tipuri de interacţiuni complexe între studenţi şi profesori:
expert, autoritate formală, model personal, delegat, facilitator.” (apud Pânișoară, 2019,
p.669).

1. Expertul pune accentul pe transmiterea cunoștințelor, își dorește să aibă elevi cât
mai buni, dar cantitatea mare de informații poate duce la o suprasolicitare a copiilor,
acesta cerând mai mult decât ei pot face în concordanță cu vârsta și posibilitățile lor.
2. Autoritatea formală în cadrul clasei de elevi se preocupă exclusiv de
transmiterea conținutului de învățat, fără a considera necesară o relație cu elevii săi.
3. Modelul personal- are încredere în puterea exemplului personal, pentru a îi putea
învăța și pe alții.
4. Tipul facilitator utilizează în activitatea de predare metode centrate pe elev,
punându-l pe acesta în centrul acțiunii și organizând tot procesul didactic în jurul
acestuia.
5. Delegat- putem spune că are tendința de a oferi o mai mare libertate de acțiune
elevilor, transferând puterea de control către aceștia, solicitându-i să lucreze
independent sau în grupuri.

Mai putem menționa, în funcție de creativitatea de care dă dovadă cadrul didactic în

cadrul lecțiilor:
- stilul creativ, care jonglează cu metodele și procedeele, care aduce în fața
elevilor materiale diverse și organizează clasa în diferite moduri în cadrul aceleași lecții,
pentru a sparge monotonia;
- Stilul rutinier: cadrul didactic care se limitează la a folosi zilnic același
mod de predare, devenind o rutină, care nu mai incită curiozitatea și nu mai menține
ridicată motivația și interesul elevilor.

9
 Privind diferitele stiluri de predare, observăm că fiecare are avantaje și dezavantaje,
astfel că profesorii trebuie să își adapteze stilul la principiile didacticii, la specificul
clasei de elevii pentru a putea atinge obiectivele stabilite, dând dovadă de flexibilitate și
tact pedagogic, fără a rămâne fideli unui stil care e posibil să nu fie adecvat și să nu
producă efecte în dezvoltarea armonioasă și globală a copiilor.

Relația predare-învățare-evaluare

 Predare, învățarea, evaluarea sunt acțiuni de bază ale procesului de

Învățământ, mai sunt cunoscute sub denumirea de triada predare-învățare-evaluare.
 Dacă analizăm strânsa corelație dintre cele trei procese, observăm un circuit
continuu și o interdependență.
 Eficienţa procesului de învăţământ este dată de interacţiunea dinamică între
predare, învăţare şi evaluare. Fiecare dintre cele trei laturi ale procesului de învăţământ
se raportează una la cealalta, pentru a intra într-o interacţiune reală şi eficientă.
 Prin evaluare măsurăm eficiența predării și a învățării, constatâm succesul
sau insuccesul procesului instructiv-educativ.
 Relaţia între acţiunile profesorului (de predare), acţiunile elevilor (de
învăţare) este mereu orientată către realizarea scopurilor, obiectivelor curriculare la un
nivel calitativ cât mai înalt. Dar evoluţia acţiunilor şi a relaţiilor nu capătă sens, dacă nu
are loc şi verificarea, aprecierea rezultatelor (evaluarea), pentru a se produce apoi
proiectarea, realizarea, corectarea, ameliorarea, schimbarea modului de acţiune
(reglarea, autoreglarea).
 Din perspectiva constructivistă asupra învățării, elevul își construiește prin
forțe proprii învățarea devenind participant activ în cadrul lecției, își formulează
propriile idei, descoperă, experimentează.
10
  Învățarea este un proces activ, informația poate fi impusă din exterior, dar nu
și înțelegerea, aceasta trebuie să vină din interior.
 Pornind de la afirmația că învățarea este un proces constructiv, atunci
predarea trebuie să fie în așa fel concepută pentru a crea oportunitățile acestei
construcții, prin crearea situațiilor de învățare potrivite și alegerea componentelor
strategiei didactice în perfectă armonie și coeziune.

Astfel, putem înțelege modul în care predarea are impact asupra învățării, prin
modul în care ea poate produce învățarea sau nu, prin mutarea, în viziune modernă, a
accentului de pe predare pe activitatea de stimulare a învățării, asigurând condițiile
necesare apariției acesteia.
11
 Profesorul va alege căile cele mai potrivite pentru a pune în evidență potențialul
elevilor săi, accesibilizând conținuturile, adaptând strategiile de didactice de predare și
evaluare la particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor pentru a stimula
inteligențele multiple.
Însăși evaluarea poate influența învățarea prin asigurarea optimului motivațional sau
ducând la demotivare, demoralizare sau supramotivare.
O evaluare eficientă analizează în ce măsură au fost atinse obiective prestabilite și
care au fost factorii care au condus la rezultatele obținute, pentru ca pe viitor să putem
ameliora procesul de instruire.

Rolul feed-backului în optimizarea predării

Feed-backul are un rol foarte important în actul de predare-învățare, obiectivul său

fiind de a reduce decalajul dintre stadiul actual al elevului și stadiul la care ar trebui să
ajungă.
Are rol de control, de reglare și autoreglare pe tot parcursul activității didactice
pentru a constata daca procesul se desfășoară în direcția dorită și stabilită încă de la
început, cu scopul de realiza obiectivele propuse, sau dacă este nevoie de intervenție.
Profesorul poate lua decizii în timpul activității didactice pentru a optimiza procesul
de predare-învățare.
Literatura de specialitate clasifică în mod constant feedbackul ca fiind una dintre
cele mai puternice intervenții pe care profesorii o pot integra în sala de clasă.
Prin informațiile primite ca urmare a realizării feedbackului putem optimiza procesul
instructiv-educativ.
Un rol important îl are și în evaluarea profesorului, care observând evoluția, greșelile
elevilor poate să implementeze o metodă, să abordeze conținuturile altfel, să folosească
alte mijloace sau formă de orgnizare a clasei.

12
13
 Evaluarea/autoevaluarea comportamentului didactic

- Este menită să producă efecte, privind îmbunătățirea procesului de predare-învățare,

sprijinirea celor aflați în dificultate și perfecționarea cadrului didactic.
- Uneori acțiunile de evaluare generează tensiune, fiind percepute ca începutul unor
măsuri negative, care urmează să fie aplicate.
- Scopul evaluării este de a produce efecte pozitive, astfel încât profesorii să devină și
mai buni în toate aspectele care țin de activitatea lor profesională.
- O școală în care activează profesori bine pregătiți, care demonstrează inițiativă și
profesionalism este o școală bine cotată.
- Prin evaluări sistematice, profesorii sunt antrenați și motivați pentru a-și pune mult
mai bine în valoare calitățile.
- În sistemul de învățământ, evaluarea se realizează, în funcție de ceea ce se
evaluează, de către manageri, directori, factori de control, inspectori școlari sau experți.
Evaluarea nonformală: realizată în contextul general al activității, aprecierile
membrilor instituției, directorului sau ale părinților și elevilor, formând o opinie
favorabilă/nefavorabilă asupra unui profesor.
Evaluarea formală: sistematică și oficială realizată de către manageri și experți,
fiind obiectivată în documente oficiale.
Modalități de evaluare:
Inspecția școlară: se realizează conform unui regulament și a unei metodologii.
Scopurile inspecției vizează sprijinirea unității și a personalului didactic în
îmbunățățirea activității.
Inspecția specială: se realizează sub forma asistenței la patru activități didactice și
reprezintă una din probele pentru obținerea gradelor didactice.
Fișa de evaluare a cadrului didactic-în urma completării, prin autoevaluare și
verificarea veridicității în consiliul de administrație, se stabilește punctajul și
calificativul acordat.
14