Text descriptiv

Indiferent de modul în care este abordat, un text

(termen împrumutat din lat. Textus, ț esut) este unitatea superioară a
comunicare care conț ine ș i se bazează pe trei caracteristici: coerenț ă,
coeziune ș i adecvare.

Textul se nume ș te descriptiv atunci când constă în a explica cum este

cineva, un sentiment, un animal sau un obiect.

Prin acest tip de text, pictăm cu cuvinte, definim

caracteristici ale ceea ce descriem.

Există două tipuri de descrieri, în funcț ie de implicarea sau nu a viziunii personale.

del celui care scrie textul: ș tiinț ific (când ne informează cu precizie despre
caracteristici fizice ale ceea ce a fost descris ș i, prin urmare, este obiectiv, atunci când descrie
exact aș a este acel lucru despre care se vorbeș te în text.

Este tip de descriere îl găsim în enciclopedii ș i în ea nu

intervine părerea celui care descrie) ș i literară (când ceea ce este descris se
realizată într-un mod foarte personal, intervin sentimentele ș i
gândurile celui care face descrierea sunt, prin urmare, subiective).

Textul descriptiv constă în

reprezentare verbală reală a unui obiect,
persoană, peisaj, animal, emo ț ie, ș i
practic vorbind tot ce poate fi pus
în cuvinte.
Acest tip de text îș i propune ca cititorul să obț ină o imagine
exacta de la realitate pe care o transmitem în cuvinte,
o specie de „pictură verbală”.

Este foarte important să diferen ț iem două tipuri de descriere:

tehnica ș i cea literară. Între acestea există multe diferenț e:

- În descrierea tehnică este fundamental ca obiectivitatea

să fie întotdeauna respectată pentru ca informa ț ia să nu fie
distorsionată de un anumit punct de vedere sau opinie. Limbajul
ce se va folosi este rece, cu termeni tehnici care doar
se urmăre ș te să explice o caracteristică a ceea ce se încearcă
reprezenta.

- În descrierea literară se dă contrariul, primând

subiectivitatea autorului ș i utilizarea cuvintelor cu căutarea
agregată de a genera o estetică plăcută. Important
de asemenea, este de clarificat că realitatea pe care ne-o descrie
scriitorul ar fi putut să iasă din imagina ț ia lui ș i să fie
perfect unei texte descriptive, dat fiind că, în cele din urmă,
este vorba despre o realitate: a lui.

O caracteristică esenț ială, care se aplică în ambele tipuri de

descrip ț ii, este vorba despre texte atemporale. Acest
înseamnă că ceea ce descriem, în momentul în care facem asta, nu
se miș că în timp, dar îl oprim câteva momente
pentru a vorbi despre el ca un întreg static.

Procesul de descriere se împarte în trei etape. Faza

final espresentarlo care a fost definit în primele două. La
prima, deci, constă în a observa realitatea,
analizând cu aten ț ie toate detaliile pe care le putem
a recunoa ș te pentru ca mai apoi, în a doua etapă, să putem
ordonează informa ț ia. Vom face asta pentru ca textul
poate fi interpretat cu claritate, organizând textul de
o modalitate logică (de la cel mai important la cel mai pu ț in important)

importantă sau viceversa; de la general la particular sau

viceversa; de la formă la conț inut sau viceversa).

Ce putem descrie?

Când se descrie fizic un ființ ă, textul primeș te numele

de prosopografie.
 Si ceea ce se descrie este caracterul ș i sentimentele unei
persoană, textul poartă numele de etopee.

Uniunea dintre descrierea fizică ș i caracter / prosopografie ș i

etopeya) dă naș tere portretului.

Descrierea unei epoci (secol, lună, zi, an...) se numeș te

cronografie.

Când se descrie un loc real, acesta prime ș te numele de

topografie; în timp ce dacă locul este imaginar se numeș te topoteză.

Pentru a redacta un text descriptiv, trebuie să ne concentrăm asupra următoarelor

aspecte

• Alege ț i un punct de vedere. Locul din care se observă ceva

influenț ează modul în care îl descriem: nu este acelaș i lucru să spunem cum
este o ma ș ină dacă suntem în scaunul ș oferului, decât dacă o ...
contemplăm dintr-un vitrină.

• Selectaț i cele mai importante trăsături. Descrierea poate fi

minuț ioasă ș i exaustivă (cu multe detalii), sau superficială, în
că ceea ce este fundamental este să evidenț iezi trăsătura cea mai semnificativă.

• Ordonaț i caracteristicile descrierii. Putem descrie din

sus, jos, din stânga către dreapta, dinăuntru către afară, de la
general la particular..

• Alegeț i resursele lingvistice adecvate. Resursele lingvistice

mai potrivite pentru a descrie sunt adjectivii specificativi ș i
explicative; propozi ț iile subordonate adjectivale ș i
structuri comparative ș i superlative.

Studiază structura unui text constă precis în

să extragă păr ț ile sale ș i să analizeze ierarhizarea care se produce
printre ele.

Structura textelor descriptive:

Ya Cicerón, în lucrarea sa De Oratore, considera că schema

structura naturală a textelor este cea de introducere, dezvoltare ș i
desenlace.

În introducere se abordează subiectul despre care vor fi oferite date.

în cazul descrierii, se indică ce vom descrie. El
dezvoltarea oferă datele pe care doresc să le ofere pentru ca
să ne cunoaș tem ș i concluzia presupune închiderea textului.

Această structură este cea obiș nuită, deș i există multe alte tipuri.
Din punct de vedere al conț inutului, în afară de comentariul unde
ne întâlnim, putem diferenț ia următoarele tipuri de
structuri:

• Structura analizantă sau deductivă: în care ideea centrală a

textul apare expus la începutul acestuia ș i, ulterior, se
dezvoltă alte idei legate de ea.

• Structura sintetizantă sau inductivă: se denumeș te astfel acel text

cuya idee principală se expune la sfârș itul acesteia ca o consecinț ă
dedusă din tot ceea ce a fost spus anterior.

• Structură paralelă: când textul expune diverse idei

relaț ionate între ele, dar nu ierarhizate.

• Structură deschisă ș i aditivă: elementele se adaugă unele la altele ș i

s-ar putea continua să se adauge mai mult, ideea principală nu are o
concluzie clară.

• Structură închisă: atunci când ceea ce autorul propune prin

textul arată o închidere. Este opusul celui anterior.

Exemplu de text descriptiv

Fragment de Tormento de Benito Pérez Galdós

Îl am foarte bine în minte pe preot, pe care l-am văzut de multe ori

plimbându-se pe Ronda din Valencia cu copiii nepoatei sale ș i câteva
încărcat cu o capa pluvială voluminoasă ș i grea în nu-mi amintesc ce
procesiuni.

Era slab ș i uscat, precum fructul de carob, faț a atât de uscată ș i

carrillos atât de goi, încât când fumam un ț igară părea că erau flasci
buzele îi pătrundeau până la laringe; ochii de scoică, foarte vii ș i bombată,
înălț ime foarte mare, cu multă energie fizică, agil ș i dispus pentru orice; de
trato llano ș i festiv, ș i obiceiuri atât de pure pe cât pot fi ale unui
înger.

Ș tia multe poveș ti ș i anectode o mie, reale sau inventate, glume de

frailes, de soldaț i, de măicuț e, de vânători, de navigatori ș i de toate acestea
obiș nuia să îș i emailleze conversaț ia, fără a exclude genul picant atâta timp cât nu
o oarecare cu exces. Ș tia să cânte la chitară, dar foarte rar lua în mâinile sale.
mâinile binecuvântate, instrumentul profan, ca ș i cum nu ar fi fost într-un impuls de
inocenț ă jovială pentru a face plăcere nepoatelor sale când aveau oaspeț i
de încredere.

Acest om atât de bun îș i îmbrăca ființ a de obicei în forme atât de

estrafalarii în conversaț ie ș i în maniere, pe care mulț i nu le ș tiau
a distinge în el adevărul de extravaganț ă ș i îl considerau mai puț in perfect
de ceea ce era cu adevărat. Un sfânt nebun îl numea nepotul său

¿Ce este textul descriptiv?

Descrierea este un mod de a organiza discursul care serveș te

pentru a reprezenta realitatea prin intermediul limbajului. Se pot
a descrie toate aspectele realităț ii, de la cele mai
concrete la celor mai abstracte, adică se pot
a reprezenta linguistic persoane, animale, obiecte
peisaje, epoci, sentimente, etc. Prin intermediul
secuenț e descriptive se oferă diferite tipuri de
date (caracteristicile elementelor obiect de descriere,
funcț ionalitate, părț i, comportamente, asemănări, etc.)

Ca toate secvenț ele (moduri de organizare a

discurso), descrierea poate fi dominantă în
un text (raport medical, prezentare de vinuri,
tratatul de botanică) dar în multe texte
aparese combinată cu alte secvenț e, prin
exemplu, explicativă sau argumentativă. În
domeniul literar face parte esenț ială din
relato: împreună cu secvenț a narativă ș i
dialogal este parte esenț ială a reprezentării
lume de ficț iune.

Se pot distinge două clase de descriere, cea obiectivă ș i

la subiectivă:

Într-o descriere obiectivă, autorul adoptă

o atitudine imparț ială faț ă de obiectul descris,
ș i se limitează la a descrie, cu cea mai mare
obiectivitate ș i precizie posibile,
caracteristici care îl definesc cel mai bine (nu se referă
de a suscita vreo emoț ie estetică în
lector). Acest tip de descriere este
caracteristică a textelor academice ș i
oameni de ș tiinț ă.
 Într-o descriere subiectivă, autorul
reflectă ceea ce îi sugerează personal
obiect care descrie, ș i în multe cazuri,
datele apar într-o manieră dezordonată.
Conț ine o încărcătură mare subiectivă ș i a sa
finalitatea este adesea estetică.

Opț iunea pentru un ton mai subiectiv sau mai obiectiv, precum ș i
gradul de importanț ă care se acordă ordonării
informaț iile strict depind întotdeauna de
situaț ia de comunicare ș i scopul schimbului.

Descrierea are o funcț ie relevantă în domeniul

disciplinile ș tiinț ifice care propun să explice în mod
organizată ș i exhaustivă a caracteristicilor lumii
natural ș i social. De aceea găsim descrieri în
astronomie, fizică, geologie, chimie, botanică,
geografie, istorie, economie sau antropologie. În
definitivă, toată ș tiinț a are dimensiunea ei descriptivă alături de
dimensiunea sa explicativă. Textul academic nu este o
excepț ie, deoarece nu poate crea confuzii,
trebuie să fie precis ș i să evite orice ambiguitate. Prin urmare,
rămân departe de stilul academic dublurile sensuri ș i
toate elementele care permit multiple lecturi, deoarece
dificultăț i în înț elegerea conț inutului. De asemenea, este de asemenea
a sublinia că obiectivitatea este esenț ială. Textul
académico furnizează informaț ii care nu depind de
sentimentele ș i emoț iile investigatorului, ci derivă din
datele realităț ii, sau cel puț in aceasta este impresia
ce este bine să transmit.

Structura textului descriptiv

În timp ce o descriere nescientifică poate include

desordonat date foarte subiective (de exemplu, la
descrierea persoanei iubite într-o conversaț ie
informal), într-un text academic, în schimb,
descripț iile acceptă doar date obiective ș i verificate.
În plus, într-un text ș tiinț ific, ordinea este esenț ială ș i trebuie
a se folosi în mod necesar un stil obiectiv, clar ș i concis.

Putem considera trei proceduri ordonate:

[Link]: este prezentarea

obiect ca un întreg. Acesta poate fi stabilit
 de la început sau după enumerare
caracteristici.
[Link]: se deosebesc calităț ile,
proprietăț ile ș i părț ile obiectului de
descriere.
[Link]ț ia cu lumea exterioară: se stabileș te
o relaț ie atât în ceea ce priveș te spaț iul ș i
timpul ca ș i asocierile multiple care se
pot activa cu alte lumi ș i alte obiecte
analogi (comparaț ie, metonimie, metaforă).

Observă următorul exemplu (Fragment extras din

DAWKINS, R. (1988) Genele egoiste. Barcelona: Salvat, pp.
18-19).