Ion

Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este unul din cei mai mari scriitori din perioada interbelică, opera
sa inspirându-se din viața satului transilvănean, și având un grad mare de
originalitate și valoare estetică.
Opera literară Ion este publicată în anul 1920. Ca specie literară este un roman,
prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri narative, cu un conflict
complex, personaje numeroase, și prin realizarea unei imagini complexe asupra
vieții.
Romanul se încadrează în curentul literar realist, prin tematica socială,
obiectivitatea perspectivei narative, tehnica detaliului și veridicitatea faptelor.
O trăsătură a realismului este perspectiva narativă obiectivă. Întâmplările sunt
relatate la persoana a 3-a, de către un narator omniscient și omniprezent. Tehnica
narativă este cea a înlănțuirii, subiectul fiind prezentat pe momente ale
subiectului, în mod logic și cronologic.
O altă trăsătură realistă este veridicitatea diverselor aspecte ale lumii rurale:
obiceiuri și tradiții ( nașterea, nunta, hora, înmormântarea ) , relații de familie,
instituții : biserica, școala . Descrierea jocului tradițional constituie o pagină
etnografică memorabilă, prin înfățișarea portului popular și a dansului.
Viziunea despre lume este realistă și reflectă concepția autorului despre
literatură. Lumea satului este complexă, surprinsă într-o perioadă determinată
într-un spațiu geografic din zona Bistriței, reflectând imaginea unei comunități
tradițional-arhaice sub caracter monografic.
Tema o constituie lupta țăranului pentru agonisirea mai multor loturi, într-o
societate stăpânită de mentalitatea deținerii averii. Mesajul transmis de operă are
o încărcătură etică referitoare la setea de pământ care duce la degradarea morală
a individului.
O primă scenă semnificativă pentru tema romanului este hora. Hora conturează
unicitatea și ierarhia satului, compusă din universul intelectualilor, bogaților și
săracilor. În societatea satului Pripas, relațiile interumane sunt dictate de avere.
Hora reprezintă jocul destinului, dar și un prilej bun pentru întemeierea unei
familii.
O altă scenă semnificativă pentru temă este cea a sărutării pământului, moment
în care protagonistul este încercat de 2 glasuri, dar și de contopirea cu pământul
mult îndrăgit, în fața căruia îngenunchează și-l sărută simbolic, gest care
conturează viața țăranului, un adevărat prizonier al pământului .
Titlul este elementul paratextual pentru textul epic deoarece anticipează
mesajul textului. Este format dintr-un singur cuvânt “Ion”, numele personajului
principal, rece și puternic, în spatele căruia se ascund pasiunile pentru pământ.
Romanul este alcătuit din 2 părți : Glasul pământului și Glasul iubirii. Simetria
compozițională evidențiază temele romanului, dar și patimile personajului
principal. Titlurile celor 13 capitole sunt rezumative : Iubirea, Rușinea, Sărutarea,
și semnificative. Se remarcă tehnica planurilor paralele pentru a prezenta viața
țărănimii și cea a intelectualizării rurale, dar și o tehnică a contrapunctului. Planul
țărănimii are în centru destinul lui Ion, iar planul intelectualității rurale:
Învățătorul Herdelea si preotul Belciug. Prin descrierea drumului care intră și iese
din satul Pripas se realizează simetria incipitului cu finalul.
Expozițiunea prezintă hora din satul Pripas. Așezarea privitorilor reflectă relațiile
sociale, și fruntașii satului. Sunt prezentați intelectualii, preotul Belciug, familia
învățătorului, care vin să privească hora. Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana la joc,
deși o place pe Florica, constituie începutul conflictului.
Confruntarea verbală a lui Vasile Baciu, tatăl Anei, cu Ion, pe care îl numește
hoț, constituie intriga. Rușinea prin care trece Ion în fața fetelor, îl determină să o
lase însărcinată pe Ana, pentru a-l face de rușine pe tatăl Anei, și a-l face să
accepte nunta lor.
Desfășurarea acțiunii cuprinde bătaia pe care Ana o primește de la tatăl ei atunci
când acesta află că e însărcinată. Dorind să obțină pământ mult, Ion îi face curte
Anei, până ajung să se căsătorească, după care începe să o bată, atât el, cât și
tatăl său.
Punctul culminant este reprezentat de Ana, care alege să se sinucidă pentru a
scăpa de chinurile la care era supusă. Ion este fericit însă, deoarece îl are pe
Petrișor, copilul lor, ca și garanție a pământurilor. La scurt timp, moare și copilul,
iar Ion alege să meargă într-o noapte la Florica, căsătorită cu George Bulbuc, și să
își înceapă o nouă poveste de dragoste împreună.
Deznodământul îl surprinde pe George, care îi surprinde pe Ion și soția sa
împreună, și îl omoară pe Ion cu o sapă, ajungând la închisoare, Florica rămânând
singură, iar averea lui Vasile Baciu îi rămâne bisericii.
Reperele spațio-temporale sunt precizate în text, prin zona Transilvaniei, satul
Pripas, secolul al 20-lea.
Limbajul este specific zonei lui Rebreanu, regăsindu-se numeroase arhaisme și
regionalisme, și este sobru, clar, fără figuri de stil. Limbajul personajelor este
popular și oral.
În concluzie, romanul Ion are o tematică socială, și este un poem al sufletului
țărănesc, reflectat într-un personaj emblematic pentru acest topos.