TIPURI DE ARGUMENTARE NEDEDUCTIVĂ

INDUCȚIA. TIPURI DE inductie

INDUCTIA COMPLETA
Uneori, obiectele sau evenimentele pe care le studiem formează o clasă cu un număr mic de
elemente şi este posibil să examinam, sub aspectul care ne intereseaza, unul câte unul, toate
elementele clasei respective. De pildă, dacă un istoric îşi propune sa descopere din ce familii au
facut parte domnitorii Ţării Româneşti din sec. XIV, el analizează o clasa finita (multimea
domnitorilor romani din sec. XIV). Concret, în situaţia dată, istoricul va raţiona astfel :
BASARAB I (C.1310-1352) A FĂCUT PARTE DIN FAMILIA BASARABILOR
NICOLAE ALEXANDRU (1352-1364) A FĂCUT PARTE DIN FAMILIA
BASARABILOR
VLADISLAV (VLAICU) (1364-1377) A FĂCUT PARTE DIN FAMILIA BASARABILOR
RADU I (1377-1383) A FĂCUT PARTE DIN FAMILIA BASARABILOR
MIRCEA CEL BATRAN (1386-1394 SI 1397 –1418) A FACUT PARTE DIN FAMILIA
BASARABILOR
VLAD I (10 OCT..1394-IAN.1397) A FĂCUT PARTE DIN FAMILIA BASARABILOR
BASARAB I, NICOLAE ALEXANDRU, VLAICU, RADU I, DAN I, MIRCEA CEL
BATRAN ŞI VLAD I SUNT TOTI DOMNITORII TĂRII ROMÂNEŞTI DIN SEC. XIV.
TOŢI DOMNITORII ŢĂRII ROMÂNEŞTI DIN [Link] AU FĂCUT PARTE DIN
FAMILIA BASARABILOR.
Inducţia completă produce concluzii adevărate, din premise adevărate, deci se comportă
asemănător unui argument deductiv valid, deoarece în acest tip de argument, premisele sunt un
temei suficient pentru concluzie. Acest tip de argument nu poate fi însă folosit decât în cazuri
excepţionale, adică numai atunci când clasa studiată este finită şi fiecare din elementele ei poate
fi inspectat. Inducţia completă are o valoare de cunoaştere redusă, deoarece, deşi concluzia este
mai generală decât premisele, ea nu face decât să exprime într-o formă concisă ceea ce premisele
au redat pe larg anterior; pentru acest motiv, inducţia completă nu este considerata o inferenta
inductiva veritabilă. Acest tip de argumentare inductivă are concluzie certă.

INDUCTIA INCOMPLETA (amplificatoare)

Inductia incompletă este argumentul inductiv autentic.

Inducţia incompletă sau amplificatoare asigură trecerea de la analizarea unui număr finit de
cazuri la toate cazurile din clasa respectivă.

Aurul este bun conducător de electricitate.

Fierul este bun conducător de electricitate.
Cuprul este bun conducător de electricitate.
Aurul, fierul şi cuprul sunt (unele) metale.
Toate metalele sunt bune conducătoare de electricitate.
Inducţia se numeşte amplificatoare sau incompletă, deoarece numărul elementelor din clasa
studiată depăşeşte posibilitatea de a cerceta fiecare element în parte. Prin urmare, se examinează
un număr limitat de cazuri, dar se conchide că întreaga clasă are proprietatea respectivă.
Chiar atunci când pleacă de la premise adevarate, inducția incompletă produce o concluzie
plauzibilă, deoarece în acest tip de argument inductiv premisele nu sunt un temei suficient pentru
concluzie: în raport cu premisele pe care se întemeiază, concluzia inducției incomplete are un
caracter amplificator: ea extinde la o întreaga clasă proprietatea despre care premisele arată că
aparține unora din elementele acelei clase.

Aceste două însușiri fundamentale ale inducției incomplete, probabilitatea cu care concluzia
rezultă din premise și caracterul amplificator al concluziei (în raport cu premisele) fac din
inducția incompletă un instrument principal pentru progresul cunoașterii.

Inducţia incompletă este o modalitate de raţionament ipotetic, deoarece acest tip de inducţie
respectă principiul identităţii, al noncontradicţiei, al terţului exclus, însă ea nu poate satisface în
întregime principiul raţiunii suficiente. Prin numărul lor limitat, premisele deşi adevărate, nu pot
constitui un temei suficient pentru susţinerea concluziei.

INDUCȚIA PRIN SIMPLĂ ENUMERARE

În cunoaşterea comună, inductia incompletă ia forma inducţiei prin simplă enumerare. Pentru
obţinerea concluziei, autorul unui argument de acest fel se mulţumește cu aceea că a constatat, de
regulă nesistematic, că anumite fapte sau evenimente s-au petrecut aidoma într-un numar mai
mic sau mai mare de situaţii.

Exemple de inducție prin simplă enumerare:

●​ „Toate ciorile sunt negre, pentru că toate ciorile observate până acum au fost negre”
●​ „Orice incendiu poate fi stins cu apă, pentru că în toate încercarile făcute până acum
apa a dat rezultate pozitive în stingerea focului”
Bazându-se exclusiv pe simpla repetare a unor constatări şi pe absenta oricărui contraexemplu,
adică a unei situaţii în care lucrurile să se fi petrecut altfel decât susține concluzia, premisele sale
fiind rezultatul unor observații neorganizate științific, de cele mai multe ori întâmplătoare,
inducția prin simplă enumerare nu merge până la descoperirea legăturilor esenţiale, a cauzelor;
de aceea, în cazul acestei forme a inducției incomplete gradul de probabilitate al concluziei este
foarte redus; deseori, inducţia prin simplă enumerare conduce de la premise adevărate la
concluzii false. Astfel, dacă până acum am folosit cu deplin succes apa pentru a stinge focul,
aceasta nu înseamna că orice incendiu poate fi stins cu apă; există substanţe inflamabile pentru
stingerea cărora nu poate fi folosită apa; de pilda, petrolul brut, ca și multe din derivatele sale,
sunt substanțe inflamabile mai ușoare decât apa și dacă pentru stingerea unei asemenea substanțe
am folosi apa nu numai că n-am obține rezultatul așteptat, dar am putea contribui la extinderea
focului.
Prin simpla enumerare poate fi folosită şi în ştiinţă, dar tot cu riscul de a obţine mai degrabă o
concluzie falsă decât una adevarata. În anumite situații ea produce și concluzii adevărate, fapt
care explică folosirea ei, limitată însă, şi în știință. Propoziții adevărate ca „Zahărul se dizolvă în
apă” sau „Toți oamenii sunt muritori” sunt rezultatul unor inductii prin simplă enumerare la
nivelul cunoaşterii comune, iar propozitii adevarate ca cele despre punctul de fierbere al apei,
despre greutatea specifică a mercurului, au fost inițial obtinute prin același fel de inducție
incompletă, la nivelul cunoașterii științifice.

Datorită caracterului nesigur al inducției prin simplă enumerare, concluziile astfel obținute
trebuie tratate cu prudență, cel puțin cât ele nu au fost supuse unei verificări temeinice.
Neglijarea acestui aspect, în special la nivelul cunoaşterii comune, este sursa a două importante
erori în inducţie:

1.​ „generalizarea pripită” – consta în a trata concluzia unei inducții prin simpla enumerare,
sau, mai general, concluzia unei inducții incomplete, ca fiind sigur adevarată, desi ea nu a
fost încă verificată ca atare.
2.​ „tratarea simplei succesiuni drept relație cauzală”, doar pe baza faptului că această
succesiune s-a repetat aidoma în mai multe situații. Numeroase prejudecăţi si superstitii,
care există la nivelul cunoaşterii comune, sunt rezultatul unor asemenea erori în inducţie.
(ex.: prejudecăţile legate de cifra 13, întâlnirea cu o pisică neagră etc)

INDUCȚIA ȘTIINȚIFICĂ
La nivelul cunoasterii stiintifice, inducţia incompletă ia de cele mai multe ori forma inducţiei
ştiinţifice. Inducţia ştiinţifică are la bază reguli bine determinate, observaţia ştiinţifică,
experimentul şi alte metode de cercetare inductivă.

Observaţia ştiinţifică se deosebeşte de cea întâmplătoare pentru că se produce repetat, în condiţii

diferite, cu un scop prestabilit, cu notarea exactă a faptelor constatate.

Experimentul este provocarea deliberată a unui fenomen cu scopul de a-l studia şi se desfăşoară
astfel: se alege un grup reprezentativ pentru fenomenul studiat, se împarte în două grupe (una de
control, una experimentală), sunt aşezaţi în condiţii similare mai puţin o variabilă care diferă de
la un grup la altul şi care se bănuieşte a fi cauza fenomenului studiat. Dacă la sfârşit se constată
reacţii diferite la cele două grupuri, înseamnă că acea variabilă este cauza fenomenului.

În cunoașterea știintifică, observația se îmbină cu experimentul ştiinţific. Există cazuri în care

folosirea experimentului în sens strict nu este posibilă; fenomenele cosmice pot fi cel mult
modelate, dar nu pot fi reproduse, provocate ca atare. Indiferent de formă, experimentul trebuie
astfel realizat încât eventualitatea ca el să producă date imprecise care pot fi interpretate în
diferite feluri logic-contradictorii să fie exclusă, pentru că altfel experimentul va fi neconcludent,
iar valoarea concluziilor desprinse în baza lui va fi foarte redusă (chiar nulă).

Bazându-se direct (indirect) pe observaţie şi experiment științific, inducţia ştiintifică produce, din
premise adevărate, o concluzie al cărei grad de probabilitate este mai mare decât al concluziei
unei inducţii prin simplă enumerare. Gradul de probabilitate mai ridicat al inducţiei ştiintifice
este datorat şi faptului că, pentru o cât mai solidă întemeiere a concluziei sale, această formă a
inducţiei incomplete apelează la anumite metode de cercetare inductivă (bazate pe observaţie şi
experiment ştiinţific). O altă caracteristică a inductiei ştiintifice este aceea că, odată obţinută,
concluzia acestui tip de argument inductiv nu este acceptată de îndată ca atare, ci este supusă
unor riguroase verificări sistematice.