CUVÂNT ÎNAINTE
Inițiativa privind proclamarea în Patriarhia Română a acestui an ca Anul comemorativ Justinian
Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului are drept scop cinstirea împlinirii
a 40 de ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Justinian,
precum și a tuturor acelora (ierarhi, preoți și mireni) care au mărturisit și apărat credința
ortodoxă în Hristos, în timpul regimului comunist.
Patriarhul Justinian Marina a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române timp de aproape trei
decenii (24 mai 1948 – 26 martie 1977) în perioada celei mai aprige prigoniri a Bisericii de către
regimul comunist ateu, instalat la putere în România după luna martie 1945.
Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, el a încercat să apere Biserica de loviturile
sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate uneori sub un
discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor
partidului comunist în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o
instituție neputincioasă, în același timp tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în
societate.
Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au opus fățiș comunismului, Patriarhul
Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea vieții liturgice și a Bisericii ca
instituție, pentru ca aceasta din urmă să slujească și să lumineze în continuare un popor creștin,
dar oprimat de un regim politic ateu.
Patriarhul Justinian a fost un promotor al dialogului panortodox și inter-creștin. Paralel cu bogata
sa activitate administrativă, edilitară și cultural-misionară, într-o vreme de dictatură comunistă
plină de restricții și presiuni asupra vieții Bisericii, Patriarhul Justinian a reușit, cu răbdare
constantă și înțelepciune practică, să dezvolte legături apropiate cu Bisericile Ortodoxe surori și
cu alte comunități creștine. A reprezentat, cu demnitate și înțelepciune, Biserica Ortodoxă
Română pe plan internațional, la întruniri interortodoxe sau la întruniri intercreștine.
Foarte semnificativă a fost vizita reprezentanților majorității țărilor ortodoxe la București, în 28
februarie 1955, la festivitatea solemnă de proclamare a canonizării unor sfinți români,
programată de Patriarhul Justinian odată cu aniversarea a 70 de ani de la recunoașterea
Autocefaliei Bisericii noastre (1885) și a 30 de ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie (1925).
Un motiv în plus de a arăta regimului comunist că Patriarhul are relații de cooperare externă, fapt
concretizat prin participarea reprezentanților Bisericilor Ortodoxe surori la evenimentele
importante din viața Bisericii Ortodoxe Române.
Lucrarea sa pastorală, misionară, edilitară, culturală și socială pentru binele Bisericii Ortodoxe
Române, reprezentă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler și credincioși, un model luminos de
credință vie și de slujire sinceră a Mântuitorului Iisus Hristos și a Bisericii Sale.
Fermitatea și demnitatea mărturisitorilor creștini care l-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos și
în închisorile comuniste, prin împlinirea poruncii Sale de a-i ierta pe prigonitori, ne îndeamnă să
mărturisim și să apărăm credința noastră ortodoxă în orice timp și situație.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, să odihnească împreună cu drepții și cu
mucenicii sufletele tuturor celor care au mărturisit dreapta credință în Dumnezeu și nu au
abandonat Biserica Ortodoxă în vremuri dificile.
În timpul comunismului ateu, întrebarea majoră pentru un creștin era: cum dobândim libertatea
de gândire și acțiune? Astăzi, întrebarea majoră este: ce facem cu libertatea noastră, cum o
folosim? Cum comunicăm și cum cooperăm unii cu alții pentru a promova misiunea Bisericii în
lumea de azi?
Astfel, și volumul de față intitulat Patriarhul Justinian Marina și apărătorii Ortodoxiei în
perioada comunistă se înscrie în tematica anului comemorativ aprobat, la inițiativa noastră, de
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și reprezintă un memorial vizual autentic al vieții și
misiunii sacerdotale ale unui vrednic păstor al Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântăm așadar, cu bucurie, publicarea acestui album comemorativ sub egida Editurii
BASILICA a Patriarhiei Române, având speranța că va contribui la o mai bună cunoaștere a
trecutului istoric al Bisericii Ortodoxe Române și ne va încuraja o dată în plus să mărturisim și să
promovăm credința creștină ortodoxă, după modelul înaintașilor noștri, care au mărturisit-o și
apărat-o chiar cu prețul vieții lor în vreme de persecuție.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
INTRODUCERE
Albumul de față ilustrează epoca păstoririi patriarhului Justinian Marina, în anii cei mai tulburi ai
comunismului în România. Prin acest demers, se încearcă realizarea unei reprezentări a ceea ce a
rămas în istoria recentă ca una dintre cele mai rodnice și, totodată, foarte încercate arhipăstorii în
Biserica Ortodoxă Română. Între coperțile albumului, au fost strânse fotografii, multe inedite,
care îl aduc în atenție pe patriarhul Justinian ca om, ca slujitor al Sfântului Altar și ca părinte al
celor marginalizați de către regimul comunist ateu.
După peste un sfert de secol de la căderea regimului comunist din România, tema privind stările
și evoluțiile pe care le-a cunoscut Biserica Ortodoxă Română înainte de 1989, mai ales în vremea
păstoririi patriarhului Justinian Marina (1948–1977), presupune un demers amplu de cercetare în
arhivele fostei Securități și în cele bisericești. Este o necesitate a istoriografiei bisericești recente,
care s-a lăsat așteptată din cauza accesului întârziat la surse, mai ales la cele din spațiul
Răsăritean. Pe de altă parte, cercetarea acestei perioade presupune atât o aplicare profundă
asupra surselor de arhivă, cât și o succintă operare obiectivă a contextului istoric. Numai prin
acumularea unei experiențe în acest plan istoriografic și prin coroborarea surselor provenite atât
din spațiul politic, cât și din cel bisericesc, cu o intenție obiectivă și într-o perspectivă teologică,
se poate scoate la lumină o realitate istorică, până de curând distorsionată din cauza marotelor,
ori manipulată într-un stil emoționalist și într-un limbaj de lemn.
Desigur, alături de documentele de arhivă, un alt tip de sursă indispensabil pentru cunoașterea și
înțelegerea trecutului bisericesc recent este fotografia. Ca material istoriografic, fotografia a
constituit și constituie, pentru istorici, o reală sursă de înțelegere. Totodată însă, o sursă de erori
hermeneutice. Pe cât de revelatoare în enunțuri fidele, interpretări plastice, unele clar conturate și
clar documentate. Totuși, ea rămâne o sursă inestimabilă de informare istorică, sub rezerva
interpretărilor adecvate. La fel stau lucrurile în ceea ce privește documentele de arhivă.
Din aceste motive, în anul 2012, sub oblăduirea directă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,
am avut onoarea de a documenta și lansa proiectul on-line Fototeca Ortodoxiei Românești
([Link]), sub auspiciile Ziarului Lumina, cotidianul Patriarhiei Române,
proiect editorial.
unicată până în prezent în lumea creștină. Încă de la lansarea proiectului on-line anunțam
oportunitatea editării unor albume tematice, care să reflecte anumite fapte și evenimente, sau
personalități, care au marcat Ortodoxia românească.
Așadar, albumul de față este rodul unui astfel de demers inițiat de Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel cu prilejul Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul
comunismului, fiind realizat în cadrul proiectului Fototeca Ortodoxiei Românești, cu sprijinul
Editurii BASILICA a Patriarhiei Române.
Materialele fotografice provin atât din fondul Fototeca Ortodoxiei Românești, cât și din alte
colecții importante, precum: Reședința Patriarhală, Biblioteca Sfântului Sinod a Patriarhiei
Române, Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Mitropolia Moldovei
și Bucovinei, mănăstirea Neamț, mănăstirea Văratec, mănăstirea Hodoș-Bodrog, sau Fundația
Mitropolit Bartolomeu [din Cluj-Napoca]. De asemenea, unele inedite au fost extrase din colecții
particulare.
Din miile de fotografii la care am avut acces, am selectat peste 500, pe care le-am categorisit
tematic și cronologic. Lucrarea se deschide cu ilustrări ale perioadei studiilor și a slujirii preotului
Ioan Marina la Râmnicu-Vâlcea, continuând cu hirotonirea sa ca arhiereu-vicar la Iași și cu
păstorirea ca mitropolit al Moldovei. Alegerea, învestirea și înscăunarea ca Patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române constituie o altă temă ilustrată în acest album, cu întreg ceremonialul
bizantin, care anunță că Biserica vrea să reziste într-un context al înstăpânirii unui regim ateist
abia instalat.
Urmează temele cele mai consistente, care reflectă eforturile depuse de către patriarhul
Justinian pentru consolidarea și adaptarea Bisericii într-o perioadă în care factorul politic nu
ezita să joace dublu, în calitate de „garant al libertății de conștiință” și de persecutor al acesteia.
Prin fotografiile grupate în cadrul temei legate de organizarea bisericească, avem o perspectivă
asupra canonizărilor, a vizitelor canonice, a aniversării celor 70 de ani de autocefalie, a
ceremoniilor religioase publice sau a refacerii a numeroase lăcașuri de cult, aspecte care
demonstrează abnegația patriarhului Justinian și fidelitatea sa față de misiunea conferită prin
alegerea ca Întâistătător al Bisericii.
Pentru patriarhul Justinian, relațiile interortodoxe și interreligioase, dezvoltate mai ales după
1963, au avut semnificația unei deschideri din strânsoarea impusă de regimul comunist. În
materialul fotografic se poate vedea un Patriarh ortodox care cu mândrie își reprezintă Biserica,
în momente unor întrevederi cu reprezentanți de seamă ai Ortodoxiei din Orient, din Rusia sau
de la...
Constantinopol, dar mai ales cu prelați occidentali, care rămân uimiți de forța de mărturisire pe
care o posedă Ortodoxia într-o țară din lagărul socialist.
O atenție aparte i-a fost rezervată, în perioada păstoririi patriarhului Justinian, monahismului.
Este o dimensiune asupra căreia patriarhul Justinian s-a aplecat mult, mai ales în primul deceniu
de păstorire, prin implicare directă și decisivă, pentru formarea unor monahi de nădejde ai
Bisericii, pentru supraviețuirea economică a așezămintelor monastice, în condițiile restricțiilor
tot mai mari instituite de regimul comunist, și pentru plămădirea unor oaze de spiritualitate
menite să întărească din interior Biserica, Trupul tainic al lui Hristos. Monahismul ortodox
românesc, în mare parte, a avut de suferit în mod dramatic începând cu măsurile aplicate de către
autoritățile comuniste în anul 1958, apoi prin adoptarea Decretului nr. 410/1959. Totuși,
patriarhul Justinian a reușit să salveze câteva așezăminte monahale, pe care permanent le cerceta
și le arăta oaspeților străini.
Învățământul teologic a fost o altă dimensiune care patriarhul Justinian i s-a dedicat.
Întâistătătorul Bisericii s-a luptat cu reprezentanții autorităților comuniste, pentru păstrarea a cât
mai multe școli teologice, cât seminarii, cât și facultăți, astfel încât să fie evitată o criză de
slujitori ai altarului într-o perioadă în care Bisericii i se impuneau tot mai multe și mai grele
interdicții. De notorietate sunt acțiunile patriarhului Justinian de coagulare a Institutului Teologic
și a Seminarului Teologic de la București, cel din urmă funcționând mai întâi la Curtea de Argeș,
apoi în incinta mănăstirii Radu Vodă, după ce o vreme fusese sediul unei școli de partid.
Totodată, cum necesitățile pastoral-misionare se acutizaseră în Ardeal și Banat, mai ales din
cauza lipsei de preoți, în 1968 patriarhul Justinian a înființat Seminarul Teologic Special de la
Curtea de Argeș, ce avea ca principal obiectiv ca Bisericii slujitori care și-au îndeplinit misiunea
în perioada din urmă a regimului comunist.
Nici diaspora sau așezămintele românești de peste hotare, precum cele din Țara Sfântă, nu au
fost neglijate de către patriarhul Justinian, cum nici monahii români de la Muntele Athos nu au
simțit lipsa unei ocrotiri părintești.
Ultimul capitol este dedicat relației cu factorul politic. Este unul bogat, deoarece și lupta
Patriarhului cu reprezentanții acestui regim, am putea spune, a fost permanentă. Sunt fotografii
înfățișându-l pe patriarhul Justinian în ipostaze în care îi întâlnește pe unii reprezentanți ai
statului comunist, ipostaze prilejuite de diverse evenimente, precum funeraliile lui Petru Groza
(ianuarie 1958). Notabile sunt și secvențele în care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române
apare alături de Dumitru Dogaru, secretarul general al Departamentului Cultelor sau de Petre
Constantinescu-Iași, fost ministru al Cultelor.
Ca o continuare a acestui capitol, în premieră prezentăm câteva facsimile din documente de
arhivă privind numeroasele intervenții ale patriarhului Justinian la factorii decidenți din statul
comunist, pentru eliberarea preoților ortodocși închiși. Chiar dacă unele intervenții nu au avut
succes, semnalul transmis de patriarhul român către factorul politic era unul clar, anume acela că
Întâistătătorul Bisericii nu permite statului să abuzeze de preoții pe care îi avea sub arhipăstorire.
Din aceste motive, am considerat oportun ca, în finalul albumului, să adăugăm un mozaic de
fotografii ale unor preoți ortodocși, care, în perioada regimului comunist, au suferit detenție
politică.
Albumul de față nu se dorește a fi o lucrare exhaustivă, ci una ilustrativă, menită să contribuie la
istoriografia bisericească recentă și, totodată, să aducă în atenție secvențe ale unui trecut
zbuciumat marcat de persecuția ateistă și de provocările lumii contemporane.
Îi aducem mulțumirile noastre Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, pentru inițierea acestui proiect, pentru înalta binecuvântare și pentru încurajarea de a
publica albumul de față. Totodată, mulțumirile noastre se îndreaptă și către cei care au contribuit
cu ilustrații sporind calitatea volumului: Colegii Consiliului Național pentru Studierea
Arhivelor Securității; Preacuviosul Părinte Arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii
Sfântului Sinod; Preacuviosul Părinte Arhim. Hrisostom Rădășanu, Consilier la Sectorul
Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor; Preacuviosul Părinte Arhim. Iustin Popovici, Consilier al
Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Aradului; Preacuviosul Părinte Arhim. Andrei Anghel de la
Reședința Patriarhală, Preacuviosul Părinte Arhim. Benedict Sauciuc, starețul mănăstirii Neamț
și Preacuvioasa Maică Iosefina Giosanu, stareța mănăstirii Văratec.
ADRIAN NICOLAE PETCU
Editor-coordonator al
Fototecii Ortodoxiei Românești
JUSTINIAN MARINA
– itinerar biografic –
Patriarhul Justinian Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în Suiești, județul Vâlcea. După
terminarea școlii primare, a urmat Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea
(1915–1923), apoi Facultatea de Teologie din București (1925–1929). După absolvirea
seminarului, tânărul Ioan Marina a activat ca învățător în Olteanca (1923–1924), apoi la Băbeni
(1924–1925).
A fost hirotonit preot pe seama parohiei Băbeni. La 1 noiembrie 1932, a fost chemat de către
episcopul Bartolomeu Stănescu spre a ocupa postul de director al Seminarului Teologic și spre a
sluji la Catedrala Eparhială. La 1 septembrie 1933, a fost numit preot paroh la Parohia „Sfântul
Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, din 1935 duhovnic al cercetașilor vâlceni, iar un an mai târziu
catehet al premilitarilor.
Când viitorul patriarh era în vârstă de 34 de ani, soția sa a decedat; a fost astfel nevoit să-și
crească singur cei doi copii. La 25 august 1939, preotul Ioan Marina a fost numit de către
mitropolit director al Seminarului și la cea a Tipografiei eparhiale. În mai puțin de un an, a reușit
să achite toate datoriile către furnizorii anilor anteriori și să câștige încrederea unor actori
importanți ai pieței editoriale românești pentru tipografia eparhială din Râmnic.
A devenit unul dintre cei mai respectați clerici vâlceni, în anii următori ajungând chiar în
conducerea Asociației Generale a Preoților, care greva toate societățile preoțești ortodoxe din
România. Din această poziție, în toamna anului 1940 a obținut acordul tuturor partidelor din
Oltenia pentru a accede la postul de arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Nu a ajuns în
ierarhie, din cauza contextului politic tumultuos de la sfârșitul anului 1940, cum la fel avea să se
întâmple în ianuarie 1944, când a fost propus candidat pentru scaunul de Episcop de Argeș.
După ce, în august 1944, l-a ajutat pe prietenul său Mihai Rojianu, care pregătise evadarea
liderului comunist Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu-Jiu, preotul Ioan Marina a beneficiat de
o susținere specială din partea acestuia. În contextul preluării puterii de către comuniști, din
primăvara guvernului condus de Petru Groza, preotul Ioan Marina a fost chemat la slujirea de
arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
La 11 august, a fost tuns în monahism, primind numele de „Justinian”, iar a doua zi a fost
hirotonit întru arhiereu, cu titulatura de „Vasluianul”. Ca vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a
dovedit abnegație în activitatea de diminuare a efectelor devastatoare ale secetei care bântuia
Moldova după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost un adevărat părinte al celor
orfani, al celor loviți de război și foamete, demonstrând capacitate de implicare rodnică în acțiuni
filantropice ale Bisericii și tenacitate în urmărirea ducerii lor la bun sfârșit.
După retragerea mitropolitului Irineu Mihălcescu, la 19 noiembrie 1947 a fost ales mitropolit al
Moldovei, fiind învestit la 22 decembrie și înscăunat la 28 decembrie. Câteva luni mai târziu,
bătrânul patriarh Nicodim a trecut la cele veșnice (27 februarie 1948). În acest moment al istoriei
poporului român, Biserica se găsea la o răspântie marcată de efectele războiului, de lipsurile de
tot felul, și de pericolul instaurării puterii comuniste, pe de altă parte. În aceste condiții, era
nevoie de un conducător bisericesc de bună organizare, de un slujitor tăinuit și vizionar. Spre a
conduce mai departe Biserica. Răspunzând-se acestor imperative, la 24 mai 1948, ca Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române a fost ales mitropolitul Justinian Marina al Moldovei.
La 6 iunie a primit investirea, fiind întronizat în aceeași zi în biserica „Sfântul Spiridon”-Nou din
București. La puțin timp după alegerea în demnitatea supremă a Bisericii, patriarhul Justinian s-a
confruntat cu primele lovituri din partea autorităților comuniste. Era vorba de noua lege a
cultelor, care a impus excluderea Religiei din programele școlare și adoptarea unui nou Statut de
organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române. Însă, patriarhul Justinian a acordat o
atenție deosebită unui regim politic promotor al unor măsuri care să susțină Biserica în relația cu
Statul, în paralel cu implementarea unor măsuri care să susțină Biserica în relația cu reforma
învățământului impusă de ideologiile ateo-comuniste. Patriarhul Justinian a trecut la reformarea
învățământului teologic, aducând toate școlile teologice sub oblăduirea directă a Bisericii,
unificând seminariile teologice, respectiv școlile de cântăreți bisericești și de îndrumători
misionare ale preoților, și a inițiat alcătuirea de manuale ale căror conținuturi vizau diverse
ramuri ale Teologiei.
În sfera monahismului, patriarhul Justinian a vegheat la crearea unor oaze de spiritualitate,
precum mănăstirea Slatina, a cărei obște îl avea în frunte pe starețul Cleopa Ilie, care a cultivat
dezvoltarea relațiilor duhovnicești în cuprinsul Patriarhiei Române. În plan formativ,
Întâistătătorul Bisericii a înființat cursurile de alfabetizare, școlile monahale și seminariile
monahale la Neamț, Plumbuita-Hurezi și Văratec-Agapia. De acum, numeroși monahi, dar și
monahii, pe lângă studiile superioare în institutele teologice, urmau cursurile în vederea obținerii
doctoratului în Teologie. Totodată, deoarece autoritățile comuniste confiscau proprietățile
funciare, patriarhul Justinian a creat condiții de supraviețuire a aşezămintelor monahale, prin
crearea atelierelor meșteșugărești monahale, care aveau să concureze cu cooperativele
meșteșugărești din mediul laic. Și roadele acestor eforturi s-au văzut în mai puțin de zece ani,
încât, în cuprinsul Patriarhiei Române, au ajuns să ființeze peste 200 de mănăstiri și schituri, în
care viețuiau peste 5.000 de monahi și monahii.
Se adaugă multele inițiative ale patriarhului Justinian în direcția construirii, finalizării sau
refacerii a numeroase lăcașuri de cult monahale, unele dintre ele găzduind inclusiv secții ale
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
O altă preocupare constantă a patriarhului Justinian a fost cea privind statutul preoților de mir.
Datorită abilității sale în relațiile cu organismele statului comunist, a reușit să le asigure preoților
salarii de la stat și pensii, păstrând totodată lăcașurile de cult deschise, portul preoțesc fără
restricții și chemarea credincioșilor la slujbă prin tragerea clopotului, situație care nu se mai
întâlnea în vreo țară din lagărul comunist. De asemenea, s-a ocupat îndeaproape de catehizarea
tineretului, deși autoritățile statului o interziseseră încă din toamna anului 1948. De notorietate
sunt intervențiile patriarhului Justinian la autoritățile statului în favoarea eliberării preoților
arestați de către organele de represiune. Din astfel de motive, patriarhul Justinian era considerat
un redutabil oponent al regimului comunist.
După trecerea unui deceniu de patriarhat al lui Justinian, autoritățile comuniste au elaborat și au
căutat să actualizeze un amplu plan de diminuare a vieții religioase din România, care cunoscuse
o revigorare fără precedent. Cu toate presiunile exercitate de autoritățile statului (concretizate
adeseori prin arestări ale unor clerici și ale unor monahi, prin restricții și intimidări la adresa
celor din viața de slujire), patriarhul Justinian a respins categoric planul de reformare a
monahismului. Era un plan a cărui aplicare atrăgea după sine distrugerea și ruinarea vieții
monahale în cuprinsul Patriarhiei Române. În semn de protest, în 1958, patriarhul Justinian s-a
retras, pentru aproape două luni, la schitul Dragoslavele. A redactat un adevărat rechizitoriu la
adresa politicii antireligioase a regimului comunist. Deși nu reușise să înduplece conducerea de
partid și de stat în sensul salvării monahismului și a acelora slujitori care fuseseră arestați,
patriarhul Justinian a fost printre puținii care i-au încurajat pe preoți, și mai ales monahi, să nu
abdice de la misiunea lor, încurajându-i să slujească în continuare.
Un alt subiect important, ce se impune a fi luat în considerare când e analizată perioada
patriarhatului lui Justinian Marina, este acela al relațiilor interortodoxe și interconfesionale într-
un context istoric în care lumea cunoștea convulsii ideologice cauzate de separarea în două
lagăre politice distincte.
Deși, în nenumărate cazuri, în prima parte a Războiului Rece (anii ’50) nu i s-a permis să
întrețină relații firești, de pildă cu patriarhatele apostolice sau alte Biserici autocefale, patriarhul
Justinian a știut să compenseze acest neajuns prin întâlniri pe care le-a avut (de pildă, cele
ocazionate de jubileul din 1963 al Muntelui Athos) sau prin vizite făcute unor Biserici surori
(cele a Alexandriei sau celei a Ierusalimului), precum și unora din Occident, unde, adesea,
obținea avantaje enorme pentru Biserica al cărei întâistătător era.
Numai dacă ne gândim că, în urma vizitei efectuate în Anglia, vizită ce-i a prilejuit o întrevedere
cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, patriarhul a reușit să obțină hârtia necesară retipăririi
Bibliei, ne putem da seama de oportunitățile pe care știa să le exploateze în astfel de momente.
Iar aici se cuvine să amintim de edițiile Bibliei din 1968 și 1975, alături de numeroasele ediții ale
cărților de cult, ale unor volume de teologie și ale unor reviste bisericești care conțineau
literatură nu doar teologică, ci și istorică, și în paginile cărora publicau și istorici interziși de
către autoritățile comuniste.
O altă temă de pe agenda patriarhului Justinian a fost cea a diasporei. Întâistătătorul Bisericii s-a
îngrijit de starea și evoluția comunităților românești din afara granițelor, în special de cele ale
acelora din Europa și America, pentru care a rânduit slujitori, inclusiv episcopi, și a înzestrat
lăcașurile de cult cu toate cele necesare oficierei sfintelor slujbe. De asemenea, nu i-a uitat pe
monahii români de la Muntele Athos, de la schitul Prodromu și de la aşezămintele românești din
Țara Sfântă, pe care, de altfel, le-a vizitat în 1975.
După aproape trei decenii de patriarhat, Justinian Marina lăsa o Biserică întărită, încât era aptă să
facă față provocărilor ce aveau să urmeze, calități în relația cu statul comunist, dar mai ales
foarte apreciată atât în lumea ortodoxă, cât și în cea apuseană.
La 26 martie 1977, patriarhul Justinian Marina trecea la cele veșnice. Momentul a coincis cu
demolarea bisericii Enei din Capitală din ordinul autorităților comuniste. Patriarhul Justinian, de
vrednică și pururea pomenire, a fost înmormântat, la dorința sa, în biserica mănăstirii Radu
Vodă, paraclisul elevilor seminariști.
[1946 octombrie-noiembrie]
Arhiereul-vicar Justinian Marina alături de patriarhul Nicodim Munteanu, patriarhul Alexei al
Rusiei, ierarhi și clerici în vizită la Moscova (dreapta)
ALEGEREA ȘI INVESTIREA CA PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
„Pe deplin încrezători în ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, Păstorul cel mare al oilor [Evrei
13, 21] și încurajați de trecutul Bisericii noastre, care grăiește cugetului nostru: Toți aceștia
înaintașii săi nu sunt decât o pildă și un îndemn pe acest scaun, să nu încetăm să vedem cele ce
au făcut ei, în împrejurările grele prin care au trecut cu turma oilor lor, și să le urmăm fapta și să
desăvârșim jertfa.”
6 iunie 1948, biserica „Sfântul Spiridon”-Nou
(signed) Justinian
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina însoțit de delegați ai Bisericilor Ortodoxe
în procesiune spre Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou (dreapta)
ALEGEREA ȘI INVESTIREA CA PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Nu a fost singurul candidat la patriarhat, deoarece unii lideri comuniști aveau preferații lor.
Totuși, decanul de vârstă al Sfântului Sinod, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, susținut de
prim-ministrul Petru Groza, avea să-l susțină pe candidatul Justinian Marina, conștient de faptul
că în lupta ce avea să se ducă cu puterea comunistă este nevoie de un ierarh tânăr.
„Pe deplin încrezători în ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, Păstorul cel mare al oilor [Evrei
13, 21] și încurajat de trecutul Bisericii noastre, care grăiește cugetului meu: Toți acești înaintași
ai tăi nu sunt decât o pildă și un îndemn pe acest scaun, așa încât să vezi cele ce au făcut ei, în
împrejurările grele prin care au trecut cu turma oilor lor, și să le urmezi fapta și să desăvârșești
jertfa.”
(6 iunie 1948, în biserica „Sfântul Spiridon”-Nou)
✝ Justinian
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina însoțit de delegați ai Bisericilor Ortodoxe
în procesiune spre Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou (dreapta)
[1948 mai 24, Palatul Marii Adunări Naționale din București]
Dr. Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, vorbind în cadrul alegerilor organizate
pentru viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
(registrul superior-stânga)
[1948 mai 24, Palatul Marii Adunări Naționale din București]
Mitropolitul Justinian Marina rostindu-și discursul la alegerea în demnitatea de Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române
(registrul superior-dreapta)
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina la ceremonia de investire în demnitatea de Patriarh, alături de
membri ai Sfântului Sinod
(registrul inferior-dreapta)
[1948 mai 24, București]
Justinian Marina după alegerea în demnitatea de Patriarh, alături de ierarhi și lideri politici în
fața Palatului Marii Adunări Naționale
(sus)
[1948 mai 24, Palatul Marii Adunări Naționale din București]
Dr. Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, vorbind în cadrul alegerilor organizate
pentru viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
(registrul superior-stânga)
[1948 mai 24, Palatul Marii Adunări Naționale din București]
Mitropolitul Justinian Marina rostindu-și discursul la alegerea în demnitatea de Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române
(registrul superior-dreapta)
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina la ceremonia de învestire în demnitatea de Patriarh, alături de
membri ai Sfântului Sinod
(registrul inferior-dreapta)
[1948 mai 24, București]
Justinian Marina după alegerea în demnitatea de Patriarh, alături de ierarhi și lideri politici în
fața Palatului Marii Adunări Naționale
(sus)
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina și reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe la ceremonia de învestire
(sus)
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina citindu-și discursul de la învestitură în fața Prezidiului Marii Adunări
Naționale a Republicii Populare Române (sus)
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina însoțit de către membri Sfântului Sinod în procesiune spre Catedrala
„Sfântul Spiridon-Nou” (pagina 50)
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina în fața Palatului Patriarhal (pagina 51)
[1948 iunie 6, București]
Patriarhul Justinian Marina însoțit de delegați ai Bisericilor Ortodoxe în procesiune spre
Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou (stânga)
70 DE ANI DE AUTOCEFALIE ȘI CANONIZĂRI DE SFINȚI
Este poate primul ideal de afirmare a identității noastre ortodoxe. Din zori moderni ai României
și până azi, Patriarhia Română a făcut din autocefalie un principiu coerent, echilibrat și neclintit
în raporturile cu celelalte Biserici Ortodoxe, păstrând în același timp dreapta credință și unitatea
panortodoxă.
Se cuvine sărbătorit actul de maturitate al Bisericii noastre autocefale ca un mare dar al lui
Dumnezeu adus de întreaga Biserică Autocefală din lumea ortodoxă.
„Privind în urma celor 70 de ani de autocefalie și 30 de ani de patriarhat, Biserica Ortodoxă
Română poate spune că a îndeplinit promisiunile și năzuințele pentru care s-a înălțat între
Bisericile surori și că este în posesia unor puteri și mijloace de lucru cu care își poate împlini
misiunea sa.”
(9 octombrie 1955, Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou)
– † Justinian
[1955 octombrie 9, București]
Patriarhul Justinian al României și Chiril al Bulgariei în cortegiul cu delegați ai Bisericilor
Ortodoxe
după slujba de la Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou (dreapta)
[1955 octombrie 9, București]
Patriarhul Justinian al României și patriarhul Chiril al Bulgariei, ierarhi străini și români, în
timpul săvârșirii Sfintei Liturghii în Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou (sus)
[1955 octombrie 9, București]
Patriarhii Justinian și Chiril, reprezentanți ai statului și prelați din Bisericile Ortodoxe prezenți la
solemnitatea dedicată autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (sus)
[1955 octombrie 9, București]
Patriarhul Justinian al României și patriarhul Chiril al Bulgariei, ierarhi străini și români, în
timpul săvârșirii Sfintei Liturghii în Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou (sus)
[1955 octombrie 9, București]
Patriarhii Justinian și Chiril, reprezentanți ai statului și prelați din Bisericile Ortodoxe prezenți la
solemnitatea dedicată autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (sus)
[1955 octombrie 10, București]
Patriarhul Justinian și Patriarhul Chiril, delegați ai Bisericilor ortodoxe, la deschiderea ședinței
solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (registrul superior-stânga)
[1955 octombrie 10, București]
Prezentarea în ședința solemnă a Sfântului Sinod a icoanelor Sfinților Ierarhi ale ieroschim. Sava
Brancovici, Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Visarion, Sofronie și Opera Micălăuș (registrul
superior-dreapta)
[1955 octombrie 10, București]
Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului citind Tomosul pentru canonizarea Sfinților Ilie
Iorest, Sava Brancovici, Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Opera Micălăuș (registrul
inferior-stânga)
[1955 octombrie 10, București]
Prezentarea în ședința solemnă a Sfântului Sinod a icoanei Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
(registrul inferior-dreapta)
[1955 octombrie 10, București]
Patriarhul Justinian semnând în Condica Sfântă Tomosul de canonizare a Sfinților români (sus)