a)Cheltuieli privind activitatea de exploatare, respectiv cheltuielile ocazionate de desfăsurarea

activitătii înscrise în obiectul de activitate al firmei, legate de productie, prestări de servicii si operatii
comerciale. Din această categorie fac parte cheltuielile cu materiile prime, materiale consumabile,
combustibilul, ambalajele, piesele de schimb, semintele si materialul de plantat, furajele sau alte
materiale consumabile, costul de achizitie al materialelor nestocate trecute direct asupra cheltuielilor,
costul de achizitie al energiei si apei consumate, costul mărfurilor vândute, cheltuieli cu lucrările si
serviciile executate de terti (reparatii si întretinere), redevente, locatii de gestiune si chirii, studii si
cercetari, comisioane, cheltuieli de protocol, reclamă si publicitate, transport de bunuri si persoane,
deplasări, detasări, posta si taxa de telecomunicatii, servicii bancare si altele, cheltuieli cu impozitele,
taxele si varsămintele asimilate suportate de unitatea patrimoniala (impozitul pe cladiri, taxa pentru
folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport, cote pentru constituirea fondului special de
cercetare-dezvoltare, taxa de drum si altele), cheltuieli cu personalul (salariile si alte drepturi de personal,
asigurările si protectia socială, contributia unitătii la asigurările sociale si pentru ajutorul de somaj,
cheltuieli cu pregătirea si perfectionarea profesională, etc), alte cheltuieli de exploatare (pierderi din
creante si debitori diversi, amenzi si penalităti, donatii si alte cheltuieli similare, cheltuieli privind activele
cedate si alte operatii de capital, etc.) ;

b)Cheltuieli din activitatea financiară (cheltuieli financiare) cuprind dobânzile

curente aferente împrumuturilor primite, pierderi din creante legate de participatii, pierderi din vânzarea
titlurilor de plasament, diferente nefavorabile de curs valutar din operatiunile curente efectuate în devize
sau aferente disponibilitătilor în devize, sconturilor acordate clientilor si alte cheltuieli financiare ;
c)Cheltuieli din operatiuni extraordinare: calamităti si alte evenimente extraordinare

d)Cheltuieli cu amortizările si provizioanele, se împart în functie de natura cheltuielilor si cuprind :

amortizarea imobilizărilor necorporale si corporale ;

e)Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli, provizioanele privind deprecierea

imobilizărilor, pentru deprecierea stocurilor si productiei în curs de executie, pentru deprecierea
creantelor, deprecierea titlurilor de plasament, provizioane reglementate, amortizarea primelor de
rambursare a obligatiunilor;

f)Cheltuieli cu impozitul pe profit reprezintă impozitul calculat asupra

profitului impozabil potrivit legii.
Determinând diferenta dintre veniturile din operatiunile curente, respectiv din
exploatare si financiare si cheltuielile din exploatare si financiare, obtinem rezultatul curent al
întreprinderii.

Pentru reprezentarea veniturilor si cheltuielilor se porneste de la caracterul de proces al activitatilor

producătoare de rezultate si consumatoare de resurse.
Crearea veniturilor si ocazionarea cheltuielilor se deruleaza în mai multe etape succesive sau simultane
de timp.
Astfel, în cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente : productie, facturare sau
vânzare pe credit, încasare, încorporare.

Productia este momentul creării rezultatului ca produs al activitătii consumatoare de resurse.

Exemplu : La o întreprindere producătoare aceasta fază se identifică cu productia în curs de fabricatie si

productia finită.
Facturarea sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzator la client.
Încasarea reprezintă etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani.
Încorporarea este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în
rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.

În cazul procesului cheltuielilor se întalnesc patru momente : angajarea, consumul, plătile, imputarea.
Angajarea are loc în momentul în care se contractează obligatia banească
generatoare de plăti sau consumatoare de resurse.
Exemplu: În cazul unei aprovizionări cu materiale de la furnizori angajarea
cheltuielilor intervine în momentul în care s-a creat obligatia banească fată de furnizori de a plăti stocurile
primite de la acestia.

Consumul este specific utilizării efective sau ,,sacrificării” resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi
productive sau neproductive după caz.
Exemplu: Utilizarea materialelor în procesul de productie în scopul obtinerii de
produse, lucrării si servicii.

Plătile constau din achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relatiilor
financiare.
Exemplu: La o întreprindere, achitarea obligatiei fată de furnizori, pentru materialele aprovizionate de la
acestia reprezintă o plată ca echivalent, în schimb, plata impozitului pe profit reprezintă un transfer de
echivalent.
Imputarea reprezintă momentul cănd cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor
obtinute.

Respectând principiul independentei exercitiului, toate operatiile care determină venituri si cheltuieli sunt
înregistrate în momentul generării sau angajării. În mod corespunzător se organizează o contabilitate de
angajament.
Aceasta presupune individualizarea si reflectarea veniturilor în momentul obtinerii si realizării lor, iar a
cheltuielilor în faza de angajare si consum.

În concordantă cu principiul rezultatului este necesar să se delimiteze momentul în care veniturile se

consideră realizate si cheltuielile consumate, iar pe aceasta bază imputarea costului atasat în vederea
diminuării rezultatului net. În acest sens s-a creat principiul recunoasterii veniturilor realizate în momentul
transferării dreptului de proprietate, deci al livrării sau facturării către client, iar pentru cheltuielile
consumate în momentul utilizării resurselor.

Daca veniturile nu sunt legate numai de vânzări (chirii, dobânzi de încasat) sunt considerate realizate în
momentul constatării lor.

Pornind de la venitul realizat al exercitiului, în mod corespunzător se delimitează cheltuielile în calitatea

lor de efort care au generat veniturile.

Toate cheltuielile angajate în cursul exercitiului care nu se pot atasa veniturilor realizate sunt ,,activate”
sau recunoscute ca active, fiind realizate, stocate sau repartizate asupra mai multor exercitii.

De asemenea sunt ,, pasivizate” sau recunoscute ca pasive toate veniturile realizate în avans care sunt
atribuite exercitiilor viitoare.

Generalizând, se poate aprecia că, în contabilitatea financiară, veniturile se împart în:

Venituri curente, venituri înregistrate în avans, venituri de realizat

Veniturile curente sunt constatate, înregistrate si încorporate în rezultatul exercitiului curent. Veniturile
înregistrate în avans sunt constatate ,,în exercitiul N”, dar sunt încorporate în rezultatul
exercitiului ,,N+1”. Veniturile de realizat sunt venituri realizate efectiv în exercitiul ,,N” si încorporate în
rezultatul aceluiasi exercitiu, pentru care nu s-au întocmit facturi până la închiderea exercitiului.

De asemenea, cheltuielile se grupează în cheltuieli curente, cheltuieli înregistrate în avans, cheltuieli

de repartizat pe mai multe exercitii, cheltuieli de plată.

Cheltuielile curente cuprind cheltuielile angajate si recunoscute de rezultatul

exercitiului curent sau în curs. Cheltuielile înregistrate în avans si cele de repartizat pe mai multe exercitii
sunt, dupa caz, cheltuieli constatate sau angajate în exercitiul ,,N “, dar recunoscute de rezultatul
exercitiului ,,N+1” sau ,,N+α”, unde α=1,…, n.

Cheltuielile de plată sunt consumurile constatate efectiv pentru care nu s-a primit până la închiderea
exercitiului documente de constatare (exemplu: drepturile cuvenite angajatilor la închiderea exercitiului cu
titlu de concedii de plătit, impozite si taxe datorate, dobânzi datorate).

Pentru delimitarea si evidentierea veniturilor si a cheltuielilor se poate folosi si

criteriul « contabilitate de trezorerie ». În acest caz, tranzactiile sunt separate si
înregistrate în categoria veniturilor si cheltuielilor numai la decontarea lor la trezorerie. Respectiv,
veniturile realizate în momentul încasării rezultatului, iar cheltuielile sunt reprezentate în momentul
efectuării plătilor.

Conturile de venituri sunt cuprinse în clasa 7 a planului de conturi general, toate fiind sintetice de grad I si
grad II.
Conturile de venituri au functie contabilă de pasiv. Se creditează cu veniturile
obtinute (realizate) în cursul exercitiului financiar din activitatea de exploatare,
financiară, extraordinară si din provizioane. Se debitează la finele exercitiului (lunar) cu repartizarea
(încorporarea) veniturilor în rezultate. Nu prezintă sold la finele perioadei (exercitiului).

Conturile de cheltuieli sunt cuprinse în clasa 6 a planului de conturi general, toate fiind conturi sintetice de
grad I si grad II.
Conturile de cheltuieli care reflectă utilizarea de resurse au functie de activ. Se
debitează cu cheltuielile efective în cursul exercitiului financiar. Se creditează la
repartizarea (decontarea) cheltuielilor asupra rezultatului. Nu prezintă sold la finele perioadei .

Conturile de venituri si cheltuieli se închid lunar prin contul 121. Datele furnizate de conturile de venituri si
cheltuieli stau la baza determinării rezultatului în structură.
Determinând diferentele dintre veniturile din operatiunile curente, respectiv din exploatare si financiare si
cheltuielile din exploatare si financiare, obtinem rezultatul curent al î[Link] exercitiului se
determină ca diferentă între venituri totale si cheltuieli totale, ele cuprinzând rezultatul curent, rezultatul
extraordinar si impozitul pe [Link] exercitiului poate îmbrăca forma profitului atunci când
veniturile sunt mai mari decât cheltuielile sau forma pierderii atunci când veniturile sunt mai mici decât
cheltuielile.

Cadrul contabil general IASC specifică faptul că, veniturile sunt recunoscute în
contul de profit si pierdere atunci când a avut loc o crestere a beneficiilor economice viitoare aferente
cresterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil si are un grad
suficient de certitudine.

Dar, în mod practic asa cum prevede IAS 18 ,,Venituri” criteriile de recunoastere a veniturilor sunt
aplicate, de regulă, separat pentru fiecare tranzactie, pentru a putea reflecta realitatea economică.

De exemplu, când pretul de vânzare al unui produs include o sumă identificabilă pentru servicii
succesive, această sumă este înregistrată în avans si recunoscută ca venit pe parcursul perioadei în care
s-a efectuat service-ul.

În raport de natura veniturilor, criteriul de recunoastere se nuantează dupa cum urmează:

a) veniturile din vânzarea bunurilor sunt recunoscute în momentul în care sunt
îndeplinite următoarele conditii:
a1- întreprinderea a transferat cumpărătorului riscurile si avantajele semnificative
ce decurg din proprietatea asupra bunurilor ;
a2- întreprinderea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi
făcut-o în mod normal în cazul detinerii în proprietate a acestora si nici nu
mai detine controlul efectiv asupra lor;
a3- mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod rezonabil (credibil) ;
a4- este probabil să fie generate către întreprindere beneficii economice asociate
tranzactiei;
a5 -costurile tranzactiei pot fi evaluate în mod rezonabil (credibil).
b)- veniturile din prestare serviciilor. Atunci când rezultatul unei tranzactii ce implică prestarea de servicii
poate fi estimat în mod rezonabil, venitul asociat tranzactiei trebuie să fie recunoscut în functie de stadiul
de executie a contractului la data încheierii bilantului. Rezultatul unei tranzactii poate fi estimat în mod
rezonabil atunci când sunt îndeplinite următoarele conditii:
b1- suma veniturilor poate fi estimată în mod rezonabil;
b2- este probabil ca beneficiile economice asociate tranzactiei să fie generate către
societate;
b3- stadiul de executie al contractului la data de închidere a bilantului poate fi evaluat în mod rezonabil; si
b4-costurile apărute pe parcursul contractului si costurile de finalizare a contractului pot fi evaluate în mod
rezonabil.

Veniturile nu pot fi recunoscute atunci când cheltuielile aferente tranzactiilor respective nu pot fi evaluate
în mod rezonabil, în asemenea cazuri orice mijloc de plată deja primit este recunoscut ca datorie.
Recunoasterea veniturilor pe măsura executiei contractului este denumită în mod curent “metoda
procentului de executie”. Potrivit acestei metode, veniturile sunt recunoscute în perioadele contabile în
care sunt prestate serviciile.
c)-Veniturile din dobânzi sunt recunoscute periodic, în mod proportional pe baza
randamentului efectiv al activului.

Randamentul efectiv al unui activ este dezvăluit prin rata dobânzii necesară pentru actualizarea fluxurilor
viitoarelor intrări de numerar, asteptate pe durata de viată a activului pentru a egala valoarea contabilă
initială a acestuia.

d)-Redeventele sunt recunoscute pe baza contabilitătii de angajamente, conform

realitătii economice a contractului. În ceea ce priveste momentul recunoasterii
venitului, Cadrul General Contabil IASC precizează că se identifică momentul livrării (vânzării) bunurilor.
Dacă la livrare, credibilitatea încasării contravalorii bunurilor este scăzută, veniturile sunt recunoscute pe
măsura încasărilor.

Momentul recunoasterii veniturilor se poate identifica si cu cel al productiei, este cazul productiei agricole
în agricultură (IAS 41 “Agricultura”).

Veniturile mai pot fi recunoscute anterior vânzării, este cazul contractelor pe termen lung pentru
realizarea unor constructii sau pentru prestarea unor servicii.

Aceste cazuri sunt analizate în standardele IAS 11 “Contractele de constructii” si IAS 18

“Venituri”.Principalul motiv al avansării recunoasterii venitului este prevalenta economicului asupra
juridicului, componentă a credibilitătii informatiei prezentate în situatiile financiare. Desi contractul
prevede transferul proprietătii la încheierea obiectivului de constructii, dacă sunt îndeplinite criteriile de
recunoastere a veniturilor (printre care nu figurează nici unul de natură juridică), venitul poate fi
recunoscut pe măsura avansării lucrărilor de constructie.

Cadrul Contabil General IASC prevede că recunoasterea cheltuielilor în contul de profit si pierdere are loc
atunci când a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare, aferente diminuării unui activ sau
cresterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil si care are un grad suficient de certitudine.
Criteriul general de mai sus se nuantează dupa cum urmează :
1. conectarea costurilor la venituri, adică recunoasterea combinată/simultană a veniturilor si cheltuielilor
care rezultă direct si concomitent din aceleasi tranzactii sau evenimente.
Exemplu : cheltuielile privind mărfurile sunt recunoscute prin atasarea lor
la veniturile rezultate din vânzare ;
2. alocarea sistematică si ratională atunci când se asteaptă să se obtină beneficii economice în decursul
mai multor perioade contabile ; Exemplu : cheltuieli cu amortizarea activelor.
3. activele recunoscute anterior nu mai aduc beneficii economice ;
Exemplu : creantele devenite irecuperabile.
4. transferul de beneficii economice în afara întreprinderii fără echivalent.
Exemplu : cheltuieli cu impozitele si taxele sau cheltuieli cu garantiile acordate pentru produsele vândute.

Conform IAS 18 “Venituri curente”, veniturile se evaluează la valoarea justă a mijlocului de plată primit
sau de primit de către o întreprindere.
Definitie: Valoarea justă reprezintă valoarea la care poate fi tranzactionat un activ sau decontată o datorie
de bună voie între părti aflate în cunostintă de cauză, în baza unei tranzactii în care pretul este determinat
obiectiv. Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzactie este determinată printr-un acord între societate si
cumpărătorul sau utilizatorul activului. Ea se evaluează la valoarea justă a mijlocului de plată primit sau
de primit, tinând cont de suma oricăror reduceri comerciale si a oricăror rabaturi cantitative acordate de
societate.

Mijlocul de plată este de regulă numerarul sau echivalentul de numerar, iar suma veniturilor este dată de
valoarea nominală a numerarului sau echivalentul de numerar primit sau de primit. În cazul în care
intrarea de numerar sau echivalent de numerar este amânată, valoarea justă a mijlocului de plată poate fi
mai mică decât suma nominală a numerarului primit sau de primit.
În vederea eliminării acestui fapt, pe bază de acorduri între vânzător si cumpărător (cu caracter de
tranzactie financiară), valoarea justă a mijlocului de plată va fi determinată prin actualizarea tuturor
sumelor de primit în viitor, utilizând în acest scop rata dobânzii aferente perioadei respective.

Diferenta dintre valoarea justă la data recunoasterii venitului si valoarea nominală a mijlocului de plată,
este recunoscută ca venit din dobânzi (venit financiar), mărimea acestuia în timp, determinându-se, dupa
caz :
• utilizând o rată a dobânzii predominantă pentru un instrument financiar cu un grad de risc similar ; sau
• calculând rata dobânzii care actualizează încasările viitoare la nivelul pretului de vânzare la vedere al
bunurilor respective ;

Prin asimilare cu veniturile, cheltuielile sunt evaluate la valoarea justă a mijlocului de plată acordat sau de
acordat în schimbul contraprestatiei primite sau de primit sau de transferat fără echivalent (ex : cheltuielile
cu impozitele).

Vânzarea cu plata amânată (rate) cu dobândă formalizată în cadrul facturării este simultan o tranzactie
comercială si financiară. Dacă capacitatea de colectare este nesigură, venitul nu va fi recunoscut imediat
deoarece nu au fost întrunite toate conditiile din IAS 18 “Venituri curente”.
În unele cazuri, cumpărătorul va avea putină sau deloc substantă economică, cu exceptia celei furnizate
de vânzător si, care ar fi putut fi stabilită în mod specific în scopul încheierii tranzactiei respective.

Această situatie ridică întrebări deosebite cum ar fi de exemplu, dacă cumpărătorul este, din punct de
vedere economic, o filială care ar trebui consolidată. Nu este (sau încă nu este) probabil ca întreprinderea
să aibă beneficii economice asociate tranzactiei.

Daca o vânzare este înregistrată, valoarea acesteia pe baza valorii prezente a ratelor va fi calculată ca
valoare prezentă a ratei de primit, utilizând rata dobânzii pe piată. Elementul dobândă este recunoscut pe
masură ce este obtinut, proportional cu timpul.

Aceste venituri ale tranzactiei sunt recunoscute în perioadele contabile, în functie de stadiul de executie
al contractului la data încheierii bilantului. Stadiul de executie al contractului poate fi determinat prin
diverse metode, în functie de natura contractului, dupa cum urmează :
• evaluarea tehnică a lucrărilor executate ;
• procentajul serviciilor executate până la data bilantului din serviciile totale de executat;
• partajul costurilor angajate până la data bilantului din costurile totale estimate din respectivul contract.

Când rezultatul unei tranzactii materializate în prestări de servicii nu poate fi estimat credibil, venitul va fi
recunoscut doar pe baza cheltuielilor recuperabile angajate, în consecintă nu se recunoaste nici un fel de
profit. Atunci când serviciile sunt executate prin intermediul unui număr nedeterminat de prestatii de-a
lungul unei perioade specifice de timp, veniturile sunt recunoscute pe baza metodei liniare pe durata
perioadei respective.

Este cazul în care întreprinderea asigură servicii de asistentă tehnică, incluse în pretul produsului (de
exemplu, asistentă tehnică si perfectionarea produsului după vânzarea unui pachet de software).
Valoarea emanată va acoperi costurile anticipate aferente prestării serviciilor conform clauzelor
contractuale, precum si un profit rezonabil.
Venituri din dobânzi si dividende

Veniturile din dobânzi sunt recunoscute periodic în mod proportional, pe baza randamentului efectiv al
unui activ. Randamentul efectiv al unui activ este rata dobânzii necesară pentru actualizarea fluxului viitor
de intrări de numerar asteptate pe durata de viată a activului pentru a echivala valoarea contabilă initiala
a activului.

IAS 18 “Venituri curente” prevede că atunci când dobânda neplătită a fost acumulată înainte de
achizitionarea unei investitii purtătoare de dobândă si intrările ulterioare de dobândă sunt alocate între
pre-achizitii si post-achizitii, doar partea post-achizitie este recunoscută ca venit. Veniturile din dobânzi
sunt recunoscute periodic, în mod proportional, pe baza randamentului efectiv al activului.

Randamentul efectiv al unui activ este rata dobânzii necesară pentru actualizarea fluxului viitor de intrări
de numerar asteptate pe durata de viată a activului pentru a echivala valoarea contabilă initiala a
activului.
Publicat de Kyroness la 12:47

Postare mai nouăPostare mai vechePagina de pornire

AVERTISMENT !

Continutul prezentului blog dauneaza grav sanatatii !!!

Vizitatori-din 16.12.2009
Afisari
416,662

Kyroness
Inclinatii de boem,superficial.
Vizualizați profilul meu complet

Arhivă blog
 ► 2012 (1)
 ► 2011 (7)
 ▼ 2010 (172)
o ► decembrie (6)
o ► noiembrie (2)
o ► octombrie (41)
o ► septembrie (20)
o ► august (1)
o ▼ iulie (4)
 Modalităţi de reprezentare a patrimoniului
 Marketingul
 DELIMITĂRI SI STRUCTURI PRIVIND VENITURILE SI CHEL...
 Inflatia
o ► iunie (4)
o ► mai (4)
o ► aprilie (25)
o ► martie (8)
o ► februarie (14)
o ► ianuarie (43)
 ► 2009 (57)

Faceți căutări pe acest blog

Căutare

Atunci cand aruncati Translate -

cu piatra fiti atenti pe
cine nimeriti!
Select
Language
WebDex
cauta definitii in 27 de dictionare, dex online

Copiaza acest widget

Tema Filigran. Un produs Blogger.
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea
traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu
valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului,
generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.