Post-structuralism

Post-structuralism este o etichetă formulată de academicieni americani pentru a denota

lucrări heterogene ale unei serii de mijloc-franceză din secolul XXș ifilozofii continentaliș i
teoreticieni criticicare a câș tigat recunoaș tere internaț ională în anii 1960 ș i '70.[1][2][3]Un major
tema poststructuralismului este instabilitatea înș tiinț ele umane, din cauza complexităț ii
oamenii înș iș i ș i imposibilitatea de a scăpa complet de structuri pentru a le studia.

Post-structuralismul este un răspuns la structuralismStructuralism este o miș care intelectuală

dezvoltată în Europa de la începutul până la mijlocul secolului XX. S-a susț inut că cultura umană poate fi
înț eles prin intermediul unei structuri - modelată după limbaj (adică,lingvistica structurală)—că
diferă de realitatea concretă ș i de ideile abstracte - un „a treia ordine” care mediază între
cei doi.[4]Autorii post-structuralisti toate prezintă critici diferite ale structuralismului, dar
temele comune includ respingerea autosuficien ț ei structurii care
structuralismul postulează ș i o interogare aopozitii binarecare constituie acele
structuri.[5]Scriitorii al căror lucru este adesea caracterizat ca fiind post-structuralist includ Jacques
Derrida, Michel Foucault, Gilles Deleuze, Judith Butler, Jacques Lacan, Jean Baudrillard, ș i
Julia Kristeva, de ș i mul ț i teoreticieni care au fost numi ț i „post-structurali ș ti” au
a respins eticheta.[6]

Miș carea este strâns legată depostmodernism. Aș a cum este cazul cu structuralismul,antihumanismeste
adesea un principiu [Link] existenț ialăare o influenț ă semnificativă; Colin Davis a
a susț inut că post-structuralistii ar putea fi numiț i la fel de exact "post-fenomenologi". [7]
Unii comentatori au criticat poststructuralismul pentru a fi radicalrelativisticsau
nihilist; altele s-au opus extremităț ii ș i complexităț ii lingvistice. Altele îl văd ca pe un
ameninț are la adresa valorilor tradiț ionale sau standardelor academice profesionale.

Teorie

Practici generale

Semnificaț ia intenț ionată a autorului este secundară faț ă de semnificaț ia pe care o percepe cititorul.
De asemenea, identitatea autorului ca un "eu" stabil, cu o "intenț ie" unică ș i discernibilă este o
construcț ie fictivă. Post-structuralismul respinge ideea că un text literar are un singur
scop, un singur înț eles sau o singură existenț ă singulară. În schimb, fiecare cititor individual
creează un nou ș i individual scop, sens ș i existenț ă pentru un text dat. A păș i
în afara teoriei literare, această pozi ț ie este generalizabilă la orice situa ț ie în care un
subiectul percepe un semn. Semnificaț ie (sausemnificat, înSaussure'schema sa, care este la fel
este puternic presupus în post-structuralism la fel ca în structuralism) este construit de o
individ dintr-o semnificatorDe aceea, semnificatului i se spune că 'alunecă' sub
semnificator ș i explică discuț ia despre "prioritatea semnificatorului."

Un critic post-structuralist trebuie să fie capabil să folosească o varietate de perspective pentru a crea o
o interpretare multifacetată a unui text, chiar dacă aceste interpretări sunt în conflict între ele
altul. Este deosebit de important să analizăm cum semnificaț iile unui text se schimbă în
relaț ia cu anumite variabile, de obicei implicând identitatea cititorului (de exemplu:
identitate de clasă, rasială sau sexuală

Semnificaț ia destabilizat
În abordarea post-structuralistă a analiza textuală, cititorul îl înlocuieș te pe autor ca
subiectul principal al cercetării. Această deplasare este adesea denumită "destabilizantă" sau
"decentrarea" autorului, deș i are cel mai mare efect asupra textului în sine. Fără a
fixarea centrală asupra autorului, post-structuriș tii examinează alte surse pentru semnificaț ie (de exemplu,
cititorii, normele culturale, alte literaturi, etc.). Aceste surse alternative nu sunt niciodată
autorităț ii ș i promit fără consistenț ă.

În eseul său "Semnificaț ie ș i Sens,"Emmanuel Levinasa remarcat acest nou domeniu de

semanticîntrebare

...limbajul se referă la poziț ia ascultătorului ș i a vorbitorului, adică la contingenț a

povestea lor. A captura prin inventar toate contexte de limbă ș i toate poziț iile posibile de
interlocutorii este o sarcină lipsită de sens. Fiecare semnificaț ie verbală se află la confluenț a a numeroase
râuri semantice. Experienț a, ca ș i limba, nu mai pare făcută din elemente izolate împământate
cumva într-un spaț iu euclidian... [Cuvintele] semnifică din "lume" ș i din poziț ia
cineva care caută.

— Levinas, Semnificaț ie ș i Sens, Umanismul Celuilalt, trad. Nidra Poller[8]

Deconstrucț ie

Articol principal:Deconstrucț ie

O teorie majoră asociată cu Structurismul a fostopozitie binaraAceastă teorie a fost propusă

că există anumite opoziț ii teoretice ș i conceptuale, adesea aranjate într-o ierarhie,
ce logică umană a dat textului. Astfel de perechi binare ar putea include
Iluminism/Romantic, masculin/feminin, discurs/scriere, raț ional/emoț ional, semnificator/semnificat
simbolic/imagine

Post-structuralismul respinge notiunea calităț ii esenț iale a relaț iei dominante în

iarhie, alegând mai degrabă să expună aceste relaț ii ș i dependenț a termenului dominant
pe aparenta sasubmiscontrapartidă. Singura modalitate de a în ț elege corect aceste
înseamnă să deconstruieș tisupozitiiș i sisteme de cunoaș tere care produc iluzia
de sens singular.[clarificare necesară]

Post-structuralism ș i structuralism
Structuralisma fost o miș care intelectuală în Franț a în anii 1950 ș i 1960 care a studiat
structuri subiacente în produsele culturale (cum ar fi textele) ș i au folosit concepte analitice din
lingvistică, psihologie, antropologie ș i alte domenii pentru a interpreta acele structuri. Este
a subliniat natura logică ș i ș tiinț ifică a rezultatelor sale.

Post-structuralismul oferă o modalitate de a studia cum este produsă cunoa ș terea ș i critici
premisele structuraliste. Sus ț ine că, deoarece istoria ș i cultura condi ț ionează studiul
structuri de bază, ambele sunt supuse prejudecăț ilor ș i interpretărilor greș ite. Un post-structuralist
abordarea susț ine că pentru a înț elege un obiect (de exemplu, un text), este necesar să studiăm atât
obiectul în sine ș i sistemele de cunoș tinț e care au produs obiectul.

Viziune istorică vs. viziune descriptivă

Post-structuri ș tii afirmă în general că post-structuralismul este istoric ș i îl clasifică

structuralism ca descriptiv.[citat necesar] Această terminologie se referă laFerdinand de Saussure
distincț ia dintre viziunileistoric (diaronic)ș idescriptiv (sincronic)citire.
Din această distinc ț ie de bază, studiile post-structuraliste adesea pun accent pe istorie pentru a analiza
concepte descriptive. Studiind modul în care conceptele culturale s-au schimbat de-a lungul timpului, post-
structuriș tii caută să înț eleagă cum sunt înț elese aceleaș i concepte de către cititori în
prezent. De exemplu, Michel FoucaultNebunie ș i Civilizaț ieeste atât o istorie cât ș i o
inspecț ia atitudinilor culturale despre nebunie. Tema istoriei în modernContinental
gândirea poate fi legată de astfel de influen ț e precumGeorg Wilhelm Friedrich Hegel, Friedrich
Nietzsche'sDespre genealogia moraleiș iMartin Heidegger'sFiinț a ș i Timpul.

Structurile caută de asemenea să înț eleagă interpretarea istorică a conceptelor culturale, dar
concentrează-ș i eforturile pe înț elegerea modului în care aceste concepte au fost înț elese de autor în el
pentru timpul ei, mai degrabă decât cum ar putea fi înț elese de cititor în prezent.

Cercetătorii între cele două miș cări

Distanț a incertă între structuralism ș i post-structuralism este ș i mai estompată de

faptul că cercetătorii în general nu se etichetează pe ei în ș iș i ca post-structuri ș ti. Unii cercetători
asociat cu structuralismul, cum ar fiRoland Barthes, de asemenea, a devenit remarcabil în perioada post-
structuralism. Lévi-Strauss, Lacan, Barthes ș i Foucault erau aș a-numita "Gasca de Patru"
al structuralismului.[9]Toț i, cu exceptia lui Lévi-Strauss, au devenit post-structuriș ti proeminenț i. Lucrările lui
Jacques Derrida, Gilles Deleuze, Michel Foucaultș iJulia Kristevasunt, de asemenea, contabilizate ca
exemple proeminente de post-structuralism.

Citirea critică realizată de aceș ti gânditori a căutat să găsească contradicț ii pe care un autor
include, presupus inevitabil, în lucrările sale. Aceste inconsistenț e sunt folosite pentru a arăta că
interpretarea ș i critica oricărei literaturi sunt în mâinile cititorului ș i includ asta
biasurile ș i presupunerile culturale ale cititorului. Deș i mulț i structuralisti au crezut la început că ei
ar putea evidenț ia intenț ia unui autor printr-o examinare atentă, dar au susț inut curând că analiza textuală
a descoperit atât de multe deconectări încât era evident că propriile lor experienț e ofereau o perspectivă
acesta a fost unic pentru ei.

Unii observatori din afara taberei post-structuraliste au pus la îndoială rigurositatea ș i

legitimitatea domeniului. filosof americanJohn Searle[10] a susț inut în 1990 că "Răspândirea
teoria literară 'poststructuralistă' este poate cel mai cunoscut exemplu de o prostie dar
fenomen [Link] Sokal[11]în 1997 a criticat "
gargară postmodernistă/poststructuralistă care este acumhegemonicîn unele sectoare ale
Academia americană. Cercerătorul literar Norman Holland a susț inut că post-structuralismul a fost
defectuos din cauza dependenț ei de modelul lingvistic al lui Saussure, care a fost serios contestat de
Anii 1950 ș i a fost în curând abandonat de lingviș ti: "Punctele de vedere ale lui Saussure nu sunt susț inute, atât cât ș tiu,
de lingviș tii moderni, doar de criticii literari ș i de câte un filozof ocazional. [Respectare strictă
[Saussure] a stârnit o teorie greș ită a filmului ș i literaturii la o scară largă. Se pot găsi zeci
de cărț i de teorie literară blocate în semnificatori ș i semnificate, dar doar o mână care
a se referi laChomsky."12

Istorie

Post-structuralismul a apărut în Fran ț aîn anii 1960 ca un mi ș care de critică

structuralism. ConformJ.G. Merquior[3]unrela ț ie de dragoste-urâciune cu structuralismul
dezvoltată printre mulț i gânditori francezi de frunte în anii 1960.

Perioada a fost marcată de anxietate politică, pe măsură ce studenț ii ș i muncitorii s-au revoltat împotriva
statul în mai 1968, aproape provocând căderea guvernului francez. În acelaș i timp,
cu toate acestea, sprijinul pentruPartidul Comunist Francez(FCP) pentru politicile opresive ale
URSSa contribuit la deziluzia populară cumarxism ortodoxCa urmare, a existat
interes crescut pentru filozofii alternative radicale, inclusivfeminism, marxismul occidental,
anarchism, fenomenologie, ș inihilismAceste perspective disparate, pe care Michel
Foucault a numit mai târziu „cunoș tinț e subjugate”, toate fiind legate prin faptul că erau critice faț ă de cele dominante
Filozofia ș i cultura occidentală. Post-structuralismul a oferit un mijloc de a justifica aceste.
critici, prin expunerea presupunerilor fundamentale ale multor norme occidentale.

Două figuri cheie în miș carea post-structuralistă timpurie au fost Jacques Derridaș iRoland
Barthes. Într-o prelegere din 1966 " Structură, semn ș i joc în discursul uman
Ș tiinț eJacques Derrida a prezentat o teză despre o ruptură aparentă în via ț a intelectuală.
Derrida a interpretat acest eveniment ca o "decentralizare" a fostului cosmos intelectual. În loc de
progres sau deviere de la un centru identificat, Derrida a descris acest "eveniment" ca un tip de
joacă.

Deș i Barthes a fost iniț ial un structuralist, în anii 1960 a favorizat din ce în ce mai mult
viziuni post-structuraliste. În 1967, Barthes a publicat Moartea Autoruluiîn care el
a anunț at un eveniment metaforic: „moartea” autorului ca sursă autentică de semnificaț ie
pentru un text dat. Barthes a susț inut că orice text literar are multiple semnificaț ii, ș i că
autorul nu a fost sursa principală a conț inutului semantic al operei. „Moartea autorului,”
Barthes sus ț inea că a fost "Na ș terea Cititorului", ca sursă a proliferării
semnificaț iile textului.

Într-o serie de prelegeri din 1976, Foucault a rezumat pe scurt impulsul general al post-
miș carea structuralistă

În ultimii zece sau cincisprezece ani, imensa ș i proliferanta criticabilitate a lucrurilor,

instituț ii, practici ș i discursuri; un fel de sentiment general că pământul se prăbuș eș te
sub picioarele noastre, în special în locuri unde părea cel mai familiar, cel mai solid ș i cel mai apropiat
pentru noi, pentru corpurile noastre, pentru gesturile noastre de zi cu zi. Dar alături de această destrămare ș i
eficacitatea uluitoare a criticilor discontinu ș i locale, faptele au fost, de asemenea
revelând ceva... sub întreaga tematică, prin aceasta ș i chiar în interiorul ei, avem
văzut ceea ce ar putea fi numit insurrecț ia cunoș tinț elor subjugate.

— Foucault, Societatea trebuie apărată, 7 ianuarie 1976, [Link] Macey[13]

Filozofii post-structuriș ti precum Derrida ș i Foucault nu au format un grup conș tient de sine,
dar fiecare a răspuns tradiț iilor defenomenologieș istructuralismFenomenologie,
adesea asociat cu doi filozofi germaniEdmund Husserlș iMartin Heidegger,
a respins sistemele anterioare de cunoaș tere ș i a încercat să examineze viaț a "exact aș a cum apare" (ca
fenomene).Nu există text de [Link] miș cări au respins ideea că cunoș tinț ele ar putea fi centrate pe
cunoaș terea umană ș i au căutat ceea ce considerau o fundaț ie mai sigură pentru cunoaș tere.[15]

În fenomenologie, această fundaț ie ar fi experienț a însăș i; în structuralism, cunoaș terea este

fondat pe "structurile" care fac experienț a posibilă: concepte ș i limbaj sau semne.
Post-structuralismul, la rândul său, sus ț ine că a fundamenta cunoa ș terea fie pe experien ț a pură
(fenomenologie) sau structuri sistematice (structuralism) este imposibil. Această imposibilitate
nu a fost un eș ec sau o pierdere, ci o cauză pentru "sărbătoare ș i eliberare."15

Lucrări majore

Eco ș i textul deschis

Umberto Eco's (1962) Lucrările Deschise îndeplineș te criteriile unei lucrări post-structuraliste. Eco's
teza este că o operă de artă, ș i în special arta contemporană, are un sens nedefinit,
iar voinț a artistului a fost exact aceea de a produce o astfel de indeterminare sau deschidere.
Aceste "lucrări deschise" (Eco citeazăLuciano Beriocompoziț iile muzicale ale săi, printre altele)
trebuie apoi să fie completate de interpret, conform acelui interpret particular
cunoș tinț e. Această idee—acum acceptată de mulț i filosofi ș i critici (ș i a fost popularizată
de teoriile de răspuns al cititorului, precum ș i de teoriile informate hermeneutic, cum ar fi cele de
Jauss sau Iser) a fost considerat "eretical" la vremea respectivă ș i a primit o opoziț ie foarte puternică,
în special dinClaude Lévi-Strauss ș i scriitorulEugenio Montaleîn Italia. Aceste atacuri
au fost documentate de Eco însuș i în prefacerile ediț iilor ulterioare ale acestui text. Lucrarea Deschisă
este văzut de unii ca fiind prima carte post-structurală ș i considerată un klasik în
semioză ș i estetică continentală.

În 1968, Eco a publicat La struttura assente (literal din italiană: Structura Absentă)
o altă carte care a avut un impact mare asupra tranzi ț iei între structuralism ș i post-
structuralism. Eco sugerează că structurile nu sunt entităț i care există de facto, ontologic, ci
instrumente ș i reprezentări formale prin care cercetătorii pot înț elege conceptele culturale,
articulând diverse sisteme de diferen ț e. În 1968, când structuralismul era principalul
referinț a teoretică pentru mulț i, această carte a primit critici masive în Franț a ș i în străinătate.
Mai târziu, mai mulț i structuralisti obiș nuiau să se definească fie ca "nominaliș ti", dacă urmau
Calea lui Eco, sau "realistii", dacă urmăm interpretările lui Lévi-Strauss ș i ale altora despre ceea ce o
structura este.

În lucrările sale ulterioare, în special în Teoria semioticii (1975), Rolul cititorului (1979)
ș i Semiotica ș i Filosofia Limbajului (1984), Eco a definit o teorie semiotică luând în considerare
contabilizează inovaț iile post-structurale, cu concepte precum enciclopedie, mod simbolic sau
cititor model.

Barthes ș i nevoia de metalimbaj

Deș i mulț i ar fi putut simț i necesitatea de a depăș i structuralismul, a fost clar

nu există un consens cu privire la modul în care ar trebui să se întâmple acest lucru. Marea parte a studiului post-structuralismului se bazează pe

criticile comune ale [Link] Bartheseste de mare semnificaț ie în ceea ce priveș te

teoria post-structuralistă. În lucrarea sa, Elemente de Semiotica (1967), a avansat conceptul
almetalimbaj. O metalimbaj este o modalitate sistematizată de a vorbi despre concepte precum
sens ș i gramatică dincolo de constrângerile unui limbaj tradiț ional (de prim ordin); într-un
metalimbaj, simbolurile înlocuiesc cuvintele ș i frazele. În măsura în care un metalimbaj este necesar
pentru o explicaț ie a limbajului de ordinul întâi, poate fi necesară o alta, aș a că metalimbajele pot
de fapt, înlocuie ș te limbajele de ordinul întâi. Barthes expune cum acest sistem structuralist este
regresiv; ordinele limbii se bazează pe o metalimbaj prin care este explicat, ș i
prin urmaredeconstrucț ieînse sine este în pericol de a deveni o metalimbaj, expunând astfel totul
limbaje ș i discursuri la examinare. Alte lucrări ale lui Barthes au contribuit la teorii deconstructive
despre texte.

Lectura lui Derrida la Johns Hopkins

Ocazionala desemnare a post-structuralismului ca miș care poate fi legată de faptul că

critica în cre ș tere a structuralismului a devenit evidentă în aproximativ acela ș i timp cu
structuralism a devenit un subiect de interes în universităț ile din Statele Unite. Acest interes a dus la
la o conferinț ă din 1966 laUniversitatea Johns Hopkins, care a invitat savanț ii să fie
post-structuriș ti proeminenț i, inclusiv Derrida, Barthes ș i Lacan.

Lectura lui Derrida la acea conferinț ă, "Structură, Semn ș i Joc în Ș tiinț ele Umane, adesea
apare în colecț ii ca un manifest împotriva structuralismului. Eseul lui Derrida a fost unul dintre
printre primii care au propus unele limitări teoretice ale structuralismului ș i să încerce să teoretizeze despre
termeni care nu mai erau clar structuralisti.

Elementul de „joc” din titlul eseului lui Derrida este adesea interpretat eronat ca „joc”
într-un sens lingvistic, bazat pe o tendinț ă generală spre jocuri de cuvinte ș i umor, în timp ce social
constructivismaș a cum este dezvoltat în lucrările ulterioare ale lui Michel Foucault se spune că creează un sentiment de
agenț ie strategică prin dezvăluirea levierele schimbării istorice. Mulț i văd importanț a
Lucrarea lui Foucault se află în sinteza acestei account social/historic al operatiunilor puterii
(veziguvernabilitate).[citation necesară]

Judith Butler ș i Problemele de Gen

Un gânditor american major asociat cu gândirea poststructuralistă esteJudith ButlerAntrenat

în filosofia continentală ș i publicată pe Hegel, Butler este mai bine cunoscută pentru implicarea ei
cuteoria feministăș i ca 'mamă' (împreună cu un savant în literatură englezăEve Sedgwick)
deTeoria queerÎn Probleme de gen: Feminismul ș i subversiunea identită ț ii, Butler
a explorat persistenț a sexului biologic în teoria feministă ca sursă ș i cauză a
tratamentul social inegal ș i starea femeilor. Folosind idei despre putere ș i subiectificare
prima dată abordat deMichel FoucaultînDisciplină ș i pedeapsă,[16]şi teoriile lingvistice aleJ.
L. AustinButler a sus ț inut că sexul era un efect mai degrabă decât cauza genului social
diferen ț a, iar fic ț iunea unei identită ț i de gen stabile a fost men ț inută prin
performan ț e de gen coer ț ionate social. Ideile lui Butler depind foarte mult de no ț iunea de
"performatvitateș i este recunoscută pe scară largă pentru introducerea termenului înstudii de gen.
Austin a descris cuvintele performative ca fiind cele care atât descriu, cât ș i produc un lucru. The
un exemplu clasic este declaraț ia unui ministru: „Vă declar acum soț ș i soț ie,” care
ambele descriu ș i produc două persoane ca fiind căsătorite. În mod similar, Butler a susț inut că repetitiv
performanț e de gen coerț ionate social, care aspiră să replice un ideal de gen normativ,
de fapt produce corpul sexualizat ș i identitatea de gen.

În Problema genului, Butler s-a bazat de asemenea pe teoria lingvistică deconstruc ț ionistă ș i pe cea freudiană.
psihanaliză pentru a sus ț ine că heterosexualitatea este structurată într-o serie continuă de pierderi
provenind dintr-o repudiere a homosexualită ț ii; ca atare, homosexualitatea poate fi văzută ca
constitutiv al heterosexualităț ii, necesitând repudierea sa repetată. Butler a îmbrăț iș at
Notiunea foucauldiană că nu există un "exterior" culturii, ș i prin urmare rezisten ț a—chiar
conș tiinț ă, voinț ă, sinele—în raport cu formele de opresiune este întotdeauna deja structurat în termeni
a acelei opresiuni. Prin urmare, rezistenț a poate lua doar forma unei imitaț ii eș uate a socialului.
norme, al căror eș ec dezvăluie structurile de putere care adesea se masquerază ca fiind naturale sau
inevitabil. Din acest motiv, opera lui Butler a fost preluată de către persoanele gay, lesbiene, bisexuale ș i
persoanele transgender deoarece reimaginează non-conformitatea sexuală ș i de gen—fără a mai menț iona
modul în care heterosexualii ș icisgendernormele sunt adesea reproduse în comunitatea gay ș i lesbiană
cultură ș i relaț ii—ca o formă de rezistenț ă împotriva unei societăț i heteronormative care încearcă
(dar eș uează mereu) să naturalizeze relaț iile dintre sex, gen ș i orientare sexuală.[17]