Socrate

Viaț a ș i filosofia lui Socrate

Filozoful ș i logicianul grec Socrate (469-399 î.Hr.) a fost un important
influenta formativă asupra lui Platon ș i a avut un efect profund asupra filozofiei antice.

Socrate era fiul lui Sophroniscus, un zidărie ș i sculptor atenian.

A învăț at meseria tatălui său ș i aparent a practicat-o timp de mulț i ani înainte de
dedicându-ș i timpul aproape complet intereselor intelectuale. Detalii despre începuturile sale
viaț a este sărăcăcioasă, deș i pare că nu a avut mai mult decât un obiș nuit
Educaț ia greacă. Totuș i, el a avut un interes deosebit pentru lucrările de
filozofii naturali, ș i Platon (Parmenides, 127C) înregistrează faptul că
Socrate l-a întâlnit pe Zenon din Elea ș i pe Parmenide în călătoria lor spre Atena, care

probabil a avut loc în jurul anului 450 î.Hr. Socrate nu a scris nimic; prin urmare, dovezile

pentru viaț a ș i activităț ile sale trebuie să vină din scrierile lui Platon ș i Xenofon. Este
este posibil ca niciuna dintre acestea să nu prezinte o imagine complet precisă asupra lui, dar
Apologia lui Platon, Criton, Phaidon ș i Simpozionul conț in detalii care trebuie să fie

aproape de adevăr.

Socrate, pe măsură ce a crescut ș i a ajuns la vârsta de adult, a învăț at meseria familiei sale ca sculptor. De asemenea

În timp ce învăț a această meserie, a primit de asemenea o educaț ie mai formală în geometrie.

ș i astronomie. Avea o foame de cunoaș tere care era credibilă ș i care

nu putea fi subminat de fapte contrare. Conform unui raport din Platon's
"Faidon" Socrate a început cu mult entuziasm pentru ș tiinț e, dar
în cele din urmă a început să-i vadă pe profesorii săi ca fiind doar niș te transmiț ători ai "ceea ce a fost primit"

cunoaș tere" pe care nu o puteau ei înș iș i dovedi - a decis să caute adevărul

cunoș tinț e despre "cauze" ș i despre "bine" în altă parte ș i era pregătit să se bazeze

pe intuiț iile sale ca ghid în căutarea sa.

Apariț ia personală a lui Socrate nu era impresionantă. Se părea că era destul de

urât cu un nas tăiat, ochi pătrunzători, un nas lat ș i o gură largă - el
cu toate acestea, a devenit proeminent în viaț a atheniană datorită gamei ș i calităț ii
de mintea ș i ideile sale!!! Atenienii care au ajuns să-l cunoască considera că
indiferent de aspectul său, el era "total glorios în interior" - era pe
discutând termenii cu mulț i dintre cei care erau în centrul afacerilor atheneene.
La fel ca alț i cetăț eni, Socrate a fost chemat să servească statul atenian în
timpuri de război. A servit ca soldat hoplit ș i a arătat mult devotament personal

curaj - avea o personalitate înclinată în mod natural spre misticism ș i era ocazional
a fost descoperit că este oarecum fascinat de extaze ș i transuri chiar ș i în timpul militar

serviciu.
Atena din acele vremuri era moral ș i etic dislocată din cauza suferinț elor
ș i luptele asociate cu războaiele peloponeziene care continuă cu Sparta.

Un prieten, în consultare cu Oracolul de la Delphi, a întrebat dacă vreun om era mai înț elept.

decât Socrate. Oracolul a răspuns că nu erau!!! După ce a aflat de asta

Socrate a susț inut că acest lucru implica că el, singur, avea această pretenț ie la
înț elepciune - că el ș i-a recunoscut pe deplin propria ignoranț ă.

De atunci, Socrate a căutat oameni care aveau o reputaț ie de înț elepciune.

ș i, în fiecare caz, a fost capabil să dezvăluie că reputaț iile lor nu erau justificate.
Socrate a considerat această comportare ca un serviciu adus lui Dumnezeu ș i a decis că el

ar trebui să continue să facă eforturi pentru a îmbunătăț i oamenii prin convingere ș i amintire

de ignoranț a lor.

Ceea ce numim acum „metoda socratică” a cercetării filosofice a implicat

interogând oamenii cu privire la poziț iile pe care le-au afirmat ș i lucrând cu ei
întrebări suplimentare în contradicț ii aparent inevitabile, dovedindu-le astfel
că afirmaț ia lor iniț ială avea inconsistenț e fatale. Socrate se referă la acest lucru
metoda socratică aselenchus. Metoda socratică a dat naș tere dialecticii,
ideea că adevărul trebuie abordat prin modificarea poziț iei cuiva prin
întrebări ș i expuneri la idei contrare.

În timp ce Socrate era politicos ș i atent, în modul în care a adus

oameni să facă faț ă propriei ignoranț e ș i în acelaș i timp să-i încurajeze să
alătură-te lui într-o căutare sinceră a adevărului, multe dintre aceste interviuri au fost

desfăș urate în public în piaț a de marfă sau Gimnasium. Tineretul Atenei a venit
a-l considera o formă de divertisment să-i vezi pe cei cu reputaț ie pretenț ioasă
umilit. Unii oameni au folosit metoda socratică pentru a-i aduce pe alț ii într-un mod similar la

îș i confruntă propriile ignoranț e, dar ar fi putut fi mai puț in politicos ș i mai personal în
abordarea lor. Cei atât de neplăcuț i, adesea dădeau vina pe cei pe care îi considerau responsabili
pentru a induce în eroare tineretul mai degrabă decât pe ei înș iș i pentru a distra în mod nejustificat

pretenț ii.
Socrate a ajuns să simtă că are o "misiune divină" de a îmbunătăț i moralitatea
educaț ia atenienilor ș i tindea să neglijeze afacerea sa pentru a petrece
timp în filozofia morală ș i în discuț iile educaț ionale informale cu
Tinerii atenieni.

Înainte ca termenul "filozofie" să fie direcț ionat în principal către natura

ș tiinț elor. Socrate este considerat în mare parte responsabil pentru deschiderea morală,

întrebările etice ș i politice ale virtuț ii ș i justiț iei ca fiind de interes primordial
filozofilor.
Socrate s-a căsătorit cu Xantipa târziu în viaț a sa, posibil ca a doua sa soț ie, unii
sursele sugerează că această doamnă era puț in bătăioasă. Se consideră că Socrate avea
a fost mult mai puț in serios în ceea ce priveș te câș tigarea unei existenț e decât în continuarea „misiunii” sale ca

un educator moral, astfel că Xantipa, ca mamă de familie, ar fi putut avea

motive pentru nerăbdare.

În ceea ce priveș te filosofia personală a lui Socrate - el nu a lăsat scrieri de-ale sale, aș a că avem

a se baza pe surse precum Platon ș i Xenofon, care l-au cunoscut pe el ș i pe

filozofie personal, pentru informaț ii.
Amândoi aceș ti bărbaț i erau mult mai tineri decât Socrate ș i erau doar realmente într-o

poziț ia de a-l cunoaș te ca filosof în ultima decadă a vieț ii sale. Dintre

doi este Platon cel care a lăsat cea mai extinsă ș i vie înregistrare a vieț ii lui Socrate
ș i învăț ăturile într-o serie de dialoguri.

În dialogul lui Platon "Phaidon", Socrate susț ine că viaț a trebuie trăită cu o
privire asupra „cultivării sufletului”. Credinț a orfică ș i pitagoreică
fundalul zilei a acceptat nemurirea Sufletului ș i a acceptat
moartea fizică implică de asemenea eliberarea sufletului.
Acolo unde o persoană a trăit o viaț ă bună, - a cultivat Sufletul lor, - erau
merită o situaț ie mult mai plăcută într-o viaț ă de apoi prin reîncarnare decât
unde o persoană a dus o viaț ă rea.
Chiar faptul de a crede într-o viaț ă de apoi face din cultivarea Sufletului o chestiune
de o importanț ă maximă.

Simpozionul lui Platon (adică Cina) îl are pe Socrate, orientat către misticism
susț inând un discurs care dezvoltă tema foamei Sufletului pentru Binel.
Adevărat. Socrate nu a căutat să se implice în viaț a politică a Atenei
deoarece simț ea că vor exista inevitabil compromisuri de principiu pe care le era
nu era pregătit să facă. Ca un cetăț ean proeminent, a fost chemat să îndeplinească sarcini minore
roluri politice.
În 399 î.Hr., Socrate a fost acuzat de "neevlavie", de "neglijarea zeilor pe care
oraș ul se închină ș i practica noutăț ilor religioase" ș i a "corupț iei
al tinerilor
Aceste acuzaț ii ar fi putut fi într-o oarecare măsură politice, deoarece Atena avea

recent recent restaurată la democraț ie ș i mai mulț i opozanț i proeminenț i ai

formele democratice de guvernare aveau legături strânse cu Socrate.

Deș i prietenii erau dispuș i să aranjeze evadarea sa, Socrate, în deferenț ă faț ă de
regula dreptului, a luat otravă hemlock în închisoare conform unei sentinț e de moarte
o propoziț ie pe care nu o considera justificată.

Din Apologia învăț ăm că Socrate era bine cunoscut în jurul Atenei, că

gânditorii fără spirit critic l-au asociat cu restul sofistilor, că a luptat în
cel puț in trei campanii militare pentru oraș ș i că a atras în cercul său
un număr mare de tineri care se bucurau să-ș i vadă vârstnicii pretenț ioș i
desființ at de Socrate. Notorietatea sa în Atena a fost suficientă pentru atenieni.
comicul poet Aristofan pentru a-l satiriza în Norii, deș i Socrate
cine apare acolo poartă o asemănare foarte mică cu dialecticianul din scrierile lui Platon.
Răbdarea ș i măiestria sa în campaniile militare sunt atestate de Alcibiade în
Simpozionul. El povesteș te despre curajul lui Socrate în bătălie, care l-a ajutat pe Alcibiade

pentru a scăpa când era într-o situaț ie periculoasă. El mai povesteș te un incident
care dezvăluie obiceiul lui Socrate de a cădea într-un fel de transă în timp ce gândeș te. Una
dimineaț a, Socrate s-a abătut la o distanț ă scurtă de ceilalț i bărbaț i pentru a
concentrează-te asupra unei probleme. Până la amiază s-a adunat o mică mulț ime ș i până la

seara, un grup a venit cu lenjeria lor pentru a petrece noaptea uitându-se la el.
La răsăritul zorilor, el a înălț at o rugăciune către soare ș i s-a apucat de treaba sa
activităț i obiș nuite.

În plus faț ă de aceste anecdocte despre caracterul ciudat al lui Socrate,

Simpozionul oferă detalii privind aspectul său fizic. Era mic de statură.
ș i asemănător lui Silenus, exact opusul a ceea ce era considerat graț ios ș i
frumos în Atena timpului său. De asemenea, era sărăc ș i avea doar cele mai de bază
necesităț ile vieț ii. Totuș i, nu era un asceț i, pentru că a acceptat lăcomia
ospitalitatea celor bogaț i ocazional (Agathon, poetul tragic de succes, a fost
gazda grupului ilustru în Simpozion) ș i s-a dovedit a fi capabil de
întrecându-i pe ceilalț i nu doar în sportul lor esoteric ș i sofisiticat de a face
discursuri improvizate despre zeul Eros, dar ș i despre cum îș i ț ine vinul. Socrate
urâciunea fizică nu a fost o barieră pentru atracț ia sa. Alcibiade afirmă în aceeaș i
dialogul care l-a făcut pe Socrate să simtă o ruș ine ș i o umilinț ă profundă în legătură cu

neîndeplinirea standardelor înalte de justiț ie ș i adevăr. El a avut acest lucru la fel

efect asupra nenumăratelor altele.

Gândul său
Există o latură puternică religioasă în caracterul ș i gândirea lui Socrate care
s-a revelat constant în ciuda înclinaț iei sale de a expune ridicolul
concluzii la care acceptarea necritică a miturilor antice ar putea duce.

Cuvintele ș i acț iunile lui în Apologia, Criton, Phaidon ș i Simpozionul dezvăluiesc o

o profundă reverenț ă pentru obiceiurile religioase ateneene ș i o sinceră consideraț ie pentru divinitate.

Într-adevăr, a fost o voce divină pe care Socrate afirma că o aude în interiorul său.

ocazii importante din viaț a sa. Nu era o voce care să îi ofere pozitiv
instrucț iuni, dar în loc să-i ofere avertizări atunci când era pe cale să devieze. El

povesteș te, în apărarea sa în faț a instanț ei ateniene, povestea prietenului său

Chaerephon, care a fost spus de Oracolul de la Delphi că Socrate era cel mai înț elept
a oamenilor. Această afirmaț ie l-a încâlcit pe Socrate, spune el, căci nimeni nu era mai conș tient

de amploarea ignoranț ei sale decât el însuș i, dar a hotărât să vadă

adevărul cuvintelor lui Dumnezeu. După ce i-am întrebat pe cei care aveau o reputaț ie pentru

înț elepciune ș i cei care se considerauînț elept, a concluzionat că era mai înț elept
decât ei pentru că el putea recunoaș te ignoranț a sa, în timp ce ei, care erau la fel de
ignoranț i, s-au crezut înț elepț i. Astfel, el a confirmat adevărul zeului
declaraț ie.

Socrate a fost celebru pentru metoda sa de argumentare. „Iroania” sa era un

o parte importantă a acelei metode ș i cu siguranț ă a ajutat la explicarea atracț iei care

el a avut pentru tineri ș i dezavantajul în care era ț inut de mulț i

Atenienii.....

Socrate a fost un filosof grec antic care este recunoscut pe scară largă pentru a pune bazele

fundamentul pentru filosofia occidentală. Cu mult, cea mai importantă sursă de

informaț iile despre Socrate provin de la Platon, care îl prezintă ca pe o persoană contradictorie

personaj. Dialogurile lui Platon îl prezintă pe Socrate ca un învăț ător care neagă că ar avea

ucenicii, ca un om de raț iune care ascultă o voce divină în capul său, un pios
un bărbat care este executat pentru improprietăț i religioase. Socrate dispreț uieș te
plăcerile simț urilor, totuș i este încântat de frumuseț ea tinereț ii; el este dedicat
educaț ia băieț ilor din Atena, însă indiferent faț ă de proprii săi fii; puț ini
alte personaje au fascinat atât de mult lumea occidentală.

Procesul ș i execuț ia lui Socrate au fost apogeul carierei sale ș i

evenimentul central al dialogurilor lui Platon. Cu toate acestea, conform lui Platon, ambele erau

necesar. Socrate admite în instanț ă că ar fi putut evita procesul său în

locul întâi prin abandonarea filozofiei ș i întorcându-se acasă pentru a se ocupa de treburile sale

afacere. După condamnarea sa în instanț ă, ar fi putut evita pedeapsa cu moartea

acceptând să plătească o mică amendă, ș i odată ajuns în închisoare ar fi putut să scape.

Socrate a participat la faimosul său martiriu la fiecare pas al drumului, iar el

povestea oferă, într-un fel sau altul, fundaț ia pentru filosofia occidentală.

Viaț a lui Socrate

Detalii despre Socrate sunt derivate din trei surse contemporane: În plus
dialogurile lui Platon există piesele lui Aristofan ș i dialogurile
al lui Xenofon. Aristotel, un contemporan mult mai tânăr al lui Platon, s-a născut

după moartea lui Socrate. Dacă Socrate a scris ceva, nu a supravieț uit.
Portretul lui Socrate creat de Aristofan este în contradicț ie cu viziunea populară că

Socrate a fost o forț ă intelectuală în Atena în timpul secolului al V-lea î.Hr.

în piesa timpurie, Norii, Socrate este înfăț iș at ca un clown care învaț ă pe ai săi

studenț i cum să se sustragă din datorii. Această piesă, iniț ial

produs în 423 î.Hr. (re-produs în 416 î.Hr.), a câș tigat locul trei la
Festivalul de teatru Dionysia.

Conform lui Platon, tatăl lui Socrate era Sophroniscus, iar mama lui
Phaenarete, o moaș ă după care Socrate ș i-a modelat propria carieră ca un
moaș ă pentru băieț i în timpul naș terii gândurilor lor. Socrate
s-a căsătorit cu Xantippa, care trebuie să fi fost mult mai tânără decât soț ul ei. Ea

se pretinde că i-ar fi născut trei fii – Lamprocles, Sophroniscus ș i

Menexenus – Socrate a murit când băieț ii erau încă foarte tineri ș i ia
critica prietenului său Crito pentru că i-a abandonat.

Nu este clar cum a câș tigat Socrate existenț a. Dacă credem în Timon din Flius ș i
sursele ulterioare, Socrates a preluat profesia de zidărie de la el
tată. Dar nicio sursă anterioară nu corroborază această poveste, iar Platon nu o înfăț iș ează niciodată
Socrate venind de la sau către locul de muncă. Dimpotrivă, îl înfăț iș ează pe el
a sta în preajma curț ilor ș colii căutând copii cu care să se împrietenească. Conform
Simpoziul lui Xenofon, Socrate este raportat că spune că se dedică
doar la ceea ce consideră cea mai importantă artă sau ocupaț ie: discutarea
filozofie. Xenofon ș i Aristofan îl descriu pe Socrate ca
acceptarea plăț ii pentru predare ș i conducerea unei ș coli sofiste cu
Chaerephon, în Apologia lui Socrate a lui Platon ș i în Simpozionul lui Socrate
neagă în mod explicit acceptarea plăț ii pentru predare. În Apologie, Socrate
îș i citează sărăcia ca dovadă că nu este profesor. Cuvintele lui finale sugerează
că era foarte sărăcuț : el îi cere prietenului său Crito să achite o
o mică datorie (un cocoș ) zeului Asclepius.

Mai multe dintre dialogurile lui Platon se referă la serviciul militar al lui Socrate. Socrate spune că el

a servit în armata ateniană în timpul a trei campanii: la Potidaea, Amphipolis,

ș i Delium. În Simpozionul Alchibiade descrie curajul lui Socrate în
bătăliile de la Potidaea ș i Delium, povestind cum ș i-a salvat viaț a în
bătălia anterioară (219e-221b). Serviciul excepț ional al lui Socrate la Delium este de asemenea

menț ionat în Laches, de generalul după care este numit dialogul (181b).
În Apologia, Socrate îș i compară serviciul militar cu sala de judecată.
dificultăț i ș i spune că oricine din juriu care crede că ar trebui să se retragă
din filozofie trebuie să credem că soldaț ii ar trebui să renunț e când pare că
vor fi uciș i în bătălie.

Judecata ș i moartea lui Socrate

Socrate a trăit în timpul tranziț iei de la înălț imea

Imperiul atenian până la declinul său după înfrângerea de către Sparta ș i aliaț ii săi în
Războiul Peloponesiac. într-un moment în care Atena căuta să se stabilizeze ș i
recupera după înfrângerea sa umilitoare, publicul atenian poate că a fost
îndoieli distractive asupra democraț iei ca formă eficientă de guvernare.
Socrate pare să fi fost un critic al democraț iei, iar procesul său este
interpretat de unii cercetători ca fiind o expresie a luptei politice interne.
Socrate a fost, în orice caz, o ț ap ispăș itor, un om care, voind sau nu, plăteș te pentru

păcatele societăț ii sale cu propriul său sânge. Înfrângerea Atenei în

Războiul peloponezian ar fi putut fi catalizatorul impulsului de a pedepsi.
Cu toate că pretindea o loialitate care sfida moartea faț ă de oraș ul său, Socrate a fost extrem de critic.

revendicările Atenei la glorie ș i faimă: sistemul ei democratic de guvernare

ș i realizările ei artistice. El laudă Sparta, rivalul de temut al Atenei,
direct ș i indirect în diverse dialoguri. În starea ideală, el proiectează în
Republika lui Platon, el recomandă un comunism militar, unde copiii sunt
smulș i din braț ele mamelor lor ș i trimiș i la tabăra de antrenament la o vârstă foarte fragedă.

În sistemul său de guvernare "ideal", conducătorii le spun minciuni oamenilor pentru binele lor

binele propriu ș i să gestioneze educaț ia tinerilor astfel încât să îș i dorească

nimic mai mult decât oportunitatea de a lupta ș i a muri pentru binele statului.
Aceasta nu a putut fi bine primită de către atenieni, care, în timp ce erau bine avansaț i

militar, s-au mândrit cel mai mult cu realizările lor culturale. În Protagoras,
Socrate laudă înț elepciunea laconică a spartânilor.

Conform Apologiei lui Platon, viaț a lui Socrate ca "musca" a Atenei a început
când prietenul său Chaerephon a întrebat oracolul de la Delphi dacă cineva este mai înț elept

decât Socrate; Oracolul a răspuns negativ. Socrate, interpretând aceasta ca

o enigmă, pornit să găsească bărbaț i care erau mai înț elepț i decât el. El a întrebat pe
oameni din Atena despre cunoș tinț ele lor despre bine, frumuseț e ș i virtute. Găsind
că nu ș tiau nimic ș i totuș i se credeau că ș tiu multe, Socrate
a ajuns la concluzia că era înț elept doar în măsura în care ș tia că el
nu ș tia nimic. Înț elepciunea paradoxală a lui Socrate a făcut ca atenienii proeminenț i

el a contestat public să arate prost, întorcându-i împotriva lui ș i conducând la

acuzaț ii de fapte greș ite.

Cu toate acestea, a fost găsit vinovat conform acuzaț iei ș i condamnat la moarte.
băut dintr-un goblet de argint plin cu hemlock. Socrate a respins rugăciunile celor săi

ucenicii au încercat o evadare din închisoare, băut hemlockul ș i murind în

compania prietenilor săi. Conform Phaidonului, Socrate avea o liniș te
moarte, suportându-ș i sentinț a cu tărie. Filosoful roman Seneca
a încercat să imite moartea lui Socrate prin hemlock când a fost forț at să se angajeze

sinucidere de către împăratul Nero.

Conform lui Xenofon ș i Platon, Socrate a avut o oportunitate de a evada, deoarece

urmaș ii săi au reuș it să mituiască gardienii închisorii. După evadare, Socrate
ar fi trebuit să fugă din Atena. În pictura "Moartea lui Socrate",
sub patul de moarte, există o tile de formă neregulată, despre care mulț i cred
este o ieș ire de urgenț ă. Socrate a refuzat să evadeze din mai multe motive. 1. El
credea că un astfel de zbor ar indica o frică de moarte, pe care o credea
niciun filosof adevărat nu a. 2. Chiar dacă ar fi plecat, el ș i învăț ătura sa ar fi
nu va avea rezultate mai bune într-o altă ț ară. 3. Fiind de acord cu cunoș tinț ă să trăiască sub

legilor oraș ului, s-a supus implicit posibilităț ii de a fi

acuzat de crime de către cetăț enii săi ș i judecat vinovat de juriul său. A face
altfel ar fi cauzat să încalce 'contractul' său cu statul, ș i
prin aceasta dăunându-i, un act contrar principiului socratic.

După moartea lui Socrate, Platon a descris-o în dialogul Phaedo.

„A umblat pe aici ș i, când a spus că picioarele îi sunt grele, s-a întins pe el
întors, căci aș a a fost sfatul însoț itorului. Omul care avea
administraț i otravă, i-a pus mâinile pe el ș i după un timp l-a examinat
picioarele ș i picioarele lui, apoi i-a strâns piciorul tare ș i a întrebat dacă simte. El a spus

„Nu”; apoi, după aceea, coapsele lui; ș i trecând în sus în acest fel, el a arătat
ne-a spus că începea să se răcească ș i să devină rigid. Ș i din nou l-a atins ș i a zis
că atunci când ar ajunge la inima lui, el ar fi plecat. ... La această întrebare, el

nu a răspuns, dar după puț in timp s-a miș cat; îngrijitorul a descoperit
el; ochii lui erau fixaț i.

Credinț ele filosofice ale lui Socrate

Credinț ele lui Socrate, spre deosebire de cele ale lui Platon, sunt dificile de discernut.
Puț in lucru în ceea ce priveș te dovezile concrete delimitează cele două. Există câteva

care susț in că Socrate nu avea un set particular de credinț e ș i că urmărea doar să

examinează; teoriile lungi pe care le oferă în Republica sunt considerate a fi
gândurile lui Platon. Alț ii susț in că el a avut propriile sale teorii ș i
credinț e, dar există multă controversă cu privire la ce ar fi putut fi acestea,
datorită dificultăț ii de a separa Socrate de Platon ș i dificultăț ii de
interpretând chiar ș i scrierile dramatice despre Socrate. Prin urmare,
distinguând convingerile filosofice ale lui Socrate de cele ale lui Platon ș i
Xenofon nu este uș or ș i trebuie amintit că ceea ce este atribuit
Socrate ar putea reflecta mai îndeaproape preocupările specifice ale acestor scriitori.

Dacă se poate spune ceva în general despre convingerile filosofice ale lui Socrate,
este că el era într-o dispută morală, intelectuală ș i politică cu colegii săi
Atenienii. Când este judecat pentru erezie ș i coruperea tineretului, el
admonestează un juriu de colegi că valorile lor morale sunt răsturnate. El
îi informează că sunt preocupaț i de familiile lor, carierele ș i politică
responsabilităț ile când ar trebui să fie îngrijoraț i de „bunăstarea lor
sufletelor." Credinț a lui Socrate în imortalitatea sufletului ș i convingerea sa că
zeii l-au ales ca un emisari divin părea să provoace, dacă nu
înervare, cel puț in ridicol. Socrate a pus la îndoială ș i omul obiș nuit
credinț a că o educaț ie bună creează cetăț eni buni. Îi plăcea să observe că
tătici de succes (cum ar fi generalul militar proeminent Pericle) nu au
produce fii de calitate proprie. Socrate a susț inut că excelenț a morală era
mai degrabă o chestiune de moș tenire divină decât de îngrijire părintească. Această credinț ă poate fi...

a contribuit la lipsa lui de anxietate cu privire la viitorul propriilor săi fii.

Pe lângă faptul că susț inea că virtutea nu poate fi învăț ată, Socrate a propus o mare

o varietate de idei neintuitive. El a propus că oamenii care văd cu ochii lor

sunt aproape orbi ș i a susț inut că adevărul este invizibil. El credea că
cunoș tinț ele nu sunt obț inute din instruire ș i studiu, ci din divin
dispensare. Politic, Socrate a fost un critic înfocat al democraț iei,
se pare că pentru că el a crezut că nu există înț elepciune în mase. La un
timpul când concetăț enii săi se mândreau că au dezvoltat o alternativă la
tiranie, Socrate a susț inut că un tiran înț elept ș i nobil era idealul
alternativa la deciziile aleatorii luate prin metode democratice.

Socrate spune frecvent că ideile sale nu sunt ale lui ș i că el a

le-a obț inut de la profesorii săi. El menț ionează mai multe influenț e: Prodicus
retorul ș i Anaxagora, omul de ș tiinț ă. Poate surprinzător, Socrate susț ine că
a fost profund influenț at de două femei în afară de mama sa. El spune că
Diotima, o vrăjitoare ș i preoteasă din Mantinea, l-a învăț at tot ce ș tie despre
eroare, sau iubire, iar Aspasia, amanta lui Pericle, l-a învăț at arta
al vorbelor de înmormântare. John Burnet a susț inut că principalul său profesor a fost

Arhelaus anaxagoreean, dar ideile sale erau aș a cum le-a descris Platon; Eric
A. Havelock, pe de altă parte, a considerat asocierea lui Socrate cu
Anaxagoreanii să fie dovezi ale separării filosofice a lui Platon de
Socrate.
Cunoaș tere
Socrate pare că a spus adesea că înț elepciunea sa era limitată la un
conș tientizarea propriei ignoranț e. Socrate poate că a crezut că
faptele greș ite au fost o consecinț ă a ignoranț ei, că cei care au greș it ș tiau
nu mai bine. Singurul lucru de care Socrate susț inea în mod constant că are cunoș tinț ă

a fost "arta iubirii" pe care a conectat-o cu conceptul de "iubire de

wisdom", i.e., philosophy. He never actually claimed to be wise, only to
înț elege calea pe care trebuie să o urmeze un iubitor de înț elepciune în urmărirea acesteia. Este

se poate discuta dacă Socrate credea că oamenii (spre deosebire de zei precum
Apollo ar putea deveni, de fapt, înț elept. Pe de o parte, el a trasat o linie clară
între ignoranț a umană ș i cunoaș terea ideală; pe de altă parte, filosofia lui Platon

Simpozionul (Vorba lui Diotima) ș i Republica (Alegoria Peș terii) descriu

o metodă pentru a ajunge la înț elepciune.

În Theaetetus-ul lui Platon (150a), Socrate se compară cu un adevărat văduvitor.

(προμνηστικός), distinct de un panderer (προᾰγωγός). Această distincț ie
este reflectat în Simpozionul lui Xenofon (3.20), când Socrate glumeș te despre el
siguranț a de a putea face o avere, dacă ar alege să practice arta de
pandering. Din partea lui ca interlocutor filozofic, îș i conduce propriul
respondent la o concepț ie mai clară a înț elepciunii, deș i susț ine că este
nu se consideră un profesor (Apologia). El susț ine că rolul său este mai degrabă să fie

înț eles ca fiind analog cu o moasă (μαῖα). Socrate explică că el este

el însuș i lipsit de teorii, dar ș tie cum să aducă teoriile altora la
naș tere ș i a determina dacă sunt demni sau doar "ouă de vânt" (ἀνεμιαῖον).
Poate semnificativ, el subliniază că moaș ele sunt sterpe din cauza vârstei, ș i
femeile care nu au născut niciodată nu pot deveni moaș e; un adevărat
o femeie sterpă nu ar avea experienț ă sau cunoș tinț e despre naș tere ș i ar fi
incapabil de a separa sugarii demni de cei care ar trebui lăsaț i pe
pantele să fie expuse. Pentru a judeca acest lucru, moaș a trebuie să aibă experienț ă ș i

cunoș tinț e despre ceea ce judecă.

Virtute
Socrate credea că cea mai bună modalitate pentru oameni de a trăi era să se concentreze pe sine -

dezvoltare mai degrabă decât căutarea bogăț iei materiale. (Gross 2). El întotdeauna
i-a invitat pe alț ii să încerce să se concentreze mai mult pe prietenii ș i pe un sentiment de adevăr

comunitate, căci Socrate a simț it că aceasta era cea mai bună cale pentru oameni de a creș te
împreună ca o populaț ie. Acț iunile sale au fost la înălț imea acestui lucru: la sfârș it, Socrate

a acceptat pedeapsa cu moartea când majoritatea credeau că va pleca pur ș i simplu

Atena, deoarece simț ea că nu poate să fugă sau să meargă împotriva voinț ei sale
comunitate; după cum s-a menț ionat mai sus, reputaț ia sa pentru valoare pe câmpul de luptă era fără

cenzură.

Ideea că oamenii posedau anumite virtuț i a format un fir comun în

Învăț ăturile lui Socrate. Aceste virtuț i reprezentau cele mai importante calităț i
pentru ca o persoană să aibă, cel mai important dintre acestea fiind cele filosofice sau intelectuale

virtuti. Socrate a subliniat că „virtutea era cea mai valoroasă dintre toate
posesiuni; viaț a ideală era petrecută în căutarea Binele. Adevărul se află
sub umbrele existenț ei, iar aceasta este sarcina filozofului să
arată-le celorlalț i cât de puț in ș tiu de fapt.

În cele din urmă, virtutea se referă la forma Binelui; pentru a fi cu adevărat bun ș i nu
trebuie să acț ionezi cu "opinia corectă"; cineva trebuie să vină să cunoască Binele neschimbător în

însuș i. În Republică, el descrie "linia împărț ită", un continuum de

ignoranț ă spre cunoaș tere cu binele deasupra tuturor; doar la vârful acestuia
linia în care găsim adevăratul bine ș i cunoaș terea unui astfel de lucru.

Politica lui Socrate

Se susț ine adesea că Socrate credea că „idealurile aparț in unei lumi care doar
omul înț elept poate înț elege" făcând din filosof singurul tip de
persoana potrivită pentru a guverna pe alț ii. Conform relatării lui Platon, Socrate a fost
în niciun fel subtil în legătură cu convingerile sale particulare despre guvern. El se declară deschis

a obiectat la democraț ia care a condus Atena în timpul vieț ii sale adulte. Nu a fost
doar democraț ia ateniană: Socrate a obiectat la orice formă de guvernare care
nu s-a conformat idealului său de republică perfectă condusă de filosofi
(Solomon 49), iar guvernul atenian era departe de asta. În ultimele
Anii de viaț ă ai lui Socrate, Atena era într-o continuă schimbare din cauza agitaț iilor politice.
Democraț ia a fost în sfârș it răsturnată de o juntă cunoscută sub numele de cei Treizeci de Tiran.

condus de ruda lui Platon, Critias, care fusese student al lui Socrate.
Tiranț ii au domnit timp de aproximativ un an înainte ca democraț ia ateniană să fie restabilită,

la care punct a declarat o amnistie pentru toate evenimentele recente. Patru ani mai târziu,
a acț ionat pentru a reduce la tăcere vocea lui Socrate.

Această argumentare este adesea negată, iar întrebarea este una dintre cele mai mari

dezbateri filozofice atunci când încercăm să determinăm ce, de fapt, a fost ceea ce
Socrate a crezut. Cel mai puternic argument al celor care susț in că Socrate
nu a crezut de fapt în ideea conducătorilor filozofi este constantă a lui Socrate
refuzul de a intra în politică sau de a participa la guvernare de orice fel; el adesea
a declarat că nu putea să se ocupe de alte probleme sau să le spună oamenilor cum să trăiască

când încă nu se înț elegea pe sine. Credea că este un filozof

angajat în căutarea Adevărului ș i nu pretindea că îl cunoaș te complet. Socrate
acceptarea pedepsei cu moartea, după condamnarea sa de către Boule (Senat),
poate fi văzut ș i ca susț inere a acestei viziuni. Se afirmă adesea că mare parte din
tendinț ele anti-democratice provin de la Platon, care nu a fost niciodată capabil să îș i depăș ească

dezgust faț ă de ceea ce i s-a făcut profesorului său. În orice caz, este clar că
Socrate credea că regula celor Treizeci Tirani era cel puț in la fel de
obiectabile ca democraț ia; când a fost chemat înaintea lor să asiste la arestare
unui coleg atenian, Socrate a refuzat ș i a scăpat cu greu de moarte înainte de
tiranii au fost răsturnaț i. El a îndeplinit totuș i datoria de a servi ca
întrebare când va avea loc un proces al unui grup de generali care au prezidat peste o catastrofă

campania navală a fost judecată; chiar ș i atunci el a menț inut o atitudine inflexibilă

atitudine, fiind unul dintre cei care au refuzat să procedeze într-un mod care nu

susț inut de legi, în ciuda presiunilor intense. [1] Judecând după acț iunile sale,
el a considerat că regula celor Treizeci de Tirani era mai puț in legitimă decât cea a
senatul democratic care l-a condamnat la moarte.
Misticismul lui Socrate
Aș a cum este prezentat în dialogurile lui Platon, Socrate pare adesea să manifeste o
latura mistică, discutând despre reîncarnare ș i religiile misterioase; cu toate acestea,

aceasta este în general atribuită lui Platon. Indiferent, aceasta nu poate fi ignorată
a mâinii, deoarece nu putem fi siguri de diferenț ele dintre viziunile lui Platon
ș i Socrate; în plus, pare să existe câteva corollarii în lucrările
Ksenofon. În culminarea căii filosofice aș a cum este discutată în Platon
Simpozionul ș i Republica, se ajunge la Marea Frumuseț ii sau la vederea
forma Binelui într-o experienț ă asemănătoare unei revelaț ii mistice; doar atunci
poate cineva să devină înț elept. (În Simpozion, Socrate îș i atribuie discursul său asupra

calea filozofică către învăț ătoarea sa, preoteasa Diotima, care nici măcar nu este
sigur dacă Socrate este capabil să atingă cele mai înalte mistere). În Meno,
el se referă la Misterele Eleusine, spunându-i lui Meno că ar înț elege
Răspunsurile lui Socrate ar fi mai bune dacă doar ar putea rămâne pentru iniț ierile de săptămâna viitoare.

Poate cea mai interesantă faț etă a acestui lucru este dependenț a lui Socrate de ceea ce fa
Grecii numeau acest lucru „semnul său demonian”, o voce interioară de îndepărtare (ἀποτρεπτικός) care

Socrate a auzit doar atunci când Socrate era pe cale să facă o greș eală. A fost aceasta

semnul care l-a împiedicat pe Socrate să intre în politică. În Phaedrus, noi

se spune că Socrate a considerat aceasta o formă de "nebunie divină", genul
a nebuniei care este un dar de la zei ș i ne oferă poezie, misticism, dragoste,
ș i chiar filosofia însăș i. Alternativ, semnul este adesea considerat a fi ceea ce noi
ar numi „intuiț ie”; cu toate acestea, caracterizarea fenomenului de către Socrate
„demonic” sugerează că originea sa este divină, misterioasă ș i independentă.
ale propriilor sale gânduri.