Substantivul

Substantivul este o parte de vorbire flexibilă care denumește nume de obiecte (ființe, lucruri, fenomene ale
naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre oameni).

Reguli de recunoaștere a substantivelor

Deoarece orice obiect poate avea o însușire, orice substantiv poate primi un adjectiv. Aceasta este un mijloc de a
distinge un substantiv de un adjectiv, verb.

Orice substantiv care indică obiecte numărabile poate primi un numeral. Prin această metodă poate fi
determinată valoarea de substantiv a unui cuvânt.

Orice substantiv poate fi însoțit de un adjectiv pronominal, care nu arată însușirea obiectelor: acest, această,
aceștia, aceste; acel, acea, acei, acele. În situația în care unui substantiv nu i se poate găsi un adjectiv propriu-zis,
poate fi folosită această metodă pentru a identifica un substantiv.

Clasificarea substantivelor
Substantivele sunt de două feluri: substantive comune și substantive proprii. La rândul lor, ambele tipuri de
substantiv pot fi: simple sau compuse.

 după formă substantivele pot fi substantive simple sau substantive compuse

 după conținut substantivele se împart în substantive comune, substantive proprii

 un grup de două sau mai multe cuvinte pot forma locuțiuni substantivale

Genurile substantivelor
În limba română, după gen, substantivele se împart în: substantive la genul masculin, substantive la genul
feminin, substantive la genul neutru. În cele mai multe situații, se poate constata potrivirea între genul natural și
cel gramatical; genul neutru corespunde lucrurilor neînsuflețite. În majoritatea cazurilor, genul unui substantiv
poate fi aflat prin numărarea respectivului substantiv.
masculin (un-doi): un băiat – doi băieți;
feminin (o – două): o fată – două fete;
neutru (un – două): un drum – două drumuri

În cazurile în care substantivele nu pot fi numărate, stabilirea genului se face prin analizarea formei
acestora Alexandru, Siret sau a articolului hotărât Ceahlăul, Bucegii.

Există și câteva substantive epicene care nu numesc animale. De regulă acestea denumesc nume de meserii.

pilot, chirurg

Substantivele care formează femininul de la forma de masculin urs-ursoaică sau cele care formează masculinul
de la forma de feminin vulpe-vulpoi se numesc substantive mobile.

Numărul substantivelor
Substantivele, prin formele pe care le iau, arată numărul obiectelor – un singur obiect sau mai multe obiecte. Se
împart în substantive la numărul singular și substantive la numărul plural. În mod normal substantivele au o
formă pentru singular, atunci când exprimă un singur obiect și o formă pentru plural, în cazul în care arată mai
multe obiecte.

frate (singular) – frați (plural)

masă (singular) – mese (plural)
vânt (singular) – vânturi (plural)
Există și substantive care nu au forme pentru ambele numere, acestea se numesc substantive defective de număr.

Declinarea substantivului
Substantivul poate avea în propoziție diferite funcții sintactice: subiect, atribut, complement, nume predicativ.
Atunci când îndeplinește aceste funcții sintactice, substantivul își schimbă forma casa, casei, al casei, pe casă –
primește în construcția sa un articol hotărât, articolul al, a, ai, ale sau o prepoziție.

Toate aceste forme pe care le poate lua un substantiv, pentru a exprima în propoziție diferite funcții sintactice, se
numesc cazuri, iar formele acestor cazuri poartă denumirea de forme cauzale. Toate formele și construcțiile
cauzale ale unui substantiv formează declinarea acelui substantiv.

Proveniența substantivului
Substantivele se pot forma de la adjective, numerale, verbe, forme de infinitiv lung, adverbe, prin derivare,
compunere, conversiune.

Substantive obținute prin derivare

 derivare din adjective bătrânețe, tinerețe, frumusețe

 derivare din numerale treime, zecime, sutime

 derivare din verbe culcuș, suiș

 derivare din adverbe binețe, împrejurime

Substantive obținute prin conversiune

 conversiune din adjective roșul închis, frumosul artistic

 conversiune din pronume eul liric

 conversiune din forme de infinitiv lung intrare, plecare

 conversiune din supin privit, cerșit

 conversiune din adverbe Mă bucură binele făcut.

Substantive obținute prin compunere

reavoință, triunghi, Târgu-Neamț

Schimbarea valorii gramaticale a substantivului

Prin derivare, compunere sau conversiune substantivele își pot schimba valoarea gramaticală în: adverbe,
adjective, verbe, interjecție, prepoziție.

Substantivul își poate schimba valoarea gramaticală în adverb de timp, adverb de

mod, adjectiv, interjecție, prepoziții.

Substantivele pot deveni prin derivare:

 adjective auriu, strămoșesc

 verbe a înmuguri, înzestra

 adverbe firește bănește

Prin conversiune, substantivele pot deveni:

 adjective o femeie bărbată

  adverbe s-a supărat foc, acasă, alături, ziua, noaptea, vara

 interjecții Doamne!, Noroc!

 prepoziții Am reușit grație ție.

Prin compunere, substantivele pot deveni:

 adjective cuminte

 pronume dumnealui

 adverbe acasă, astăzi

 conjuncții deoarece

Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului

Cazul nominativ (N)

Întrebări specifice cazului cine? ce? care?

Funcții sintactice posibile subiect, nume predicativ, atribut

Subiect

 întrebări specifice funcției sintactice: cine? ce?

Cartea este pe masă. (întrebare: Ce este pe masă?)

Studentul a trecut examenul cu notă mare. (întrebare: Cine a trecut examenul?)

Nume predicativ

 întrebări specifice funcției sintactice: cine este? ce este?

Aceasta este o femeie frumoasă. (întrebare: Ce este?)

Ea este Maria. (întrebare: Cine este?)

Atribut apozițional

 întrebări specifice funcției sintactice: care?

Sora mea, Maria, este studentă. (întrebare: Care soră?)

Cazul acuzativ (Ac)

Întrebări ce? pe cine? pe ce? cu cine? cu ce? la cine? la ce? despre cine? despre ce? lângă cine? lângă ce? de la cine?
specifice cazului unde? până unde? când? cum? care? ce fel de?

Funcții sintactice complement direct, complement indirect, complement de agent, atribut substantival prepozițional, nume pred
posibile circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de mod, complement c

Complement direct

 întrebări specifice funcției sintactice: pe cine? ce?

 poate fi însoțit de prepoziția pe

 poate determina: un verb tranzitiv, o locuțiune verbală tranzitivă, o interjecție

Vasile a văzut filmul recomandat. (întrebare: Ce a văzut?)
L-am așteptat pe Ionel câteva ore. (întrebare: Pe cine am așteptat?)

Complement indirect

 întrebări specifice funcției sintactice: despre cine? despre ce? la cine? la ce? de la cine? de la ce? cu cine? de cine? de
ce?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: despre, la, pentru, ca, de, de la, față de

 poate determina un verb

Copiii se bucură de vremea bună. (întrebare: De ce se bucură?)

Am discutat despre concediu. (întrebare: Despre ce am discutat?)
Mă uit la Cristina. (întrebare: La cine mă uit?)
Am auzit de la Andrei că mâine avem liber. (întrebare: De la cine am auzit?)

Complement de agent

 întrebări specifice funcției sintactice: de cine? de ce? de către cine?

 poate fi însoțit de prepozițiile: de, de către

 poate determina: un verb la diateza pasivă, un participiu, un supin sau verb reflexiv sau un adjectiv format cu sufixul

Hoțul a fost văzut de polițist. (întrebare: De cine a fost văzut?)

Poza făcută de Ioana este clară. (întrebare: De cine a fost făcută?)

Atribut substantival prepozițional

 întrebări specifice funcției sintactice: care? ce fel de?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: de, de la, din, despre, cu, față de

 determină un substantiv

Mingea de baschet este albastră. (întrebare: Care minge?)

Am pierdut cartea de poezii. (întrebare: Ce fel de carte?)

Nume predicativ

 întrebări specifice funcției sintactice: pentru cine este? pentru cine sunt? din ce este? din ce sunt? de ce este? de ce sun
cine sunt?

 poate fi însoțit de prepozițiile: de, de la, fără, pentru, din; sau cu rol de prepoziție de adverbul comparativ ca

 poate determina: un verb copulativ

Mașina aceasta este de la tata. (întrebare: De la cine este?)

Florile sunt pentru mama. (întrebare: Pentru cine sunt?)
Mobila este de stejar. (întrebare: Din ce este?)
Haina este fără fermoar. (întrebare: Cum este?)

Complement circumstanțial de loc

 întrebări specifice funcției sintactice: unde? de unde? până unde? încotro?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: de la, la, către, spre, lângă, de lângă, de pe lângă, dincolo de,

 determină un verb

Trenul merge până la Constanța. (întrebare: Până unde merge?)

Copiii merg la școală. (întrebare: Unde merg?)
Avionul zboară spre Viena. (întrebare: Încotro zboară?)
Complement circumstanțial de timp

 întrebări specifice funcției sintactice: când? de când? până când? cât timp?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: în, la, de, peste, până, până în, după, înainte de, în timp de, p

 determină un verb

Aștept de două zile un telefon de la tine. (întrebare: De când aștept?)

Am timp două ore. (întrebare: Cât timp am?)
Profesorul așteaptă până luni lucrarea. (întrebare: Până când așteaptă?)

Complement circumstanțial de mod

 întrebări specifice funcției sintactice: cum? în ce fel? în ce mod? în ce chip? cât? cât de?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: cu, fără, decât, după, față de, ca, ca și, ca prin, cât, cât și, în c

 determină un verb

Băiatul vorbește cu mândrie de mama sa. (întrebare: Cum vorbește?)

Fata este înaltă cât fratele ei. (întrebare: Cât de înaltă?)

Mașina aceea arată ca un avion. (întrebare: În ce fel arată?)

Complement circumstanțial de scop

 întrebări specifice funcției sintactice: cu ce scop? în ce scop?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: după, în, la, pentru, spre, în scop de

 determină un verb

Am venit după fratele meu. (întrebare: Cu ce scop am venit?)

Am pictat tabloul acesta pentru concurs. (întrebare: În ce scop am pictat?)

Complement circumstanțial de cauză

 întrebări specifice funcției sintactice: din ce cauză? din ce pricină?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: de, din, sub, pentru, dintru, din pricina, din cauză de

 determina un verb

Complement circumstanțial condițional

 întrebări specifice funcției sintactice: cu ce condiție?

 poate fi însoțit de locuțiunea prepozițională: în caz de; sau prepozițiile în, cu (pentru substantivele următoare caz, con
ipoteză)

 determină un verb

Complement circumstanțial concesiv

 întrebări specifice funcției sintactice: în ciuda cărui fapt

 poate fi însoțit de prepoziția fără sau locuțiunile prepoziționale: chiar și fără, cu tot, cu toată, cu toți, cu toate

 determină un verb

Complement circumstanțial consecutiv

  întrebări specifice funcției sintactice: care este urmarea faptului că?

 precedat de prepozițiile: de, fără, spre, până la

 determină un verb

Cazul genitiv (G)

Întrebări al cui? a cui? ai cui? ale cui?

specifice cazului

Funcții atribut substantival genitival, atribut substantival prepozițional, atribut substantival apozițional, nume predic
sintactice indirect, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial d
posibile circumstanțial de scop

Atribut substantival genitival

 întrebări specifice funcției sintactice: al cui? a cui? ai cui? ale cui?

 nu este însoțit de prepoziții; însoțit sau nu de articol posesiv (genitival)

Aceste cărți ale fraților mei sunt noi. (întrebare: Ale cui cărți?)
Mașina Cristinei este frumoasă. (A cui mașină?)

Atribut substantival prepozițional

 întrebări specifice funcției sintactice: care? ce fel de?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: împotriva, contra, înaintea, în fața, din fața, din preajma, din

Hainele din mijlocul casei trebuie aruncate.

Atribut substantival apozițional

 întrebări specifice funcției sintactice: care?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale

Cartea fratelui meu, a lui Mihai, este ruptă. (întrebare: A cui este?)

Nume predicativ

 întrebări specifice funcției sintactice: al cui este? a cui este? ai cui sunt? ale cui sunt? împotriva cui este? împotriva cu
contra cui sunt?

 poate fi însoțit de prepoziții: împotriva, contra; însoțit de articol posesiv (genitival)

 relații cu verbe copulative

Cărțile sunt ale lui Mihai. (întrebare: Ale cui sunt?)

Complement indirect

 întrebări specifice funcției sintactice: împotriva cui? contra cui? asupra cui?

 poate fi însoțit de prepoziții: împotriva, contra, asupra

Ei au acționat contra legii.

Complement circumstanțial de timp

 întrebări specifice funcției sintactice: când?

  poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: înaintea, în cursul, în vremea, la mijlocul, pe timpul, în toiul,
a lungul, la sfârșitul, la mijlocul, în preajma

În cursul dimineții mergem la munte.

Complement circumstanțial de loc

 întrebări specifice funcției sintactice: unde? de unde? până unde? încotro?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: deasupra, pe deasupra, înaintea, înapoia, de-a curmezișul, di
în spatele, în jurul, în inima

Mașina este parcată în fața casei.

Complement circumstanțial de mod

 întrebări specifice funcției sintactice: cum? în ce fel? în ce mod? în ce chip?

 poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: împotriva, contra, în baza, în lumina, în temeiul, pe măsura

Băiatul înota contra curentului râului.

Complement circumstanțial de scop

 întrebări specifice funcției sintactice: cu ce scop? în ce scop?

 poate fi însoțit de locuțiuni prepoziționale: în vederea, în scopul

Elevul se pregătește zilnic în vederea reușitei la examen.

Complement circumstanțial de cauză

 întrebări specifice funcției sintactice: din ce cauză? din ce pricină?

 poate fi însoțit de locuțiuni prepoziționale: din cauza, din pricina

Complement circumstanțial condițional

 întrebări specifice funcției sintactice: cu ce condiție?

 poate fi însoțit de locuțiunea prepozițională în locul

Cazul dativ (D)

Întrebări specifice cui?

cazului

Funcții sintactice atribut substantival prepozițional, atribut apozițional, nume predicativ, complement indirect, complemen
posibile mod, complement circumstanțial de cauză

Complement indirect

 întrebări specifice funcției sintactice: cui?

 nu este însoțit de prepoziții

 determină un verb, adjectiv, interjecție, adverb sau substantiv cu elipsa unui verb

I-am cerut Mariei cartea. (întrebare: Cui i-am cerut?)

Fratelui meu i-a fost rău la școală. (întrebare: Cui i-a fost rău?)

Atribut substantival

 întrebări specifice funcției sintactice: cui?

 nu este însoțit de prepoziții

 determină substantive nearticulate, nume de persoane – grade de rudenie, atribuții sociale

Glorie eroilor neamului!

Atribut substantival prepozițional

 întrebări specifice funcției sintactice: care? ce fel de?

 poate fi însoțit de prepoziții: datorită, contrar, mulțumită, gratie, conform, asemenea, aidoma

Este o manifestare contrară normelor actuale.

Atribut apozițional

 întrebări specifice funcției sintactice: care?

 nu este însoțit de prepoziții

 partea determinată este în cazul dativ

Îi voi fi mereu recunoscător profesorului de matematică, domnului Ionescu.

Nume predicativ

 întrebări specifice funcției sintactice: cum este? cum sunt?

 poate fi însoțit de prepoziții: asemenea, aidoma, conform

 relație cu un verb copulativ

Situl este conform cerințelor impuse.

Complement circumstanțial de loc

 întrebări specifice funcției sintactice: unde?

 nu este însoțit de prepoziții

 substantivul formează expresii; cazul mai este numit și dativ locativ

Stai locului! (întrebare: Unde (cui) să stai?)

Complement circumstanțial de mod

 întrebări specifice funcției sintactice: cum? în ce fel? în ce mod? în ce chip?

 poate fi însoțit de prepoziții: asemenea, aidoma, potrivit; fără prepoziții dacă determina adjective/adverbe (inferior, sup
anterior, ulterior)

Mihai se comportă asemenea fraților meu. (întrebare: Cum se comportă?)

Complement circumstanțial de cauză

 întrebări specifice funcției sintactice: din ce cauză? din ce pricină?

 însoțit de prepozițiile datorită, din cauza

Din cauza disensiunilor ne-am certat.

Complement circumstanțial concesiv

 întrebări specifice funcției sintactice: în ciuda cărui fapt?

 precedat de prepoziția contrar (din adverb)

Cazul vocativ (V)

! Substantivele la cazul vocativ nu au funcție sintactică. Aceste substantive exprimă o chemare, o strigare, o invocație cu scopu
asupra unei comunicări și se separă de restul propoziției prin virgulă (inclusiv determinantul).

În general, substantivele la cazul vocativ sunt substantive proprii care denumesc nume de persoane sau animale domestice.
! În a doua propoziție substantivul la vocativ Mihai are un determinant, dragule. De remarcat că determinantul se separă împr
restul propoziției prin virgulă.

‒ Mihai, îmi spui ce citești?

‒ Mihai dragule, îmi spui ce citești?

Atunci când este folosit procedeul personificării și numele de animale, denumirile de obiecte, elementele naturii pot fi la cazul v

Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule… (Mihai Eminescu – Revedere)

Substantivul la vocativ poate sta la începutul propoziției, în interior sau la sfârșitul ei.

‒ Mihai, vino la mine!

‒ Vino, Mihai, la mine!
‒ Vino la mine, Mihai!

Caracteristica principală a vocativului este intonația suplimentară specifică, realizată la singular prin desinențele -e, -ule, la m
la feminin. La pluralul tuturor genurilor vocativul prezintă desinența -lor.

‒ Băiatule, de ce nu mă asculți!
‒ Fetițo, de ce nu mănânci?
‒ Dragilor, ce ne facem?

Vocativul se folosește în cazul unor adresări directe, motiv pentru verbele sunt la persoana a II-a. Subiectul gramatical este ne
forma verbului (sau este eliptic). El este dedus din context și este întotdeauna la persoana a II-a pronumelui personal.

‒Mircea, vino la masă! (tu)

‒Veniți, copii, la masă! (voi).

! Caracteristica de mai sus poate fi și un mijloc de a verifica dacă un substantiv este la la nominativ, dativ-genitiv sau la vocativ
poate fi înlocuit cu pronumele personal la persoana a II-a (tu, voi). Substantivele la celelalte cazuri se înlocuiesc cu pronumele
ea, ei,ele).

Declinarea
Substantive de declinarea I
 substantive feminine terminate la nominativ singular nearticulat în:
– a: mahala, macara, para
– ă: fată, sâmbătă, duminică, masă, casă, țară
– ea: stea, perdea, catifea, saltea
  substantive proprii feminine terminate în:
-a: Ana, Mihaela, Maria, Gabriela
 substantive masculine, comune și proprii, terminate la nominativ singular nearticulat în:
– a: Mina, Zaharia
– ă: tată, popă, vodă, vlădică
– substantivul zi (ziuă)
Substantive de declinarea II
 substantive masculine terminate la nominativ singular nearticulat în:
– u (vocală): codru, cuscru
– u (semivocală): erou, leu
– i (semivocală): tei, ardei
– consoană: copac, pom
 substantive neutre terminate la nominativ singular nearticulat în:
– u (vocală): cadru, teatru
– u (semivocală): cadou, tablou
– i (vocală): taxi
– i (semivocală): butoi, retevei
– o: radio, studio, tango, zero
– consoană: avion, tren
Substantive de declinarea III
 substantive masculine, feminine și neutre, terminate la nominativ singular nearticulat în:
– e: femeie, frate, nume, perete, vulpe, pește
– primele cinci zile ale săptămânii: luni, marți, miercuri, joi, vineri