IX.

CULTURA PRUNULUI
Prunus domestica L., Fam. Rosaceae, Subfam. Prunoideae

Importanţă, origine şi arie de răspândire

Importanţă. Prunul este una din cele mai importante specii de climat temperat, iar prin specia
Prunus salicina ș i pentru zonele de climat mediteranean.
În multe ţări cu tradiţie în cultura prunului, fructele acestei specii constituie o sursă importantă de
venituri, un produs alimentar şi industrial deosebit de valoros.
Fructele pot fi consumate în stare proaspătă, industrializate sub diferite forme (compot, dulceaţă,
gem, magiun, băuturi nealcoolice şi alcoolice etc.), fructe deshidratate, etc. De asemenea, fructele se pot
folosi la prepararea diferitelor mâncăruri. Compoziţia prunelor este foarte complexă: substanţă uscată
15,1-22,4%
substanţe pectice = 0,48-1,24%; vitamina C = 4,4-18,8 mg% (Roman R., Liliana Bulgaru, 1994), toate
acestea conducând la o valoare energetică mare, de 62 kcal. Totodată, prunele mai conţin: albumină 0,5%;
celuloză 6%; vitaminele A, B; săruri minerale de Fe, Ca, P, Mg, K, Na, Mn etc.
Importanţa deosebită a acestei specii se datorează şi altor însuşiri: plasticitate ecologică mare;
înmulț ire uș oară atât pe cale generativă, cât ș i vegetativă; precocitate, producț ii mari ș i constante; perioadă
lungă de valorificare a fructelor (peste 90 zile) datorită existenţei a numeroase soiuri cu epoci foarte
diferite de maturare, de la sfârşitul lunii iunie până în octombrie; proporț ia comestibilă a fructelor este foarte
mare, comparativ cu a altor fructe (94%); posibilităţi multiple de valorificare a fructelor, inclusiv la
export; din acest punct de vedere ţara noastră este favorizată, având posibilităţi de export în perioada iulie-
august, când în ţările occidentale există o mare cerere pentru aceste fructe.
Lemnuldeprunestedeosebitdeapreciatînindustriachimicăpentruobţinereacărbuneluiactiv,înindustria
mobilier,[Link]ț eseextragoseriedesubstanț ecuutilizăriînindustrieetc.
Unele soiuri, prin durata lungă a perioadei de înflorire, bogăţia, coloritul (alb, roz, roşu), al florilor
sau/şi frunzelor au un aspect decorativ foarte atrăgător şi sunt folosite în consecinţă.
Conț inutul ridicat în substanț e minerale ș i vitamine a prunelor proaspete, cât ș i deshidratate, fac din
aceste fructe adevărate surse de menţinere a sănătăţii şi de vindecare a unor boli.
Originea ș i aria de răspândire. Se presupune că această specie a fost adusă în sud-estul Europei.
din Caucaz, unde s-ar fi format prin încrucişarea naturală dintre P. Spinosa şi P. cerasifera.
Studii mai recente precizează că soiurile de prun provin din trei centre, după cum urmează:
Centrul euro-asiatic – cuprinde cea mai mare parte a Europei (în principal Balcani), coasta
caucaziană a Mării Negre şi Asia Mică. În aceste zone îşi au originea speciile Prunus institia Juss., Prunus
cerasifera Ehrh., Prunus domestica L. ș i Prunus spinosa L.
Centrul est-asiatic (China, Coreea, Japonia) este arealul de formare a soiurilor care provin din speciile
PrunussalicinaLind.,PrunustrifloraRoxb.,PrunusussuriensisRovetRostș iPrunussimoniiCarr.
Centrul nord-american (S.U.A. ș i Canada) este zona de origine a speciilor Prunus armeniaca.
Baylei, Prunusnigra Ait., Prunus hortulana Baylei ş.a.
Prunul este mult răspândit pe glob, în special în zonele temperate din emisfera nordică. Specia
ocupă locul al-VI-lea pe glob, după mere, citrice, banane, piersici şi ananas şi locul al-II-lea în zonele
temperate după măr, cu cca 1,7 milioane hectare şi o producţie totală de cca 13,5 milioane tone, din care o
producţie comercializată de peste 7 milioane tone. Producţia cea mai mare de prune se obţine în Asia,
urmată de Europa, America de Nord, America de Sud, Africa ș i Oceania.
Pe plan mondial, ţări mari producătoare sunt: China, S.U.A., Turcia, Argentina, Iugoslavia, România etc.
În Europa, ţările mai producătoare sunt: Iugoslavia, România, Germania, Bulgaria, Franţa etc.
În România, producţia de prune se situează între 400 şi 600 mii tone, la o suprafaţă de cca 65.000
ha. De remarcat, faptul că prunul este singura specie la care suprafeţele şi producţia nu au scăzut evident
chiar după anul 1990, de când ponderea producţiei este realizată în sectorul privat (cca 92%).

Particularităţi biologice şi ecologice

Specii care au contribuit la formarea soiurilor şi portaltoilor. Prunus cerasifera Ehrh. –
corcoduşul sau mirobolanul – răspândit în toată Europa şi Asia, cu ponderea maximă în Balcani şi
România. Specie cu mare plasticitate ecologică, cu fructe de mărimi, forme şi culori variabile. Este mult
utilizat ca portaltoi pentru prun, cais sau piersic. Este folosit ca sursă de gene pentru rezistenţa la
temperaturi scăzute, producţie mare şi maturare timpurie. Se pretează la hibridări interspecifice,
obţinându-se multe genotipuri.
Prunus spinosa L.–porumbarul– este singura specie de prun aflată în stare spontană în ţară
noastră. Are fructele mici (cca 1 g), dar sunt şi varietăţi cu fructe mari, unele chiar introduse în cultură. P.
1
spinosa are o variabilitate redusă, este puţin folosit în ameliorare. Totuşi, au fost obţinuţi mulţi genitori.
Este o specie rustică, rezistentă la ger şi secetă, poate fi întrebuinţat ca portaltoi pentru prun, cais, piersic.
mai ales formele viguroase care drajonează mai puţin. A. Liacu a omologat ca portaltoi Porumbarul de
Iaşi. Unele varietăţi sunt foarte decorative.
Prunus domestica L. – prunul de grădină, prunul domestic sau prunul vânăt. Deşi există multe
ipoteze privind originea acestei specii (Crane, 1949; Lawrance, 1952; Rîbin, 1936; Jukovschi, 1965;
Salesse, 1973, 1979), dovezile nu sunt concludente rămânând o problemă de studiu. În România,
majoritatea soiurilor de prun din cultură apar ț in acestei specii. Are o înrădăcinare superficială, talie
mijlocie, drajonează uşor, fructele sunt de calitate. Reprezintă o bună sursă de gene pentru ameliorarea
conț inutului în zahăr, înflorire târzie, productivitate mare. Este mai sensibil la boli ș i ger.
Prunus insititia L. – goldan, scolduş – prezintă trei varietăţi: italica, syriaca, nigra, toate
asemănătoare cu P. domestica. Drajonează mai puternic decât P. domestica, fiind şi mai rezistent la
Factorii ecologici. Pomii prezintă un polimorfism accentuat, iar fructele sunt variabile ca mărime (20-25
mm) ș i culoare, cu pruina multă ș i pieliț ă subț ire. Pulpa este semicărnoasă sau apoasă, acriș oară ș i în
general astringentă, aderentă la majoritatea soiurilor.
Prunus salicina L. indl. (Prunus triflora)–prune japoneze. Are capacitate mare de adaptare la sol.
mai puț in la climă. Pomul se aseamănă cu P. domestica. Este o sursă bună de gene pentru culoare, mărime
şi consistenţa fructului. Din acesta s-au format multe soiuri superioare, mai ales în zonele mediteraniene.
Prunus simonii Carr.–prunullui Simon, prună caisă. În Europa este răspândit mai mult în păduri. Fructul
esteturtit,roș u-închissaupurpuriu,cupulpafermăaromată,aderentă,intrărepedeperodș iesteproductiv.
Prunus ussuriensis Kev. et Kost–prunul de Ussuria– se încrucişează uşor cu soiurile americane şi
japoneze. Este rezistent la ger, bogat în zahăr şi aromat.
Specii americane
Prunus americana Marsh.–prunul american– este cea mai răspândită specie în America de Nord. Este
folosit ca sursă de gene pentru rezistenţa la boli şi poate fi folosit (ocazional) ca portaltoi pentru prun şi piersic.
Prunus alleghaniensis Porter–prunul de Allegany– este în general asemănător cu P. americana,
este mai rezistent la boli, puţin pretenţios faţă de sol, dar drajonează mult.
PrunusangustifoliaMarsh.–pruna gâştelor–s-a folositînAmericapentruobţinereaunor soiurilocale.
Prunus maritima Marsh.– prunul de plajă– arbust, nu tolerează solurile umede, este rezistent la
ger şi productiv. Fructele prezintă o mare variabilitate calitativă, de formă şi culoare.
Prunus hortulana Bailey– pruna hortulană– formează uşor hibrizi cu alte specii de prun american.
Prunus gracilis Engelm et Gr.–prune de Oklahoma– asemănător cu P. maritima. Creşte bine pe
solurile nisipoase.
Prunus mexicana–prunul mexican– este rezistent la secetă şi nu drajonează.
Alte specii: P. munsoniana, P. nigra, P. subcordata, P. umbelata, P. Besseyi – au fost şi sunt puţin
folosite în programele de ameliorare moderne.
Obiective principale şi metode utilizate în ameliorarea prunului
Actualul program de ameliorare genetică a prunului în România are obiective similare cu cele
urmărite pe plan mondial şi se referă la însuşirile de calitate ale fructelor, de adaptare ecologică a pomilor,
de rezistenţă la boli şi dăunători ([Link], V. Cociu, 1991).
Dintre principalele obiective precizăm:
Epoca de maturare să fie cât mai lungă. Sortimentul actual de prun trebuie completat cu soiuri.
timpurii de calitate superioară. Pot fi utilizaţi ca genitori pentru acest caracter soiurile: Gras românesc,
Grăsime ameliorată, Anna Späth, Vinete Româneș ti, Valor, Prezident, Blue free etc.
Mărimeafructeloresteoînsuşireabsolutnecesară.Genitori:Record,Dunăreaalbastră,Dâmboviţa,Vâlceanetc.
Detaș area uș oară a sâmburelui de pulpă–genitori: descendenț i ai soiului Vinete de Italia.
Culoarea este un caracter important pentru valorificare. Sunt mai solicitate fructele de culoare verde.
cu diferite nuanţe şi culoare albastră, în special ultramarin.
Fermitatea pulpei – caracteristică necesară manipulării, transportului şi prelucrării. Genitori
recomandaţi: Bărdace, Alina, Tita, Flora, Prezident etc.
Conț inutul în zahăr ș i aciditate: minim 1,5 % aciditate ș i 8-9 % zahăr. Genitori: French improved,
Preș edinte, Gras românesc, Agen, Vinete româneș ti, Montfort, Sugăr etc.
Conț inut bogat în vitamina C. Genitori: Ialomiț a, Stanley, Sarmatic, Dâmboviț a, Gras românesc,
Gras ameliorat etc.
Gustul fructelor – caracter subiectiv – influenț at de consumator
Însuşiri necesare pomului:vigoare redusă, tip de fructificare spur şi semispur, înflorire târzie,
autofertilitate, productivitate mare, precocitate de rodire.

2
 Însuşiri necesare atât fructului, cât şi pomului: rezistenţa sau toleranţa la boli şi dăunători:
Xanthomonas pruni, Transchelia pruni-spinosae, Coryneun beyjerincki, Monilinia laxa, Brachycandus
helichrysi (afide), virusul poxului prunului – sunt cei mai periculoș i dăunători ș i boli ai prunului.
Metode de ameliorare
- Metode standard– hibridarea şi selecţia clonală
-Metode neconvenţionale – mutageneza artificială, biotehnologiile.

Sortimentul de soiuri vezi Lp

Portaltoii prunului Lista oficială a soiurilor admite la înmulţire un număr de 12 portaltoi, dintre
care 9 sunt generativi şi 3 vegetativi. Atât în ţara noastră, cât şi pe plan mondial, lista portaltoilor pentru
Prun este mult mai mare ș i într-o dinamică accentuată.
Corcoduşul sau mirobolanul– este unul dintre cei mai vechi şi mai utilizaţi portaltoi pentru prun;
aceasta pentru că materialul semincer se produce uşor, are procent ridicat de germinare şi producţii
ridicate de puieţi care se prind şi cresc bine în câmpul I, asigură procent mare de prindere la altoire şi este
compatibil cu majoritatea soiurilor; nu drajonează cu excepţia unor biotipori. În plantaţie, pomii altoiţi pe
acest portaltoi au o mare plasticitate ecologică, imprimă pomilor vigoare mare, precocitate medie,
longevitate (30-40 ani), productivitate şi fructe de calitate. Ca inconveniente precizăm: vigoare mare,
neuniformitate în livadă, incompatibilitate sau compatibilitate slabă cu unele soiuri: Tuleu gras, Gras
românesc, Record, Peche, Anna Späth, Silvia etc.
Corcoduşul se înmulţeşte de regulă pe cale generativă, cu procente de răsărire de 58-85, dar şi
vegetativă, prin butaşi, cu procente de înrădăcinare cuprinsă între 50 şi 90 (Liacu, 1956, Botu, 1978, Duţu,
1983). Unii autori (Haward şi Heppner, 1929; Bordeianu ş.a., 1964) au arătat că mirobolanul cu fructe
galbene şi verzi prezintă o compatibilitate mai bună şi o rezistenţă superioară la ger, comparativ cu
biotipurile cu fructe roşii.
Cutoate calităţile acestui portaltoi, se recomandă a nu se folosi populaţiile naturale de mirobolan ci
anumite clone selecţionate.
Dintre clonele decorcoduş, cele mai valoroase şi mai utilizate sunt:
Corcoduş 163– portaltoi românesc ce se înmulţeşte pe cale vegetativă prin butaşi lignificaţi.
Procentul de înrădăcinare este de 70. Este viguros, cu bun ancoraj în sol, nu drajonează, este rezistent la
temperaturi scăzute, dar sensibil la secetă. Este incompatibil cu soiurile din grupa Tuleu şi Renclod. Se
foloseşte foarte puţin.
Mirobolan B (P. cerasifera) - face parte dintr-o serie mai numeroasă (A.C.D.), obţinut în Anglia.
este viguros, se înmulț eș te uș or prin butaș i, mai greu prin marcotaj, are un ancoraj bun în sol ș i drajonează
puţin. Soiurile altoite au productivitate ridicată, dar intră târziu pe rod.
Este sensibil la ger şi nu are compatibilitate cu soiurile de tip Renclod şi Mirabelle (Glenn, 1961).
Nu se foloseşte în România.
Mirobolanul de Lesdain – portaltoi belgian, se înmulţeşte generativ, dar şi vegetativ prin butaşi.
Solicită soluri uşoare şi umede. Este incompatibil cu Renclod Althan şi alte soiuri.
Mirobolan 29 C– portaltoi american (1915), de vigoare mare, se înmulț eș te prin butaș i. Are un
ancorare în sol slab. Drajonează puţin.
Miroval –portaltoi românesc, se înmulţeşte prin butaşi lignificaţi. Are bun ancoraj în sol, nu
drajonează. Imprimă soiurilor precocitate, productivitate şi calitate superioară fructelor.
Prunul franc– se obţine din sâmburii unor soiuri locale sau străine. Aceşti portaltoi au o bună
compatibilitate cu toate soiurile, imprimă o vigoare de creştere mai redusă, pomii sunt mai precoce şi uneori
mai productivi.
P.F. Roşior văratec – portaltoi românesc (1998), de vigoare medie, cu bun ancoraj în sol, bună
adaptabilitate la sol, drajonare redusă, compatibilitate bună cu toate soiurile.
P.F. Gălbior–portaltoi românesc (1984 – Iaşi), de vigoare medie, cu bună înrădăcinare şi bună
compatibilitate. Se înmulţeşte generativ.
P.F. Renclod verde F.– portaltoi românesc (1976), cu înmulţire generativă, semiviguros.
Oteşani 8 – portaltoi românesc (1980), cu înmulţire generativă, dar şi prin butaşi.
Oteș ani 11– portaltoi românesc (1957), cu înmulț ire vegetativă (butaș i), dar ș i prin meristeme,
semiviguros, cu bun ancoraj, cu drajonare slabă.
P.F. Buburuz– portaltoi românesc (1968), cu înmulţire generativă, de vigoare medie, ancoraj bun şi
drajonare redusă, sensibil la acarieni, tolerant la Sharka.
P.F. Scoldus – portaltoi românesc (1984), cu înmulţire generativă, de vigoare medie, rezistent la boli, la
temperaturi scăzute; creşte pe soluri subţiri, cu grad ridicat de argilă. Are mai multe clone, cea mai bună fiind
Scolduşl,caresefoloseşteînprogrameledeamelioraredinRomâniaşiFranţ[Link]şteînculturăfoartepuţin.

3
 P.F. Voineşti B– portaltoi românesc (1976), se înmulţeşte pe cale generativă, de vigoare mică spre
mijlocie (semidwarf) pe care o imprimă şi soiurilor altoite.
Brompton – portaltoi englezesc de vigoare mare, cu bun ancoraj şi cu tendinţă de drajonare.
Pixy - portaltoi englezesc (1969), se înmulț eș te vegetativ (butasi ș i marcotaj), soiurile altoite au o
vigoare mică (semidwarf), sunt precoce şi productive.
Saint Julien A– portaltoi obţinut în Anglia (1928), se înmulţeşte prin butaşi lignificaţi şi chiar
marcotaj.
Alţi portaltoi din P. domestica şi P. insititia: Saint Julien Hibrid 1, Ackerman, Saint Julien G.F.
655-2, Saint Julien K etc.

Portaltoi interspecifici:
Ishtara(1950-Franţa) =Belsiana (Prun diploid) x (P. cerasifera x [Link])– se înmulţeşte prin butaşi.
Myran= (P. cerasifera x P. saliciana) x P. persica (Franţa).
Citaț ie(SUA) = (P. mume x P. cerasus) x P. Amygdalus x (Nemaguard x R. Red Globe). Se
înmulţeşte prin butaşi.
G.F. 677 ș i G.F. 557 = P. persica x P. amygdalus (Franț a).
Marianna G.F. 8.1.= P. cerasifera x P. munsoniana (Franţa), de vigoare foarte mare, se înmulţeşte
prin butaşi.
Marianna 2624= P. cerasifera x P. munsoniana (1940, SUA).
Marianna 4001 = [Link] x P. munsoniana, este de vigoare foarte mare. Ca portaltoi pentru prun
se mai poate folosi piersicul şi zarzarul pentru anumite soiuri şi condiţii ecologice.
De asemenea, mai sunt folosite ca portaltoi speciile americane destinate în special unor soiuri.
americane. Dintre acestea, cele mai importante specii sunt: Prunus hortulana, P. americana, P. maritima,
P. tomentosa (Vişinul de Nanking), P. besseyi (Vişinul de nisip).
Particularităț ile de creș tere ș i fructificare ale prunului
Sistemul radicular. Creşterea sistemului radicular este influenţată de portaltoi, soi, tipul de sol şi
sistemul de întreț inere.
Astfel, la prunii pe rădăcini proprii sistemul radicular este bine dezvoltat. Majoritatea rădăcinilor se
găsesc în stratul de sol cuprins între 12 şi 36 cm. Rădăcinile constituie 27-45 % din greutatea pomului,
acestea având direcţie orizontală şi oblică, majoritatea fiind de ordinul II-IV. Dezvoltarea rădăcinilor în
plan orizontal este influenț ată de soi ș i densitate. Mulț i portaltoi de prun franc au proprietatea de a emite
drajoni, fenomen dăunător în plantaţie. Situarea rădăcinilor în stratul superior al solului permite cultura
prunului şi pe soluri mai subţiri, cu conţinut ridicat de argilă şi cu drenaj aerohidric deficitar.
Înrădăcinarea superficială prezintă dezavantajul că reduce rezistenţa pomilor la ger şi secetă.
La pomii altoiţi pe corcoduş, rădăcinile sunt lungi şi subţiri, pătrund mai adânc în sol, chiar până la
120-130 cm, dar marea masă a lor se află în stratul de sol cuprins între 30 şi 60 cm. În plan orizontal,
Acestea depăș esc de 2-3 ori proiecț ia coroanei.
Partea epigee. Partea epigee este determinată genetic, variind în funcţie de soi.
Trunchiul este în general drept, mai rar torsionat (Roşior văratec, Montfort), cu ritidomul neted
(Anna Spath, Renclod verde) sau crăpat sub formă de plăci poliedrice (Agen, Rivers timpuriu). Ca
înălţime, majoritatea soiurilor formează un trunchi mijlociu, cu diametrul în medie de 25-35 cm.
Coroana naturală variază mult în funcţie de unghiul de ramificare a ramurilor, precum şi de vigoare.
lor. Astfel, aceasta poate fi: fusiformă (Izium, Eric, Simon), piramidală (Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Gras
românească, De Bistriţa), invers piramidală (Anna Späth, Peche, Uriaşe), globuloasă (Agen, Renclod negru,
Ontaria, Vinete de Italia), turtită (Renclod verde, Montfort) etc. De asemenea, după capacitatea de ramificare şi
tipul de fructificare, soiurile pot avea coroane dese (Agen, Minerva) sau rare (Nectarina roşie, Stanley) care
fructifică în special pe buchete de mai. Alte soiuri (Tuleu gras, Vinete româneşti, Grase româneşti) fructifică pe
ramuri mijlocii şi lungi. Diametrul coroanei în perioada de rodire maximă poate atinge 4-7 m. În mod natural
Prunul poate ajunge la 8-10 m înălț ime, dar în plantaț ii nu depăș eș te 4-5 m.
Prunul are o creș tere puternică mai ales în perioada de tinereț e, lungimea ramurilor anuale atingând
frecvent 1-1,5 m, fapt ce permite formarea rapidă a coroanelor prin operaţiuni în verde.
La aceste soiuri, coroana se îndeseşte uşor (Centenar, Agen), necesitând lucrări de formare mai
deosebite, în timp ce la cele de tip “spur” capacitatea de ramificare şi de formare a lăstarilor anticipaţi este
redusă.
În afară de specificul biologic al soiurilor şi portaltoilor, vigoarea pomilor mai este influenţată de
condiț iile ecologice ș i în special tehnologice.
4
 Ramurile fructifere ale prunului se pot clasifica în: ramuri preflorifere (pintenul, spinul şi smiceaua)
şi ramuri florifere (buchetul de mai, ramura mijlocie şi ramura lungă). În condiţii ecologice şi tehnologice
favorabile, ramurile preflorifere evoluează în ramuri florifere.
Buchetele de mai au inseraţi mai mulţi muguri floriferi şi puţini vegetativi şi trăiesc 3-6 ani.
Ramurile mijlocii au 5-30 cm lungime şi au inserate pe ele atât muguri floriferi în treimea mijlocie, cât şi
vegetativi către vârf. Ramurile lungi întâlnite cu preponderenţă la anumite soiuri (Superb, Vinete
româneşti) prezintă la bază 1-3 muguri vegetativi, apoi muguri vegetativi şi floriferi în grupuri, iar spre
vârf din nou muguri vegetativi. Cunoaşterea acestor ramuri are importanţă la efectuarea tăierilor de
fructificare pentru a nu îndepărta porţiunile cu muguri floriferi.
Florile prunului sunt hermafrodites, cu petale albe sau albe-verzui, de dimensiuni diferite. Înflorirea
are loc înainte de înfrunzire (Nectarina roşie, Stanley, Silvia), simultan cu înfrunzirea (Vinete de Italia)
sau după înfrunzire (Centenar, Vinete româneşti).
Fructele sunt drupe de dimensiuni, forme, gust, aromă şi culori foarte diferite, după cum au fost
prezentate la 7.2.3., acestea fiind caractere de soi. De asemenea, fructele pot fi grupate după destinaţie:
pentru consum în starea proaspătă, pentru semiindustrializare sau industrializare sub diferite forme.
Ciclul anual. Prunul porneşte în vegetaţie primăvara timpuriu (jumătatea lunii martie) şi trece prin
următoarele fenofaze: umflarea mugurilor vegetativi, începutul cre ș terii lăstarilor, umflarea mugurilor
floriferi, înfloritul, legarea şi creşterea fructelor.
Umflarea mugurilor floriferi este influenţată de evoluţia temperaturii şi poate dura 4-12 zile.
Înflorirea are loc primăvara după celelalte specii drupacee (aprilie), florile nefiind afectate decât foarte rar.
de brumele târzii de primăvară. Epoca de înflorire este diferită, soiurile grupându-se astfel: cu înflorire
timpurie (Silvia, Simionis, Ţar, Victoria, Gras românesc), cu înflorire mijlocie (Nectarina roşie, Stanley) şi
cu înflorire târzie (Tuleu gras, Vinete româneș ti, Agen, Vinete de Italia, Anna Spath).
Cea mai importantă fenofază este cea a înfloritului, deoarece are un rol determinant în asigurarea
recoltelor. Aceasta este determinată genetic, dar variază de la soi la soi, dar în limite relativ restrânse în
cadrul speciei. Data declanș ării înfloritului poate varia de la o zonă la alta, dar soiurile îș i păstrează
ordinea conform determinismului lor genetic. Diferenţa poate varia de la 1-2 zile până la 7-15 zile.
Referitor la biologia înfloririi, iar în cadrul acesteia la procesul polenizării ș i fecundării, soiurile
De prun se grupează astfel: autofertile (autocompatibile), autosterile (autoincompatibile), interfertile.
(intercompatibile) sau intersterile, în funcţie de natura polenului.
Soiuri autofertile: Anna Spath, Agen, Stanley, Vinete româneşti, Renclod verde, Sugar, Victoria
Bosniace, Vinete de Italia, Gras românesc, Gras ameliorat, Ontaria, Record.
Soiuri autosterile: Tuleu gras, Montfort, Renclod negru, Renclod Altham, Tuleu timpuriu, Tuleu
dulce, Centenar, Dâmboviţa, Superb, Peche, Ţar.
Soiuri parţial autofertile: Silvia, Rivers timpuriu, Wilhelmina Späth. În funcţie de procentul de
grăunciori de polen germinat, soiurile se pot clasifica astfel:
- rele polenizatoare(sub 30%): Vision (2%), Silvia (13,3%), Althan (19,7%), Grand Prize (15,7%);
-bune polenizatoare(30-60%): Rivers timpuriu (30,3%), Blue free (34,2%), Stanley (43,4%)
Peche (45,3%);
-foarte bune polenizatoare(peste 60%): Valor (60,9%), Iraquois (68,7%), Gras ameliorat (81,1%)
Anna Spath (81,4%).
Stabilirea celor mai buni polenizatori şi, deci, asigurarea fecundării cu polen corespunzător naturii
ereditarea fiecărui soi poate să dubleze sau chiar să tripleze producț ia, chiar în afara sporului ce se poate
obţine printr-o agrotehnică superioară.
Autosterilitatea se datorează în special androsterilităţii. Nu se cunosc perechi de soiuri intersterile.
În concluzie, precizăm că pentru o producţie bună, într-o parcelă trebuie să existe soiuri
polenizatoare care să aibă aproximativ aceeaşi perioadă de înflorire cu soiurile de bază.
Pentru o producţie normală este suficientă polenizarea a cca 20-30% din flori, iar procentul de
legare să fie de cca 45%. În urma căderii fiziologice (19-30%) rămân în pom până la maturitate cca 20-
30% fructe.
Creș terea lăstarilor la prun are loc, de regulă, într-un singur val, în mai-iulie la pomii tineri ș i mai-
iunie la pomii maturi.
Prunul intră în perioada de repaus în a II-a jumătate a lunii octombrie şi prima jumătate a lunii
noiembrie.
Alternanț a de rodire este mai redusă la soiurile de prun decât la măr, aceasta fiind favorizată de o
supraproducț ie dintr-un an (nereglată), de condiț iile ecologice improprii sau de nerespectarea tehnologiei
de cultură.
Nu toate soiurile prezintă alternanţă de fructificare.

5
 Vârsta intrării pe roda prunilor este influenţată de soi, portaltoi, agrotehnica aplicată. Astfel, unele
soiuri (Agen, Stanley, Centenar) fructifică încă din anul 3-4 de la plantare, altele la 5-6 ani (Tuleu gras,
Anna Späth).
Productivitatea prunului este, în general, mare, cu variaţii semnificative de la soi la soi, cu diferenţe
între zone, în funcţie de tehnologia de cultură etc.
În cadrul aceluiaşi soi, producţia creşte treptat până la 10-12 ani, rămâne relativ constantă încă 8-10
ani, după care scade treptat.
Longevitatea prunului este mai scurtă comparativ cu cea a mărului ș i părului ș i se datorează unei
dezvoltări ontogenetice mai rapide, intrarea pe rod mai devreme, sensibilitatea la anumiţi factori de stres
Majoritatea soiurilor de prun altoite pe corcoduş trăiesc în medie 25-30 ani, dar pot ajunge la 40-50.
ani ș i chiar mai mult.
Perioada de creș tere durează 3-7 ani, cea de început a rodirii 4-6 ani, iar cea de rodire 10-14 ani.
După 25-30 de ani, intră, de regulă, în perioada de declin.
Cerinț ele prunului faț ă de factorii ecologici
Cerinț ele faț ă de temperatură ale prunului sunt moderate, această specie reuș ind bine în zonele în
care temperatura medie anuală este de 8,5-11oC. Rezistenţa la ger a soiurilor de prun depinde de specia din
care provin ș i locul de origine, de durata repausului ș i dinamica temperaturilor în cursul iernii, de gradul
de călire a plantelor, de tehnologia aplicată, de starea fitosanitară etc.
Cele mai rezistente soiuri sunt cele provenite din prunul canadian, din cel din Ussuria şi cel
american, care au ca limită de rezistenţă până la –50…-55 oC. Soiurile provenite din P. domestica rezistă
până la –32…-36 oC şi chiar–38 oC în condi ț iile călirii corespunzătoare ș i a descre ș terii treptate a
Amplitudinile mari de temperatură sunt dăunătoare pomilor.
În faza de boboc, florile rezistă până la –3 oC…-4,4oC, florile deschise de la–0,5 la–2,2 oC, iar
fructele legate la–0,5…-1,1oC. Cel mai sensibil organ al florilor este pistilul, apoi ovarul.
Cea mai critică fenofază faţă de temperatură este înflorirea, când temperatura trebuie să fie între 10
şi 12oC, iar temperaturile diurne extreme să depăș ească 2oC, respectiv 25oC, altfel florile cad în masă sau
fecundarea este deficitară.
Necesarul de temperatură activă pentru declanşarea înfloritului este în medie de 321oC, pentru maturarea
fructelor 2000-2200oC la soiurile timpurii şi de 3200-3500oC pentru soiurile târzii. Media anuală a maximelor
să fie cuprinsă între 16oC ș i 17oC, iar media minimelor de +3,9…+4,4oC (Gh. Anzar, 1984). În toate zonele de
cultura prunului se asigură necesarul de frig pentru ieşirea din repausul biologic.
Excesul de căldură, însoţit de secetă şi vânturi uscate, este dăunător culturii prunului. Temperaturi
mai mari de 35oC determină blocarea creşterilor şi arsuri pe frunze, ramuri şi fructe.
Cerinț ele faț ă de apă. Prunul ș i, în special, soiurile europene sunt pretenț ioase faț ă de regimul
hidric. Aceste pretenţii sunt satisfăcute în zonele în care cad anual 600-700 mm, din care 200-250mm în
lunile mai, iunie şi iulie. Umiditatea relativă optimă este de 68-72, iar în iulie de 56-64 %. În celelalte
zone, cu precipitaţii sub aceste limite, reuşita deplină a culturii prunului este posibilă numai în condiţii de
irigare. Portaltoiul este cel care imprimă cerinţele faţă de apă. Astfel, prunul franc are pretenţiile cele mai
mari, urmat de corcoduş şi minime soiurile altoite pe zarzăr sau piersic. Pe acelaşi portaltoi şi în aceeaşi
zonă soiurile târzii necesită cantităţi mai mari de apă, comparativ cu cele timpurii.
Excesul de umiditate din sol este dăunător soiurilor altoite pe portaltoi zarzăr şi piersic şi mai puţin
dăunător celor altoite pe prun franc. De asemenea, precipitaţiile abundente şi reci din timpul înfloritului
împiedică polenizarea, iar cele din timpul maturării fructelor favorizează atacul unor boli criptogamice
(Monilinia, Polystigma) ș i deprecierea fructelor.
S-a constatat că prunul reuș eș te cu rezultate bune ș i în zonele de stepă unde precipitaț iile coboară
chiar sub 550 mm, dacă celelalte măsuri agrotehnice sunt respectate, inclusiv normarea încărcăturii de rod.
Cerinț ele faț ă de lumină ale prunului sunt moderate, dar producț iile cele mai mari cantitativ ș i
calitativ s-au obţinut atunci când a fost plantat pe versanţii bine expuşi. În condiţii de iluminare deficitară
pomii devin mai sensibili la ger, produc mai puţin, iar fructele sunt mai mici, slab colorate şi cu un
conț inut mai scăzut în zahăr. Lumina poate deveni insuficientă ș i în plantaț iile prea dese, mai ales la
soiurile cu capacitate mare de ramificare. La acestea zonele umbrite se degarnisesc şi chiar se usucă.
Pentru asigurarea unor condiţii normale de iluminare trebuie corelate expoziţia, distanţa de plantare cu
vigoarea pomilor şi alegerea formei de coroană optimă.
Cerinț ele faț ă de solul prunului sunt modeste, acesta creș te ș i fructifică bine aproape pe toate
tipurile de sol dacă ceilalţi factori nu sunt limitativi. Majoritatea portaltoilor prunului au o capacitate mare de
adaptare la diferite tipuri de sol.
În general, prunul poate da rezultate bune ș i pe solurile argilo-nisipoase ș i chiar pe cele nisipoase cu
suport argilos, dar sunt recomandate solurile mai calde şi mai ravene de tip cernoziom. Nu sunt
6
recomandate solurile sărăturate. Prunul este specia care poate suporta cel mai larg interval al pH-ului: 5,5-
8,4 (optim 5,8-7,2). De asemenea, această specie rezistă până la un conţinut de 15-16% CaCO 3în sol
(optim până la 10%), 30-50% argilă în zonele cu suficiente precipitaţii. Prunul este sensibil la scăderea
conț inutului de oxigen, având pretenț ii mari faț ă de porozitatea de aeraț ie (15-20%) ș i nu rezistă la excesul
de umezeală timp îndelungat. Această specie creşte bine numai pe solurile în care volumul de sol neafectat
de procese de gleizare, la dispoziţia sistemului radicular, este de minim 30%. Este o condiţie obligatorie
pe toate tipurile de sol, indiferent dacă celelalte însuşiri fizico-chimice sunt normale.
Particularităţi tehnologice
Specificul producerii materialului săditor
De ș i are o tehnologie de cultură relativ facilă, producerea materialului săditor a pus probleme
pepinieriştilor şi pomicultorilor.
Din multitudinea portaltoilor, cei mai folosiţi sunt corcoduşul sau clone ale acestuia şi prunul
comun. Importanţă deosebită pentru înmulţirea prunului au căpătat-o în ultimul timp formele
interspecifice prezentate.
Problemele majore ale înmul ț irii prunului sunt bolile virotice, în special plum-pox ș i
compatibilitatea dintre portaltoi ș i soi.
Atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră, marea majoritate a pomilor ce se plantează sunt altoiţi.
Există puţine excepţii, mai ales pentru soiurile autohtone ce drajonează şi ale căror producţii sunt destinate
industrializării.
Corcoduşul creşte rapid, puieţii se pot obţine atât în şcoala de puieţi, cât şi prin semănare direct în
câmpul I. În cazul semănării în câmpul I, pentru a obţine pomi cu sistemul radicular mai ramificat, în luna
iunie este necesară scurtarea pivotului puietului la adâncimea de 15-20 cm. În şcoala de puieţi, corcoduşul
trebuie semănat mai des, pentru a nu depăşi grosimea optimă de altoire. În câmpul I se altoieşte mai întâi
prunul franc şi apoi corcoduşul (P. Parnia, 1992), La noi în ţară se practică altoirea cu mugure dormind, iar
în caz de neprindere sau degerare peste iarnă se va utiliza realtoirea cu mugure în placaj, altoirea cu
mugure crescând sau cu ramură detaşată. Majoritatea soiurilor de prun formează lăstari anticipaţi viguroşi
încă din câmpul II, ceea ce permite proiectarea primului etaj al coroanei.
Portaltoiul franc asigură o mai bună uniformitate a pomilor în plantaţie, dar creşte mai greu în
pepinieră, unii puieţi nu ajung la grosimea standard de altoire în câmpul I, spre deosebire de corcoduş care
depăşeşte această grosime. De aceea, prunului i se va lăsa la rărire un spaţiu mai mare, iar corcoduşul va fi
lăsat mai des.
Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor
Organizarea teritoriului şi lucrările premergătoare sunt asemănătoare cu a celorlalte specii. Prunul
se poate cultiva în mai multe sisteme cum ar fi:
Pruni în fâneaţă de regulă pe pantă mare (peste 30 %) şi chiar pe mici platouri. Se folosesc
soiuri locale, de regulă pe rădăcini proprii, conduşi cu trunchi înalt şi coroană naturală liberă. Este
sistemul cel mai vechi practicat în cultura prunului. Producţiile sunt mici şi calitativ inferioare, destinate
mai ales industrializării.
-Sistemul agro-pomicol se practică în gospodăriile individuale din zona colinară şi constă în
cultivarea unor fâşii mici de teren (0,1-1,0 ha) cu plante anuale intercalate de pruni şi alte specii de pomi
sau arbuşti fructiferi. Se recomandă mai ales în zonele agroturistice.
Sistemul familial– reprezentat de grădinile familiale, cu suprafeţe de 0,2-1 ha. Sunt destinate
consumului propriu, semiindustrializării şi, într-o mică parte, comerţului local sau zonal.
-Sistemul de culturi pure – este cel mai predominant în România ș i pe plan mondial. Scopul acestor
culturi este comercializarea. Prunul se cultivă în cultură pură în toate cele trei sisteme: extensiv (clasic),
intensiv ș i superintensiv.
-Sistemul extensiv este cel mai răspândit la noi în ţară, dar şi pe plan mondial. Pomii folosiţi sunt de
vigoare mare, altoiţi pe corcoduş. Distanţele de plantare sunt mari: 6-7 m x 5-6 m, realizând densităţi de
230-240 pomi/ha. De asemenea, distanţe mai mari (7 x 7 m) se practică şi în cazul recoltării mecanizate a
fructelor. În acest sistem pomii nu acoperă tot spaţiul destinat, investiţiile sunt relativ reduse, iar
capacitatea de producț ie mică (5-8 t/ha). Există tendinț a de renunț are la acest sistem.
Sistemul intensiv -a apărut ceva mai târziu (1970). Indiferent de forma de coroană aleasă,
Distanț ele de plantare pentru acest sistem sunt de 4,5-5 m x 3,5-4 m, chiar 5 x 5 m. Folosirea acestui sistem
de cultură la prun implică soiuri şi portaltoi specifici, iar aceştia să fie în corelaţie cu factorii de mediu.
Sistemul superintensiv–se află în faza de cercetare. Acest sistem este diferit de cel de la măr.
Soiurile ș i portaltoii de prun nu au încă o vigoare foarte redusă, în plus au ș i alte caracteristici de creș tere
şi fructificare. Se pot obţine densităţi de 1111-2222 pomi/ha, ceea ce corespund următoarelor distanţe de
plantare: 1,5 x 6,0 m; 1,5-5,0 m sau 2x3; 2x4; 2x5 m etc.
7
 Sistemul de cultură cu densităţi mari de 1000-1500 pomi/ha include obligatoriu verigi tehnologice
specifice, cum ar fi tăierile în verde, realizarea unei anumite structuri a coroanelor prin tăieri, fertilizare,
combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Amplasarea prunului în teren se face ţinând seama de cerinţele acestei specii faţă de factorii
ecologici. Pe terenurile cu pantă medie, prunul se amplasează pe tot versantul, evitându-se văile reci şi
excesiv de umede. Pe terenurile cupantă mare (15-25 %), prunul se amplasează în treimea mijlocie a
pantei, pe expoziţii sudice, sud-vestice sau sud-estice. În zonele deficitare în precipitaţii puternic iluminate
se amplasează la baza pantei pe expoziţie nordică, estică sau vestică, unde deficitul hidric este mai redus.
Epoca optimă de plantare a prunului este toamna, după căderea frunzelor, până la venirea
îngheț ului. În situaț ii deosebite, prunul se poate planta ș i primăvara foarte devreme, imediat ce se poate
intra în câmp. Deşi există posibilitatea de a se planta şi în ferestrele iernii, când temperatura este de peste
2-3oC, nu recomandăm această epocă datorită riscurilor foarte mari. Datorită faptului că multe soiuri de
prun sunt autosterile, iar cele autofertile dau producţii mai mari în cazul polenizării încrucişate, se
recomandă plantarea în aceeaşi parcelă a 3-4 soiuri cu înflorire apropiată, aproximativ aceeaşi epocă de
maturare şi necesită aceeaşi agrotehnică.
Raportul între soiurile de bază şi cele polenizatoare poate fi de 1:1; 1:2; 1:3 sau 1:4. Soiurile
polenizatoare se vor amplasa în aşa fel încât să nu existe o distanţă mai mare de 25-30 m faţă de cele de
bază.
Este important de reț inut faptul că la acelaș i soi diferiț i polenizatori au o influenț ă diferită nu numai
asupra producţiei, dar şi asupra raportului pulpă/sâmbure, conţinutului în substanţă uscată, coloraţiei, a
epocii de maturare şi duratei de păstrare a fructelor.

Tăierile la prun reprezintă una din verigile tehnologice esenţiale în obţinerea producţiei. Tăierile se
grupează în două: de formare şi fructificare, fără a exista o barieră netă între ele.
Tăierile de formare încep odată cu plantarea pomilor şi au ca obiective de bază următoarele:
formarea unui schelet viguros şi armonios repartizat;
-garnisirea cât mai rapidă a ramurilor de schelet şi semischelet cu ramuri de rod;
-facilitarea lucrărilor mecanizate etc.
Cele mai răspândite forme de coroană la prun sunt: vasul ameliorat, vasul suprapus, vasul aplatizat.
piramida întreruptă, piramida etajată rărită, piramida mixtă, palmeta cu braţe oblice şi fusul subţire.
Pentru formarea cât mai rapidă a coroanelor la prun, trebuie valorificată creș terea rapidă din primii ani ș i
capacitatea de emitere a lăstarilor anticipaţi. Formarea corectă şi rapidă a coroanei se realizează foarte bine
dacă se îmbină tăierile din perioada de repaus cu intervenţiile din perioada de vegetaţie care sunt şi cele
mai recomandate. Astfel, perioada de formare a coroanei se poate reduce cu 1 chiar 2 ani.
Tăierile, chiar de formare, în perioadele de tinereţe vor fi foarte reduse, limitându-se la strictul
necesar. Încă din primii ani după plantare, multe soiuri încep să fructifice, iar greutatea fructelor curbează
ramurile, mărind unghiul de inserţie, chiar şi la soiurile cu tendinţă de creştere verticală. De asemenea, la
Aceste soiuri se ciupesc lăstarii de prelungire la distanţa de ramificare proiectată, iar dacă acest lucru nu s-a
ramura anuală realizată se va scurta în primăvară.
Formarea unei coroane implică efectuarea câtorva lucrări succesive: alegerea ramurilor de schelet,
proiectarea acestora şi a ramurilor de semischelet. Pentru aceasta se vor reţine ramurile plasate în poziţiile
cele mai corespunzătoare pentru forma de coroană aleasă. Aceste ramuri se vor scurta cu 10-12 cm, mai
sus de locul în care dorim să se formeze viitoarele ramuri de schelet. Celelalte ramuri, cu poziţii incorecte,
se vor suprima la inel, iar cele de semischelet se scurtează cu 1/3 sau 1/2 din lungimea lor.
După pornirea în vegetaţie se vor plivi toţi lăstarii de prisos, când aceştia au 2-4 cm. La sfârşitul
primăverii –începutul verii, când lăstarii au 15-25 cm, se vor alege alte ramuri de schelet, precum şi
ramurile de semischelet formate pe ramurile alese anterior. Ceilalţi lăstari se ciupesc sau se răresc lăsând
numai pe cei dispuşi bilateral altern-exterior, cu punctele de inserţie la 15-20 cm. Operaţiile se continuă
până la formarea completă a coroanei.
La soiurile din grupa Tuleu cu lemnul fragil, unghiurile de ramificare vor fi de 45-55opentru a evita
dezbinarearamurilor sub greutatea fructelor. Drajonii sau lăstarii din colet formaţi se vor elimina cât mai
devreme, pentru a nu concura pomul.
Tăierile de întreţinere şi fructificare se bazează pe reducţia şi simplificarea semischeletului, în
scopul stabilirii unui echilibru între formaţiunile de rod şi cele vegetative, a păstrării volumului iniţial al
coroanei, pentru asigurarea de noi cre ș teri, pentru o mai bună iluminare a coroanei, pentru evitarea
alternanţei de rodire etc.
Tăierile se vor face diferenț iat, în raport cu vârsta pomilor, starea lor fiziologică, specia ș i soiurile.
Prin tăieri se vor îndepărta ramurile uscate şi rău plasate. Ramurile roditoare se vor rări numai în anumite
situaţii. La pomii intraţi în prima perioadă de rodire, unde se manifestă scăderea potenţialului de creştere,
8
este necesar ca la 3-4 ani să se efectueze tăieri uşoare de reducţie, prin scurtarea ramurilor de schelet în
lemn de 2-3 ani, deasupra unei ramuri de garnisire.
Cu prilejul acestor tăieri se vor păstra ramurile buchet ș i ramurile de garnisire care nu depăș esc
lungimea de 30 cm. Dacă sunt prea dese, se înlătură cele mai slabe. Ramurile de garnisire care nu
depăşesc 60 cm şi au unghiul de ramificare 50-55ose scurtează la 8-10 muguri, iar cele mai lungi cu unghi
de ramificaremic se palisează în poziţie orizontală sau se scurtează la 8-10 muguri, de asemenea, cele de
prelungire se scurtează la 1/3-1/2 din lungimea lor.
La prun se aplică tăieri de corecţie în cazul în care pomii nu au fost tăiaţi anual sau la cei tăiaţi
inadecvat. De asemenea, în perioada de declin se efectuează tăieri de reîntinerire mai severe la
nivelul scheletului.
Întreț inerea solului. În plantaț iile tinere, până la intrarea pe rod, solul se poate cultiva cu legume.
mazăre, fasole, cartofi, căpşuni etc., realizându-se culturi intercalate. De asemenea, un alt mod de
întreţinerea solului este cel cu îngrăşăminte verzi. Pe rândul de pomi, obligatoriu, solul se va menţine ca
ogor lucrat pe o bandă lată de 1,5-2,0 m.
În plantaţiile pe rod, solul se va întreţine în funcţie de nivelul precipitaţiilor şi de panta terenului.
Astfel, în zonele de stepă este recomandat lucrul cu ogorul, în timp ce în zonele colinare cu precipitaţii
suficiente intervale dintre rânduri pot fi îngrijite, iar iarba cosită de 2-3 ori şi folosită ca mulci.
Lucrările solului (arătura) se vor efectua la 12-15 cm, iar discuirea sau cultivarea la 8-10 cm. Un sistem
care a dat rezultate în cultura prunului este erbicidarea pe rândul de pomi. În această situaţie se vor
eliminaț i în prealabil toț i drajonii sau lăstarii din colet. Erbicide folosite în cultura prunului sunt: Gesatop
50 WP = 6+10 kg/ha, Caragard 450 = 6-8 kg/ha, Gramoxone = 3-5 l/ha, Devrinol 50 W = 7-8 kg/ha
5 kg/ha
Galant 4-5 kg/ha, Targa 10 BC = 4-5 kg/ha etc.
Fertilizarea plantaț iilor de prun reprezintă o verigă tehnologică importantă dacă se are în vedere
faptul că această specie se amplasează pe terenuri mai puţin fertile, subţiri, chiar erodate. Nivelul
fertilizării se stabileşte în funcţie de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive, textură,
regimul de precipitaţii, producţia planificată etc. Analiza de sol şi diagnoza foliară sunt principalele
determinări ce conduc la date certe privind fertilizarea.
În plantaț iile tinere aceste doze se reduc cu 1/3 până la 1/4
Intensitatea maximă a absorbţiei rădăcinilor prunului are loc când temperatura solului este de 16-
18oC. La temperaturi mai mici, absorb ț ia se reduce ș i se opre ș te sub 2oC. De asemenea, activitatea
rădăcinilor scade şi pe măsura creşterii temperaturii solului peste 18-20 oC. Umiditatea optimă a solului
pentru activitatea rădăcinilor prunului este de 60-80 % din capacitatea de câmp.
Fertilizatoarele organice ș i chimice cu fosfor ș i potasiu se aplică într-o singură repriză, toamna, ș i se
încorporează în sol. Aceste îngrăşăminte pot fi administrate şi iarna sau primăvara înainte de pornirea în
vegetatie, dar efectul lor este mult diminuat.
Îngrăşămintele cu azot se vor aplica în 2-3 reprize, în funcţie de permeabilitatea pentru apă a solului şi
regimul pluviometric. Pe solurile greu permeabile, cu capacitate mare de reţinere a apei, cu un conţinut mai
mare de 35 % argilă, 2/3 din îngrăşămintele cu azot se aplică toamna şi 1/3 primăvara înainte de pornirea în
vegetaţie. Pe solurile uşor permeabile, 1/3 din doza de azot se aplică toamna, iar restul primăvara în două
reprize:1/3 înainte de pornirea în vegetaţie şi 1/3 la începutul creşterii intense a lăstarilor.
Pesolurilenisipoasesepotfolosicusuccesîngrăşăminteleverzisemănatetoamnaşiîncorporateînlunamai.
În plantaţiile clasice menţinute înţelenite, în care îngrăşămintele pentru pomi se aplică local,
Intervalele dintre pomi care rămân nelucrate se fertilizează suplimentar cu 50 kg N/ha după fiecare coasă.
Irigarea plantaț iilor de pruneste obligatorie în zonele de stepă ș i silvostepă cu mai puț in de 550
mm precipitaţii anuale, precum şi în regiunile moderat umede (550-650 mm anual), dacă din acestea cel
puț in 200-250 mm nu cad în lunile mai, iunie ș i iulie. În aceste situaț ii se vor aplica 3-4 udări cu 20-30 l
apă la fiecare pom sau 3-4 udări cu 350-450 m3/hapentru ca apa să ajungă la 20-60 cm, zona de creştere a
majorităţii rădăcinilor absorbante şi să asigure 60-80 % din capacitatea de câmp.
Perioadele critice în aprovizionarea prunului cu apă sunt: după înflorit, în faza de întărire a
sâmburilor, la intrarea fructelor în pârgă; după recoltare se face udarea de aprovizionare. Prin irigare creşte
cantitatea şi calitatea producţiei şi previne debilitarea pomilor.
Asigurarea agentului polenizator este o măsură eficientă mai ales în condiţiile în care prin aplicarea
tratamentelor fitosanitare o mare parte din entomofauna naturală polenizatoare este distrusă.
În aceste condiţii, chiar dacă pomii diferenţiază muguri de rod, înfloresc abundent, sunt interfertile;
însă nu are loc polenizarea din lipsa agentului polenizator nici fecundarea nu are loc, iar producţiile sunt
mici. Asigurarea agentului polenizator se face prin introducerea în plantaţie a 2-3 stupi cu albine la hectar.

9
 Normarea producţiei. Din descrierea soiurilor de prun s-a putut constata că multe dintre acestea au
tendinţa de a se supraîncărca cu rod. Acest fenomen conduce la obţinerea unor producţii foarte mari
cantitativ, dar slabe calitativ, cu efecte negative asupra valorificării. În plus, în anul respectiv, pomii vor
diferenţia puţini muguri de rod pentru anul următor instalându-se astfel periodicitatea de rodire. De
asemeni, la soiurile din grupa Tuleu cu ramuri fragile, acestea–adesea se rup sub greutatea fructelor
compromiţând viitorul pomului.
Evitarea supraîncărcării cu fructe a pomului se poate realiza prin două măsuri mai importante:
efectuarea ritmică şi corectă a tăierilor şi rărirea fructelor. Referitor la prima măsură precizăm că în anii în
care pomii sunt supraîncărcaţi cu rod se vor efectua tăieri severe, dominate în primul rând de scurtări, iar
în anii cu puț ini muguri floriferi, tăierile vor fi mai reduse, acestea realizându-se prin răriri.
Dacă ș i după aplicarea corectă a tăierilor de fructificare pomii rămân cu o producț ie foarte mare,
atunci aceste măsuri vor fi completate cu răritul fructelor. Există mai multe metode de rărit a fructelor, dar
singura care se justifică economic este cea chimică.
Particularităţile maturării şi recoltării prunelor
Maturarea prunelor reprezintă faza de dezvoltare în care procesele de cre ș tere, biochimice ș i
fiziologice; ajung la un nivel caracteristic care le fac edibile în momentul recoltării sau după aceea. În
în această fenofază au loc modificări ale culorii, fermităţii, gustului şi aromei prunelor.
Ca şi la alte fructe, şi la prune există mai multe grade de maturare: prepârga, pârga, maturitatea de
recoltare
Maturitateaderecoltarereprezintămomentulîncarefructeledesprinsedepeplantăîș icontinuămaturarea
pânălaatingereacalităţ[Link]ărimea,forma,pigmentaţia,culoarea
ş[Link],acestmomenttrebuiesăfiecâtmaiapropiatdemomentuloptimdeconsum.
Înaceastăfazăserecolteazăsoiuriledestinateexportuluisautransportuluilamaridistanţe.
Soiurile de prun destinate consumului în stare proaspătă au maturitatea de recoltare cu cel mult 3-4
zile înainte de maturitatea de consum. Dacă sunt recoltate mai devreme, prunele nu-şi mai desăvârşesc
maturarea, iar gustul lor rămâne deficitar. Recoltate mai târziu, prunele devin sensibile la manipulare şi
transport, îşi pierd fermitatea structo-texturală şi sunt uşor atacate de boli sau deranjamente fiziologice.
Maturitatea de consum reprezintă momentul în care prunele realizează un echilibru biochimic.
optim, cu un gust, structură, textură şi arome corespunzăătoare calităţilor gustative maxime. La
maturitatea de consum se recoltează soiurile de prune destinate consumului proaspăt local, precum şi cele
destinate deshidratării şi industrializării inclusiv sub formă de alcool.
Pentru consumul în stare proaspătă, prunele se recoltează manual cu tot cu peduncul, fără a
îndepărta pruina. Fructele se aşază în ambalaje cu capacităţi mici de 5-6 kg, care se vor aşeza în locuri
umbrite. Sortarea se face direct din pom. Pentru industrializare, prunele se pot recolta şi mecanizat prin
scuturarea cu ajutorul vibratoarelor şi preluare pe prelate.

10