ÎNTREVISEA.

O interviu este un dialog în care persoana (intervievatorul),

în general, un jurnalist pune o serie de întrebări unui altul
persoană (intervievat), cu scopul de a cunoaș te mai bine ideile sale,
sentimentele lor forma de a acț iona.

INTERVIEVATUL trebuie să fie întotdeauna o persoană care

interesele comunităț ii. Intervievatul este persoana care are
vreo idee sau o experienț ă importantă de transmis.

INTERVISTATORUL este cel care conduce interviul.

domina dialogul, prezintă intervievatul ș i tema principală,
pune întrebări adecvate ș i închide interviul.

Interviul este de asemenea informaț ie ș i reportaj,

interviurile pot fi reale sau imaginare.

Realele prezintă o sau mai multe persoane reale care răspund

o serie de întrebări formulate de un intervievator.

Imaginarele sunt cele în care o persoană adoptă rolul de

intervievat artist, scriitor ș i celălalt, cel intervievat poate
a fi un personaj istoric sau literar, iar intervievatorul este
mismo sau orice alt personaj.

Păr ț ile unei interviuri.

Prezentarea este de obicei scurtă, dar nu suficient de

informativă. În ea nu se vorbeș te despre intervievat, ci despre subiect
principal de la întâlnire.

Corpul interviului este format din întrebări ș i

răspunsuri. Este important să alegi bine întrebările pentru ca
la
interviul să fie bun, întrebările trebuie să fie interesante
para
publicul, ș i adecvate pentru intervievat să transmită
 experienț e. De asemenea, trebuie să fie scurte, clare ș i respectuoase.

Încheierea interviului trebuie să fie concisă. Intervievatorul

poate
a prezenta un rezumat al celor discutate sau a face un scurt
comentariu
personal.

CE TREBUIE SĂ FIE Ș I CE NU TREBUIE SĂ FIE O

ÎNTREVIERE.

Mediu, persoane ș i dialog.

O interviu trebuie să fie un simplu reflecț ie a ceea ce a fost.

Condiț ii necesare, a ș ti cum să descrii mediul, a ș ti să vezi că
persoana cu care ne-am intervievat ș i domină dialogul.

Pentru interviu se pot urma două metode: metoda impresionistă

ș i expresionistul.

Impresionismul ne va oferi o viziune instantanee în care

recogesc acele trăsături ș i detalii care ies în evidenț ă din ansamblu, ele
mai atrăgător este ceea ce noi, prin eliminarea a ceea ce este accesoriu,
când, odată cu trecerea timpului, memoria noastră începe să se estompeze tot ceea ce

ceea ce interesează cu adevărat. Eș ti impresionist din

temperament

În jurnalism, tehnica impresionistă este utilă,

expresionism pentru interviul de o anumită înălț ime, cel care trebuie
periocic, din când în când, personalităț i relevante
care necesită o cercetare profundă, meditativă.

NU REÎNCĂRCA Ț I PREA MULT.

Un bărbat nu este o simplă sumă de trăsături. Ceea ce contează este...

alma, un caracter care se reflecta in unele dintre aceste trăsături. Ceea ce
interesează, de fapt trăsăturile sunt în principal ochii,
gura ș i mâinile.

Nu ne mai rămâne un resursă:

Studiaț i mâinile omului alunecos pe care îl avem în faț ă

noi.

În mâini, dacă ș tim să le privim, vom găsi mai mult de o dată

adevăratul caracter al omului pe care îl observăm: dacă nu
sunt subț iri, da, alungite, ș i scurte ș i masive, da, slabe sau
energetice.

Mâinile vorbesc la fel ca ș i când se află într-o liniș te serenă, ca ș i cum

sunt într-o miș care plină ș i agitată, fără ca stăpânul lor să ș tie
descoperă modul cel mai intim al ființ ei sale.

Ca al treilea element fundamental al interviului rămâne

dialog. În interviu ceea ce ne interesează, nu doar ceea ce spune el
personaje de tură, dacă nu, aș a cum spune. Secretul acestuia cum
rezidă în nuanț ă. Fără dialogul lipseș te de viaț ă în două moduri:
Punctuând bine frazele ș i perioadele, astfel încât o virgulă, o
punct ș i virgulă, un semn de admiraț ie sau puncte de suspensie reflectă
tonul a ceea ce ni s-a spus.

O altă vigoare imperioasă în dialogul interviului este

selecț ie, pentru a rămâne strict semnificativ.

ARTA DE A ÎNTREBA

În modul jurnalistic s-a impus un tip de intervenț ie la

bazat exclusiv pe întrebări ș i răspunsuri, dialog simplu fără
matiz vreunul. Sistemul s-a impus pentru că această procedură
informativul este cel mai uș or de redactat dintre toate. Nu cere
preocupare literară excesivă nu trebuie să ne facem prea multe griji
pentru a le da forme frazelor.
 Dar binele este inamic al uș orului. Ș i astfel se dovedeș te că acest tip
de interviuri standard, personajul intervievat se estompează.

O interviu nu trebuie să fie făcut pentru ca intervievatorul să strălucească.

cu uș urinț ă interogatoriul ceea ce trebuie să caute este forț a de
personalitate. Ș i un bărbat nu este descoperit cu forț a pentru
interoghează-l, ș i lăsându-l să vorbească, ceea ce este acelaș i lucru. Aș adar, este necesar să

să ș tie să întrebe la momentul potrivit ș i să ș tie să tacă când este ocazia

o cere.

Interviul trebuie să fie un reflex al dialogului, care niciodată

exclusiv o sumă de întrebări ș i răspunsuri, ci ceva mai mult
complex: afirmaț ii, negaț ii, ezitări, gesturi ș i rezerve.

SE TREBUIE SĂ SE FACĂ NOTI Ț E

El luat de notiț e depinde de moment, de interlocutor, de

noi înș ine.

Dar oricum este bine să ai o memorie bună, întotdeauna va fi de folos să iei.

o notă rapidă (mai mult sau mai puț in disimulată sau, terminată la
interviu, la ieș irea pe stradă). Astfel de note ne vor fi de folos pentru
a-ț i aminti un gest, o frază, ceva caracteristic.

Altădată, într-o schimbare, nu trebuie să recurg aproape deloc la

note, prin urmare interlocutorul nostru se pretează mai mult muncii de
sinteză care analizei.

Ceea ce este imperativ, înainte de a lua un creion, este să studiezi

rapid la persoana intervievată pentru a ș ti cum reacț ionează.
Există oameni care, doar văzând în faț a lor caietul de note al
jurnalista avertizează responsabilitatea cuvântului scris ș i
adoptă imediat o atitudine doctorală, aproape întotdeauna este falsă.
Alte persoane, în special oamenii de ș tiinț ă, vorbesc mai mult
aplomo ș i siguranț ă când văd cum funcț ionează un stilou de jurnalist,
ș tie că dacă se evită posibilitatea de eroare în interpretare de
manifestările sale.
 Se spune despre Emil Ludwuing că, înainte de a se întâlni cu un
personaje celebru. Încerca să vorbească cu inamicul sau adversarul
profesional, politic sau ideologic al acestuia. În acest fel,
biograful reuș ea să facă pe cineva să îi vorbească despre acea persoană cu
cine credea că va intervieva, cunoș tea astfel defectele sale, uneori
revelatoare. Pentru viitorul său studiu psihologic.

Pentru această procedură nu este întotdeauna convenabil să mergi în alb la

interviul. Când ignorăm totul, o persoană poate
a ne înș ela aparenț ele. A ș ti puț in ajută la judecare, dar
de asemenea, nu trebuie lăsat să fie influenț at prea mult de opiniile altora.

Interviurile în lumea jurnalistică se numesc de obicei

interviul ceea ce, în realitate, este o pură ș i simplă anchetă, adică la
o serie de întrebări ș i răspunsuri, mai bine sau mai prost legate. Este
recomandabil să înlocuim astfel de sondaje insubstanț iale cu
procedura informativă în loc să umpleț i fiș e ș i foile cu
întrebări ș i răspunsuri, majoritatea nesemnificative, mai bine să rezumăm
ceea ce ni s-a spus despre un anumit subiect, direct
expus despre ceea ce se scrie, vom ceda cuvintele doar la
interlocutor, adică vom produce ceea ce a spus textual,
când astfel impune responsabilitatea unei afirmaț ii sau valoarea
psihologic, modul de a se exprima, într-un moment dat.

Intervenț ia trebuie să fie cât mai obiectivă posibil. Despre personaj

obiectul dialogului nostru trebuie să fie arătat cu fidelitate ș i
sinceritate, dar ș i cu toată corectitudinea dacă din întâmplare ne
am fi dat peste un tip ciudat vreodată, ca un bărbat în
că vrem să-l reflectăm aș a cum este, ne vom strădui să fie
propria persoană intervievată care se defineș te prin cuvintele sale sau
gesturi într-un mod în care fără noi nimic cititorul nu descoperă
ș i el însuș i viciile ș i virtuț ile persoanei pe care o prezentăm.

În acest mod, scriitorul, notar, în acest caz al realităț ii, de

ceea ce văd ochii său salvează perfect responsabilitatea, despre
totul a fost obiectiv ș i am evaluat în expunerea sa.
 În cele din urmă, se dau cazuri în care, din motive foarte speciale,
intervievatul îi convine să apară ca o figură mai a tabloului
ce descrie, adică, apare mai degrabă ca actor decât ca
autor, se impune atunci reportajul intervenț iei, aici
scriitorul se vede pe sine ca un alt personaj pe scena
ceea ce ochii lor contemplă.

Loe expus până aici se referă exclusiv la

interviul, să zicem psihologic, adică cel care încearcă
rebelar cine este ș i cum este o persoană determinată. Nu întotdeauna este
precis ș i perceptiv să redea un tip uman aș a cum ar face un
romancier

În realitate, cel mai frecvent în domeniul informaț iei, în

aceste cazuri este tehnica proprie reportajului. La reportaj se
le prezintă aici ca, dacă nu pentru ceea ce valorează în acest caz
ș tiinț a, nu personalitatea ș tiinț ifică.