Pronumele

Pronumele este partea de vorbire flexibilă care are rolul de

a înlocui substantivul. Acesta contribuie la o mai bună exprimare,
ajutând la evitarea repetițiilor.

Pronume cu forme personale

Pronumele personal
Acest tip de pronume desemnează ființe sau obiecte, atribuindu-le una din trei persoane.
Funcțiile sintactice îndeplinite de pronumele personal sunt, în general, aceleași cu cele ale
substantivului.

Exemple: eu, tu, ele, vouă, ție, mie

Pronumele personal de politețe

Spre deosebire de cel anterior, acest pronume are forme doar pentru persoanele a II-a și a III-
a. Pronumele personale de politețe sunt, după cum urmează: dumneata, dumneavoastră,
dumitale, dumnealui, dumneaei, dumnealor.

Pe lângă acestea, mai există pronume de politețe rar întâlnite, fiind considerate locuțiuni
pronominale de politețe sau formule reverențioase: Domnia (ta, sa, lui, voastră), Măria (ta,
sa, lui, voastră), Înălțimea (ta, sa, lui, voastră), Excelența (ta, sa, lui, voastră). Acestora li se
adaugă forme afective precum: mata, mătăluță, matale, tăluță etc.

Observație:

Pronumele poate deveni adjectiv pronominal atunci când este poziționat lângă un substantiv
pe care îl determină, înlocuind, astfel, un posibil adjectiv.

Exemplu:

Părinții lui sunt acasă. - adjectiv

Ai lui sunt acasă. – pronume

Pronumele reflexiv
Acest tip de pronume are rolul de a înlocui denumirea obiectului asupra căruia are loc
acțiunea unui verb. Pronumele reflexiv are forme propriu-zise doar pentru persoana a III-a
(pe sine, sieși, sie). Celorlaltor persoane le corespund forme neaccentuate ale pronumelui
personal (cu valoare de pronume reflexiv).

Tipurile de pronume reflexiv sunt următoarele:

Reflexivul dinamic – exprimă o acțiune la care subiectul participă în mod intens.

Reflexivul dinamic se construiește cu pronume în cazul acuzativ sau dativ.

Exemple:

Andrei se gândește la viitorul familiei lui.

Eu mă duc la școală.

Reflexivul obiectiv – exprimă coincidența dintre subiectul și obiectul acțiunii.

Exemple:

Eu mă încalț repede.

Fetele se îmbracă încet.

Reflexivul reciproc – exprimă o acțiune realizată de două sau mai multe ființe, unde fiecare
dintre cele două suportă consecințele acestei acțiuni.

Exemple:

Este greu când vecinii nu se tolerează.

Nu s-au căsătorit deși se iubesc.

Pronumele de întărire
Acest pronume are rolul de a evidenția persoana la care se face referire. Astfel, pronumele de
întărire accentuează numele obiectului desemnat de substantivul sau de pronumele pe care
acesta îl determină.

Formele pronumelui personal de întărire în limba română sunt, după cum urmează:

 însumi (persoana I, masculin, singular), însuți (persoana a II-a, masculin,

singular), însuși (persoana a III-a, masculin, singular)
 înșine (persoana I, masculin, plural), înșivă (persoana a II-a, masculin
plural), înșiși (persoana a III-a, masculin, plural)
 însămi (persoana I, feminin, singular), însăți (persoana a II-a, feminin,
singular) însăși (persoana a III-a, feminin, singular)
 însene (persoana I, feminin, plural), însevă (persoana a II-a, feminin,
plural), însele (persoana a III-a, feminin, plural)

Pronumele posesiv
Pronumele posesiv înlocuiește numele posesorului unui obiect, sentiment, al unei opinii etc.
Este precedat, de regulă, de articolul posesiv și are forme variate, care se modifică în funcție
de genul și numărul substantivului care indică elementul posedat.

Lista pronumelor posesive în limba română este următoarea: al meu, al tău, al său (al lui, al
ei), al nostru, al vostru, a mea, a ta, a sa, (a lui, a ei), a noastră, a voastră, ai mei, ai tăi, ai
săi, ai noștri, ai voștri, ale mele, ale tale, ale sale (ale lui, ale ei), ale noastre, ale voastre, ale
lor.

Pronumele posesiv poate avea valoare:

 relativă, în cazul în care acesta înlocuiește doar numele posesorului

 absolută, în cazul în care acesta substituie atât numele obiectului posedat, cât și pe cel
al posesorului. Se utilizează mereu împreună cu articolul posesiv (al, a, ai, ale), care
îl precedă.

Observație:

Aflat la persoana a III-a, numărul plural, pronumele posesiv nu are formă proprie. Se
folosește, în această situație, forma pronumelui personal de persoana a III-a, număr plural
„lor”.
Pronume fără forme personale
Pronumele demonstrativ
Pronumele demonstrativ este acela care se află în locul unui substantiv, arătând apropierea
sau depărtarea obiectului (atât în spațiu, cât și în timp). Acest tip de pronume indică și
identitatea obiectului cu sine însuși, precum și diferențierea lui de alte obiecte.

Tipurile de pronume demonstrative sunt, după cum urmează:

 pronume demonstrative de apropiere: acesta, aceasta, aceștia, acestea;

 pronume demonstrative de depărtare: acela, aceea, aceia, acelea;
 pronume demonstrative de identitate: același, aceeași, aceiași, aceleași;
 pronume demonstrative de diferențiere: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte;
 (de diferențiere) care indică depărtarea: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte;
 (de diferențiere) care indică apropierea: cestălalt, ceastălaltă, ceștilalți, cestelalte.

Pronumele nehotărât
Deși pronumele nehotărât înlocuiește un substantiv, el oferă foarte puține informații despre
obiectul înlocuit. În funcție de ceea ce exprimă substantivul înlocuit, pronumele nehotărât
poate fi de două tipuri:

 Cel care înlocuiește persoane (cineva, oricine, altcineva)

 Cel care înlocuiește obiecte (altceva, orice)

În funcție de structura lor, pronumele nehotărâte pot fi:

 Simple (unul/unii, altul/alta)

 Compuse (orișicare, fiecare, oricât)

Pronumele negativ
Acest tip de pronume exprimă inexistența unei ființe sau a unui obiect. Din punct de vedere
structural, pronumele negative se clasifică astfel:

 Pronume negative simple: nimeni, nimic

 Pronume negative compuse: niciun, nicio

Pronumele interogativ
Pronumele interogativ se regăsește doar în propoziții interogative, înlocuind un substantiv
așteptat ca răspuns în cadrul acestora.

Exemple: ce?, cine?, care?

Pronumele relativ
Pronumele relativ stabilește relația dintre o propoziție subordonată și regenta acesteia.
Așadar, acest tip de pronume se va utiliza doar în cadrul unei fraze, având același rol cu cel al
conjuncțiilor subordonatoare și al adverbelor relative.

Pronumele relativ poate substitui:

 un substantiv - Exemplu: Omul care nu muncește este leneș.

 un pronume - Exemplu: – Voi, care le știți pe toate, faceți treaba în locul

meu!

 o propoziție - Exemplu: S-a întors de la școală trist, ceea ce mă pune pe

gânduri.

Din punct de vedere al formei pe care o poate avea, pronumele relativ poate fi:

 simplu (ce, cine, care)

 compus (ceea ce, cel care)

Cazurile și funcțiile sintactice ale pronumelui

Depinzând de cazul în care se află, pronumele poate îndeplini diverse funcții sintactice, după
cum urmează:

Funcțiile sintactice ale pronumelui în cazul nominativ

 subiect: El caută o carte.
 nume predicativ: Favoriții sunt ceilalți.

Funcțiile sintactice ale pronumelui în cazul acuzativ

complement direct: Îi văd pe aceia.

 complement indirect: Se gândește la noi.

 complement de agent: Construcția a fost gândită de ea.
 complement circumstanțial de loc: Voi călători până la ei.
 complement circumstanțial de timp: Fetele au ajuns după ei.
 complement circumstanțial de mod: Gândești ca ea.
 complement circumstanțial de cauză: A lipsit din cauza lor.
 nume predicativ: Cadourile sunt pentru ai ei.
 atribut prepozițional: Un verișor de-al lor a venit în vizită.
Funcțiile sintactice ale pronumelui în cazul genitiv
 atribut genitival: Câinele acestora a fost vaccinat.
 nume predicativ: Meritul este al lui.
 complement indirect: Ea a luat vina asupra ei.
 complement circumstanțial de cauză: A plâns din cauza acelora.
 complement circumstanțial de timp: Studenții au plecat înaintea lui.
 complement circumstanțial de loc: Mașina s-a oprit în spatele ei.

Funcțiile sintactice ale pronumelui în cazul dativ

 complement indirect: Nu i-am spus povestea mea.
 atribut pronominal: Copilul își pune fularul pe cuier.
 complement circumstanțial de timp: A ajuns la serviciu potrivit lui.
 nume predicativ: Copilul va deveni asemeni lui.