Poezia simbolista Plumb de George

Bacovia
POEZIA SIMBOLISTĂ
PLUMB
de George Bacovia

Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, din 1916, care a trecut
aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că România se pregătea să intre în primul război mondial.
Este considerata o capodopera a creaţiei bacoviene şi o culme a simbolismului românesc.
Titlul : plumbul este un metal ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti :
- greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească ;
- cenuşiul sugerează monotonia ;
- maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea, labilitatea psihică ;
- sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură vocală) simbolizează
închiderea definitivă în spaţiul existenţial, fără nicio soluţie de ieşire.
Tema literară ilustrează condiţia poetului într-o societate superficială, care nu îi înţelege
aspiraţiile.
În poezie exista un motiv esenţial: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adânc,
cavou, coroane, era frig, era vânt. Celelalte motive - amorul, tristeţea, singurătatea, nevroza, plumbul -
sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esenţiale de alunecare inevitabilă spre moarte, spre neant.
Lirismuleste subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (pers. I a vb
stam, am început, pers I a adj pos. amorul meu.
Discursul poeticeste conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprima o stare
sufleteasca disperata, lipsitade orice speranta.
Structura : poezia este alcatuită din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realităţii: unul
exterior, alcatuit din cimitir, cavou, simboluri ale unei univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la
izolare şi disperare şi unul interior, sufletesc, sugerat de sentimentul de iubire care îi provoacă poetului
disperare, nevroză, deprimare, dezolare.
Cuvântul-cheie al poeziei este plumb, care se repetă de şase ori (folosit obsesiv,
apare de trei ori, în fiecare strofă în rima versurilor 1 i 4 la cezura versului 2) şi are valoare de simbol,.
În exprimarea sicriele de plumb sugerează nemiscare, încremenire; amorul de plumb sugerează o
senzaţie de rece, de insensibil; si-i atârnau aripele de plumb sugerează căderea, imposibilitatea zborului
şi a salvării.
Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei - element definitoriu pentru
poezia bacoviană - ci împietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifică necondiţionat.
Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste sentimentul
singurătătii tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul poate ilustra
societatea, ca univers limitat, dar şi pustiul sufletesc.
Dormeau adânc sicriile de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmânt -
 Stam singur în cavou… si era vânt…
Si scârtâiau coroanele de plumb.
Spaima existenţială este amplificată de frecvenţa termenilor din câmpul semantic al
morţii, precum şi de stridenţa vb scârţâiau.

Strofa a doua defineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu
faţa spre apus, adică spre moarte. Aripile de plumb sugerează zborul în jos, căderea surdă şi grea, din
care poetul nu se mai poate înalţa; căderea în moarte este inevitabilă, şi nici măcar iubirea invocată cu
disperare nu reprezintă o şansa de salvare:

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am început sa-l strig -
Stam singur lânga mort… si era frig…
Si-i atârnau aripile de plumb.
Limbajul artistic

La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează ideea de alunecare

spre neant.
La nivel fonetic - Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau
sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile.
La niv. morfologic - Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) desemnează trecutul
nedeterminat, o acţiune trecută dar neterminată, în continuă desfăurare încă, aşadar permanenţa stării de
angoasă.
-Repetitia conjunctiei si amplifică atmosfera macabră: Si flori de plumb si funerar vestmânt - /
…si era vânt… / Si scârtâiau coroanele… si-am început sa-l strig… si era frig… si-i atârnau aripile de
plumb….
La niv. lexical – prezenţa cuvintelor din câmpul lexical al morţii.
La niv stilistic - Epitetele adânc, întors, funerar, singur contribuie la realizarea unei nelinisti
metafizice.
Mijloacele artistice de realizare cuprind, pe lângă simbol, metafore (fl de pl, aripi de pl) şi
personificări “Dormeau adânc sicriile de plumb”.
Elemente de versificaţie : cele două catrene au versuri de câte zece silabe, ritmul este iambic,
iar rima îmbrăţişată.
Poezia Plumb este o poezie simbolistă prin :

- atmosfera deprimantă ;
- corespondenţa dintre cuvinte şi elemente din lumea minerală ;
- prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei, prin rima cu sonoritate surdă,
verbe la imperfect, verbe cu sonoritate stridentă : scârţâiau, strig ;
- prin repetiţia obsedantă a cuvântului cheie ;
 - cromatica sugerată prin flori, coroane, plumb ;
- structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea,
astfel încât versul 1 este în relaţie cu versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.
 folosirea simbolului şi a sugestiei.

IPOTEZA
Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916, definindu-1 în
totalitate.
FORMULAREA ARGUMENTELOR
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetiţiilor,
cromatica şi dramatismul trăirii eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenţa ce se stabileşte
între materie şi spirit. Textul nu cuprinde nici un termen explicit al angoasei, totul putând fi dedus din
descrierea cadrului.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă,
cenuşiul existenţial, universul monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de
ieşire.
Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi artificială.
Lumea ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecţia universului interior, de un
tragism asumat cu luciditate.
Textul este structurat în doua catrene construite pe baza lexemului plumb, care este reluat în
şase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe/ secvenţe poetice corespund celor două planuri
ale realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de cavou şi realitatea interioară,
subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind şi el
condiţionat de natura mediului. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile
subiectivităţii: persoana întâi a verbelor-„stăm", „am început, persoana I a adjectivului posesiv
„(amorul) meu".
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se
simte claustrat: un cavou, simbolizând universul interior, şi în care mediul înconjurător a căpătat
greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb", „vestmântul
funerar", „flori de plumb", „coroanele de plumb", artificii funerare de duzină, tipice pentru mica
burghezie de provincie, Repetarea epitetului „de plumb" are multiple sugestii (cromatică, fizică - de
apăsare), insistând asupra existenţei .mohorâte, anoste, lipsită de transcendenţă sau de posibilitatea
înălţării. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingăşie şi frumuseţe - florile, este marcată de
împietrire. Vântul este singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efecte reci, ale | morţii:
„Şi scărţâiau coroanele de plumb".
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
Stofa a Ii-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de dispariţia/ moartea
afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb". Cuvântul „întors" constituie misterul poeziei. Este
vorba probabil, cum va spune Blaga, de întoarcerea mortului cu faţa spre apus. Eul liric îşi priveşte
sentimentul ca un spectator, „Aripile de plumb" presupun un zbor în jos, căderea surdă şi grea, moartea.
încercarea de salvare este iluzorie: „Şi-am început să-l strig."
Elementele naturii primordiale sunt, în poezie, frigul şi vântul, care produc disoluţia materiei.
 Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stăm singur", care alături
de celelalte simboluri accentuează senzaţia de pustietate sufletească.

Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumscriu

esteticii simboliste.
Nivelul fonetic, elemente de prozodie
La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o
vocală închisă de câte două consoane „grele", ceea ce sugerează o închidere a spaţiului. în restul
poeziei predomină vocalele o, i, u, dând sentimentul golului existenţial, al absenţei, al vidului lăuntric.
Sonorităţile lugubre sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p, m, n, s, ş, t, ţ.
în ceea ce priveşte prozodia, Plumb are o construcţie riguroasă, care sugerează prezenţa morţii,
prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu
amfibrahul.
La nivel morfologic, se remarcă prezenţa verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul
imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanenţa unei stări de angoasă: dormeau, stăm, era,
scârţâiau, dormea, atârnau. Verbele statice la imperfect sunt aşezate cu precădere la început de vers, iar
acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea în dicţionar, li se reduce intensitatea mişcării. Cele
două verbe, la perfect compus - am început şi, respectiv, la conjunctiv - să strig, sugerează disperarea
poetului atunci când conştientizează ca universul înconjurător este cuprins de atmosfera sumbră a
morţii.
Verbul a fi, impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic.
Versul al treilea din prima strofă se remarcă prin elipsa verbului aficu sens existenţial: „Şi flori
de plumb şi funerar vestmânt, conturând imaginea statică şi sugerând o imagine impresionistă.
Adverbul „adânc" aşezat lângă verbul „dormeau" sugerează somnul veşnic, moartea. Apropierea dintre
somn şi moarte este clasică, atât datorită nemişcării pe care ambele stări o presupun, cât şi faptului că
ambele constituie o rupere de lumea reală.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propoziţii principale, independente,
coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarcă topica inversă, cu subiectul
postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb"; „Dormea întors amorul.
Repetarea conjucţiei copulative „şf realizează suprapunerea de imagini pentru a reda aceeaşi
stare.
La nivel lexical, se remarcă prezenţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii: sicriu, cavou,
funerar, coroană, mort. Repetarea aceloraşi cuvinte are ca efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central plumb, asociat metaforelor: „flori de
plumb", „coroanele de plumb", „aripile de plumb" şi expresivitatea epitetului din versul: „Dormea
întors amorul meu de plumb"
CONCLUZIA
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor, zugrăvirea
stărilor sufleteşti de angoasă, de spleen, poezia Plumb se încadrează în estetica simbolistă.