Argintul

Proprietăți fizice si chimice

Argintul este un element [Link] tabelul periodic are simbolul Ag si numarul atomic
47.
Este un metal alb, stralucitor, si, dupa cum ii spune si numele, argintiu. In taietura
proaspata, are o culoare usor galbuie. Face parte, impreuna cu aurul, platina, paladiul, iridiul
din categoria metalelor pretioase. Este moale, maleabil si ductil, fiind metalul cu cea mai
mare conductibilitate electrica si termica.
Se oxideaza cu usurinta in aer, formand oxizi, si, de asemenea, in prezenta sulfului,
cu care formeaza sulfuri.
Proprietati fizice si chimice:
-stare de agregare:solid
-punct de topire:960,5 C
-punct de fierbere:2180 C
- Densitate: 10,490 kg/m3
- Masa atomica: 107,8683 uam
- Volum molar: 10,27 x10-6 m3/mol
- Conductivitate electrica: 63 106 Siemens/m
- Conductibilitate termica: 429 W/(m*K)
- Numar de oxidare:1
- Structura cristalina: Cubica, centrata in fata
Intrebuintari:
Fiind un bun conducator de electricitate, este folosit in electrotehnica si electronica,
fie ca atare, fie sub forma de depuneri galvanice. Deoarece este foarte ductil, se pot realiza
prin tragere fire extrem de subtiri, iar prin turnare si ambutisare, conectori si pastile pentru
contacte electrice. Desi se oxideaza cu usurinta, stratul de oxid nu este aderent, drept pentru
care multi ani a fost principalul metal folosit in conectica. Cu toate acestea, odata cu
progresul tehnologic din ultimii ani, conectica de inalta calitate se realizeaza din aur sau
argint aurit.
Se mai intrebuinteaza la baterea monedelor, in giuvaergerie, precum si in medicina.
Deoarece elibereaza spontan ioni negativi (care au actiune germicida), multe decenii a fost
intrebuintat la confectionarea de instrumente medicale si proteze. In stomatologie, din argint
se realizeaza cu succes pivoti endodontici. Nu poate fi folosit ca atare la confectionarea de
proteze dentare, ci numai in aliaje, impreuna cu celelalte metale nobile.
Argintul este metalul care posedă cea mai bună conductivitate electrică şi termică. Ca
urmare, față de celelalte metale, prezintă cea mai scăzută rezistivitate electrică (la 20°C de 0,015
mΩmm) și cea mai mare valoare a conductibilității termice (la 20°C de 4,186 J/cm.s.°C). Dintre
metalele care conduc foarte bine curentul electric şi a căror rezistivitate electrică este apropiată cu
cea pe care o are argintul se menționează: cuprul (0,0172 mΩmm), cromul (0,026 mΩmm) şi
aluminiul (0,027 mΩmm).
 Se oxidează cu ușurință în aer, formând oxizi, și, de asemenea, în prezența sulfului, cu care
formează sulfuri.

Generalități

Argintul nu a stat niciodată prea departe de aur. Dacă aurul e simbol al soarelui, argintul, fiind
alb, este simbol selenar, al lunii.

În același timp cu aurul, și argintul a fost cercetat de către alchimiști, care îl numeau „metalul
Lunii” sau al Dianei, făcând o analogie între strălucirea argintului și strălucirea lunii.

Argintul înseamnă puritate, înțelepciune (albul – argintiu este simbol al înțelepciunii din
străbuni, ale căror tâmple au albit demult). Pe lângă aur, argintul este cel mai răspândit metal prețios.
Are multe proprietăți similare cu ale aurului, dar este mai ușor și se oxidează mai repede.

Din argint se confecționează bijuterii, obiecte uzuale (inclusiv de uz casnic – veselă, cupe etc.),
fiind folosit și pentru baterea monedelor, în industria fotografiei, a filmelor, în telefonie, în industria
electrică, electronică, în medicină și multe altele. Vesela sau tacâmurile de argint sunt secretul
sănătății multor oameni, deoarece argintul purifică. Argintul are rol de antibiotic, antiinflamator,
dezinfectant și antioxidant, iar mai nou este utilizat tot mai mult în medicină. Este considerat de catre
unii al doilea metal prețios, ca valoare, după aur, și de aceea, cel care se clasează pe locul al doilea,
primește medalia de argint.

Argintul este un element chimic, având în tabelul periodic simbolul Ag și numărul atomic 47.
Punctul de topire este 960,5° C.

Pentru confecționarea bijuteriilor se folosesc aliaje de argint-cupru. Aceste aliaje au titluri

diferite, care se exprimă în mii (‰).

În Franța, spre exemplu, pentru giuvaergie, titlurile legale sunt de 950‰ (titlul I) și 800 ‰
(titlul al II – lea).

Pe lângă bijuteriile propriu-zise, cum sunt inelele, cerceii, lanțurile sau brățările, din argint se
mai fac și obiecte uzuale, precum: veselă, tacâmuri, mânere, suporturi, tabachiere, cutii și multe
altele.

Datorită faptului că era atât de rar întâlnit, în anii 3000 î. Hh., argintul avea o valoare mai
mare decât a aurului. Valoarea argintului a tot scăzut în timp, ajungând ca în zilele noastre aurul să fie
cu mult mai valoros.

Denumirea argintului

Romanii considerau argintul ca fiind darul pământului, numindu-l “argentum”, cuvânt care
înseamnă “strălucitor”.

Denumirea argintului indică luciul și culoarea lui, ”argentum” în limba latină însemnând ”alb”
sau de culoare deschisă. În limba germană, denumirea argintului e silber, iar în engleză – silver. În
franceză i se spune argent, termen care indică atât metalul – argint, cât și tot felul de monede, adică
bani, iar la figurat, ”argent” înseamnă bogăție.

Numele argintului în spaniolă este plata, de la această denumire rezultând mai târziu și
denumirea platină.
 Această denumire are în spate și o istorioară: în anul 1526, exploratorul francez Sebastian
Cabot, aflat în slujba spaniolilor, naviga de-a lungul coastelor estice ale Americii de Sud cu două
corăbii. L-a uimit abundența podoabelor de argint văzute la indigenii care stăteau aproape de gurile
unui mare fluviu. Neștiind că indienii au adus argintul tocmai din minele Boliviei, el a numit fluviul “La
Plata”, ceea ce înseamnă “argint” în spaniolă.

Mulți ani după ce a fost descoperită, platina (cu mult mai târziu decât argintul), aceasta era
considerată tot un fel de argint, dar de calitate inferioară, nefiindu-i recunoscute calitățile decât mult
mai târziu.

Descoperirea și întrebuințarea argintului

Argintul a fost descoperit încă din perioadele grecilor antici, cu mii de ani în urmă (aprox.
3000 î.Hr.). Atena s-a dezvoltat tocmai datorită exploatărilor argintului din zona Laurium (un oraș din
Attica).

Din cauza faptului că cel mai des e găsit în natură aliat cu aurul, argintul nu a putut fi obținut
ușor în stare metalică decât mult mai târziu decât aurul. Argintul în stare nativă s-a găsit, în
Antichitate, în Spania și în Armenia.

În Evul Mediu, argintul și aurul erau considerate metale nobile, spre deosebire de celelalte
metale (cupru, plumb etc.), cele din urmă fiind categorisite drept imperfecte.

În Mexic, descoperirea argintului ascunde o povestioară chiar amuzantă: un fermier mexican

a găsit în stomacul purcelului pe care îl tăiase, doi bulgări de argint. Animalul înghițise metalul când
scurma pământul de la fermă. Atunci fermierul a știut că solul este bogat în argint. Iar de pe urma
“descoperirii” purcelului, atât fermierul, cât și locuitorii orașului Guarajunto s-au îmbogățit. În cinstea
“descoperitorului”, locuitorii au ridicat în centrul orașului o statuie ce reprezenta un purcel de argint.

În America de Nord, în Peninsula Labrador, a fost găsit cel mai mare bloc de argint din lume,
cântărind 3.200 kg.

În țară la noi, argintul se extrăgea odată cu aurul, din minele din Baia Mare, deoarece în toate
zăcămintele din țara noastră, aurul apare întovărășit cu argintul.

Când romanii au cucerit cu greu Dacia, în anul 106, tezaurul Imperiului Roman era aproape
sleit.

Ioannes Lydus, istoric din secolul VI, spune că romanii au luat din Dacia 5.000.000 livre de aur,
o livră având 453 g, și de două ori atâta argint. Cu această bogăție imensă, romanii au construit
apeducte, temple, forul lui Traian, statui din bronz poleit cu aur. Poate autorul a exagerat, deoarece
mai târziu, autorul și renumitul istoric francez Jérôme Carcopino (1881 – 1970) spune că, de fapt a
fost vorba de numai 165.000 kg de aur și 330.000 kg de argint, ceea ce, oricum, este enorm.

Argintul mai e folosit la fabricarea diverselor instrumente de laborator, tot din argint făcându-se
sârmă cu întrebuințări speciale, deoarece argintul e foarte bun conductor de electricitate și căldură.

Se utilizează fie ca argint fin, adică pur, fie mai ales sub formă de aliaje de argint. Întreprinderile
producătoare extrag argintul din minereurile sale sub formă de lingouri de metal pur. În acest caz,
argintul are o finețe de minim 99,99%.

Principalele domenii în care se utilizează argintul sunt:

giuvaergerie – din argint se confecționează, încă din cele mai vechi timpuri, bijuterii purtate ca
podoabe, dar și obiecte uzuale de lux;

-baterea monedelor și a medaliilor;

-în metalurgie, pentru aliaje speciale;

-confecționarea obiectelor de cult, a broderiilor și țesăturilor;

-fabricarea oglinzilor;

-în fotografie;

-confecționarea aparaturii de laborator și a instrumentelor medicale;

-în medicină (pentru aliaje dentare și în terapeutică);

-în industria electrică, electronică și în telefonie;

-pentru argintărie;

-în industria chimică – pentru recipienți;

-pentru prepararea sărurilor de argint;

-la fabricarea creuzeților pentru motoare de avioane ș.a.

Argintul mai este folosit și ca metal prețios, pentru stocuri bancare.

Argintul joacă un rol important și în industria sticlei și ceramicii, iar în industria oglinzilor,
sticla este acoperită cu un strat subțire de argint.

Și în medicină, argintul este foarte util.

Argintul coloidal este antioxidant: ionii de argint neutralizează radicalii liberi; stimulează
imunitatea, fiind considerat ca un sistem imunitar secundar. Este bacteriostatic (oprește dezvoltarea
bacteriilor), bacteria fiind un organism unicelular cu membrană încărcată cu sarcina electrică. Citind
prospectul suspensiilor cu argint coloidal, mai aflăm că ajută și în cazuri de: ulcer, gingivită, indigestie,
candidoză, toxiinfecții alimentare, diaree acută și cronică, sindromul de intestin permeabil,
malabsorbție, colită, enterocolită, colon iritabil, hepatită, sindromul oboselii cronice, mononucleoza,
herpes, papilomatoza, SIDA, boala Lyme, pneumonie, endocardita, pediculoza, scabie, holera,
toxoplasmoza, toxocaroză, paludism, infectii urinare, TBC, pleurezie, otita, sinuzita, meningita, carii
dentare, infectii cu Helicobacter pylori, gripa, impetigo, dermatomicoze, eczeme, furunculoza,
intepaturi de insecte, psoriazis, arsuri, conjunctivita, blefarita, depresii, deficit de atentie, neoplasm,
chimioterapie

Atât aurul, cât și argintul coloidal sunt antialergice. Nici aurul, nici argintul coloidal nu creează
reacții adverse, iar unii medici recomandă cu încredere, chiar și pentru copii.

Oricum ar fi, întrebați întotdeauna medicul, înainte de a achiziționa orice tip de medicament,
fie el și supliment alimentar.

Proprietățile argintului
 Oamenii au descoperit și au folosit aurul cu mii de ani înaintea erei noastre, iar acest fapt a
dus și la cunoașterea argintului.

Împreună cu aurul, platina, paladiul și iridiul, argintul face parte din categoria metalelor
prețioase.

Argintul e rezistent la agenți chimici. Având proprietăți fizico-chimice asemănătoare cu ale

aurului, a fost întrebuințat, de-a lungul timpului, aproape la fel.

Este moale, maleabil și ductil, fiind metalul cu cea mai mare conductibilitate electrică și
termică.

Se oxidează în aer, formând oxizi, și, de asemenea, în prezența sulfului, cu care formează
sulfuri.

Aurul nativ care se găsește în multe zăcăminte aurifere este, de fapt, un aliaj natural – soluție
solidă- de aur și argint.

Cum se curăță bijuteriile din argint

Bijuteriile din argint, spre deosebire de cele din aur, nu își păstrează culoarea și strălucirea, ci,
cu timpul, se înnegresc din cauză că se oxidează.

Pentru a preveni oxidarea argintului, bijuteriile trebuie ținute într-o cutie bine închisă, și
trebuie evitată umiditatea. Dar e aproape imposibil ca o bijuterie de argint să nu se oxideze cu timpul.

Totuși, putem lua anumite măsuri, pentru a amâna cât mai mult momentul oxidării:

-din când în când, trebuie curățate cu o cârpă moale, iar când le punem în cutia de bijuterii, ar fi
indicat să le înfășurăm într-o bucată de material din bumbac, moale

-folosind o periuță și pastă de dinți, periem fiecare segment al bijuteriilor de argint, apoi clătim cu
apă curată și le uscăm foarte bine

-o altă metodă ar fi o soluție din jumătate de litru de apă fierbinte, o lingură de bicarbonat și puțin
detergent de vase, lichid. Introducem bijuteriile în soluție, le lăsăm 15, 20 de minute, după care se
șterg cu o cârpă moale, curată, și se usucă bine

-cartoful extrage oxidul de argint, așa că putem curăța bijuteriile de argint punându-e într-un vas în
care am tăiat cartofi și am pus apă

-lemnul este acid și grăbește oxidarea argintului. Astfel, trebuie evitate cutii de bijuterii din lemn,
pentru bijuteriile de argint.

Argintul trebuie ferit de soare, de umiditate, de gaze sulfuroase și de obiecte din cauciuc,
deoarece se oxidează și se înnegrește.

Trebuie evitat, pe cât posibil, și contactul direct al bijuteriilor de argint cu parfumurile și

produsele cosmetice.

La bijuteriile de argint, pentru a absorbi umiditatea, se pot pune câteva plicuri de silica gel
(cum se găsesc și în cutiile de pantofi).
 Titlul aliajului pentru veselă coboară în unele cazuri până la 750‰ sau chiar mai puțin. Aceste
tipuri de aliaje rămân albe atunci când conținutul de cupru nu depășește 50%.

Bibliografie:

1. I. Lăzărescu, V. Brana, Aurul și argintul, București, Editura Tehnică, 1972.

2. Lecca, Aurel, Uzina Terra, București, Editura Ion Creangă, 1973.

3. Dr. Ion Berbeleac, Zăcăminte de aur, București, editura Tehnică, 1985.

4. Andrieș, Mihai Gheorghe, Destinul comorilor celebre, București, editura Vestala și editura
SAECULUM I.O., 2000.