BOLLILA 3: EVOLUȚ IA ISTORICĂ A IDEILOR PENALE

Respingerea pedepsei cu moartea.

LA DENOMINADA ESCUELA CLÁSICA Y SUS PREDECESORES
LA Ș COALA TOSCANA, începută de CARMIGNANI ș i culminată cu CARRARA. Se referă la o
Începând cu secolul al XVI-lea, s-au produs mai multe schimbări substanț iale în dreptul penal. „teoria pură a Delictului” cu pretensii de valabilitate universală, căci stabileș te principiile
operez la recepț ia dreptului roman, în teritoriile care mai târziu vor constitui de dreptul penal, valabile în orice moment ș i loc.
Germania. În 1532 la Regensburg a fost sancț ionată „Constitutio Criminales Carolina”, unică
drept penal până la Codul Penal din 1871. Carolina conț inea: Este o doctrină ontologică jusnaturalistă, caută noț iunea de ființ ă a delictului ș i a pedepsei.
Dispozi ț ii de drept penal de fond ș i de formă (regulau pentru ca legiuitorul să procedeze cu justi ț ie. Folose ș te o metodă ra ț ional-deducătoare,
cerinț ele torturii); principii generale aplicate în cazuri particulare. Prezen ț a unui drept natural,
Consacra principiul vinovăț iei; recunoaș te principiul cauzalităț ii concepț ia omului ca un ființ ă inteligentă ș i
Prevăzuse tentativa liber.
Accepta analogia.
CARRARA susț ine că infracț iunea este un entitate juridică, rezultată dintr-o serie de forț e care
1789 dreptul penal intră în criză terminală cu apariț ia miș cării filozofice se ciocnesc cu legea (contradicț ie între fapta omului ș i dreptul pozitiv).
del umanismului, care culmina cu Revoluț ia Franceză ș i declaraț ia sa de „Drepturile Forț a fizică subiectivă: acț iune umană exterioară.
al Omului ș i al Cetăț eanului”. Influenț a gânditorilor Iluminismului (Locke, For ț a fizică obiectivă: ac ț iune contrară dreptului (se încalcă norma)
Rousseau, Montesquieu, etc.) au pus bazele „Ș COLII CLASICE A DREPTULUI general al Statului y se prejudicia un drept individual).Actual
PENAL antijuridicitate.
For ț a morală subiectivă: ac ț iunea trebuie să fie moral imputabilă la
BECCARIA a fost marele său precursor, a scris în 1764 „Tratatul despre delicte ș i pedepse” subiect, dotat de liber arbitru. Violenț a dreptului trebuie să provină
în sus idei postulază principiile privind fundamentul ș i scopul represiunei penale, dar de o voinț ă liberă ș i inteligentă. Actuală vinovăț ie.
acestea nu conț ineau elementele pentru a constitui o ș tiinț ă a dreptului penal. Postulez un Forta moral obiectivă: trebuie să mediaze un prejudiciu politic social, prejudiciu la
serie de principii privind fundamentul ș i scopul represiunei penale: interes juridic protejat.
Principiul legalită ț ii: nimeni nu poate fi pedepsit pentru fapte care nu
nu au fost prevăzute într-o lege anterioară, nici nu i se va putea impune o pedeapsă Ca criterii complementare pentru imputarea criminală stabile ș te calitatea, a
care nu este stabilită anterior într-o lege. cantitatea ș i gradul infracț iunilor. Când forț ele infracț iunii sunt complete, gradul său
Interdic ț ia interpretării judiciare: judecătorilor le era interzis va fi perfect (consumat), dar dacă oricărei forț e îi lipseș te vreun element
a interpreta legea, deoarece nu sunt legislatori. Acest lucru avea drept scop evitarea integrator, gradul delictului va fi imperfect (tentativă).
arbitrarietăț ile absolutismului ș i garantarea securităț ii juridice.
Distincț ie clară între delict ș i păcat. POSITIVISMUL CRIMINOLOGIC Ș I MANIFESTĂRILE SALE. PRINCIPALELE EXPONENȚI
Proporț ionalitatea între infracț iuni ș i pedepse: daunele create de infracț iune
trebuie să stabilească intensitatea pedepsei. Între 1850 - 1819, prin intermediul ș colii pozitive, se va adopta metoda inductivă ș i
Sensul fundamental al represiunii penale este de a salva experimental propriu acelor ș tiinț e.
societate.
Pena este pentru a împiedica pe inculpat să cauzeze noi daune (Preven ț ie Sugerează postulate opuse celor din Ș coala Toscană. În această curent, delictul va fi
special) ș i a împiedica pe alț ii să comită altele asemănătoare (Prevenț ie înț eles ca un entitate de fapt, al cărui factor cauzal este modul de a fi al delincventului ș i
general). influenț a mediului (nu liberul arbitru), care îl determină fatal să-l comită.
Publicitate ș i sistem acuzator al justiț iei penale: pentru a eradica Intensitatea pedepsei depinde de periculozitatea subiectului, care poate fi
procese secrete ș i tortura din evul mediu, care căuta neutralizat prin aplicarea de măsuri sau sancț iuni.
confesiunea inculpatului.
Egalitatea tuturor cetăț enilor în faț a legii penale.
-1-
 BOLLILA 3: EVOLUȚ IA ISTORICĂ A IDEILOR PENALE
Obiectul principal de studiu devine delincventul ș i personalitatea sa anormală sau [Link] împotriva crimei nu se face doar prin pedepse, ci ș i prin
desviada. LOMBROSO propune o concepț ie denumită Antropologia Criminală, măsuri de siguranț ă.
fundată în studiul organic ș i psihologic al ființ elor umane, conform căruia există o
categoria: "criminalii nativi", care mai devreme sau mai târziu vor ajunge să comită infrac ț iuni, este LA Ș COALA DOGMATICĂ
reconoscibil din exterior ș i corporal prin anumite abateri de la forma
craniu, în creier ș i în alte părț i ale corpului. Obiectul de cunoș tinț ă al acestei ș coli este dreptul penal particular în vigoare al unui
ț ara, interpretată ș i expusă sistematic, în conformitate cu propriile sale caracteristici.
FERRI, propune Sociologia Criminală, jurist pentru care infracț iunea avea ca ș i cauze
factori individuali, fizici ș i sociali care determinau infractorul. Îi clasifica în: Ș coala Dogmatică se caracterizează prin faptul că obiectul său constă în sistematizarea dreptului
nativi, locuri, obiș nuite, ocazionale ș i pasionale. penal, prin intermediul principiilor care permit aplicarea sa corectă. Dogma este
propozi ț ie care se a ș ează ca un principiu innegabil al unei anumite ș tiinț e. "El
GARÓFALO, introduc conceptul de "pericolul delincventului" ca viitor autor de dogma dogmaticului este legea penală care integrează dreptul pozitiv”. Cuvântul
infracț iuni. Ei cereau să fie neutralizat cu măsuri care afectau drepturile lor, deș i dogmatică înseamnă „ș tiinț a dogmelor”, adică, norme juridice ca adevăruri
nu ar fi comis nicio faptă tipificată, ceea ce duce la un „stare periculoasă fără indiscutabile. Dogmatica este ș tiinț ă, deoarece are un obiect (dreptul pozitiv), un
delict”. - Falacia acestor teze se bazează pe faptul că nu există metode pentru metodă (dogmatică) ș i câteva postulate generale (dogme).
a demonstra că un anumit individ este predestinat să comită infrac ț iuni din cauza
caracteristici psihosomatice sau altele. Ideile sale organiciste despre societate au avut repercusiuni asupra În ceea ce prive ș te bugetele pentru impunerea unei pedepse, dogmatica se
planteamente totalitare sau rasiste. dezvoltă în două moduri:
a. Teoria juridică a infrac ț iunii: explică infrac ț iunea ca institu ț ie juridică. Infrac ț iunea este un
În rezumat, ș coala a fondat responsabilitatea penală pe următoarele: obiect compus din elemente. Aceste elemente sunt:
[Link] arbitru a fost înlocuit de determinismul ac ț iunilor umane din cauza Faptul sau acț iunea.
a factori individuali, fizici ș i sociali. La antijuridicitatea faptei.
2. În consecin ț ă, responsabilitatea morală (vinovă ț ia individuală) a fost înlocuită Vinovăț ia autorului.
prin responsabilitatea socială, fundamentată pe nevoia de apărare a societăț ii Aceste elemente nu sunt izolate, ci, fiind presupuneri ale pedepsei, funcț ionează
ca organism sistematic ș i în ordine succesivă, astfel încât dacă precedentul nu există, se exclude
Ca fundament, nu al pedepsei, ci al sancț iunii, a înlocuit criteriul obiectiv al la consideraț ie a următoarelor.
entitatea delucrului, prin subiectivitatea periculozităț ii infractorilor, clasificaț i în Aceste caractere specifice se găsesc conectate unul după altul în
specii sau tipuri ordonare secvenț ială:
[Link] cuvine să se verifice dacă un anumit comportament uman se
LA TERCERA ESCUELĂ adaptează-o la una sau la mai multe dintre descrierile con ț inute în lege
penal
Conciliaț ia la care ajung pozitivii dă naș tere la A treia Ș coală de Drept 2. Ș i dacă ea contrazice ordinea juridică, se va indica că este
Obiectivele criminale sus au fost: antijurídică. În caz contrar, dacă ar interveni o cauză de justificaț ie, care este
1. Distinc ț ia delictei ca fenomen natural (individual ș i social) ș i delictul conform legii;
ca entitate juridică reglementată de dreptul penal, 3. Ș i autorului i se cerea un comportament diferit de cel pe care l-a avut.
2. Rezervarea metodei experimentale pentru ș tiinț ele penale care studiază se va emite judecata de vinovăț ie. În caz contrar, dacă intervine o
delit sub primul aspect ș i aplicarea metodei logico-juridice pentru cauza de inimputabilitate sau de excludere a răspunderii, se va spune că comportamentul este
a-l studia sub al doilea aspect, inculpat.
3. Culpabilitatea autorului ca fundament al responsabilită ț ii penale ș i a saEste o concepț ie secvenț ială, greutatea imputării va creș te pe măsură ce se
periculozitate ca criteriu pentru a determina sancț iunea aplicabilă ș i tratamentul trece de la o categorie la alta. Se poate vedea aici cum funcț ionează principiul regulii–
de anumite categorii de delincvenț i temibili, excepț ie.
-2-
 BOLLILA 3: EVOLUȚ IA ISTORICĂ A IDEILOR PENALE
b. Teoria imputării juridico-penale ( Ș coala del fapt. Aceasta din urmă nu poate fi un element
Toscana):objectul său de cunoa ș tere este constitutiv al delictului, deoarece nu este nici condiț ie pentru ca
formatat din condiț iile juridice pe care le stabileș te legea există fapta, nici pentru ca aceasta să violeze legea, nici pentru ca acea
stabileș te ca presupuneri ale pedepsei. violen ț ă se repro ș ează autorului. Dar dacă reprezintă un
Nu există o diferenț ă totală între cele două teorii, ci că buget pentru ca autorul unui fapt antijuridic să
este în ceea ce priveș te elementele constitutive ale agregatului vinovat (delict), i se poate imputa un comportament care
ala lângă antijuridicitate ș i vinovăț ie, pedepsibilitatea legea câș tigă în cazul concret.

ETAPELE DOGMATISMULUI

ETAPELE DOGMATISMULUI
Pozitivismul juridic sau ș tiinț ific Normativism sau teleologism Finalism
Sfâr ș itul secolului XIX. Se interesează de infrac ț iune Se inspiră din filosofia Neocantismului. Influenca ț i de noile direc ț ii ale
reglementat de normele dreptului pozitiv. Considerând că toate elementele infracț iunii psihologia gândirii y de la teorie
A dus a a afirma existen ț a elementelor au un scop ș i o valoare. sociologică de Max Weber.
comune în toate infracț iunile, elementele sale. Prezintă o reac ț ie fa ț ă de formalism Discută teoria cauzalităț ii din pozitivism.
Omul acț ionează în mod cauzal. legal de la teoría expusă de pozitivism. omul nu acț ionează în mod cauzal, ci final.

ELEMENTE ALE DELICTULUI

ACȚIUNE TIPICITATE CULPABILITATE ANTIJURIDICITATE

Acț ionează în „sensul natural”. Descrierea caracterelor Este la relaț ie psihologică Concepe la antijuridicitate
Este comportamentul natural obiectivele faptei penale. (cunoaș tere o posibilitate de în tipul său pozitiv, este
voluntar care este liber de violenț ă fizică Descrierea comportamentului în cuno ș tinț e) între subiect ș i a spune, ca o contradicț ie
produce un rezultat. Elemente: lege (abstractă). făcut. Formele vinovăț iei fapta cu dreptul sau
voinț ă comportament y Înț eles juridic y suntem doliu (efectiv) y vina ceea ce stabile ș te legea.
rezultatul. descriptiv este indiciul de (posibilitate). Aceste specii de Atâta timp cât nu există cauză
antijuridicitate. vinovăț ie presupune la de justificare (legitimă
imputabilitatea autorului y fiu apărare stare de
excluse din ignoranț ă, din eroare necesitate, etc.)
ș i prin constrângerea –ameninț area de a suferi
daune o mal iminent - . La
imputabilitate în ț elege-i pe cei
procese spirituale care se
se dezvoltă în interiorul autorului.
(Art. 34 Inc. 1 CP)

Aici se în ț elege ca comportament Se opreș te privirea asupra tipului ca ceva Este un judecată de valoare. Lasă-te de a fi Se le alocă un con ț inut
umană valorizată de anumită pur descriptiv, i se dă o reprezentat de cele două specii material care constă în
manera. funcț ia valorativă, nu mai reprezintă de vinculare psihologică a autorului leziune a intereselor sociale, ș i
Judecată de valoare. un indiciu al antijuridicităț ii, ci cu fapta penală (vinovăț ie ș i culpă), de este manera lo
Acest criteriu valoric face parte din care s-a transformat în elementul care nu mai reprezintă antijuridic nu mai este definit
considera ț ia comportamentului uman delit portator de ea. specii de vinovă ț ie, ci nu pur ș i simplu ca îl
în faț a societăț ii (concepț ie socială). Nu se mai vorbeș te despre „tip penal” ci elementele ei, împreună cu contrar a la dispozi ț ie
Aceasta duce la no ț iunea de ac ț iune ca de "tipo injusto". Nu se exprimă doar elemente valorative o normativ legal sino cum îl
realizarea unui rezultat social descrierea legală a bunului juridic reprezentat de posibilitatea de socialmente perjudicial
relevante y din punctul de vedere lesionat. Acum înț elege dând loc, la justiț ie
juridic penal se traduce ca elemente subiective (anima ț i. Ex.: supralegal, deoarece func ț ionează
producț ia unui rezultat tipic. inten ț ia de a se apropia în prin principiul general
elemente y normative de la evaluare a
(evaluări ale situa ț iilor de interese sociale în joc.
fapt, străinătatea lucrurilor,
periculozitatea comportamentului o la al său y las circumstanț e
imprudenta ei). relacionate, sunt baza pentru
proces de exigibilitate dey aceasta
forma, de la reprochabilitate, în care
se face să constea vinovăț ia: dacă
autorului i se cerea o conduită
distintă, comportamentul său este vinovat pentru
nu este de reproș at.

-1-
 BOLLILA 3: EVOLUȚ IA ISTORICĂ A IDEILOR PENALE
Conform Welzel (fondator del Se transformă într-o anumită măsură o Excluzând din domeniul de Consistă în disvalorea de
finalism) sus ț in că ac ț iunea Beling, se consideră că funcț ia sa vinovă ț ie elementele ac ț iunea (numai contează)
trebuie să se facă distinc ț ia între este de a descrie obiectiv subiective, care trec la integrarea disvalorea actului), este
consecinț ele pe care le poate avea omul materia de la prohibición acț iune. Eliberată de vinovăț ie de finalitatea ac ț iunii
a domina ș i cele care nu. Afirmă conducta interzisă) de ș i în su bază psihologică, conservă desvalorizată por el
existen ț a structurii anterioare la atenț ie a su funcț ie cum unic conț inut la drept, dincolo de
drepturi care rezultă din logica – selecionatoare a comportamentelor repro ș abilitate, ale căror premize disvalorea rezultatului
obiective ș i reale, între care se juridice relevante pentru son la imputabilitatea autorului (a sa (leziune sau pericol de dauna la
găse ș te structura finală a drept penal, i se atribuie capacitatea psihică de a se motiva bun juridic protejat).
acț iunea umană este un comportament corect de asemenea, la tipul func ț iei de acord a la norma) y su La materialitatea a
conș tient de sfârș it. valorativă. posibilitatea de a în ț elege asta ac ț iunea nu se mai a ș ază
Conform acestei teorii, autorul poate injust. Neglijează că la a numai în dăunător
ordonare acte determinaț i vinovă ț ia îi apar ț ine social, ci ș i în
conș tient a obiective suport uman al voin ț a de a ac ț iona a
previamente semnalate, sau a interzice responsabilitate, care nu rezidă în agente. Astfel, materia de
omisunea acestor acte, doar acestea un proces de repro ș abilitate care la antijuridicitate depinde
acte ș i omisiuni ghidate de o nu realizează autorul, ci în în acelaș i timp cu disvalorea
finalitatea actorului, constituie comportamentul anemic al acestuia rezultatul (lezarea bunului
ac ț iuni guvernabile pentru ce este de reproș at. juridic), al disvalorului de
drept acto ca atare. Se vorbeș te despre
De la sfârș it, subiectul îș i elaborează un concept personal despre el
conducta. Contine trei elemente: injust, care transformă
Fin (manifestare ș i conț inut de a una conductă social
voinț ă). Medii. Acepte inadecvată” prin constituire
circumstanț e concomitente. o infracț iune gravă a
viaț a socială în respectivul
moment istoric.

adecvat nevoilor preventive de

TENDINȚELE FUNCȚIONALISTE SAU PREVENTIVE în societatea actuală.
Utilizează o metodă teleologic-funcț ională.
Finalismul a ajuns în cele din urmă să cadă în atitudinea de izolare a
realitatea, prin monismul său metodologic propriu unui Func ț ionalism sistematic sau radical ș i sociologic de
model juridic unidimensional strict normativ JAKOBS
del paradigma retribuț ionist pur care concepe pedeapsa
ca o simplă impunere a unui prejudiciu asupra destinatarului său, În ultimele timpuri s-a produs o transformare
fără a lua în considerare consecinț ele sale, nici a oferi vreo care a lăsat deoparte dogmatica cu semnificaț ie ontologică
posibilitate de excluză las cauze psihologice, proprie a finalismului, intrând într-o etapă de
antropologice, culturale y sociale ale comportamentului renormativizare. Principalele motive care explică
delictivă. Nu se poate adopta o atitudine strictă modificarea paradigmei sunt:
pozitivist limitându-se la dreptul penal exclusiv Influen ț a sociologiei în
ca sistem normativ care integrează o organizare dogmatică penală, în societatea modernă
juridic, ci se afirmă că dreptul penal este un de o complexitate ridicată ș i de interac ț iuni
instrument de control ș i de incidenț ă socială. între indivizi care au contacte
anonyme. Este vorba despre societă ț i de
Paradigmele funcț ionaliste ale actualei dogmatice penale "riscuri", pe care chiar creatorii lor
uneori nu pot controla (De exemplu: utilizarea de
La confluenț a factorilor interni (dispute între energie atomică).
causalisti ș i finaliș ti) ș i externi, a deschis calea către o
o nouă tendinț ă în care prevalează consideraț ii
teleologico-normative în sistemul juridic al delictului,
înlocuind modelul anterior cu paradigmele
funcț ionaliș tii ROXIN ș i JAKOBS.

ROXIN introduce raț ionamente politico-criminale în

fiecare dintre categoriile teoriei infracț iunii, pentru
aproape de dreptul penal la realitate, la cazul concret,
dar fără a renunț a la securitatea juridică.

Discursurile lui ROXIN ș i JAKOBS prezintă profunzimi

diferenț e, dar există câteva aspecte în comun:
Abandonarea unei dogmatici de bază
ontologic-naturalist.
Încercarea de a construi un drept
penal orientat către consecin ț e, care
permitea să se conformeze un sistem deschis

-1-
 BOLLILA 3: EVOLUȚ IA ISTORICĂ A IDEILOR PENALE
Criza filosofiei subiectului, unde raț iunea practică (caracterizează
acț iune corectă din punct de vedere al valorilor etice-sociale Funcț ionalismul moderat sau valorativ al lui ROXIN
înlocuită de raț iunea comunicativă. Această nouă concepț ie se inspiră
în Teoria sistemelor sociale a lui Luhmann ș i are punctul său de Propune continuarea lucrării neterminate a neocantilismului, dar înlocuind
partida într-un set descentralizat de condiț ii obiective, care difuză orientare către valorile culturale prin fundamentele politico-criminale
permit să descriu anumite procese de comunicare, dar nu de la moderna teorie a scopurilor pedepsei. În teoria ilicitului, categoriile
cum să acț ionezi în fiecare caz. baza del delict trebuie să fie contemplaț i, dezvoltaț i ș i sistematizaț i pe baza lor
Jakob susț ine că soluț ia unei probleme sociale se produce prin intermediul unui sistem funcț ia politico-criminală. În această linie asocia:
juridic ca sistem social parț ial, astfel încât nu se poate desprinde de dreptul penal Al tipo, ca motiv central;
de la societate. Funcț iile sunt prestaț ii care - singure sau împreună cu altele - menț in La antijuridicitate, cu domeniul soluț iilor sociale ale conflictelor;
un sistem A culpa, cu necesitatea de pedeapsă rezultată din consideraț ii
[Link] ț ia dreptului penal este de a restabili, în planul preventive.
comunicare, valabilitatea perturbată a normei. Ceea ce este decisiv pentru conceptul de acț iune este un comportament care implică exteriorizarea
2. Protec ț ia ș i confirmarea normelor se realizează prin pedeapsă de la personalitate umană. Acest concept cuprinde toate formele de
care serve ș te pentru a exerci ț a cetă ț enii în încrederea în normă, comportament infrac ț ional: dolos, culpabil ș i omis. Cele două contribu ț ii mai importante
fidelitate faț ă de drept ș i acceptarea consecinț elor pentru încălcarea acestuia. semnificativi pentru teoria infracț iunii sunt:
[Link] identită ț ii sociale nu se face prin bunuri Relaț ia dintre acț iune ș i rezultat era pe criterii de evaluare
juridice, ci de norme. juridică la reluarea vechii teorii a imputării obiective. Decisiv
pentru imputarea rezultatului în tipul obiectiv va deveni
Pozi ț ia extremă a func ț ionalismului sistemic produce repercusiuni profunde în crearea unui risc nepermis în cadrul scopului de protecț ie al
categorii ale teoriei infracț iunii: normă.
La renormativizarea conț inuturilor categoriilor. În ceea ce priveș te „responsabilitatea”, este vorba despre a ș ti dacă subiectul individual merită o
Delictul devine o comunicare defectuoasă, într-un penalizare pentru cel injust care a realizat. Bugetul cel mai important este
comportamentul individual evitabil al subiectului responsabil. vinovă ț ia autorului când acesta se află în condi ț ii
Va exista o conduită umană atunci când un anumit comportament normale, pentru a fi motivat de normă. Vinovăț ia este condiț ia
are sens într-un cadru social de comunicare. Implică luarea de necesară de la responsabilitate, impunerea pedepsei trebuie să fie
pozi ț ia subiectului în raport cu valabilitatea normei: agentul nu vede justificată în măsura necesităț ii preventive de pedeapsă, dar
nicio normă care să-i obstrucț ioneze acț iunea. necesită ț ile preventive sunt limitate de vinovă ț ia (reciprocă
Evenimentele naturale nu sunt parte a comportamentului delincvent. Astfel se exclud completare ș i limitare între culpabilitate ș i prevenire).
evenimente care nu pot fi evitate de agent. „Evitabilitatea afirmă luarea
de poziț ie faț ă de normă ș i face parte din acț iune, NU din vinovăț ie”. Sunt CURRENȚELE CRITICE Ș I VERTENTELE ACESTORA CRIMINOLOGICE Ș I ABOLIȚIONISTE
evitabilele cauzări care nu s-ar produce dacă ar exista o motivaț ie direcț ionată spre
a evita consecinț ele. Sunt trei op ț iuni fundamentale în prezent pentru a analiza fenomenul
Laevitabilitatea defineș te acț iunea umană în delictul intenț ionat ș i în cel culpabil, unde juridicopenal: aboliț ionistă, resocializatoare ș i garantistă.
a acț iona imprudent este o poziț ie care implică lipsa de reflecț ie asupra Prima se opune oricărei forme de drept penal, încercând să construiască un
consecinț ele acț iunilor (Exemplu: pe o ș osea am lovit pe altul pentru că nu am fost atent la) sistem punitiv.
limite legale de viteză, asta dezvăluie că acel dat normativ–limita de viteză– A doua ș i a treia îș i propun, din perspective diverse, realizarea unui
nu are semnificaț ie pentru mine). drept penal mai bun.
Elinjusto va fi reproș abil doar în funcț ie de alternativele pe care le oferă societatea Sunt posturi reformiste care constituie curente critice ale sistemului penal,
are pentru a rezolva conflictul. Dacă ea nu dispune de o astfel de soluț ie, va exista vinovăț ie. pretinzându-se să introducă elemente de progres care să rămână în cadrul propriu
Ș i dacă există o altă alternativă, nu are sens să aplici pedeapsa (de exemplu: dementii). sistem.
-1-
 BOLLILA 3: EVOLUȚ IA ISTORICĂ A IDEILOR PENALE

[Link]ț ionismul: Respinge existenț a dreptului penal ș i propune

a-l înlocui cu alte forme non-punitive de rezolvare a infrac ț iunilor. Este
decisivă la legătura care apare între propunerea aboli ț ionistă ș i
argumentaț ia curentului criminologic, pe care astăzi o cunoaș tem ca
criminologie critică. Se concentrează pe analiza sistemului penal, ca
generator de criminalitate. Delictul nu î ș i are locul ca atare în
realitate, ci apare dintr-o atribuire a statutului criminal.
Care are loc în mod selectiv ș i discriminatoriu. Utopia celor
alternative la sistemul penal dezvoltat de autorii acesteia
curent, devine evident imediat ce se observă pretenț ia sa de
înlocuirea sistemului penal cu o soluț ie privată pentru delicte bazată pe
în începutul despăgubirii civile pentru daună, la care se vor adăuga
anumite proceduri de arbitraj. Abolicionismul a fost elaborat în faț a
todo în ț ările mici (Olanda, Norvegia etc.) în care este problema
de la criminalitate este relativ redusă. Limitări pentru a rezolva
fapte de criminalitate violentă, patrimonială o socioeconomică
(homicidii, furturi, violuri).

[Link] penal: Exige concilierea prevenț iei generale cu

principiile propor ț ionalităț iide resocializare y
(tratament prin reducerea pedepselor privative de libertate la
minim obligatoriu). Dreptul penal minim susț ine că funcț ia
preventiva este dublă: prevenirea infracț iunilor ș i a pedepselor private sau
despropor ț ionate sau arbitrare. Ceea ce legitimează dreptul penal este
minimizarea violenț ei în societate. Dar, nici gravitatea inusitată
un delict poate justifica ilegalitatea pentru a-l investiga ș i a-l pedepsi. În
în prezent se percepe în societate o senzaț ie crescândă de insecuritate
derivata creș terii valului de violenț ă delincventă.

-2-