OTORINOLARINGOLOGIE 1

RINITA
Rinita reprezinta inflamatia mucoasei foselor nazale si se traduce prin congestie nazala,
insotita de rinoree (secretii) si uneori de dureri faciale.

Rinita poate fi acuta sau cronica.

Rinita acuta survine in general ca urmare a infectiilor virale, dar poate fi si rezultatul unor
alergii.
Rinita cronica este insotita frecvent de sinuzita cronica (rinosinuzita cronica).

RINITA ACUTA
Rinita acută, cunoscută și sub denumirea de coriză, este iritarea și inflamația mucoasei
nazale.
Etiologie: are origine virală și mod de transmitere aerogen (rinovirusuri-30%, coronavirusuri,
influenza virus, adenovirusuri, virusul uman respirator sincițial, enterovirusuri), fiind urmată
la 2-3 zile de infecție bacteriană prin exacerbarea florei saprofite locale din fosele nazale.
Germenii microbieni, cel mai des implicați, sunt Streptococcus pneumoniae, Staphilococcus
aureus, Streptococcus pyogenes, Haemophilus influenzae, Klebsiella pneumoniae. Este
favorizată de frig, umezeală, modificări bruște ale temperaturii și de factori locali nazali
(deviație de sept nazal, hipertrofie de cornete, vegetații adenoide). Factori generali precum
alergia, tulburările endocrine, denutriția, surmenajul au un rol favorizant. Afecțiunea poate
apărea endemic în perioadele reci, chiar de câteva ori pe
Tabloul clinic: debutează prin
- semne generale – indispoziție, febră, slăbiciuni, usturimi în gât, mialgii, artralgii, frisoane și
- semne locale – prurit nazal, obstrucție nazală, strănuturi, după 1-2 zile apare rinoree seroasă,
cefalee frontală
- prin obstrucția canalului frontonazal, hiposmie, anosmie, hipoacuzie, acufene.
După aproximativ 24 de ore, secrețiile devin mucopurulente, prin suprainfecție bacteriană,
favorizată de diminuarea activității epiteliului mucociliar și stagnarea secrețiilor nazale.
Diagnosticul: rinoscopic

Tratamentul: abordare simptomatică cu administrarea de vasoconstrictoare topice

intranazale, dezinfectante locale (la copii soluții saline), antiinflamatoare nesteroidiene,
antihistaminice, pentru creșterea rezistenței organismului – proteinoterapie nespecifică,
vitaminoterapie, aerisirea încăperii, umidificarea aerului. Este contraindicată administrarea
antibioticelor, inclusiv în cazul secrețiilor nazale purulente (simptom comun începând cu ziua
a 3-4). Administrarea antibioticelor este indicată doar în caz de complicații bacteriene (otita
bacteriană, rinosinuzita bacteriană, bronșita bacteriană). Dacă secrețiile nazale seroase devin
abundente și deranjante, se poate ameliora situația prin administrarea de bromură de
ipratropiu nazal.

1
RINITELE ACUTE ALE NOU-NĂSCUTULUI ȘI SUGARULUI
La nou-născut și sugar, ca urmare a particularităților anatomice și imunologice ale vârstei,
rinita acută prezintă particularități clinice evolutive și terapeutice.
Rinitele acute la această categorie de vârstă au, în general, o evoluție mai gravă, determinată
de apărarea imunologică scăzută, conformația anatomică rinofaringiană (dimensiuni reduse),
reacția generală a organismului care este mult mai amplă și care favorizează producerea
infecțiilor.
Clasificarea:
1. Rinita acută banală
2. Rinita purulentă citrină
3. Rinita acută streptococică
4. Rinita acută pneumococică
5. Rinita acută gonococică
6. Rinita acută luetică
7. Rinita acută difterică

RINITA ALERGICĂ

Rinita alergică este o afecțiune nazală mediată de imunoglobulina E (IgE) care rezultă din
reacția exagerată a organismului la un anumit alergen

Etiologie: rinita alergică este, de obicei, declanșată de alergeni din mediul ambiant, cum ar fi
polenul, părul de animale, praful sau mucegaiul. Genetica și expunerea la mediu contribuie la
dezvoltarea alergiilor. Contactul cu animalele la începutul vieții ar putea reduce riscul
apariției alergiilor la acestea mai târziu.

Simptomele caracteristice ale rinitei alergice sunt: rinoree (scurgerile nazale pot apărea
peste 3 min. după contactul cu alergenul), de obicei seromucoasă, abundentă, cu iritarea
nazofaringelui și apariția tusei reactive; prurit nazal, ocular, episoade repetate de strănut,
congestie nazală, obstrucție nazală. Examenul obiectiv include: edem și eritem conjunctival,
edem palpebral, stază venoasă inferioară a pleoapelor. Examinarea ORL: edemul și
congestia mucoasei nazale, cu caracter roz-palid, hipertrofia cornetelor nazale.

Tratament: antihistaminice orale sau intranazale și/sau decongestionante topice

intranazale/glucocorticosteroizi topici intranazal. În rinita persistentă se examinează pacientul
după 2-3 săptămâni. Dacă tratamentul eșuează, se trece la următoarea treaptă în tratament;
dacă a avut loc ameliorarea clinică se continuă tratamentul pentru o lună, dacă aceste măsuri
eșuează se recomandă tratament chirurgical.

SINUZITA
SINUZITA ACUTA
Sinuzita reprezintă inflamaţia mucoasei care tapetează sinusurile paranazale. În funcție de
sinusul afectat, deosebim sinuzită maxilară, etmoidală, frontală, sfenoidală și polisinuzită sau
pansinuzită – afectarea concomitentă a mai multor sinusuri.
Clasificarea rinosinuzitelor acute
După localizare:
• Sinuzita acută frontală. Sinusurile frontale (drept și stâng) sunt situate în

2
osul frontal, deasupra orbitei. Acest tip de sinuzita provoacă dureri frontale şi se poate
complica cu un abces cerebral sau cu o meningită, în cazul blocării scurgerii (sinuzită
„blocată”).
• Sinuzita acută sfenoidală provoacă dureri în spatele ochiului şi poate fi
descoperită radiografic. Sinusul sfenoidal este situat în osul sfenoid, care
închide în spate foza nazală. Prezenta febrei şi frisoanelor sugerează extinderea infecţiei mai
departe de sinusuri.
• Sinuzita acută maxilară provoaca dureri în regiunea maxilară, dar şi cefalee frontală.
• Sinuzita acută etmoidală se caracterizează prin edemaţiere, hiperemie
şi dureri în unghiul intern al ochiului. Sinusul etmoidal se localizează în
spatele rădăcinii nasului şi între feţele interne ale orbitelor. Acest tip de
sinuzită este mai frecvent la copii, deoarece sinusurile etmoidale sunt formate la această
vârsta. Sinuzita etmoidală poate fi consecutiva unei rinofaringite.

SINUZITA ACUTĂ FRONTALĂ

Sinuzita frontală acută este inflamaţiaa difuză, banală, recentă şi nespecifică a mucoasei
sinusului frontal. Pacientul relatează în cursul anamnezei senzaţia de tensiune şi plenitudine
intranazală, perinazală şi frontoorbitopalpebrală, rinoree seromucoasă, uni- sau bilaterală,
durere spontană sub forma unei nevralgii craniofaciale care are un caracter periodic şi orar –
apare dimineaţa, se intensifică spre prânz, după care se amendează, pentru a se reinstala a
doua zi dimineaţa, respectând ciclul.
Tratamentul sinuzitei frontale acute este medicamentos local şi general, având ca scop
decongestionarea şi dezobstrucţia fosei nazale, ostiumului şi lumenului canalului frontonazal.
tratamentul chirurgical al sinuzitei frontale, care are ca obiectiv deschiderea şi drenajul larg al
cavităţii sinusofrontale, evidarea totală a conţinutului cavităţii sinusale.

SINUZITA ACUTĂ SFENOIDALĂ

Simptomatologia subiectivă a sfenoiditei acute constă în: senzaţia de tensiune, de plenitudine
intranazală, perinazală şi în profunzimea orbitelor, cefalee cu sediul în vértex sau ceafă,
hiposmie, scăderea acuităţii vizuale. Pacientul nu-şi suflă puroiul din nas în batistă, dar simte
nevoia de a-şi face toaleta gâtului pentru a expulza secreţiile ce se scurg în rino- şi orofaringe.
Obiectiv se constată congestia difuză a mucoasei nazale, obstrucţia nazala.
Tratamentul chirurgical al etmoidosfenoiditei cronice are ca obiectiv deschiderea şi
drenajul larg al cavităţilor sinusale şi evidarea totală a conţinutului acestora, se poate chiar
amputa jumătatea posterioară a cornetului mijlociu pentru un mai bun acces pe ostiumul
sfenoidal în vederea efectuării spălăturilor evacuatoare şi introducerii medicaţiei
antimicrobiene.

SINUZITA ACUTĂ MAXILARĂ Sinuzita maxilară acută constă în inflamaţia recentă, difuză,
banală şi nespecifică a mucoasei ce căptuşeşte sinusul maxilar. În principal ea este secundară
unei infecţii nazale; poate apărea și ca o consecinţă a diminuării sau suprimării aerării şi
drenajului sinusal (malformaţii congenitale şi/sau dobândite ale foselor nazale, traumatisme
nazobucofaciale, corpi stăini endonazali sau intersinusomaxilari), carii localizate la cel de-al
doilea premolar, la primul sau la al doilea molar superior (sinuzita odontopatică). Extrem de
rar se poate întâlni sinuzita maxilară acută primitivă, determinată de vehicularea pe cale
sangvină a unei infecţii generale.
Simptome funcţionale – obstrucţie nazală unilaterală, rinoree seromucoasă sau
mucopurulentă unilaterală, hiposmie, uneori anosmie temporară, rinolalie moderată,
lăcrimare, fotofobie.

3
Manifestările generale constau în febră (38-39 °C), cefalee difuză intensificată la aplecarea
capului, la efortul de a sufla nasul, în caz de strănut, tuse, hiperestezii dureroase a întregului
teritoriu de inervaţie trigeminală (algii craniofaciale), ameţeală, tahicardie, inapetenţă, tuse.
Tratament
Efectuarea câtorva puncţii şi lavaje sinusale (urmărind remisiunea sau persistenţa semnelor şi
simptomelor bolii), la interval de 2-3 zile, asociate medicaţiei generale şi dezobstrucţiei
locale nazale, rezolvă (vindecă) sinuzita acută.

SINUZITA ACUTĂ ETMOIDALĂ Sinuzita etmoidală anterioară acută este inflamaţia recentă,
difuză, nespecifică a mucoasei celulelor etmoidale anterioare şi mijlocii. Subiectiv pacientul
acuză senzaţie de plenitudine şi de tensiune intranazală şi frontoorbitară, rinoree abundentă
uni- sau bilaterală, seromucoasă cu striaţii de sânge, ce se transformă ulterior în
mucopurulentă, afectând şi sinusurile maxilar şi frontal omolateral, durere spontană cu
caracter nevralgic nazofrontoorbitar, obstrucţie nazală, hiposmie chiar anosmie.
Tratamentul etmoiditei acute este, în principal, un tratament medicamentos, local şi general.
Principalul obiectiv terapeutic vizează decongestionarea şi dezobstrucţia fosei nazale în
scopul restabilirii aerării şi drenajului normal. Etmoidectomia va fi întreprinsă numai în
formele complicate după epuizarea terapiei conservatoare, medicamentoase.

RINOSINUZITA CRONICĂ

Rinosinuzita cronică reprezintă inflamația mucoasei sinusurilor paranazale cu o durată de

peste 12 saptămâni.
Etiologie. Factorul microbian are un rol major în etiologia sinuzitei cronice. În primul rând
trebuie menționată flora bacteriană cocică: Streptococcus pneumoniae, Haemophilus și
Moraxella catharralis. În ultimii ani, flora microbiană predominantă în procesele inflamatorii
cronice sinusale este S. aureus meticilinrezistent (MRSA), cea Gram-negativă anaerobă, cum
ar fi Prevotela, Peptostreptococcus, Fusobacterium, B. piocianic, B. coli, germeni cu o
rezistență majoră față de antibiotice. De asemenea, în aspiratele sinusale, tot mai des se
decelează fungi și virusuri. Spre deosebire de sinuzitele acute, în cele cronice flora
patogenă este reprezentată deseori de asociații microbiene, ce îngreuează substanțial
tratamentul. În formele de origine dentară predomină infecția cu germeni anaerobi.

Tratamentul chirurgical trebuie practicat prin metode endoscopice, scopul lor fiind
restabilirea penetrației ostiale a sinusurilor afectate. Principiile şi tehnica chirurgiei
endoscopice rinosinusale prevăd ablația totală a structurilor meatului mediu nazal.
Alternativă a metodei clasice de chirurgie endoscopică rinosinusală sunt variantele tehnice de
chirurgie endoscopică minim invazivă a sinusurilor paranazale,

4
 ANGINA (AMIGDALITA)
ANGINA BANALĂ
Denumită şi angină eritematoasă sau congestivă, eritematopultacee, este cea mai frecvent
întâlnită formă de angină primară, caracteristică, de obicei, sezoanelor umede – primăvara și
toamna.
Amigdalita este o afecțiune inflamatorie a amigdalei faringiene care se extinde și la nivelul
structurilor învecinate, acestea fiind reprezentate de amigdala linguală, amigdala palatină și
foliculii limfatici localizați pe suprafața peretelui faringian posterior.

Etiologie. Dintre germenii microbieni cel mai frecvent întâlnim streptococul beta-hemolitic
de tip A, stafilococul, pneumococul.
Debutează ca o angină catarală, fiind incriminate o serie de virusuri: adenovirusuri, virusuri
ale unor boli specifice (oreion, rujeolă, gripă, poliomielită), ceea ce explică şi caracterul
frecvent contagios al bolii.
Simptomatologie
Simptomele tipice anginei banale nespecifice:
• Dureri vii (odinofagie), acute, uneori greu de suportat, în faringe care
iradiază în urechi, mandibulă și în alte regiuni;
• Debut acut, brusc;
• Starea generală grav alterată;
• Cefalee;
• Febră, uneori însoțită de frisoane;
• Sialoree;
• Incapacitatea de muncă.
Complicaţii
• Regionale:
− Flegmonul periamigdalian
− Flegmonul intraamigdalian.
• La distanță:
− Reumatism;
− Poliartrită;
− Nefrită;
− Febră continuă.
Tratament
Antibioterapia este indicată în anginele microbiene, eritematopultacee sau în
caz de complicaţii, cel mai indicat antibiotic în angina streptococică este Penicilina G, care se
poate administra în doze mari, 3-4 mil. UI/zi. Se mai pot administra Augumentin, Zinat,
Azitromicină, Amoxicilină, Oxacilină injectabil etc.
Ampicilina şi Tetraciclina nu au efect asupra germenilor implicaţi.
În caz de complicaţii, dozele de Penicilină se pot creşte, administrându-se și în perfuzie. Se
mai pot prescrie cefalosporine, singure sau asociate cu alte antibiotice. La tratamentul cu
antibiotice se adaugă rehidratarea bolnavului, corticoterapia, anabolizante generale, incizia şi
drenajul colecţiilor purulente (în cazul complicaţiilor supurative) etc.
La pacienţii cu angine recidivante se recomandă amigdalectomia, la 3-4 săptămâni după
vindecarea puseului acut.

5
 ADENOIDITA ACUTĂ
Reprezintă hipertrofia amigdalei rinofaringiene Luschka, mai frecventă la copil (3-7 ani), mai
rar după pubertate. Adenoidita reprezinta o afectiune frecventa mai ales la sugar si copilul
mic (putand aparea exceptional si la adulti) si este provocata de o infectie microbiana sau
virotica a tesutului glandular din regiunea nazo-faringiana.
Forma acuta de adenoidita debuteaza cu un episod febril, dificultate in respiratie, sforait.
Evolutia bolii duce in timp la adenoidita cronica, cunoscuta in randul populatiei generale cu
termenul de polipi nazali (formatiuni vegetative).

Etiologia. Cauzele principale: infecţiile banale, epidemiile de gripă, rinitele acute banale etc.
Tabloul clinic
Sunt prezente simptome și semne generate de hipertrofie limfatică: obstrucție nazală cu
respirație bucală compensatorie, voce nazonată, sforăituri. Ulterior, la cronicizarea procesului
inflamator, apare deformarea scheletului osos facial cu facies adenoidian îngustat, prognatism
al maxilarlui superior, tulburări în dezvoltarea scheletului toracic, gingii hipertrofice,
uscăciunea gurii. Obstrucția tubei duce la surditate, cu aspirație timpanală, cefalee
intermitentă.
Simptomele cauzate de infecție: secreții nazale posterioare, tuse, uneori cu expectorație, sub
formă de dopuri. Infecțiile acute se manifestă prin febră, rinoree purulentă abundentă. Otitele
medii acute apar în puseele de acutizare, dar și în formele cronice.
Tulburările generale sunt: apatie, somnolență diurnă ca urmare a deficitului de oxigenare.

Tratament
Dezinfecția nazofaringiană, dietă cu alimente bogate în calciu și vitamine. La sugar
primordială este restabilirea permeabilităţii nazale în vederea facilitării alimentaţiei. Se
utilizează decongestionante saline de 3-4 ori pe zi. Se poate administra şi ser fiziologic
simplu sau cu hidrocortizon acetat, iar secreţiile nazale se aspiră cu para de cauciuc.
Decongestionantele nazale se pot completa cu antiseptice nazale, de tipul Colargol, soluţie
0,5% sau 1%, de 2-3 ori pe zi.
În adenoidite cronice de gradul III tratamentul este chirurgical – ablația vegetațiilor adenoide.

FARINGITA ACUTĂ BANALĂ

Este o inflamaţie acută a mucoasei faringiene, de natură infecţioasă sau toxică (alcool,
nicotină, praful din mediu ambiant și alți factori nocivi de producție), care exacerbează
virulența agentului patogen și diminuează puterea de apărare a organismului, fără participarea
evidentă a ţesutului limfoid, caracteristic pentru angine.
Etiopatogenia
Este favorizată de angină, boli infecțioase, guturai, gripă, amigdalită cronică, sinuzită acută și
cronică. Prevalează la persoanele cu faringe larg şi cele amigdalectomizate. Consumul
alimentelor prea reci sau prea fierbinţi precum şi a alimentelor condimentate este factor
predispozant.

6
Tabloul clinic
Pacienţii acuză dureri în regiunea gâtului, senzaţia de usturime sau de arsură, uscăciune în
gât, de corp străin, mai rar disfagie şi otalgie reflexă.
Tratamentul
Se face în funcție de etiologia faringitei acute, excluzând factorii nocivi și introducând în
alimentație grăsimi, glucide, proteine și vitamine (vitamina A, 2-4 tablete/zi, vitamina E, 1-2
tablete/zi). Tratamentul local se va face cu instilații cu infuzie de eucalipt, de 4-5 ori pe zi
timp de 5 zile, sau aerosoli cu preparatul Oralsept, Tantum-verde etc.