Screening pentru Tulburarea de Deficit de Atenţie şi Hiperactivitate (ADHD)

ADHD PE ÎNȚELESUL PĂRINȚILOR

Ce este ADHD?

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este o afecțiune neurodezvoltată caracterizată prin
neatenție, hiperactivitate și impulsivitate. Aceasta poate afecta atât copiii, cât și adulții, influențând performanța
școlară, relațiile sociale și activitățile [Link]

Tipuri de ADHD:

 Tipul predominant neatent: Dificultăți în menținerea atenției, ușor de distras, uituc.

 Tipul predominant hiperactiv-impulsiv: Hiperactivitate excesivă, dificultăți în a sta liniștit, acțiuni
[Link]+1Catena, Farmacia inimii!+1
 Tipul combinat: Prezența atât a simptomelor de neatenție, cât și a celor de hiperactivitate-impulsivitate.
MedLife

Semnele principale ale ADHD în funcție de vârstă

Copii preșcolari (3-5 ani):

 Dificultăți în a se concentra pe activități simple.

 Hiperactivitate constantă, mereu în mișcare.
 Impulsivitate, acționează fără a gândi.

Copii școlari (6-12 ani):

 Probleme în a-și finaliza temele sau sarcinile școlare.

 Uitarea frecventă a lucrurilor necesare pentru activități.
 Dificultăți în a-și organiza activitățile zilnice.
 Intervenții nepotrivite în conversații sau jocuri.

Adolescenți (13-18 ani):

 Dificultăți în menținerea atenției la școală sau la locul de muncă.

 Neliniște interioară, senzație constantă de agitație.
 Decizii impulsive, fără a lua în considerare consecințele.

Adulți:
  Probleme în gestionarea timpului și respectarea termenelor limită.
 Dificultăți în menținerea atenției în întâlniri sau discuții prelungite.
 Tendința de a amâna sarcinile importante.
 Impulsivitate în luarea deciziilor financiare sau personale.

Diagnostic și posibile confuzii

Diagnosticul de ADHD este pus de medicul psihiatru sau neurolog, de obicei după vârsta de 6-7 ani, deoarece
comportamentul hiperactiv și durata mică de concentrare a atenției sunt adesea specifice copilului mic, fiind o
etapă normală a dezvoltării. Regina Maria

ADHD poate fi confundat cu alte afecțiuni, precum:

 Tulburări de anxietate.
 Tulburări de învățare.
 Tulburări de comportament.
 Depresie.

Este esențială o evaluare detaliată pentru un diagnostic corect.

Strategii eficiente pentru părinți în gestionarea ADHD

 Stabiliți o rutină zilnică: Un program bine structurat oferă copilului predictibilitate și siguranță.
 Oferiți instrucțiuni clare și concise: Folosiți propoziții scurte și simple pentru a comunica așteptările.
 Laudați comportamentele pozitive: Recunoașterea și recompensarea comportamentelor adecvate
încurajează repetarea acestora.
 Asigurați un mediu liniștit pentru teme: Minimizați distragerile în timpul activităților care necesită
concentrare.
 Împărțiți sarcinile în pași mici: Sarcinile mai mici și realizabile pot preveni sentimentul de copleșire.
 Promovați activitatea fizică regulată: Exercițiile fizice ajută la consumarea energiei și îmbunătățesc
concentrarea.
 Fiți răbdători și empatici: Înțelegerea și sprijinul emoțional sunt esențiale pentru dezvoltarea copilului.

Activități recomandate pentru copiii cu ADHD

 Sporturi individuale sau de echipă: Înot, arte marțiale, fotbal – ajută la canalizarea energiei și
dezvoltarea disciplinei.
 Jocuri de strategie: Puzzle-uri, șah – îmbunătățesc concentrarea și planificarea.
 Activități artistice: Pictură, muzică – oferă o modalitate de exprimare creativă și relaxare.
Recomandări suplimentare pentru părinți

 Informați-vă continuu: Participați la workshop-uri și citiți materiale despre ADHD pentru a înțelege mai
bine afecțiunea.
 Colaborați cu școala: Comunicați deschis cu profesorii pentru a stabili strategii educaționale adecvate.
 Căutați suport profesional: Terapia comportamentală și consilierea pot fi benefice atât pentru copil, cât
și pentru familie.

Partea I – ASPECTE CLINICE

ADHD este o tulburare care afectează funcţionarea sistemului cognitiv. Deficitele cognitive din ADHD apar datorită unor
deficite la nivelul funcţiilor executive, a proceselor neuropsihologice care intervin în autoreglare (Barkley, 2002).

Deficite executive implicate în ADHD sunt expresia funcţionării necorespunzătoare a unor procese cognitive. Sistemul
nostru cognitiv este format dintr-o serie de procese (atenţie, memorie de lucru, memorie de lungă durată), care se află în
interacţiune unele cu celelalte, iar funcţionarea deficitară a unuia dintre ele afectează automat modul în care operează
celelalte. Atenţia are rolul de a susţine energetic celelalte procese, astfel încât deficienţele înregistrate la nivelul ei,
afectează funcţionarea lor.

Funcţiile executive au o influenţă decisivă asupra modului în care noi ne comportăm în viaţa de zi cu zi. Ele sunt
responsabile de modul nostru particular în care reacţionăm. Acţiunea lor face posibilă ca date provenind de la procese
cognitive diferite să fie interrelaţionate şi să sprijine coerenţa unui comportament orientat către un scop. Funcţiile executive
sunt răspunzătoare de controlul cognitiv din creier. În literatură sunt diferite definiţii care operaţionalizează conceptul de
„funcţiiexecutive”, dar cele mai multe se referă la circuitele din creier care sunt răspunzătoare de prioritizarea, integrarea şi
reglarea altor funcţii cognitive. Vohs şi Baumeister (2004) consideră că acestea sunt răspunzătoare şi de mecanismul de
auto-reglare.

Thomas Brown (2005) foloseşte metafora orchestrei fără dirijor pentru a conceptualiza rolul funcţiilor executive. „Imaginaţi-
vă o orchestră simfonică în care fiecare muzician cântă foarte bine la instrumentul sau. Dar pentru că nu există un dirijor
care să coordoneze ordinea în care instrumentele interpretează, acestea încep toate în acelaşi timp şi sunetele se
suprapun producând un zgomot care nu poate fi numit muzică”. Simptomele de ADHD/ADD pot fi comparate ca deficit nu la
nivelul individual al muzicienilor ci la nivelul dirijorului. Copii cu ADHD/ADD pot să-şi focuseze atenţia, să iniţieze sau să
finalizeze activităţi, să susţină efortul şi să utilizeze eficient memoria de lucru când sunt implicaţi în activităţile lor favorite.
Succesul acestor copii în anumite activităţi indica faptul că ei nu sunt în totalitate incapabili să-şi folosească atenţia.
Principala dificultate a acestora fiind inabilitatea cronică de a activa şi gestiona anumite funcţii în diverse moduri şi perioade
de timp. Deficitul nu este la nivelul muzicienilor ci la nivelul dirijorului, care trebuie să de-a startul şi să ghideze fiecare
instrumentist în parte.

Etiologie

Cercetările arată cu tulburarea ADHD are o predispoziţie genetică. Asta înseamnă că există o mare probabilitate ca un
copil cu ADHD să aibă un părinte care prezintă tulburarea. Acest aspect este foarte important de luat în considerare
deoarece problemele asociate tulburării pe care le prezintă copilul le regăsim şi în repertoriul comportamental al părintelui.
(Brown,2005)

Prevalenţă
Se estimează că prevalenţa este de 3-7% la copiii de vârstă şcolară. In practica curentă sunt identificaţi de 3-4 ori mai
mulţi băieţi cu ADHD/ADD, explicaţia fiind că aceştia prezintă de obicei toate cele trei simptome de bază, în timp ce fetele
adeseori nu prezintă factorul hiperactivitate şi astfel rămân nediagnosticate.
În plus, 30-50% dintre copiii cu ADD/ADHD vor păstra simptomele până în adolescenţă şi vârsta adultă.

Deficitul de atenţie la copil şi progresia simptomelor la adult

Deficitul de atenţie la copil1 Simptome obişnuite la adult2

• Are dificultăţi în menţinerea atenţiei • Are dificultăţi în menţinerea atenţiei

• Este distras cu uşurinţă la citit/munca de birou
• Nu pare să asculte • Este distras cu uşurinţă, uituc
• Nu urmează instrucţiuni • Nu se poate concentra
• Are dificultăţi în organizare • Are dificultăţi în terminarea
• Pierde lucruri necesare pentru sarcinilor sau activităţilor
diverse sarcini sau activităţi • Nu poate să respecte termenele
• Greşeşte din neglijenţă • Pierde/rătăceşte lucruri
• Evită/este refractar să se angajeze în
sarcini care necesită efort mental
susţinut
• Este uituc în activităţile zilnice

1. Adaptat după DSM-IV-TR. American Psychiatric Association. 2000

2. Weiss M, et al. ADHD in Adulthood: a guide to current theory, diagnosis and treatment. 1999.
Hiperactivitatea şi impulsivitatea la copil şi progresia simptomelor la adult

Hiperactivitatea la copil1 Simptome obişnuite la adult 2-4

• Vorbeşte prea mult

• Se foieşte, se răsuceşte
• Nu poate să stea aşezat • Vorbeşte excesiv de mult
• Aleargă/se caţără excesiv • Are o nelinişte „interioară”
• Nu poate să se joace/să lucreze în • „Este copleşit”
linişte • Este activ în mod selectiv
• „Pe picior de plecare”, „parcă ar avea • Iritabil/se enervează repede
un motor” • Schimbă dintr-odată locul de muncă
• Conduce prea repede/face accidente

Impulsivitatea la copil1

• Se grăbeşte să răspundă
• Nu îşi aşteaptă rândul
• Îi întrerupe/deranjează pe alţii
(întrerupe jocuri sau intervine în
conversaţia adulţilor)

1. Adaptare din DSM-IV-TR. American Psychiatric Association. 2000.

2. Weiss M, et al. ADHD in Adulthood: a guide to current theory, diagnosis and treatment. 1999.
3. Barkley RA, et al. Pediatrics 1996:98:1089-1095.
4. Barkley RA. J Clin Psychiatry 2002;63(Suppl 12):10-5.

Comorbidităţi.
69% dintre copiii cu ADHD pot prezenta una sau mai multe afecţiuni sau tulburări asociate, care pot apare în timpul
evoluţiei ADHD sau pot complica diagnosticul:
 tulburare de opoziţie-40%
 tulburări de conduită-14%
 tulburări de învăţare;
 depresie şi/sau anxietate - 38%
 dificultăţi de dezvoltare a vorbirii şi limbajului;
 afectarea dezvoltării coordonării.
(Jensen P. et al., Arch Gen Psychiatry 1999;56:1073-1096)

Care este impactul tulburării asupra educaţiei şi stilului de viaţă

Performanţele academice ale copiilor cu ADHD în comparaţie cu copiii fără ADHd sunt mai slabe:
 Mai puţini termină liceul (61,8% vs 98,7%)
 Mai puţini termină o facultate (9,1% vs 68%)
 Incidenţă mai mare a dificultăţilor de învăţare (45,5% vs 1,3%)
 Înregistrează un număr mare de suspendări sau exmatriculări (70,9% vs 21,3%)

Riscurile şi impactul ADHD asupra stilului de viaţă:

Problemele de sănătate şi stilul de viaţă neadecvat sunt mai frecvente la persoanele cu ADHD faţă de restul comunităţii şi
se pot asocia cu risc crescut de afecţiuni cardiovasculare, cancer şi speranţă de viaţă scăzută.
♦ Obiceiuri alimentare nesănătoase (89% vs 58%)
♦ Tulburări de somn (52% vs 14%)
♦ Consum de substanţe (tutun, alcool) (57% vs 35%)
♦ Consum crescut de droguri (45% vs 24%)

Partea II - ASPECTE SPECIFICE DE SCREENING

Pasul 1 – Plângerile exprimate de adulţi (părinţi, profesori etc)
Copiii cu ADHD sunt aduşi de obicei la medic pentru că părinţii observă că propriul copil se comportă diferit faţă de ceilalţi
copii: este excesiv de activ, nu reuşeşte să se concentreze pe activităţi importante, nu-şi poate controla emoţiile, nu poate
respecta regulile unui context specific, simptomele fiind dificil de ignorat, iar metodelele clasice care reuşesc să
„cuminţească” alţi copii cu probleme de comportament fiind inutile. În alte cazuri educatorul sau învăţătorul atrage atenţia că
ceva nu este în regulă, fiind îngrijoraţi cu privire la rezultatele şcolare slabe ale copilului, eventual repetenţie, comportament
disruptiv în sala de clasă, neatenţie, probleme în relaţiile sociale, stimă de sine scăzută sau probleme în stabilirea şi/sau
menţinerea unor relaţii cu colegii de clasă (Barkley, 2000a).

Copiii cu simptome predominant de hiperactivitate şi impulsivitate sunt identificaţi de regulă de profesori deoarece perturbă
în mod frecvent activitatea în clasă. Chiar distractibilitatea uşoară şi simptomele motorii uşoare sunt identificate mai uşor de
profesori, învăţători, educatori. Copiii cu tip predominant cu inatenţie, cu simptome minime sau absente de hiperactivitate şi
impulsivitate nu intră vizorul profesorilor, dar se pot prezenta cu rezultate şcolare slabe (American Academy of Pediatrics,
2000).

Cum recunoştem dificultăţile de atenţie?

Problemele legate de atenţie apar în general la vârsta de 5-7 ani (Loeber, 1992), şi se manifestă prin:

 incapacitatea menţinerii unei stări de activare (fiziologică , cognitivă, emoţională şi comportamentală) adecvate
diferitelor solicitări,
 dificultăţi în reactualizarea şi respectarea regulilor şi instrucţiunilor,
 imposibilitatea menţinerii concentrării pe stimulii relevanţi,
 ignorarea stimulilor perturbatori.
Inatenţia se poate manifesta în diverse situaţii şcolare, profesionale sau sociale (American Psychiatric Association, 2003).

 Copiii sunt incapabili să-şi concentreze atenţia asupra detaliilor sau pot face erori prin neglijenţă în efectuarea
sarcinilor.
 Activitatea este adesea dezordonată, neglijent efectuată, fără planificare anterioară.
 Par adesea a fi cu mintea în altă parte, ca şi cum nu ar auzi ceea ce li se spune.
 Trec frecvent de la o activitate neterminată la alta, fără să termine cu adevărat ceva.
 Evită de regulă să efectueze sarcini care necesită autocontrol şi efort mental susţinut. Materialele necesare
efectuării sarcinilor sunt adesea împrăştiate, neglijent efectuate sau deteriorate.
 Uită să facă diferite activităţi cotidiene,
 In conversaţie trec rapid de la un subiect la altul şi nu-i ascultă pe ceilalţi.
Atenţia unui copil cu ADD/ADHD este foarte uşor de distras, copilul trece de la o sarcină la alta, are nevoie de monitorizare
individuală, are un ritm lent de rezolvare a sarcinii şi uită instrucţiunile. Inatenţia lui poate adesea să inducă în eroare
datorită selectivităţii: copilul poate fi extrem de neatent în rezolvarea temei pentru acasă şi foarte concentrat la jocurile pe
calculator sau în realizarea diverselor probe de evaluare psihologică. Lipsă de atenţie apare în special în legatură cu
instrucţiunile verbale; apar de asemenea probleme ale memoriei de scurtă durată (American Psychiatric Association, 2003).

Cum recunoştem comportamentele impulsive?

Problemele legate de impulsivitate apare frecvent sub forma unor:

 dificultăţi în amânarea răspunsurilor,

 trântirea răspunsurilor înainte ca întrebările să fi fost formulate,
 dificultăţi în a-şi aştepta rândul la joc,
 întreruperea sau deranjarea altora.
Cei mai mulţi dintre copiii cu ADD/ADHD sunt extrem de impulsivi atât verbal cât şi în gesturi. Adesea îi întrerup pe ceilalţi în
timp ce vorbesc, tind să se accidenteze, în clasă răspund la întrebări chiar înainte ca întrebarea să fie complet formulată;
deşi nu sunt rău-intenţionaţi, acţionează adeseori fără să se gândească la consecinţe, ceea ce duce la apariţia problemelor
la locul de joacă; de asemenea, pot fi etichetaţi ca “agresivi” şi adesea eliminaţi din joc. Datorită dificultăţilor pe care le au la
nivelul memoriei de lucru, copiii cu ADHD nu învaţă din consecinţele propriului comportament ceea ce conduce la apariţia
repetată a aceloraşi greşeli (American Psychiatric Association, 2003).

Cum recunoştem comportamentele de hiperactivitate?

Hiperactivitatea se poate manifesta prin:

 foit, răsucit,
 a nu rămâne aşezat atunci când se aşteaptă de la el acest lucru,
 alergat şi căţărat în situaţii nepotrivite,
 dificultăţi în a se juca liniştit.
Copiii par a fi „în continuă mişcare” sau „ca şi cum ar avea un motoraş” şi vorbesc excesiv.

Hiperactivitatea se manifestă diferit în funcţie de vârstă: dacă la copiii foarte mici se manifestă în principal prin activitate
motorie excesivă comparativ cu cei de vârsta lor şi incapacitatea de a participa cu grupul la activităţi care presupun să stea
aşezat mai mult timp, la copiii de vârstă şcolară se manifestă prin incapacitatea de a rămâne aşezat în bancă, prin foitul în
bancă, mişcări ale picioarelor şi mâinilor iar la adolescenţi şi la adulţi se manifestă prin sentimente de nelinişte şi prin
dificultăţi în a se angaja în activităţi sedentare care să se desfăşoare în linişte (American Psychiatric Association, 2003).

În clasele primare, copiii cu ADD/ADHD par neobosiţi, au foarte mari dificultăţi în a rămâne aşezaţi sau a nu vorbi. Atunci
când reuşesc totuşi să stea pe scaun, se foiesc şi se joacă cu orice obiect care le este la îndemână (ex. bat cu degetele pe
masă, agită picioarele, se joacă cu pixul etc.). Pe terenul de joacă se comportă ca şi cum şi-au recăpătat brusc libertatea
după ce au fost captivi o lungă perioadă de timp. La întoarcerea în clasă din pauze, cerinţa de a sta „cuminţi” în bancă
devine de obicei aproape imposibil de respectat.

În gimnaziu unii dintre copii reuşesc să aibă un management mai bun al activităţii fizice, reuşind chiar să stea liniştiţi în
bancă 40 de minute (pe durata întregii ore). Ei vor rămâne însă mai zgomotoşi şi mai vorbăreţi decât majoritatea colegilor
lor. Foitul, agitaţia şi nevoia de a atinge/a se juca cu fiecare obiect din jurul lor rămân însă la cote foarte crescute. (Barkley,
2000).

Combinaţia dintre impulsivitate şi hiperactivitate reprezintă provocarea majoră în lucrul cu copiii cu ADD/ADHD.

Comportamente asociate

1. Insistenţa: interogarea frecventă a părinţilor şi profesorilor în legătură cu aproape orice se întâmplă/apare în

câmpul vizual al copilului; de obicei acest comportament este foarte dificil de tolerat pe termen lung de către adulţi;
2. Stângăcia socială (slabe abilităţi sociale, numeroase probleme în relaţiile interpersonale): copiii cu
AFF/ADHD nu sunt capabili „să citească” corect expresiile faciale ale celor din jur, să decodifice limbajul corporal şi
mesajele sociale, ceea ce face dificilă apariţia unui comportament adecvat la situaţia socială; adeseori ies în
 evidenţă în grup prin comportamente neadecvate, autoritare şi chiar agresive; ei au capacitatea să îşi facă prieteni
dar nu să îi şi păstreze.
3. Reactivitatea emoţională crescută: trăiesc la extremele spectrului emoţional; atât afecţiunea cât şi furia sau
frustrarea lor vor fi intense şi exprimate prin comportamente pe măsură;
4. Senzitivitatea accentuată la numeroşi stimuli: prezintă adesea aversiune puternică, asociată cu un disconfort
emoţional intens, la diferite materiale, mirosuri, zgomote, lumini, culori, pe care ceilalţi le tolerează cu uşurinţă.
5. Instabilitatea: schimbarea dramatică a dispoziţiei emoţionale de la o zi la alta, fără o cauză evidentă; aceeaşi
instabilitate caracterizează şi performanţa lor şcolară – un exerciţiu rezolvat astăzi corect şi rapid poate ridica mari
dificultăţi mâine.
6. Slaba coordonare: apare ca şi consecinţă a combinaţiei dintre impulsivitate şi un slab control al motricităţii fine;
este vizibilă atât în activităţi grosiere (e.g. mersul pe bicicletă, prinderea unei mingi) cât şi în cele de mare fineţe,
precum scridul de mână (de obicei, scrisul de mână al copilului cu ADD/ADHD este ilizibil).
7. Dezorganizare: creează un mic haos în jurul lor, de care nu sunt conştienţi; uită adesea obiecte (de ex. ghiozdanul
este lăsat adeseori la şcoală sau în autobuz), sau le încurcă (adeseori, caietele şi cărţile din ghiozdanul lor nu au
nicio legătură cu orarul zilei); dezorganizarea este evidentă şi în rezolvarea sarcinilor şcolare.
8. Slab management al timpului: nu au „simţul” timpului, uneori orele sunt percepute subiectiv ca minute; au mari
dificultăţi în a rezolva o sarcină în timpul fixat de părinte/profesor; in cazul adolescenţilor, se pot rata examene
deoarece petrec foarte mult timp cu rezolvarea primului subiect, lăsându-le neatinse pe următoarele.
9. Dificultăţi de învăţare: sunt mai vizibile în domenii specifice precum cititul şi înţelegerea unui text, gramatica şi
ortografie, matematica.
10. Dificultăţi motivaţionale: se concentrează cu dificultate pe sarcini care nu le captează atenţia şi nu au critica pe
care o primesc adeseori pentru sarcinile nefinalizate face ca în timp să scadă şi mai mult motivaţia copilului pentru
depăşirea dificultăţilor şcolare.
11. Imagine de sine negativă: copiii cu ADD/ADHD au cel mai adesea o imagine de sine negativă, datorată
experimentării repetate a eşecului şi feedbackului negativ pe care îl primesc constant de la cei din jur, precum şi
nerecunoaşterii eforturilor pe care ei le depun pentru a face faţă situaţiilor sociale, familiale şi şcolare de zi cu zi.
12. Încăpăţânare: au opinii şi convingeri puternice, pe care nu le negociază în relaţie cu părinţii/ profesorii/ colegii;

Pasul 2- Diagnosticul

Diagnosticul de ADD/ADHD este pus copiilor şi adulţilor cu dificultăti comportamentale şi cognitive care afectează aspecte
importante ale vieţii acestora: şcoala, munca, familie, relaţii interpersonale. Diagnosticul poate fi pus doar după o perioadă
de observare atentă a copilului, simultan cu obţinerea unor informaţii din istoria de viaţă a acestuia. Evaluarea completă,
psihologică şi medicală, este mai mult decât necesară.

Criteriile de diagnostic pentru ADD/ADHD sunt clar definite; neadresate prin tratament adecvat, ADD si ADHD pot avea
consecinte pe termen lung foarte grave pentru copil.

Stabilirea diagnosticului se face în baza criteriilor DSM-IV sau ICD-10.

Criteriile de diagnostic pentru ADHD conform DSM-IV (APA, 1994) - Criteriile diagnostice pentru ADHD

A. Fie (1) sau (2)

(1) sase (sau mai multe) din următoarele simptome caracteristice neatenţiei au fost persistente în ultimele 6 luni, fiind
inconsistente cu nivelul de dezvoltare:

Inatenţie

(a) nu acordă atenţia cuvenită detaliilor sau fac greseli nepermisela scoală, la serviciu sau în alte activităţi;

(b) are adesea dificultăţi în susţinerea atenţiei în muncă sau activităţi recreative (jocuri);
(c) adeseori pare că nu ascultă atunci când i se vorbeste;

(d) de multe ori nu urmează instrucţiunile si nu poate duce la bun sfârsit temele sau îndatoririle la locul de muncă;

(e) are adesea dificultăţi în organizarea muncii (îndatoririlor) si a activităţilor;

(f) evită, dezaprobă sau este refractant la propunerile de implicare în activităţi care necesită susţinere mentală ( cum ar fi
temele sau lucrul suplimentar);

(g) adesea pierde lucruri absolut necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor si activităţilor (jucării, obiecte scolare, creioane,
cărţi sau unelte);

(h) este adesea foarte usor distras de stimuli externi;

(i) uită lucruri simple legate de activităţile zilnice.

(2) sase (sau mai multe) din următoarele simptome caracteristice hiperactivităţii - impulsivităţii au fost persistente în ultimele
6 luni, fiind inconsistente cu nivelul de dezvoltare:

Hiperactivitate

(a) îsi agită mâinile sau piciorele sau se foieste pe scaun;

(b) adesea îsi părăseste locul din clasă sau nu stă asezat în situaţii în care trebuie să astepte;

(c) de obicei aleargă sau se caţără în situaţii în care este neadecvat un asemenea comportament (în adolescenţă sau la
maturitate acest comportament poate fi interpretat ca o consecinţă a lipsei de stare);

(d) are dificultăţi în implicarea în jocuri sau activităţi ce trebuie făcute în liniste;

(e) este tot timpul pe fugă sau se comportă ca si cum ar fi motorizat;

(f) de obicei vorbeste în exces;

Impulsivitate

(g) obisnuieste să răspundă înainte de terminarea întrebării;

(h) are dificultăţi în asteptarea rândului;

(i) adesea îi întrerupe pe ceilalţi, întrerupe conversaţiile, intervine în jocuri;

Sase (sau mai multe) din următoarele simptome caracteristice neatenţiei/hiperactivitatii-impulsivitatii au fost
persistente în ultimele 6 luni, fiind inconsistente cu nivelul de dezvoltare:

B. Simptomele care sunt identificate să fie prezente înainte de vârsta de 7 ani.

C. Unele simptome să fie prezente în două sau mai multe contexte (ex. la scoală [sau locul de muncă], si acasă)

D. Simptomele trebuie să determine dificultăţi de intensitate clinică în funcţionarea academică, socială sau la locul
de muncă
E. Simptomele nu trebuie să fie datorate tulburărilor pervazive de dezvoltare. Schizofreniei, sau altor tulburări psihotice si să
nu poată fi puse pe seama altor tulburări mintale (ex. tulburări afective, anxietate, tulburare disociativă sau tulburare de
personalitate)

Tipuri:

ADHD, tip combinat: dacă atât criteriile A1 cât si A2 sunt prezente

ADHD, predominant Neatent: dacă criteriile specificate la A1 sunt prezente, dar nu si cele de la A2

ADHD, predominant Hiperactiv-Impulsiv: dacă criteriile specificate la A2 sunt prezente, dar nu si cele de la A1

Notă: Pentru persoanele (în special adolescenţi sau adulţi) care au simptome ce nu corespund în totalitate criteriilor, se va
specifica „în remisie parţială”.

Gradul de severitate al simptomelor ADHD/ADD depinde de o varietate de factori situaţionali şi specifici tipului de
activitate desfăşurat. Astfel, performanţele sunt sensibil diminuate:

 Seara comparativ cu dimineaţa (Dane, 2000, Barkley, 2000).

 În mediu necunoscut sau când li se solicită sarcini noi (Barkley, 2000).
 În activităţi complexe, care necesită strategii de organizare (Douglas, 1983).
 Când li se solicită să stea cuminţi sau când trebuie să-şi adapteze comportamentul în public (Luk, 1985,
DuPaul, 1992).
 La nivele mici de stimulare, în situaţii lipsite de atractivitate sau de noutate intrinsecă (Antrop şi al., 2000).
 În condiţiile unor variaţii ale programului de lucru cu consecinţe imediate asupra sarcinilor (Carlson, 2002).
 În condiţiile trecerii unei perioade mai lungi între efectuarea sarcinii şi avantajul obţinut în urma acesteia
(Solanto, et al. 2001).
 În lipsa supravegherii de către un adult în timpul efectuării activităţii (Gomez, 1994).
 În situaţii care necesită atenţie sau efort mental prelungit (American Psychiatric Association, 2003).
 În situaţii de grup (American Psychiatric Association, 2003).

Semnele tulburării sunt minime sau absente:

 Când primeşte frecvent recompense pentru un comportament corespunzător (American Psychiatric

Association, 2003).
 Când primeşte recompense imediate pentru sarcinile efectuate (Barkley, 2000).
 Când se află sub supraveghere strictă (American Psychiatric Association, 2003).
 Când este angajat în situaţii noi sau extrem de interesante (American Psychiatric Association, 2003).
 În situaţii de lucru de unu-la-unu (American Psychiatric Association, 2003, Barkley, 2000).

Este important de ştiut că toţi oamenii (copii şi adulţi) au anumite grade de inatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate în
anumite situaţii. Diagnosticul de ADHD necesită specificarea clară a faptului că simptomele identificate trebuie să fie
prezente nu doar ca număr, ci si ca intensitate, interferând cu activitatea de zi cu zi a persoanei. Altfel spus, nu este
suficient ca o persoană să fie mai hiperactivă sau să aibă ocazional probleme de alocarea a resurselor atenţionale, ci
aceste deficite trebuie să interfereze de o manieră semnificativă cu activitatea zilnică, împiedicând buna ei derulare.
Aspecte care ţin de dezvoltare şi care pot interfera cu acurateţea diagnosticului de ADHD la copiii de vârstă
preşcolară.

Variaţia comportamentală Aspecte care ţin de dezvoltare

Variaţiile de hiperactivitate/impulsivitate Mica copilărie

Copiii mici şi preşcolarii sunt în mod normal foarte Copilul aleargă în cerc, nu se opreşte să se
activi şi impulsivi şi au nevoie permanent de odihnească, poate da peste obiecte şi oameni, şi
supraveghere pentru a nu se răni. Activitatea lor pune permanent întrebări.
permanentă poate fi stresantă pentru adulţii care
nu au suficientă energie sau răbdare pentru a
tolera acest comportament.
Copilul mare
În timpul anilor de şcoală şi în adolescenţă,
Copilul este implicat în jocuri active pentru
activitatea poate fi crescută în situaţiile de joacă şi
prioade lungi de timp. Poate face ocazional
în mod normal pot să apară comportamente
gesturi impulsive, mai ales când este surescitat.
impulsive, mai ales când copiii sunt supuşi la
presiuni din partea anturajului.

Nivelele crescute ale comportamentelor Adolescenţă

hiperactive şi impulsive nu indică o problemă sau
o tulburare dacă comportamentul nu afectează Adolescentul se angajează în activităţi sociale
funcţionarea normală. active (cum ar fi dansul) pentru perioade lungi şi
poate lua parte la activităţi riscante împreună cu
anturajul.

Informaţii speciale

Activitatea nu ar trebui gândită doar în termenii

mişcării actuale, dar şi ţinând cont de variaţiile
răspunsurilor la atingere, presiune, sunet, lumină
şi alte senzaţii. De asemenea, la copilul mic şi
preşcolar, activitatea şi atenţia sunt legate
interacţiunile dintre copil şi părinte, de exemplu
atunci când se joacă împreună.

Activitatea şi impulsivitatea cresc deseori în

mod normal când copilul este obosit sau flămând
şi scad când acestea sunt rezolvate.

Activitatea creşte în mod normal în situaţii noi

 sau când copilul este anxios. Situaţiile cunoscute
reduc activitatea.

Atât activitatea cât şi impulsivitatea pot fi

judecate în contextul aşteptărilor aparţinătorilor şi
de nivelul de stres experimentat de aceştia.
Când aşteptările sunt nerezonabile nivelul de
stres este crescut, iar dacă aparţinătorul are o
tulburare afectivă (în special depresie) acesta
poate exagera nivelele de activitate şi
impulsivitate arătate de copil.

Nivelul de activitate depinde şi de temperament.

Nivelul de activitate al unor copii este la limita
superioară a normalului încă de la naştere şi
continuă să rămână ridicat pe tot percursul
dezvoltării.

Variaţiile de inatenţie Mica copilărie

Un copil mic are o atenţie limitată, care creşte cu Preşcolarul are dificultăţi în a asculta o poveste
vârsta. Inatenţia trebuie să fie corelată cu nivelul perioade mai lungi de timp, sau să stea liniştit
de dezvoltare a copilului şi să nu-i afecteze mai mult timp să efectueze o sarcină în linişte
funcţionarea. (cum ar fi să deseneze sau să coloreze).

Copilul mare

Copilul poate să nu persiste foarte mult în a

efectua o sarcină pe care nu vrea s-o facă (cum
ar fi lectura obligatorie a unei cărţi sau o temă
pentru acasă), sau o sarcină care necesită
concentrare (cum ar fi să cureţe ceva).

Adolescenţă

Adoelscentul este distras uşor de la sarcini pe

care nu vrea să le facă.

Informaţii speciale

Copiii mici şi preşcolarii sunt foarte puţin timp

 atenţi şi în mod normal nu fac mult timp acelaşi
lucru, aşa că diagnosticarea acestei probleme la
copiii mici poate fi dificilă. Unii părinţi pot avea o
toleranţă scăzută pentru inatenţia normală din
punct de vedere developmental.

Deşi privitul desenelor animate la televizor

pentru perioade lungi pare să reflecte o atenţie
crescută, acest lucru nu este adevărat, desenele
animate solicitând atenţia copiilor pentru
perioade foarte scurte (2-3 minute), fiind în plus
şi foarte stimulatoare.

În mod normal, nivelul de atenţie diferă foarte

mult în funcţie de interesul şi de abilitatea
copilului de a efectua o anumită sarcină, atât de
mult încât o atenţie limitată a copilului pentru o
sarcină ne arată de fapt cât este de interesat în a
o efectua.

Pasul 3

Mecanisme explicative ale tulburării

Comportamente frecvente Deficitul funcţiile executive implicate

manifestate de copilul cu
ADHD.

Este permanent în mişcare şi  deficit la nivelul autoreglării motorii prin inabilitatea de

acţionează ca şi cum ar avea un inhibare voluntară a răspunsului imediat.
motor.  deficit la nivelul autoreglării motivaţionale şi emoţionale-
dificultatea de amânare a recompensei imediate.
 deficit de autoreglare a stării de activare pentru a atinge
nivelul optim care să permită concentrarea atenţiei pe
sarcină
 deficit la nivelul abilităţii de concentrare a atenţiei selective-
incapacitatea de a filtra informaţia relevantă de cea
nerelevantă.

Dă răspunsuri înainte ca  dificit la nivelul concentrării atenţiei pe informaţii relevante

întrebarea să fie complet care să permită o sesizare a diferenţei dintre un
formulată. comportament adecvat şi unul neadecvat.
 deficit la nivelul memoriei de lucru -copilul nu poate accesă
regula aferentă contextului specific, nu anticipează
consecinţele încălcării ei.
 dificultăţi la nivelul inhibiţiei răspunsului imediat- manifestă
 cu precădere tendinţa de a acţiona înainte să gândească.
Refuză implicarea însarcini care  dificultăţi de autoreglare emoţională şi motivaţională în
necesită efort mental susţinut. sarcini care i se par plictisitoare.
 dificultăţi de concentrare a atenţiei pe sarcini pentru care nu
are o motivaţie internă.
 dificultăţi de susţinere a atenţiei prin efort voluntar pe
sarcini care i se par plicitsitoare.
 deficitul abilităţii de susţinere a efortului moţivaţiei de a
participa la sarcini sau acţiuni- dificultatea de menţinere a
efortului în sarcinile de lucru care îi sunt impuse sau
care nu-i aduc o recompensă imediată.

Abandonează sarcinile  deficit la nivelul focusării, concentrării şi menţinerii atenţiei

neterminate pe o sarcină care nu reuseşte să fie stimulativă pentru el.
 Deficitul de la nivelul memoriei de lucru împiedică copilul
cu ADHD să folosească informaţiile care să-l ajute în
stabilirea unor planuri viitoare, în stabilirea unor priorităţi.
 dificitul la nivelul inhibării a răspunsului imediat.
 deficitul de a bloca accesul la stimulii distractori (prin
minimizare a lor)
 deficit la nivelul autoreglării emoţionale şi motivaţionale
(lipsa abilităţii de amânare a recompensei imediate)
 deficitul de abilităţii de susţinere a efortului moţivaţiei de
participare la sarcini sau acţiuni- dificultatea de menţinere
a efortului în sarcinile de lucru care îi sunt impuse sau
care nu-i aduc o recompensă imediată.
Întrerupe sau intră peste alţii  deficit la nivelul memoriei de lucru (dificultăţi de
(intră peste conversaţiile sau reactualizarea a regulii verbale ([Link] pe rând),
jocurile celorlalţi) dificultăţi de a opera simultan cu conţinuturi mentale
diferite.
 deficit de inhibare a răspunsului imediat
 deficit de autoreglare emoţională (dificultăţi de amânare a
recompensei imediate, dificultăţi de înţelegere a
perspectivei celorlalţi)
 deficit la nivelul limbajului intern (dificultăţi de internalizare
a regulilor, dificultăţi la nivelul autoreglării
comportamentale, lipsa unor repere interne de ghidare a
comportamentelor către un scop).
Mişcă mâinile şi picioarele sau  deficit de activare şi focusare a atenţiei (dificultăţi de
se foieşte în bancă autoreglare a stării fiziologice pentru a ajunge la nivelul
optim care să permită concentrarea atenţiei)
 Mişcarea apare ca o soluţie adaptativă în situaţia în care
copilul se află ca şi activare sub zona de confort (Prin
mişcare se stimulează şi astfel atinge zona personală de
confort)
Aleargă sau se caţără pe  deficit de activare şi focusăre a atenţiei (dificultăţi de
diverse obiecte în situaţii în care autoregalre a starii fiziologice pentru a ajunge la nivelul
este aşteptat să rămână la locul optim care să asigure concentrarea atenţiei)
 Mişcarea apare ca o soluţie adaptativă în situaţia în care
lui.
copilul se află ca şi activare sub zona de confort (Prin
mişcare se stimulează şi astfel atinge zona personală de
confort)
Vorbeşte excesiv.  deficit de inhibare a răspunsului imediat
 deficit de autoreglare emoţională (dificultăţi de amânare a
 recompensei imediate, dificultăţi de înţelegere a
perspectivei celorlalţi)
 deficit la nivelul activării şi concentrării atenţiei selective -
Dificultatea de comutare a atenţiei de la o sărcină la alta se
datorează faptului că nu pot să se defocuseze de la o
sărcină şi să se orienteze pe alta atunci când este nevoie
să o facă. Este ceea ce se numeşte HIPERFOCUSĂRE
Vorbeşte cu voce tare în timpul  deficit de inhibare a răspunsului imediat
orei  Deficit de autoreglare emoţională (dificultăţi de amânare a
recompensei imediate, dificultăţi de înţelegere a
perspectivei celorlalţi)
 deficitul la nivelul memoriei de lucru (dificultăţi de
reactualizarea a regulii verbale,– În oră vorbim când
suntem numiţi, dificultăţi de a opera la nivel mental cu
conţinuturi diferite)
 deficit la nivelul limbajului inten (dificultatea de
internalizarea a regulii, dificltăţi la nivelul autoreglării
comportamentale, lipsă unui reper intern de ghidare a unui
comportament către un scop)
Răspunde fără să fie numit  deficit de inhibare a răspunsului imediat
 Deficit de autoreglare emoţională (dificultăţi de amânare a
recompensei imediate, dificultăţi de înţelegere a
perspectivei celorlalţi)
 deficit la nivelul memoriei de lucru (dificultăţi de
reactualizarea a regulii verbale,– În oră vorbim când
suntem numiţi)
 deficit la nivelul limbajului intern (dificultatea de
internalizarea a regulii, dificultăţi la nivelul autoreglării
comportamentale, lipsă unui reper intern de ghidare a unui
comportament către un scop)
 deficitul de autoreglare emoţională (lipsa abilităţii de
amânare a recompensei)
Este uşor de distras de stimulii
exteriori
 deficitul abilităţii de focusare, susţinere şi comutare a
atenţiei de la o sarcină la alta.
 deficitul abilităţii de inhibare a răspunsului imediat (nu
reuşeşte să blocheze accesul la stimulii distractori, să-i
minimizeze). Astfel de stimuli distractori sunt: ceea ce
percepe din mediu - obiecte, sunete sau propriile lui gânduri
 deficitul abilităţii de autoreglare emoţională şi motivaţională
- dificultatea de menţinere a efortului însarcinile de lucru
care îi sunt impuse sau care nu-i aduc o recompensă
imediată.

Vigneta de caz
R.A. este un elev în clasa a III-a. Părinţii săi afirmă că A adesea lasă sarcinile neterminate şi trece la o altă activitate, stă
concentrat foarte puţin timp după care se plictiseşte şi simte nevoia să se mişte sau sa facă altceva. Când face ceva care îi
place (de exemplu să se joace pe calculator sau sa facă puzzle) copilul lor se comportă complet diferit, putând să îşi
concentreze atenţia şi să stea timp de mai multe ore fără să se ridice sau să întrerupă activitatea.
La şcoală adesea vorbeşte fără să fie numit şi dă răspunsurile înainte ca întrebarea să fie complet formulată. Dacă în
timpul orei vede ceva interesant în clasă se opreşte din activitate şi se concentrează asupra acelui aspect. De nenumărate
ori învăţătoarea le-a comunicat părinţilor îngrijorarea ei privind comportamentul lui A care pleacă de la locul lui din bancă în
timpul orei sau face alte activităţi decât ceilalţi copii. În fiecare zi copilul vine cu lecţiile scrise pe jumătate şi uită să îşi
noteze temele pentru a doua zi.

Algoritmul de screening a ADHD

Dificultăţi de concentrare a atenţiei, agitaţie psihomotorie, acţiuni sub impactul primului impuls?

Da Nu

Aceste comportamente se manifestă în cel puţin două contexte de viaţa (ex acasă şi la şcoală)

Tulburări de adaptare

Tulburări de anxietate
Da Nu
Depresie
Aceste comportamente s-au manifestat înainte de vârsta de 7 ani (în cazul copiilor şcolari)

Tulburări de adaptare
Da Nu
Tulburări de anxietate

Depresie

Aceste comportamente afectează funcţionarea zilnică a copilului în cel puţin două contexte (ex.
acasă şi la scoală/ grădiniţă) ?

Tulburări de adaptare

Da Nu
Comportamentele au fost persistente în ultimele 6 luni, fiind inconsistente cu nivelul de dezvoltare ?

Tulburări de adaptare
Da
Tulburări de anxietate
Nu

Sunt prezente deficitele cognitive asociate ADHD (dificultăţi la nivelul memoriei de lucru,
abilităţilor de organizare şi planificare, înţelegerii relaţiilor cauzale într-o succesiune de
evenimente, abilităţilor de autoreglare emoţională şi motivaţională) ?

Tulburări de adaptare
Da
Tulburări de anxietate
Nu

DIAGNOSTIC ADHD
Ce implică evaluarea când avem o ipoteza legată de un posibil diagnostic de tulburare de hiperactivitate şi deficit
de atenţie?

Pentru a şti dacă un comportament hiperactiv este unul adecvat vârstei, este un semn al unei dificultăţi emoţionale sau este
un simptom al unui profil atipic de dezvoltare cum este ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie), este
nevoie de un proces complex de evaluare realizat de o echipă din care fac parte psihologul clinician şi educatorul sau
profesorul.

Care sunt etapele în evaluarea unei tulburări de hiperactivitate şi deficit de atenţie?

 Consultaţia şi evaluare clinică, realizată de către medicul psihiatru specialist în psihiatria copilului şi
adolescentului.

 Evaluarea clinică, realizată de psihologul clinician cu instrumente acreditate pentru tulburarea pentru care
se solicită evaluarea.

 Evaluarea funcţională sau observaţiile de la grădiniţă sau de la clasă, realizate de către un consultant de
sănătate mintală (care poate fi pedagog, psihopedagog, consilier şcolar), care ne oferă date relevante
despre comportamentul copilului în mediul educaţional.

 Observaţiile părintelui privind comportamentului copilului, pe baza unor scale sau instrumente specifice
oferite de psihologul clinician sau medicul psihiatru.

Întrebări utile în screening-ul pentru ADHD

Tipuri de întrebări care ar putea fi puse în evaluarea părintelui şi copilului pornind de la mecanismele explicative ale
tulburării

Organizarea, prioritizarea şi activarea pentru efectuarea sarcinilor.

(Dificultăţile la nivelul memoriei de lucru împiedică copilul cu ADHD/ADD să folosească informaţiile care să-l ajute în
stabilirea unor planuri viitoare, în stabilirea unor priorităţi etc.)

- Are dificultăti în a începe şi finaliza sarcinile pentru care nu are o motivaţie instrinsecă?
- Urmează instrucţiunile şi renunţă să finalizeze sarcinile de lucru în clasă (nu se datorează comportamentului
opoziţionist sau faptului că nu înţelege de are de făcut)?
- Are dificultăţi de a-şi stabili priorităţile, de a face o analiză a lucurilor pe care le are de făcut din perspectiva
importanţei lor?
- Evită sau refuză să se implice în sarcini care solicită efort mental susţinut?
- Amână sarcinile care nu-i plac până ce acestea ajung o urgenţă?
- Este motivat să facă lucruri care nu-i plac doar în măsura în care recompensa sau penalizarea este clară şi
imediată?
- Îşi gestionează cu dificultate timpul?
- Are dificultăţi în stabilirea unui program sau a unui plan?
- Are dificultăţi în a-şi reprezenta cât de mult timp are nevoie pentru a face o sarcină?
Focusarea, susţinerea şi comutarea atenţiei de la o sarcină la alta.
(Copilul cu ADHD/ADD prezintă o mare distractibililate. Acest lucru se explică prin dificultăţile care apar la nivelul inhibiţiei.
Altfel spus, nu reuşeşte să blocheze accesul la stimulii distractori şi să-i minimizeze).

- În ce măsură se concentrează la ceea ce face când sarcina este impusă şi nu când este preferată de el?
- În ce măsură reuşeşte să reproducă o poveste sau o istorisire ascultată anterior?
- cât de des se opreşte din ceea ce face datorită lucrurilor care se întâmplă în jur (aude un zgomot, vede ceva, se
gândeşte la ceva)?
- Cât de uşor reuşeşte să îşi comute atenţia de la o sarcină la alta sau de la o activitate la alta (trece singur de la un
exerciţiu la altul de la joc la activitatea de servire a mesei sau are nevoie de intervenţia adultului)?
- Se concentrează foarte mult pe o sarcină, o activitate care îl interesează în timp ce ignoră total ceea ce se întâmplă
în jur?
- În conversaţiile cu ceilalţi persistă să discute despre ce-i place lui chiar dacă discuţia a trecut la un alt subiect?
- Are tendinţa de a verifica şi reverifica ceea ce face din dorinţa de a face perfect (ex. Verifică tema de mai multe
ori)?
- Are dificultăţi de a se concentra pe o sarcină şi de a rămâne concentrat atât cât timp este nevoie?
- Acordă atenţie detaliilor sau face greşeli din neatenţie când îşi face temele?
- Are dificultăţi de menţinere a atenţiei pe sarcini sau în activităţi?
Reglarea stării de vigilenţă, susţinerea efortului şi viteza de procesare.

(copilul cu ADHD/ADD are dificultăţi de menţinere a stării de vigilenţă când nu este implicat în activităţi care sunt
stimulatoare pentru el)

- Are dificultăţi de a-şi menţine ochii deschişi în situaţii în care trebuie să stea, să facă linişte sau să desfăşoare
activităţi care nu sunt stimulante pentru el (ex. când ascultă o lectură sau explicaţiile învăţătoarei la clasă)?
- Aţipeşte de mai multe ori pe parcursul zilei dacă nu este implicat în activităţi care să-l intereseze?
- Spune că este obosit chiar şi când se odihneşte (doarme un număr suficient de ore pe noapte)?
- Se plânge că este obosit pe parcursul zilei şi se străduieşte să nu aţipească?
- Are dificultăţi de a adormi seara chiar dacă ora este târzie şi este foarte obosit?
- Este energic în sarcini care îi fac plăcere?
- Are dificultăţi să depună un efort susţinut în sarcini care nu îi aduc o recompensă imediată?
- Are nevoie de un timp mare de lucru pentru a scrie sau a citi?
- În alte situaţii când se confruntă cu sarcini mai grele abandonează din start sarcina doar pentru că i se pare grea
fără să analizeze dacă ţie sau nu să o facă.
- Îi este dificil să reţină detaliile?
Gestionarea frustrării şi modularea emoţiilor

(Copilul cu ADHD/ADD manifestă o intoleranţă mare la frustrare, manifestând reacţii disproporţionate în raport cu stimulul:

- este copleşit de intensitatea emoţiei ceea ce poate determina o pierdere a perspectivei şi o centrare pentru câteva
momente exclusiv pe emoţia pe care o simte, ignorând alte gânduri sau emoţii relevante.
- centrarea pe emoţia intensă resimţită îi influenţează modul de a vorbi sau de a se comporta ceea ce explică
comportamentul lui inadecvat care nu ţine cont de modul în care se simt ceilalţi sau de alte informaţii importante.
- are mari dificultăţi în modularea emoţiilor cum ar fi tristeţea, îngrijorarea sau anxietatea.)

- Se enervează cu uşurinţă când lucrurile nu se finalizeaza aşa cum îşi doreşte el?

- Manifestă reacţii de furie intensă în situaţii comune de viaţă?

- Reacţionează prin comportamente agresive în situaţii în care percepe că este provocat de ceilalţi?

- Cum reacţionează la modificări neprevazute, bruşte în programul lui sau al părintelui?

Utilizarea memoriei de lucru

(Memoria de lucru are o serie de funcţii foarte importante. Una dintre cele mai importante este de a ţine activă o cantitate de
informaţie în timp ce persoana lucrează cu alta. In viaţa socială ea joacă un rol foarte important în participarea la discuţiile
de grup sau la conversaţiile individuale deoarece persoana trebuie să înţeleagă ce i se spune în timp ce îşi formulează
răspunsul. Memoria de lucru nu este o simplă unitate de memorie ci este un sistem complex care include atât atenţia de
lucru cât şi memoria de lucru. Împreună servesc la gestionarea fluxului de informaţie în minte.)

-Poate să facă două lucuri în acelaşi timp (ex să vorbească şi să scrie)?

- Ţine minte un gând sau o informaţie în timp ce simultan face altceva (ex. uită ce doreşte să spună pentru că a început să
meargă prin cameră)?

- Are dificultăţi de comunicare, dialogare?

- Are dificultăţi de reamintire a informaţiilor învăţate anterior (ex. nu-şi reaminteşte lecţia pe care o ştia cu o seară înainte)?

-Povesteşte o succesiune de evenimente care i-au fost povestite anterior

- Are dificultăţi de a înţelege un text întreg chiar dacă ştie să decodifice fiecare cuvânt?

- Învaţă din observare şi imitare?

- Când repovesteşte o întâmplare auzită anterior amestecă informaţiile noi cu cele vechi?

Partea III- SPECIFICUL INTERVENŢIEI ÎN ADHD/ADD

Tratarea copiilor şi adolescenţilor cu ADD/ADHD implică de cele mai multe ori intervenţii educaţionale, medicale şi
comportamentale. Această abordare amplă poartă numele şi de intervenţie multimodală şi constă în următoarele aspecte:

o educaţia copiilor şi părinţilor privind diagnosticul şi tratamentul;

o tehnici de management comortamental;
o medicaţie;
o suportul şi întervenţia în mediul şcolar;

De ce intervenţii psihosociale în ADD/ADHD

Intervenţia psihosocială este o parte esenţială a tratamentului aplicat copiilor şi adolescenţilor care prezintă tulburarea de
hiperactivitate/deficit de atenţie. Literatura de specialitate susţine că terapia comportamentală şi tratamentul medicamentos
s-au dovedit a fi extem de eficiente în intervenţia în ADD/ADHD.

Modificarea comportamentală sau terapia comportamentală, este singurul tip de intervenţie în ADD/ADHD, care nu
presupune medicaţie şi are o puternică susţinere ştiinţifică.
Intervenţia psihosocială

 Terapia comportamentală
 Pogramele educaţionale
 Trainingul părinţilor
 Trainingul cadrelor didactice
 Intervenţia

De ce folosim intervenţia psihosocială?

Intervenţia comportamentală în cazul copiilor cu ADD/ADHD este foarte importantă din mai multe motive:

Copilul cu ADD/ADHD se confruntă zilnic cu probleme care depăşesc simptomele de inatenţie, hiperactivitate şi
impulsivitate, respectiv:

 performanţe academice slabe,

 comportamente inadecvate la şcoală,
 slabe capacităţi de interacţiune pozitivă atât cu colegii cât şi cu fraţii,
 comportamente frecvente de refuz şi de conformare la solicitările adulţilor,
 relaţii mai degrabă negative cu părinţii.
Aceste probleme sunt extrem de importante deoarece anticipează modul în care copilul sau adolescentul cu ADD/ADHD se
va adapta pe termen lung. Alţi factori care condiţionează buna adaptare a copilului la viaţa socială sunt:

 abiliţătile parentale (ex. metode de disciplinare vs pedeapsa);

 gradul de integrare in grup (ex. este acceptat, stabileşte relaţii de prietenie,etc.);
 succesul şcolar;

Este indicat ca intervenţia comportamentală pentru ADD/ADHD să înceapă de îndată ce copilul a fost dignosticat. Există
intervenţii adaptate specificului de vârstă: pentru preşcolari, şcolari mici şi adolescenţi.

Un punct de vedere unanim acceptat este că intervenţia cea mai eficientă este cea timpurie. De acea este foarte important
ca părinţii, personalul şcolar şi consilierii, psihologii şcolari să nu evite sau să amâne intervenţia comportamentală în cazul
copiilor cu ADD/ADHD.

Ce beneficii are?

Prin Intervenţia comportamentală:

- părinţii şi cadrele didactice învaţă diverse strategii prin care pot gestiona comportamentul copilului cu ADD/ADHD.
- învaţă copilul tehnici prin care poate depăşi dificultăţile, poate face un management eficient al simptomelor sale.
Învăţarea tehnicilor şi abilităţilor este esenţială pentru copilul cu ADD/ADHD deoarece tulburarea este cronică iar
aceste abilităţi îi vor fi utile copilului de-a lungul întregii vieţi.

Ce înseamnă modificare comportamentală?

Prin intermediul intervenţiei comportamentale, părinţii, profesorii şi copiii învaţă o serie de tehnici şi abilităţi specifice de la
terapeut sau educatorul specializat în terapii comportamentale, care îi vor ajuta pe copii să înveţe comportamente noi,
pozitive. Părinţii şi profesorii pot folosi aceste abilităţi în interacţiunile zilnice cu copilul cu ADD/ADHD ceea ce va conduce la
o îmbunătăţire a modului de funcţionare al acestora în domeniile cheie ale vieţii lor.

Modificarea comportamentală este de cele mai multe ori pusă în termenii modelului ABC:

A – antecedente: ceea ce apare sau se întîmplă înainte de producerea unui anumit comportament problematic;

B – comportament (din limba engleză – behavior): ceea ce face copilul problematic şi ceea ce ar dori părintele sau
profesorul să schimbe;

C – consecinţe: ceea ce se întâmplă după ce copilul a manifestat comportamentul respectiv;

In programul de intervenţie comportamentală adultul învaţă să schimbe antecedentele (ex. cum solicită copilului să facă
ceva) sau consecinţele (ex. reacţia pe care o are cînd copilul se supune solicitării sau când refuză), astfel încât copilul să-şi
schimbe comportamentul (de pildă, copilul să răspundă la comandă).

Pentru a se obţine cele mai bune rezultate este indicat ca

intervenţia în familie, în contextul şcolar şi la nivel individual, să se
realizeze simultan.

Schimbarea considerabilă a modului în care adulţii răspund la la comportamentele copilului, permite acestuia să înveţe noi
comportamente.

Există o serie de aspecte care sunt foarte importante şi ar trebui incluse la cele trei nivele ale modificării comportamentale:

1. Începeţi cu obiective pe care copilul le poate atinge, parcurgând

paşi mici.
2. Fiţi consecvent – pe durata întregii zile şi în toate contextele în
care se află copilul.
3. Implementaţi strategiile pe o perioadă lungă de timp, nu doar pe
parcursul câtorva luni.
4. Modelarea şi învăţarea noilor abilităţi necesită timp iar
îmbunătăţirea comportamentului copilului de realizează treptat.
Părinţii care doresc să aplice abordarea comportamentală cu copiii lor au nevoie să înveţe să distingă această abordarea
de altele, astfel încât să poată recunosşte eficienţa intervenţiei comportamentale şi să aibă încredere că ceea ce terapeutul
îi învaţă va contribui la îmbunătăţirea funcţionării copilului. Multe alte interveţii psihoterapeutice nu şi-au dovedit eficienţa în
lucrul cu copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD. Terapia individuală tradiţională, în care copilul petrece timp în cabinetul
terapeutului, sau consilierul şcolar vorbeşte cu copilul despre problemele cu care se confruntă sau se joacă cu copilul, nu
este intervenţie comportamentală. Terapiile centrate pe “discuţii” sau ”joc” nu îl învaţă pe copil abilităţi noi, ceea ce le face
ineficiente în lucrul cu copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD.

Cum începe programul de modificare comportamentală?

Primul pas este identificarea unui serviciu de sănătate mentală. Găsirea unor servicii specializate de calitate poate fi o
problemă extrem de dificilă pentru familiile dezavantajate socio-economic sau izolate geografic. Familiile ar putea să
apeleze la serviciile medicilor de familie pentru referire către alte organizaţii profesionale, centre comunitare de sănătate
mintală, spital sau centre universitare care se ocupă de copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD.

Specialistul în sănătatea mintală începe cu o evaluare completă a problemelor copilului, incluzând toate contextele în care
trăieşte acesta: acasă, la şcoală (atât probleme comportamentale cât şi academice) şi în alte contexte sociale. Cele mai
multe informaţii vin de la părinţi şi de la cadrele didactice. Este nevoie ca terapeutul să vadă copilul pentru evaluare.
Evaluarea se finalizează cu elaborarea unei liste cu obiective de intervenţie pentru comportamentele problematice ţintă, pe
care dorim să le schimbăm. Schimbarea lor îl va juta pe copil să funcţioneze mai bine şi să menţină această îmbunătăţire pe
termen lung.

Comportamentele ţintă sunt comportamente negative care vor fi înlocuite de comportamente noi, alternative, adecvate, pe
care copilul le va învăţa treptat. În concluzie, obiectivele de intervenţie nu vor fi în mod obişnuit simptomele tulburării –
hiperactivitate, inatenţie, impulsivitate, ci comportamente problemă mult mai specifice decât aceste simptome, care apar în
viaţa de zi cu zi.

De pildă, comportamentele ţintă în clasă sunt “completarea sarcinilor de lucru cu o acurateţe de 80%” şi „respectarea
regulilor clasei”. Acasă, comportamentele ţintă ar putea fi: “răspund la solicitarea sau cererea mamei”.

După ce s-au identificat comportamentele ţintă, intervenţii comportamentale similare se vor implementa atât acasă cât şi la
şcoală. Părinţii şi profesorii învaţă şi stabilesc programe în care antecedentele contextului (A) şi consecinţele (C) sunt
modificate pentru a schimba comportamentele ţintă ale copilului (B). Răspunsul la intervenţie este monitorizat în mod
constant folosindu-se observaţia şi măsurarea (ex. cu ce frecventă se manifesta comportamentul ţintă înainte de intervenţie
şi cu ce frecvenţă se manifestă după intervenţie). Intervenţia va fi modificată dacă se constată că nu produce modificări pe
termen scurt sau că nu ajută.
Trainingul părinţilor

Programele de training comportamental pentru părinţi se folosesc de foarte mult timp în intervenţia asupra copilului şi
adolescentului cu ADD/ADHD şi s-au dovedit a fi extrem de eficiente. Chiar dacă cele mai multe tehnici şi strategii care se
învaţă în trainingul comportamental pentru părinţi sunt tehnici de bază care se învaţă în orice tip de program adresat
părinţilor, cei mai mulţi dintre părinţi au nevoie să li se prezinte într-o manieră adecvată şi să primească suportul necesar
pentru a învăţa abilităţile respective şi a le folosi consecvent. Este foarte dificil pentru părinţi să cumpere o carte din care să
înveţe ce înseamnă modificarea comportamentală şi să-şi construiască singuri programele de intervenţie. Ajutorul primit de
la un specialist este esenţial.

Un program de training comportamental pentru părinţi, include următoarele aspecte:

 Structurarea contextului de acasă prin stabilirea regulilor casei.

 Învăţarea modului de apreciere, lăudare a comportamentelor adecvate
(comportamentele adecvate vor fi lăudate de cel puţin 5 ori mai mult decât
cele negative sunt criticate) şi de ignorare a comportamentelor negative
moderate.
 Folosirea unui mod adecvat de formulare a solicitărilor.
 Folosirea contingenţelor “dacă...atunci” (retragerea recompenselor, sau
privilegiilor ca răspuns la comportmentele inadecvate).
 Pregătirea copilului din timp pentru situaţiile în care merge sau desfăşoară o
activitate în spaţii publice.
 „Time out” pentru întărirea pozitivă (folosirea acestei tehnici ca o
consecinţă pentru comportamentele inadecvate).
 Carduri de monitorizarea zilnică sau sisteme de recompensare folosind
economia de jetoane (atât pentru administrarea recompenselor cât şi pentru
aplicarea consecinţelor negative).
 Sistem de recompensare acasă a comportamentului de la şcoală.
Sunt părinţi care învaţă aceste abilităţi foarte repede, având nevoie doar de 8-10 întâlniri, în în alte situaţii - cel mai adesea
în familiile copiilor cel mai sever afectaţi, este nevoie de mai multe şedinţe de instruire.

Sesiunile pentru părinţi înclud de regulă şi câteva materiale de prezentare a tehnicilor de disciplinare (ghiduri) sau casete cu
înregistrări ale modului în care se folosesc tehnicile de management comportamental. Prima sesiune de regulă este alocată
noţiunilor introductive despre tulburarea (diagnostic, cauze, natura etc).

În sesiunile viitore părinţii învaţă o mare varietate de tehnici, pe care ei deja le folosesc acasă în disciplinarea copilului dar
nu în mod consecvent sau corect.

Trainigul părinţilor poate fi organizat cu grupuri de părinţi sau separat, în familie. Sesiunile individuale se ţin de regulă când
nu există şansa de a lucra cu un grup sau când este implicat şi copilul în desfăşurarea şedinţei. Acest tip de intervenţie
poartă numele de terapie comportamentală de familie.

Numărul sesiunilor de terapie variază în funcţie de severitatea problemelor.

Când copilul care are tulburarea este un adolescent, trainingul părinţilor este un pic diferit. Părinţii sunt învăţaţi tehnici de
modificare comportamentala care sunt adecvate specificului de vârstă. De exemplu tehnica „time out” nu mai este eficientă
pentru adolescenţi în timp ce pierderea privilegiilor (ex. limitarea banilor de buzunar pentru a ieşi în oraş) este mult mai
eficientă pentru acest interval de vârstă.

Intevenţiile care au ca scop integrarea copilului cu ADD/ADHD în grup, stabilirea de relaţii de prietenie, mentinerea realţiilor
în timp sunt de o importanţă majoră.

După ce au învaţat tehnicile de modificare comportamentală, părinţii şi adolescenţii se întâlnesc împreună cu cu specialistul
pentru a învăţa cum să găsească soluţii la probleme. Părinţii negociază pentru îmbunătăţirea comportamentului tinţă al
adolescentului (un nivel mai bun de terminare a unui an şcolar), în schimbul unor recompense (ex. să i se permită să iasă
împreună cu prietenii). Acest proces de a da şi a primi între părinte şi copil este esenţial în timpul acestor sesiuni pentru a
motiva adolescentul să lucreze cu părinţii săi în vederea obţinerii unor schimbări în comportament.

Aplicarea acestor abilităţi cu copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD este o componentă extrem de dificilă pentru părinţi.

Cei care vor stăpâni şi vor aplica în mod consecvent aceste abilităţi vor fi recompensaţi prin faptul că copilul lor se va
comporta mai bine şi va avea relaţii mai bune atât cu părinţii cât şi cu fraţii.

Ce trebuie să ştie părinţii despre intervenţia la şcoală

La fel ca în cazul formării părinţilor, tehnicile de gestionare a comportamentului copilului şi adolescentului cu ADD/ADHD în
contextul clasei s-au dovedit a fi extrem de eficiente. Multe cadre didactice care au fost formate în managementul clasei au
devenit cu experţi în dezvoltarea şi implementarea programelor pentru elevii cu ADD/ADHD.

De cele mai multe ori copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD frecventează şcolile de masă şi nu servicii de educaţie specială;
din păcate însă, profesorii şi învătătorii lor sunt profesionişti care deţin puţine informaţii despre tulburarea de ADD/ADHD
sau despre modificarea comportamentală, ceea ce înseamnă că au nevoie să fie asistaţi pentru a învăţa şi implementa
programele necesare.

Gestionarea adolescentului cu ADD/ADHD în şcoală este un pic diferită de cea a copilului cu ADD/ADHD. Adolescenţii au
nevoie să fie implicaţi mult mai mult în planurile de modificare comportamentală şi în implementarea lor decât copiii. De
exemplu profesorii se aşteaptă ca adolescenţii să fie mult mai responsabili atât în ceea ce priveşte îndeplinirea sarcinilor cît
şi înregistrarea lor. Ei se pot aştepta ca adolescentul să scrie sarcinile în planificarea săptămânală decât să primească un
card zilnic. Strategiile de organizare şi planificare cât şi abilităţile de învăţare vor fi construite în cazul adolescenţilor cu
ADD/ADHD.

Implicarea părinţilor pentru a menţine o legătură bună cu şcoala este un aspect foarte important atât pentru copilul care
frecventează cursurile elementare cât şi pentru copiii şi adolescenţii care sunt în ciclul gimnazial si liceal. Părinţii vor lucra
de cele mai multe ori sub coordonarea consilierilor şcolari şi nu a unui profesor.

Un consilier poate să supervizeze intervenţia mai multor profesori.

Copilului şi adolescentul cu ADD/ADHD au mari dificultăţi în ceea ce priveşte relaţiile cu colegii. Copiii care depăşesc
aceste probleme se adaptează mai bine pe termen lung decât cei care continuă să aibă probleme cu colegii. Centrarea pe
relaţiile cu colegii în intervenţia asupra copilului este un obiectiv ţintă de o importanţă majoră. Această intervenţie de regulă
are loc în grupuri, în afara cabinetului terapeutului.

Există 5 tipuri eficiente de intervenţii pe constuirea şi menţinerea relaţiilor cu colegii:

o Învăţarea sistematică a abilităţilor sociale;

o Rezolvare de probleme sociale;
o Învăţarea altor abilităţi comportamentale adesea considerate a
fi foarte importante pentru copii, cum ar fi abilităţi sportive de
respectare a regulilor jocurilor;
o Descreşterea comportamentelor inadecvate;
o Dezvoltarea unor relaţii apropiate de prietenie cu 1-2 copii;

Există o multitudine de contexte care ar putea să ofere copiilor oportunităţi de a stabili astfel de interacţiuni, de pildă: grupuri
de dezvoltare de abilităţi sociale în clinică, în clasă, pe grupuri mici la şcoală, în tabere de vară. Toate programele
dezvoltate in acest scop, folosesc metode cum ar fi modelarea comportamentală, jocul de rol, feedback-ul, recompensele,
consecinţele logice şi practica. Intervenţia este foarte eficientă când intervenţia individuală are loc simultan cu participarea
părinţilor la training iar cadrele didactice implementează în mod eficient programul de intervenţie la clasă. Când intervenţia
acasă şi de la şcoală este integrată programului de intervenţie individuală, problemele de relaţionare cu colegii (ex. să-şi
aştepte rândul, să împartă cu ceilalţi) devin comportamente ţintă care sunt monitorizate şi recompensate în programele de
intervenţie implementate în toate mediile în care trăieşte copilul.

Grupul de dezvoltare de abilităţi socio-emoţionale este cea mai la îndemână metodă de întervenţie care se bazează pe
învăţarea sistematică a abilităţilor sociale. Acest tip de intervenţie se poate realiza fie în contextul clinicii fie in contextul
şcolar, în cabinetul consilierului şcolar. Interventia se desfăşoară în sesiuni de 1-2 ore, cu o frecvenţă saptămânală. O
intervenţie de grup de bază este de 6 -12 sesiuni.

Intervenţia de grup pentru copiii cu ADD/ADHD este eficientă doar în condiţiile în care este realizată simultan cu
intervenţiile din mediul familial şi de la şcoală, cu recompensarea comportamentelor adecvate şi sancţionarea
celor inadecvate.

Există numeroase tipuri de intervenţii în contextul şcolar care au ca principal obiectiv dezvoltarea abilităţilor de relaţionare şi
integrarea copilului cu ADD/ADHD. Aceste intervenţii se centreză în principal pe descreşterea comportmentelor negative şi
disruptive şi pe creşterea frecvenţei de apariţie a comportamentelor de relaţionare pozitivă cu colegii. Acestă parte a
intervenţiei este una dintre cele mai dificil de realizat şi necesită formare prealabilă a personalului şcolar.

Ce trebuie să ştie părinţii despre combinarea intervenţiei psihosociale cu medicaţia

Numeroase studii din ultimii 30 de ani au arătat ca ambele tipuri de intervenţie, comportamentală si medicamentoasă, îşi
dovedesc eficienţa în îmbunătăţirea simptomelor ADD/ADHD. Studiile care au comparat efectele pe termen scurt ale
intervenţiei medicamentoase cu cele ale intervenţiei comportamentale au arătat că intervenţia medicamentoasă în absenţa
intervenţiei comportamentale este mult mai eficientă decât intervenţia comportamentală singură, în ceea ce priveşte tratatea
simptomelor ADD/ADHD. În unele cazuri combinarea celo 2 tipuri de intervenţie conduce la efecte mult mai bune.

Studiile privind efectele pe termen lung ale intervenţiei au arătat că cele mai bune rezultate s-au obţinut la copiii care au
primit ambele tipuri de intervenţe simultan (atât medicamentoasă cât şi comportamentală).

Combinaţia tipurilor de intervenţie oferă cele mai bune rezultate în îmbunătăţirea simptomelor ADD/ADHD şi a
comportamentelor opoziţioniste cât şi in ceea ce priveşte funcţionarea copilului în diverse contexte (ex acasă, la şcoală etc).
Copiii care au primit intervenţie medicamentoasă atent monitorizată au arătat o mai mare îmbunătăţire a simptomelor
ADD/ADHD decît cei care au primit doar o intervenţie comportamentală intensivă fără prezenţa medicamentelor. Este
neclar dacă copiii cu tipul de inatenţie prezinţă acelaşi tipar de răspuns la intervenţia comportamentală ca şi copiii care
prezintă tipul combinat.

Unele familii aleg să înceapă stimularea medicală pentru început în timp ce alte familii aleg terapia comportamentală. O altă
opţiune este de a încorpora ambele tipuri în planul iniţial de intervenţie.

Un număr crescut de specialişti consideră că stimularea medicamentoasă nu ar trebui folosită ca unică modalitate de
intervenţie şi că ar trebui să fie combinată cu trainigul părinţilor şi cu intervenţiile la clasă. În cele din urmă, fiecare
familie trebuie să ia o decizie privind intervenţia pe care o preferă, pe baza resurselor de care dispune. Nici un plan de
intervenţie nu este adecvat pentru toţi beneficiarii.

Deficitul de atenţie la copil şi progresia simptomelor la adult

Deficitul de atenţie la copil1 Simptome obişnuite la adult2
• Are dificultăţi în menţinerea atenţiei • Are dificultăţi în menţinerea atenţiei
• Este distras cu uşurinţă la citit/munca de birou
• Nu pare să asculte • Este distras cu uşurinţă, uituc
• Nu urmează instrucţiuni • Nu se poate concentra
• Are dificultăţi în organizare • Are dificultăţi în terminarea sarcinilor
• Pierde lucruri necesare pentru diverse sau activităţilor
sarcini sau activităţi • Nu poate să respecte termenele
• Greşeşte din neglijenţă • Pierde/rătăceşte lucruri
• Evită/este refractar să se angajeze în
sarcini care necesită efort mental
susţinut
• Este uituc în activităţile zilnice

3. Adaptat după DSM V American Psychiatric Association

4. Weiss M, et al. ADHD in Adulthood: a guide to current theory, diagnosis and treatment. 1999.

Hiperactivitatea şi impulsivitatea la copil şi progresia simptomelor la adult

Hiperactivitatea la copil1 Simptome obişnuite la adult 2-4
• Vorbeşte prea mult
• Se foieşte, se răsuceşte • Vorbeşte excesiv de mult
• Nu poate să stea aşezat • Are o nelinişte „interioară”
• Aleargă/se caţără excesiv • „Este copleşit”
• Nu poate să se joace/să lucreze în • Este activ în mod selectiv
linişte • Iritabil/se enervează repede
• „Pe picior de plecare”, „parcă ar avea • Schimbă dintr-odată locul de muncă
un motor” • Conduce prea repede/face accidente

Impulsivitatea la copil
• Se grăbeşte să răspundă
• Nu îşi aşteaptă rândul
• Îi întrerupe/deranjează pe alţii
(întrerupe jocuri sau intervine în
 conversaţia adulţilor)

5. Adaptare din DSM V American Psychiatric Association.

6. Weiss M, et al. ADHD in Adulthood: a guide to current theory, diagnosis and treatment. 1999.
7. Barkley RA, et al. Pediatrics 1996:98:1089-1095.
8. Barkley RA. J Clin Psychiatry 2002;63(Suppl 12):10-5.

Domeniile cognitive
Neatenția copilului de astăzi poate fi o neatenţie de tip "surescitare, împrăştiere mentală, agitaţie interioară" sau
neatenția de tip " dezorientare, necoordonare, desincronizare".
În proporție copleşitoare, copiii cu acest al doilea tip de neatenție, au simultan probleme de redare a ritmurilor, de
executare a forfecărilor de picioare prin sărituri, de coordonare mână-picior, de urmărire cu privirea a traiectoriei unei
mingi, de mers în echilibru pe banca de gimnastică.
Neatenția de tip "necoordonare, desincronizare, dezorientare" pare să fie o piedică în dezvoltarea academic-şcolară, deşi
ea porneşte din corp, din dificultăţile pe care copilul le resimte fizic, cu mult înainte de a merge la şcoală.
Intervenția în corp, în energia mişcărilor fiziologice este cheia rezolvării acestui tip de neatenție.
Pentru problemele de atenție de acest tip, alerta se dă încă de la 3-4 ani, de către educatoare. În intervalul 3-6 ani, o
intervenţie constantă în corp poate face diferența între un copil concentrat şi unul care se dezangajează şi se demotivează
pe termen lung.
Neatenția de tip -surescitare, agitație, împrăştiere" este foarte legată de emoții, limite acasă şi regimul de viaţă al copilului.
Aici, intervenția se face, pentru reglare, cu alte tipuri de jocuri şi exerciţii, despre care am tot scris.
Neatenţia de acest tip nu este nici ea vina copilului.
• ATENȚIA COMPLEXĂ: Concentrarea atenției,Atenția distributivă.Atenția selectivă,Viteza de procesare
• ÎNVĂȚARE ȘI MEMORIE: memoria imediată ,memoria recentă(rememorarea liberă , rememorarea sugestivă,
memoria de recunoaștere),memoria de lungă durată (autobiografică),învățarea implicită
• LIMBAJUL: expresiv-denumirea sau găsirea cuvintelor , fluența, sintaxa,receptiv – înțelegerea mesajelor
• PERCEȚIO – MOTOR : perceție vizuală,construcție vizuală,praxie
• ADAPTAREA SOCIALĂ : Recunoașterea emoțiilor,Interpretarea gândirii
Domeniul cognitiv
• Funcția executivă:
• planificarea
• luarea deciziilor
• memoria de lucru
• răspunsul la informație/corectarea erorilor,
• depășirea obiceiurilor/ flexibilitate mentală
Exemple de simptome sau ce se poate vedea
Afectarea majoră
 Abandonează proiectele complexe
 Nu se poate concentra decât asupra unei singure cerițe o dată
 Are nevoie de suportul celorlalți pentru a planifica acțiunile care servesc activitățile zilnice sau luarea deciziilor.
Afectarea minoră
  Este necesar un efert crescut pentru a indeplini proiectele in mai multe etape.
 Acuză uneori oboseală crescută când are multe de organizat
 Se declară surescitat când are de urmarit multe subiecte de dicuție , chiar si in timpul meselor de sărbători.
 Are dificultăți să reîncepă o activitate dupa ce a fost intrerupt de un telefon

1. ADHD

 Este prescurtarea de la Deficit de Atentie și Hiperactivitate. Copiii cu ADHD pot avea probleme să fie atenți pentru
perioade lungi de timp, se chinuie să stea într-un singur loc, se comportă impulsiv, au probleme la școală și nu pot
fi organizați

ADHD at School
Posted onNovember 15, 2020 by Jonas Koblin
ADHD stands for Attention Deficit Hyperactivity Disorder and is considered a mental
disorder. Children with ADHD have trouble paying attention, are hyperactive, and have
difficulty controlling their behavior. It is estimated that it affects globally around 5% of all
children aged 3 to 17 and that boys are 4 times as likely to be diagnosed with ADHD than
girls. Symptoms of ADHD often persist till adulthood and, if untreated, can have a
profound effect on one’s life.

THE FULL STORY

Attention Deficit Hyperactivity Disorder or ADHD for short is often described as a mental
disorder. Children with ADHD have trouble paying attention, are hyperactive, and often
have difficulty controlling their behavior. It is estimated that it affects around 5% of all
children aged 3 to 17 globally and that for every girl, around three boys are diagnosed
with it.
To understand how it affects children in school, let’s look at the story of Leo, a 12-year-old
boy who goes to school with the best intentions, but struggles hard to succeed.

ATTENTION DEFICIT
His biggest problem is his attention deficit. Leo gets distracted so easily. It happens, even
when he tries his hardest to focus. He often realizes that he has suddenly zoned out and
has spent the last 15 minutes thinking about something entirely different. Just the tiniest
thing can get him off track. To him, it feels like his brain is broken.

He is also forgetful. Books and homework are often left at home and if he doesn’t miss an
assignment, he often loses it somewhere or forgets to turn it in. His grades are terrible
and some teachers are beginning to think that he is a lost cause.

HYPERACTIVITY
Then there is his hyperactivity. When they have to do group work he is restless and has
trouble staying focused. Staying calm and listening while others speak can completely
drain him, making any normal conversation a serious challenge.

To him, it feels like there is no capacity left in his brain to deal with all the input that
needs to be processed. He then feels angry about not being able to follow along. To help
cope with his hyperactivity, he likes to keep his hands busy all the time.

IMPULSIVE BEHAVIOR
Last, there is his impulsive behavior. He often can not refrain from saying things that
come to his mind. Sometimes he tries hard to control himself, but then just blurs out and
interrupts others. His classmates find this annoying.

He later regrets his hotheaded behavior, but he knows that unfortunately, he will do it
again and again. It seems to him that he can’t learn from his mistakes. Teachers get
frustrated trying to get him to behave. Others become impatient, give up or distance
themselves.

HELPING LEO COPE IN CLASS

After he is diagnosed and receives support through concrete steps, things begin to get
better: At school, he is seated next to a supportive student in front of the class. He gets a
notebook that lists all his assignments, to help him remember. And to make homework
easier to track, he receives it for all subjects only once a week. To relax, he is allowed to
use fidget objects during lessons and take short breaks when needed. After school, he
practices speaking and listening routines with a specialist. Additionally, his dad bike’s with
him to school every morning and in the afternoon he is allowed to play ball as long as he
wishes.

ROOTS OF ADHD
For severe cases of ADHD, prescription drugs are often prescribed to children. Before that
happens, children like Leo need to undergo a professional age-appropriate diagnosis by a
child psychologist who will try to look below the surface. ADHD could just be the tip of the
iceberg. The root cause might be drama at home, bullying at school, poor sleep or the
wrong diet.

THE TRUE STORY OF GILLIAN LYNNE

Sir Ken Robinson told the story of Gillian Lynne. An 8-year-old girl that was said to have a
learning disorder. She could not concentrate and never sat still. When she was brought to
the specialist, he didn’t give her pills but instead played music on the radio. The girl
started dancing. He then told her mother: “Gillian isn’t sick; she’s a dancer. Take her to a
dance school.” Gillian Lynne later became a famous dancer, and then responsible for
some of the most successful musicals in Broadway history.