Nr.

11, Anul V - Anul omagial al Aşezământului cultural-duhovnicesc “Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ al
Părintelui Petru Gh. Savin
Periodicul Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon din cadrul parohiei bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc
(Material publicat cu sprijinul domnului GABRIEL ŢURLEA, voluntar Sfântul Pantelimon, sub coordonarea Pr. dr. Bogdan-Aurel Teleanu)
Pr. PETRU GH. SAVIN
*
PILDE CREŞTINEŞTI: * *
Fericirea creştină Drumeții pe cale suntem noi creștinii toți, iar calea ni-i

Zăduful și arșița zilei ni sunt nenorocirile acestei lumi,

viața, tuturor.
(Fragment preluat din lucrarea
Teatru pentru popor, Editura remus
Cioflec, 1943) contra cărora mereu cârtim cum cârtea drumețul.

cu suferința și cu greutățile vieții, părându-i-se prea grea calea

Boierul cel cu trăsura este creștinul, ce pentru a nu da ochi

hoții, falimente, furturi, omoruri și toate fărădelegile ca acestea,

arșița și zăduful zilei, având încă și povară
Mergea un om pe-o cale, înfruntând virtuților, alunecă în fărădelegi, în înșelăciuni, fapte necinstite,

în spinare și se gândea în mintea lui, și plăcerile deșarte ale lumii! Se trufește cu toată starea cea
când dibăcia sa îl face basma curată, se lăfăiește în toate bucuriile

neluând aminte la frumusețea și belșugul înșelătoare și asemenea bogatului din trăsură, merge iute prin
viață, prin toate plăcerile ei, neavând și negăsind timpul și vremea
păsărelelor, la frumusețea cea tainică a
holdelor de pe margine, la ciripitul
să guste pe încetul, frumusețea naturii înconjurătoare.

creștinul cuminte și răbdător îl trece cu pas sigur și fără nici un

cerului, la toată podoaba lumii lui Dumnezeu Povârnișul este sfârșitul vieții. Acest povârniș, omul virtuos,
din jurul lui.
pericol.

am și eu o căruță care să mă poarte pe

— Ce om nenorocit sunt eu! Cum de n-
Pe acesta îl duc patimile, păcatele și lumea rea, întocmai
Nu tot așa cel trăit în fărădelegi.

drumuri și să-mi ducă povara, iar eu să fiu ca și caii nărăvași de-și află moartea trupească, deseori și
odihnit și fără de grijă!
Mergând și gândind din ce în ce mai
sufletească, totdeauna.

rele în inima sa, cârtind împotriva împărțirii spitale, în închisori și-n case de sănătate!
Câți bogați, îmbogățiți prin necinste, își sfârșesc viața prin

mizerie și nenorocire, fără sprijin și mângâiere, familia, ca acel

Câți nu-și zbor creierii, când sunt descoperiți, lăsând în

ajunse la un povârniș. Acolo, ce-i văzură

bunurilor pe lume de către Dumnezeu,
boier pe vizitiul său cu picioarele frânte în șanț?
ochii? O trăsură bogată, răsturnată în vale, Iar patimile, ispitele și deșertăciunile lumii care ucid atâtea
iar alături un om cu capul sfărâmat; mai suflete, stau gata ca și caii cei nărăvași și nepăsători de
încolo într-o scursoare de apă, altul nenorocire, așteptând să facă alte victime.

căpătată prin păcat și duce la moarte năprasnică.

văietându-se cu picioarele frânte. Creștine! Nu dori ca drumețul, trăsura bogatului, căci este

Îndură zăduful și arșița zilei, du-ți cu curaj povara

asta, pășteau liniștiți, nepăsători de tot ce se
Caii slobozi după ce făcură isprava
greutăților vieții, căci acestea te pot oțeli și întări mai mult în

Atunci, drumețul, dând ajutoarele sale

întâmplase.
Ia seama la bogăția holdelor de pe câmp, la mulțimea și
ispite.

vestească nenorocirea și să cheme ajutor,

celui rănit, merse cu grăbire înainte să frumusețea învățăturilor lui Hristos din Evanghelii, care dau folos

gândind însă pe cale, în iuțeala pașilor săi,

mântuitor!

învață și lămuresc cuvântul Domnului.

Ascultă glasul păsărilor ce desfată, adică al acelor ce

— Ce om nesocotit și nebun sunt!

astfel:
este plină de taine încă nebănuite de noi! Cât bine și câtă ușurință
Ia seama la biserica Mântuitorului care, asemenea cerului,

ni pot aduce în viață și-n suflete, urmând-o și iubind-o!

omului de sub trăsura sfărâmată! Ce liniștit
Doream moartea mea, doream soarta
Privește-ți și-ți cercetează viața.
sunt eu și ce sigur de drumul și picioarele
ți-o depeni? Ți-o poți cerceta din noroiul patimilor sau din spinii
Trăiești tu ca un creștin? Viața ta are un model după care

încercărilor și suferințelor? Bagă de seamă: drumul pe care mergi,

mele!
duce spre mormânt și nu-l faci de două ori, nici te poți întoarce să-
Când vreau, merg; când vreau, stau. N-
ți iei din noi viața la depănat. Nu fii ca drumețul ce nu-și bagă în
am vizitiu să mă ducă, dar nici stăpân să-mi
seamă viața, din cauza nevoilor lui, și suferințelor lui. Viața ta, e
dă omului de Dumnezeu, i se cuvine și
poruncească! Acum cunosc eu, că tot ce i se
fericirea ta, dar totodată și pierzarea ta.
Atârnă de felul cum înțelegi să ți-o trăiești.
meargă înainte cu răbdare, în viață, liniștit,
nimeni n-are drept să cârtească, ci să
În asta îți stă toată fericirea!

1
Nr 11, Anul V - Anul omagial al Aşezământului cultural-duhovnicesc “Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ al
Părintelui Petru Gh. Savin
prof. IOAN GH.
și el a însemnat la Greci:
Înțelesul cuvântului s-a dezvoltat în acest sens,
SAVIN
1. a te exercita în sens fizic — a face
CE ESTE 2. a-ți exercita inteligența și voința;
gimnastică;

3. deprinderi și perfecționări în vederea

ASCETICA? cultului și a religiei.
(Fragment preluat din

denumind cu cuvântul „askisis”, exercițiile soldaților și

lucrarea Mistica şi În sensul său fizic îl întrebuințează Tukidides,
ascestica ortodoxă,
Tiparul Tipografiei atleților, pentru a se fortifica. La Xenofon „hi askite”
Eparhiale, Sibiu, 1996) designează pe soldații metodic instruiți, spre deosebire
de „idiote” soldații neexperimentați, fără antrenament.

omului, problemă care constituie atât esen ța, cât și

Înainte de a aprofunda problema îndumnezeirii În sens moral, la același Xenofon, găsim
cuvântul întrebuințat ca o paralelă pentru exercițiile

„atlet” ca și pe omul virtuos. Socrate vorbește de „filosofia

partea finală a întregului proces mistico-ascetic, să corporale față de cele spirituale, askitis designând pe

mistică, și în ce raport se găsesc aceste două momente,

cercetăm în prealabil ce este ascetica, spre deosebire de

care sunt și două aspecte ale unuia și aceluiași proces al

askisis” de exercițiul filosofiei, care este pentru suflet

vieții noastre spirituale, denumit de obicei cu un singur

ceea ce îngrijirile medicale sunt pentru corp. Sofiștii opun
cuvântul „asceză” cuvântului „natură”, fisis însemnând

sine înțeles și implicit adaos.

cuvânt: procesul mistic, elementul ascetic fiindu-i de la pregătirea sufletului față de darurile naturii. Socraticii sunt

Am văzut atunci când am enumerat și analizat adecvat de „efort reflectat și metodic pentru eliberarea
însă aceia care dau cuvântului asceză sensul cel mai

între aceste elemente intră și elementul efortului uman, metodic, moral și religios totodată, care perfecționează
elementele componente ale actului sau trăirii mistice, că sufletului de pasiunile rele”. După Filo, asceza este efortul

sufletul și-l pregătește pentru contemplația lui Dumnezeu.

trebuie să întâmpine și pe care trebuie să o adauge
care constă din acea continuă purificare, cu care omul

inițiativei Duhului Sfânt, pentru a se face capabil de

Filo vorbește chiar de o „inteligență ascetică”, care se

primirea harului și sesizarea vie, mijlocită, a lui

eliberează progresiv de lumea sensibilă.
Sensul religios al cuvântului asceză îl găsim însă

Adică, pentru a ajunge în starea de cură ție și de

Dumnezeu. accentuat în special la Pitagoricieni, pentru care asceza

perfecțiune, fără de care nu e posibilă lucrarea harului și

este practica pietății pusă în slujba divinității.
Părinții bisericești au împrumutat cuvântul în

lui sau „adopțiunea lui harică”, arătăm că anticipăm prin Cuvântul, firește, nu și noțiunea însăși care, ca înțeles și
nici transfigurarea harică a omului, deci „îndumnezeirea” înțelesul religios, de la Evrei, prin intermediul lui Filo.

aceste termen înțelesul real și creștin al „îndumnezeirii”, practică, era prezent în doctrina și viețuirea creștină încă
de care vorbește teologia mistică și care e ținta finală a din primele timpuri ale creștinismului, fără întrebuințarea

Ori, la această perfecționare, la această dată cuvântul „askin” și anume în Faptele Apostolilor, —
trăirii mistice. cuvântului. În N.T. nu se găsește citat decât o singură

24, 16 — dar și aici într-un sens cu totul general: „și întru

care în termeni teologici consacrați, se numește aceasta mă „nevoiesc” și eu — zice Apostolul Pavel — ca
transfigurare a omului, sub puterea lucrătoare a harului

sfințenie, nu se poate ajunge decât prin conlucrarea

Dumnezeu și a oamenilor”. Cuvântul „mă nevoiesc” după
să am întotdeauna cuget fără prihană înaintea lui

spiritualiza, de a se „deshumaniza”, în a șa măsură, încât,

omului, prin eforturile lui eroice de a se purifica, de a se

în el, să nu mai trăiască voința sa proprie, ci cea a lui

unele traduceri, „mă silesc” după altele — e dat în

Dumnezeu, adică voința umană să devină deiformă, „exercitez” ca să am cuget curat. În alte părți și tot la
originalul grec prin verbul „askó” deci sensul este: mă

lucrând, întru totul, după voința divină.

Acest proces de purificare, prin efort propriu, și
Apostolul Pavel cuvântul asceză este întrebuințat în

de iluminare, prin acțiunea harului, unită cu eforturile

sensul lui de exercițiu fizic, gimnastic sau atletic:
„ghimnodete seavton pros evsevian” — pregătește-te

adică constituie ceea ce numim: asceza creștină.

spiritului, constituie efortul ascetic al procesului mistic, pentru credința cea adevărată — în opoziție cu „hi

Cuvântul însuși nu e de origine creștină, după folositoare (Timotei 4, V. 7-8); ca și I Cor. 9, 24 unde se
somatiki ghimnasia” pregătirea trupească, mai puțin

cum nici asceza însăși, ca efort de purificare și dominare

prin puterile spirituale a instinctelor și a îmboldurilor cununii și care alergare are semnificația exercitării
vorbește de cei ce aleargă în stadion pentru câștigarea

sensibile și carnale, nu e proprie numai religiei cre știne,

deși numai în creștinism ea își are înțelesul și sensul
atletice, deci ascetice, care e cerută creștinilor pentru

deplin, al desăvârșirii și al sfințeniei, către care tinde

triumful mântuirii. Dar încă odată, cuvântul asceză,

asceza. Căci fără această țintă finală, asceza profană

întrebuințat expres, în sensul lui religios, nu se găsește în

La Părinții apostolici și apologeți însă, găsim

N.T.

„eului”, fie la izolarea omului și tăgăduirea lumii.

este o întreprindere dăunătoare, ducând fie la hipertrofia
cuvântul asceză întrebuințat în sensul său propriu, fie mai

askéo, (askisis, askitis), a cărui origine rămâne ea însă și

Cuvântul „asceză” vine de la cuvântul grec larg, fie retrâns. Creștinul perfect — gnosticul — este

obscură. Homer îl întrebuințează pentru a exprima ideea

numit „atlet” de Clement Romanul, Ignațiu Teoforul, iar de

„pregătire pentru martiriu”. La Clement al Alexandriei și

la Tațian este întrebuințat cuvântul „askisis” cu sensul de
unui lucru făcut artistic, iar Herodot, ideea de a

înseamnă a exercita sau a exersa, de unde și înțelesul creștină curentă și Clement vorbește de „asceza
ornamenta, a împodobi. În genere însă cuvântul askéo Origen, cuvântul asceză intră însă în terminologia

2
 și Sfântului
începuturile sale și până la contemplația infuză. Deci
Nr 11, Anula Vcreștinilor
gnostică” - Anul perfecți,
omagial aliar
Aşezământului cultural-duhovnicesc
Origen numește “Ateneul
obiect teoria practica Pantelimon”
perfecțiunii şicreștine
Anul comemorativ
de la al
Părintelui Petru Gh.
„asceți”, „askite” peSavin
acei creștini care fac profesiune de
viață perfectă. La Sf. Atanasie, în viața Sf. Antonie, numai contemplația infuză care, în catolicism înseamnă

viață cumpătată, înfrânată, ca și starea de înfrânare permanentă și actuală a sufletului, căreia i se infuzează
găsim cuvântul „asceză” designând maniera de a duce o un dar al grației sanctificatoare, adică devenită o calitate

însăși. ca o calitate specială și permanentă, în virtutea căreia

divine, care este și ea infuzată ca „chip” în însăși esența

Un sinod, cel din Gangra, la 340-343, condamnă sufletul se poate ridica până la contemplarea ființei
chiar falsa asceză a lui Eustațiu, sau pe cea a

găsim și cuvântul „askitiria” designând viața monahală și Aceeași concepție o vedem expusă și într-un
Messalienilor la conciliul din Efes, 431 — iar cu timpul spirituală a sufletului, calitate disputată asceticii.

tratat și mai recent, al lui Zimmermann — „Aszetik” — 2.

În ce privește însă cuvântul și disciplina însăși a ed. Freiburg, 1932, care definește ascetica: Știința
însăși mânăstirile, care erau adunările asceților.

Teologiei ascetice, aceasta este o formație cu totul nouă. teologică a perfecțiunii creștine active, cu excluderea din

de precepte și învățături ale falsei asceze a

În trecut găsim cuvântul aschiticon designând o culegere domeniul ei a grației pasive — adică a contemplației

Messalienilor, care au și fost condamnate sub acest titlu

infuze, în care sunt prezente fenomenele extraordinare

Totuși, și în teologia apuseană s-a impus din ce

ale extazului, viziunilor, etc.

și excesele ei și tot cu numele aschiticon a fost designată

la sinodul din Efes, de care am amintit, pentru exagerările
în ce mai mult un curent care tinde la restrângerea
culegerea așezămintelor regulilor monahale ale Sf. Vasile domeniului asceticii față de cel al misticii. Cităm între alții
cel Mare. pe Th. Zahn, care în lucrarea sa fundamentală asupra
Însă denumirea de „Teologie ascetică”, așa cum misticii — Christliche Mystik — 1922 ed. 5, p. 44 —

veacul al IV-lea, de Marcel de Ancira și apoi de Dionisie lăsând asceticii căile: purgativă și iluminativă; iar P.
găsim denumirea de „Teologie mistică”, dată încă din rezervă misticii „tot ceea ce se referă la viața unitivă”,

Areopagitul, n-o găsim decât foarte târziu și anume abia

în veacul al XVII-lea și anume la Franciscanul Chrisostom
Masson în lucrarea sa „Vie chrétienne et vie spirituelle”,

lupta contra păcatului și progresul virtuții”, în timp ce

Paris 1922, p. 4 — rezervă asceticii „dirijarea sufletelor în

„Seminarium Theologias asceticae” și la iezuitul Christoff

Dobrosielsky, care publică în 1655 lucrarea sa:

ascunse și misterioase, adică unirea intimă a sufletului cu

teologia mistică „tratează despre lucrurile cele mai

„Theologia ascetica” și care dă acestei noi discipline Dumnezeu”. Aceeași atitudine o au și alți teologi de
Schorrer, care publică în 1658 la Roma, lucrarea sa:

teologice următoarea definiție: „Scientia operandi marcă ai catolicismului, printre care Garrigou-Lagrange,
convenienter suo fini ultimo, cui respondit in voluntate care accentuează că mistica se caracterizează prin
virtus, quac universum este habitus, sive constans et „predominarea în viața spirituală a modului suprauman al
perpetua voluntas operandi, convenienter suo fini” — darurilor Sf. Duh”, ascetica, din contră, fiind dominată de
definiție care corespunde mai mult moralei în genere, modul uman al simplelor virtuți infuze, fără a separa

ascetică devin curente în știința teologică, noua disciplină

decât asceticii. De aici înainte însă, tratatele de teologie totuși prea tranșant mistica de ascetică; amândouă

căutând să-și precizeze și mai bine obiectul spre a-l și a unei comuniuni speciale și intime cu ființa divină,
făcând parte din același unic proces al unei trăiri intense

delimita de morală pe de o parte, ca și de mistică pe de care este viețuirea mistico-ascetică. De aceea, cei mai
altă parte. mulți dintre cercetătorii acestei discipline folosesc
Căci dacă acum nu se constituise o disciplină termenul de „teologie spirituală” pentru a designa
teologică aparte, care să trateze problemele de asceză, disciplina care se ocupă cu viața mistico-ascetică în

erau tratate în legătură și sub titlul teologiei mistice din Roma 1926-1932 și Heprincks: „Introductio in Theologia
cauza trebuie căutată în faptul că chestiunile de asceză genere. Cităm între alții pe Gillbert, „Theologia spiritualis”

care a continuat să facă parte și după ce Ascetica și-a

constituit un domeniu aparte și și-a constituit și o
spiritualis” 1932. Căci după cum remarcă Pére Teuling în

acelora care țin totuși să trateze mistica și ascetica ca

„Benediktinische Monatschrift” — 1922 p. 260 — contra

sânul misticii, cât și al asceticii pentru a-și delimita fiecare două discipline separate, mistica și ascetica nu se
disciplină proprie. De aceea a început o mișcare atât în

ființa și obiectul, întreprindere necesară, deoarece unii deosebesc atât între ele, pentru că ar trata realități

cuprindeau în ea și toată ascetica, iar asceticii făceau din

mistici extindeau mistica atât de departe, încât spirituale diferite, cât se unesc între ele tratând aceleași
fapte intim unite, sub două aspecte diferite,
asceză totul, mistica nefiind decât finalul, încoronarea, complementare unul altuia; ascetica referindu-se la latura
desăvârșirea asceticii. Ceea ce nu corespunde întru totul activă a vieții spirituale, la partea de cooperare, pe care

De aceea între teologii mistici și cei ascetici au și

adevărului. Dumnezeu o cere din partea noastră în actul de trăire

început delimitările și discriminările. Contra lui Schorrer,

mistică, mistica, din contră referindu-se la aspectul pasiv,

producerea actului mistic, cărora noi ne supunem și le

la lucrarea grației în noi, la inițiativele lui Dumnezeu în
care extinde prea mult domeniul asceticii, Meynard, în
lucrarea sa: „Traité de la vie intérieure” (1884) face urmăm, dar care nu ne aparțin. (După Dictionnaire de

ajunge la perfecțiunea creștină și la unirea cu Dumnezeu,

distincția că: „Teologia ascetică arată cum un suflet spiritualité, p. 931-1014).

aceluiași act spiritual de specială trăire și unire cu

În acest sens deci, al unei unități organice ale

mistică, propriu-zisă, cuprinde actele și fenomenele Dumnezeu, prin grația divină inițiatoare și efortul uman
cu mijloacele ordinare ale grației, pe când Teologia

ascetică în genere, ca și tratarea ei ca disciplină

extraordinare ale vieții interioare”. Deosebirea e încă conlucrător, trebuie să fie înțeleasă activitatea mistico-
insuficient precizată, chiar în tratate datând din 1924, ca

(care cuprinde și ascetica și mistica). Acesta are ca

cel al lui Tanquerey: „Précis de Théologie ascetique”, teologică. O delimitare precisă între aceste două
momente ale aceluiași proces spiritual nu se poate face.

3
 se opresc puterile și eforturile omenești, de aici începând
Am putea spune că limita asceticii înaintează până unde

puterile dumnezeiești lucrează și în domeniul asceticii,

puterile dumnezeiești, deci domeniul misticii — deși

fără de care eforturile omenești rămân nule sau sterpe. Și

Nr 11, Anul V -
dacă primul act al Anul omagial al Aşezământului cultural-duhovnicesc “Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ al
asceticii, actul purificării, adică al
Părintelui Petru Gh. Savin
curățirii de tot ceea ce este înclinare voluntară sau

efectua și numai cu efortul omului, cel de al doilea

involuntară spre sensibil, spre creatural, s-ar putea

conlucrarea harului divin, care este prezent și de care

moment al ascezei, iluminarea, nu se poate concepe fără

este nevoie, atât în iluminarea activă, cât și în cea pasivă,

deosebirea între ele fiind doar de efect și nu de prezență
care, aceasta, e dată în ambele momente. Căci, dacă pe
scara de ascensiune a puterilor umane, deci a ascensiunii
ascetice, se poate pune o limită, peste care acestea nu
mai pot trece, nu se poate pune nici o limită puterilor În semn de preţuire faţă de eroii martiri români a căror jertfă pentru

conlucrătoare, dar și inițiatoare a actului ascetico-mistic.

sfințitoare ale harului care, acestea, sunt nu numai neam, credinţă şi ţară a culminat cu evenimentele dramatice din decembrie
1989, Departamentul pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” l-a
invitat pe domnul Cornel Constantin Ciomâzgă să susţină duminică, 21

teoreticieni ai Apusului de a găsi și a stabili o delimitare

Așa că, împotriva tuturor încercărilor făcute de teologii decembrie 2014, conferința cu tema "Bun creştin şi bun român" la biserica

între domeniul misticii și cel al asceticii, noi rămânem la

Sfântul Pantelimon Foișorul de Foc din București.
Aflând că domnul Cornel Constantin Ciomâzgă a mai susținut o
conferință similară în vecinătatea parohiei noastre, mai precis la biserica
asceza și mistica constituiesc unul și același act
vechea formulă a teologiei mistice orientale, după care
Sfântul Silvestru, de a cărei istorie ne leagă persoana ctitorului bisericii noastre,
Părintele Ioan (Ivan) de la Silvestru, părintele profesor Nicolae Bordașiu a fost
duhovnicesc, care privit din punctul de vedere al factorului invitat să modereze întâlnirea credincioşilor parohiei noastre cu domnul Cornel
divin, îl denumim act mistic, iar dacă îl considerăm din Constantin Ciomâzgă.
punct de vedere uman, avem în vedere aspectul lui
ascetic (Crainic, Curs, p. 51).

niciodată această separare, ambele momente și ambele

În mistica orientală nu s-a făcut de altfel

aspecte fiind trăite din același imbold și pentru același

pregătire ascetică și nici pregătire ascetică fără tendința

scop. Căci n-a existat niciodată uniune mistică fără

finală a unirii și viziunii mistice. De aceea nici nu se poate

— purificare, iluminare și contemplare — ele fiind

trata separat despre treptele de ascensiune ale asceticii,

singur nu poate urca nici o treaptă și nu poate face nici un

cuprinse în același act al unității teandrice, în care omul

și har pe care să se poată începe urcușul. Despre

pas, dacă Dumnezeu însuși nu i-a întins scara de lumină

elementele și momentele ascetice vom vorbi și ne vom

ocupa și atunci când ne vom ocupa de cercetarea și
Considerăm că întâlnirea părintelui profesor Nicolae Bordaşiu cu

analizarea fenomenelor ca și a procesului mistic — care

autorul cărţii "Se întorc moţii acasă" a fost cu atât mai nimerită cu cât Cornel
Constantin Ciomâzgă a făcut dezvăluiri referitoare la un torţionar care ajunge
implică și pe cel ascetic.
să se spovedească unui bătrân duhovnic, aşa cum este părintele Nicolae de la
Silvestru, care fusese cândva, cu 36 de ani în urmă, nici mai mult nici mai puţin

structura sufletului omenesc, așa cum este ea văzută și

Într-o prelegere viitoare ne vom ocupa chiar de decât cea mai opresată victimă a lui.

concepută în creștinism, ca și în psihologia experimentală

Titlul conferinţei "Bun creştin şi bun român" a făcut trimitere la
lecţiile de istorie parohială desfăşurate în perioada 7 septembrie - 16 noiembrie
contemporană, pentru a putea sesiza și determina mai
2014 în cadrul atelierului intitulat "Misiunea parohiei Sf. Pantelimon-Foişorul de

bine structura și elementele componente ale actelor

Foc din Bucureşti în secolul XX", datorită cărora s-a strâns un material

mistice-ascetice, care aici, în tainele, avânturile și

documentar bogat care, împreună cu icoanele realizate de copii în cadrul
atelierului de pictură "Părintele Ioan (Ivan) de la Silvestru", au constituit
subiectul expoziţiei iconografice şi documentare "Bun creştin şi bun
adâncurile sufletului omenesc, își desfășoară aproape român".Potrivit datelor istorice prezentate în acest context educaţional se poate
întreaga lor activitate. spune pe drept cuvânt că biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din
Bucureşti, ale cărei origini de ctitorire îşi trag seva din vremurile de domnie a
ŞTIRI Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, a fost - cel puţin în prima
Conferința "Bun creştin şi bun român" susţinută de prof. parte a secolului trecut - o veritabilă şcoală a rugăciunii la care s-au format
C.C. Ciomâzgă, 21 decembrie 2014 “buni creştini şi buni români”, după o expresia consacrată de pr. Ion Pâslaru.
În acest sens, este suficient să reamintim opiniei publice
convingerea noastră că Aşezământul cultural-duhovnicesc „Ateneul
Sfântului Pantelimon”, aşa cum a fost conceput în anul 1941 de către
părintele Petru Gh. Savin, fratele teologului I. Gh. Savin, a fost nici mai
mult nici mai puţin decât unul din precursorii mişcării „Rugul Aprins” de
la mănăstirea Antim din Bucureşti. Cu prilejul conferinţei, Departamentul
pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” au lansat albumul-catalog
"Bun creştin şi bun român" care cuprinde sesiunea de toamnă a lucrărilor
catehetice şi misionare desfăşurate cu copii şi tinerii la parohia Sfântul
Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti (© Biroul de presă al
Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon)

4
5