Auditul intern este efectuat de către o echipă din cadrul organizației și se concentrează pe

îmbunătățirea internă a proceselor, în timp ce auditul extern este realizat de o terță parte
independentă și are rolul de a valida obiectiv performanța și conformitatea organizației.

Audit intern și extern

1. Ce este auditul intern și extern?
Auditul intern și extern reprezintă procesele prin care o organizație își evaluează activitățile și
practicile pentru a asigura conformitatea cu standardele și reglementările aplicabile și pentru a
îmbunătăți eficiența operațională. Auditul intern este efectuat de către o echipă din cadrul
organizației și se concentrează pe îmbunătățirea internă a proceselor, în timp ce auditul extern
este realizat de o terță parte independentă și are rolul de a valida obiectiv performanța și
conformitatea organizației.
2. Originea auditului și evoluția sa
Auditul datează din antichitate, când oficialii din Egiptul antic și Imperiul Roman utilizau
verificări pentru a preveni fraudele și a asigura corectitudinea administrării resurselor. Cu timpul,
auditul a evoluat pentru a include analize complexe și abordări strategice, axate pe identificarea
și gestionarea riscurilor și pe îmbunătățirea continuă a proceselor organizaționale.
3. Diferențe între auditul intern și extern
Deși ambele tipuri de audit au scopuri comune legate de evaluarea proceselor și conformității,
există diferențe semnificative. Auditul intern este un instrument de management, focusat pe
optimizarea proceselor și reducerea riscurilor, fiind adesea utilizat pentru a sprijini deciziile
strategice. Auditul extern, pe de altă parte, este o evaluare independentă asupra proceselor și
activităților operaționale, având o perspectivă independentă și contribuind la optimizarea
performanței, la gestionarea riscurilor și la menținerea unei bune guvernanțe.
4. Abordări moderne în audit
Un aspect mai puțin cunoscut al auditului contemporan este utilizarea analizei predictive și a
tehnologiei big data. Auditorii folosesc algoritmi avansați pentru a analiza volume mari de date
și a descoperi modele care pot indica riscuri emergente. Aceasta aduce un plus de precizie și
eficiență în audit, permițând identificarea rapidă a zonelor cu potențial de îmbunătățire.
5. Importanța colaborării între auditorii interni și externi
Colaborarea între auditul intern și cel extern poate aduce beneficii semnificative organizațiilor.
De exemplu, schimbul de informații și perspective poate îmbunătăți identificarea riscurilor și
poate optimiza planurile de audit. Deși auditul intern se axează pe analiza proceselor interne, iar
auditul extern pe validarea rezultatelor, o relație de cooperare poate ajuta la dezvoltarea unei
imagini de ansamblu mai clare și mai precise a performanței organizaționale.
6. Auditul ca instrument de creștere a valorii organizaționale
Auditul nu ar trebui perceput doar ca o metodă de verificare, ci și ca un instrument strategic de
creștere a valorii organizaționale. Prin identificarea punctelor slabe și a oportunităților de
îmbunătățire, auditul contribuie la alinierea proceselor la obiectivele de afaceri și la întărirea
reputației pe piață. Aceasta conduce la un management mai informat și la o capacitate crescută
de adaptare la schimbări.
7. Mituri și concepții greșite despre audit
Un mit des întâlnit este că auditul reprezintă doar o verificare pentru depistarea greșelilor și
pentru sancționare. În realitate, auditul este un proces metodologic, sistematic și structurat care
oferă recomandări valoroase pentru a îmbunătăți procesele și a reduce riscurile. De asemenea,
auditul intern este uneori perceput ca fiind mai puțin obiectiv; totuși, acesta joacă un rol esențial
în sprijinirea strategiei și guvernanței organizaționale.
8. Auditul și sustenabilitatea
Auditul intern se extinde dincolo de domeniul financiar, acoperind și aspecte legate de
sustenabilitate și responsabilitate socială. Tot mai multe companii solicită audituri de
sustenabilitate pentru a verifica modul în care politicile și practicile lor influențează mediul și
comunitățile. Acest tip de audit oferă transparență și demonstrează angajamentul organizației față
de principii etice și de protecție a mediului.
9. Provocările auditului în era digitală
Auditul modern se confruntă cu provocări legate de securitatea cibernetică, volumul mare de date
și nevoia de a rămâne actualizat cu noile reglementări. Auditorii trebuie să fie pregătiți să
gestioneze și să evalueze riscurile asociate cu digitalizarea și să adopte tehnologii avansate,
precum automatizarea proceselor și analiza de date în timp real, pentru a menține eficiența și
acuratețea auditului.
10. Instrumente și tehnici neconvenționale în audit
 Analiza de date și auditul bazat pe Big Data: Utilizarea de software și algoritmi pentru
a analiza volume mari de date permite auditorilor să identifice tipare, anomalii și
deficiențe în datele organizației. Aceasta ajută la detectarea timpurie a riscurilor și a
posibilelor fraude. Tehnologii precum analiza predictivă și inteligența artificială pot fi
folosite pentru a obține o viziune aprofundată asupra performanței și conformității.
 Auditul de tip Mystery Shopping: Folosit în special în sectoarele de retail, servicii sau
financiar, această tehnică implică evaluarea unui serviciu sau produs de către o persoană
anonimă, pentru a evalua calitatea serviciilor, respectarea procedurilor și experiența
clienților. Este eficient pentru a descoperi deficiențe în interacțiunile directe cu clienții și
în procesele operaționale.

Nr. Domenii de Auditul intern Auditul extern

Crt. referinţă
1. Statutul Face parte din funcţiile Oferă servicii şi este
entităţii independent din punct de
vedere juridic.
În sectorul privat, auditorii
externi sunt numiţi de
 acţionari, care le stabilesc şi
perioada de timp pe care să o
auditeze, şi tot acestora le
raportează.
În sectorul public, prin
analogie, se solicită o
certificare în numele
contribuabilului.
2. Beneficiarii Managerii de la toate Toţi cei care doresc o
auditului nivelurile certificare a conturilor: bănci,
autorităţi, acţionari, clienţi,
furnizori ş.a.
3. Obiectivele Evaluarea sistemului de Certificarea exactităţii
auditului control intern şi conturilor şi a situaţiilor
asigurarea financiare, neschimbate din
managementului că 1930, care constă în
aceasta funcţionează regularitatea,
sinceritatea si imaginea fidelă
a declaraţiilor financiare
finale. Cu aceasta ocazie,
auditul extern evaluează şi el
sistemul de control intern,
dar numai pentru elemente
de natură financiar-contabilă
4. Domeniul de Domeniul este mult Înglobează tot ceea ce participă
aplicare al la determinarea rezultatelor, la
mai vast, deoarece
auditului elaborarea situaţiilor financiare
include nu numai toate
finale şi numai la acestea, dar
funcţiile întreprinderii dar
din toate funcţiile întreprinderii
si dimensiunile lor.
Domeniul auditului intern
depăşeşte
domeniul cifrelor
 Ex: auditarea activităţii
cabinetului medical
5. Periodicitate Activitate efectuată Îşi desfăşoară misiunile în
a auditului permanent în cadrul general în mod intermitent şi în
entităţii prin acţiuni momente propice certificării
planificate, în funcţie de conturilor, respectiv după
analiza riscurilor sfârşitul semestrului sau anului,
în restul perioadelor nefiind
prezenţi în entitate
6. Legătura cu Schimbă mereu Are mereu aceiaşi interlocutori
factorii din interlocutorii în funcţie de din întreprindere; din acest
întreprindere misiunea planificată şi din punct de vedere auditul extern
acest punct de vedere este permanent pentru cei
auditul intern este auditaţi
periodic pentru cei
auditaţi
7. Independenţ Este independent în Are independenţa specifică
a exercitarea funcţiei sale în titularului unei profesii libere,
sensul unei independenţe reglementată juridic şi statutar
a minţii faţă de subiectele
Este independenţa faţă de
pe care le auditează;
clientul său
În acelaşi timp este
dependent prin faptul că:
- aparţine organizaţiei;
- depinde de standardele
profesionale pe care
trebuie să le respecte
8. Metoda Este o abordare în funcţie Are o metodologie precisă,
de riscuri şi are deviza: standardizată şi se bazează pe
”oricare ar fi sectorul, inventare, analize, comparaţii,
domeniul de activitate, se rapoarte ş.a.
va audita cu aceleaşi
tehnici şi instrumente”. În
acest sens, există o
metodologie specifică şi
 originală
9. Prevenirea Se interesează de toate Se interesează numai de
fraudelor problemele organizaţiei, fraudele care pot afecta
spre exemplu: evaluează conturile
confidenţialitatea
dosarelor personale din
cadrul cabinetului medical
10. Perspectiva Nu încearcă să asigure că Nu efectuează audit intern,
auditului situaţiile financiare sunt deoarece nu are norme
rezonabile, deoarece metodologice pentru acesta
acesta este sarcina
auditului extern

Paralele între conceptul de audit internşi alte concept

1. Paralelă între auditul intern şi auditul extern

Auditul intern s-a născut prin desprinderea unor activităţi
încorporate iniţial in activităţile realizate de auditul extern şi de
aici aparentele suprapuneri şi confuzii care se manifestă în
practica acestor profesii. In realitate cele două activităţi sunt
total diferite, însă graniţa de separare dintre ele este una
sensibilă şi mai puţin sesizabilă, chiar şi pentru profesioniştii în
domeniu. In plus, exercitarea acestor profesii conduce la
identificarea şi stabilirea unor relaţii de complementaritate între
cele două activităţi.
Auditul intern şi auditul extern sunt activităţi care se
completează reciproc, de care beneficiază în mod deosebit
practicienii şi care sunt reglementate de standardele profesionale
ale celor două categorii de auditori, astfel:
• auditul intern reprezintă un sprijin pentru auditul extern,
deoarece, acolo unde există funcţia de audit intern, auditorul
extern este în mod natural înclinat să pornească în auditare de la
constatările şi recomandările auditului intern şi astfel să
aprecieze calitatea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a
conturilor care îi sunt prezentate. în practică, poate chiar să
folosească anumite lucrări ale auditului intern pentru a-şi susţine
demonstraţia sau pentru a-şi formula opinia;
• auditul extern reprezintă un suport pentru auditul intern,
având în vedere că acolo unde un profesionist şi-a exercitat
meseria, avem un control mai bun şi un element profesional de
comparaţie. Auditorul intern poate ajunge să profite de pe urma
unor lucrări ale auditului extern pentru a-şi formula
recomandările şi a-şi susţine concluziile.
Principalele diferenţe între funcţia de audit intern şi cea de
audit extern, după cum urmează:
 În ceea ce priveşte statutul. Auditorul intern face parte din
personalul întreprinderii, auditorul financiar este un prestator de
servicii independent din punct de vedere juridic
 În ceea ce priveşte beneficiarii auditului: auditorul intern
lucrează în folosul responsabililor întreprinderii ( manageri,
direcţia generală) pe când auditorul extern face certificarea
conturilor tuturor celor care au nevoie de acest lucru ( acţionari ,
creditori, organisme de supraveghere, clienţi, furnizori etc)
 În ceea ce priveşte obiectivele auditului. Obiectivul
auditului intern este să aprecieze bunul control asupra
activităţilor întreprinderii ( aprecierea controlului intern ) şi să
recomande acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea acestuia, pe
când obiectivul auditului financiar este să certifice regularitatea,
sinceritatea şi imaginea fidelă a conturilor, rezultatelor şi
situaţiilor financiare. Pentru atingerea obiectivelor sale auditorii
financiari trebuie să aprecieze şi ei dispozitivele de control
intern, dar numai dispozitivele de natură eminamente financiară
şi contabilă. Astfel controlul intern repezită un mijloc pentru
auditul financiar şi un obiectiv pentru auditul intern.
 În ceea ce priveşte scopul auditului: Auditul financiar
serveşte interesele unei terţe persoane, fizice sau juridice, care
are nevoie de informaţii financiare reale, pe când auditul intern
serveşte interesele organizaţiei
 In ceea ce priveşte modul de tratare al erorilor. Auditorul
extern utilizează „ pragul de semnificaţie care le permite să nu ia
în considerare erorile a căror importanţă nu afectează rezultatul
pe când auditorul intern tratează o eroare, o disfuncţie, oricât de
mici ar fi ele ca fiind dovada unei dereglări grave, deocamdată
neconfirmate, dar care va trebui remediată.
 În ceea ce priveşte domeniul de aplicare. Domeniu de
aplicare al auditului extern înglobează tot ceea ce participă la
determinarea rezultatelor, la elaborarea situaţiilor financiare şi
nu numai la acesta, însă în toate funcţiile întreprinderii.
Domeniu de aplicare al auditului intern este mult mai vast
deoarece include nu numai toate funcţiile întreprinderii ci şi
toate dimensiunile lor.
 În ceea ce priveşte prevenirea fraudei. Auditul extern se
preocupă de orice fraudă de îndată ce aceasta are efect asupra
rezultatelor. În schimb o fraudă care se referă de exemplu la
vânzarea unui secret de fabricaţie este problema auditului intern,
nu şi a celui financiar.
 În ceea ce priveşte periodicitatea misiunilor. Auditorii
externi îşi efectuează în general misiunile în mod intermitent şi
în momente propice certificării conturilor, de obicei la sfârşitul
anului. În afara acestei perioade auditorii financiari nu sunt
prezenţi în interiorul întreprinderii. Auditorul intern lucrează în
permanenţă în întrepriderea sa , având misiuni planificate în
funcţie de gradul de risc şi care îl preocupă cu aceeaşi intensitate
oricare ar fi perioada respectivă.
 În ceea ce priveşte durata auditului: Auditul financiar
revizuieşte, de obicei anual, înregistrările din declaraţiile
financiare, pe când auditul intern revizuieşte activităţile
organizaţiei în mod continuu
 În ceea ce priveşte legătura cu factorii din întreprindere:
Auditul financiar are mereu aceiaşi interlocutori din
întreprindere şi, din acest punct de vedere, auditul extern este
permanent pentru cei auditaţi, în timp ce auditul intern schimbă
mereu interlocutorii în funcţie de misiunea planificată şi, din
acest punct de vedere, auditul intern este periodic pentru cei
auditaţi.
 În ceea ce priveşte metoda de lucru: Auditul financiar are o
metodologie precisă, standardizată şi se bazează pe inventare,
analize, comparaţii, rapoarte, dar şi pe activitatea auditorului
intern, pe când auditul intern foloseşte o abordare în funcţie de
riscuri şi oricare ar fi domeniul de activitate utilizează aceleaşi
tehnici şi instrumente de lucru, în acest sens există o
metodologie specifică şi originală.

2. Paralelă între controlul intern şi auditul intern

Conceptele de control intern şi audit intern, deşi diferite,
conţin elemente care le apropie, dar şi elemente care le
diferenţiază, ceea ce creează suficiente confuzii, chiar printre
specialişti.
Standardele de bună practică în domeniu precizează că
fiecare angajat răspunde de propriul control intern în cadrul
organizaţiei din care face parte.
In acest sens, controlul intern se regăseşte în structura
fiecărei funcţii a managementului, a fiecărei activităţi şi este în
responsabilitatea fiecărui angajat, de aceea nu se recomandă să
se organizeze ca un compartiment distinct în cadrul entităţii.
Managementului de linie, în afara propriului control intern,
îi mai revin şi alte atribuţii de control care pot să evolueze,
respectiv să se diminueze sau să se dezvolte, în funcţie de
evoluţia riscurilor în cadrul compartimentului pe care îl
coordonează.
Auditul intern, spre deosebire de controlul intern, se
organizează ca structură distinctă în subordinea managerului
general al entităţii.
Prezentăm, în continuare, principalele diferenţe între
funcţia de control intern şi cea de audit intern , după cum
urmează:
 În ceea ce priveşte statutul: controlul intern se
constituie în cadrul organizaţiei sub forma unui sistem de
management şi control intern, care se mai numeşte şi sistem de
control managerial în timp ce auditul intern face parte din
sistemul de management şi control intern, dar este componenta
de evaluare a acestuia
 În ceea ce priveşte modul de stabilire a obiectivelor:
obiectivele controlul intern sunt stabilite prin planul anual de
control aprobat de management cu scopul realizării unui control
de asigurare, pe când obiectivele auditul intern sunt stabilite de
echipa de auditori şi supervizate de şeful compartimentului de
audit intern
 În ceea ce priveşte periodicitatea: controlul intern este
o activitate periodică exercitata în funcţie de evoluţia riscurilor
în timp ce auditul intern este o activitate permanentă şi
planificată, respectiv toate domeniile sau activităţile sunt
auditate cel puţin o dată la trei ani
 În ceea ce priveşte scopul acţiunii/misiunii: controlul
intern instrumentează o neregulă, abatere, disfuncţiune sau chiar
iregularitate prin verificarea respectării cadrului normativ şi
procedural în vigoare, pe când auditul intern oferă o asigurare
rezonabilă a conformităţii activităţilor auditate şi/sau a
eficacităţii derulării acestora
  În ceea ce priveşte modul de organizare: activităţile
de control se disipează pe fluxul proceselor în timp ce auditul
intern se organizează sub forma unui compartiment de audit
intern constituit din minimum două trei persoane pentru a fi
funcţional.
 În ceea ce priveşte modul de lucru: tehnicile şi
instrumentele de control intern diferă de la o acţiune la alta în
funcţie de particularităţile activităţilor controlate pe când auditul
intern se foloseşte de o metodologie specifică standardizată,
comună tuturor misiunilor de audit intern
 În ceea ce priveşte modul de finalizare: Controlorul
stabileşte dimensiunile abaterilor constatate şi chiar ale
iregularităţilor şi persoanele răspunzătoare, în baza unui proces-
verbal de control. Constatările şi recomandările auditorilor
interni se materializează într-un raport de audit intern, care se
completează cu un plan de acţiune, stabilit conform calendarului
de implementare practică a recomandărilor.
 În ceea ce priveşte constatările, recomandările şi
concluziile misiunii: Constatările şi concluziile controlului,
conform legii, trebuie acceptate, dacă nu sunt contestate sau,
după caz, pot rămâne definitive. Recomandările şi concluziile
auditorilor interni sunt opţionale pentru management, dar buna
practică cere explicaţii pentru neimplementarea acestora

3. Paralelă între inspecţie şi auditul intern

Intre auditul intern şi inspecţie confuziile se amplifică,
având în vedere, pe de o parte, că distincţiile sunt mai subtile şi,
pe de altă parte, faptul că atât auditorul intern, cât şi inspectorul
sunt salariaţi ai organizaţiei. în practică, confuziile se
accentuează şi din cauza folosirii greşite a vocabularului, de
exemplu auditori inspectori, inspecţii de audit sau atunci când
în practică auditorii interni acceptă să efectueze acţiuni de
inspecţie sau de control..
Inspecţia are rolul de a verifica disfuncţiunile, abaterile sau
chiar fraudele, şi modul de nerespectare a regulilor şi de aceea
este o activitate neanunţată anticipat. Auditul intern, fond o
activitate planificată, care realizează o evaluare periodică, poate
recomanda schimbarea regulilor învechite, care nu mai sunt
aplicabile, sau poate propune implementarea unor reguli noi sau
sisteme practice.
Inspectorul verifică persoane, nu funcţii sau sisteme, pe
când auditorul intern evaluează activităţi, compartimente,
domenii, funcţii, programe ş.a. prin analiza sistemului de
organizare şi funcţionare a acestora.
Auditorii interni trebuie să fie conştienţi că este posibil ca
anumite aspecte să nu poată fi depistate, dar în acelaşi timp,
pentru ceea ce au descoperit, trebuie să fie convinşi că acestea
vor influenţa în mod pozitiv organizaţia, care va funcţiona mai
bine ca înainte, astfel încât managerul să poată spune: ,Am fost
vizitat de auditorul intern şi, în consecinţă, pot dormi liniştit."
Inspectorul poate veni oricând pentru instrumentarea unor
constatări, pe când auditorul intern vine pe baza unui plan de
audit comunicat şi aprobat anticipat.
Auditorii interni pot să depisteze frauda şi să sesizeze
managementul, dar aceasta nu este obligatoriu sarcina lor, ci
aceea de a evalua sistemul de control intern şi de a oferi o
asigurare rezonabilă managementului.
Auditul intern şi inspecţia nu au acelaşi profil, astfel
inspectorul are o mare
autoritate, pe când auditorul are o mare calitate pe baza
aptitudinilor sale de comunicare. De aceea, auditorul intern
poate fi tânăr, poate evalua activităţi conduse de mari specialişti,
de oameni superiori lui, fără ca aceasta să conteze prea mult,
deoarece el vine să analizeze şi să evalueze sisteme, să aprecieze
şi să ajute angajaţii entităţii să-şi atingă obiectivele, pe baza unor
standarde de bună practică recunoscute internaţional.
In consecinţă, funcţia de audit şi cea de inspecţie sunt
amândouă importante şi nu trebuie să se excludă una pe cealaltă,
ci, dimpotrivă, să se sprijine şi să se informeze reciproc. în
acelaşi timp, nu trebuie să uităm că inspectorul are obligaţia să
informeze atât managerul, cât şi auditorul intern asupra
rezultatelor investigaţiilor sale.
Dacă controlul intern este organizat şi răspunde
managementului de linie, auditul intern este organizat în
coordonarea managementului general, având ca activitate
principală evaluarea sistemului de control managerial.