I.

Contractul de vânzare

În lumina art. 1650 [Link]., vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau,
după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe
care cumpărătorul se obligă să îl plătească.

[Link] de donație

Conform art. 984 alin. (1) C. civ., liberalitatea este actul juridic între vii sau mortis causa
prin care o persoană dispune cu intenție liberală, cu titlu gratuit, de bunurile sale în tot sau în
parte, în favoarea unei alte persoane. Art. 984 alin. (2) [Link]. prevede că nu se pot face
liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament; prin acte între vii, liberalitatea
nu se poate realiza decât prin donație.
Art. 985 C. civ. defineşte donaţia ca fiind ,,contractul prin care, cu intenția de a gratifica,
o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți,
numită donatar”. Esența contractului de donație constă în intenția liberală a dispunătorului
animus donandi. Intenția liberală este cauza contractului, iar lipsa intenției liberale conduce la
anularea donației.

[Link] de locaţiune

Art. 1777 [Link]. defineşte locaţiunea ca fiind contractul prin care o parte, numită locator,
se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită durată,
în schimbul unui preţ numit chirie. Locaţiunea are aşadar ca obiect transmiterea temporară a
dreptului de folosinţă asupra unui bun în schimbul unei sume de bani sau unei alte prestaţii .

[Link] de antrepriză

Contractul de antrepriză, contract “bun la toate” , reprezintă versiunea modernă şi

diversificată a fostei “locaţiuni de lucrări” . Antrepriza este definită de art. 1851 [Link]., ca fiind
contractul prin care o parte, numită antreprenor (întreprinzător, executant de lucrări, prestator
de servicii etc.) se obligă pe riscul său să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală
(imaterială), sau să presteze un anumit serviciu pentru cealaltă parte numită beneficiar, în
schimbul unui preţ.

[Link] de mandat

Art. 2009 [Link]. defineşte mandatul ca fiind contractul prin care o parte numită
mandatar, se obligă să încheie una sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită
mandant . Mandatul primeşte reglementare, alături de alte contracte speciale, în Capitolul IX
art. 2009-2042 [Link]. cu referire la mandatul cu reprezentare şi mandatul fără reprezentare .
 [Link] de împrumut

A.Împrumutul de folosinţă (comodatul)

Contractul de comodat (împrumut de folosinţă) prezintă numeroase asemănări cu

locaţiunea, de care se deosebeşte fundamental prin caracterul esenţialmente gratuit. La
origine, comodatul a fost un serviciu între prieteni şi membrii familiei , în prezent domeniul său
este extins, inclusiv în relaţiile de afaceri.
Art. 2146 [Link]. defineşte comodatul ca fiind „contractul cu titlu gratuit prin care o parte,
numită comodant remite un bun mobil sau imobil celeilalte părţi, numite comodatar, pentru a
se folosi de acest bun, cu obligaţia de a-l restitui după un anumit timp”.

B.Împrumutul de consumaţie (mutuum)

Art. 2158 [Link]. defineşte împrumutul de consumaţie, numit și mutuum, ca fiind

contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea
bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, cu obligaţia pentru împrumutător de a restitui
după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi
natură şi calitate.

[Link] de rentă viageră

Renta viageră este un contract prin care o parte, numită debirentier, se obligă să
efectueze în folosul unei anumite persoane, numită credirentier, prestaţii periodice, constând
în sume de bani sau alte bunuri fungibile . Renta viageră este reglementată de Codul civil, fiind
un contract numit, în Cap. XVII, art. 2242-2253. Renta viageră se poate naşte şi din alte izvoare:
din partaj, când sulta sub forma unei rente viagere compensează inegalitatea dintre loturi,
dintr-o faptă delictuală când autorul faptei se obligă la plata unei rente viagere către victimă,
dintr-un contract de donaţie sau dintr-un testament etc .

[Link] de întreţinere

Întreţinerea este, potrivit art. 2254 alin. (1) [Link]. contractul prin care o parte se obligă
să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii
pe o anumită durată.
Contractul de întreţinere primeşte reglementare în capitolul XVIII, art. 2254-2263 [Link].
devenind, spre deosebire de vechea reglementare, un contract numit. Acest contract prezintă
importante asemănări cu renta viageră, asemănări care privesc caracterele viager, aleatoriu,
alimentar şi cu executare succesivă în timp.
 [Link] de tranzacţie

Tranzacţia este un contract prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza
executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor
drepturi de la una la cealaltă . Codul civil reglementează contractul de tranzacţie în capitolul XX,
art. 2267-2278. S-a afirmat că natura juridică a contractului de tranzacţie este imprecisă,
întrucât aceasta împrumută atât din contract, cât şi din procedură . „Cu titlu de contract numit,
ea posedă toate caracteristicile unei convenţii, dar efectul puterii de lucru judecat cu care este
dotată o apropie de o decizie judiciară” .

[Link] de depozit

Contractul de depozit este, potrivit art. 2103 alin. (1) [Link]., contractul prin care o parte
numită depozitar primeşte de la cealaltă parte, numită deponent un bun mobil, cu obligaţia de
a-l păstra pentru o perioadă de timp şi de a-l restitui în natură.
Depozitul cunoaşte o mare varietate. Dreptul comun îl constituie depozitul obişnuit sau
voluntar al cărui regim juridic este pe larg tratat în prevederile sus-menţionate, alături de care
întâlnim depozitul neregulat, depozitul necesar, depozitul hotelier şi sechestrul (convenţional
sau judiciar), fiecare dintre acestea cu anumite elemente particulare prin care derogă într-o
oarecare măsură de la regulile depozitului obişnuit.