PLUMB, GEORGE BACOVIA

Curent literar: simbolism

INTRODUCERE
Universul poetic bacovian este cel al spațiului claustrat, al târgului de provincie, al parcului solitar, al
cadavrelor aflate în descompunere, în care predomină singurătatea apăsătoare, izolarea, dorința de evadare. Din
poezia lui Bacovia răzbat sentimente de tristețe, de angoasă, acestea fiind transpuse într-o manieră artistică inedită.
Poezia „Plumb” de George Bacovia deschide volum cu același titlu apărut în anul 1916, fiind
reprezentativă pentru viziunea despre lume a poetului. Așezarea sa în fruntea primului volum publicat, îi conferă
calitatea de text programatic. Poezia este o elegie deoarece exprimă sentimente de tristețe, de spaimă de moarte
sub forma monologului liric.

− evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea operei într-un curent cultural/literar

[Simbolismul este un curent literar apărut în Franța în secolul XIX-lea fiind teoretizat de Jean Moreas în
articolul manifest „Le symbolisme”]. În literatura română, se manifestă la începutul secolul al XX-lea,
simbolismul fiind promovat de către Alexandru Macedonski prin intermediul revistei „Literatorul”. Astfel,
opera lui George Bacovia se înscrie în lirica simbolistă prin temele și motivele abordate, cultivarea simbolului, a
unor sentimente vagi, imprecise, a sugestie, a corespondențelor, decor, cromatică, imagini sinestezice,
muzicalitatea versurilor (realizată prin tehnica repetițiilor, a refrenului, figuri de sunet sau prozodie).
1. O trăsătură a simbolismului regăsită în textul poeziei „Plumb” este dată de prezența simbolurilor.
Cuvântul „plumb” se regăsește de șase ori în cele două catrene ale poeziei și devine un simbol care sugerează
tristețea, angoasa, claustrarea eului liric. Acest fapt este reliefat prin sintagmele „flori de plumb”, „sicriele de
plumb”, „coroanele de plumb”, „aripi de plumb”, „amorul meu de plumb”. Textul poetic nu cuprinde nici un
termen explicit al angoasei, acest sentiment fiind transmis prin intermediul sugestiei.
2. O altă trăsătură a simbolismului este dată de muzicalitatea versurilor realizată prin tehnica
repetițiilor. Acest principiu de creație se regăsește și în textul poeziei „Plumb”. Muzicalitatea este conferită de
repetiția simbolului central „plumb”, a sintagmei „stam singur”, a conjuncției coordonatoare „și”, dar și de
sonoritatea unor consoane. Toate acestea conferă discursului o muzicalitate tristă, apăsătoare și monotonă,
asemenea uni marș funebru.
3. Sinestezie/ Corespondențe/ Sugestie/ …

– − prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a două imagini sau idei poetice
Tema poeziei „Plumb” valorifică imaginarul poetic simbolist și este dată de condiția poetului care se
simte izolat într-o societate lipsită de aspirații, artificială, în care acesta nu se regăsește și se află in
imposibilitatea de a comunica. /// Moartea ///
O primă idee poetică reprezentativă pentru tema poeziei este reliefată prin sintagma „Stam singur”. În
prima strofă, aceasta face referire la faptul că eul liric este într-o ipostază de însingurare totală, aflându-se în
imposibilitatea de a comunica cu lumea exterioară. Decorul, sugerat de interiorul cavoului este în concordanță cu
trăirile eului liric. Spațiul este închis, lipsit de orizonturi, singurătatea devine apăsătoare, generatoare de tristețe,
poetul simțindu-se încătușat, condamnat la claustrare și pustietate sufletească. În strofa a doua, poetul va resimți pe
deplin singurătatea deoarece structura „stam singur” devine simbol al morții iminente. Tensiunea solitudinii crește,
ducând la disperare, crisparea eului ajunge la paroxism (atinge cote maxime) și cere eliberarea prin strigăt.
Imposibilitatea evadării devine certitudine, iar singurătatea morbidă evidențiată prin sintagma „stam singur lângă
mort” marchează prăbuşirea psihică și sufletească resimțită de artistul care nu se poate adapta societății ostile.
Când sufletul devine prizonier, nu mai există cale de evadare.
O altă idee poetică sugestivă pentru tema poeziei este evidențiată prin versul „Dormea întors amorul
meu de plumb”, deoarece odată cu dispariția iubirii, dispare și ultima speranță de salvare. Moartea sentimentului
de iubire duce la disperare, la deznădejdea eului liric. Sentimentele dominante în lipsa iubirii sunt cele de angoasă,
spaimă de moarte, spleen. Viziunea despre lume este sumbră, fără speranță de salvare, iar imaginarul poetic
înfățișează lumea ca pe un imens cimitir, tot ceea ce e viu „flori”, „amor” este împietrit sub efectul metalului toxic
„plumb”. Dacă la romantici iubirea este o cale de împlinire, pentru Bacovia moartea amorului sugerează pierderea
ultimei speranțe de salvare.
− analiza, la alegere, a două elemente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul poetic, din seria: titlu,
imaginar poetic, figuri semantice (tropi), motive poetice.

1. Titlul poeziei „Plumb” este unul sintetic, fiind alcătuit dintr-un substantiv comun nearticulat. În sens
denotativ face referire la un metal greu, toxic, de culoare cenușie. În sens conotativ sugerează apăsarea, angoasa,
greutatea sufocantă, cenușiul vieții, universul monoton, trist, imposibilitatea evadării dintr-un spațiu sufocant. De
asemenea, cuvântul „plumb” este alcătuit din 4 consoane și o vocală, făcând trimitere la izolarea poetului de
societatea în care trăiește. Prin repetare, titlul devine motivul central al textului, sugerând moartea. Lumea
exterioară și lumea interioară sunt supuse împietririi sub efectul metalului nociv. Semnificațiile cuvântului
„plumb” se construiesc pe baza corespondențelor dintre planul subiectiv-uman și planul obiectiv-cosmic. Simbolul
plumbului este asociat cu senzații precum răceala, greutatea, duritatea sau cu elemente cromatice, griul devenind
culoarea deznădejdii după cum afirma Bacovia, „plumbul ars este galben”. Motiv recurent / laitmotivul „plumb”
conferă simetrie textului, fiind plasat în aceeași poziție în cadrul celor două strofe.
2. Poezia este structurată în două catrene. În prima strofă, imaginarul poetic descrie lumea exterioară
prin cuvintele „sicrie”, „cavou”, „funerar”, „flori”, „coroane” care aparțin câmpului lexical al morții. Atmosfera
este una apăsătoare, sufocantă ilustrată de elementele decorului funerar „sicrie de plumb”, „flori de plumb”,
„funerar vestmânt”. Poetul se simte izolat în acest spațiu închis, elementele exterioare care îl înconjoară cauzându-
i frica de moarte „scârțâiau coroanele de plumb”. „Stam singur” sugerează imposibilitatea comunicării cu cei din
jur. „Cavoul” devine astfel nu doar un simbol al morții fizice, ci și unul al morți spirituale. Lipsa comunicării cu
ceilalți anihilează ființa umană. În strofa a doua, imaginarul poetic bacovian debutează sub semnul tragicului
existențial dat de moartea iubirii „Dormea întors amorul meu de plumb”. Somnul „întors” reprezintă acceptarea
destinului, mai exact acceptarea morții ca un ultim pas spre lumea spirituală. Lipsa iubirii semnifică pierderea
ultimei speranțe de supraviețuire. Eul liric își privește sentimentul ca un spectator, „Stam singur lângă mort”, fiind
o imagine tragică și absurdă a înstrăinării de sine. Încercarea de salvare este iluzorie „Și am început să-l strig”,
deoarece metafora „aripile de plumb” evidențiază zborul în jos, imposibilitatea evadării, și, implicit moartea
sentimentelor, a afectivității.
3. Limbajul bacovian este unul expresiv, fiind presărat cu figuri de stil. Metafora „flori de plumb”
semnifică trecerea de la frumusețea vieții la starea de împietrire, inadaptare. Acest element viu este transfigurat
într-un element fără viață sub efectului plumbului care îl reduce la o formă abstractă. De asemenea, „flori de
plumb” are valențele unui oximoron – floarea este un element care simbolizează viața, frumusețea, gingășia, iar
plumbul, metalul greu, toxic. Epitetul „dormea întors” sugerează încremenirea sentimentului de dragoste,
întoarcerea cu fața spre apus fiind sinonimă cu moartea. Metafora „aripele de plumb” evidențiază neputința eul
liric de a se salva din ipostaza de prizonier. Aripile, simbol al înălțării, al zborului spre ideal sunt de plumb,
marcând prăbușirea sufletească a poetului.
4. Simbolul central al textului este plumbul, care prin repetiție, își relevă caracterul de laitmotiv. Poetul
recurge la acest simbol pentru a sugera anumite stări. Plumbul este un metal, sugestie a anorganicului, a lipsei de
viață, care induce, prin toxicitatea sa, ideea morții. Greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească, în vreme ce
cromatica gri induce spleenul [+alte informații de la explicația titlului, dacă nu se optează pentru valorificarea lui].

ÎNCHEIERE
Poezia „Plumb” se încadrează simbolismului prin atmosfera creată, muzicalitate, utilizarea simbolurilor, a
sugestiei, a corespondențelor, dar și prin sentimentele de tristețe, de angoasă transmise.

Bibliografie:
1. Marilena Lascăr, Liliana Paicu, Eseul – variantă rapidă de pregătire pentru bacalaureat, Editura Art, 2017
2. Mariana Badea, Literatura română – Poezia. Eseuri structurate, Editura Badea, 2012
3. Cora Ardelean, Paul Mada, Limba și literatura română. Ghidul unei învățări eficiente, Editura Delfin, 2020
Material suport realizat de prof. Andreea Stânea