TESUTURILE DURE DENTARE – STRUCTURA, IMPLICATII CLINICE

Dintele si aparatul sau de sustinere este format din tesuturi care deriva din ectoderm
(smalt si epiteliu gingival) si tesuturi care deriva din mezenchimul divers diferentiat (dentina,
tesutul pulpar, cementul, spatial periodontal si continutul sau, osul alveolar). Toate aceste tesuturi
prezinta elemente morfo-functionale caracteristice. Dintele, continutul spatiului periodontal si
osul alveolar care inconjoara dintele, formeaza impreuna un complex morfo-functional cunoscut
sub numele de ODONTON.
Dintele reprezinta elemental specific odontonului. Are o structura complexa, fiind
constituit din 2 structuri distincte:
- O structura dura, formata din tesuturi dure cu grade diferite de mineralizare, cu
compozitie chimica si proprietati fizice diferite – smalt, dentina, cement
- O structura moale, reprezentata de pulpa dentara.
Intre tesutul pulpar si dentina supraiacenta exista o relatie morfologica si functionala bine
definite, ele formeaza impreuna complexul pulpo-dentinar, cu rol essential de aparare a
vitalitatii pulpare impotriva agresiunilor exercitate din mediul extern oral asupra dintelui.

CARACTERISTICILE SMALTULUI. IMPLICATII CLINICE

Smaltul dentar are o structura minerala de origine epiteliala (ectodermica), fiind produs
de activitatea celulelor epiteliale diferentiate, numite ameloblaste sau adamantoblaste.
Smaltul formeaza un invelis protector la nivelul coroanei dentare anatomice. Are o
organizare complexa si un grad foarte ridicat de mineralizare, ceea ce il face sa fie cea mai dura
structura din organism. In forma sa matura, smaltul contine maim ult de 95% substanta minerala.
 CARACTERE TOPOGRAFICE ALE SMALTULUI
GROSIMEA SMALTULUI – smaltul acopera toata coroana anatomica a dintelui si se
sprijina pe dentina subiacenta. Grosimea sa este variabila, atat in raport cu grupul de dinti, cat si
cu diferite zone de pe suprafata coronara a aceluiasi dinte..
- 2,5-3 mm la nivelul cuspizilor M
- 2,3-2,5 mm la nivelul cuspizilor P
- 2 mm la nivelul MI a dintilor frontali
- 0,2 mm la coletul IL
Grosimea smaltului descreste progresiv pe masur ace coboara spre coletul dentar unde se
termina sub forma unei muchii inguste, care vine in relatie cu cementul radicular. Interfata celor
doua tesuturi dure formeaza jonctiunea smalt-cement si morfologia sa este variabila.
In 60-65% cazuri smaltul este acoperit de cement, in 30-35% cazuri smaltul se intalneste cap
la cap cu cementul si mai rar 5-10% smaltul si cementul nu au contact direct, lasand o portiune
de dentina descoperita in zona coletului dentar. Atunci cand teaca epiteliala a lui Hertwig nu se
dezintegreaza la nivelul coletului dentar, nu este posibil contactul dintre dentina radiculara si
foliculul dentar ceea ce face ca aici sa nu se formeze cement, dentina Ramanand descoperita in
aceasta zona.
In zona coletului dentar, care corespunde anatomic jonctiunii amelo-cementare, exista o
configuratie anatomica si histologica particulara. Smaltul este foarte subtire, cu prisme putine, de
aspect atipic, foarte fragile, iar in dentina canaliculele dentinare sunt mai putine, diametrul lor
este redus in raport cu dentina coronara. Coletul clinic este acoperit de gingie, dar in raport cu
anumite variabile precum: retractia gingivala specifica inaintarii in varsta, gradul de afectare a
parodontiului marginal sub influenta bolii parodontale, periajul traumatic, dentina intra in contact
direct cu mediul bucal si devine o zona de retentie de biofilm bacterian. Acest fenomen se
petrece si atunci cand exista strat de cement care acopera smaltul, acesta insa este foarte subtire
(50-100µ) si se poate pierde usor determinand expunerea dentine radiculare in mediul oral. In
ambele situatii expunerea dentinei si modificarile biochimice care apar din cauza fermentatiei
acide sunt responsabile de aparitia unui sindrom dureros cunoscut sub denumirea de
hipersensibilitate dentinara.
Dpdv clinic, in situatiile in care dentina este expusa direct in mediul bucal, poate aparea
sensibilitatea dureroasa la actiunea excitantilor fizici, chimici, mecanici. In situatia in care
expunerea stratului de dentina se face in timp, complexul pulpo-dentinar reactioneaza prin
depunere de dentina de reactie, care va proteja pulpa dentara de excitatiile nocive din mediul
bucal. Zona coletului dentar este importanta si dpdv al inchiderii marginale in cazul restaurarilor
coronare cu materiale aderente. In aceasta zona dentina are un numar mai redus de canalicule
dentinare, fara ramificatii, iar cementul este acelular ceea ce face ca stratul hibrid rezultat dupa
aplicarea unui sistem adeziv sa fie de tip inferior, relativ subtire, ce nu ofera suficienta retentie
materialelor de restaurare adezive, existand riscul de fractura a restaurarii sau de aparitie a cariei
secundare marginale.
 CARACTERE TOPOGRAFICE ALE SMALTULUI
ASPECTUL DE SUPRAFATA
Stratul de smalt nu este neted pe toate suprafetele dentare. Neregularitatile de suprafata
ale smaltului dentar provin din dezvoltarea sa din onto si filogenetica.
Dpdv clinic, fosetele si santurile de pe suprafetele dentare, in special cele ocluzale, au
aspecte morfologice variate si reprezinta zone cu risc crescut la carie. La acest nivel
autocuratarea si periajul denta sunt mai putin eficiente. Santurile si fosetele ofera conditii optime
de stationare a biofilmului bacterian, reprezinta un adapost excellent pentru microorganisme, in
principal streptococ mutans si sanguis, ceea ce determina potentialul cariogen al acestui habitat.
Sunt zone care necesita un examen clinic atent pentru depistarea precoce a leziunilor de
demineralizare, pentru aplicarea unor mijloace de preventive individuale speciale, de sigilare si
fluorizare, in corelatie directa cu riscul individual de carie si varsta pacientului.

ROLURILE SMALTULUI
- Prin grosimea sa, are rol in neutralizarea partiala a presiunilor masticatorii, alaturi de
dispozitivul de sustinere al dintelui in alveola, care preia mare parte din presiunile
masticatorii exercitate asupra dintelui si le repartizeaza intregii arcade dentare si de aici
mai departe osului maxilar
- Protejeaza prin grosimea si structura sa, tesutul pulpar de excitatiile fizice, chimice si
electrice din cavitatea bucala
- Prin forma sa neregulata are un rol active in procesele functionale, favorizand triturarea,
apucarea, taierea alimentelor si formarea bolului alimentar. Forma neregulata a
suprafetelor dentare favorizeaza aparitia unor zone de susceptibilitate la carie.
CARACTERELE FIZICE ALE SMALTULUI
1. DURITATEA
Smaltul este tesutul cu cel mai inalt grad de mineralizare din organism, este singurul tesut
de origine ectodermica care se mineralizeaza. Duritatea sa este intre 5-8 grade pe scara Mohs,
apropiata de cea a diamantului. Cea mai mare duritate se gaseste la nivelul suprafetelor ocluzale
ale molarilor si premolarilor si cea mai mica in straturile profunde ale smaltului si pe suprafetele
proximale. Dupa Kroncke si Buhler , duritatea smaltului este rezultanta raportului dintre
mineralizare si structura.
Dpdv clinic, duritatea mare a smaltului are implicatii foarte importante in instrumentarea
sa terapeutica. Orice interventie operatorie la nivelul smaltului presupune utilizarea unui
instrumentar a carui duritate sa fie cel putin egala cu cea a S, cu un contur exterior adecvat,
structura si turatie care sa-i asigure capacitatea de abraziune. Si alegerea materialului restaurator
se face in raport cu duritatea smaltului, astfel incat dintii antagonisti restaurarii coronare sa nu fie
supusi unui process de uzura patologica.
Smaltul nesustinut de dentina se poate fractura sub actiunea presiunilor masticatorii.
Acest lucru este important pentru preparatiile ocluzale si proximale, dar si pentru cele situate la
nivelul coletului dentar, unde stratul de smalt este foarte subtire.
 2. REZISTENTA
Rezistenta smaltului se datoreaza pe de o parte concentratiei mari de substante minerale,
dar in egala masura si structurii sale complexe. Rezistenta este asigurata de gruparea cristalelor
in prisme separate de substanta interprismatica si traiectoriei curbe a prismelor de smalt care ii
confera o oarecare rezilienta si face ca socurile ocluzale sa nu produca fracturarea lui.

3. TRANSLUCIDITATEA
Smaltul normal este translucid. Culoarea lui variaza intre alb-galbui si albastru-cenusiu si
aceasta apare ca urmare a grosimii si calitatilor sale care depend de:
- Structura arhitectonica a prismelor de smalt
- Compozitie chimica
- Gradul de mineralizare
- De grosimea fiecarui tesut dentar (pulpa, dentina)
- Varsta pacientului
- Culoarea dentine subiacente
- Proprietatile optice foarte diferite ale structurilor dentare
Dpdv clinic, pentru restaurarea suprafetelor vestibulare ale dintilor anteriori, este important
ca in restaurarile directe sau indirecte cu materiale fizionomice, sa se tina seama de culoarea si
transluciditatea specifica fiecarei zone, alegandu-se diferentiat culoarea potrivita, necesara unui
aspect estetic corespunzator.