Construcţii concesive
Ex: În ciuda vremii, au venit.
Definiţie:
Construcţiile concesive sunt construcţii sintactice.
Arată circumstanţa sau împrejurarea în care un eveniment sau un fapt ar putea împiedica
realizarea unei acţiuni, dar nu o împiedică.
Întrebări:
În ciuda cărui fapt? În pofida cărui fapt?
Construcţiile concesive pot să apară:
În propoziţie - realizate prin diferite părţi de vorbire.
În frază - realizate prin propoziţii subordonate.
1. Construcţii concesive în propoziţii: (Circumstanţial concesiv)
Se pot subordona (au ca termen regent)
Unui verb;
Ex: În ciuda ploii, ne-am plimbat pe malul mării.
În ciuda cărui fapt ne-am plimbat?
Unei locuţiune verbală;
Ex: în pofida insistenţelor părinţilor, băiatul nu-şi băga minţile în cap.
Unui adjectiv;
Ex: În ciuda veştilor triste, el părea vesel.
Unei interjecţii
Ex: Cu toată împotrivirea părinţilor, hai la petrecere.
Construcţia concesivă poate avea în componenţă:
Locuţiuni prepoziţionale: În ciuda sau în pofida
Prepoziţia cu în structurile: cu tot, cu toate, cu toţi, cu toate.
Prepoziţia împotriva.
Construcţiile concesive se pot exprima prin:
Grup format din prepoziţie/locuţiune prepoziţională + substantiv
Ex: Cu toate explicaţiile, Ionuţ nu a înţeles lecţia.
În pofida aşteptărilor, nu am reuşit la examen.
Analiză: În pofida aşteptărilor – construcţie concesivă exprimată prin substantiv
comun simplu, gen feminin, numărul plural, caz genitiv, precedat de locuţiunea
prepoziţională în pofida, articulat cu articolul hotărât -lor.
Grup format din prepoziţie/locuţiune prepoziţională + diferite tipuri de
pronume
Ex: În ciuda lui/dumnealui/unora etc tot voi avea succes.
Grup format din prepoziţie/locuţiune prepoziţională + un numeral
Ex: În ciuda celor doi, vom pleca în excursie.
Forme verbale nepersonale; gerunziu, infinitiv (precedat de prepoziţia
fără)
Ex: Chiar spunând adevărul, Mihai nu a fot crezut.
Ex: Fără a învăţa, tot a luat examenul
Adjectiv
Ex: Chiar bolnavă, tot a rezolvat sarcinile de lucru.
Prin adverbele: tot, totuşi, aşa au locuţiunea adverbială cu toate acestea
Ex: Nu i-a făcut nimic şi, cu toate acestea, are un dinte pentru el
2. Construcţii concesive în frază (propoziţia circumstanţială concesivă) – realizate prin
propoziţii subordonate.
Întrebări:
În ciuda cărui fapt? În pofida cărui fapt?
Ca subordonată, în frază, construcţiile concesive pot determina:
Un verb
Ex: Chiar dacă a plouat, noi ne-am plimbat pe malul mării. (în ciuda cărui
fapt ne-am plimbat?)
O locuţiune verbală
Ex: El şi-a luat rămas bun cu toate că l-am sfătuit să nu plece.
Un adjectiv
Ex: Vecinul este furios, deşi nu are motiv,
O locuţiune adjectivală
Ex: Mircea e un om cu dare de mână, deşi nu e bogat.
Un adverb
Ex:Am dormit puţin, cu toate că eram obosit.
O locuţiune adverbială
Ex: Cristina a plecat în grabă, chit că începea serviciul mai târziu.
O interjecţie predicativă
Ex: Hai la mine, cu toate că nu am timp de poveşti.
Construcţiile concesive pot fi introduse prin:
Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale subordonatoare specializate: deşi,
chiar dacă, chiar de, cu toate că, măcar că, chit că;
Ex: Corina s-a îngrăşat,1/ deşi nu mănâncă mult.2/
În ciuda cărui fapt s-a îngrăşat?
Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale subordonatoare nespecializate: să,
dacă, de, că, fără să (când înseamnă chiar dacă/cu toate că)
Ex: Să stai în genunchi, /şi nu te voi ierta!/
Pronume nehotărâte: oricine, oricare, orice, oricât
Ex: Orcine ar suna la telefon,/ eu tot nu voi răspunde./
Adjective pronominale relative şi nehotărâte: orice, oricât, cât
Ex: Oricâţi bani ar avea,1/ totuşi nu va fi apreciat.2/
Adverbe relative şi nehotărâte: cât, oricum, oricât
Ex: Cât ar mânca, e veşnic flămând.
Construcţiile concesive sunt facultative (nu sunt obligatorii) în enunţ.
Construcţiile concesive pot apărea atât înainte, cât şi după termenul regent.
Se desparte întotdeauna prin virgulă de propoziţia regentă.