ION /(501)
de Liviu Rebreanu
Roman obiectiv, realist, modern, doric, perioada interbelică
Particularităţi ale unui text narativ de Liviu Rebreanu
in perioada interbelică, romanul românesc a cunoscut o evoluţie spectaculoasă,
integrându-se valorilor universale, datorită unor scriitori ca Liviu Rebreanu, Camil Petrescu,
George Călinescu, Mircea Eliade.
Apărut în anul 1920, în perioada interbelică, romanul „Ion" de Liviu Rebreanu a fost
intâmpinat cu entuziasm de criticul literar Eugen Lovinescu, acesta remarcând viziunea realistă,
arhitectura impresionantă şi personajul monumental. Consideră apariţia romanului drept cel
mai important moment în procesul de obiectivare a literaturii române, apreciind faptul că se
detaşează de idilismul sămănătorist, fiind „prima mare creaţie obiectivă".
Monografie a satului ardelean, „Ion" este o dramă a pământului, dar şi a iubirii, e romanul unui
destin tragic, al vieţii şi al morţii. Viziunea realist-obiectivă modernă este strâns legată de
concepţia scriitorului despre literatură şi menirea ei. Pentru Liviu Rebreanu, literatura este
„creaţie de oameni şi de viaţă", iar universul romanesc, animat de pulsaţia vieţii, este epurat de
accidental şi nesemnificativ, devenind „o oglindă selectivă, sintetică". Romanul se îndreaptă
astfel spre „un realism al esenţelor".
Curent literar dezvoltat în strânsă legătură cu condiţiile social-istorice ale secolului al
XIX-lea, realismul se impune ca termen pentru o nouă orientare estetică, definită ca „expresie
a banalităţii cotidiene" (Champfleury). Curentul se caracterizează prin: lipsa de idealizare a
vietii sociale, tipicitatea personaj elor, observaţia psihologică, reflectarea veridică a realităţii,
prezenţa temelor specifice (goana după înavuţire, căsătoria, familia), stil sobru şi impersonal.
„Ion" este un roman, adică o specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu
acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, cu intrigă complicată, cu personaje
numeroase; oferă o imagine amplă şi profundă a vieţii.
Ca un roman realist, obiectiv, aduce în prim-plan o problematică socială şi psihologică,
tipice cunoscute din exterior, inadaptate sub aspect social, un narator omniscient,
p e r s o n a j e t
omniprezent, extradiegetic, naraţiune heterodiegetică la persoana a perspectivă narativă
obiectivă, o construcţie romanescă echilibrată un stil sobru, neutru, impersonal, „metoda fară
strălucire artistică, fără stil" (Eugen Simion).