Definiții

Contactorul electromagnetic este definit ca un aparat de comutație mecanică, acționat altfel

decât manual (electromagnetic), cu o singură poziție de repaus, capabil să stabilească, să suporte și să
întrerupă curenți nominali și curenți mai mari decât curenții mominali, dar care apar în mod normal,
cum sunt curenții de pornire ai motoarelor electrice.
Contactul normal deschis este contactul care se află deschis când aparatul este în poziție de
repaus (în absența excitației, adică în lipsa curentului în bobina de excitație a contactorului). Acest
contact se va stabili, adică va deveni închis, la apariția excitației.
Contactul normal închis este contactul care se află închis când aparatul este în poziție de
repaus (în absența excitației). Acest contact se va deschide la apariția excitației.
Întreruptorul de putere de joasă tensiune este un aparat de comutație mecanică, capabil să
suporte, să închidă și să deschidă curenți în condiții normale de funcționare și curenți de avarie
(suprasarcină prelungită, scurtcircuit) în condiții prestabilite. Acest aparat este și aparat de protecție,
deoarece este echipat cu declanșatoare sensibile la defecte (suprasarcină, scurtcircuit, tensiune redusă).
Siguranța fuzibilă este un aparat de comutație al cărui rol funcțional este de a deschide un
circuit parcurs de un curent electric a cărui intensitate depășește o valoare prescrisă, prin fuziunea
unuia sau mai multor elemente dimensionate în acest scop.
Siguranța fuzibilă este definită ca aparatul de protecție împotriva suprasarcinilor și
scurtcircuitelor, efectul de întrerupere a circuitului realizându-se prin topirea unui sau mai multor
elemente (fire, benzi) dimensionate corespunzător.
Durata de prearc este intervalul de timp scurs între momentul apariției curentului de
scurtcircuit și momentul apariției arcului electric.
Curentul minim de topire Imt este cea mai mică valoare efectivă a curentului care determină
topirea siguranței, după un timp extrem de mare.
Separatorul este un aparat de comutație mecanică destinat a suporta, în poziția închis, curentul
nominal și curentul de scurtcircuit specificat. În poziția deschis asigură o distanță vizibilă între
elementul fix de contact și cel mobil.
Separatorul de sarcină este definit ca un aparat de comutație mecanică destinat a închide
curentul nominal, a suporta curentul nominal, de suprasarcină și de scurtcircuit și de a deconecta
curentul nominal.
Capacitatea de închidere reprezintă cea mai mare valoare instantanee a curentului care poate
fi conectat, fără ca întreruptorul să sufere deteriorări sensibile.
Capacitatea de întrerupere (sau de rupere) reprezintă valoarea efectivă a curentului
întrerupt, măsurată în momentul separării elementelor de contact, fără ca întreruptorul să sufere
deteriorări sensibile.
 Tensiunea nominală Un pentru care este construit contactorul, la care se dimensionează şi se
verifică izolaţia aparatului, distanţele de străpungere şi de conturnare, cum şi capacitatea sa de rupere.
Tensiunea de serviciu U este tensiunea circuitului în care este utilizat contactorul şi care este
mai mică sau sau cel mult egală cu tensiunea nominală.
Tensiunea de comandă Uc este tensiunea de alimentare a înfaşurării electromagnetului de
acţionare.
Curentul nominal In este curentul pe care contactorul îl poate suporta fără a depaşi încălzirile
admisibile în regimul său normal de lucru. Pentru a ţine seama de condiţiile reale de utilizare a
contactoarelor este necesară definirea curentului nominal termic( pentru funcţionarea în regim
permanent) şi a curentului nominal de utilizare ( indicat de producător în funcţie de frecvenţă de
acţionare, regimul de lucru sau tipul de protecţie).
Frecvenţa de acţionare fc reprezintă numărul maxim de acţionări pe care contactorul le poate
executa pe oră ( prin acţionare înţelegându-se o închidere şi o deschidere).
Durata relativă de conectare Dc este raportul (exprimat in procente) dintre timpul de lucru
(timpul în care aparatul este sub curent) şi durata totală a ciclului de acţionare, egală cu suma timpului
de lucru şi a timpului de repaus.
Rezistenţa la uzură indică durata de viaţă a contactoarelor. Numărul de acţionări în gol (fără
curent) pe care contactorul le poate suporta fără defectări, fiind acţionat cu dispozitivul său propriu de
acţionare, reprezintă rezistenţa sa la uzură mecanică. Numărul de acţionări sub sarcină pe care
contactorul le poate suporta fără defectări şi fără schimbarea pieselor de contact reprezintă rezistenţa sa
la uzură electrică. Rezistenţa la uzură electrică reprezintă cel puţin un procent de 5-10% din rezistenţa
la uzură mecanică.
Capacitatea de închidere nominală se poate defini pe baza curentului pe care contactorul îl
poate închide de un anumit număr de ori, fără producerea sudurii contactelor, pentru anumite valori ale
tensiunii, ale factorului de putere sau ale constantei de timp a circuitului.
Capacitatea de rupere nominală se poate defini pe baza curentului pe care contactorul îl
poate întrerupe de un anumit număr de ori, fără o uzură exagerată a contactelor sau fără producerea
unui arc electric puternic, pentru anumite valori ale tensiunii de restabilire.
Regimul de lucru al contactoarelor se caracterizează prin capacitatea de închidere şi de
rupere, în cazul funcţionării normale sau ocazionale, corespunzătoare unui anumit regim de lucru. Prin
funcţionare normală se inţelege funcţionarea contactorului în condiţii care există de obicei în
instalaţia pe care contactorul o deserveşte. Prin funcţionare ocazională se inţelege funcţionarea
contactorului in condiţiile cele mai grele care pot apărea accidental în instalaţia respectivă.