Propoziția subordonată predicativă este aceea care, aflată lângă un verb copulativ din
regentă, înlocuiește numele predicativ în cadrul unei fraze. Exemplu: Ea este/ cea care m-a ajutat.
arată însușirea sau caracteristica subiectului din propoziția regentă, prin intermediul unui verb
copulativ.
El este darnic. (darnic – nume predicativ)
El este1/ cum sunt oamenii buni la suflet.2/ (P2 ‒ PR)
Ocupația elevului este învățătura. (învățătura)
Ocupația elevului este1/ să învețe2/. (P2 ‒ PR)
Predicativa poate fi recunoscută după conținut și după faptul că ocupă locul imediat după verbul
copulativ din regentă.
Adevărul este1/ că nu am știut.2/ (P2 ‒ PR imediat după verbul copulativ „este”)
Verbul copulativ „determinat” poate fi la moduri personale și la moduri nepersonale.
Propoziția predicativă (PR) este propoziția subordonată care îndeplinește în frază funcția
sintactică de nume predicativ al unei propoziții regente; arată însușirea sau caracteristica
subiectului din propoziția regentă, prin intermediul unui verb copulativ.
El este darnic. (darnic – nume predicativ)
El este1/ cum sunt oamenii buni la suflet.2/ (P2 ‒ PR)
Ocupația elevului este învățătura. (învățătura)
Ocupația elevului este1/ să învețe2/. (P2 ‒ PR)
Predicativa poate fi recunoscută după conținut și după faptul că ocupă locul imediat după verbul
copulativ din regentă.
Adevărul este1/ că nu am știut.2/ (P2 ‒ PR imediat după verbul copulativ „este”)
. Prin urmare, ea „determină” un verb copulativ, care reprezintă predicatul nominal incomplet al
regentei. Exemple de verbe copulative: a fi, a deveni, a se face (= a deveni), a
ajunge (= a deveni), a ieși (= a deveni), a părea, a rămâne (= a deveni), a se
naște, a însemna (≠ a scrie, a nota, a face semn) etc.
Verbul copulativ „determinat” poate fi la moduri personale și la moduri nepersonale.
modul indicativ
Decizia lui este1/ să plece.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
modul infinitiv
A deveni1/ ce dorești2/ necesită multă școală.1/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
modul supin
Nu e greu de devenit1/ ce ți-ai propus.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
modul gerunziu
Rămânând1/ cum era,2/ nu a convins pe nimeni.1/ (P1 ‒ PR; P2 ‒ PPr)
Ca mijlocitor al predicativei cu subiectul putem avea și interjecția (copulă) iată.
Iată1/ ceea ce ne trebuie.2/ (echivalentă cu Cartea de română este1/ ceea ce ne trebuie.2/)
Propoziția predicativă este introdusă în frază prin următoarele elemente de relație (
conjuncții subordonatoare: că, să, ca ... să, dacă, de (= dacă)
Prietenul meu se face1/ că nu mă cunoaște.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
locuțiuni conjuncționale subordonatoare: ca și când, ca și cum, după cum, de parcă
Viață este1/ după cum și-o face omul.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
pronume relative sau adjective pronominale relative: cine, care, ce, cât, cel ce
Problema este1/ cine a fost de serviciu.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
pronume nehotărâte sau adjective pronominale nehotărâte: oricine, orice, oricare,
oricât
Melodia este1/ pentru oricine o ascultă.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
adverbe relative: cum, cât, unde, când, încotro
Clasa a rămas1/ cum o știam.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ PR)
adverbe nehotărâte compuse cu ori-: oricum, oricât
Viața poate deveni1/ oricum dorim noi.2/
Exemple propoziții predicative în funcție de termeni regenți
verb copulativ
El a rămas1/ cum îl știam.2/
A studia înseamnă1/ să înveți mult.2/
Ea a devenit1/ ce a putut.2/
Nu e greu de ajuns1/ ce ți-ai propus2/
Exemple propoziții predicative în funcție de elemente relaționale
pronume relative sau adjective pronominale relative
Ea va deveni1/ ce și-a dorit.2/
Grija lui era1/ cui să-i ceară scuze.2/
Disputa era1/ al cui telefon e mai bun.2/
Aceasta este1/ ceea ce numim corupție.2/
Am ajuns1/ ce n-am vrut.2/
Aș mai vrea1/ să mai fiu2/ ceea ce am fost pentru ea.3/
A deveni1/ ce dorești1/ necesită mut efort.1/
Nelămurirea mea a fost1/ cine va veni la teatru2/
Întrebarea mea a fost1/ al cărui copil este mingea.2/
pronume sau adjective pronominale relative
Întrebarea este1/ care copil a spart geamul.
pronume nehotărâte sau adjective pronominale nehotărâte
Pământul este1/ al oricui îl muncește.2/
Zâna se preface1/ în orice dorește.2/
adverbe relative
Cartea a rămas1/ unde știam.2/
Întrebarea este1/ cât va mai rezista.2/
Problema este1/ încotro s-o apucăm.2/
Ea este1/ precum o știm.2/
Copilul s-a făcut1/ cum e roșia.2/
conjuncții subordonatoare
A învăța înseamnă1/ să citești1/ și să exersezi.3/
Datoria elevilor este1/ să învețe.2/
Întrebarea este1/ dacă mai vii.2/
Rugămintea mea este1/ ca întotdeauna să saluți.2/
locuțiuni conjuncționale
Aceasta este1/ ca și când ai fura.2/
Asta este1/ ca și cum m-ai minți.2/
Propoziția subiectivă (SB)
este propoziția subordonată care îndeplinește în frază funcția sintactică de subiect al propoziției
regente.
Harnicul ajunge departe. (harnicul ‒ subiect; cine ajunge?)
Cine este harnic1/ ajunge departe.2/ (P1 ‒ SB; cine ajunge?)
Fapta nu contează. (fapta ‒ subiect; ce nu contează?)
Ce ai văzut1/ nu contează.2/ (P1 ‒ SB; ce nu contează?)
Întrebări pentru propoziția subiectivă
cine? ce? care?
Prima întrebare, cine?, se adresează unui subiect reprezentat de o ființă, autor al acțiunii, iar a
doua, ce?, unui subiect reprezentat de un lucru, care nu este autorul acțiunii.
Cine se trezește de dimineață1/ ajunge departe.2/ (cine ajunge departe? El, harnicul)
E greu1/ să faci asta.2/ (ce e greu? a face, de făcut)
Un indiciu important în identificarea subiectivei este lipsa subiectului din regentă, subordonata
îndeplinind acest rol.
Termenii regenți Propoziția subiectivă are ca elemente determinate în propoziția regentă
următoarele:
verb personal
Primește notă mare1/cine răspunde bine2/. (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
Se înscrie la liceu¹/ cine vrea să urmeze o facultate.²/ 2 SB
Reuşeşte¹/ cine învaţă.²/ 2 SB
Cine se scoală de dimineaţă¹/ departe ajunge.²/ 1 SB
verb predicativ impersonal: este, trebuie, înseamnă, urmează, caută, merită
Trebuie1/ să mergem la școală.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB; ce trebuie? să mergem la școală)
Merită1/ să încerci.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB; ce merită? să încerci)
. Verbul impersonal a trebui, verbul a fi folosit ca impersonal, de obicei cu sensul de a se întâmpla şi alte
verbe folosite ca impersonale şi care apar uneori precedate de un pronume personal la dativ sau
acuzativ precum: urmează, ajunge rămâne, reiese, nu contează, nu importă, nu merită;
Noi¹/ trebuie ²/să-i ascultăm pe părinţi.¹/ 1 SB
Era¹/ să pierd trenul.²/ 2 SB
Rămâne¹/ să mai discutăm despre aceasă problemă.²/ 2 SB
verb impersonal sau locuțiuni verbale + pronume personal în dativ: îmi place, îmi displace, îmi
vine, îmi convine, îmi arde; îmi trece prin minte, îmi vine în minte, îmi dă prin gând, îmi face
plăcere, îmi prinde bine
Îmi place1/ să desenez.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
verb impersonal + pronume personal în acuzativ: mă doare, mă privește, mă bucură, mă
întristează, mă supără, mă miră, mă interesează, mă neliniștește, mă preocupă
Mă doare1/ ce mi-ai zis.2/(P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
3. Un verb predicativ impersonal şi unipersonal, la diateza activă:
a-i plăcea, a-i conveni, a-i părea, a-i strica, a-i veni
Nu-mi convine¹/ ce-ai spus colegilor.²/ 2 SB
Mi-a plăcut¹/cum te-ai comportat²./ 2 SB
a-l durea, a-l deranja, a-l supăra, a-l mira,a-l nelinişti, a-l aştepta
Mă deranjează²/ că niciodată nu ţineţi seama de sfaturile mele.²/ 2 SB
Ne aşteaptă¹/ ce ne-a fost sortit.²/ 2 SB
verb reflexiv impersonal și locuțiune verbală: se zice, se spune, se știe, se poate, se pare, se
întâmplă, se vede, se aude, se cuvine, se crede, se cade, se bănuiește, se comentează, se discută,
se zvonește, se bagă de seamă etc
Se zice1/ că mâine va ploua.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
Un verb predicativ impersonal şi unipersonal la diateza reflexivă, cu pronume reflexiv în Ac., fără funcţie
sintactică, marca diatezei reflexive cu pronume reflexiv în Ac.: se întâmplă, se cade, se cuvine, se
zvoneşte, se preconizează, se zice, se spune, se ştie, se crede, se aude, se vede, se poate, se pare;
Se cuvine ¹/să studiem mai mult pentru a reuşi la primul nostru examen.²/ 2 SB
Se preconizează¹/ ca în anul următor salariile să crescă cu 10%.²/ 2 SB
verbe la diateza pasivă cu valoare impersonală: e știut, e dat, e lăsat, e permis, e interzis, e
recomandat, e sortit, e admis, e apreciat
Este apreciat de toți1/ cel ce arată dragoste față de semeni.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
expresie verbală impersonală, cu funcția de predicat nominal: e bine, e rău, e adevărat, cert,
e frumos, e urât, e posibil, e imposibil, e important, e probabil, e sigur, e interesant, e necesar, e
plăcut, e neplăcut, e ușor, e lesne, e greu, e dificil, e drept , e recomandabil, e scris, e sortit, e
totuna; e cu supărare, e fără importanță, e fără însemnătate, e cu putință, e peste putință, e cu
neputință, e de mirare, e tot la fel, e de dorit, e de invidiat, e de neconceput, e de neînțeles, e de
ne imaginat etc
E de neînțeles1/ ce-mi spui.2/ (ce e de neînțeles? ce-mi spui)
E bine1/ că am învățat aseară.2/ (ce e bine? că am învățat aseară)
! Uneori, din aceste expresii lipsește verbul copulativ a fi:
Bine1/ că am învățat aseară.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
adverb sau locuțiune adverbială predicativă (urmate de conjuncțiile că, să): poate, pesemne,
probabil, firește, desigur, bineînțeles, negreșit, tocmai, mai-mai; adevărat, bine, destul, evident,
posibil, probabil, sigur; fără îndoială, fără tăgadă, fără discuție, fără doar și poate, cu
siguranță, cu certitudine, de bună seamă
Probabil1/ că va ploua.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
Fără îndoială1/ că au ajuns mai repede.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
desigur, fireşte, pesemne, negreşit, bineînţeles, probabil, poate, evident, adevărat, destul, suficient,
fără (nicio) îndoială, cu siguranţă, cu certitudine, de bună seamă, fără doar şi poate,
Probabil¹/ că mâine va fi o zi la fel de frumoasă ca cea de azi.²/ 2 SB
De bună seamă¹/că lucrurile se vor schimba.²/ 2 SB
verb la mod nepersonal: infinitiv sau gerunziu
A te preocupa1/ ce se întâmplă în societate2/ este o atitudine civică.1/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
Trebuind1/ să citești,1/ ai ratat meciul de fotbal.1/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
Elemente relaționale
Subiectivă se introduce în frază prin următoarele:
conjuncții subordonatoare: să, că, ca...să, dacă, de (=dacă)
E foarte rău1/ că ai lipsit de la ore.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
locuțiuni conjuncționale subordonatoare (cum de, decât să, cum că)
Nu vă ramâne1/ decât să studiați suplimentar acasă.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
Se discută la televizor1/ cum că ar începe războiul.2/ (P1 ‒ PPr; P2 ‒ SB)
pronume relativ sau adjective pronominale relative: cine, care, ce, cât, cel ce
Cine este cuminte1/primește cadouri.2/ (P1 ‒ SB; P2 ‒ PPr)
pronume nehotărâte sau adjective pronominale nehotărâte: oricine, orice, oricare,
oricât
Oricine ascultă la ore1/ învață mai ușor acasă.2/ (P1 ‒ SB; P2 ‒ PPr)
adverbe relative: unde, când, cât, cum, încotro, oriunde
Nu se știe1/ când a venit.2/