ELEMENTE DE MATEMATICĂ

– UTILIZATE ÎN FIZICĂ –

1. ECUAȚIA DE GRADUL I :
Este de forma
ax = b
unde a, b sunt constante cunoscute a, b ≠ 0, a și b € R, iar x este necunoscuta. Soluția
ecuației este :
a
x = b
2. ECUAȚIA DE GRADUL II
Este de forma
ax2 + bx +c = 0
unde a, b, c sunt constante cunoscute cu a ≠ 0 și a, b, c € R, iar x este necunoscuta. Pentru a
afla soluția acestei ecuații w calculează mai întâi discriminantul acestei ecuații pe care îl
notăm cu Δ – delta
Δ = b2 – 4ac
În funcție de valorile pe care le poate lua Δ avem situațiile :
a) Dacă Δ > 0 ecuația are două soluții reale pe care le putem nota cu x1 respectiv x2

−b ± √ b 2−4 ac
X1,2 ¿
2a
b) Dacă Δ = 0 ecuația are o singură soluție (se spune și că x1 = x2)

−b
x 1 ,2=
2a
c) Dacă Δ < 0 atunci ecuația nu are soluții reale.

3. PUTERI ȘI RADICALI

a) x m = x ⋅ x ⋅ x … x – de m ori 1
d) x – n = n
x
b) x m·xn = xm+n
1
e) √ x=x 2
c) xm:xn = xm – n
m
f) √n x m = x n
1
 4. PROIECȚIA UNUI PUNCT PE O AXĂ – reprezintă proiecția din acel punct pe
acea axă
A PA{OX} = P

900

O P X

5. PROIECȚIA UNEI DREPTE PE O AXĂ : – se obține proiectînd capetele acelei drepte (

A și B) pe acea axă

A B

O A’ B’ X

6. RELAȚII ÎN TRIUNGHIUL DREPTUNGHIC

a) Teorema lui Pitagora :

2
 b) Funcțiile trigonometrice în triunghiul dreptunghic :

C cateta alăturată cos B

ctg B=
b
= cateta opusă
= sin B

Pentru unghiurile de 00,300,450,600,900 avem tabelul de mai jos :

7. TRANSFORMĂRI

Mărimile fizice se împart în mărimi fizice fundamentale :

kg – kilogramul : măsoară masa unui corp

m – metrul : cu ajutorul căruia se măsoară distanțele
s – secunda : cu ajutorul căruia se măsoară timpul
C – sarcina electrică : se măsoară starea de electrizare a unui corp (coulomb)
și mărimi fizice derivate (unitățile lor de măsură se obțin din cele fundamentale).

3
 Aceste mărimi (fundamentale sau derivate) pe lângă unitățile de măsură în
sistemul internațional (cele specificate mai sus) au multiplii și submultiplii. Spre
exemplu pentru lungimi (metru) multiplii și submultiplii sunt in figura de mai jos
(mm, cm, dm, m, dam, hm, km). Cei din stânga sunt submultiplii, iar cei din dreapta
sunt multiplii. După cum se vede pentru fiecare ”treaptă coborâtă” se înmulțește cu 10,
iar fiecare ”treaptă urcată” se împarte cu 10.

De exemplu 1000 m este egal cu 1km pentru că a trebuit să-l împărțim pe 1000
de trei ori la 10 pentru că am ”urcat trei trepte”. La fel 1m este egal cu 100cm pentru
că a trebuit să-l înmulțim pe 1 de două ori cu 10 pentru că ”am coborât două trepte”.

După cum se știe pentru suprafețe unitatea de măsură este m2, adică metrul
pătrat, iar pentru volum m3. Pentru a transforma în multiplii și submultiplii de această
dată se va împărții la 102 (respectiv 103 pentru volume) pentru fiecare ”treaptă urcată”,
respectiv înmulții cu 102, (103 pentru volume) pentru fiecare ”treaptă coborâtă”.

Pentru volume se mai folosește și o altă unitate de măsură – litrul (l).

Corespondența dintre această unitate de măsură ți un submultiplu al m3 este :

1 l (litru) = 1dm3

Evident pentru a ajunge la unitatea de măsură în sistemul internațional (S.I.)

litrii se transformă mai întâi în dm3 pe urmă aceștia în m3 – unitatea de măsură în S.I.
pentru volume. Iar pentru a transforma invers din m3 în litrii(l) se parcurge în sens
invers (m3 în dm3 și pe urmă aceștia în litrii).

4
 Ca și observație, aceste unități de măsură pentru distanțe nu sunt singurele. Mai
există și mila, mila marină, anul lumină(un an lumină reprezintă distanța parcursă de
lumină într-un an).

Pentru măsurarea timpului în S.I. se folosește secunda (s), Multiplii acesteia

sunt :

1 min (minut) = 60 s (secunde)

1 h (oră) = 60 min = 3600 s
1 zi = 24h
.....................

a
8. FRACȚII : sunt de forma : cu b≠0. Practic o fracție este o operație de împărțire
b
a :b .

Dintre operațiile cu fracții amintim :

a b a ⋅c
= x=
x c b

a
b a d
= ⋅
c b c
d

Fără a avea pretenția că am trecut aici toate noțiunile de matematică utilizate în

fizică reamintim că fără o cunoaștere foarte bună a aparatului matematic nu putem
avea succes în învățarea fizicii (și mai ales în rezolvarea problemelor, unde partea
matematică are o importanță mare).

5
 FENOMENE MECANICE

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Fizica, ca și obiect de studiu, studiază fenomenele din natură la fel ca și alte

discipline. Pentru a face o distincție între celelalte discipline și fizică se spune că
”fizica studiază fenomenele fizice din natură”. Apare astfel întrebarea firească : ce este
un fenomen fizic? Fenomenul fizic este acțiunea unui corp asupra altui corp care duce
la apariția unui fenomen. Spre exemplu interacțiunea dintre doi magneți duce la
existența unui fenomen (fizic) magnetic. Interacțiunea dintre doi nori duce la apariția
unui alt fenomen : fulgerul care este un fenomen (fizic) electric. Și exemplele pot
continua.

Dacă e să dăm o definiție a fenomenelor mecanice acestea le putem definii

astfel : mecanica (fenomenele mecanice) se ocupă cu studiul mișcării corpurilor. Din
acest punct de vedere mecanica poate fi împărțită în trei mari capitole :

a) CINEMATICA : se ocupă cu studiul mișcării corpurilor fără să țină cont de cauzele

mișcării. Aici ne vom întâlni cu noțiunea de deplasare, viteză, accelerație, etc.
b) DINAMICA : se ocupă cu studiul mișcării corpurilor ținând cont de cauzele
mișcării. Aici vom întâlnii noțiunea de forță, greutate, tensiune în fir, etc.
c) STATICA : se ocupă cu studiul corpurilor în echilibru. Aici vom studia ca un caz
special de echilibru repausul corpurilor, sau noțiune de echilibru de translație și de
rotație, etc.

CINEMATICA

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE (DEFINIȚII)

6
 a) CINEMATICA – studiază mișcarea corpurilor fără să țină cont de cauzele mișcării.
b) MIȘCAREA – reprezintă schimbarea poziției unui corp față de alt corp
c) REPAUSUL – reprezintă opusul mișcării
d) REPER sau SISTEM DE REFERINȚĂ (S.R.) – reprezintă corpul la care raportăm
mișcarea. Spre exemplu față de un autobuz călătorul din el se va afla în repaus, dar
față de un stâlp de pe marginea drumului călătorul se află în mișcare. Din acest motiv
vom spune că ”mișcarea și repausul sunt relative”, adică depind de S.R. ales.
e) TRAICTORIE - reprezintă curba descrisă de un corp în mișcare. Cel mai simplu se
vede spre exemplu pe cer dâra lăsată de avioanele cu reacție...
f) COORDONATELE MIȘCĂRII – reprezintă distanța față de S.R. la un moment dat
Y
OX1 – coordonata de-a lungul axei OX la
momentul t1
M(t1)
OY1 – coordonata de-a lungul axei OY la
Y1(t1) momentul t1
r⃗
OM = r⃗ – vector de poziție și arată poziția
corpului față de originea sistemului de axe
de coordonate XOY (reper)
X
O x1(t1) X

Reprezentarea de mai sus este valabilă în mișcarea unui corp în plan. Evident dacă
raportăm mișcarea la un sistem cu trei dimensiuni (în spațiu) apare și cea de a treia
coordonată z(t
g) VECTORUL DE POZIȚIE – este reprezentat prin dreapta ⃗
OM =⃗r și se obține unind
originea sistemului de axe de coordonate cu poziția corpului pe traictorie la un
moment dat (în cazul nostru la momentul t1)

CARACTERISTICILE UNUI VECTOR :

 MĂRIME – este dat de mărimea segmentului OM

 DIRECȚIE – este dată de direcția dreptei ce trece prin punctele O și M
 SENS – este de la O la M (sensul săgeții pe desen)

Ultimele două caracteristici (direcția și sensul) dau orientarea vectorului

În fizică mărimile se împart în mărimi fizice scalare (cum este masa unui corp –
măsurată în kg) caracterizate doar prin mărime și mărimi fizice vectoriale care pe lângă

7
mărime au și orientare (adică direcție și sens). Ca să vedem cel mai simplu diferența dintre
mărimile fizice scalare și vectoriale să ne imaginăm că mergem la piață și vrem să cumpărăm
2kg de roșii(vom cere doar cantitatea ce vrem să o cumpărăm (nu vom da spre exemplu și
direcția orizontală sau verticală). În schimb un atlet care într-un concurs aleargă cu o anumită
viteză, acesta, pe lângă valoarea acestei viteze(să zicem 5m/s) trebuie să alerge (în ideea că
vrea să treacă primul linia de sosire) spre sosire și nu invers (deci am dat atât direcția cât ți
sensul).

Pentru a face diferența între mărimile fizice scalare și vectoriale acestea din urmă au
deasupra un segment de dreaptă orientat ( r⃗ – în cazul de mai sus), iar în acest caz ne-am
referit la toate caracteristicile sale (mărime și orientare). Dacă îl vom scrie simplu r atunci ne
vom referii doar la valoarea sa numerică (adică la mărimea lui).

2. VITEZA – reprezintă variația coordonatelor unui corp într-un interval de timp.

Dacă coordonatele nu se modifică în timp vom spune că are viteză zero și corpul se află în
repaus.

Să presupunem că mișcarea unui corp are loc în plan (coordonate XOY), În intervalul
de timp Δt = t2 – t1 corpul s-a deplasat pe traictoria sa din punctul P 1 în punctul P2 conform
desenului de mai jos.

Variația vectorului de poziție Δr⃗ = r⃗ 2 - r⃗ 1. (pe desen nu e trecut, dar se obține

unind pe P1 cu P2 orientare spre P2)

VECTORUL VITEZĂ MEDIE – se definește ca fiind variația vectorului de

poziție Δr⃗ în intervalul de timp Δt.

8
 Δ r⃗
v m=
⃗
Δt

După cum am spus și mai sus viteza este o mărime fizică vectorială ți am
evidențiat asta în formula de mai sus. Există și vectorul viteză momentană care se
definește ca viteza corpului îmtr-un punct al traictoriei (P 2 sau P1 în cazul desenului
nostru, iar acesta este tangentă la traictorie în punctul respectiv.

În S.I. unitatea de măsură pentru viteză este :

[ Δr ]
[V]SI = [ Δt ]

1m
[V]SI = 1 s

Vom spune că un corp se deplasează cu o viteză medie de 1m/s dacă parcurge

o distanță de 1m în timp de 1s.

3. MIȘCAREA RECTILINIE ȘI UNIFORMĂ

a) Definiție : numim mișcare rectilinie și uniformă mișcarea unui corp la care traictoria
este o dreaptă, iar vectorul viteză este constant în timp.
b) Caracteristica mișcării
⃗v =constant
c) Legea mișcării rectilinii și uniforme

⃗
v1 ⃗v 2

O A B
X1(t1)

X2(t2)
X1(t1) – coordonata corpului la momentul inițial t1
X2(t2) – coordonata corpului la momentul final t2

9
Vom nota cu ΔX = X2 – X1 – deplasarea corpului între punctele Ași B. Atunci viteza media a
corpului între punctele A și B este (conform definiției vitezei)

Δx x2 −x1
v m= = x 2−x 1=v m ( t 2−t 1 ) - legea mișcării rectilinii și uniforme
Δt t 2 −t 1

În mișcarea rectilinie și uniformă vecorul viteză medie este identivc cu vectorul viteză
momentană (într-un punct). Pentru că viteza este constantă în timp, deci aceeași în orice punct
al traictoriei. Putem scrie :

⃗
v m=⃗v

Cazuri particulare :

 X1 = 0 (corpul pornește din originea axelor de coordonate) atunci avem :

x 2=v ( t 2−t 1 )
 Dacă și t1 = 0 atunci avem

x 2=v t 2

Vom spune că, în mișcarea rectilinie și uniformă viteza corpului variază liniar cu timpul.

d) Reprezentarea grafică a legii mișcării

V X
X2

X1

t t
t1 t2 t1 t2

10
 4. MIȘCAREA RECTILINIE UNIFORM VARIATĂ

În general un corp nu se mișcă cu aceeași viteză (constantă). Viteza lui variază

în timp și așa ia naștere mișcarea rectilinie variată. Mai târziu vom vedea ce este și
mișcarea rectilinie uniform variată.

Definiție : numim mișcare rectilinie variată mișcarea unui corp la care traictoria este o
dreaptă, iar viteza lui variază în timp.

Variația în timp a vitezei corpului duce la apariția unei noi mărimi fizice vectoriale numită
accelerație

a) Accelerația

Definiție : accelerația unui corp este o mărime fizică vectorială numeric egală cu
raportul dintre variația vectorului viteză a corpului în intervalul de timp.

Am figurat în desenul de mai sus un corp care se mișcă din punctul M (în care se află la
momentul t1) în punctul N (în care se află la momentul t 2). Viteza lui crețte pe această
distanță Δx = x1 – x2 Deci, conform definiției accelerației putem scrie formula acesteia :

Δ v⃗ v⃗2 −⃗v 1
a⃗ = =
Δt t 2 −t 1

[ v ] m/s m
[ a ] si=
[t ]
= s
= 2
s

b) Mișcarea rectilinie uniform variată

11
 Definiție : numim mișcare rectilinie uniform variată mișcarea unui corp la care
traictoria este o dreaptă, iar vectorul accelerație este constant în timp.

 Caracteristica mișcării
a⃗ =¿ constant
 Legea vitezei în mișcarea rectilinie uniform variată

Se obține din formula de definiție a accelerației

Δ v⃗ v⃗2 −⃗v 1
a⃗ = = v 2−v 1=a ( t 2−t 1 ) v 2=v 1 +a ( t 2−t 1 )
Δt t 2 −t 1

v 2=v 1 +a ( t 2−t 1 )

Formula de mai sus reprezintă legea vitezei în mișcarea rectilinie uniform variată. Ca și în
cazul mișcării rectilinii și uniforme apar cazurile particulare

 Dacă V1 = 0 corpul pleacă din repaus atunci din ecuația de mai sus rămâne :
v 2=¿ a ( t 2−t 1 )

 Dacă și t1 = 0 atunci ecuația de mai sus devine

v 2=at2

Vom spune că în mișcarea rectilinie uniform variată viteza corpului variază direct proporțional
cu timpul.

 Legea mișcării în mișcarea rectilinie uniform variată

Se poate demonstra că, în mișcarea rectilinie uniform variată ecuația mișcării

corpului este dată de următoarea formulă :

2
a ( t 2−t 1)
x 2=x 1+ ( v 2−v 1 ) ( t 2−t 1 ) +
2

Exact ca în celelalte cazuri de mai sus și aici avem cazurile particulare :

 Dacă x1 = 0 (corpul pleacă din originea sistemului de axe de coordonate) din relația
de mai sus rămâne :

12
 a ( t 2−t 1 )2
x 2=v1 ( t 2−t 1) +
2
 Dacă v1 =0 (corpul plecă și din repaus) atunci rămâne :
2
a ( t 2−t 1 )
x 2=
2

 Dacă și t1 = 0 atunci avem :

2
a t2
x 2=
2

Vom spune că spațiul parcurs de un corp în mișcare rectilinie uniform variată

depinde pătratic cu timpul (t este în ecuație la puterea a doua).

Dacă la matematică ați învățat graficul funcției de gradul 2 (adică necunoscuta

apare la puterea a doua) veți putea face și graficul mișcării rectilinii uniform variate cu
t la puterea a doua de această dată

Concluzie :

Dacă viteza unui corp crește în timpul mișcării rectilinii uniform variate (V 2 >
V1) atunci vom spune că mișcarea este uniform accelerată, iar vectorul viteză este
pozitiv (ΔV = V2 – V1 > 0, ΔV >0), iar accelerația este pozitivă (a > 0), vectorul
accelerație are sensul mișcării. Vom spune că mișcarea este uniform accelerată

Dacă viteza unui corp scade în timpul mișcării rectilinii uniform variate (V 2 <
V1, ΔV < 0) atunci vom spune că mișcarea este uniform încetinită, iar vectorul viteză
este negativ (ΔV = V2 – V1 < 0, ΔV <0), iar accelerația este negativă (a < 0), vectorul
accelerație are sens opus mișcării.

Mișcare rectilinie uniform accelerată Mișcare rectilinie uniform încetinită

a>0 a<0

SENSUL MIȘCĂRII

13
 Evident, dacă a = 0 atunci mișcarea este rectilinie și uniformă.

 Formula lui Galilei se obține din legea vitezei și legea mișcării rectilinii
uniform variate dacă între acestea eliminăm variabila t (timpul).

v 2−v 1
v 2−v 1=¿ a ( t 2−t 1 ) t 2−t 1 =
t 2−t 1

a ( t 2−t 1 )2
x 2−x 1=
2

2 2 2 2
v 2−v 1=2 a ( x 2−x 1) v 2=v 1 +2 a(x 2−x 1 ) (formula lui Galilei)

Reamintim că mișcarea rectilinie uniform încetinită este mișcarea la care viteza scade în
timpul mișcării. Ea va scădea până când la un moment dat va fi zero. În acest caz putem
calcula timpul de oprire a corpului și distanța maximă până la oprire folosind legea vitezei și
formula lui Galilei.

v 2−v 1=¿ a ( t 2−t 1 ) v 2=0 (corpul se oprește) t 2−t 1=t op

−v 1
t op −¿ timpul de oprire t op=
a

Observație : formula t opare semnul ”–” dar valoare este pozitivă deoarece, după cum am văzut
mai sus în mișcarea rectilinie uniform încetinită accelerația corpului este negativă...

v 2=v 1 +2 a(x 2−x 1 ), x 2−x 1=x max

2 2

x max - distanța parcursă până la oprire, v 2=0 (corpul se oprește)

2
2 2 −v 1
0=v 1 +2 a(x 2−x 1 ) −v 1=2 a xmax x max=
2a

Observație : formula x max are semnul ”–” dar valoare este pozitivă deoarece, după cum am
văzut mai sus în mișcarea rectilinie uniform încetinită accelerația corpului este negativă...

14
 DINAMICA

PRINCIPIILE MECANICII NEWTONIENE

Dacă până acum, după cum spuneam și la început, ne-am ocupat cu studiul
mișcării corpurilor fără să țină cont de cauzele mișcării (cinematica). Acum să vedem
care sunt și cauzele....

1. PRINCIPIU I AL MECANICII
a) Enunțul principiului I al mecanicii : un corp își menține starea de repaus sau de
mișcare rectilinie și uniformă atâta timp cât asupra lui nu acționează alte corpuri
care să-i schimbe această stare.

Acum se pune întrebarea ce putem pune în mișcare mai ușor : corpurile cu masă mai mică
(spre exemplu o minge ce se află în repaus) sau cele cu masă mai mare (spre exemplu un
dulap)? Din experiența fiecăruia cred că știm deja răspunsul

b) Inerția : este proprietatea corpurilor de a se opune la schimbarea stării de mișcare

sau de repaus în care se află.

Cred că inerția o ”simțim” cu toții. Ce s=ar întâmpla în cazul unui accident frontal fără
existența centurilor de siguranță

Observație : o măsură a inerției este masa corpurilor. Cu cât masa unui corp este mai mare
cu atât inerția lui este mai mare.

Putem enunța principiu I al mecanicii și sub formularea ”un corp se mișcă sau se află în
repaus în virtutea inerției”(Newton)

15
 2. PRINCIPIUL AL DOILEA AL MECANICII

Principiul I clarifică ce se întâmplă cu un corp asupra căruia nu acționează mici un alt

corp. Spunem că, în acest caz, corpul este izolat. Acum să vedem ce se întâmplă dacă
asupra unui corp acționează un alt corp.

a) Interacțiunea : reprezintă acțiunea unui corp asupra altui corp

Efectele interacțiunii :

 Schimbarea stării de mișcare sau de repaus în care se află corpurile

 Deformarea corpurilor. Deformarea poate fi de două feluri :
o Elastică : după încetarea interacțiunii corpurile revin la forma inițială
o Plastică după încetarea interacțiunii corpurile rămân deformate

Deformarea corpurilor o vom studia mai târziu într-un capitol separat.

Se pune problema măsurării interacțiunii a două corpuri. O măsură a interacțiunii este

forța. În continuare putem spune că două sau mai multe corpuri interacționează sau un
corp acționează asupra altui corp cu o forță.

b) Enunțul principiului II al mecanicii : vectorul forță ⃗

F este egal cu masa corpului
înmulțită cu vectorul accelerației sale a⃗
⃗
F =m⋅ ⃗a
Unitatea de măsură a forței în sistem internațional este newtonul
[ F ] SI =[m]SI [a ]SI
m
1N (newton) = 1kg • 1 2
s
Newtonul este acea forță care acționând asupra unui corp cu masa de 1kg îi
m
imprimă acestuia o accelerație de 1 2
s

16
 După cum se observă nu am spus (încă) despre natura forței (gravitațională,
elastică, electrică, etc.)

c) Greutatea corpurilor este forța cu care Pământul acționează asupra oricărui corp
aflat în atmosfera terestră.

Se știe că această forță acționează asupra corpurilor aflate la sol, dar și asupra
corpurilor care nu sunt în contact cu solul. Din această cauză vom spune că natura
greutății este de formă gravitațională, iar spațiul din jurul Pământului în care
acționează greutatea se numește câmp gravitațional.

Asemănător se comportă și forța dintre două sarcini electrice (numită forță

electrică), iar zona din apropierea sarcinilor electrice unde acționează această forță se
numește câmp electric, iar dacă sarcinile care interacționează sunt în repaus se
numește câmp electrostatic.

Atât câmpul gravitațional cât și câmpul electrostatic le numim câmpuri fizice. În

aceste câmpuri interacțiunea corpurilor nu are loc neapărat prin contact direct, este
suficient ca ele să fie aduse unul în apropierea celuilalt și ele vor interacționa. Un alt
exemplu de câmp fizic este cel ce se manifestă între magneți astfel definim câmpul
magnetic.

Să revenim la greutatea corpurilor. Evident fiind o forță se măsoară, ca orice forță,

în N (newton). Dar trebuie să-i determinăm cele trei componente specifice unei
mărimi fizice vectoriale (mărime, direcție și sens)

Mărimea greutății unui corp este :

G = m• g

unde m este masa corpului (se măsoară în kg)

m
g – accelerația gravitațională (g = 9,81 2 ) este o constantă, în majoritatea
s
m
problemelor se aproximează la 10 2 . Spre exemplu, pe Lună (satelitul natural al
s
m
Pământului accelerația gravitațională este de gL = 1,62 2 . Se poate calcula astfel că,
s

17
 dacă o săritura de la înălțimea de aproximativ 1m pe Pământ, este echivalentul unei
sărituri de la aproximativ 6 metri pe Lună.

Direcția este dată de direcția razei pământului, iar sensul spre centrul pământului.
Dacă ar fi invers sensul atunci pământul ar respinge toate corpurile (de la sol sau cele
ce intră în atmosferă).

În concluzie vom reprezenta greutatea corpurilor întotdeauna cu un segment de

dreaptă vertical în jos, pornind din centrul de greutate a corpului

3. PRINCIPIUL AL TREILEA AL MECANICII

a) Enunțul principiului III al mecanicii dacă un corp acționează asupra altui corp
cu o forță ⃗
F 1, 2 numită acțiune, atunci vel de al doilea corp reacționează cu o forță
egală în modul și de sens contrar ⃗
F 2 ,1 numită reacțiune.
F1,2 = – F2,1
|⃗F 1 ,2| = |⃗F 2 ,1|
b) Consecințe ale principiului III al mecanicii
 Forțele apar în perechi : acțiune și reacțiune
 Forțele sunt egale în modul (au aceeași valoare absolută)
 Forțele au aceeași direcție dar au sensuri opuse
 Forțele acționează asupra corpurilor diferite (acțiunea asupra celui de al
doilea corp, iar reacțiunea asupra primului corp)
c) Aplicații ale principiului al III – lea al mecanicii
 Reacțiunea planului

18
 Cazul planului înclinat

19
Y

20
 Gn= mgcosα

Gt = mgsinα

N = Gn – normala (reacțiunea
planului înclinat
X
F – forța ce șine corpul pe
planul înclinat
)

Observații :

 Indiferent unde se află corpul (pe planul orizontal sau pe planul înclinat) greutatea ⃗
Ga
corpului este verticală în jos
 Sistemul de axe XOY se alege întotdeauna astfel : axa OX de-a lungul mișcării
corpului cu sensul pozitiv în sensul de mișcare a corpului, axa OY perpendiculară pe
axa OX cu sens în sus.
 În cazul în care o forță nu are direcția uneia dintre axele sistemului ales XOY ea se
X descompune pe cele două axe ale sistemului. (în cazul nostru este vorba de greutatea
G care am descompus-o în două componente ⃗
corpului ⃗ G t – de-a lungul axei OX și
⃗
Gn−¿ de-a lungul axei OY)

 Tensiunea din fir – este forța care apare în firul ce leagă două corpuri aflate
y
în mișcare.

21
 T – tensiunea în fir, apare conform principiului III al mecanicii (dacă corpul de masă
⃗

m1 ”trage” de corpul de masă m2 cu forța ⃗

T 1 ,2 atunci corpul de masă m2 ”reacționează”

cu o forță ⃗
T 2 ,1 egală în modul având aceeași direcție dar sens opus)
⃗
T 1 ,2 = – ⃗
T 2 ,1 = ⃗
T

 Scripetele ideal – este un dispozitiv care schimbă convenabil direcția și (sau) sensul
forței. Dacă de o parte și de alta a scripetelui modulul forței este același scripetele este
ideal.

a) Scripetele a schimbat sensul b) Scripetele a schimbat

forței ⃗
T nu și direcția verticală direcția(verticală – orizontală ) și
sensul forței ⃗
T (jos – dreapta)

 Descompunerea unei forțe pe axele sistemului de coordonate XOY : este necesară

atunci când forța ⃗
F nu are direcția nici uneia dintre axe. În acest caz forța trebuie

22
 descompusă pe cele două axe OX și OY rezultând componentele ⃗
F x (componenta pe

axa OX) și ⃗
F y (componenta pe axa OY). Vezi și proiecția unei drepte pe o axă.

Fx = Fcosα
Fy = Fsinα

4. Forța de frecare - este forța care apare la contactul dintre două corpuri, are direcția
mișcării, dar sens opus ei.

F f – forța de frecare
⃗

Modulul forței de frecare este Ff = µN

µ - coeficient de frecare (depinde de natura corpurilor aflate în contact) 0 < µ < 1.

Coeficientul de frecare este o mărime fizică adimensională.
23
 Legile frecării :
a) Coeficientul de frecare la alunecare depinde de natura suprafețelor aflate în contact
b) Forța de frecare la alunecare nu depinde de aria suprafețelor aflate în contact
c) Forța de frecare la alunecare depinde direct proporțional cu forța de apăsare
normală pe plan.

 Mișcarea pe plan înclinat

o Coborârea liberă pe planul înclinat

24
Scriem principiul II al mecanicii pe cele două axe ale sistemului cu originea în centrul
corpului ce coboară pe planul înclinat : OX și OY. Axa OX este paralelă cu direcția de mișcare
a corpului cu sensul pozitiv în sensul mișcării, iar axa OY perpendiculară pe direcția mișcării
(deci pe axa OY este perpendiculară pe plan).

OX : Gt – Ff = ma Forța de frecare Ff și Gn apar în aceste

două ecuații cu semnul minus deoarece au
OY : N – Gn = 0
sens opus axelor de coordonate XOY ales.

Observație : În scrierea ecuațiilor pe cele două axe ținem cont de sensul forțelor, deci ne
referim doar la mărimea lor, din această cauză nu am pus semnul de vector deasupra ca pe
desen. A doua ecuație am egalat-o cu zero pentru că, nu există mișcare pe aceasta axa
(mișcarea e doar de-a lungul planului înclinat – OX ).

Dacă înlocuim Gt, Ff și Gn cu formulele obținute mai sus (pag.19) avem :

OX : mgsinα – µN = ma
OY : N – mgcosα = 0 ; N = mgcosα

Înlocuim pe N din a doua ecuație (OY) în prima (OY) și avem :

mgsinα – µmgcosα = ma a = g(sinα – µcosα)

Deci în cazul coborârii libere a unui corp pe planul înclinat accelerația la coborâre este :

ac = g(sinα – µcosα)
25
 o Urcarea pe planul înclinat (aruncarea pe planul înclinat)

Procedăm în mod identic ca la coborârea pe planul înclinat ținând cont de semnele

forțelor (acum axa OX are sensul pozitiv în sus, de-a lungul planului înclinat)

OX : – Gt – Ff = ma OX : –mgsinα – µN = ma
OY : N – Gn = 0 OY : N – mgcosα = 0 ;
N = mgcosα

Înlocuim pe N din a doua ecuație (OY) în prima (OY) și avem :

–mgsinα – µmgcosα = ma a = –g(sinα – µcosα)

Deci în cazul coborârii libere a unui corp pe planul înclinat accelerația la coborâre este :

au = – g(sinα – µcosα)

26
Observație : accelerația la urcarea (aruncarea) pe planul înclinat este negativă deoarece
mișcarea este încetinită, corpul se va opri la un moment dat pe plan și ca coborî liber
(coborârea pe planul înclinat din cazul anterior).

 Mișcarea corpurilor pe verticală

a) Căderea liberă
În cazul căderii libere corpul cade de la o înălțime H, iar accelerația cu care coboară

este accelerația gravitațională g⃗ . Evident viteza inițială în acest caz este v0 = 0

Ecuațiile mișcării rectilinii uniform variate (accelerate) de obțin înlocuind accelerația

a⃗ cu accelerația gravitațională ⃗g

Legea vitezei: v(t)=gt

2
Legea spaţiului: y(t) = gt
2

Formula lui Galilei: v =√ 2 gh

Viteza finală : la suprafaţa solului (y=0) se obţine

din formula lui Galilei: v = √ 2 gH

Timpul de cădere : al corpului se află din legea spaţiului: tc =

√ 2H
g

b) Aruncarea pe verticală de sus în jos

27
În acest caz viteza inițială ⃗v 0 ≠ 0 și apare în ecuațiile mișcării de mai sus, precum și în formula

lui Galilei.

Legea vitezei: v(t)=V0 +

gt

Legea spaţiului: y(t) =

2
gt
V0 + 2

Formula lui
Galilei: v=√ v 0 +2 gh
2

c) Aruncarea pe verticală de jos în sus

În acest caz corpul pornește cu viteza V 0 de la sol, urcă până la înălțimea h max, după
care cade liber (punctul a). Evident în acest caz accelerația gravitațională g⃗ este luată cu
semnul minus, în prima parte a mișcării (la urcare mișcarea este uniform accelerată –
încetinită)

Legea vitezei: v(t) = v0-gt

Legea spaţiului: y(t) = v0t –

2
gt
2

2
Formula lui Galilei: v = v02
– 2gy

28
 Observaţii:

Pe baza acestor ecuaţii se calculează înălţimea maximă h max şi timpul de urcare t u.

Dacă în legea vitezei impunem condiţia de oprire(v=0) =>timpul de urcare

t u = v0/g.

Dacă în formula lui Galilei impunem condiţia de oprire (v=0, când y=h max ) =>
înălţimea maximă

Hmax = v02/2g.

29