Plumb

Sunday, November 17, 2024 2:31 PM

George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al simbolismului din
literatura română. Poet interbelic, apreciat pentru originalitatea sa, care derivă dintr-un pesimism
exacerbat cu care trăiește, claustrarea dintr-un mediu ostil și spaima de moarte, creează o lirică a
tristeții ireparabile. Poezia „Plumb” apare într-un volum cu același nume, în 1916. Creație de factură
simbolistică, această operă lirică este o artă poetică, în care se dezvăluie principalele concepții ale
artistului despre lume și viață.

Criticul literar Ion Caraion i-a dedicat scriitorului o monografie intitulată "Sfârșitul continuu" în care
interpretează lirica lui Bacovia ca pe un punct de răscruce în literatura română, subliniind originalitatea
și modernitatea acesteia. Poetul simbolist a sintetizat procedeele artistice, creându-și un univers
propriu, profund, original, fiind călăuzit de Alexandru Macedonski, teoreticianul simbolismului, care
afirmă că "poezia viitorului va fi numai muzică și imagini". Poezia bacoviană a stârnit controverse în
critica literară românească, Eugen Lovinescu apreciind că poetul este sincer cu manifestările lui, dar că
poezia este lipsită de valoare estetică, excepție făcând textul intitulat "Lacustră". G. Călinescu este de
părere că Bacovia simulează intuiția funebră, însă tocmai aceste manierism (tendința de a scrie în
maniera poeților decadenți francezi) conferă valoare estetică operei bacoviene.

Simbolismul este un curent literar de circulație universală, apărut în Franța, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, ca o reacție împotriva romantismului și parnasianismului, promovând emoția și
muzicalitatea interioară a ideii. Promovează o nouă viziune asupra poeziei, ca mijloc de exprimare a
corespondențelor între elementele universului. Alte particularități ale liricii simboliste sunt: crearea
stării de spleen, muzicalitatea interioară a versurilor, utilizarea sinesteziei. Din punct de vedere estetic,
opera se încadrează în acest curent literar atât prin alternanța armonioasă a sunetelor și a ritmurilor, cât
și prin prezența unor motive literare emblematice.

Un prim argument de încadrare a operei în simbolism este reprezentat de cultivarea muzicalității. În

poezia lui Bacovia există, pe de-o parte, o muzicalitate exterioară dată de rima îmbrățișată, realizată prin
cuvinte care conțin vocale închise ("frig", "strig", "vestmânt", "vânt", "plumb"); în plus, poezia prezintă
un ritm iambic și o măsură constantă de 10 silabe. Muzicalitatea interioară se simte prin punctuație,
care impune un ritm lent, obsedant prin punctele de suspensie și liniile de pauză utilizate simetric.
Așadar, discursul poetic este fragmentat, sugerând percepția confuză a lumii. În ceea ce privește
stilistica verbului, se observă preferința pentru imperfect: "dormeau", "stam", "atârnau"; ca timp verbal
ce are valențele stagnării în trecut. Poeții simboliști valorifică și potențialul sonor al cuvântului, iar rima
nazalizată imprimă o atmosferă tristă, apăsătoare, un sentiment de claustrare. Poetul teoretician E.A.
Poe scrie un studiu intitulat "Principiul poetic", în care vorbește despre existența primordială a unei
cadențe, a unui ritm muzical care stă la originea unui poem. Altfel spus, înaintea ideii poetice există o
muzică generatoare a poeziei.

Un alt argument este reprezentat de prezența motivelor literare specifice cu valoare de simbol care
aparțin câmpului semantic al morții: plumb, cimitir, sicrie, cavou, vânt, frig și configurează decorul
funerar. Ele se asociază cu stări sufletești sau existențiale confuze care constituie obiectul poeziei
simboliste: singurătatea, izolarea, spaima de moarte, tragicul existențial, disperarea, inadaptarea. În
poezia lui Bacovia, cavoul reprezintă metaforic condiția sufletească a eului liric, care se simte captiv într-
o lume lipsită de viață, de sens, de căldură umană. Cavoul nu este doar un loc de odihnă eternă, ci un
simbol al inexistenței. Este locul în care emoțiile și visele dispar complet, subliniind caracterul sumbru și
pesimist al poeziei. De asemenea, sicriele de plumb adaugă o dimensiune fizică apăsării resimțite de eul
liric. Plumbul este un metal greu, dens, care simbolizează greutatea morții, a izolării și a imposibilității de
a scăpa din această stare. Aripile constituie un simbol al nevoii de libertate, dar sunt de plumb, adică
zborul este frânt.

Romana1 Page 1
zborul este frânt.

Tema poeziei este moartea, afirmație justificată de prezența cuvintelor din acest câmp lexical ("sicriele",
"funerar", "cavou", "mort"). G. Bacovia stabilește o relație de corespondență între planul exterior în care
moartea acaparează gradual întreg universul: "Dormeau adânc sicriele de plumb"; și universul interior,
în care planul sentimentelor se contaminează de moarte: "Dormea întors amorul meu de plumb". De
altfel, moartea individuală sau moartea colectivă constituie preocupări constante în cazul lui Bacovia în
ceea ce privește registrul tematic. Altfel, în poezia "Lacustră", moartea este percepută din perspectiva
unui potop. În "Poemă finală", poetul Nichita Stănescu identifică unul dintre cele mai reușite estetic trei
versuri din literatura română: "E timpul... toți nervii mă dor". Poetul simbolist exprimă starea de nevroză
într-un mod sincopat fragmentat, atmosferă cauzată de intuiția sfârșitului colectiv "Plumb și furtună
finis".

O imagine reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume o reprezintă strofa întâi, care exprimă
simbolic spațiul închis, sufocant, apăsător în care trăiește poetul, ce poate fi societatea, mediul, propriul
suflet, propria viață, destinul sau odaia. Oricare dintre aceste spații este sugerat de simboluri din câmpul
semantic al elementelor funerare - "sicriele de plumb", "cavou", "funerar vestmânt", "coroanele de
plumb" -, trimițând, ca stare, către iminența morții. Verbul cu care debutează primul vers "dormeau"
este o metaforă a morții care prin imperfectul formei sugerează un sfârșit continuu specific liricii
bacoviene. Starea poetului de solitudine este sugerată de sintagma "stam singur" care, alături de
celelalte simboluri, creează pustietate sufletească, "era vânt", nevroză, spleen, "scârțâiau". Repetarea
simetrică a simbolului "plumb", plasat ca rimă la primul și ultimul vers al strofei întâi sugerează apăsarea
sufletească, neputința poetului de a evada din această lume apăsătoare, obositoare, stresantă,
sufocantă.

O altă imagine relevantă o constituie strofa a doua a poeziei, care ilustrează mai ales spațiul poetic
interior, prin sentimentul de iubire care "dormea întors", sugerând disperarea poetului, "strig", într-o
solitudine morbidă, "stam singur lângă mort". Se remarcă și o notă expresionistă prin raportare la
poetica strigătului. Dragostea nefiind înălțătoare, ci dimpotrivă este rece, "frig" și fără nici un fel de
perspective de împlinire, "atârnau aripile de plumb". Estetica expresionistă presupune exteriorizarea
unor impulsuri puternice prin strigăt ca în pictura lui Edvard Munch. Un element de modernitate în
poezia bacoviană este ambiguitatea în sensul că este neclară identitatea entității strigate și desemnate
prin intermediul cliticului pronominal "-l" ("să-l strig"). Prin urmare, gestul exteriorizării prin strigăt este
mai important decât realitatea invocată. În ceea ce privește paralelismul sintactic în calitate de tehnică
simbolistă, se poate remarca și interferența cu o altă tehnică, anume cea a corespondenței între
macrocosmos și microcosmos. Astfel, versul inițial "Dormeau adânc sicriele de plumb" sintetizează o
imagine macrocosmică, ce are impact la nivelul microcosmosului, idee surprinsă în versul analog
"Dormea întors amorul meu de plumb".

Compoziția unui text poetic reflectă adesea temele și ideile esențiale, prin modul în care sunt organizate
versurile și strofele, creând o relație între forma externă și conținut. Limbajul contribuie la profunzimea
mesajului, prin mijloace expresive care transmit stări, emoții și semnificații multiple, conferind textului o
valoare simbolică sau sugestivă. Textul este structurat în două catrene, constituite pe baza lexemului
plumb, reluat în șase dintre cele opt versuri, ce corespund celor două planuri ale realității, cel exterior,
obiectiv, simbolizat de cimitir, și cel interior, subiectiv, simbolizat de sentimentul de iubire, invocate cu
disperare.

Un element de compoziție este titlul, care este alcătuit din substantivul comun, nearticulat, "plumb",
care ocupă poziția 82 în tabelul lui Mendeleev. Prin comparație, plumbul reprezintă duritatea, iar prin
culoare simbolizează doliul, apăsarea, instabilitatea psihică, claustrarea și imposibilitatea evadării,
accentuând ideea maladivului "plumbul ars dă precipitat galben, sufletul ars e galben, galbenul este
culoarea sufletului meu". Prin repetare, cuvântul-titlu devine laitmotiv în text, din cauza sugestiei morții:
lumea exterioară și cea interioară sunt supuse mineralizării sub efectul metalului toxic. Din punct de
vedere fonetic, cuvântul este format din patru consoane "grele" care închid vocala "u". Este sugerată

Romana1 Page 2
vedere fonetic, cuvântul este format din patru consoane "grele" care închid vocala "u". Este sugerată
astfel, ideea de univers închis, de cădere grea, fără ecou, în care ființa se simte captivă, stamnată
definitiv la o existență solitară. În acest fel, cititorul este avertizat asupra faptului că universul imaginat
de Bacovia este unul al obiectelor, în care orice formă de viață este anulată.

Un alt element de construcție a operei literare îl reprezintă relațiile de simetrie, care se observă la
nivelul construcției strofelor. Cele două catrene încep cu verbul "a dormi", care sugerează apariția morții
("Dormeau adânc sicriele de plumb.../ Dormea întors amorul meu de plumb"); tot sub acest raport se
află și versul al doilea din ambele strofe, unde "florile de plumb" încununează atmosfera apăsătoare. De
asemenea, versul al treilea începe cu motivul singurătății ("stam singur"), ce-și pune amprenta asupra
ființei eului liric, accentuând senzația de pustietate sufletească. Legătura dintre cele două catrene,
respectiv între cele două planuri o asigură simbolul plumbului.

În concluzie, poemul "Plumb" este o capodoperă a liricii bacoviene și, în general, a poeziei simboliste,
dezvăluind o sensibilitate ieșită din comun, prin care poetul realizează o viziune despre lume tipic
simbolistă. Această viziune este evidențiată prin tema poeziei, prin simbolurile folosite și printr-un
imaginar poetic adecvat, toate menite să realizeze o atmosferă specific bacoviană, reliefată prin unele
elemente exterioare, transpuse apoi într-un univers interior, afectiv, în care rezonează profund. Astfel,
din îngemănarea elementelor de conținut cu cele de formă ia naștere un univers funcțional inedit prin
sensibilitate și originalitate.

Romana1 Page 3