Lucrarea nr.

STRUCTURA ŞI DIMENSIONAREA REŢELELOR DE

DISTRIBUŢIE ÎN JOASĂ TENSIUNE

1. SCOPUL LUCRĂRII

În lucrare se prezintă schemele instalaţiilor electrice de forţă de joasă

tensiune, urmărindu-se următoarele aspecte:
- cunoaşterea şi alegerea materialelor, aparatelor de conectare şi
protecţie;
- reglajul protecţiilor;
- realizarea schemelor de principiu şi desfăşurate, a reprezentărilor
monofilare.

2. TEORIA LUCRĂRII

2.1. Compunerea generală a instalaţiilor electrice de forţă

Instalaţiile electrice de forţă la un consumator alimentat în joasă

tensiune (j.t.), se compun din:
- receptoare electrice;
- reţele electrice şi puncte de alimentare (distribuţie);
- echipamente de conectare, protecţie, automatizare, măsură şi control
(AMC).
Reţelele electrice de j.t., prezentate în schema de distribuţie din figura
3.1, sunt alcătuite din:
- reţelele de alimentare, care leagă barele de j.t. ale posturilor de
transformare (PT) la punctele de distribuţie (tablouri) şi cuprind totalitatea
coloanelor electrice (fig. 3.1, elem. 1);
- reţelele de distribuţie, care realizează legătura dintre punctele de
distribuţie şi receptoare sau utilaje, incluzând totalitatea circuitelor de
receptor şi utilaj (fig. 3.1, elem. 2 şi 3).

33
 Fig. 3.1. Schema de distribuţie în j.t.: PT – post de transformare;
TG – tablou general; Mj – receptor j.t.; 1 – coloană;
2 – circuit de utilaj; 3 – circuit de receptor.

2.2. Protecţia instalaţiilor electrice de joasă tensiune

Principalele etape în alegerea aparatelor de protecţie şi comutaţie în

proiectarea reţelelor electrice de j.t. sunt:
- întocmirea schemei de distribuţie generală (TG, TD, prevederea
aparatelor de protecţie şi comutaţie);
- alegerea propriu-zisă a aparatelor.
Pentru a se rezolva, concomitent cu alegerea aparatelor şi problema
selectivităţii protecţiei, se începe cu reţelele de distribuţie şi se continuă cu
cele de alimentare, până la coloana generală din postul de transformare.
Variantele de echipare a circuitelor de receptor cu dispozitive de
protecţie şi comutaţie, conform cu condiţiile de prevedere a protecţiei sunt
prezentate în figura 3.2, în care reperele de identificare ale elementelor sunt
completate, la sfârşit, cu litera corespunzătoare variantei, din motive de
uşurare a reperării.
Prima variantă de echipare a unui circuit (fig. 3.2, a), cuprinde
separatorul Q1A şi siguranţele fuzibile F1A, montate la capătul amonte al
circuitului, deci în cadrul TD. Contactorul K1A şi releul termic F2A, în
succesiunea considerată, pot fi prevăzute oriunde pe circuit, în aval de
siguranţele F1A, pentru un acces cât mai convenabil.
34
 a b c d
Fig.3.2-. Variante de echipare a circuitelor de receptor: a - cu separator-
siguranţă-contactor; b - cu siguranţă-contactor, cu releu termic;
c - cu siguranţă-separator; d - cu separator-întreruptor automat.

Deoarece această variantă se recomandă pentru curenţi ceruţi Ic şi de pornire

Ip mai mari, la care siguranţele fuzibile sunt de tip MPR, circuitul mai poate
cuprinde şi transformatoare de măsură de curent.
O variantă mai simplă şi probabil cea mai răspândită este cea de a
doua (fig. 3.2, b), cu o echipare similară cu prima variantă, dar în care
lipseşte separatorul de bare. Scoaterea sigură şi vizibilă de sub tensiune a
circuitului poate fi realizată prin extragerea patroanelor fuzibile ale
siguranţelor F1B, măsură realizabilă numai cu contactorul K1B deschis,
deci în absenţa curentului de sarcină.
Pentru circuitul de receptor, al cărui regim de suprasarcină este
imposibil sau puţin probabil, corespunde varianta a treia de echipare (fig.
3.2, c). Aparatul de comutaţie Q1C poate fi un separator de sarcină,
întreruptor manual sau alte aparate similare.
În situaţiile în care prevederea întreruptorului automat, ca aparat de
protecţie la scurtcircuit, devine necesară [5], echiparea circuitului
corespunde variantei a patra (fig. 3.2, d). Atât separatorul de bare Q1D, cât
şi întreruptorul automat Q2D se montează în cadrul TD, deci la capătul
amonte al circuitului. De remarcat că, deşi această variantă de echipare
corespunde unor receptoare de puteri medii sau mari, ea se pretează numai
pentru receptoare cu durate mari de funcţionare, deci cu comutaţii rare.
35
 Se poate constata că toate variantele îndeplinesc cerinţa ca "circuitul
de alimentare să fie prevăzut cu două spaţii de întrerupere, dintre care cel
puţin unul să constituie separare vizibilă, iar al doilea să poată întrerupe
rapid alimentarea" [19, art. 246, d].

a) Dimensionarea protecţiei la suprasarcină

După cum este cunoscut [5], protecţia la suprasarcină este o protecţie

specifică receptoarelor electrice. Considerând că aceasta se realizează prin
relee termice (F2A şi F2B, fig. 3.2), trebuie determinat curentul de reglaj Irt
al releului termic, care ţine cont de următoarele două condiţii:
- domeniul curenţilor de suprasarcină admişi de receptor,

I rt1  [1...1,2)  I c ; (3.1)

Ic fiind curentul cerut al receptorului protejat. Pe cât posibil, reglajul trebuie

să fie cât mai aproape de Ic;
- domeniul reglajului posibil al RT,

I rt 2  k rt  I st , (3.2)

unde krt este coeficientul efectiv de reglare, iar Ist - curentul de serviciu
(nominal) al RT. Coeficientul efectiv de reglare este definit prin relaţia

k rt  k sr  k t  , (3.3)

în care ksr reprezintă coeficientul domeniului de reglare, având pentru

fiecare tip de RT valori specifice, indicate de fabricant. Pentru RT tip TSA,
coeficientul domeniului de reglare se situează în domeniul ksr0,6 (0,67)
...1, permiţând aşadar un reglaj continuu în acest domeniu. Sunt poate mai
recomandabile valorile marcate pe dispozitivul de reglare:

k sr  0,6 (0,67); 0,7; 0,8 0,9; 1; (3.4)

kt - coeficientul de corecţie în funcţie de temperatura ambiantă, dat

în tabelul 3.1.

36
 Tabelul 3.1
Coeficientul de corecţie kt în funcţie de temperatură pentru curentul de
serviciu al releelor termice tip TSA

Temperatura -20 -10 0 +10 +35 +40 +45 +50

mediului, [C]
Coeficientul 0,87 0,9 0,93 0,96 1,07 1,1 1,13 1,15
de corecţie kt

Din relaţiile (3.1)  (3.3) se poate determina relaţia de alegere a Ist

I st 
1...1,2  I c , (3.5)
k rt  k t 

în care se poate introduce coeficientul ksr, prin definirea domeniului de

valori posibile ale acestuia, cuprinse între limita inferioară ksrmin şi
superioară ksrM,
 1 1,2  I c
I st   ...   ; (3.6)
 srM
k k sr min  k t 

relaţia (3.6) reprezintă forma finală şi completă de alegere a curentului de

serviciu Ist al RT. După alegerea tipului de RT şi a curentului de serviciu al
acestuia, se trece la reglarea protecţiei la suprasarcină, prin stabilirea
curentului de reglaj al RT, reprezentând minimul intersecţiei celor două
domenii, definite prin relaţiile (3.1) şi (3.2):

I rt  min I rt1  I rt 2  . (3.7)

b) Protecţia la scurtcircuit prin siguranţe fuzibile

Protecţia împotriva curenţilor de scurtcircuit este o protecţie a

reţelelor electrice, deci a liniilor şi a aparatelor electrice, montate pe acestea.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească siguranţa fuzibilă se referă în
primul rând la stabilitatea termică în regim de durată, exprimată prin relaţia

I nf  I c , (3.8)
iar în al doilea rând se consideră condiţia de nedeconectare la pornire
37
 Ip
I nf  , (3.9)
c
iar în al treilea rând se impune condiţia de selectivitate cu RT

I nf  k tf  I rt ; (3.10)

în relaţia (3.9), c este coeficientul de siguranţă la pornire, având

următoarele valori:
2,5 pentru porniri uşoare şi rare (cu durata < 5 s);
1,62 – porniri uşoare, dar dese sau porniri grele, de durată tp  510 s;
1,5 – porniri foarte grele, cu tp  10 s;
în relaţia (3.10), ktf este coeficientul de selectivitate între RT şi SF, cu
valori după cum urmează:
3 - pentru siguranţe cu medie putere de rupere;
2,5 – pentru siguranţe MPR.
Se alege acea siguranţă fuzibilă (soclu/patron fuzibil), al cărei Inf
îndeplineşte toate cele trei condiţii, exprimate prin relaţiile (3.8)  (3.10).

c) Circuit echipat cu IA

La alegerea curentului de serviciu al blocului de declanşatoare sau

relee, care echipează un întreruptor automat, pe lângă relaţia (3.6), stabilită
pentru rezolvarea protecţiei la suprasarcină, mai trebuie adăugată o relaţie
similară, care să înglobeze condiţiile legate de protecţia la scurtcircuit.
Astfel, se consideră, în primul rând, condiţia de nedeconectare la
pornire:
I re  k pe  I p , (3.11)

în care kpe este coeficientul de siguranţă la pornire, având valorile:

[1,2...1,4] pentru relee electromagnetice;
[1,4...1,6] la declanşatoare electromagnetice.
Similar cu protecţia la suprasarcină, a doua condiţie o reprezintă
posibilitatea de reglare, specifică fiecărui tip de bloc de protecţie, şi care se
poate scrie în forma generală
I re  k re  I s , (3.12)

unde kre este coeficientul domeniului de reglaj, care poate avea o valoare,
38
câteva valori distincte sau chiar un domeniu de valori. Pentru exemplificare,
la principalele tipuri de IA, se întâlnesc următoarele valori ale coeficientului
domeniului de reglaj a protecţiei la scurtcircuit:
[3...6] pentru releele electromagnetice ale IA tip AMT şi CAR;
[3...10] – întreruptoare în aer tip DITA;
{10}; {4, 10} pentru USOL 100, respectiv 250;
[2...4]; [5...10] pentru USOL 500, 800;
{6, 7, 8} pentru OROMAX cu declanşator H;
[3...6]; [4...10]; [4...12] pentru OROMAX cu declanşator Ksi;
[1,5...3] pentru releele electromagnetice ale IA de c.c.
Din (3.11) şi (3.12) se obţine relaţia căutată pentru curentul de
serviciu al blocului de protecţie
k pe
Is   Ip , (3.13)
k re

care se asociază cu relaţia (3.6), dedusă pentru protecţia la suprasarcină, dar

la care se utilizează valorile adecvate ale coeficientului domeniului de
reglare:
ksr = [0,8...1] pentru IA tip USOL (krt - tab. 3.1);
ksr = [0,5...1] pentru OROMAX.
În consecinţă, după stabilirea tipului de IA, se determină blocul de
protecţie al cărui curent de serviciu Is să satisfacă simultan relaţiile (3.6) şi
(3.13), după care se trece la efectuarea reglajelor:
- curentul de reglaj al protecţiei la suprasarcină se determină cu relaţia
(3.7);
- curentul de reglaj al protecţiei la scurtcircuit se determină prin
reunirea condiţiilor (3.11) şi (3.12):
I re  k re  I s  k pe  I p ; (3.14)

dacă există un domeniu de valori posibile, se alege valoarea minimă pentru

kre, care să asigure îndeplinirea condiţiei (3.14). Dacă dispozitivul de
protecţie este cu reglaj fix, atunci singura problemă este să se verifice
îndeplinirea inegalităţii de mai sus.

d) Alegerea contactoarelor se realizează în baza condiţiei

I nK  1,1 I n , (3.15)

39
în care In este curentul nominal al receptorului.

e) Alegerea separatoarelor. Deoarece aceste aparate nu comută

curenţii din circuit, la alegere este suficientă condiţia ca acestea să suporte
curentul cerut
I nQ  I c . (3.16)

Pentru InQ >1000A se verifică curenţii de stabilitate termică şi

dinamică (daţi de furnizor), la curentul de scurtcircuit.

3. MERSUL LUCRĂRII

3.1. Schema desfăşurată a montajului

În cadrul Standului pentru studiul sistemelor electromecanice, realizat

în cadrul Laboratorului de Instalaţii electrice, se regăsesc circuite de
receptor, derivate din variantele de echipare prezentate în lucrare (fig. 3.2) şi
ale căror scheme s-au dezvoltat cu aparate şi conexiuni suplimentare, pentru
a corespunde unor cerinţe particulare. Schemele desfăşurate ale
principalelor circuite de receptor, atât de curent alternativ, cât şi de curent
continuu, din cadrul echipamentului menţionat, sunt redate în figura 3.3,
putându-se remarca prezenţa unor mutatoare adecvate tipurilor de
receptoare.
În ceea ce priveşte receptorul de c.a., trifazat M1 (motor asincron),
acesta poate fi conectat la reţea atât direct, prin contactoarele K1 şi K3 sau
K4, cât şi prin intermediul convertorului de frecvenţă G1. Practic, schema
desfăşurată din partea stângă a montajului (fig. 3.3), ilustrează două variante
de circuite de receptor, cea de a doua incluzând convertorul de frecvenţă G1.
Perechea de contactoare K3 - K4 realizează inversarea succesiunii fazelor,
pentru a permite inversarea sensului de rotaţie a motorului.
Protecţia circuitului de c.a. este asigurată de aparatul de protecţie
complexă FQ1, care are o structură combinată, de întreruptor, cu releu
termic şi siguranţe fuzibile. Acesta asigură şi o funcţie de protecţie
suplimentară, la apariţia unor curenţi de defect, prin circuitul legat la carcasa
motorului M1 şi la conductorul PE de protecţie prin legare la pământ.
Circuitul mai cuprinde ansamblul de priză şi fişă X1, utilizat frecvent în
industrie, pentru racordarea la reţea a receptoarelor mobile; soluţia reapare
40
Fig 3.3 Schema desfăşurată a montajului cu circuite de curent alternativ
şi de curent continuu.
41
şi în circuitul de c.c. (X2 şi X3), reprezentat în partea stângă a montajului.
De observat că, circuitul motorului de c.c., motorul M2 cu excitaţie
separată, are o parte de c.a., de la punctul de distribuţie, reprezentat de
ieşirea din separatorul Q1, până la redresorul-invertor G3 (convertor c.a.-
c.c., de patru cadrane) şi o parte de c.c., de la ieşirea din G3 şi până la
bornele receptorului M2.
Fiecare dintre mutatoarele G1 şi G3 sunt prevăzute cu dispozitive de
protecţie proprii. Pe schema desfăşurată (fig. 3.3) se mai observă
traductoarele de tensiune alternativă U4, U5, U6, de tensiune continuă U14,
precum şi de curent alternativ U1, U2, U3 şi de curent continuu U13; toate
aceste traductoare sunt de tip cu efect Hall, fiind prevăzute în cadrul
standului menţionat pentru monitorizarea mărimilor electrice, specifice.

3.2. Dimensionarea protecţiei receptoarelor

Pentru datele nominale ale receptoarelor, indicate în cadrul lucrării, se

efectuează dimensionarea protecţiei, alegându-se aparatele conform
variantei de echipare şi a tipurilor de aparate precizate de către
coordonatorul lucrării.
Se analizează echiparea reală a circuitului şi se compară cu
dimensionarea şi alegerea tocmai realizate. Se verifică pe aparatele din
schema reală reglajele efectuate la aparatele de protecţie.

3.3 Experimentări

Se montează trusa de măsură volt-amper-wattmetrică, înseriind-o în

circuit în locul baretelor P1, P2, P3 (fig. 3.3).
Se realizează punerea în funcţiune a motorului M1, cu utilizarea
circuitului indicat : prin cuplare directă sau prin intermediul convertorului
de frecvenţă G1. La cuplarea directă, protecţia nu trebuie să deconecteze în
regim de pornire.
Maşina electrică M1, în regim de motor, antrenează maşina de c.c.
M2, acestea având arborii cuplaţi printr-o cuplă mecanică.
Se conectează la reţea mutatorul G3, astfel încât maşina electrică M2
să funcţioneze ca generator, cu recuperarea energiei şi furnizarea acesteia
către reţea. Se realizează apoi încărcarea variabilă a motorului M1, până şi
chiar peste puterea nominală, aducând maşina în regim de suprasarcină. Se
urmăreşte modul de funcţionare a protecţiei.
42