26.11.

2024

MORFOLOGIA
- VERBUL –

Def.: Morfologia este acea disciplină gramaticală care studiază cuvântul înțeles ca parte
de vorbire, ca element folosit în comunicare.
Notă: Morfologia și sintaxa sunt cele două disclipline care alcătuiesc încă din antichitate gramatica unei limbi.

Cele aprox. 120.000 de cuvinte ale limbii române se clasifică în 10 tipuri de părți de vorbire:
 substantivul – denumește ceea ce, în sens larg, înțelegem prin obiecte;
 articolul – însoțește substantivul arătând în ce măsură vorbitorul cunoaște obiectul;
 adjectivul – exprimă însușiri ale obiectelor;
 numeralul – arată numărul obiectelor sau ordinea lor într-o înșiruire;
 pronumele – înlocuiește un substantiv;
 verbul – exprimă o acțiune;
 adverbul – exprimă o caracteristică sau o împrejurare a acțiunii;
 interjecția – imită sunete din mediul înconjurător;
 prepoziția și conjuncția – cuvinte de legătură.

Cele 10 părți de vorbire se împart în două categorii:

a) părți de vorbire flexibile – cele care își schimbă forma în timpul comunicării pentru a arăta
genul, numărul, timpul, modul, cazul etc.
Sunt flexibile: substantivul, articolul, adjectivul, numeralul, pronumele și verbul.
b) părți de vorbire neflexibile – cele care rămân neschimbate în timpul vorbirii.
Sunt neflexibile: adverbul, interjecția, prepoziția și conjuncția.

VERBUL

Def.: Verbul este partea de vorbire flexibilă care poate exprima:

- acțiunea ex.: a merge, a cânta, a construi, a mânca, a auzi etc.
- existența ex.: a exista, a se afla, a fi
- starea ex.: a se întrista, a se bucura, a plânge, a se plictisi etc.
- posesia ex.: a avea, a poseda, a deține etc.
- dorința ex.: a vrea, a dori, a spera, a intenționa etc.
- necesitatea ex.: a trebui, a necesita, a se impune etc.
Obs.: Deși verbul este asociat de cele mai multe ori cu o acțiune, se observă că el poate avea mult
mai multe sensuri.
 Dintre toate părțile de vorbire, verbul este cel mai important, deoarece, în calitate de
predicat, prezența lui în propoziție este obligatorie pentru însăși existența propoziției. În jurul
predicatului se organizează toate celelalte părți ale propoziției. De aceea, verbul poate fi considerat
un veritabil centru al comunicării.

Categoriile gramaticale ale verbului

Ca parte de vorbire flexibilă, verbul își schimbă forma după următoarele categorii
gramaticale:
 persoana;
 numărul;
 modul;
 timpul.

Persoana verbului
Persoana = forma pe care o ia verbul pentru a arăta cine face acțiunea.
Ținând cont de persoană, verbul are trei forme:
forma de persoana I - acțiunea este făcută de cel ce vorbește
forma de persoana a II-a - acțiunea este făcută persoana cu care se vorbește
forma de pers. a III-a - acțiunea este făcută de cel despre care se vorbește

Numărul verbului
Numărul = forma pe care o ia verbul pentru a arăta câți autori are acțiunea.
În funcție de număr, verbul are două tipuri de forme:
forma de singular - acțiunea are un singur autor
forma de plural - acțiunea are mai mulți autori

Modurile verbului
Modul = forma pe care o ia verbul pentru a arăta cum consideră vorbitorul acțiunea.
Prin formele sale, verbul exprimă acțiuni percepute diferit de către vorbitor, ca în exemplele
de mai jos:
 Tu mergi la Paris. (acț. reală, sigură)
 Tu ai merge la Paris. (acț. dorită, intenționată)
 Mergi la Paris, copile! (acț. poruncită, îndemnată)

Verbul are 8 forme modale, adică 8 modalități de a considera acțiunea, numite diferit:
  indicativul acțiunea reală, sigură
Eu merg la munte.
 conjunctivul acțiunea posibilă (nerealizată)
Mă gândesc să merg la munte.
 condițional-optativul acțiunea dorită sau dependentă de o condiție
Aș merge la munte, dacă va ninge.
 imperativul acțiunea înțeleasă ca poruncă, rugăminte, îndemn
Mergi la munte, te rog!
 infinitivul numele acțiunii (forma de dicționar a verbului)
A merge la munte este distractiv.
 participiul acțiunea suportată de un obiect
Drumul mers până la munte a fost lung.
 gerunziul acțiunea în desfășurare
Mergând la munte, m-am întâlnit cu voi.
 supin acțiunea ca scop
Am de mers până la munte săptămâna viitoare.

Formele modale ale verbului „a face”

indicativ: faci
conjunctiv: să faci
cond.-optativ: ai face
imperativ: fă!
infinitiv: a face
participiu: făcut
gerunziu: făcând
supin: de (pentru, la) făcut

Temă: Alegeți 15 verbe diferite și scrieți-le cele 8 forme modale, după modelul de mai sus.

Cele 8 forme modale se grupează în două categorii:

I. forme modale personale și predicative: indicativul, conjunctivul, condițional-optativul,
imperativul
 sunt forme care se schimbă după cele trei persoane (ex.: umblu, umbli, umblă)
predicat
 sunt forme la care verbul are în propoziție rolul de predicat (ex.: Eu umblu prin casă
după pisică.)
II. forme modale nepersonale și nepredicative: infinitivul, participiul, gerunziul, supinul
 sunt forme la care verbul nu arată persoana;
 sunt forme la care verbul nu poate îndeplini în propoziție rolul unui predicat (ex.: Am
pierdut vremea umblând prin casă după pisică.)
 Timpurile verbului
Timpul = forma pe care o ia verbul pentru a arăta când se petrece acțiunea în raport cu
momentul vorbirii.
Dintre cele 8 forme modale, doar 4 pot exprima timpuri diferite: indicativul (7 timpuri),
conjunctivul (2 timpuri), condițional-optativul (2 timpuri), infinitivul (2 timpuri).

Timpurile indicativului
Indicativul este cel mai folosit dintre modurile verbale, având în vedere că el exprimă o
acțiune reală, sigură. De aceea, în formularea acțiunii au fost create 7 nuanțe temporale diferite:
o prezentul timpuri ale prezentului
o imperfectul
o perfectul compus
o perfectul simplu timpuri ale trecutului
o mai mult ca perfectul
o viitorul timpuri ale viitorului
o viitorul anterior
Notă: În limbajul gramatical, cuvântul „perfect” este sinonim cu „trecut”

Verbele limbii române sunt grupate în 4 conjugări, care se recunosc după terminația
verbului la forma de dicționar (de infinitiv):
a) verbe de conjugarea I: toate verbele care la infinitiv au terminația -a
a crea, a dansa, a desena, a mânca, a picta, a spăla, a cânta, a curăța etc.
b) verbe de conjugarea a II-a: toate verbele care la infinitiv se termină cu diftongul -ea
a vrea, a bea, a putea, a plăcea, a părea, a apărea etc.
c) verbe de conjugarea a III-a: toate verbele care la infinitiv au terminația -e
a spune, a face, a trece, a alege, a merge, a scrie, a duce etc.
d) verbe de conjugarea a IV-a: toate verbele care se termină la infinitiv cu -i sau -î
a citi, a fi, a deveni, a dori, a iubi, a hotărî, a coborî, a omorî, a pârî etc.

1. Indicativul prezent - arată o acțiune care se petrece în momentul vorbirii.

ex.: Mama are (a avea) o haină de blană pe care o poartă (a purta) atunci când
vremea este (a fi) geroasă.
Formele verbelor la timpul prezent al indicativului sunt următoarele:

Conjug. I Conjug. a II-a Conjug. a III-a Conjugarea a IV-a

a cânta a bea a face a citi a coborî
 I sg. cânt beau fac citesc cobor
II sg. cânți bei faci citești cobori
III sg. cântă bea face citește coboară
I pl. cântăm bem facem citim coborâm
II pl. cântați beți faceți citiți coborâți
III pl. cântă beau fac citesc coboară
III sg. = III pl. I sg. = III pl. I sg. = III pl. I sg. = III pl. III sg. = III pl.

Atenție!
Indicativul prezent nu arată întotdeauna o acțiune făcută în momentul vorbirii. În anumite
contexte, el poate avea valoare de:
 viitor Ex.: El merge mâine cu noi la munte. Săptămâna viitoare am test la istorie.
 permanență (prezent continuu) - sugerează o acțiune permanentă
Ex.: Leul este un animal carnivor. Pătratul este o figură geometrică.

2. Indicativul imperfect - arată o acțiune începută înaintea vorbirii, dar neterminată

(aflată în desfășurare).
Ex.: Când veneam (a veni) spre școală, am observat un cățel care dormea (a dormi) într-o
curte de pe strada mea.
Formele de imperfect ale verbului sunt următoarele:

Conjug. I Conjug. a II-a Conjug. a III-a Conjugarea a IV-a

a cânta a bea a face a citi a coborî
I sg. cântam beam făceam citeam coboram
II sg. cântai beai făceai citeai coborai
III sg. cânta bea făcea citea cobora
I pl. cântam beam făceam citeam coboram
II pl. cântați beați făceați citeați coborați
III pl. cântau beau făceau citeau coborau
I sg. = I pl. I sg. = I pl. I sg. = I pl. I sg. = I pl. I sg. = I pl.
Atenție!
Conjugă corect verbele „a vrea” și „a voi” la imperfectul indicativului!!!!
a vrea: vream, vreai, vrea, vream, vreați, vreau (forme mai rar folosite)
a voi: voiam, voiai, voia, voiam, voiați, voiau (cele mai folosite forme, cele recomandate)
Sunt incorecte formele care combină cele două verbe: *vroiam, *vroiai, *vroia, *vroiam,
*vroiați, *vroiau !!!!
Temă: Conjugați 10 dintre verbele alese la tema cu formele modale la timpurile prezent și
imperfect, după modelul din tabelele de mai sus.