Cuprins
ascunde
Început
Proprietăți chimice
Model simplificat
Istoricul descoperirii ADN-ului
Note
Referințe
Legături externe
Vezi și
ADN
164 limbi
Articol
Discuție
Lectură
Modificare
Modificare sursă
Istoric
Unelte
Aspect
ascunde
Text
Mic
Standard
Mare
Lățime
Standard
Lat
Culoare (beta)
Automat
Luminos
Întunecat
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol sau această secțiune
are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în
vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care
le conține.
ADN
Pentru alte sensuri, vedeți ADN (dezambiguizare).
ADN este prescurtarea de la acidul
dezoxiribonucleic (în engleză: deoxyribonucleic acid, DNA). Acesta este
format din molecule organice dintre cele mai complexe. Substanța se
găsește în fiecare celulă a ființelor vii și este esențială pentru identitatea
oricărui organism, de la Euglena viridis, mica ființă unicelulară aflată la
granița dintre plante și animale, și până la Homo sapiens sapiens, omul
contemporan.
Proprietăți chimice
[modificare | modificare sursă]
Din punct de vedere chimic, ADN-ul este un acid nucleic. Este o
polinucleotidă, adică un compus în structura căruia se repetă un set limitat
de macromolecule numite nucleotide; în acest sens, el este definit ca fiind
un „copolimer statistic”:
un „copolimer” este un polimer în compoziția căruia se repetă mai
multe „motive” (monomeri); în cazul ADN-ului, monomerii sunt
nucleotidele.
iar „statistic” înseamnă că monomerii se repetă de manieră aleatorie
în lanțul polimer, fără ca ei să fie dispuși alternativ sau după oricare
alt aranjament repetitiv (așa cum se întâmplă, de exemplu, în etilen-
acetatul de vinil (EVA) sau în acronitril-butadien-stiren (ABS).
Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o
macromoleculă organică (o N-glicozidă) compusă (prin policondensare)
din:
o glucidă (mai exact o monozaharidă) de tipul „pentoză” (în formă
furanozică)
o bază azotată heterociclică („inel” sau „ciclu” aromatic în 5 atomi)
de tipul pirimidinei, sau o variantă a acesteia condensată cu inelul
imidazolic, numită purină
și un rest de acid fosforic (esterificat cu unul din hidroxilii pentozei),
adică un „grup fosfat”.[A]
Pentozele care intră în structura ADN-ului sunt D-2-dezoxiriboza (pentru
acidul nucleic tip ADN) sau D-riboza (pentru acidul nucleic tip ARN).[B] Două
dintre bazele heterociclice azotate ale ADN-ului sunt purinice
(adenina și guanina), iar celelalte două sunt pirimidinice
(citozina și timina). În ARN uracilul înlocuiește timina. În cadrul elicei
caracteristice, în formă de scară spiralată, resturile pirimidinice ale
monomerului sunt orientate spre interior, formând cu resturile purinice ale
celuilalt monomer „treapta” scării, în timp ce pentozele formează brațele
acesteia, de la o dublă unitate la alta (adică de la un cuplu purinic-
pirimidinic la următorul), legătura fiind realizată de grupările fosfat (prin
atomii lor de oxigen). Legăturile dintre resturile de purine și pirimidine sunt
de natură moleculară și nu chimică, ele fiind legături de hidrogen.
Replicarea ADN-ului
Model simplificat
[modificare | modificare sursă]
O formă simplificată de reprezentare a ADN-ului:
ADN-ul este „rețeta” necesară sintezei de proteine, molecule
organice esențiale pentru organismele vii;
O moleculă de ADN conține zone numite gene, zone fără funcție,
precum și zone cu un rol încă necunoscut;
Acidul dezoxiribonucleic are o structură de elice dublă. „Scara” este
alcătuită din două lanțuri organice elastice ce sunt conectate prin
„treptele” realizate de legăturile de hidrogen.
„Treptele” sunt de fapt de doar patru feluri, unind perechi
de baze azotate, ce pot fi patru tipuri diferite de molecule
organice, adenină (notată A), citozină (C), guanină (G) și timină (T);
Cele patru baze (A, C, T și G) nu se pot combina decât într-un
anumit mod, și anume: adenina doar cu timina (A + T sau T + A),
și citozina doar cu guanina (G + C sau C + G); cu alte cuvinte, o
bază de tip A, în orice parte a lanțului s-ar afla ea, nu se poate
combina decât cu o bază de tip T, și invers; în mod similar, G nu se
poate combina decât cu C, și invers;
Ordinea contează: A + T nu este același lucru cu T + A; vezi codul
genetic care e preluat de la ARN.
Având în vedere că orice bază se poate combina într-un singur fel,
pentru notație se poate alege prin convenție doar o catenă a dublei
elici (secvența celeilalte catene rezultă din regulile de combinare);
Secvența de baze este forma canonică a informației, altfel spus,
pentru a descrie în mod complet o secvență ADN nu este nevoie de
nimic altceva;
Duplicarea moleculei de ADN este posibilă prin „desfacerea”
secvenței „de-a lungul” ei (se dezintegrează „treptele”) prin
acțiunea unor proteine; cele două catene rezultante sunt copiate de
un complex proteic numit ADN-polimerază. Cum fiecare bază de pe
catena inițială nu se poate combina decât cu perechea ei
predeterminată, rezultatul final constă din două secvențe ADN
identice, în afară de cazul în care apar unele erori ce determină
mutațiile genetice;
Trei perechi de baze azotate formează în mod normal un „codon”.
Acesta codifică un aminoacid. Mai mulți codoni la un loc codifică o
proteină.
Mutațiile nu sunt altceva decât imperfecțiuni în procesul de sinteză a
ADN-ului: o bază este în mod accidental ignorată („sărită”),
introdusă sau copiată imperfect, sau lanțul este tăiat prea devreme
sau i se adaugă baze la capete; aceste „operații” de bază generează
toate mutațiile posibile.
Mutațiile genetice sunt practic o alterare a unei părți din informația
din molecula ADN. Este suficient ca, de exemplu, să se șteargă doar
o pereche de baze azotate dintr-o genă, pentru ca toată funcția
genei să fie abolită. Dacă este ștearsă o pereche de baze azotate,
codonul din care făcea parte aceasta va codifica alt aminoacid, care
va codifica altă proteină, fapt ce, în cele din urmă (așa se întâmplă
probabil cel mai adesea, însă nu în mod obligatoriu), poate să-i
altereze acesteia din urmă funcția biologică. Mutațiile pot avea trei
feluri de efecte: negative, pozitive sau neutre (nu influențează
funcțiile nici în bine, nici în rău).
Aceste mutații sunt provocate fie de așa numiții factori mutageni
(radiațiile cosmice, substanțe chimice ș.a.), fie de imperfecta
fidelitate a sintezei enzimatice (ADN-polimeraza) a ADN-ului.
Mutațiile genetice pot fi și induse intenționat de către specialiști.
ADN-ul se găsește practic în orice celulă (excepții: hematiile
(eritrocitele) și celulele (fibrele) cristalinului ocular sunt celule care
nu devin funcționale decât după ce pierd (prin expulzare, ejecție)
nucleul (și alte organite), moment în care însă încetează să mai
răspundă la criteriile care definesc o celulă vie (pentru că nu se mai
pot nici divide, nici întreține ("repara") structural vorbind):
de la organisme unicelulare cum ar fi bacteriile sau
protozoarele,
până la organismele pluricelulare (fungi, vegetale sau
animale),
precum și în structura internă a unor virusuri.
Structura ADN-ului este unică nu numai pentru o specie anume ci și
pentru orice individ al oricărei specii animale sau vegetale.
La om ADN-ul conține circa 3,27 miliarde de perechi de baze (3,27
miliarde de „trepte” între catenele elicoidale ale dublei spirale).
Cantitatea de ADN conținută în celule (numită uneori și patrimoniu
genetic) nu este corelată cu complexitatea organismului. Astfel, de
exemplu, există specii mai puțin „complexe” decât omul, dar cu un
patrimoniu genetic mai bogat cantitativ decât cel al omului.
Istoricul descoperirii ADN-ului
[modificare | modificare sursă]
Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni
este nepotrivit pentru o enciclopedie.
Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera
modificările necesare în pagina de discuție.
Acest articol a fost etichetat în septembrie 2022.
Structura ADN-ului a fost decodificată în 1953. Americanul James D.
Watson și britanicul Francis Crick sunt considerați drept primii care au
descifrat structura de dublă spirală a ADN-ului. Conform propriilor afirmații,
saltul calitativ al descifrării „secretului vieții” s-ar fi produs în ziua de 23
februarie 1953.
Aflați în competiție contra cronometru cu alte echipe, mult mai celebre și
mult mai bine dotate, așa cum a fost cea a chimistului american Linus
Pauling, laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1954, aparentul „cuplu
ciudat” a învins tocmai datorită orizontului lor intelectual foarte larg în
care operau, a solidei și universalei lor pregătiri interdisciplinare precum și
a minților lor flexibile și deschise oricărei ipoteze confirmabile de către
realitate[necesită citare], dar și datorită datelor de primă calitate furnizate
comunității în premieră de Rosalind Franklin, asta deși, motivați probabil
de sexism[1], Watson și Crick vor aminti în articolul lor din Nature de
autorul celebrei "fotografii 51" în ultima poziție și doar înainte de "și alții".
[2][3]
.
Este demn de remarcat faptul că impecabilele imagini luate unor molecule
„iluminate” prin difracția razelor X de către Rosalind Franklin[4], specialistă
în fotografii de difracție create cu raze X, l-a făcut pe Watson și Crick să
întrevadă structura de dublă elice a ADN-ului. Colegul acesteia, Maurice
Wilkins, a contribuit de asemenea decisiv la luarea unor fotografii
edificatoare.
Din păcate Franklin a murit de cancer în 1958, în vârstă de numai 37 de
ani, probabil din cauza prea intensei iradieri. Cum premiul Nobel nu se
conferă post-mortem, în 1962 doar Watson, Crick și Wilkins au fost
răsplătiți cu aceasta prestigioasă cunună de lauri științifică, mult dorită de
către toți savanții din lume.
Note
[modificare | modificare sursă]
A
Covic, Ștefănescu, Sandovici (2004), p. 19[5]
Covic, Ștefănescu, Sandovici (2004), p. 19[5]
B
Referințe
[modificare | modificare sursă]
1. ^ Just before Dr Franklin was to leave King's College, Dr Wilkins
wrote to the Cambridge scientists that "the smoke of witchcraft will
soon be getting out of our eyes". Explaining the situation to BBC
News, Nature's commissioning editor Sara Abdullah said it added to
"the canon of awful things said about [Dr Franklin]". "I think 'sexist'
is what we are groping around for. "Obviously, this is a different
time, it's 1953. There was personal tension; she was very unusual in
being a leading woman in science at that time. - 'Lost' letters show
strain between DNA pioneers, Katia Moskvitch (Science reporter,
BBC News, 29 September 2010) [Link]
environment-11438569
2. ^ In early 1953, Maurice Wilkins showed James Watson the famous
"Photograph 51". It was the crucial X-ray image of DNA made by Dr
Franklin in the previous months, and it helped the two Cambridge
biologists to develop the historic - and correct - double-helix model. -
'Lost' letters show strain between DNA pioneers, Katia Moskvitch
(Science reporter, BBC News, 29 September
2010) [Link]
3. ^ Francis Crick (PDF) (în engleză), Profiles in Science
4. ^ Ardell, David, Rosalind Franklin (1920 - 1958)
5. ^ a b Covic, M., Ștefănescu D., Sandovici I. (2004), Genetică
Medicală, Ed. Polirom, București
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Cât de mult este modificat ADN-ul de mediul de viață , 3 martie
2012, Andrada Floria, Adevărul
De ce suntem unici?, 31 iulie 2007, Crenguta Nicolae, Descoperă
Elicea vieții - cea mai mare descoperire științifică a secolului XX , 30
ianuarie 2013, Mihaela Stănescu, Descoperă
Vezi și
[modificare | modificare sursă]
Proiectul Genomului Uman
de]
ică
t
Cromozom · ADN · Nucleotidă · ARN · Genom
e
ri Clasică · Conservare · Ecologică · Imunogenetică · Moleculară · Populațiilor · Cantitativă
Epigenetică · Genetician · Genomică · Cod genetic · Genetică medicală · Evoluție
moleculară · Genetică inversă · Inginerie genetică · Diversitate genetică · Ereditate · Monitor
genetică · Aberație cromozomală
BNE: XX527602
BNF: cb119649178 (data)
GND: 4070512-2
ol de
tate
LCCN: sh85037008
NDL: 00561484
NKC: ph116977
Categorii:
Acronime de trei litere
Biologie celulară
Biologie moleculară
Genetică
ADN
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 20 februarie 2025, ora
19:53.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire
și distribuire în condiții identice; pot exista și cl