Curs Genetica Medicala

Patologia multifactoriala, epigenetica si

mitocondriala [Link].
Viorica Radoi

Clasificarea bolilor genetice

• Identificarea importantei factorilor genetici in etiologia bolilor umane
a dus la clasificarea acestora in :
I. Boli provocate exclusiv de factori de mediu,
negenetice [Link] multifactoriale
[Link] genetice (monogenice si cromozomiale, mitocondriale) si
epigenetice
Generalitati
• Bolile comune sunt cauze de morbiditate și mortalitate prematură
care apar la aproximativ doi din fiecare trei indivizi în cursul vieții • O
mare parte din aceste boli sunt cu agregare familială- cazurile tind sa
se grupeze mai frecvent la rudele indivizilor afectați comparativ cu
populația generală.
• Transmiterea lor nu urmează în general unul din modelele
mendeliene observate în defectele datorate unei singure gene
Frecventa bolilor genetice
Tip de afectiune Incidenta la nastere/1000 Prevalenta la 25 ani/1000 Prevalenta in populatia generala
/1000
Boli cromozomiale 7 1,8 3,8

Boli monogenice 50 3,6 20

Boli multifactoriale ~50 ~50 ~600

Multifactorial
2 componente
- genetica ( de regula poligenica) confera predispozitie/susceptibilitate
catre o anumita afectiune
- de mediu (interventia factorilor de mediu poate determina
transformarea predispozitiei in boala
Interactiunea dintre genele implicate in stabilirea unui caracter
multifactorial se numeste EPISTAZIE
Trasaturi / caractere
multifactoriale/poligenice
• Inaltime
• Greutate
• Culoarea pielii

Fenotipul poligenic este determinat de expresia mai multor gene

(situate in loci diferiti) fiecare gena exercitand un efect aditiv (efectele
genelor sunt cumulative), nu exista rapoarte de dominanta /
recesivitate.
Exemple de afectiuni multifactoriale :
malformatii congenitale
-Defecte de tub neural
-Despicatura labiopalatina
-Stenoza pilorica
- Displazie congenitala de sold
boli comune ale adultului
-Astm
-Schizofrenie
-Diabet zaharat
-Hipertensiunea arteriala
-Boli cardiace comune
-Obezitatea

Heritabilitate
 • Heritabilitatea unui caracter reprezinta proportia influentei factorilor
genetici din determinantii caracterului respectiv
Exemple Heritabilitate
schizofrenie 85%
astm 80%
stenoza pilorica 75%
BIC 65%
HTAE 60%
spina bifida 60%
DZ 40%

Obezitatea
• Afecteaza 5-15% din populatie,
caracterizata prin cresterea masei de
 tesut adipos si un IMC
(G/inaltime2)>30%.
• Un rol major il are sistemul
hipotalamus - leptina - melanocortina
• In formele comune de obezitate au fost
identificate (prin studii genomice de
tip GWAS - genome wide association
study) peste 400 variante alelice a 127
gene implicate in producerea
obezitatii.
• 22 par a avea un rol important in
etiologia afectiunii
Obezitatea
gene care codifica pentru
• leptina,
• transportor de leptina,
• receptori de leptina,
• neuropeptidul Y,
• receptorul pentru melanocortina 4
(MCR4), cea mai frecvent implicata •
ghrelina
• gena FTO (fat mass and obesity,
situata pe cromozomul 16q12.2, care
controleaza expresia altor gene
hipotalamice implicate in aportul
alimentar).
Cancerul – boala multifactoriala
• Etiologia bolii canceroase este
multifactoriala, implicand factori de
mediu/stil de viata (fumat, dieta,
cancerigeni chimici, infectii virale etc) care
produc mutatii somatice precum si factori
genetici care determina predispozitia catre
 anumite forme de cancer.
• Peste 80% dintre formele de cancer se
produc sporadic insa exista si o agregare
familiala pentru anumite tipuri de cancer
(de san, colon etc) in aceste familii riscul de
recurenta fiind de 2-3 ori mai mare decat in
populatia generala.
Boala Alzheimer
• Cea mai frecventa cauza de
dementa la persoanele >70 ani •
Heterogenicitate genetica
• 25% dintre cazuri sunt familiale :
- BA cu debut precoce (sub 60 de
ani)
- BA cu debut tardiv (peste 65 ani)

• 10% dintre forme au transmitere AD, 90% fiind multifactoriale.

Boala Alzheimer cu debut precoce
• 13% au transmitere AD
• Produse de mutatii in diferite gene:
- BA de tip 1 – mutatii in gena APP (proteina precursoare beta a
amiloidului)
- BA de tip 3 – mutatii in gena PSEN1 (presenilina 1)
- BA de tip 4 – mutatii in gena PSEN2 (presenilina 2)
 Boala Alzheimer cu debut tardiv
• BA tip 2 se asociaza cu alela ε4 a genei APOE care codifica pentru o
molecula chaperone implicata in depozitarea b-amiloidului si
fosforilarea proteinei TAU
• Majoritatea cazurilor de BA sunt sporadice cu determinism
multifactorial:
- Varsta
- Predispozitie genetica (alte gene: APOJ, TOMM40, SORL1, MAPT)
- Expunerea la anumiti agenti de mediu – traumatisme craniene,
virusuri, toxine, colesterol crescut, anestezice generale, deficit
estrogenic
Diabet Zaharat – boala multifactoriala
• Reprezinta un grup heterogen de
afectiuni caracterizate prin
hiperglicemie cronica, afectand 6-
7% din populatie.
• DZ are o etiologie complexa,
multifactoriala implicand atat
factori genetici cat si actiunea
factorilor de mediu/ stil de viata.
• Mediu – orice determina HTA,
cresterea trigliceridelor, diabet
gestational, consum de alcool/
grasimi, sedentarism, obezitate,
varsta.
2 tipuri de DZ
• DZ tip 1 (insulino -dependent) - deficit complet de insulina, agregare
 familiala crescuta, avand astfel o componenta genetica certa - fiind
identificati peste 20 de loci responsabil pentru predispozitie, dintre
care 2 loci majori de susceptibilitate IDDM1 si IDDM2
• DZ tip 2 (insulino-independent) afecteaza 11% din populatia tarilor
dezvoltate este determinat de secretia inadecvata de insulina si de
rezistenta la actiunea insulinei.
• Exista forme rare, monogenice de DZ tip2 si forme multifactoriale.
Gene implicate GCK(glucokinaza), HNF4A ( factor de transcriptie
hepatica ce stimuleaza celulele beta pancreatice), PPAR- gamma, INS
(gena pentru insulina)
Malformatii congenitale
• Afectiuni multifactoriale, avand in vedere agregarea familiala
- Defecte de tub neural
- Despicatura labiopalatina
- Stenoza pilorica
- Displazie congenitala de sold
Patologia epigenetica
epigenetica reprezinta studiul unor modificari potential ereditare in
expresia genei FARA modificari in genotip (la nivelul ADN) •
Modificarile eigenetice sunt responsabile pentru multe dintre
afectiunile umane (SPW, [Link], cancere etc)
• Modificarile epigenetice pot fi influentate de varsta, mediu/stil de
viata, boli etc
• Expunerea mamei la factori (dieta, toxine, hormoni etc.) implica
expunerea concomitenta a trei generatii; modificarile epigenetice la
nivelul gametilor mamei se vor transmite la fiica (prima generatie), iar
 fiica- prin celulele sale germinale primordiale, la a doua generatie.

Sindromul Angelman
• Este un sindrom genetic complex, care
afecteaza primar sistemul nervos.
• Are o incidenta de 1:20000 de nou- nascuti. •
A fost descris de pediatrul englez Henry
Angelman, in 1965, observand cativa copii cu
trasaturi asemanatoare.
• Initial a denumit afectiunea “happy puppet
syndrome” inspirat fiind de o pictura a unui
pictor italian Francesco Caroto “Boy with a
puppet”

• [Link]
• [Link]
syndrome/
• intarziere globala in dezvoltare
• intarziere severa de limbaj
• ataxie
• crize convulsive
• microcefalie
• dismorfism facial caracteristic

• personalitate vesela,zambetfrecvent(fara motiv), miscari repetitive, hiperactivitate, lipsa de atentie, fascinatie fata de apa.
• tulburari de somn
 Sindromul Angelman - modificari genetice
[Link] in gena UBE3A.
In mod normal, in anumite
regiuni ale sistemului nervos,
este activa doar copia materna a
genei (imprinting) in 11% dintre
cazuri
[Link] ale unui fragment de pe
cromozomul 15 matern - 70%
dintre cazuri
[Link] uniparentala -
mostenirea ambilor cromozomi
15 de la tata
Cele mai multe cazuri
sunt de novo.
Sindromul Prader - Willi
• Este un sindrom genetic determinat de absenta
copiilor paterne ale genelor din regiunea amprentata
(imprinting) 15q11.2-q13.
• Are o incidenta medie de 1: 20000 de nou nascuti.
Sindrom Prader - Willi
• Hipotonia este semnul clinic major in perioada prenatala si neonatala
insa diminua ulterior ca severitate.
• Dupa varsta de 1 an apare hiperfagia si cresterea rapida in greutate cu
obezitate de tip central.
• Statura mica
• Acromicrie (maini si picioare mici)
• Dificultati de invatare
• Retard mental moderat cu tulburari comportamentale •
Hipogonadism (hipoplazie genitala, deficit de sexualizare secundara
postpubertar)
Criterii majore de diagnostic SPW
• Hipotonie neonatala si infantila
• Dificultati de alimentare in perioada de sugar •
Crestere rapida si excesiva a greutatii intre 1-6 ani •
Dismorfism facial
• Hipogonadism
 • Retard global al dezvoltarii
• Hiperfagie
Genetica in SPW
• in regiunea amprentata de pe cromozomul 15 unele
gene au functionala doar copia prezenta de la tata.
• 70% dintre cazurile de SPW apar prin deletia unui
segment de pe cromozomul 15 patern (copiile de pe
cromozomul matern sunt inactive).
• 25% dintre cazuri au disomie uniparentala (ambii
cromozomi 15 sunt de la mama)
• Trasaturile clinice ale SPW apar ca rezultat al
pierderii functiei unor gene de pe cromozomul 15-
unele dintre ele codificand pentru molecule mici de
snoARN (small nucleolar ARN)- cu rol in reglarea
expresiei altor gene.
Cele mai multe cazuri apar “ de novo”
 Sindrom Beckwith - Wiedemann
• Sindrom genetic caracterizat prin crestere
exagerata, copiii cu SBW fiind macrosomi
la nastere, pastrand o inaltime mai mare
decat media pe toata perioada copilariei. •
Incidenta 1:13 700
Clinic
• Cresterea exagerata tinde sa incetineasca
in jurul varstei de 8 ani, astfel incat
adultii cu Beckwith - Wiedemann nu
sunt, de
regula mai inalti decat media.
• Uneori se remarca o hemihipertrofie/
hemihiperplazie care devine mai putin
aparenta pe masura ce inainteaza in
 varsta.

Alte semne clinice:

• omfalocel
• hernie ombilicala
• macroglosie (care afecteaza respiratia, inghititul sau
vorbitul)
• visceromegalie
• hipoglicemie in copilarie
• anomalii renale
Complicatii - risc de dezvoltare a unor tumori
maligne sau benigne, in mod particular tumora Wilms
si hepatoblastom.
Tumorile apar in copilarie la aproximativ 10%
dintre cazurile de SBW.
Speranta de viata e normala
 Sindromul Beckwith- Wiedemann - genetica

• Anomalii de metilare (proces prin care se

marcheaza copia materna sau paterna a
unei
gene in timpul gametogenezei).
• Se asociaza cu modificari in regiunea ADN
a cromozomului 11 numita centru de
imprinting (ICs) - care controleaza
metilarea unor gene implicate in controlul
cresterii - CDKN1C, H19, IGF2,
KCNQ1OT1.
• Anomaliile de metilare ale acestor gene duc
la cresterea exagerata caracteristica SBW.

Sindromul Beckwith- Wiedemann - genetica

 • 20% dintre cazurile de SBW sunt determinate de disomii uniparentale (UPD) -
care apare precoce in dezvoltarea embrionara si afecteaza doar o parte dintre
celule (mozaicism).
• Mai rar, SBW poate fi determinat de mutatii in gena CDKN1C. • 1% dintre
pacienti au rearanjamente cromozomiale (translocatii, duplicatii, deletii) care
implica material genetic de pe cromozomul 11 producand modificari in
reglarea genelor din regiunea specifica.
• 85% dintre cazuri sunt de novo si unice in familie.
• Parintii unui copil cu SBW au risc de recurenta in functie de cauza genetica
care a dus la aparitia fenotipului BW.
Sindromul Silver - Russell
• Este un sindrom genetic caracterizat printr-o tulburare de crestere - retard de
crestere cu debut prenatal.
• Incidenta: 1:100.000
• Copiii afectati au greutate mica la nastere si falimentul cresterii in evolutia
 ulterioara.
• Alte manifestari : apetit modificat, hipoglicemie, dificultati de alimentatie,
statura mica
• Adultii cu sindrom Silver - Russell au inaltime mica (barbatii ~ 150 cm si
femeile ~140 cm).
• Dismorfism facial caracteristic : facies mic, triunghiular, frunte proeminenta,
comisurile bucale orientate in jos si in afara.
• Alte semne : clinodactilie, asimetrie corporala, anomalii ale sistemului
digestiv.

Silver Russel
Sindrom Silver- Russell - genetica
• Cauzele genetice ale sindromului Silver -
 Russell sunt complexe, cele mai multe fiind
modificari ale genelor care controleaza
cresterea.
• Gene implicate in aparitia fenotipului Silver -
Russell au fost gasite pe cromozomul 7 si 11,
gene care sunt cu imprinting genetic prin
metilare in timpul gametogenezei, in 1/3
dintre cazurile de SSR.
• Genele H19 si IGF2 - pe cromozomul 11 si
disomie uniparentala a cromozomului 7 in 7-
10% dintre cazurile de Silver - Russell.
• In 40 % cauza este necunoscuta.
• Cele mai multe cazuri sunt sporadice, insa in
unele familiii este recurent, avand pattern
de transmitere A.D si A.R.

Epigenetica in cancer
• Mecanismele epigenetice
actioneaza prin accesibilizarea
 regiunilor cromatinice pentru rol atat cauzativ in cancer cat
reglatorii transcriptionali. si implicatii terapeutice.
• Metilarea ADN, modificarea • Au fost dezvoltate molecule care
histonelor, remodelarea actioneaza tintit asupra
nucleosomilor si moleculele de reglatorilor cromatinei, 3
ARN netranslatat care regleaza dintre ele (tintind DNMTs,
numeroase procese biologice HDACs si JAK2) au primit
fundamentale pentru aprobarea FDA.
oncogeneza.

• Modificarile epigenetice au
Modificari epigenetice in
cancer • Metilarea reziduurilor citozinice din
dinucleotidele
CpG (prezente la 60-70% dintre promotorii genelor umane) este cea mai cunoscuta
modificare a cromatinei.
• Hipometilarea globala este comun observata in celulele maligne

• Metilarea insulelor CpG are un rol important in reglarea transcriptionala si este

alterata in timpul procesului de transformare maligna. Hipermetilarea promotorilor
genelor influenteaza nu doar expresia genelor respective ci si expresia a variate
tipuri de ARN noncodant cu rol in transformarea maligna.
Modificari histonice in cancere
activarea sau reprimarea expresiei
• Histonele care intra in componenta genice in functie de tipul modificarii si
nucleozomului contin un domeniu C de reziduul modificat.
• Exista interactiuni intre aparatul de metilare a ADN si
enzimele implicate in modificarea histonelor,
terminal si un capat N- terminal. • evidentiind astfel complexitatea reglarii epigenetice
Acest capat N - terminal poate suferi a activitatii genice care determina si mentin
numeroase modificari(metilare, identitatea celulara si functiile acestora.
• Metilarea ADN care determina silentierea genelor
acetilare, ubiquitinare, sumoilare, supresor tumoral in cancer implica modificari
fosforilare etc), modificari ce regleaza specifice in pozitionarea nucleozomilor.
ciclul celular, transcriptia, replicarea, • Reactivarea acestor gene silentiate in mod aberant in
procese de reparare. cancere prin folosirea unor inhibitori de ADN metil
transferaza se insoteste de eliberarea zonelor
• Spre deosebire de metilarea ADN, promotor din nucleozom.
modificarile histonice pot produce
Modificari epigenetice in cancer

Modificari ale miARN in cancer

• miARN regleaza activitatea genelor implicate in controlul transcriptional, proliferarea celulara si apoptoza.
• miARN poate functiona atat ca supresor tumoral cat si ca oncogena, depinzand de gena a carei activitate o regleaza.
• miARN – molecula mica de ARN (20-22 nucleotide)
• miARN – biomarker pentru tumorigeneza si evolutie tumorala

• Multe tipuri de miARN care au ca tinta gene care stimuleaza cresterea si

proliferarea celulara au expresie scazuta in cancere.
• Avand in vedere ca inhibarea miARN cu functie de represor tumoral este
reversibila- aceste tipuri de miARN pot fi tinta unor agenti terapeuticispecifici.
• Modificari in expresia miARN apar prin mecanisme diverse – anomalii
cromozomiale, modificari ale factorilor de transcriptie etc
Terapia epigenetica in cancer
• Urmareste restaurarea
epigenomului normal.
• Au fost descoperite
numeroase terapii
epigenetice care pot
modifica metilarea ADN si
alterarile histonelor aparute
in cancer.
• Inhibitorii metilarii ADN au
fost primii propusi
• Acesti analogi nucleotidici se
incorporeaza in catena ADN
a celulelor tumorale cu
inmultire rapida si blocheaza
metilarea.
Terapia epigenetica in cancer
• Determina astfel inhibarea cresterii si proliferarii celulare tumorale
prin activarea genelor supresor tumoral (aberant silentiate in cancer). •
Aceasta silentiere aberanta se asociaza concomitent cu dezacetilarea
histonelor.
• Restabilirea pattern-ului normal de acetilare prin tratament cu
inhibitori ai dezacetilazelor - are efect antitumorigen prin blocarea
cresterii si proliferarii celulare, declansarea apoptozei.
• Au fost introduse molecule de miARN de sinteza cu efect de supresor
tumoral care duc la represia selectiva a unor oncogene in anumite
tipuri tumorale.
Patologia mitocondriala
Generalitati
• Bolile mitocondriale reprezinta un grup heterogen de afectiuni clinice
 care apar ca urmare a disfunctiilor mitocondriale
• Pot fi determinate de mutatii in genomul mitocondrial sau in cel
nuclear
• Pot imbraca multe forme clinice, depinzand de severitatea bolii si de
localizare
• Pot fi prezente la orice varsta, cu orice combinatie de simptome si cu
orice pattern de transmitere ereditara
Patologia mitocondriala
• Pentru “confectionarea” unei mitocondrii sunt necesare aproximativ 3000
gene
• ADN mitocondrial contine doar 37 dintre acestea, restul fiind continute in
ADN nuclear, proteinele rezultate fiind transportate catre mitocondrii. •
Doar 3% dintre genele care codifica pentru mitocondrii sunt responsabile
pentru producerea de ATP (energie), restul fiind implicate in alte functii
celulare dependente de specializarea celulei in care se afla.
Patologia mitocondriala
• Bolile mitocondriale sunt rezultatul unor mutatii spontane sau
dobandite din ADNmt sau ADN nuclear care determina alterarea
diferitelor functii mitocondriale in diferite tesuturi (apar astfel sute de
boli diferite ca si manifestari clinice).
• Fiecare afectiune determina un spectru de manifestari clinice extrem
de heterogene.
• O caracteristica a bolilor mitocondriale este aceea ca mutatii identice in
ADNmt pot sa produca manifestari diferite.
Patologia mitocondriala
 • Genocopiile sunt afectiuni care sunt determinate de aceeasi mutatie dar
sunt diferite din punct de vedere al manifestarilor fenotipice.

• Fenocopiile - diferite mutatii in ADNmt pot duce la manifestari clinice

similare.

• Bolile mitocondriale au o incidenta cumulata de 1:4000 de indivizi.

Patologia mitocondriala - manifestari clinice
crize convulsive
• crestere deficitara •
• tulburari din
slabiciune musculara • spectru autist
tulburari neurologice •
• tulburari vizuale,
auditive • diabet zaharat
• intarziere in dezvoltare • risc crescut de
• tulburari de invatare infectii • disfunctii
• afectare multiorganica tiroidiene
(ficat, rinichi, cord etc)
Bolile mitocondriale
• Mutatiile in ADN nuclear pot fi transmise in maniera autozomal
dominanta sau recesiva, in timp ce mutatiile mitocondriale se
transmit exclusiv pe cale materna
• Diagnosticul bolilor mitocondriale se realizeaza prin :
• examen fizic
• istoric familial (mod de transmitere)
• teste biochimice si histologice (biopsii musculare)
• teste moleculare pentru identificarea mutatiilor
Consilierea genetica in bolile mitocondriale
• Mutatii nucleare – transmitere
mendeliana
• Mutatii mitocondriale – sporadice
• Daca se transmit pe linie materna,
nu toti descendentii vor fi afectati
• Severitate variabila, dificil de
prezis
• Diagnosticul prenatal nu e fezabil
Exemple boli
mitocondriale
dehidrogenaza
• Sindromul Leigh - caracterizat • Sindromul MERRF - caracterizat
prin anomalii structural prin mioclonus, crize convulsive,
simetrice cerebrale, cerebelare si ataxie cerebelara, miopatie,
la nivelul ganglionilor bazali, atrofie optica, surditate
bilaterale ; nivel de acid lactic bilaterala, neuropatie periferica
crescut; • Este determinat de mutatii in
• poate fi cauzat de mutatii NARP, genele mitocondriale MT- TK (in
mutatii care determina deficit de peste 80% dintre cazuri), MT TL1,
complex 1, deficit de citocrom MT-TH, MT-TS1.
oxidaza, deficit de piruvat
Definitie
• Screening –ul populational al bolilor genetice
se defineste ca “ identificarea prezumtiva a unei boli sau a unui
defect genetic nerecunoscut clinic, prin aplicarea unor proceduri ce
pot fi realizate rapid si ieftin in scopul sortarii persoanelor apparent
sanatoase care probabil au boala de cele care probabil nu au boala”
(Mausner si Bahn, 1974)
Profilaxia primara
• Profilaxia primară a bolilor genetice urmăreşte evitarea apariţiei
acestor afecţiuni şi se realizează prin două mari direcţii de
acţiune:

(1) Prevenirea apariţiei (producerii) şi/sau transmiterii (propagării)

mutaţiilor.
(2) Prevenirea apariţiei bolii la persoanele cu predispoziţie
genetică
Prevenirea aparitiei si /sau propagarii mutatiilor

• Cunoaşterea şi evitarea agenţilor mutageni din mediu ar

putea preveni producerea unor mutaţii.
• Contracepţia şi/sau fecundarea in vitro.
• Reducerea vârstei reproductive sub 35-38 de ani la femei şi 45
de ani la bărbaţi
• Transmiterea mutaţiilor la descendenţi ar putea fi influenţată
prin: ✓ diagnosticul presimptomatic al purtătorilor de mutaţii
dominante, ✓ depistarea heterozigoţilor,
✓evitarea căsătoriilor consanguine
✓acordarea sfatului genetic.
Profilaxia secundară
Presupune depistarea precoce a bolii şi/sau evitarea complicaţiilor sale

(1) Prevenirea naşterii unui copil cu genotip anormal – în cuplurile

cu risc genetic crescut

(2) Prevenirea manifestărilor bolilor genetice sau ale complicaţiilor lor

la un copil născut cu o boală genetică
Screeningulsi diagnosticul prenatal
• Screeningul prenatal se realizează de obicei la 12 săptămâni de
gestaţie (mai rar în trimestrul II, la 16 săptămâni) – dozând
 concentraţia unor markeri biochimici în serul matern, care se modifică
semnificativ în sarcinile cu fetuşi prezentând defecte de tub neural
deschise, sindrom Down sau alte anomalii congenitale: ecografie
fetala, testare ADN fetal sangele matern
• Diagnosticul prenatal se efectuează prin analiza (cromozomială sau
moleculară) a celulelor fetale (obţinute de obicei printr-o manevră
intervenţională: biopsie de vilozităţi coriale, amniocenteză,
cordocenteză) sau prin determinări biochimice în lichidul amniotic; se
pot obţine astfel informaţii diagnostice importante, în funcţie de care
se va decide sau nu întreruperea sarcinii.
Exemple
• Screeningul prenatal – urmăreşte identificarea gravidelor cu risc suficient de mare pentru
a justifica aplicarea unor proceduri de diagnostic invaziv care, datorită riscului medical şi
costului ridicat, nu pot fi aplicate la toate gravidele. Se realizează prin dozarea unor
markeri biochimici fetali în serul matern şi ecografie fetală pentru a depista fetuşii cu
 defecte deschise de tub neural (şi eventual alte malformaţii congenitale) precum şi cei cu
sindrom Down (şi alte aneuploidii).
• Screeningul neonatal – se adresează unor boli monogenice relativ frecvente
(fenilcetonuria, hipotiroidia congenitală ş.a) care nu pot fi diagnosticate clinic la naştere,
au consecinţe severe şi sunt costisitor de tratat, dacă se intervine tardiv, după apariţia
manifestărilor clinice. Ele trebuie să beneficieze de un tratament care să reducă atât
severitatea bolii (dacă este început presimptomatic) cât şi costurile îngrijirii pacientului
(comparativ cu tratamentul început postsimptomatic).
• Screeningul purtătorilorsănătoşi ai unei mutaţii pentru o anumită boală monogenică
frecventă într-o anumită populaţie (talasemie, sicklemie, fibroză chistică, etc),
identifică familiile cu risc genetic crescut.

Screening de trimestru I
• Dublu test/ test combinat – se realizeaza intre saptamanile 11 – 13+6z
de gestatie. Se efectueaza o ecografie care stabileste varsta gestationala
(masurand CRL) si care urmarestemarkeri importanti pentru modificari
cromozomiale- translucenta nucala, prezenta sau absenta osului nasal).
• Se dozeaza din serul matern – proteina A asociata sarcinii (PAPPA) si
fractiunea libera a HCG secretate de unitatea feto –placentara si apoi se
calculeaza cu ajutorul unor software-urispeciale un risc statistic.
Screeningul de prim trimestru are o specificitate de 85-90% daca se
folosesc si markerii [Link] fata de care se considera un test cu
risc crescut este de 1/250. Un test de screening cu risc crescut inseamna
ca sarcina este posibil sa fie cu un fat cu anomalii cromozomiale – se
recomanda investigatiisuplimentare (diagnostic prenatal)
Screening de trimestru II
• (saptamanile 15- 18 de sarcina) – Se va efectua o ecografie care
stabileste varsta [Link] dozeaza din serul matern markeri
biochimici:
• Triplu test AFP (alfa fetoproteina), E3 (estriol), HCG (gonadotropina
corionica umana)
• Cvadruplu test AFP, E3, HCG si inhibina A
Testare ADN fetal din sangele matern
• este o metoda moderna, non invaziva de testare a materialului genetic al
fatului. ADN fetal liber circulant isi are originea in celulele trofoblastului, in
urma apoptozei acestora. Reprezinta o metoda cu un potential remarcabil
pentru screeningul bolilor cromozomiale fetale. Detectarea precoce a
trisomiilor fetale folosind ADN liber circulant necesita analizarea a
numerosi markeri ADN specifici. Testulse poate face incepand cu
saptamana a 9–10 a de gestatie prin recoltarea unei probe de sange
matern, pe baza unui consimtamantinformat. Nu exista nici un fel de risc
pentru fetus si acuratetea testului este de 99,9 %, cu o rata de rezultate
fals pozitive extrem de mica.
Provocarea acetui test este cantitatea extrem de mica de ADN fetal liber
circulant in sangele matern, care reprezinta 3-13% din totalul ADN
 circulant din plasma, deriva din placenta si este eliminat din circulatia
materna in cateva ore dupa nastere.
Screening neonatal
• Screening pentru fenilcetonurie (PKU)
• PKU este o boală autosomal recesivă, relativ frecventă (1:13.000
naşteri), produsă de o deficienţă a fenilalanin hidroxilazei (gena PAH,
cromozomul 12), prima enzimă ce intervine în calea metabolică
principală a fenilalaninei; aceasta duce la creşterea concentraţiei
plasmatice a fenilalaninei şi metaboliţilor săi, cum ar fi fenilpiruvatul
(„fenilcetona”) şi la scăderea tirozinei. Boala nu poate fi identificată
clinic în primul an de viaţă si netratată evoluează în peste 95% din
cazuri spre un retard mental profund care poate fi prevenit prin
menţinerea fenilalaninei plasmatice la un nivel aproape normal cu o
dietă săracă în fenilalanină, începută în primele săptămâni de viaţă.
Screening neonatal
• PKU este detectată la
nou-născuţi prin măsurarea
fenilalaninei în sânge folosind
testul Guthrie de inhibiţie
bacteriană. Cîteva picături de
sânge, recoltate de regulă din
călcâi la 2-3 zile după naştere, sunt plasate
pe o hârtie de filtru specială; un eşantion
din picătura de sânge uscat este plasat pe o
placă cu agar şi incubat cu o linie de Bacillus
subtillis care necesită fenilalanină pentru
creştere. Măsurarea creşterii bacteriene
permite determinarea cantităţii de
fenilalanină în proba de sânge; testele
pozitive sunt de obicei repetate şi urmate
de dozarea cantitativă a fenilalaninei (>20
mg/dl în PKU clasică) şi tirozinei în plasmă.
Diagnostic prenatal - indicatii
• 1. Vârsta reproductivă avansată a părinţilor
• 2. Screeningul serului matern pozitiv şi/sau semne ecografice „de alarmă”.
• 3. Prezenţa unei anomalii cromosomice structurale la unul dintre părinţi.
• Riscul unei anomalii cromosomice la copil depinde de tipul anomaliei parentale şi
sexul părintelui purtător.
• 4. Existenţa unui copil cu o anomalie cromosomică de novo.
• 5. Istoric familial de boală monogenică (AR, AD sau LX) care poate fi diagnosticată la fetus
prin analize biochimice sau ADN.
• 6. Istoric familial sugestiv pentru o boală legată de X pentru care nu există un test specific
de DPN.
• 7. Riscul unui defect de tub neural.
• 8. Rude de gradul I cu o malformaţie unică (în special malformaţie de cord) sau un sindrom
plurimalformativ (posibil mendelian)
• 9 Agresiuniteratogene în cursulsarcinii.
• 10. Istoricul obstetrical pozitiv

Biopsia de vilozitati coriale

• Este o metoda invaziva care presupune recoltarea sub ghidaj ecografic a unei
probe de trofoblast. Se realizeaza intre 10 – 13 saptamani de gestatie si din
produsul recoltatse pot face teste de citogenetica ( analiza cromozomilor fetali,
teste FISH ) daca exista suspiciunea ( ecografica, prin teste de screening, etc.)
existenteiunei anomalii cromozomiale fetale sau teste moleculare pentru
identificarea unor boli genetice monogenice . Inainte de manevra se recomanda
efectuarea unui consult genetic pentru a se stabili testele care trebuie sa fie
efectuate din vilozitatile coriale. Nu pot fi detectatedefectele de tub neural (nu se
poate doza AFP). Se face cu anestezie locala si dupa manevra se recomanda
evitarea efortului fizic. Medicul obstetrician care recoletaza sau cel care
urmareste sarcina poate prescrie tratament cu substante tocolitice (care
relaxeaza musculatura uterina).
Riscurile asociate manevrei :
a. Risc de avort spontan – 1-2 %
b. Risc de malformatii de membre in special daca procedura se face mai
devreme de 70 de zile de gestatie.
Amniocenteza
• Este o metoda invaziva care presupune recoltarea de lichid amniotic sub ghidaj ecografic si cu anestezie
locala. Mama poate simti o usoara senzatie de durere la introducerea acului de recoltare prin piele si apoi
prin peretele uterin. Amniocenteza in scop diagnostic se realizeaza intre 16- 18 saptamani de gestatie si din
lichidul amniotic se pot face teste de citogenetica (analiza cromozomilorfetali sau teste FISH) daca exista
suspiciunea ( ecografica, prin teste de screening, etc.) existentei unei anomalii cromozomiale fetale sau teste
 moleculare pentru identificarea unor boli genetice monogenice . De asemenea se pot identifica si defectele
de tub neural prin dozarea AFP si/sau a acetilcolinesterazei din lichidul amniotic. Inaintede manevra se
recomanda efectuarea unui consult genetic pentru a se stabilitestele care trebuie sa fie efectuate din
lichidul amniotic. Amniocenteza in sine este o manevramedicala in urma careia de recolteaza un produs
biologic (lichid amniotic) – pentru a confirma sau infirma anumite boli genetice ale fatuluitrebuie sa se stie
clar ce teste se vor lucra (in functie de diagnosticul de suspiciune). Dupa recoltare se recomanda evitarea
efortului fizic si se pot prescrie substante care relaxeaza musculatura uterina. Dupa recoltare pot aparea
crampe, usoara iritatiela nivelul punctului de intepatura, pierdere de lichid. Daca aceste manifestari persista
sau se agraveaza se va lua legatura cu medicul care supravegheaza sarcina.
• Riscurile asociate manevrei :
• a. Risc de avortspontan 0,5%
b. Risc de infectare a lichidului amniotic
• La pacientelecu Rh negativ a devenit o practica standard administrarea de imunoglobulina RhIg dupa
amniocenteza sau biopsie de vilozitati coriale

Cordocenteza

• recoltarea de sange fetal din cordonul

ombilical, sub ghidaj ecografic,
incepand cu saptamana a 17 a de
gestatie. Din sangele ombilical se pot
face teste pentru detectarea
anomaliilor cromozomiale, bolilor
monogenice sau afectiuni hematologice
si imunologice fetale. Riscurile asociate
manevrei sunt de avort spontan (1-2%),
ruptura prematura de membrane,
sangerare la locul punctiei,
scaderea frecventei cardiace fetale
etc.