CATEDRA MILITARĂ UST

Instrucţia focului

Tema: Balistica interioară şi

exterioară .

Creat de Bubulici Leonid

2013
mun. Chişinău
Şedinţa 1.

Subiecte de studiu:

1. Balistica interioară.
2. Balistica exterioară.
3. Ochirea şi elementele ei.
4. Împrăştierea loviturilor
 Balistica studiază mişcarea unui corp aruncat sub un
unghi faţă de orizontală, a cărui mişcare este determinată de un
impuls iniţial, de rezistenţa mediului în care se mişcă şi de forţa
gravitaţională.
Sunt cunoscute două ramuri a balisticii:
 Balistica interioară
 Balistica exterioară

Balistica interioară studiază procesele care se produc în

momentul tragerii în deosebi la mişcarea glonţului (granadei) în
canalul ţevii.

Lovitură (împuşcătură) - se numeşte aruncarea glonţului

(proiectilului) din canalul ţevii armei sub acţiunea energiei gazelor
formate în urma arderii încărcăturii de pulbere.
 La efectuarea tragerii din arma de foc provin următoarele
fenomene.
De la lovirea percutorului asupra capsei cartuşului
detonează componenţa explozivă a capsei şi formează o flacără
care prin orificiile de aprindere de la fundul cartuşului pătrund în
tub-cartuş şi aprind încărcătura de pulbere.
La arderea încărcăturii de pulbere se formează o cantitate
mare de gaze înfierbîntate, care formează în canalul ţevii o
presiune înaltă (300 - 500 atm.) ce acţionează asupra fundului
glontelui, fundului şi pereţlor tub-cartuşului precum şi asupra ţevii
şi închizătorului.
În rezultatul presiunii gazelor asupra fundului glontelui, el
se mişcă şi se înşurubează în ghinturi rotindu-se prin ele,
mişcându-se prin canalul ţevii cu viteză crescătoare şi se aruncă
în afară pe direcţia axei canalului ţevii.
 De la presiunea gazelor asupra pereţilor tub-cartuşului şi
ţevii se produc întinderea pereţilor tub-cartuşului (deformaţie
elastică) care fixându-se strâns de camera cartuşului împiedică
scurgerea gazelor de pulbere în direcţia închizătorului.

Gazele fierbinţi şi particulele de pulbere ce nu au dovedit

să ardă, se scurg din canalul ţevii urmând glontele. La întâlnirea
cu aerul se aprinde flacăra şi apare unda de şoc sau de presiune.
Aceasta şi este cauza apariţiei sunetului în timpul loviturii.

La tragerea din armă automată, construcţia căreia este

bazată pe principiul întrebuinţării energiei gazelor de pulbere ce
se scurg prin orificiul canalului ţevii (AKM, SVD), o parte de gaze
după trecerea glontelui de orificiu se îndreaptă prin el spre camera
de gaze, loveşte în piston şi aruncă pistonul cu portânchizătorul
înapoi.
 Până ce portânchizătorul un va parcurge o distanţă
anumită, ce produce aruncarea glontelui din canalul ţevii,
închizătorul prelungeşte să menţină canalul ţevii inicuetă. După
ieşirea glonţului din canalul ţevii el se descuie.
La tragerea din armă automată, construcţia căruia este
bazată pe principiul întrebuinţării energiei reculului (PM, APS)
presiunea gazelor prin fundul tub-cartuşului se transmite la
închizător şi provoacă mişcarea închizătorului cu tub-cartuşul
înapoi.
Această mişcare se începe în momentul când presiunea
gazelor de pulbere asupra tub-cartuşului depăşeşte forţa de
rezistenţă a închizătorului şi forţa arcului recuperator. Glontele
către acest timp părăseşte canalul ţevii.
Principiul funcţionării
Mişcându-se în urmă închizătorul AKM
comprimă arcul
recuperator apoi sub acţiunea arcului comprimat închizătorul se
mişcă înainte şi introduce următorul cartuş în camera cartuşului.
 Viteza iniţială a glontelui se numeşte viteza mişcării
glontelui la gura canalului ţevii.

Viteza iniţială a glontelui depinde de

 lungimea ţevii,
 greutatea glontelui,
 greutatea, temperatura şi umeditatea încărcăturii de pulbere,
formele şi mărimea granulelor de pulbere şi densitatea
încărcăturii.
La mărirea vitezei iniţiale se măreşte
 distanţa de zbor a glontelui,
 distanţa loviturii directe,
 puterea de lovire şi pătrunderea glontelui,
 se micşorează acţiunea factorilor exteriori asupra lui în zbor.
 Recurul armei se numeşte mişcarea armei (ţevii) în urmă
în timpul tragerii (loviturii).
Reculul se simte în formă de impuls în umăr, mână ori sol.

Forţa reculului

Forţa re-
zistentei
reculului

În scopul micşorării acţiunii negative a reculului asupra

rezultatului tragerii la unele modele de armament cu glonte se
folosesc dispozitive speciale (compensatoare).
Gazele, ce se scurg din canalul ţevii, lovindu-se de peretele
compensatorului schimbă poziţia gurii ţevii în stingă şi în jos.
 Rezistenţa ţevii este determinata de capacitatea pereţilor ţevii de a
rezista la о anumita presiunea a gazelor care se formează În interiorul
acesteia. Daca presiunea este mai mare ca aceste mărimi se produce
fenomenul umflării (explozie) ţevii.

Cauzele pot fi:

a) aflarea in canalul ţevii obiectelor străine (nisip, câlţi, glonte);
b) folosirea cartuşelor, care nu corespund standardului armei date;
Lungimea seriei mecanica a ţevii
c) uzura Arma
AK-74 RPK-74 PKM Mitralieră pe afet SGM KPVT
Vivacitatea ţevii – este capacitatea ţevii de a rezista la un anumit
număr de lovituri (20 -30 mii), Numărul
dupăloviturilor
care eaînse serie
uzează şi îşi pierde calităţile
Scurtă(semnificativ se ≤măreşte
sale 5 ≤împrăştierea
5 ≤ 5 gloanţelor şi5 -se 10 micşorează3 - 5
Lungă iniţială a glonţului
viteza ≤ 10 şi stabilitatea
≤ 15 ≤ 15
zborului 10 - 30
glonţului). 10 - 20

Regimul de foc – se numeşte numărul maximal de lovituri, care poate fi

executat într-un anumit timp, fără a dăuna pieselor şi mecanismelor armei
şi fără înrăutăţirea rezultatelor tragerii. Fiecare armament are regimul său
de foc.
 Balistica exterioară studiază mişcarea glonţului în aer, din
momentul ieşirii din canalul ţevii şi până la punctul de cădere.
Mişcarea glontelui în mediu este influenţată de forţa de
gravitaţie şi forţa de rezistenţă a aerului.
Forţa de rezistenţa aerului variază în funcţie de:
 Densitatea aerului;
 Temperatura aerului;
 Direcţia şi viteza de mişcare a maselor de aer.

Glonţul în aer se mişcă pe o traiectorie.

Ieşirea glonţului din ţeavă

 Linia de tragere – prelungirea imaginară a
axului canalului ţevii după ce ochirea a fost
terminată (înainte de plecarea glonţului).
n ca re
Linia de aruncare – prelungire e aru
i n ia d re
imaginară a axului canalului ţevii în L tr age Forţa de
i a de
momentul plecării glonţului din Lin gravitaţie
ţeavă. Forţa de
rezistenţă a
Traiectoria aerului

Linia de ochire

Linia de ochire – linia dreaptă care uneşte ochiul trăgătorului cu punctul de

ochire, care trece prin mijlocul crestăturii înălţătorului şi prin vârful cătării.
Traiectoria este curba care o descrie glontele (proiectilul) în zbor.
Forma traiectoriei depinde de mărimea unghiului de tragere.
De unghiul de tragere depinde înălţimea traiectoriei şi distanţa de
tragere.
 Pentru ca glonţule să nu se răstoarne sub acţiunea forţei de
rezistenţă a aerului lui se redă prin intermediul ghinturilor din ţeavă
rotaţie rapidă. De exemplu, la tragerea din pistol-mitralieră AK, viteza de
rotire a glonţului în momentul ieşirii din canalul ţevii atinge 3000 rotaţii
pe secundă.
Abaterea glonţului de la planul de tragere în direcţia de rotaţie se
numeşte deviere. Traiectoria
rotaţiei
Motivele derivaţiei sunt:
 rotaţia glonţului, Tangenta la
traiectorie
 rezistenţa aerului CG

 coborârea sub acţiunea forţei de

Traiectoria
gravitaţie tangenţei traiectoriei. glonţului

La tragerea din armamentul cu glonţ derivaţia este ne însemnată (la

distanţa 500 m ea nu depăşeşte 0,1 a miimi) şi influenţa ei asupra
rezultatelor tragerilor practic nu se ea în consideraţie.
 Ochiul trăgătorului

Linia de aruncare Unghiul de

Linia de tragere Punct de incidenţă
incidenţă
Înălţător Linia de ochire

Cătare
Punct de ochire

Punct de
cădere

Unghiul de teren Orizontul armei Ţinta

Linia de miră Linia de teren a obiectivului Unghiul de cădere

Distanţa de tragere

Unghiul
Linia
Lina
Punctulde
Distanţade
Orizontul
Linia
Unghiul de decădere
deochire
teren
tragere
de
armeicădere
aruncare
ochire
incidenţă
teren
tragere
al al
este -dreaptă,
-unghiul
–––obiectivului
linia
-–-prelungirea
prelungirea
obiectivului
-punctul
distanţa
planul
punctul
unghiul
deformat
care
imaginară
orizontal
–de
imaginară
în
format
pe
linia
–
la
care între
uneşte
obiectiv
unghiul
originea
dreaptă
intersecţieîntretangenta
aa ochiul
axului
traiectoria
care aaxei
format
sau
tangenta
trece lalaoriginea
traiectoriei
care
în
canalului traiectorie
trăgătorului,
canalului
intersectează
prin
afara
uneşte
între ţevii
traiectorie
linia
până
lui,
cuţevii
origineaprin
asupra
deladupăînîn punctul
traiectoriei
teren
suprafaţa
punctul
orizontul şi desede
mijlocul
momentul
traiectoriei
căruia
ce
tangenta
alochirea
armei.
a cădere
crestăturii
plecării
cădere.
cu
(punctul
obiectivului
ocheşte şiînălţătorului
obiectivului.
la fost
suprafaţa
baza linia
glontelui
terminată
cu de
dinochire.
obiectivului.
de arma.
şi
plecare aţeavă.
obiectivului.
orizontala
(înainte şide
prin
glontelui
armei.vârful
plecarea cătării,
din canalul
glonţuluicu din
ţevii).punctul
canalulde ochire;
ţevii). planul vertical
care conţine
Planul verticalaceastă
care conţinelinie seaceastă
numeşte linie
– plan
se numeşte
de ochire. - plan de aruncare.
 Traiectoriile, care se obţin cu unghiuri de tragere mai mici
decât unghiul distanţei maxime, se numesc traiectorii întinse
(razante).
Traiectoriile, care se obţin cu unghiuri de tragere mai mari
decât unghiul distanţei maxime, se numesc traiectorii curbe.
Traiectoriile, care au aceeaşi distanţă de tragere, dar sunt
obţinute cu unghiuri de tragere diferite, se numesc traiectorii
conjugate.
Traiectorii
curbe

Traiectorii
întinse
Traiectorii
conjugate
 Traiectoria zborului grenadei în aer şi influenţa vântului lateral.
Sub acţiunea forţei reactive a motorului reactiv a grenadei, viteza de
zbor a grenadei mereu se măreşte şi atinge cea mai mare valoare pe
traiectorie la sfârşitul scurgerii gazelor din motorul reactiv.
După sfârşitul arderii pulberii din camera motorului reactiv, grenada
zboară după inerţie.

Stabilitatea proiectilului în zbor se asigură de către stabilizator.

Datorită mişcării de rotaţie forţele ce acţionează asupra zborului
grenadei, acţionează în diferite direcţii ceea ce duce la micşorarea împrăştierii.

Forţa de rezistenţă Axa grenadei

a aerului
Tangenta la traiectorie

Traiectoria

Forţa de gravitaţie
 Traiectoria grenadei se împarte în două părţi :
activă – zborul grenadei sub acţiunea forţei de reacţie (de la punctul de ieşire
din canalul ţevii până la punctul unde acţiunea forţei de reacţie se termină);
pasivă – zborul grenadei pe inerţie.
Grenada pe partea activă a
Abaterea grenadei Direcţia vântului
zborului (lucrul motorului reactiv) se
abate în direcţia de unde bate vântul:
a d e or
b
ila vânt din dreapta – în dreapta, la
a g i a de z

vânt din stânga – în stânga.

re n
Planul tragerii

cţ
Dire

Aceasta se datorează faptului,

că vântul lateral întoarce partea de
Forţa
fund a grenadei în direcţia vântului,
reactivă iar partea de cap împotriva vântului şi
sub acţiunea forţei reactive,
direcţionată de-a lungul axei,
grenada se abate de la planul tragerii
Acţiunea vântului
asupra grenadei
în direcţia de unde bate vântul.
Pe partea pasivă a traiectoriei
grenada se abate în direcţia unde
bate vântul.
 Totalitatea operaţiunilor efectuate pentru a îndrepta ţeava
armei în plan orizontal şi vertical în aşa fel încât traiectoria
glonţului să treacă prin punctul ales pe obiectiv se numeşte
ochire.
Ochirea poate fi în înălţime şi în direcţie.
Ochirea în înălţime – este îndreptarea axului ţevii în plan
vertical spre punctul de ochire.
Ochirea în direcţie – este îndreptarea axului ţevii în plan
orizontal spre punctul de ochire.
La armamentul portativ individual cât şi la cel colectiv
ochirea se realizează folosindu-se aparate mecanice iar la unele
categorii şi aparate optice.
Lovitura, a cărei traiectorie nu se ridică deasupra liniei de
ochire mai sus de înălţimea unui obiectiv (ţinte) pe distanţa ochită,
se numeşte lovitură directă.
Distanţa pe care glonţul nu depăşeşte înălţimea unui
obiectiv, se numeşte distanţa loviturii directe.
 În limitele distanţei loviturii directe, obiectivele pot fi lovite
fără a modifica înălţătorul: în acest caz, punctul de ochire în
înălţime se stabileşte la marginea de jos a obiectivului.

Cu cât este mai înalt obiectivul şi mai razantă traiectoria, cu

atât este mai mare întinderea de teren pe care obiectivele pot fi
lovite fără schimbarea înălţătorului.
Distanţa loviturii directe depinde de înălţimea obiectivului şi razanta traiectoriei.
Cu cât este mai înalt obiectivul şi mai razantă traiectoria, cu atât este mai
mare distanţa loviturii directe, pe care obiectivul respectiv poate fi lovit cu
acelaşi înălţător.
 Porţiunea de teren pe întinderea căreia ramura coborâtoare a traiectoriei
nu se ridică mai sus de înălţimea obiectivului, se numeşte spaţiul periculos al
terenului.
El depinde de: Spaţiul protejat
 înălţimea obiectivului; Porţiunea de teren
(mort) va fi cu atât
 razanta traiectorie; din spaţiul defilat, în
mai mare, cu cât mai
 relieful terenului; care obiectivul nu
înalt va fi adăpostul,
 unghiul de incidenţă. poate fi lovit de gloanţe
mai mică înălţimea
cu traiectoria dată, se
ţintei şi mai razantă
numeşte spaţiul mort.
traiectoria.
Traiectoria Spaţiu mort
Spaţiu periculos

Adăpost Punctul de cădere

Spaţiu acoperit

Porţiunea de teren din urma unei adăpostiri, pe care nu poate cădea nici un
glonţ, dacă traiectoria rămâne neschimbată, se numeşte spaţiul acoperit.
 Pentru a executa o lovitură cu scopul de a lovi un anumit
obiectiv (ţinta) este necesar să se ia linia de ochire.
Ochirea este operaţiunea prin care se dă armei o anumită
poziţie în plan vertical şi în plan orizontal, astfel încât să se
asigure trecerea traiectoriei prin obiectiv.
La armamentul cu gloanţe, ochirea se realizează cu ajutorul
unor aparate de ochire mecanice (înălţător şi cătare).
Cursorul

Foiţa
înălţătorului
 La tragerea cu unul şi acelaşi tip de armament, prin respectarea cu
stricteţe a preciziei şi unităţii tragerii, fiecare glonţ descrie traiectoria sa şi are
punctul său de cădere, ce nu coincide cu altele.
Fenomenul dispersării loviturilor, la tragerea cu una şi aceeaşi armă, în
condiţii pe cât posibil identice poartă numele de împrăştierea normală a
gloanţelor, sau împrăştierea traiectoriilor.
Totalitatea traiectoriilor obţinute ca urmare a împrăştierii normale a
gloanţelor, se numeşte snopul traiectoriei.
 Suprafaţa, pe care se dispun punctele de incidenţă ale gloanţelor
(grenadelor) la intersecţia snopului traiectoriilor cu un plan, se numeşte
suprafaţa de împrăştiere, care are formă de elipsă.
Împrăştierea este un fenomen inevitabil. Înlăturarea sa este posibilă,
deoarece nu pot fi create condiţii cu desăvârşire identice pentru toate loviturile.
Acest fapt este determinat de un număr de cauze, care pot fi împărţite în trei
grupe:
1. variaţia greutăţii încărcăturii de pulbere şi a gloanţelor, a formei şi
dimensiunilor gloanţelor şi a tuburilor, a calităţii pulberii, a densităţii pulberii
etc.;
2. variaţia temperaturii încărcăturii, care depinde de încărcătura aerului şi
de timpul cât cartuşul se află pe ţeava încălzită în timpul tragerii;
3. variaţia gradului de încălzire şi a stării calitative a ţevii.
Aceste cauze duc la variaţii ale vitezelor iniţiale şi, prin urmare, şi ale
distanţelor de zbor ale gloanţelor, ele depinzând în principal de muniţii şi
armament.
 Cauze care produc variaţia unghiurilor de aruncare şi a direcţiei de
tragere:
 inconstanţa ochirii orizontale şi verticale a armei (erori de ochire); o greşeală
de ochire de 1mm în direcţia la tragere cu pistolul-mitralieră AKM la distanţa
de 100 m. creează o abatere de 26cm, în direcţia în care trăgătorul a făcut
greşeala;
 variaţia unghiurilor de ieşire şi a deplasărilor unghiulare ale armei obţinute în
urma pregătirii neuniforme pentru tragere, a menţinerii instabile şi neuniforme
a armei şi apăsării bruşte pe coada trăgaciului;
 variaţiile unghiulare ale ţevii la tragerea la foc automat, care apar ca urmare
a deplasărilor laterale ale armei pe parapet şi a reculului.
Aceste cauze duc la împrăştierea gloanţelor în direcţie laterală şi în
bătaie, ele depinzând în principal de deprinderile trăgătorului, construcţia
patului armei, jocurile între piesele armei, modul cum a fost instalată arma pe
poziţia de tragere etc.
 Cauze care provoacă variaţia condiţiilor atmosferice, în care se produce
mişcarea gloanţelor:
 micile diferenţe ce au loc la tragerea unei serii de cartuşe la alta, în special
în ceea ce priveşte direcţia şi intensitatea curenţilor de aer;
 micile diferenţe ce au loc de la tragerea unei serii de cartuşe la alta în
presiunea atmosferică;
 variaţia greutăţii, formei şi dimensiunilor gloanţelor care duc la modificarea
valorii forţei de rezistenţă a aerului;
 variaţia condiţiilor atmosferice, în special a direcţiei şi vitezei vântului între
lovituri.
Aceste cauze duc la creşterea gradului de împrăştiere în direcţie şi
bătaie, în principal, ele depinzând de condiţiile atmosferice şi de calitatea
muniţiei.
De evitat toate aceste cauze este imposibil. Însă, cunoscând cauzele de
care depinde împrăştierea, este posibil de micşorat influenţa lor asupra
împrăştierii sau, altfel spus, măreşte densitatea tragerii.
 Determinarea punctului mediu de lovitură.
PML se determină, în scopul aflării bătăii normale a armei şi abaterii de la
punctul de ochire.
Determinarea PML prin metoda împărţirii
succesive a segmentelor. PML

 se unesc cu o linie dreaptă două puncte de PML Punctul de PML PML cm.
referinţă ≤ 15
incidenţă oarecare şi distanţa între ele se
împarte în două părţi egale;
 mijlocul segmentului obţinut prin împărţire ≤ 5 cm.
se uneşte cu al treilea punct de incidenţă şi
distanţa dintre ele se împarte în trei părţi Devierea punctului mediu de
egale; Se admite o lovitură în afara ţintei
 punctul cel mai apropiat faţă de primele lovire de cel de referinţă nu
PML
(cu una desprinsă)
două puncte de incidenţă se uneşte cu cel trebuie să depăşească 5 cm.
de-al patrulea punct de incidenţă şi distanţa PML

dintre ele se împarte în patru părţi egale;

 punctul cel mai apropiat faţă de primele trei
puncte de incidenţă va fi punctul mediu
4
(PML) al celor patru lovituri trase.
 Determinarea PML prin metoda împărţirii succesive a segmentelor.
La un număr mare de lovituri trase:
 se numără de jos (de sus) jumătate din numărul total al punctelor de
incidenţă, după care se trasează axa orizontală a împrăştierii;
 se numără de la stânga (de la dreapta) jumătate din numărul total al
punctelor de incidenţă, după care se trasează axa verticală a împrăştierii.

PML
Mulţumesc
pentru
atenţie