Lirica culta
Liricul – modalitate directă a comunicării
Potrivit Dicţionarului de termeni literari (Mircea Anghelescu, Cristina
Ionescu, Gheorghe Lăzărescu; Ed. Garamond, Bucureşti, f.a.), genul liric este un
gen literar care se caracterizează prin modalitatea directă a comunicării. Grecii
au definit ca lirice poemele cântate cu acompaniamentul lirei. Cele mai vechi
poezii lirice cunoscute sunt egiptene, datând din 2600 î.[Link]. (cântece funerare,
elegii, ode, invocaţii), urmează Cântarea cântărilor sau Psalmii, apoi lirica antică
greacă.
Liricul este o formă de cunoaştere, de explorare a lumii, are o altă relaţie
cu universul explorat, un alt mod de comunicare. Cuvântul poetic este un mod
artistic specific de a gândi relaţia subiect-obiect, forţa evocatoare a cuvântului
fiind rezultatul ambivalenţei sale structurale. Limbajul poetic e afectiv, implică
o mare densitate de sugestii, fiecare expresie poetică autentică fiind unică şi
irepetabilă.
Un rol deosebit în stabilirea gradului de profunzime a lecturii unei opere
literare îl are conştiinţa receptoare, măsura în care aceasta este capabilă să
devină „o cameră de rezonanţă” în stare să reţină şi să amplifice informaţiile
estetice oferite de operă. Poetul are o anumită experienţă de viaţă, o viziune
proprie asupra lumii, pe care le împărtăşeşte oamenilor într-un limbaj specific,
cu rădăcinile în limba comună, dar calitativ diferit de aceasta. Copiii se apropie
de poezie încă din primii ani de viaţă, fiind atraşi de ritm, rimă, de onomatopee,
de sonoritatea cuvintelor şi a asocierilor de cuvinte. Pătrund, cu ajutorul
versurilor, într-o lume nouă, ideală, de cele mai multe ori, o lume a jocului, a
miniaturalului, o lume a mesajelor pozitive. Poezia pentru copii poate fi
încadrată în următoarele teme:
• poezia religioasă
• poezia despre copilărie
• poezia despre natură şi vieţuitoare
• poezia despre înaintaşi şi patrie.
Receptarea dirijată a poeziei începe încă de la vârsta preşcolară,
copilului i se dezvăluie treptat universul mirific al poeziei, conţinutul ei ideatic şi
tematic, capacitatea de plasticizare a cuvântului. Poezia lirică este definită ca
fiind aceea care exprimă direct stări afective personale, emoţii, pasiuni ale
poetului. Cititorul/elevul se apropie de poezie mai întâi prin invocare (după
Grigore Smeu), prin lectura/audierea textului poeziei, apoi trecerea de la
invocare la evocarea poeziei semnifică trecerea de la emoţia obişnuită la
emoţia estetică. Parafrazându-l pe Arghezi, fiecare generaţie trebuie să-şi
merite poeţii, a merita un poet înseamnă a găsi căile de acces spre scrisul său,
acele modalităţi de exprimare prin care ne putem apropia opera literară. Copiii
găsesc uşor calea de acces spre opera acelor poeţi care şi-au propus să scrie
pentru ei, creatori de literatură pentru copii, dar şi spre opera poeţilor care
oglindesc copilăria şi frumuseţea ei în creaţii dedicate marelui public.