Conceptul de literatura pentru copii.

Conceptual literatura pentru copii desemnează o parte a literaturii

naţionale, incluzând totalitatea creaţiilor care prin profunzimea mesajelor,
gradul de accesibilitate şi nivelul realizării artisitice se dovedeşte capabilă să
intre în relaţie afectivă cu cititorii lor. Caracterul ei aparte reiese din specificul
receptării la vârsta preşcolară şi şcolară mică, conform factorilor:
1. gradul mai redus al dezvoltării psihice (gândire, limbaj, emoţii şi
sentimente estetice),
2. sfera de interese, trebuinţele şi preocupările centrate în jurul jocului, al
lipsei de griji, al permanentei interogări asupra lumii,
3. posibilităţile reduse de identificare a mesajului artistic – copiii trebuie
iniţiaţi.

Funcţia artistică a operelor pentru copii are 3 coordonate principale (I.

Pascadi – Niveluri estetice):
1. coordonata cognitivă sau informativă – opera ce comunică informaţii
trasmise printr-un cod şi organizate într-un mesaj artisitic.
2. estetică – valorificare a virtuţilor estetice ale limbajului. Pe lângă cele 4
cateorii estetice fundamentale (frumosul, urâtul, comicul, tragicul) există
subcategoria specifică literaturii pt copii – graţiosul, duiosul, miniaturalul),
3. formativă – mesajul artistic al operei, în varietatea semnificaţiilor sale
receptate de către copii, semnificaţii la care se ajunge prin ieşirea din planul
abstract al textului literar şi analogia dintre tema şi motivele operei şi viaţă,
adăugându- se situaţii din existenţa cotidiană a copilului. Ele vor contribui la
educarea acestora conform unor virtuţi morale alese.
Literatura pentru copii include genuri şi specii literare identice celor din
literatura naţională în general, dar prin conţinutul tematic investighează
universul propriu de cunoştinţe al copilului, năzuinţele şi aspiraţiile lui legate de
familie, copilărie.
Evidenţiind curajul oamenilor dintotdeauna, printr-o ingenioasă
transfigurare artisitică, operele ţin seama de faptul că în primul rând „copilul se
naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea, şi numai literatura
care îi satisface această pornire îl încântă. Ca să fie o operă de artă, scrierile
pentru copii şi tineri trebuie să-i încânte şi să-i intereseze şi pe oamenii maturi,
întrucât a ieşi din lectură cu stimă sporită pentru om e secretul marii literaturi
pentru copii şi tineret . (G. Călinescu).
Particularităţi ale textelor aparţinând literaturii pentru copii
1. existenţa unor conflicte puternice la care participă personajele grupate în
pozitive şi negative provenite din lumea basmului. Personajele sunt simboluri
ale binelui şi răului chiar în povestiri şi schiţe, unde universul gâzelor sau al
vieţuitoarelor mai mari sunt prezentate antropomorfizat (mai ales în fabule) va
facilita o înţelegere a raporturilor umane şi a normelor de covieţuire socială;
2. prin intermediul literaturii pentru copii se va realiza o binevenită
dedublare, când cititorul copil se va reunoaşte în altul sau va refuza
identificarea cu un model negativ. Înainte de a putea înţelege propriul său eu,
în contact cu alte euri, copilul îşi află un alterego multiplicat în fiecare persoană
cu care simpatizează sau antipatizează;
3. ca atare, e foarte important să se exploateze textul sub toate
posibilităţile sale, valorificându-se atât virtuţile cognitive şi estetice, cât mai
ales cele morale trasmise de text, fie prin epicul dens, conflictul dus până la
suspans, fie prin poezii simple;
4. interferenţa genurilor e solicitată de potenţiala receptivitate scăzută a
micului cititor, interfenreţă care va salva astfel textul de monotonie; la început,
cititorul de vârstă şcolară mică va fi atras de epic (întrucât există acţiune, cu
momentele subiectului şi personaje), dar treptat cititorul va deveni sensibil la
expresivitatea limbajului poetic, identificând imaginile frumoase, figurile de stil;
5. astfel el va înţelege restul descrierii şi portretelor şi se va iniţia în
receptarea „dramei” –sau a scenetelor de teatru; mai puţin prezentă în
literatura pentru copii şi în manuale, dramaturgia se accesibilizeazăv doar în
urma vizionării spectacolului la teatrul de păpuşi.
 Genuri şi specii predilecte în literatura pentru copii, ca şi în literatura
naţională, au un conţinutul tematic ce se conturează în jurul marilor teme:
1. universul copilăriei (familie, şcoală)
2. natura şi vieţuitoarele,
3. trecutul istoric,
4. personalităţi, modele, exemple.
Literatura s-a născut din necesitatea omului de a cunoaşte şi a se
cunoaşte, a vieţui şi a supravieţui, a comunica şi a se comunica. Fiind o fiinţă
socială, omului îi este caracteristică situaţia colocvială, plăcerea trăită în actul
comunicării trebuie înţeleasă ca transmiterea unor gesturi, atitudini şi
comportamente ancestrale ale situaţiilor primare când omul preistoric a ajuns
la revelaţia conştiinţei de sine. Dialogul este cunoscut ca una din modalităţile
prin care oamenii se găsesc şi se cunosc reciproc, lumea existând în pluralitatea
povestirilor, comunicate prin cuvânt, prin rostire, gesturi, mimică.
Astfel, literatura pentru copii, ca artă a cuvântului, transfigurează
realitatea în toată complexitatea ei, oferind copilului un bogat univers de
gândire şi sentimente, stimulând interesul şi pasiunea acestuia pentru
cunoaştere.
Literatura pentru copii este o componentă importantă a literaturii
naţionale, incluzând totalitatea creaţiilor care, prin profunzimea mesajului,
gradul de accesibilitate şi nivelul realizării artistice, sunt capabile să intre într-o
relaţie afectivă cu cititorii lor, copiii.
Se poate observa faptul că se pune un accent deosebit, pe lângă
gradul de accesibilitate, pe profunzimea mesajului şi pe nivelul realizării
artistice, dovedindu-se, astfel, rolul hotărâtor pe care îl are funcţia artistică în
existenţa unei opere literare, aşa cum observa I. Pascadi (în Nivele estetice,
Editura Academiei, Bucureşti, 1972, p.140):
„Prima funcţie a operei (literare) este aceea de a fi operă, de a exista
ca un organism autonom cu o finalitate proprie şi numai astfel va putea ajunge
să îndeplinească vreun loc în afară.”
Dragostea pentru literatură se poate dezvolta la copii încă de la
vârsta preşcolară, ceea ce nu înseamnă o renunţare la exigenţele esteticului, ci
o sensibilizare a micilor ascultători prin intermediul forţei expresive a limbajului
artistic.
Rolul hotărâtor în dezvoltarea sensibilităţii artistice a copiilor îl joacă,
pe lângă părinţi, educatoarea şi apoi învăţătorul, care trebuie să aleagă opere
accesibile vârstei preşcolare şi şcolare mici, prin care să cultive gustul estetic al
copiilor, discernământul critic, să realizeze educaţia intelectuală, estetică şi
morală.
Exemple: Printre operele accesibile vârstei preşcolare şi şcolare mici
putem aminti poveştile şi basmele lui Ion Creangă şi ale Fraţilor Grimm.

Genuri şi specii literare accesibile copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică

Literatura pentru copii oferă micilor ei cititorii/ascultători un
univers propriu de cunoaştere, în care copilului i se relevă propriile năzuinţe şi
aspiraţii, îi satisface nevoia de investigaţie şi curiozitatea specifică vârstei,
conducându-l cu paşi mici, dar siguri, spre o cunoaştere profundă a omului şi a
lumii ce-l înconjoară.
Prin lectură, copiii cunosc nu numai creaţiile literare dedicate lor,
ci şi creaţii care prin valoarea lor artistică şi prin mesajul lor profund uman
interesează şi pe adulţi. Creaţiile populare, în versuri sau proză, au constituit
dintotdeauna un izvor nesecat de cunoaştere, formând fondul ancestral al
oricărei literaturi. Literatura populară românească oferă un bogat izvor de
inspiraţie literaturii culte; datinile, obiceiurile şi aspiraţiile oamenilor din popor
fiind cunoscute prin intermediul cântecului, jocului şi al lecturii.
Un rol deosebit în dezvoltarea sensibilităţii copiilor şi în formarea
viitoarei personalităţi îl joacă operele lirice. Aceste creaţii dezvăluie prezenţa
directă a eului liric, transmiţând emoţia artistică printr-un limbaj afectiv, ce
implică o mare densitate de sugestii. Treptat, copiii vor ajunge să identifice
„imaginile frumoase”, devenind sensibili la expresivitatea limbajului poetic,
cultivarea acestei sensibilităţi este o sarcină permanentă a educatoarei şi a
învăţătorului care trebuie să-i îndrume pe copii spre cunoaşterea şi
evidenţierea ideilor poetice, spre relevarea imaginilor artistice ale textului,
reuşind astfel să identifice mesajul operei lirice.
 Exemple: Printre creaţiile lirice studiate în clasele mici putem aminti
cântecul de leagăn, doina, colinda, pastelul, poeziile despre copilărie,
vieţuitoare, natură, poeziile despre patrie şi eroi.
Genul epic pune în prim plan povestirea, copilul fiind atras de
desfăşurarea epică, deseori identificându-se cu personajele basmelor citite.
Prin intermediul literaturii copilul „poate realiza o binevenită dedublare a sa
atunci când se recunoaşte în altul. Înainte de a putea înţelege că «eul» său se
află necesarmente în contact cu alte «euri», el îşi află un alter ego multiplicat în
fiecare personaj cu care simpatizează: copil, zână, prinţ, iepure, gândăcel etc.”,
subliniază Bianca Bratu în Preşcolarul şi literatura (studiu şi antologie), EDP,
Bucureşti, 1977, p.15.
Exemple : Dintre speciile genului epic în versuri, sunt recomandabile
copiilor fibula şi legenda, iar dintre cele în proză – povestirea, legenda, basmul,
povestea, snoava, romanul de aventuri sau cel ştiinţifico-fantastic, literatura de
informare ştiinţifică.
Operele în care predomină dialogul şi monologul sunt foarte
îndrăgite de copii, genul dramatic demonstrându-şi accesibilitatea la această
vârstă prin specii ca feeria şi poemul fantastic. Teatrul pentru copii construieşte
un univers miniatural, personajele fiind copiii sau reprezentările alegorice,
conflictul este simplu, pentru a putea fi urmărit cu uşurinţă, iar deznodământul
pune în evidenţă victoria binelui, a adevărului, a cinstei, contribuind la
dezvoltarea gustului estetic şi la educarea intelectuală şi morală a copiilor.
Exemple: Dramaticul este oglindit prin poveştile şi basmele
dramatizate, copiii asumându-şi cu plăcere jocul de rol.