SUBIECTUL 5
CRITERII DE SELECTARE A REPERTORIULUI
VOCAL/INSTRUMENTAL
A. Stabilirea repertoriului vocal/instrumental având în vedere capacitatea elevilor de
redare vocală/instrumentală, particularităţile de vârstă, etc.
REPERTORIUL VOCAL. Desemnarea cântecului ca principal conţinut al activităţilor/lecţiilor
de educaţie muzicală rezultă din importanţa pe care o are în formarea deprinderilor muzicale,
precum şi din contribuţia sa la realizarea educaţiei estetice şi intelectuale a copiilor.
Cunoştinţele, priceperile şi deprinderile însuşite/formate în lecţie îşi găsesc adevăratul rost
numai dacă sunt puse în legătură cu o lucrare muzicală şi numai dacă ajută la cunoaşterea ei, la
interpretarea acesteia sau a altora similare.
Selecţionarea cântecelor trebuie făcută respectând următoarele criterii:
Concordanţa cântecului cu subiectul activităţii/lecţiei. Problema muzicală ce se constituie ca
subiect al lecţiei trebuie să existe în cântecul ales, bine evidenţiată şi în contextul unor elemente
muzicale cunoscute. Cântecul trebuie să conţină o singură problemă necunoscută şi aceea să se
constituie ca subiect al lecţiei.
Valoarea estetică. Contribuie la dezvoltarea gustului estetic general şi al celui muzical, la
plăcerea şi interesul elevilor de a asculta muzica, de a o înţelege şi de a participa activ la
interpretarea ei. Valoarea estetică a unui cântec este dată de elementele muzicale din care este
alcătuit, de valoarea fiecărui element în parte şi de felul cum sunt îmbinate între ele. Elementele
melodice şi ritmice au cea mai mare influenţă asupra educaţiei muzicale a elevilor. Calitatea lor
separată cât şi îmbinarea lor determină valoarea estetică a cântecelor în cel mai înalt grad.
Melodia trebuie să fie frumoasă, cantabilă, cu intervale fireşti şi accesibile copiilor, cu o
stabilitate tono-modală clară, fără fluctuaţii modale sau cromatice, iar ritmul să aibă o
desfăşurare firească alături de elementul melodic, pe care să nu-1 subordoneze. Elementele de
expresie au şi ele o importanţă deosebită în valoarea estetică a cântecului. Folosirea judicioasă a
nuanţelor şi a termenilor de mişcare şi de expresie, în legătură cu conţinutul de idei şi
sentimente exprimat de text şi muzică ajută la dezvoltarea valorii estetice a acelei lucrări.
Cântecele valoroase din punct de vedere estetic se caracterizează printr-o simplitate a
mijloacelor de expresie îmbinată cu sinceritatea şi profunzimea ideilor şi a sentimentelor din
conţinutul lor.
Valoarea educativă. Este dată de text şi de muzică şi se manifestă prin ideile, sentimentele şi
atitudinile pe care le trezesc şi le dezvoltă cântecele în sufletele celor ce participă la audierea şi
interpretarea lor. Latura educativă ce rezultă din textul cântecelor poate avea aspecte multiple:
dragostea de patrie, faţă de frumuseţile naturii, preţuirea faptelor de vitejie ale strămoşilor,
îndemnul la muncă şi învăţătură etc. În imaginile artistice ale cântecelor, copilul trebuie să se
regăsească pe sine, pentru ca în felul acesta să considere cântecul ca parte integrantă din viaţa
lui. Muzica însăşi, prin forţa ei emoţională acţionează asupra elevilor şi în sens educativ,
melodia având drum direct spre sufletul copiilor, uşurând crearea unor stări afective în
concordanţă cu conţinutul de idei exprimate de text.
Accesibilitatea. Pentru a fi accesibile, cântecele trebuie să fie selectate şi în funcţie de nivelul
pregătirii muzicale a copiilor, de nivelul de dezvoltare a auzului muzical şi a vocii. De
asemenea, pentru a fi accesibil trebuie să conţină: combinaţii ritmice repetate, linii melodice cu
mers firesc, scări melodice amplificate treptat, o frazare clară, cu locul inspiraţiei bine stabilit,
text inteligibil cu cuvinte uşor de rostit.
Profesorul trebuie să ţină cont şi de:
Diapazonul vocii elevului trebuie să coincidă cu ambitusul cântecului, adică traseul de
sunete intonate vocal de un elev de la cel mai grav sunet la cel mai acut, trebuie să fie identic cu
traseul pe care îl cuprinde cântecul, de la cel mai grav la cel mai acut sunet. Această corespondenţă
este o condiţie pentru ca un cântec să fie accesibil.
Celulele muzicale, modulele melodico-ritmice trebuie să facă parte din zestrea
aperceptivă înnăscută sau dobândită de elevi; în cazul când din motive obiective ce ţin exclusiv
de elev, acesta nu şi-a corectat defectul, interpretarea muzicală pe care o solicităm va fi
instrumentală.
Modulele melodico-ritmice pot să cuprindă sunete aparţinând prepenta- toniilor,
pentatoniilor, (cordii), hexatoniilor (cordii), heptacordiilar, alăturând cu curaj şi module
disonante; formulele ritmice vor ţine cont, pentru început, de ritmurile accesibile ale elevilor
(vezi Brailoiu, E. Camisel). Aceste formule trebuie emancipate spre a fi exersate şi pentru a nu
bloca accesul la piesele vocale, corale moderne ce abundă în formule ritmice variate şi
complexe.
Cântecele trebuie selecţionate şi în funcţie de oferta vie care o constituie elevii dintr-o
clasă şi şcoală, pentru că vocea lor îşi modifică diapazonul, timbrul de la un an şcolar la altul.
REPERTORIUL INSTRUMENTAL. Se vor respecta criteriile de selecţie menţionate la
repertoriul vocal la care se adaugă precizările următoare:
Pentru instrumente, criteriul de selecţie trebuie să fie uşurinţa manevrării clapelor (degetele
sunt de lungimi diferite şi au forţe diferite) cu minimum de efort la apăsarea corzilor şi ciupirea
acestora utilizând ambele mâini la chitară, mandolină, cu minimum de efort al degetelor şi de suflu, a
sunetelor la fluier sau blockflőte. Din acest punct de vedere, traseele de învăţare a sunetelor în noile
metodici pentru diverse instrumente nu coincid cu traseul recomandat vocilor de copii. De exemplu,
pentru blockflőte sunetele cele mai comode, în sensul că nu necesită mişcări complicate de degete
acoperirea orificiilor, sunt: Si (acoperit cu orificiu), La (acoperit cu două orificii alăturate), Sol
(acoperite trei orificii ală- turate). Sunetele sunt în fapt la o octavă superioară.
Toate aceste inconveniente ne fac să privim cu atenţie piesa instrumentală pentru ca aceasta
să rezoneze acustic întotdeauna cu frecvenţa sunetului vocal. Piesa instrumentală poate fi aleasă şi
din repertoriul vocal dacă aceasta din urmă permite la început o manevrare comodă şi ritmică a
instrumentului; am face recomandarea pentru ca piesa să fie cântată vocal, iar aportul
instrumentului să fie episodic; intervenţiile instrumentului să apară acolo unde corespund şi
contribuie la expresivitatea piesei, creând efecte timbrale de bun gust.
B. Selectarea repertoriului în funcţie de diferitele manifestări artistice din şcoală
(activităţi ocazionate de diferite evenimente, concurs interşcolar, judeţean, naţional,
internaţional)
Principalul element de legătură a activităţii şcolare cu cea extraşcolară realizat de profesorul de
educaţie muzicală îl constituie corul şcolii.
Una dintre cele mai dificile sarcini ale dirijorului este alegerea repertoriului formaţiei corale
şi alcătuirea programelor concertelor corale. Prin repertoriu se înţelege totalitatea pieselor pe care o
formaţie corală le poate interpreta la un moment dat. Alegerea lucrărilor ce vor alcătui repertoriul
formaţiei implică pricepere şi reclamă o mare răspundere. Pentru aceasta dirijorul trebuie să se
preocupe permanent de lărgirea cunoştinţelor sale în domeniul literaturii corale, de cunoaşterea
celor mai valoroase lucrări din literatura universală şi românească, căutând a fi la curent cu tot ce
apare mai valoros în acest domeniu. Numai având la îndemână un bogat bagaj repertorial personal
va putea alege repertoriul formaţiei sale corale, avându-se în vedere:
1. Posibilităţile tehnico-interpretative ale formaţiei, urmărindu-se ca lucrările alese să nu
depăşească nivelul formaţiei la momentul respectiv, dar în acelaşi timp să contribuie la ridicarea
progresivă a acestuia. De acest lucru se ţine cont mai cu seamă în cazul corurilor de amatori şi
şcolare. În acest sens piesele corale alese trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a. Să nu depăşească ambitusul normal al vocilor, mai ales în cazul
corurilor de copii.
b. Să nu prezinte dificultăţi intonaţionale: prea multe intervale mărite şi
micşorate, cromatisme, salturi mari şi dese etc.
c. Să nu prezinte dificultăţi metro-ritmice ce depăşesc nivelul formaţiei;
d. Să nu solicite tempouri sau nuanţe dificile de realizat de către formaţie. A nu se uita că
tempourile lente reclamă o foarte bună susţinere a respiraţiei, în timp ce cele rapide o foarte bună
staccatură şi o articulaţie şi dicţie precisă. Nuanţele foarte mari sunt accesibile numai formaţiilor
corale mari.
e. Să nu aibă prea multe şi prea dese modulaţii, mai ales în cazul corurilor de copii.
f. Să nu utilizeze suprapuneri sau înlănţuiri dificile de realizat sau desfăşurări polifonice
complicate.
2. Tipul de cor. În acest sens unul va fi repertoriul pentru un cor mare, altul pentru un cor de
cameră, ale cătrei posibilibăţi dinamice sunt mai reduse, dar cele tehnico-interpretative mai mari,
altul pentru un cor de copii, cor de femei sau cor bărbătesc.
3. Varietatea de genuri şi stiluri. Diversitatea stilistică presupune abordarea celor mai
valoroase creaţii corale din literatura universală şi românească, din toate epocile –Renaştere, Baroc,
Clasicism, Romantism, Impresionism, epoca modernă şi contemporană –şi din toate genurile. Nu
pot lipsi piesele ce formează tradiţia muzicii noastre corale, de la Musicescu, G. Dima,
[Link], D.G. Kiriac la P. Constantinescu, I. Chirescu, Al. Paşcanu, A. Vieru, [Link]ătărelu,
D. Buciu etc.
[Link] educativă a textelor literare urmărind o cât mai mare diversitate tematică. În
cazul formaţiilor corale de amatori, dar mai ales în cazul corurilor de copii, alegerea tematică
trebuie să ţină cont de preocupările, de afectivitatea şi vârsta interpreţilor. Trebuie de mers nu spre o
tematică unilaterală, ci spre una cât mai diversă, urmând ca interpreţii să-şi regăsească preocupările
în tematica lucrărilor ce le interpretează. Tematica cântecelor va fi: şcoala, viaţa şi preocupările
copiilor, excursiile, jocurile,natura văzută decopii,munca etc. Este imperios necesar ca tematica să
corespundă puterii de înţelegere a copiilor la o anumită vârstă şi să aibă un caracter educativ.
[Link] artistică a lucrărilor, măiestria realizării lor muzicale. Atenţia noastră trebuie
să se îndrepte numai asupra lucrărilor cu adevărat valoroase din acest punct de vedere, excluzând
din capul locului prelucrările facile, lucrările simpliste, contrafăcute, insuficient realizate.
Repertoriul unei formaţii corale este determinat de manifestările artistice la care urmează să
ia parte, de concerte pe pe care şi le propune a le da, repertoriul fiind astfel alcătuit din subsumarea
programelor de concert.
Care sunt criteriile ce se au în vedere la stabilirea unui program de concert? În primul
rând scopul concertului. Astfel unul va fi programul unui concert ocazional, altulîn cazul unui
concurs sau festival, altul în cazul unui concert coral.
În cazul concertelor ocazionale dedicate unor evenimente programul va trebui să cuprindă
lucrările cele mai potrivite ca tematică cu evenimentul ce prilejuieşte manifestarea artistică.
Având în vedere şi durata unor asemenea manifestări –30-45 de minute –programul unei
formaţii corale va cuprinde:
-Unul-două cântece dedicate evenimentului sărbătorit;
-O lucrare din literatura corală clasică sau contemporană românească;
-O prelucrare folclorică.
În cazul serbărilor şcolare, programul corului va fi alcătuit din:
-Unul-două cântece dedicate momentului sărbătorit;
-Unul-două cântece din repertoriul clasic şi romantic universal şi
românesc cu tematică din viaţa copiilor;
-Două cântece din repertoriul românesc contemporan dedicate vieţii şi
preocupărilor copiilor.
Programul unui concurs coral va cuprinde, alături de piesele impuse, atunci când
acest lucru este stipulat:
-O lucrare care să pună în valoare nivelul tehnic al formaţiei, cu dificultăţi intonaţionale şi
de acordaj, cu agilităţi vocale, într-un tempo rapid, din repertoriul românesc;
-O lucrare corală românească menită a pune în valoare resursele expresive ale formaţiei,
maleabilitatea dinamică, susţinerea vocală.
În cazul în care timpul afectat formaţiei permite, se mai pot adăuga o lucrare din literatura
corală clasică românească sau universală, o prelucrare de folclor. Se recomandă ca una din lucrările
prezentate să fie o primă audiţie, vădind astfel preocuparea constantă a dirijorului şi foamţiei pentru
lucrări noi, cu o tematică şi o factură melodico-armonică mai avansată.
În cazul festivalurilor se îmbracă forma concursurilor: Festivalurile „G. Dima”, „D.G.
Kiriac”, „I. Vidu”, „C. Porumbescu” etc., pe lângă piesele de mai sus, programul va trebui să
cuprindă una-două lucrări aparţinând compozitorului al cărui nume îl poartă festivalul sau dedicate
evenimentului sub semnul căruia se desfăşoară.
În cazul festivalurilor fără aspect de concurs, pieselor propuse mai sus li se vor adăuga:
-Una-două lucrări din literatura corală preclasică, clasică, romantică sau contemporană
universală;
-Una-două lucrări din literatura corală clasică românească.
Se recomandă totodată alegerea unor lucrări mai ample, eventual cu solişti şi
acompaniament instrumental, cu o problematică interpretativă mai complexă, întrucât, în asemenea
cazuri ceea ce se urmăreşte este reliefarea valenţelor tehnico-interpretative ale formaţiei, potenţele
ei artistice, nivelul la care se găseşte în momentul respectiv.
Se va avea în vdere şi un alt aspect: gradul de dificultate al lucrărilor alese să nu depăşească
posibilităţile tehnico-interpretative ale formaţiei, mai mult chiar, să fie ceva mai scăzut, ştiut fiind
că emoţiile în atari manifestări pot avea urmări nefavorabile asupra interpretării. Este preferabilă o
execuţie impecabilă a unui program mai uşor decât una deficitară a unui program dificil.
Indiferent de tipul programului –ocazional, de concurs sau festival, de concert –de profilul
concertului –tematic, stilistic, eterogen –în succesiunea lucrărilor ce alcătuiesc programul trebuiesc
respectate criteriile de mai jos:
[Link] stilistică, evitându-se monotonia. În acest sens se va evita includerea în program
a mai multor piese aparţinând aceluiaşi compozitor una după alta (excepţie fac concertele pe autori).
În succesiunea pieselor se va urmări şi o evoluţie stilistică, de la Renaştere la muzica contemporană.
Când se vor întâlni două lucrări aparţinând aceleiaşi epoci stilistice ele vor trebui să difere ca gen
sau să aparţină unor compozitori diferiţi.
[Link] de genuri şi forme. În cazul unor concerte pe genuri sau tematice, evitarea
monotoniei va fi determinată de alternanţa formelor, stilurilor şi autorilor. Când se includ două
lucrări ale aceluiaşi compozitor ele trebuie să difere ca gen.
[Link]ţă de tempoşi caractere. Nu se recomandă succesiunea a două piese de aceeaşi
factură şi în acelaşi tempo sau tempo apropiat.
[Link] dinamică. În acest fel se menţine trează atenţia ascultătorului şi se pun în valoare
potenţele expresive ale formaţiei.
[Link] tematică. Tematica conţinutului literar influenţează atât pe interpret cât şi pe
ascultător. Monotonia tematică are ca efect monotonie în interpretare şi dezinteres din partea
auditoriului.
[Link]ţa tonalităţilor. Se preferă raporturi cadenţiale între piesele ce se succed în
programul de concert.
[Link] treptată a programului, de la piese de factură mai uşoară spre piese mai dificile,
lucrarea cea mai dificilă sau de proporţii mai mari, fiind punctul culminant al concertului, se
plasează la finele acestuia. Se va avea în vedere că lucrările ce solicită susţinere şi expresivitate să
nu fie plasate printre primele, dar nici printre ultimele, când ansamblul este ceva mai obosit.
Dispunerea pieselor în programul de concert trebuie să urmărească dozarea efortului interpretativ.
În alcătuirea unui program de concert trebuie ţinut cont şi de vârsta şi preocupările
ascultătorilor cărora ne adresăm, de gradul de receptivitate şi înţelegere artistică a acestora. Astfel,
programele concertelor destinate elevilor mici vor cuprinde anumite piese, faţă de cele destinate
elevilor mari sau studenţilor.
Judicioasa alegere a programului asigură reuşita şi succesul unui concert, pune în valoare
formaţia corală şi contribuie la ridicare nivelului ei interpretativ.