Croația (în croată Hrvatska, ), oficial Republica Croația (în croată Republika

Hrvatska pronunție (ajutor·info)) este o țară aflată la limita între Europa Centrală și cea
de Sud-Est, pe țărmul estic al Mării Adriatice. Capitala și cel mai mare oraș al țării
este Zagreb. Țara este împărțită în 20 de diviziuni administrative („županije”) și orașul
Zagreb. Croația acoperă 56.594 km² și are o climă diversă, predominant temperat
continentală și mediteraneană. Coasta croată a Adriaticii are peste o mie de insule.
Populația țării este de 4,29 milioane de locuitori, majoritatea croați și
majoritatea romano-catolici.

Între secolele V-VII, „croații albi” s-au stabilit în Croația actuală. Statul lor era la sfârșitul
secolului al IX-lea organizat în două ducate. Tomislav a devenit primul rege în 925,
ridicând Croația la rang de regat. Regatul Croației și-a păstrat suveranitatea aproape
două veacuri, atingând maxima expansiune în timpul domniei regelui Peter Krešimir al
IV-lea și a lui Dmitar Zvonimir. Croația a intrat într-o uniune personală cu Ungaria în
1102. În 1527, în fața cuceririi otomane, parlamentul croat l-a ales pe Ferdinand
I din Casa de Habsburg pe tronul croat. În 1918, după Primul Război Mondial, Croația a
fost pentru scurt timp inclusă în Statul Slovenilor, Croaților și Sârbilor care și-a declarat
independența față de Austro–Ungaria și a co-fondat apoi Regatul Iugoslaviei. Un stat
croat independent a existat pentru scurt timp în timpul celui de Al Doilea Război
Mondial ca stat-marionetă fascist. După război, Croația a devenit membru-fondator și
republică federală constituentă a RSF Iugoslavia, sub denumirile de Republica
Populară Croația și Republica Socialistă Croația. În iunie 1991, Croația și-a declarat
independența, care a intrat în vigoare la 8 octombrie în același an. Războiul de
Independență al Croației a durat patru ani după declararea independenței și a fost
câștigat.

Croația de astăzi are un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat. Fondul Monetar
Internațional clasifică Croația, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare economică,
în categoria economiilor emergente și dezvoltate, în timp ce în clasificarea Băncii
Mondiale este inclusă în categoria economilor cu nivel mare al veniturilor (peste 12.480
US$/locuitor). Croația este membră a Uniunii Europene, a Organizației Națiunilor Unite,
a Consiliului Europei, a NATO, a Organizației Mondiale a Comerțului, a CEFTA,
a Spațiului Schengen, a Zonei euro (de la 1 ianuarie 2023)[6] și membru-fondator
a Uniunii pentru Mediterana. Ca participant activ la forțele ONU de menținere a păcii,
Croația a contribuit cu trupe la misiunea condusă de NATO în Afganistan și a deținut un
loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în 2008–2009.

Sectorul serviciilor domină economia Croației, fiind urmat

de industrie și agricultură. Turismul este o sursă importantă de venituri în timpul verii,
Croația clasându-se pe locul 18 în clasamentul celor mai populare destinații turistice din
lume. Statul controlează o parte din economie, având un nivel substanțial al cheltuielilor
guvernamentale. Uniunea Europeană este cel mai important partener comercial al
Croației. Începând cu 2000, guvernul croat a investit în infrastructură, mai ales în
dezvoltarea infrastructurii de transport situată pe traseele coridoarelor pan-europene.
Croația își asigură cea mai mare parte din necesarul energetic și de electricitate din
surse interne, diferența fiind importată. Croația are un sistem public de sănătate
universal, precum și un sistem educațional care asigură gratuitatea învățământului
primar și gimnazial, susținând cultura prin numeroase instituții publice și prin investiții
corporatiste în mass-media și edituri. Croația este o țară cu importante contribuții
culturale, artistice, științifice și în domeniul sportului, la nivel mondial. Ea este totodată
renumită pentru gastronomia tradițională și calitatea vinurilor locale.

Istorie
[modificare | modificare sursă]

Inscripția Branimir
Originea termenului de „croat” „Croația” este incertă, fiind vehiculate mai multe teorii,
cele mai cunoscute afirmând că el reprezintă fie o denumire gotică fie una indo-ariană
dată unui trib slav.[7]

Prima atestare certă a unui termen amintind de Croația este o găsim în așa
numita „Inscripție Branimir”, săpată într-un ancadrament de piatră, descoperit printre
ruinele unei biserici din secolul al IX-lea. Inscripția în limba latină, din 888, face referire
la „BRANIMIRO COM[MES] … DUX CRUATORVM COGIT[AVIT]….”, un „Branimir,
duce al Croaților”.[8]

Mai există și un hrisov din 852 atribuit ducelui Trpimir(d), tot în limba latină, în care
Trpmir se autointitulează „... din mila lui Dumnezeu Duce al Croaților”( „Dux Chroatorum
iuvatus munere divino”) iar domeniul său „Regatul Croaților” („Regnum Chroatorum”).
[9]
Originalul s-a pierdut, fiind păstrată doar o copie din 1568, ceea ce face să existe
îndoieli privind autenticitatea sa.[10]

Cea mai veche mențiune scrisă, în limba croată, a termenului „croat” (xъrvatъ) este
întâlnită în tăblița Baška, care îl menționează pe „Zvonimir, rege croat” (zvъnъmirъ
kralъ xrъvatъskъ).[11]<

Preistorie și Antichitate
[modificare | modificare sursă]

Tăblița B de la Tanais, cu numele Khoroáthos evidențiat.

Pe teritoriul de astăzi al Croației au fost descoperite urme de locuire umană datând din
perioada preistorică. Fosile de neanderthalieni datând de la jumătatea paleoliticului au
fost găsite în nordul Croației, cel mai celebru și mai bine conservat sit fiind cel de
la Krapina.[12] Rămășițe din mai multe culturi neolitice și calcolitice s-au găsit în toate
regiunile țării.[13] Cea mai mare parte din situri se află pe văile râurilor din Croația de
nord, iar cele mai importante culturi descoperite sunt Starčevo, Vučedol și Baden.[14]
[15]
Din Epoca Fierului s-au păstrat urme ale culturii ilirice timpurii Hallstatt și ale culturii
celtice La Tène.[16]

Mult mai târziu regiunea a fost colonizată de liburni(d) și iliri, în vreme ce primele
colonii grecești au fost înființate pe insulele Korčula, Hvar[17] și Vis.[18] În anul 9 e.n.
teritoriul Croației de astăzi a devenit parte din Imperiul Roman. Împăratul Diocletian a
construit un mare palat la Split când s-a retras în anul 305.[19] În secolul al V-lea unul din
ultimii împărați ai Imperiului Roman de Apus, Julius Nepos, și-a condus micul imperiu
din acel palat.[20] Perioada ia sfârșit cu invaziile avarilor și slavilor în prima jumătate a
secolului al VII-lea și distrugerea aproape tuturor orașelor romane. Supraviețuitorii
romani s-au retras în poziții mai favorabile pe coaste, pe insule și în munți.
Orașul Dubrovnik a fost înființat de astfel de supraviețuitori din Epidaurum.[21]

Etnogeneza poporului croat este un aspect încă neclarificat pe deplin, fiind vehiculate
mai multe teorii, dintre care cele mai cunoscute sunt cele care susțin originea croaților
ca fiind slavă sau ariană.

Cea mai răspândită dintre aceste teorii afirmă că strămoșii croaților sunt un trib slav
cunoscut sub numele de „Croații Albi” care între secolele V-VII au migrat din
regiunea Silezia (Polonia de astăzi), la solicitarea împăratului bizantin Heraclius (610-
641) de a coloniza coasta Dalmației, care fusese masiv depopulată în urma invaziilor
popoarelor migratoare, intenția împăratului fiind ca astfel să întărească apărarea acestei
frontiere a imperiului în fața puternicului Regat Avar. Cu timpul, noii sosiți au intrat în
contact cu autohtonii iliri și cu locuitorii romanizați rămași aici (vlahii), amestecându-se
cu aceștia, rezultatul sintezei fiind croații actuali.[22]

Cea de-a doua teorie, mai puțin susținută, afirmă că la origine croații ar fi un trib de
origine ariană, din ramura alano-sarmatică, care la un moment ulterior în timp a fost
slavizat și a ocupat teritoriul de astăzi al Croației. Această teorie se bazează pe așa
numitele Tăblițe de la Tanais, inscripții în piatră, în limba greacă din anticul oraș Tanais
(lângă orașul Rostov pe Don din zilele noastre), datând din secolul III e.n. Aceste
inscripții conțin trei nume proprii, care au fost interpretate ca având legătură cu
etnonimul „croat”: Χορούαθ[ος], Χοροάθος și Χορόαθος (Horoúathos, Horoáthos și
Horóathos).[23]