PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII

DEZVOLTAREA PSIHICA A COPILULUI

IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

PIPP ID ALBA ANUL I
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

CUPRINS

CAPITOLUL I______________________________________________________________

1.1. Studiul dezvoltării umane____________________________________________

1.2. Studiu de caz_____________________________________________________

CAPITOLUL II______________________________________________________________

2.1. Factori care determină dezvoltarea psihică a copilului________________________

2.2. Ereditatea___________________________________________________________

2.3. Mediul social________________________________________________________

2.3. Educația____________________________________________________________

CAPITOLUL III_____________________________________________________________

3.1. Teoriile dezvoltării umane__________________________________________________

3.1.1. Teoria psihanalistă__________________________________________________

3.1.2. Teoria învățării_____________________________________________________

3.1.3. Teoria umanistă____________________________________________________

3.1.4. Teoria cognitivă___________________________________________________

3.2. Concluzii__________________________________________________________

BIBLIOGRAFIE____________________________________________________________

1
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

2
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

CAPITOLUL I

1.1. Studiul dezvoltării umane

Moto: „Toate cazurile sunt unice şi

foarte asemănătoare între ele ”T.S.
Eliot 1
Studiul dezvoltării umane încearcă să răspundă la întrebarea de ce oamenii se
schimbă în timp şi de ce ei rămân aceiași. Studiul dezvoltării umane, în general şi al
dezvoltării copilului, în particular surprinde particularitățile de vârstă și individuale, felul
cum apar şi se manifestă diversele procese și însușiri psihice. Dezvoltarea proceselor
cognitive, afective, voliționalei, a însușirilor personalității se realizează în cadrul unei
relaționării specifice în care putem surprinde, pe de o parte, particularitățile de vârstă, iar
pe de altă parte, particularitățile individuale.

Psihologia copilului studiază legile de dezvoltare a psihicului copilului, încercând

să stabilească în ce măsură acest proces este continuu sau în etape, în ce măsură
influențează ereditatea şi în ce măsură influențează socialul, ca mediu specific omului.

Mult timp s-a crezut că dezvoltarea copilului este un proces continuu, liniar, iar
adolescența, de exemplu, nu este un stadiu de dezvoltare, copilul fiind considerat un adult
mai mic. Noțiunea de "stadiu de dezvoltare" apare mai târziu și definește totalitatea
trăsăturilor specifice unei anumite etape de viață comune pentru copiii de aceiași vârstă.
Legat de această abordare apare termenul de dezvoltare stadială (stadialitate). (Coom)

În dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii. Chiar
dacă aceste etape nu sunt identice ca limită de vârstă în toate abordările, diferențele sunt
nesemnificative.

1
Psihologia dezvoltării – T.S. Eliot

3
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA
Școala românească de psihologie consideră că dezvoltarea psihică a copilului
cuprinde următoarele perioade:
 0 –1 an – sugarul
 1 – 3 ani - copilul mic (prima copilărie)
 3 – 6 ani – preșcolaritatea
 6 – 11 ani - școlarul mic
 11 – 14 ani - pubertate
 14 – 18 ani - adolescență
Pentru a studia mai ușor dezvoltarea copilului trebuie să avem în vedere trei
domenii principale. Această divizare este foarte utilă pentru studiu, dar trebuie să știm că
foarte puținii din factorii acestor domenii aparțin numai unuia, în general ei
interacționând-se.
[Link] fizică include tot ce ține de dezvoltarea corporală (înălțime,
greutate, mușchi, glande, creier, organe de simț), abilitățile motorii (de la învățarea
mersului până la învățarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriția și
sănătatea.
[Link] cognitivă include toate procesele mintale care intervin în actul
cunoașterii sau a adaptării la mediul înconjurător. În acest stadiu includem percepția,
imaginația, gândirea, memoria, învățarea și limbajul.
[Link] psiho-socială este centrată asupra personalității și dezvoltării
sociale ca părți ale unui întreg. Dezvoltarea emoțională este și ea analizată, exprimând
impactul familiei și societății asupra individului.

Dezvoltarea umană

Dezvoltare fizică Dezvoltare cognitivă Dezvoltare psiho-socială

Schimbările corporale Intelectul(procesele Emoțiile
gândirii) limbajul
Abilitățile motorii Personalitatea
Relațiile cu ceilalți
Tabel 1.1.

4
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

1.2. Studiu de caz

A.P. are 18 ani Cele mai multe

însușiri sunt tipice pentru foarte mulți tineri
de vârsta lui: are 1,85 m înălțime, este
student în anul I, învață pentru a-și asigura
pentru viitor o profesie, are o prietenă, îi
place să călătorească şi să citească. Aceste
trăsături nu-l deosebesc de mulți tinerii de
vârsta lui. Dacă însă ascultăm povestea lui,
aflăm că, la naștere viața lui a fost pusă sub
semnul întrebării. Imediat după venirea pe lume părinți au aflat că suferă de insuficiență
aortică și alte complicați. Felul cum el a devenit ceea ce este în prezent, cum a depășit
aceste greutăți este o problemă personală, acest proces fiind influențată de familie și de
ceea ce îi putea oferi societatea în acel moment. Considerăm importantă prezentarea
acestui caz deoarece el surprinde două aspecte importante.
În primul rând handicapul, problemele pe care le-a avut la naștere și, mai ales,
depășirea lor sunt situații particulare de dezvoltare. Calea spre „normalitate” a însemnat o
traiectorie individuală care a fost susținută de familie, dar mai ales de societate și de
nivelul ei de dezvoltare din acel moment. Nu trebuie neglijat nici efortul personal necesar
în asemenea situații. Din acest punct de vedere A. P. este un caz unic.
În al doilea rând, cunoașterea legilor de dezvoltare ne ajută să folosim potențialul
fiecărei ființe umane, din prima zi de viață până la maturitate.

5
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

CAPITOLUL II

2.1. Factori care determină dezvoltarea psihică a copilului

Dezvoltarea psihică a copilului este un proces extrem de complex. La sfârșitul

acestui proces trebuie să găsim omul matur, "înarmat" cu tot ceea ce-i permite adaptarea
la societatea din care face parte. Acest proces este unul activ, dinamic care se realizează
ca o consecință a influenței factorilor externi (mediul social, educației etc) asupra
particularităților individuale ale copilului. Toți acești factori inter relaționează, importanța
fiecăruia dintre ei devenind decisivă. Ereditatea, mediul social și educația sunt considerați
factori importanți în devenirea umană. (Price)
2.2. Ereditatea
Reprezintă zestrea nativă, un specific biologic ce garantează o anumită formă
diferențiată de adaptare și de reacție. Avem în vedere trăsăturile cunoscute sub numele de
"predispoziții native", rezultat al dezvoltării biologice complexe de-a lungul generaților.
Privite în acest fel aceste trăsături reprezintă punctul de plecare al dezvoltării, condiției
fără de care acest proces n-ar putea fi parcurs.
Faptul că zestrea nativă poate fi atât de asemănătoare la un moment dat (gemenii
univitelini) nu explică însă traiectoriile individuale ale dezvoltării lor. Acest lucru
subliniază ideea că ereditatea condiționează procesul dezvoltării dar că nu este suficientă
pentru evoluția omului.
2.3. Mediul social
Termenul de ”mediu” exprimă totalitatea cerințelor sociale și a relațiilor în care
trăiește și acționează copilul. Factorii care țin de mediul social se grupează în două
categorii:
 "mediul imediat" - familie, rude, școală, educatori - micro-sistem
 "mediul social" în general - societatea cu particularitățile social-istorice -
macrosistem

6
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA
Micro-sistemul și macro-sistemul nu sunt identice, deși ele se interacționează în
multe puncte, în mod diferit, de la o etapă de vârstă la alta. Așa se explică de ce la copiii
care trăiesc în aceeași societate există atâtea diferențe de dezvoltare.

2.3. Educația
Educația este factorul decisiv care acționează asupra copilului. Acest proces
permanent și continuu nu se referă doar la educația intelectuală (informativă şi formativă)
care se realizează în instituții de învățământ, ci la toate influențele care modelează copilul
în vederea creării unei personalități cât mai armonios structurate. Educația trebuie să
asigure adaptarea optimă a copilului la cerințele societăți, bazându-se pe potențialul
individual.

7
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

CAPITOLUL III

3.1. Teoriile dezvoltării umane

Moto: „Este o greşeală capitală să

teoretizezi înainte să ai
informaţia.”(Sherlock Holmes)2
„Nu este nimic mai practic decât o
bună teorie.”
Dezvoltarea umană, ca problemă de studiu a psihologii dezvoltării, este una destul de
controversată. Ce este mai important, zestrea genetică, experiența personală a individului sau
societatea în care se dezvoltă individul? Este dezvoltarea un proces continuu, liniar sau un proces
care se desfăşoară în etape? Iată câteva din întrebările care de-a lungul timpului au creat diverse
răspunsuri şi teorii cu privire la dezvoltarea umană.

Cele mai importante dintre acestea sunt: teoria psihanalitică, teoria învățării, teoria umanistă şi
teoria cognitivă.

3.1.1. Teoria psihanalistă

Inițiatorul acestui curent este doctorul Sigmund Freud (1856-1939). Teoria psihanalistă
interpretează dezvoltarea umană prin „inconştient” care o motivează şi o coordonează. Impulsurile
acestuia sunt prezente permanent ele influențând fiecare aspect al gândirii sau comportamentului
uman, de la deciziile, alegerile importante. Cu alte cuvinte, ne dictează pe cine să iubim, pe cine să
urâm sau ce preferăm să mâncăm, cu ce ne place să ne îmbrăcăm.

Una din ideile importante ale lui Freud în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului este aceea că
el simte plăcere sexuală şi are fantezii erotice cu mult înainte de adolescență. Teoria sexualității
infantile cuprinde mai multe stadii (stadii psiho-sexuale):

a. de la naştere la un an - stadiul oral - gura devine centrul senzațiilor de plăcere ale întregului
corp (de aceea hrănirea este activitatea cea mai stimulantă).

2
Dezvoltarea umană - Sherlock Holmes

8
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA
b. de la 1 la 3 ani - stadiul anal - anusul devine locul senzațiilor de plăcere (de aceea
problemele legate de toaletă sunt cele mai importante).
c. de la 3 la 6 ani - stadiul falic - penisul devine cea mai importantă parte a corpului. Băieții
sunt mândri, iar fetele invidiază şi se miră că ele nu au aşa ceva. Copiii de ambele sexe au
fantezii sexuale în ceea ce îi priveşte pe părinții lor, ceea ce le dezvoltă un sentiment de
culpabilitate.
d. 7 - 11 ani - perioada de latenţă - nevoile sexuale ale copilului se liniştesc, copilul folosindu-
şi energia în activitatea de învățare.
e. adolescenţa - stadiul genital - dezvoltarea organelor sexuale duce la focalizarea plăcerii în
această zonă, adolescentul având plăcere sexuală şi satisfacție sexuală.

Cu toate că teoria psihanalitică nu este acceptată în totalitate multe din ideile lui Freud sunt
folosite şi astăzi (de exemplu, ideea conform căreia subconştientul motivează comportamentul
nostru, mecanismele de apărare sunt motivate de situații conflictuale şi sexualitatea este o
componentă importantă a comportamentului nostru). (David G. Myers)

Faptul că, în ceea ce priveşte stadialitatea dezvoltării copilului, Freud pune accentul mai ales pe
primele trei perioade, neglijând importanța socialului, a educației, limitează teoria sa, acest aspect
reprezentând una din carențele teoriei.

3.1.2. Teoria învățării

G.B. Watson 1878-1958 afirmă că dacă psihologia tinde să devină o ştiință atunci
ea trebuie să studieze ceea ce se poate vedea şi măsura.
Legile bazale ale teoriei învățării explorează relația dintre stimuli şi răspunsul la
aceştia, între un anume fel de comportament şi stimulul care l-a provocat. Unele
răspunsuri sunt automate-reflexele (cum ar fi clipitul la un stimul luminos puternic). Cele
mai multe răspunsuri sunt învățate, pe acest lucru bazându-se teoria învățării, care susține
că viața este un proces continuu de învățare, condiționare.
Condiționarea sau învățarea condiționată se desfăşoară în două direcții:
• Condiţionarea clasică: este învățarea prin asociere. Cel care a făcut legătura între
stimul şi răspuns este neurologul Pavlov. Făcând cercetări asupra procesului
salivației la câini, a observat că aceştia nu salivau doar la apariția hranei ci şi a

9
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA
altor stimuli nespecifici (dacă se aprindea un beculeț concomitent cu aducerea
hranei după un anumit timp câinele saliva numai la aprinderea beculețului).
• Condiţionarea operantă – reprezentantul cel mai important al acestei teorii este F.
Skinner. El este de acord cu teoria învățării prin asociere, dar afirmă că un rol mult
mai important îl are învățarea condiționată. În accepțiunea acestei teorii un sistem
de recompensare poate fi utilizat în învățarea câinelui să dezvolte comportamente
care nu sunt în repertoriul unui câine în mod obişnuit (câinii care detectează
drogurile sau câinii folosiți în prinderea hoților). O dată învățat acest
comportament câinele îl va repeta chiar dacă nu mai este recompensat.
În învățarea condiționată o mare importanță o are recompensa. Dacă apariția unui
nou comportament este întărită şansele ca acest comportament să se repete mai des sunt
mai mari. Întărirea este obținută prin recompensare (a unui comportament pozitiv al
copilului întăreşte posibilitatea repetării lui şi învățării acestuia).
Acest sistem caracterizează recompensarea pozitivă. Dacă dorim ca un anumit
comportament să nu se mai producă (de exemplu plânsul copilului mic care nu obține
ceea ce îşi doreşte) atunci recompensarea va fi negativă prin ignorare (aceasta scăzând
frecvența apariției comportamentului negativ până la dispariția lui).
Recompensele pot fi: biologice (dulciuri, fructe etc), materiale (jucării, jetoane,
steluțe, bile), sociale (lauda, evidențierea). Alegerea acestora variază în funcție de vârstă,
persoană şi scop.
Studiul ştiințific al comportamentului uman, posibilitatea schimbării şi modificării
comportamentului, descoperirea modului în care copilul poate fi ajutat să dobândească
anumite abilități, iată doar câteva din aspectele acestei teorii care au ajutat şi ajută şi în
prezent medici, psihologi, educatori în munca lor de recuperare, vindecare.
Limitele acestui mod de abordare a dezvoltării umane constau în ignorarea
emotivității, negarea existenței subconştientului (limitează înțelegerea comportamentului
şi mai ales patologia acestuia), în faptul că cercetările cele mai importante se bazează pe
studiul animalelor.

10
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

3.1.3. Teoria umanistă

Reprezentanții acestei teorii au o viziune generală, holistică asupra dezvoltării

umane, susținând că omul este mai mult decât o colecție de instincte, tendințe sau
condiționări fiecare persoană fiind unică şi demnă de respect. Cei mai importanți
exponenți sunt Abraham Maslow şi Carl Rogers.
Maslow afirmă că fiecare dintre noi are natura lui proprie şi o puternică motivare
pentru a-şi exprima această natură. Primordial pentru om este asigurarea nevoilor bazice
ale supraviețuirii - nevoile biologice. Ierarhic urmează nevoile de securitate şi stabilitate,
apoi nevoia de dragoste şi apartenență, nevoia de stimă (stima de sine-nevoia de succes,
de reuşită şi un statut corespunzător posibilităților individului). Ultima treaptă a acestei
ierarhii o constituie afirmarea şi actualizarea potențialului persoanei în societate. Armonia
dezvoltării este rezultatul satisfacerii tuturor acestor trebuințe.
La baza teoriei umaniste a lui Rogers stă ideea că în devenirea sa omul poate
ajunge la nivelul cel mai înalt al posibilităților sale cu ajutorul persoanelor apropiate
(familie, prieteni). Acestea trebuie să ne ofere ajutor necondiționat. Cu alte cuvinte ei
trebuie să ne iubească şi să ne respect indiferent de ceea ce facem noi.
Criticile ce se aduc acestei teorii sunt legate tocmai de această abordare mult prea
tolerantă. Umaniştii au avut contribuția lor explicarea fenomenului de dezvoltare a
omului, susținând că niciodată nu este prea târziu ca o persoană să-şi valorifice
potențialul de care dispune. (Petru Măilă)

3.1.4. Teoria cognitivă

Reprezentantul de seamă al acestei teorii este Jean Piaget 1896-1980. El a elaborat
anumite întrebări legate de dezvoltarea cognitivă (intelectuală) întrebări considerate ca
standard şi care au fost incluse în testarea nivelului de inteligență al copilului. El şi-a
propus să găsească vârsta la care cei mai mulți copii pot să răspundă corect la fiecare
întrebare. A descoperit astfel că la un anumit nivel de vârstă copiii au cam aceleaşi reuşite
şi mai ales aceleaşi greşeli, lucru care l-a determinat să considere că dezvoltarea
intelectuală se face secvențial, în etape. Jean Piaget considera că pentru dezvoltarea
abilităților cognitive este mai important cum gândeşte copilul decât ceea ce ştie la un

11
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA
moment dat. Piaget descoperă patru stadii de dezvoltare intelectuală, fiecăruia dintre ele
corespunzându-i un anumit tip de gândire.
• de la naştere la 2 ani - stadiul senzorio - motor

Copilul foloseşte simțurile şi abilitățile motorii pentru a înțelege lumea. Această

perioadă începe cu reflexele şi se termină cu schemele senzori-motorii. Copilul înțelege
că un obiect există chiar dacă nu se mai află permanent în câmpul său vizual. Începe să-şi
amintească şi să-şi reprezinte experiențele (reprezentări mintale).
• de la 2 la 6 ani - stadiul preoperaţional

Copilul foloseşte gândirea simbolică incluzând achizițiile din sfera limbajului în

activitatea de cunoaştere a lumii înconjurătoare. Gândirea este egocentrică, cunoaşterea
fiind făcută din perspectivă proprie.
• de la 7 la 11 ani - stadiul concret operaţional.
Copilul înțelege şi foloseşte operațiile logice în rezolvarea de probleme. În această perioadă
copilul îşi defineşte noțiunea de "număr", "clasificare" şi "conservare".
• de la 12 ani - stadiul operaţiilor formale

Copilul începe să abstractizeze, să gândească de la real la concret la ceea ce poate fi

posibil, ipotetic. Piaget vede dezvoltarea intelectuală(cognitivă) ca un proces care
urmează nişte modele universale, scheme (schema este calea generală de gândi despre
ceva sau modul general de interacțiune dintre ideile şi lucrurile din mediul înconjurător.
Teoria cognitivă este valoroasă prin aceea că permite factorilor educaționali să solicite
copiii în funcție de posibilitățile lor la un anumit interval de vârstă. Carențele acestui tip
de abordare constau în ignorarea motivației externe, a importanței procesului de învățare
şi a societății în general. (Barker) (1. Introduction to psychology exploration and
aplication – Denis Coom)

3.2. Concluzii
Toate cele patru teorii au contribuit la înțelegerea dezvoltării umane. Toate sunt
valoroase din anumite puncte de vedere, dar nici una nu a explicat complexitatea şi
diversitatea experienței umane. Cei mai mulți dintre cei care s-au ocupat de studiul
dezvoltării umane au pornit de la premisele acestor teorii.

12
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

13
 Psiologia dezvoltării
IZVORAN (PRICOPI) SIMONA ELENA

BIBLIOGRAFIE

1. Introduction to psychology exploration and aplication – Denis Coom, W. P. (1973).

2. Barker, P. (fără an). Basic Child Psychiatry.
3. Coom, D. (fără an). Introduction to psychology exploration and aplication .
4. David G. Myers, W. P. (fără an). Psychology.
5. Petru Măilă. (fără an). Tratat de pediatrie.
6. Price, R. (fără an). Abnormal psychology in the human context . În R. Price.

14