Sinonimele, Antonimele, Funcţia sintactică,

Subiectul, Predicatul, Atributul, Complementul

Sinonimele
Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită şi sens asemănător.

Exemple de sinonime
ţel – scop
simpatic – drăguţ
sancţiune – pedeapsă
chin – calvar
dificil – complicat
urban – orăşenesc
vesel – bucuros
a calcula – a socoti
taciturn – ursuz
zăpăceală – buimăceală

Antonimele
Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită şi sens opus.

Exemple de antonime
avantaj – dezavantaj
bucurie – tristeţe
amic – duşman
bun – rău
a lua – a da
corect – eronat
bogat – sărac
răsărit – apus
afirmat – infirmat
sus – jos
etern – efemer.

Funcţia sintactică
Funcţia sintactică reprezintă partea de propoziţie a unui cuvânt dintr-o anumită propoziţie.

Părţi de propoziţie
– subiect, predicat, atribut, complement.

Subiectul
Subiectul este partea principală de propoziţie care răspunde la
întrebările cine, ce, sau despre cine se vorbeşte în propoziţie.
Predicatul
Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o
stare sau o însuşire.

Atributul
Atributul este partea secundară de propoziţie care determină un substantiv, sau o altă parte
de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral etc.).

Complementul
Complementul este partea secundară de propoziţie care determină un verb sau o locuţiune
verbală.
Substantivul
Substantivul este partea de vorbire care denumeşte obiecte în sens
larg: fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, însuşiri, acţiuni, stări sufleteşti.

Substantivele sunt proprii sau comune.

Într-o naraţiune personajele sunt numite prin substantive.

Sintactic, substantivul poate alcătui împreună cu verbul nucleul unui anunţ.

Orice substantiv poate fi determinat de un adjectiv.

Substantivele proprii pot deveni substantive comune iar substantivele comune pot
deveni substantive proprii.

Articolul hotărât
Articolul hotărât arată că obiectul denumit de substantiv este bine cunoscut, atât de emiţător,
cât şi de receptor.

Articolul hotărât se adaugă direct la sfârşitul substantivului, formând cu acesta o singură

unitate sonoră şi grafică.

Articolul hotărât la masculin, numărul singular se leagă de substantiv prin sunetul de

legătură u.

Articolul hotărât se scrie cu cratimă în locul unde se face sudura când se citează fără
substantivul la care e alipit.

Formele articolului hotărât

-l, -le, -a, -lui, -i, -lor.

Exemple de articole hotărâte

– omul, casa, muntele, oamenii, casele, munţii, omului, muntelui, oamenilor, caselor, munţilor,
omule!, oamenilor!

Articolul nehotărât
Articolul nehotărât arată că obiectul denumit de substantiv este mai puţin cunoscut emiţătorului
şi receptorului.

Articolul nehotărât se aşază înaintea substantivului, fiind un cuvânt scris separat.

Formele articolului nehotărât

un, unui, nişte, unor, o, unei.

Exemple de articole nehotărâte

– un elev, nişte elevi, o elevă, nişte eleve, unui elev, unor elevi, unei eleve, unor eleve.
Prepoziţia, Prepoziţii Simple, Prepoziţii Compuse

Prepoziţia
Prepoziţia este partea de vorbire care leagă un complement sau un atribut de cuvintele
determinate.

– Se scutura din salcâmi o ploaie de miresme.

– S-a năpustit asupra lui. Lupta contra lui s-a sfârşit.
– Mergeau înaintea coloanei. Nu poţi înota împotriva curentului apei.
– Maşina a oprit înaintea casei.
– Graţie ţie am câştigat.
– Am acţionat asemenea ei.
– Am reuşit datorită efortului meu.
– Mulţumită ţie a luat examenul.

Prepoziţii Simple
Prepoziţiile simple sunt alcătuite dintr-un singur termen.

Exemple de prepoziţii simple

– cu, de, după, fără, în, între, la, lângă, pe, pentru, peste, până, către, contra, întru, peste, printre,
prin, din, asemenea, datorită etc.

Prepoziţii Compuse
Prepoziţiile compuse sunt alcătuite din mai mulţi termeni.

Exemple de prepoziţii compuse

– de la, de lângă, de pe, de peste, de prin, de sub, pe după, pe la, pe lângă, pe sub, de pe la, de pe
lângă, de pe sub, de către, fără de, până pe la etc.
Modurile verbului, Verbe personale, Verbe
nepersonale

Verbe personale (Modurile

personale/predicative)
Modurile personale își schimbă forma după persoană.

În modurile personale verbele au funcția sintactică de predicat, motiv pentru care sunt numite
și moduri predicative.

Modurile personale sunt: indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ.

Modul indicativ
– o acţiune reală, sigură.
Exemple: scriu, scriam, am scris, scrisesem, scrisei, voi scrie, o să scriu, voi fi scris, oi scrie,
mănânc, alerg.

Modul conjunctiv
– o acţiune posibilă, realizabilă.
Exemple: să scriu, să fi scris, să mănânc, să alerg.

Modul condiţional-optativ
– condiţie, opţiune, dorinţă.
Exemple: aş scrie, aş fi scris, aş mânca, aş alerga.

Modul imperativ
– o poruncă, un îndem.
Exemple: Scrie!, Scrieţi!, Mănâncă!, Aleargă!

Verbe nepersonale (Modurile

nepersonale/nepredicative)
Modurile nepersonale nu-și schimbă forma după persoană și nu pot avea funcția sintactică
de predicat.

Modurile nepersonale mai sunt numite și moduri nepredicative.

Modurile nepersonale sunt: infinitiv, participiu, gerunziu, supin.

Modul infinitiv
– denumeşte acţiunea.
Exemple: a scrie, a fi scris, a mânca, a veni, a părea, a vorbi, a citi.
Modul gerunziu
– acţiune în desfăşurare.
Exemple: scriind, mâncând, venind, părând, vorbind, citind.

Modul participiu
– acţiune terminată.
Exemple: scris, mâncat, venit, părut, vorbit, citit.

Modul supin
– scopul acţiunii.
Exemple: de scris, de mâncat, de vorbit, de citit.
Fonetica, Vocalele, Semivocalele, Consoanele,
Sunetele

Fonetica
Fonetica este ştiinţa care studiază sunetele limbii.

Vocalele
Vocalele sunt sunete la rostirea cărora aerul nu întâlneşte nici un obstacol la ieşirea din
aparatul fonator, adică porţiunea dintre plămâni şi gură. Ele pot forma singure silaba.

Semivocalele
Semivocalele sunt sunete care seamănă cu vocalele, dar nu pot alcătui singure silaba.
– ie – pu – re
– oa – lă

Consoanele
Consoanele sunt sunete la rostirea cărora aerul întâlneşte obstacole la ieşirea din
aparatul fonator. Ele nu pot forma singure silabele.

Sunetele
– Vocale: A, E, I, O, U, Ă, Â, Î.
– Semivocale: E, I, O, U.
– Consoane: B, C, D, F…
– Consoane complexe: C’, K’, G’, G’.

Exemplu
Chenar = [K’enar] 6 litere şi 5 sunete

Sunet = se aude
Literă = semn grafic

C’ = Se foloşeste la „ce” , „ci”

K’ = Se foloseşte la „che” , „chi”
G’ = Se foloseşte la „ge” , „gi”
G’ = Se foloseşte la „ghe” , „ghi„.
Dicţionar
Fone = sunet, voce (limba greacă)
Fon = răsunet; unitate de măsură a intensității sunetelor.
Afon = persoană care nu are voce sau simţ muzical (nu poate cânta corect; cântă fals).

Autorul, Naratorul, Personajul

În cazul operelor literare, între narator şi autor nu se pune niciodată semnul egalităţii.

Autorul
Autorul este persoana care imaginează şi scrie o operă literară.

Autorul imaginează scenariul evenimenţial, creează personajele, le aşază într-un context

temporal anumit şi într-un spaţiu determinat, le organizează într-un conflict şi plăsmuieşte
un narator care relatează acţiunea.

Naratorul
Naratorul este persoana care povesteşte o anumită întâmplare. El este este un personaj fictiv,
existent numai în textul narativ, o „voce” căreia autorul îi încredințează misiunea de a povesti
faptele, de a descrie locurile și personajele. Se regăsește în operele epice.

Relatarea naraţiunii
Naraţiunea poate fi relatată:
– la persoana a III-a, când naratorul povesteşte întâmplările din exterior, asemenea unui
spectator, fără să participe la acţiune.
– la persoana I, când naratorul este şi personaj, adică participant la acţiune.

Personajul
Personajul este o persoană care participă la acţiunea prezentată într-o operă literară. Acesta
este principalul element al unei opere epice sau dramatice, care determină acţiunea, se află în
centrul evenimentelor şi întâmplărilor, de obicei personalitate umană.

Personajul poate fi principal (protagonist), secundar, episodic, figurant.

\
Timpurile verbale în limba română

Prezentul
Prezentul indică desfăşurarea acţiunii în momentul vorbirii.

Exemple: învăţ, înveţi, învaţă, învăţăm, învăţaţi, învaţă.

Viitorul
Viitorul exprimă o acţiune care se va desfăşura după momentul vorbirii.

Exemple: voi învăţa, vei învăţa, va învăţa, vom învăţa, veţi învăţa, vor învăţa.

Imperfectul
Imperfectul exprimă o acţiune trecută, care se desfăşoară în acelaşi timp cu o altă acţiune
trecută, arătând durata.

Exemple: învăţam, învăţai, învăţa, învăţam, învăţaţi, învăţau.

Perfectul simplu
Perfectul simplu exprimă o acţiune petrecută şi încheiată în trecut.

Exemple: învăţai, învăţaşi, învăţă, învăţarăm, învăţarăţi, învăţară.

Perfectul compus
Perfectul compus exprimă o acţiune trecută şi terminată în momentul vorbirii.

Exemple: am învăţat, ai învăţat, a învăţat, am învăţat, aţi învăţat, au învăţat.

Mai mult ca perfectul

Mai mult ca perfectul exprimă o acţiune trecută şi terminată înaintea altei acţiuni trecute.

Exemple: învăţasem, învăţaseşi, învăţase, învăţaserăm, învăţaserăţi, învăţaseră.